Ce învață evreii despre legea pe care ei o cred, o respectă și o urmează?

În Dicționar enciclopedic de iudaism se spune la subiectul LEGEA ORALĂ:

Ebr.: Tora şe-be-al pe

Codul de legi al iudaismului, formulat de literatura rabinică şi întemeiat, în principal, pe interpretarea rabinică a legii scrise cuprinse în Pentateuh. După înţelepţii Talmudului, care au făcut din ea principiul iudaismului, legea orală, transmisă de la învăţător la discipol, i-a fost comunicată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai în acelaşi timp cu legea scrisă. Înţelepţii se bazau pe interpretarea versetului din Ex. 24, 12: “Domnul a zis către Moise: «Suie-te la Mine pe munte, că am să-ţi dau nişte table de piatră, Tora şi Poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor».” Rabi Şimon ben Lakiş spune: “Acest verset trebuie înţeles astfel: «tablele de piatră» se referă la cele Zece Porunci, «Tora», la Pentateuh, «Poruncile», la Mişna , «pe care le-am scris», la Profeţi şi la Hagiografe, iar «pentru învăţătura lor», la Ghemara, care au fost toate primite de Moise pe Muntele Sinai” (Ber. 5a). Termenul Tora desemna iniţial Pentateuhul, fiind extins ulterior la toată legea: scrisă şi orală.

De-a lungul vremurilor, codul scris a avut nevoie în permanenţă de interpretări, deoarece, pe de-o parte, era foarte concis şi, pe de altă parte, împrejurările se schimbau mereu, reclamând noi şi noi decizii. De pildă, legea scrisă porunceşte: “Să nu faci nici o lucrare în ziua de Şabat” (Ex. 20, 10). Legea orală trebuia deci să stabilească precis care lucrări erau de fapt interzise. De la caz la caz, înţelepţii (hahamim) însărcinaţi cu lămurirea legii scrise, aplicau o regulă (halaha) sau alta, care devenea apoi parte integrantă din legea orală.

Cu timpul, conţinutul legii orale a tot sporit. Schimbările care au intervenit în viaţa evreilor, — exilul babilonian, întoarcerea la Sion, celălalt exil —, au impus noi interpretări ale legii scrise, precum şi adoptarea unor noi reglementări care să răspundă unor situaţii pe care codul de bază nu le prevăzuse. Procesul a început pe la jumătatea sec. al V-lea î.e.n., în vremea lui Ezra, scribul (sofer), pe care Biblia îl descrie drept “cunoscător al Torei lui Moise” (Ezra :7,Ezra :6) şi care a explicat legea scrisă: “Căci Ezra îşi pusese în inimă să explice [li-deroş] legea Domnului şi s-o împlinească şi să înveţe pe Israel legea şi dreptatea” (Ezra :7,Ezra :10). De aici vine cuvântul midraş, metoda folosită de înţelepţi pentru a deduce din Scriptură regulile (halahot) care alcătuiesc legea orală. Aceste halahot, denumite divre soferim (“spusele scribilor”), aveau statut de legi biblice: “Deciziile scribilor sunt mai de preţ decât cuvintele Bibliei, “ afirmă Talmudul (T.I. Pea 2, 6; 17a). Această afirmaţie avea rostul de a combate poziţia saduceilor după părerea cărora legea orală nu avea nici un temei în Biblie.

Legea orală cuprinde şi reglementări rabinice care nu provin din interpretarea Torei, cum ar fi cele despre ţinerea sărbătorilor de Purim şi Hanuca şi ceremonia aprinderii lumânărilor în ajun de Şabat şi de sărbători. Înţelepţii au mai adăugat şi alte decrete biblice (ghezerot), cu scopul de a asigura respectarea legii biblice, precum şi takanot considerate “utile pentru bunăstarea societăţii”. Unele practici regionale devenite obiceiuri (minhaghim) în comunităţile respective, fac de asemenea parte din legea orală.

Legea orală nu este un corpus definitiv: ea cuprinde o mulţime de păreri, uneori contradictorii, care toate, spun înţelepţii, “sunt cuvintele Dumnezeului celui viu” (Er. 13a). O reglementare definitivă (Halaha) nu putea fi adoptată decât prin îndelungi discuţii şi dezbateri, în concordanţă cu legile hermeneutice create în acest scop.

Tanaimii (cca. sec. al II-lea e. n.) au adăugat volumului de legi primit de la înaintaşii lor un mare număr de reguli (midraşim halahice) deduse din Biblie. Către sfârşitul sec. al III-lea, opiniile halahice erau atât de împrăştiate între diverşii erudiţi, încât Iuda ha-Nasi se hotărî să le adune la un loc şi să le împartă după subiect în şase părţi principale (şişa sidre mişna), Aşa s-a născut Mişna, textul fundamental al legii orale. Discipolii lui R. Iuda au cules opiniile tanaitice rămase pe dinafară Mişnei şi le-au grupat într-o nouă lucrare intitulată Tosefta, Toate părerile reunite în aceste culegeri au fost dezbătute ulterior de amoraimi în academiile din Ereţ Israel şi Babilonia. Spre sfârşitul sec. al VI-lea, aceste discuţii au fost adunate şi cuprinse în cele două Talmuduri din Babilon şi din Ierusalim. Acestea, în special cel dintâi, au stat la baza altor şi altor dezbateri până în zilele noastre.

Literatura referitoare la legea orală poate fi împărţită în mai multe categorii: hiduşim (noi interpretări) şi comentarii ale Talmudului; coduri ca Mişne Tora a lui Maimonide şi Şulhan aruh, cu comentariile respective; responsa (teşuvot), răspunsuri la diferite întrebări referitoare la Halaha. În Evul Mediu, s-a adăugat o nouă categorie de texte structurate după cele 613 porunci extrase de rabini din legea scrisă.

De-a lungul timpului, au existat mai multe grupuri de evrei care au respins autoritatea legii orale, susţinând respectarea în exclusivitate a legii scrise. Samaritenii, de exemplu, recunoşteau numai Pentateuhul; saduceii şi esenienii contestau tradiţia rabinică (a fariseilor), dar aveau propria lor interpretare asupra legii scrise, în vreme ce caraiţii (începând din sec. al VIII-lea e. n.) respectau numai legea scrisă, fără nici o interpretare. În vremurile noastre, iudaismul reformat nu consideră legea orală ca obligatorie, dar nici nu o respinge categoric. În ultimul timp, tendinţa reformată, ilustrată de exemplu în scrierile lui Solomon Freehof, este de a recunoaşte legea orală ca un izvor de sfaturi şi tradiţie, dar nu ca o autoritate a iudaismului. Instituţia oficială a iudaismului conservator, Comitetul Legii şi Principiilor Evreieşti, încearcă să-şi fundamenteze toate deciziile pe legea scrisă, deşi practica la nivelul comunităţilor conservatoare se abate adeseori de la tradiţia halahică pură”.

LEGEA SCRISÃ

Ebr.: Tora şe-bi-ketav

Termenul desemnează Pentateuhul, pe care, conform tradiţiei, Dumnezeu i l-a dictat lui Moise, şi prin extensie, toată Biblia. Tradiţia rabinică face deosebirea între legea scrisă şi legea orală care, luate împreună, constituie izvorul întregii legislaţii evreieşti. Biblia precizează: “Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe Muntele Sinai prin Moise” (Lev. 26, 46). Comentând versetul, Sifra Levitic (54, 11) scrie: “Folosirea termenului «Tora» la plural arată că au fost date două Tore, una scrisă şi alta orală.” Legea orală consta în explicaţiile verbale la legea scrisă, comunicate de Dumnezeu lui Moise cu aceeaşi ocazie. Din punct de vedere formal, numai Pentateuhul poate fi considerat “lege scrisă”, deoarece restul Bibliei (Profeţii şi Hagiografele) vădeşte o scriitură mai puţin intensă şi inspirată. Mai mult decât atât, vorbind de datele legislative din Profeţi şi Hagiografe, rabinii le numeau divre cabala (“cuvintele tradiţiei”). Cu toate acestea, Biblia în ansamblul ei este uneori denumită “legea scrisă”.

În tradiţia rabinică, legea scrisă nu-şi este suficientă sieşi şi nu poate fi înţeleasă decât prin intermediul interpretării autorizate care este legea orală (Şab, 31a). În a sa Introducere la Mişna, Maimonide scrie: “Fiecare poruncă a fost dată cu tot cu explicaţia ei.”

Să vedem dacă dovezile aduse de învățați evrei sunt veridice, în primul rând să vedem:

 

A dat Dumnezeu o lege orală?

Însuși dovadă adusă de ei în Enciclopedia iudaismului este în defavoarea lor, textul din Exod 24:12, GBV 2001, învață de o lege scrisă nu orală: „Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi fii acolo; şi-ţi voi da tablele de piatră şi legea şi porunca pe care le-am scris pentru învăţătura lor“.

Relatarea Biblică de la Geneza la Maleahi nu conţine nici o menţiune cu privire la vreo lege orală!

Ba mai mult, observaţi ce spune Dumnezeu: “ Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul. Moise a scris toate cuvintele Domnului… Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” (Exod 24:2-8 BC). Din acest text observăm, că nici vorbă de lege orală, căci Moise a primit poruncă să scrie TOATE CUVINTELE primite din partea lui Dumnezeu, deci el pe toate le-a transmis în scris, în plus, legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israelul se bazează doar pe aceste cuvinte şi nu pe o lege orală.

Mai târziu Iosua care a condus naţiunea Israel după Moise s-a bazat pe aceiaşi lege scrisă, după cum se spune în Iosua 8:34,Iosua 8:35, BC, unde citim:  “Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemurile, după cum este scris în cartea legii. N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor.”  Da, Iosua, a citit tot ce poruncise Moise, nici o poruncă nu a rămas necitite, prin urmare tot ce poruncise Dumnezeu era în formă scrisă nu orală.

Enciclopedia Iudiasmului care reflectă credința falsă pe care o au evreii în prezent mai spune: “Deciziile scribilor sunt mai de preţ decât cuvintele Bibliei, “ afirmă Talmudul (T.I. Pea 2, 6; 17a)…”, cum poate părerea unor oameni, unor creaturi să fie mai de preț decât declarțile Creatorului!

Părerile oamenilor se schimbă și sunt contradictorii așa cum recunoaște aceiași Enciclopedie: “Legea orală nu este un corpus definitiv: ea cuprinde o mulţime de păreri, uneori contradictorii…”.

Pe când Cuvântul lui Dumnezeu este perfect!

În Psalmul 19:7-10, SCC se arată: Legea lui Iehova este perfectă, înviorând sufletul. Mărturia lui Iehova este sigură, făcând înţelept pe cel simplu. Rânduielile lui Iehova sunt drepte, înveselind inima. Porunca lui Iehova este curată, luminând ochii. Teama de Iehova este curată, rămânând în epocă. Judecăţile lui Iehova sunt adevăr, sunt drepte toate împreună.  Ele sunt mai de preţ decât aurul şi decât mult aur fin; şi mai dulci decât mierea şi decât picurul din faguri”.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure, nu sunt schimbătoare, nici contradictorii: Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este curat. El este un scut pentru cei care îşi pun încrederea în El.  Nu adăuga la cuvintele Lui, ca să nu te mustre şi să fii găsit mincinos” (Proverbe 30:5,Proverbe 30:6, SCC).

Iată porunca lui Dumnezeu este să nu adugi la poruncile Lui, tocmai acesta au făcut învățații, prin Talmud! Ajungând ca interpetarea lor omenească să fie deasupra Cuvântului divin, și chiar Cuvântul să fie diluat sau anulat de tradiție și de înțelepciunea drăcească prin învățați răcătiți (Marcu 7:5-13).

O altă rătăcire care duce ca evrei să urmeze oamenii abătuți de la Cuvântul lui Dumnezeu și să urmeze învățătura dracilor (1Timotei 4:1), este afirmația din aceiași Enciclopedie:

Termenul desemnează Pentateuhul, pe care, conform tradiţiei, Dumnezeu i l-a dictat lui Moise, şi prin extensie, toată Biblia. Tradiţia rabinică face deosebirea între legea scrisă şi legea orală care, luate împreună, constituie izvorul întregii legislaţii evreieşti. Biblia precizează: “Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe Muntele Sinai prin Moise” (Lev. 26, 46). Comentând versetul, Sifra Levitic (54, 11) scrie: “Folosirea termenului «Tora» la plural arată că au fost date două Tore, una scrisă şi alta orală.” Legea orală consta în explicaţiile verbale la legea scrisă, comunicate de Dumnezeu lui Moise cu aceeaşi ocazie”.

Teoria cu două legi una scrisă și una orală este falsă, textul din Levitic 26:45,Levitic 26:46, nu susține așa ceva, aici se relatează: “Ci Îmi voi aminti pentru ei de legământul strămoşilor lor, pe care i-am scos din ţara Egiptului înaintea ochilor naţiunilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul»“.
Acestea sunt rânduielile şi judecăţile şi legile pe care le-a aşezat Domnul între Sine şi fiii lui Israel pe muntele Sinai prin Moise”
.

Faptul că vorbește la plural de rânduieli, judecăți și legi, este pentru că Dumnezeu le-a dat un pachet de legi de peste 600 porunci lui Israel, nu pentru că ar fi o lege scrisă și una orală! Pe baza acestor rânduieli, judecăți și legi Dumnezeu a făcut un legământ cu Israel așa cum explică în Levitic 26:45, iar temeiul acestui legmânt nu a fost legea orală; ci cea scrisă, singura dată de Dumnezeu, așa cum se arată în Exod 34:27, GBV 2001: “Şi Domnul a zis lui Moise: „Scrie-ţi aceste cuvinte! Pentru că după cuprinsul acestor cuvinte am făcut legământ cu tine şi cu Israel.

Din cauza neascultării lui Israel, urmând oameni, tradiții, învățături demonice, răstălmăcind Scripturile și călcând legmântul de la Sinai pentru a urma învățați care anulează ceea ce este scris în legea divină, pentru a-și urma poftele lor nelegiuite, și spiritele demonice care doreau ca Israelul să părăsească temeiul legământului: legea divină, pentru închipuiri omenești, Dumnezeu i-a lepădat și a încheiat un nou legământ așa cum a promis prin profetul Ieremia 31:31-34.

Iar acest legământ nou început cu oamenii din Israel a prosperat și s-a extins și la oameni care au credință și urmează Cuvântul Lui din toate națiunile (Galateni 3:26-29; Fapte 10:34,Fapte 10:35; 15:8-17).

Pentru mai multe informații despre noul legământ, vezi:

Ai intrat în noul legământ a lui Dumnezeu ?