Sfaturi pentru viaţa de familie

În zilele noastre, familiile sunt tot mai vulnerabile la atacurile Celui rău, vedem tot mai multe separări, şi divorţuri, într-o rată ameţitoare. Un motiv pentru care se întâmplă acest lucru, este neglijarea sfaturilor Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar dacă Biblia pare în mintea unora depăşită, unii chiar susţin că nu mai ea actuală, totuşi vedem unde au ajuns lumea, care s-a bazat pe sfaturi omeneşti? În ruină! Însă familiile care nu au neglijat sfatul ei, au reuşit să reziste presiuni de a divorţa, presiunii de a fi infidel partenerului, presiunii de a-i lăsa pe copii, în voia principiile relative ale lumii. De aceea, să facem o incursiune prin Biblie, studiind pe bază de întrebări şi răspunsuri, anumite aspecte legate de familie:

 

Cine a creat familia şi cu ce scop?

Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, făcându-i să fie o familie (Geneza 1:27; 2:18,24). Aceasta avea rolul să procreeze şi să umple pământul cu oameni, iar împreună să formeze o societate fericită (Geneza 1:28; 2:15). în plus, ei trebuiau să le acorde o educaţie plină de iubire copiilor şi să le fie un sprijin real până ce aceştia se vor maturiza şi îşi vor întemeia ei, la rândul lor o familie (Deuteronom 6:6,Deuteronom 6:7; Matei 19:5).

Familia este celula de bază a societăţii, astfel o familie unde autoritatea se foloseşte într-un mod corect, este o cărămidă solidă pentru o societate sau pentru o adunare creştină sănătoasă.

 

Care sunt bazele unei căsnicii?

Bazele căsniciei sau a familiei, este aranjamentul creat de Dumnezeu încă de la început, când lui Adam, i-a dat o soţie, pe Eva. Astfel, în cadrul unei familii, într-o căsnicie, trebuie să fie implicate doar două persoane de sex opus: bărbatul şi femeia, deoarece Creatorul nu i-a dat lui Adam decât o soţie (Matei 19:4-6; vezi şi 1Timotei 3:2).

Căsătoria se face prin cununia civilă, deoarece legătura aceasta trebuie să fie înregistrată legal (Tit 3:1), dar ea trebuia să fie un angajament sau legământ, atât în faţa lui Dumnezeu (Proverbe 2:17; Ezechiel 16:8; Maleahi 2:14; 2Corinteni 11:2) cât şi unul faţă de celălalt, al iubirii şi respectului reciproc, până când moartea îi va despărţi (Marcu 10:8-12; Romani 7:2-3 comp. cu Efeseni 5:22-33). Prin urmare, căsătoriile de probă, concubinajul sau alte relaţii de acest gen, încalcă principiile Bibliei, care descriu aceste acte, ca fiind „desfrânare” BCR, care vine din cuvântul grecesc „pomeia”, care se referă la relaţiile sexuale ne-permise, adică cele dinainte de căsătorie (1Corinteni 7:2), sau cele prin care eşti infidel partenerului (1Tesaloniceni 4:2-8).

Americanii au făcut un studiu, care a indicat că rata divorţurilor în cazul căsătoriilor în care înainte de căsătorie, partenerii au trăit împreună ca concubini, este dublă, faţă de cei care înainte de căsătorie nu au trăit în concubinaj. Astfel faptele demonstrează, că, concepţia lumii de a trăi împreună ca cuplu necăsătorit legitim, înainte de căsătorie, pentru a se cunoaşte mai bine, îl face şi mai vulnerabil la divorţ. 

Perioada de curtare în castitate şi curăţie, dinainte de căsătorie, cu păstrarea virginităţii pentru viitorul partener, este cea mai bună manifestare a iubirii şi loialităţii faţă de viitorul partener (comp. cu Cantarea Cantarilor 8:8-10). Această perioadă de curtare în care se păstrează puritatea, este suficientă ca cei doi să se cunoască, dacă această perioadă este suficient de lungă, şi dacă în această perioadă, activităţile şi situaţiile în care vor fi împreună, vor fi suficient de variate pentru a scoate la iveală cât mai mult din personalitatea celor doi, adică atât părţile bune cât şi cele rele.

Este important ca cei credincioşi să se căsătorească doar cu credincioşi în Domnul (Deuteronom 7:3,Deuteronom 7:4; 1Corinteni 7:39; 2Corinteni 6:14); de asemenea, nu este bine căsătoria între rude apropiate (comp. cu Levitic 18).

În plus, şi cel mai important lucru este să-l întrebăm pe Dumnezeu, şi să predăm, viaţa, dorinţele noastre, Lui, să-L lăsăm ca El să ne călăuzească spre viitorul partener, şi să ne însuşim din Scripturi, principiile după care putem discerne un soţ sau o soţie după voia lui Dumnezeu (2Timotei 3:16-17). Astfel, căsătoriile solide, sunt cele în care este implicat şi Dumnezeu, deoarece în Ecleziast 4:12, se spune: „...şi funia împletită în trei nu se rupe uşor”.

 

Ce responsabilităţi are un soţ?

El este capul familiei (Efeseni 5:23) şi de aceea el este cel care va conduce familia, bineînţeles cu iubire şi spirit de sacrificiu, adică depunând eforturi asidue pentru bunăstarea familiei (Efeseni 5:25).

Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi. El trebuie să o trateze aşa cum îşi tratează Isus fraţii (Efeseni 5:25,Efeseni 5:28-29). El nu trebuie să-şi lovească niciodată soţia sau să o trateze în vreun fel cu cruzime. Dimpotrivă, el trebuie să-i arate onoare şi respect (Coloseni 3:19; 1Petru 3:7). Soţul nu trebuie să-şi bată soţia sau să-şi maltrateze copiii (Efeseni 5:28-29), ci să-i discipli­neze cu blândeţe, instruindu-i în învăţătura şi disciplina Domnului (Efeseni 6:4). Însă uneori poate face apel şi la nuia, pentru a-şi disciplina copiii, dar nu la mânie, şi păstrându-şi iubirea, calmul, pacea chiar în momentul aplicării disciplinei. De asemenea, copilul trebuie să fie conştientizat pentru ce faptă rea este disciplinat (Proverbe 13:24; Colo­seni 3:21).

Tatăl trebuie să se îngrijească de: (1) Necesităţile spirituale, ajutându-i să aibă o relaţie cu Dumnezeu, şi dându-le o îndrumare adecvată (Proverbe 22:6), (2) De necesităţile mate­riale, adică de hrană, îmbrăcăminte şi adăpostul necesar (1Timotei 5:8), (3) de necesităţile afective, adică să se îngrijească de momente de comuniune, prietenie, recreere şi comunicare deschisă (Ecleziast 3:4; Zaharia 8:5).

Soţul trebuie să ia iniţiativă în toate aceste lucruri şi să colaboreze cu soţia, care i-a fost dată ca întregire şi ca partener, astfel cerându-i pă­rerea (Proverbe 15:22), dar El este cel ce ia decizia finală (Efeseni 5:24). Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine şi să-i acorde onoare, deoarece în caz contrar rugăciunile lui nu vor fi ascultate de Dumnezeu, şi relaţia lui spirituală va fi afectată (Efeseni 5:25,Efeseni 5:28-29; 1Petru 3:7).

 

Cum trebuie folosită autoritatea în familie?

Răspunsul pe scurt la întrebare de mai sus, este: <cum îşi foloseşte Domnul Isus autoritatea în familia Lui, aşa trebuie folosită autoritatea în orice familie>. Acest lucru este bine dezvoltat în Efeseni 5:25-29 BC unde se spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.

Deci soţii, trebuie să iubească soţiile şi familia şi să se sacrifice pentru ea, după cum şi-a iubit Cristos, mireasa, şi s-a sacrificat pentru ea, astfel soţul nu este un stăpân crud care aşteaptă să-i fie împlinite toate mofturile, ci un conducător blând, rezonabil şi plin de îndurare ca Cristos.

Iar comportarea acestuia faţă de soţia lui, se rezumă la o singură poruncă: „iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica”, astfel soţul nu va permite ca amărăciunea, frustrarea sau nemulţumirea, să-i întunece sentimentele tandre, empatice, altruiste şi jertfitoare pe care trebuie să le aibă, faţă de soţia lui (Coloseni 3:19). De aceea trebuie să le preţuiască şi să le acorde onoare, pentru ca rugăciunile soţilor să nu fie împiedicate să ajungă la tronul harului (1Petru 37). De asemenea, soţii vor ţine cont de opiniile soţiei lor (Geneza 21:12; Judecatori 13:3,Judecatori 13:21-23; Estera 4:17) , şi chiar îi va permite acesteia să i-a unele iniţiative în gospodărie, pentru bunăstarea familiei, căci iubirea nu este suspicioasă; ci, crede toate (Proverbe 31:11-28).

În plus, Biblia îi învaţă pe taţi în Efeseni 6:4 BCR următoarele: „ Şi voi, Taţilor, nu provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în disciplina şi în învăţătura Domnului.”, deci taţii trebuie să-şi folosească autoritatea într-un mod iubitor care să nu-i provoace la mânie pe copii, ci să-i crească cu blândeţe, într-un spirit de prietenie, şi ţinând cont de limitele copilului, astfel ca această autoritatea să fie un jug blând şi plăcut, dar şi un scut ocrotitor şi ferm contra atacurilor şi tentaţilor celui Rău. Părinţii nu trebuie să-şi disciplineze niciodată copiii cu asprime sau cu cruzime (Coloseni 3:21).

 

Care este scopul final în folosirea autorităţii în familie?

Autoritatea în familie trebuie folosită cu scopul pe care a folosit-o Domnul Isus, observaţi cum a folosit El autoritatea, pentru zidirea adunării creştine şi pentru salvarea oamenilor, citind Matei 28:18-20; Ioan 12:47.

Ţinta finală a jertfirii şi slujirii sale este bine descrisă de cuvintele: „ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.” Tot aşa şi capii de familie îşi vor folosi autoritatea, nu ca pe ceva spre folosul lor, ci spre folosul familiei, pentru bunăstarea spirituală, afectivă şi materială a familiei, ca la sfârşitul mandatului, adică la sfârşitul vieţii, să poată spună Domnului: „misiune încheiată cu succes”.

Autoritatea nu este dată că membrii familiei să devină un fel de sclavi care îndeplinesc toate poftele sau dorinţele capului, ci capul, adică bărbatul a primit autoritate, tocmai ca să slujească cât mai mult după principiul din Matei 20:26-27: „...Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob.

Ca în final şi el prezinte familia lui în faţa Domnului, ca o familie ireproşabilă, şi ascultătoare de Domnul (comp. cu 1Timotei 3:4,1Timotei 3:5; Tit 1:6).

Însă pentru a atinge acest scop, soţul trebuie să facă ce a făcut Cristos, adică: „S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”, astfel soţul trebuie să-şi sacrifice din timpul şi energia alocate pentru: confortul, pasiunile, hobyurile lui, în favoarea ajutării familiei. Astfel un soţ iubitor, îşi face timp pentru a avea momente de închinare şi părtăşie cu Dumnezeu împreună cu familia, în fiecare zi, pentru ca s-o curăţească prin Cuvântul lui Dumnezeu, este bine chiar ca să se programeze un timp mai lung de părtăşie cu Dumnezeu, o dată pe săptămână, care să fie alocat, rugăciunii, studiului Biblic, şi unor discuţii sincere.

Am cunoscut o familie care în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară aveau un timp de închinare. Dimineaţa, se cântau două sau trei cântări creştine, şi se rugau; seara, pe lângă rugăciune şi cântări, se citea şi din Biblie, eventual copii spuneau vreun psalm învăţat pe de rost. Eu cred că cel puţin o dată pe zi, măcar seara sau dimineaţa, când  pot toţi membrii familiei să se reunească, să aibă un timp de închinare şi studiu. Nu e ne-aparat să se citească mult, poate un capitol din Biblie sau mai puţin, dar să se explice, versetele greoaie, şi chiar să se permită ca copilul să pună întrebări (Deuteronom 6:4-9). Iar o dată pe săptămână să se aloce mai mult timp pentru un studiu biblic pentru învăţarea sistematică a familiei în legea Domnului. Copii trebuie învăţaţi de mici, din fragedă pruncie (2Timotei 3:15). Şi aceasta este o responsabilitate nu doar a capului ci a ambilor părinţi (Proverbe 1:8; 6:20; 31:1). Iar în cazul familiilor cu monoparentale, sau cele cu un părinte necredincios, responsabilitatea cade pe umerii partenerului credincios (Fapte 16:1; comp. cu 2Timotei 1:5). Eu cred că familiile care se roagă şi citesc Biblia împreună vor rămâne împreună şi la bine şi la rău.

 

Care este rolul soţiei?

Soţia trebuie să fie un ajutor potrivit pentru soţul său (Geneza 2:18). Ea trebuie să-şi ajute soţul la învăţarea şi educarea copiilor (Proverbel 1:8). Dumnezeu pretinde de la o soţie să se îngrijească cu iubire de familia sa (Proverbel 31:10,15,26-27; Tit 2:4-5). Ea trebuie să fie un ajutor pentru soţ la toate aceste aspecte, adică la educarea copiilor şi îngrijirea familiei fiind o bună gospodină (Tit 2:5; Proverbe 1:8; 31:10,15,26-27). Soţia nu trebuie să concureze cu soţul în ce priveşte conducerea, ea trebuie să fie conştientă că lucrurile nu merg bine cu doi conducători, cum o maşină nu ar merge bine cu două volane. Soţia, trebuie să-i acorde un respect profund soţului (Efeseni 5:33 NW). Ea trebuie să fie supusă în toate lucrurile, bineînţeles cele în armonie cu adevărul (comp. cu Efeseni 5:22,Efeseni 5:24), chiar dacă soţul este necredincios (1Petru 3:1), excepţie de la ascultare şi supunere, este în cazurile când soţul îi cere lucruri ce contravin Cuvântului Dumnezeu (Fapte 5:29), dar şi atunci refuzul de a face un lucru păcătos, îl va da în smerenie, dragoste şi respect (comp. cu 1Petru 3:1-4).

 

Care trebuie să fie gradul de supunere faţă de autoritatea în familie?

Biblia ne spune clar în Efeseni 5:22-24,Efeseni 5:33, BC următoarele: „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile…,,soţia să aibă un respect profund faţă de soţul ei. ” ( v.33 NW). Acest principiu este valabil şi în cazurile în care soţul este necredincios (1Petru 3:1). Ca şi în celelalte cazuri, ascultarea de soţ, este comparată cu ascultarea şi supunerea faţă de Domnul Isus, astfel o soţie care se răzvrăteşte contra soţului, se răzvrăteşte de fapt contra lui Cristos, de aceea din aceste pasaje se desprinde următoarele principii pe care trebuie să le imprimăm în inima noastră pentru a fi supuşi:

1. Supunere faţă de capul familiei ca faţă de Cristos, indiferent dacă suntem copii sau soţie, şi această supunere „în toate lucrurile” conforme cu Biblia, excepţie făcând atunci când supunerea noastră faţă de capul familiei, ar fi un act de nesupunere faţă de Cristos, adică când capul familiei ne cere să facem ceva contrar capului lui, adică contrar poruncilor lui Isus;

2. Respect profund faţă de capul familiei, ceea ce înseamnă, ca soţia să îl considere pe soţul ei, Domnul ei, respectând astfel deciziile acestuia, ele trebuie să se împodobească cu un duh blând şi liniştit, cu o comportare pură şi în temere, punându-şi speranţa în Dumnezeu pentru ca lucrurile să înainteze în bine în familia ei, şi nu apelând la metode de subversiune, şantaj şi manipulare (1Petru 3:1-6).

Iar despre copii, se spune în Efeseni 6:1,Efeseni 6:2: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă.”  

Copii de asemenea să fie ascultători nu obraznici, şi să preţuiască pe ambii părinţi, acordându-le onoare, şi ascultând, atât în prezenţa capului, cât şi în absenţa lui (Proverbe 1:8; 31:1-2).

 

Relaţiile intime în căsătorie:

Doar relaţiile intime normale din cadrul căsătoriei, ca urmare a iubiri curate dintre soţ şi soţie, au binecuvântarea lui Dumnezeu (Evrei 13:4; 1Corinteni 7:3-5). Homosexualitatea şi lesbianismul, relaţiile intime cu animalele, perversiunile, sau cele care nu au scop procreerea, cât şi masturbarea sunt păcate în faţa lui Dumnezeu, şi sunt relaţii intime nefireşti (nenaturale),  – Geneza 38:9-10; Levitic 18:22-24; Romani 1:26-32; 1Corinteni 6:9-11.

Pe lângă toate acestea, masturbarea[1], sau aşa numitul ‚sex total’ (adică sexul anal, oral, etc.), se diferenţiază de actul sexual legitim al căsătoriei. Deoarece, relaţiile intime dintre cei căsătoriţi trebuie să caută procreerea, şi să fie o finalitate a iubirii lor altruiste. Creaţia şi planul lui Dumnezeu era foarte bun (Geneza 1:27-31). Dar Diavolul l-a pervertit şi i-a îndemnat pe oameni pe parcursul secolelor la egoism şi la căutarea propriei plăcerii, fără a dărui, accentul fiind pe a primi, pe a fi satisfăcut, nu pe a-l satisface pe partener. Astfel din păcate cel ce practică: masturbează, sau aşa numitul: ‚sexul total’, care nu sunt altceva decât perversiuni sexuale, poate ajunge în căsnicie, să considere partenerul de sex opus, drept un obiect sexual, care să-i satisfacă dorinţele, şi nu o expresie a iubirii celor doi, pin care un partener caută plăcerea celuilalt, şi nu cea proprie, şi în care nu se caută procreerea.

Conform Biblie, în căsătorie soţia este stăpână pe trupul soţului, şi soţul pe trupul soţiei. Iar fiecare trebuie să dea celuilalt ceea ce datorează ca partener (1Corinteni 7:3-4). Astfel aici este vorba de o iubire pentru celălalt, o căutare a foloaselor şi plăcerii partenerului, accentul cade pe a da, pe al satisface pe celălalt. Însă masturbarea, perversiunile sexuale, sunt acte egoiste, prin care căutăm propria plăcere. Dumnezeu a lăsat organele de reproducere ca prin ele să se reproducă specia umană, iar plăcerea era un efect al acestui scop, nu un scop în sine (comp. cu Geneza 1:28).

În ce priveşte, contracepţia, ea contravine principiului de a da viaţă, în plus, Biblia încurajează la a avea copii, nu la a nu avea (Psalm 127:3; 1Timotei 2:15; 1Timotei 5:14), pentru că actul sexual, este pentru procreerea. Iar în ce priveşte avortul, indiferent la ce timp este făcut, din momentul conceperii, copilul este un suflet, şi astfel avortul este o ucidere (Deuteronom 21:22-23; Ieremia 1:5; Psalm 139:13-16)[2].

 

Ce cere Creatorul de la copii?

Având în vedere că prin părinţii au primit viaţă, şi în general părinţii au făcut multe sacri­ficii pentru ei, este normal ca ei să fie ascultători şi supuşi părinţilor, acor­dându-le onoare (Efeseni 6:1-3). Chiar dacă unii părinţi nu s-au comportat bine cu copiii, vor fi traşi la răspundere de Dumnezeu, totuşi ei merită respect deoarece acest lucru este plăcut lui Dumnezeu care a instituit familia (Coloseni 3:20). Dumnezeu i-a rânduit pe părinţi ca autoritate peste ei, până la timpul când ei vor deveni adulţi (Galateni 4:1-2), până când vor institui ei însuşi prin căsătorie o familie (Matei 19:5).

Când a fost copil, Isus ar fi putut găsi o mulţime de greşeli la părinţii lui imperfecţi şi totuşi El le-a fost supus (Luca 2:51,Luca 2:52). Această supunere, nu însemnă că trebuie să ascultăm în direcţii greşite pe părinţi, cum ar fi dacă ei ne îndemnă să ne prostituăm[3], să furăm, etc. Ascultarea noastră de părinţi este „în Domnul”, nu afara principiilor Domnului (Efeseni 6:1). Însă atâta vreme cât ceea ce ne spun ei să facem, nu contravine învăţăturii Domnului, trebuie să-i ascultăm „în toate” acestea, deoarece lucrul acesta este plăcut Domnului Isus (Coloseni 3:20). Dacă copii vor face aşa, au această promisiune din partea lui Dumnezeu: „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ” (Efeseni 6:3).

 

Cum va fi supunerea şi folosirea autorităţii, când copii au ajuns la majorat?

În familie ca şi în Societate trebuie să fie o ordine, astfel chiar dacă un copil a devenit adult, şi nu s-a căsătorit şi continuă să stea împreună cu părinţii, el se află sub autoritatea lor, căci Biblia spune în Proverbe 23:22 BC: „Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mamă-ta, când a îmbătrânit.” Deci, chiar atunci când copilul devine major, iar părinţii lui îmbătrânesc, el trebuie să asculte şi să nu nesocotească autoritatea din familie atât timp cât se află sub acoperiş cu ei. Însă părinţii, trebuie să-şi exercite autoritatea, ţinând cont de vârsta şi de măsura de responsabilitate a adultului, acordându-i libertate în funcţie de gradul de maturitate şi responsabilitate, neângrădindu-L, şi netratându-L ca pe un copil, ci ca pe un adult.

Dar în momentul când el se mută în altă locuinţă, el iese de sub autoritatea părinţilor, devenind o altă familie, acelaşi lucru se aplică şi când el se căsătoreşte, căci Biblia spune în Matei 19:5 BC: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?” Deci tânărul căsătorit va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa, şi va deveni cu soţia sa, o altă familie cu o altă structură de autoritate.

Însă dacă tinerii căsătoriţi locuiesc în casa părintească, ei vor trebui să manifeste respect după cum ne îndemnă chiar şi în legea lui Moise unde în Levitic 19:32 BC se precizează: „Să te scoli înaintea perilor albi, şi să cinsteşti pe bătrân”, însă bineînţeles că părinţii tânărului căsătorit nu se va amesteca în familia acestuia, însă tinerii vor trebui să respecte regulile fixate de aceştia în casa lor, prin aceasta manifestând respect faţă de ei.

Iar într-o familie monoparentală, adică cu un singur părinte care are un copil sau mai mulţi, autoritatea este părintele, chiar dacă este vorba despre mamă şi despre copii adulţi în acea familie, astfel acel adult va împlini textul care zice: „nu nesocoti pe mamă-ta, când a îmbătrânit”, ci va acţiona ca Iacob, care a ascultat de mama lui, chiar dacă el era adult (Geneza 27:41-44). Astfel ascultând de autoritate, vom arăta că nu suntem din lume, iar dacă autoritatea îşi va exercita corect rolul de conducere, atunci acea conducere va fi manifestarea domniei lui Dumnezeu pe pământ.

 

Cum trebuie să se comporte părinţii cu copiii adoptivi?

În primul rând, părinţi trebuie să adopte copiii sub călăuzirea lui Dumnezeu (Romani 8:14), şi conform legilor ţării respective şi nu în mod ilegal (Romani 13:1-6; Tit 3:1). Este un lucru lăudabil dorinţa de a adopta, dintr-o motivaţie corectă, deoarece aceasta face parte din semnele religiei adevărate, în a ne îngriji de orfani şi de văduve (Iacob 1:27).

În al doilea rând, părinţii adoptivi, trebuie să-i trateze pe copii ca şi cum ar fi copiii lor naturali. Doar aşa vor urma exemplul lui Dumnezeu (Efeseni 5:1), care ne-a adoptat pe noi, din împărăţia întunericului, şi ne făcut copiii ai Săi, din copiii ai Diavolului ce eram înainte de convertire. Iar Tatăl ceresc ne iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Isus, Fiul Său născut din El, şi nu adoptat (Ioan 17:23). Tot aşa părinţii care adoptă, trebuie să-i iubească pe copiii adoptaţi ca pe cei naturali. Tot la fel copiii naturali trebuie să aibă aceiaşi iubire faţă de fraţii lor adoptivi ca şi faţă de fraţii lor naturali, făcând aşa vor urma exemplul lui Isus (Ioan 15:8).

Părinţii prin adoptare, îşi asumă responsabilitatea de a se îngriji în mod deplin de cei adoptaţi ca de cei naturali (comp. cu Filipeni 4:19).

 

Ce spune Biblia despre divorţ şi recăsătorire?

Când între partenerii de căsătorie apar probleme, ei trebuie să încerce să aplice sfaturile Bibliei. Biblia ne îndeamnă să arătăm iubire şi să fim iertători (Coloseni 3:12-14). Cuvântul lui Dumnezeu nu încurajează despărţirea, drept o cale de rezolvare a problemelor, deoarece Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie (Maleahi 2:16; Matei 19:3-9), Cuvântul lui Dumnezeu încurajează la pace, înţelegere şi iertare (Coloseni 3:12-15; 1Petru 3:1-4). Totuşi Domnul Isus a prezentat un singur motiv de despărţire şi anume „curvia”, adică atunci când unul dintre parteneri este infidel în căsnicie, atunci  partenerul nevinovat (nu cel vinovat) poate să se despartă, indiferent dacă este bărbat sau femeie (Matei 5:32; Matei 19:9; comp. cu Marcu 10:12). Partenerii de căsătorie trebuie să fie fideli unul altuia. Adulterul este un păcat împotriva lui Dumnezeu şi împotriva partenerului de căsătorie (Evrei 13:4). Despărţirea pe motiv de curvie, trebuie să aibă loc după ce s-a făcut toate eforturile posibile de salvare a căsniciei, greşeala unui partener poate fi iertată şi acoperită, şi căsnicia salvată, deoarece dragostea acoperă păcatele (1Corinteni 13:7). Binenţeles că partenerul nevinovat, trebuie să caute faţa lui Dumnezeu şi călăuzirea Lui, trebuie să analizeze dacă nu cumva are şi el o parte de vină, că partenerul de căsătorie a căzut în acest păcat. De asemenea, binenţeles este o mare diferenţă între un păcat făcut o dată din slăbiciune, şi alta e situaţia când partenerul persistă în păcat, însă chiar şi dacă păcatul s-a comis o singură dată, acest păcat este foarte grav, şi prin el se întinează şi se trădează legământul de căsătorie. Este bine de asemenea să se apeleze la călăuzirea Domnului, şi la sfatul bătrâniilor adunării, atât în ce priveşte problemele în căsnicie, cât şi în eventualitatea unei despărţiri.

Uneori despărţirea pe baza motivului de adulter poate o separare temporară, o pedeapsă pentru un timp, alteori poate fi o despărţire pe viaţă!

În cazul în care o soră este căsătorită cu un necredincios, care este rău, scandalagiu, violent, etc. nu se poate despărţi sora de el? Nu! Domnul a precizat clar: singurul motiv de despărţire este: curvia! Iar dacă sora se desparte din alte motive, îi dă lui prilej de curvie şi cade şi sora astfel în păcat (Matei 5:31-32)! Iar dacă sora „lăsând bărbatul ei, se mărită cu altul; comite adulter” (Marcu 10:11).  Ştim că ori cât de greu ar fi într-o căsnicie cu un necredincios, Dumnezeu dă: har, putere, soluţii, înţelepciune (Iacob 1:2-5,Iacob 1:12)! El nu îngăduie să fim ispitiţi mai mult decât putem duce (1Corinteni 10:13). De asemenea, el răspunde la rugăciuni, şi poate să treacă la pedepsirea soţului violent, chiar să-l treacă în ţărâna pământului ca şi pe Nabal (comp. cu 1Samuel cap. 25).

Relaţiile sexuale în afara căsătoriei reprezintă singurul motiv scriptural pentru despărţire, dar care nu permite recăsătorirea (Marcu 10:11-12; Romani 7:1-3).

Iar cât despre recăsătorire, aceasta se permite în cazul celor ce se împacă cu soţul de care s-au despărţit (1Corinteni 7:11), şi în cazul cărora le-a murit partenerul (Romani 7:2-3; 1Corinteni 7:39). Celelalte tipuri de recăsătorire sunt considerate de Biblie adulter (Matei 19:9; Marcu 10:11-12; Luca 16:18).

În problemele ce pot implica: căsătoria, despărţirea, recăsătorirea, trebuie implicat în primul rând: Dumnezeu! El trebuie să devină Sfetnicul, Sfătuitorul şi Instructorul nostru, Cel care a creat familia, şi care a promis: „Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi CĂLĂUZA noastră până la moarte.” (Psalm 48:14).

 

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE:

(1) Care sunt responsabilităţile fiecăruia din familie?

(2) îţi faci partea ce îţi revine, sau mai trebuie să faci îmbunătăţiri în ce priveşte rolul tău?

(3) Ce ai putea face pentru a îmbunătăţi starea familiei tale?

(sugestie: PE DE ROST: pentru soţi Coloseni 3:19-21; pentru soţii Coloseni 3:18; pentru copii Coloseni 3:20).

 


[1] Pentru mai multe informaţii despre punctul de vedere Biblic despre masturbare, puteţi găsi în materialul: „Despre masturbare”.

[2] Pentru mai multe informaţii în acest sens, vezi materialul: „Despre Contracepţia şi avort”.

[3]  Copii pot fi sprijiniţi contra abuzurilor comise de părinţi, de instutiţii specializate în acest sens.