Ca și alți mulți lideri sau întemeietori de confesiune religioasă, Charles Taze Russell, pretindea despre sine că este pastor, acceptând votul și numirea aceasta pusă de oameni.

Ba mai mult pretindea că este sclavul fidel (Matei 24:45-47), și îngerul bisericii din Laodiceea (Apocalipsa 3:14). Bineînțeles că dacă el nu poate fi pastor, atunci nu putea fi: nici sclavul fidel, nici înger al bisericii!

Conform Bibliei, păstorirea este o slujbă de conducere (păstorire) a bisericii, acel om este numit: suraveghetor, bătrân, pastor, vezi: Faptele Apostolilor 20:17,Faptele Apostolilor 1:28; 1 Petru 5:1-3. Dar acest serviciu nu este primul în adunare; ci, cel de apostol, apoi cel de profet, și doar apoi: păstorii și învățătorii (comp. 1 Corinteni 12:28 cu Efeseni 4:11). Iar îngerii adunărilor (Apocalipsa cap. 2,3) sunt apostoli nu pastori, căci cuvântul: înger însemnă: trimis, ca și expresia: apostol! –  comp. Matei 10:2 n.s. cu Apocalipsa 1:20 n.s. în GBV 1989.

Apoi în adunările biblice există mai mulți păstori, peste tot în Biblie ei sunt la plural (ex. Filipeni 1:1), doar atunci când vorbește genereic despre calitățile unui supraveghetor apare la singular (1 Timotei 3:1). Un singur “pastor”, ca și Russell, poate duce la dictatură (comp. cu 3 Ioan 1:10-11).

Cum se rânduiește un păstor?

Conform Bibliei procedura de rânduire pe scurt este:

1. Studierea în prealabil de către adunare  a  calităţilor pe care trebuie să le aibă aceştia descrise în 1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9.

2. Recomandarea prin vot public, a oamenilor potriviţi de către membri adunării în adunarea generală (comp. cu Faptele Apostolilor 1:20-26; Faptele Apostolilor 6:1-6).

3. Însă doar apostolii (Faptele Apostolilor 14:23), fiind în acord cu alegerea adunării şi sub călăuzire divină (deoarece presbiterii sunt puşi nu de ei sau de adunare; ci, de Spiritul Sfânt - Faptele Apostolilor 20:28), rânduiesc (ordinează, hirotonisesc) prin rugăciune şi punerea mâinilor, prin care le transmit acest dar spiritual la aceşti bărbaţi spirituali (Faptele Apostolilor 14:23; 1 Timotei 5:17-22).

Astfel aceştia sunt numiţi ca păstori, supraveghetori sau bătrâni, însă ei nu vor avea autoritate peste alte adunări (ca și Russell), ei fiind doar conducători peste o adunare locală.

Observați diferența între practica Turnului de Veghe condusă de Russell și Biblie:

Cartea Proclamatorii Regatului lui Dumnezeu p.54: “Charles Taze Russell era numit de colaboratorii săi pastorul Russell. De ce? Datorită activităţii sale de păstorire a turmei lui Dumnezeu. În Efeseni 4:11 se spune că, în congregaţia sa, Cristos i-a dat pe unii ca „păstori“. Fără îndoială că fratele Russell a slujit ca păstor spiritual în congregaţia creştină.

  În virtutea lucrării pastorale pe care Russell o efectua sub conducerea Păstorului Principal, Isus Cristos, anumite congregaţii l-au recunoscut prin vot ca pastor al lor. Acesta nu era un titlu pe care şi l-a dat singur. Primul grup care l-a ales prin vot să fie pastor al lor a fost congregaţia din Pittsburgh (Pennsylvania), în 1882. După aceea, el a fost ales pastor de alte aproximativ 500 de congregaţii din Statele Unite şi Marea Britanie.

  Pe atunci, congregaţiile obişnuiau să-i voteze în fiecare an pe cei care le prezidau. În prezent, în rândurile Martorilor lui Iehova, bătrânii creştini nu sunt aleşi de congregaţiile locale, ci sunt numiţi de Corpul de Guvernare. De asemenea, se are grijă să nu fie folosite expresii ca „pastor“ sau „bătrân“ ca apelative”.

Iată câte nereguli față de Biblie, îi spuneau: „Pastor Russell”, îl alegeau ei, nu Dumnezeu! Era pus peste mai multe congregații, nu doar peste o turmă locală, etc.

Ba mai mult, Dumnezeu precizează că supraveghetorul (păstorul) trebuie să fie soţ al unei singure soţii, astfel păstorul nu poate fi divorțat ca Russell! El trebuie să-şi cârmuiască bine casa, să-şi ţină copii în supunere şi aceştia să fie credincioşi fără să fie învinuiţi de destrăbălare. La toate acestea cerințe Russell nu putea să se încadreze, căci nu avea copii!!! – 1 Timotei 3:1-7.

În Turnul de Veghe 1/10, 1991, p.8. se precizează despre viața lui Russell: „Dar unii au suportat chiar pierderea spirituală a unui partener conjugal, aşa cum a fost în cazul lui Charles T. Russell, primul preşedinte al Societăţii Watch Tower. Soţia sa a rupt legăturile cu Societatea şi l–a abandonat în 1897, după aproape 18 ani de căsătorie. În 1903, ea a luat măsuri de separare legală de soţul ei, separare care a fost recunoscută în 1908. Mîhnirea lui reiese în mod evident din ceea ce îi spunea într–o scrisoare scrisă la scurt timp după separare: „M–am rugat fierbinte Domnului pentru tine. . . . Nu te voi împovăra cu relatări despre tristeţea mea, nici nu voi încerca să–ţi provoc o reacţie afectivă descriindu–ţi în detaliu sentimentele mele atunci cînd găsesc cîteodată rochiile tale şi alte lucruri care–mi aduc viu în minte felul cum erai odată — atît de plină de iubire şi simpatie şi amabilitate — reflectînd spiritul lui Cristos. . . . Oh, examinează sub rugăciune ceea ce am să–ţi spun. Şi fii sigură că ceea ce este cel mai dureros pentru mine şi mă afectează în mod sfîşietor nu este propria mea singurătate pentru restul vieţii mele, ci căderea ta, iubita mea, pierderea ta veşnică, după cît înţeleg eu.”

În concluzie, Turnul de Veghe este o lucrare de rătăcire trimisă de Dumnezeu celor ce nu iubesc adevărul (2 Tesaloniceni 2:10-12). În contrast cu ce spune Biblia despre păstori, Turnul de Veghe învață că Russell a fost pastor, în Turnul de Veghe 1996 15/1, p.15: “Isus i-a dat congregaţiei „daruri sub formă de oameni“, unii fiind „pastori“, sau păstori, care tratează turma lui Iehova cu tandreţe (Efeseni 4:8,Efeseni 1:11, King James Version). Unul dintre aceşti bărbaţi a fost Charles T. Russell, primul preşedinte al Societăţii Watch Tower. El era numit Pastorul Russell datorită activităţilor sale pline de iubire şi de compasiune în păstorirea turmei sub Păstorul Principal, Isus Cristos. Astăzi, bătrânii creştini sunt numiţi de Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova şi se acordă atenţie faptului de a nu utiliza drept titluri termeni ca „pastor“, „bătrân“ sau „învăţător“ (Matei 23:8-12)”.

Adevărații păstorii, nu doar că nu acceptă ca oamenii să i se adreseze cu apelativul: „frate pastor”, dar mai mult decât atât, ei se încadrează în cerințele scripturale despre păstori, și ei sunt numiți de Iehova Dumnezeul Bibliei prin punerea mâinilor apostolilor, și nu doar prin alegerea unor oamenii fără adevăr, care nu au ținut cont de principiile scripturale atunci când l-au votat pe acest impostor!