Introducere:

Numele „prezbiterian” se aplică la grupuri diverse care aderă la un anumit grad de învățăturile lui John Calvin și John Knox și sunt conduse de „prezbiteri” reprezentative în congregațiile lor.

În categoria largă, există unele care pot fi considerate conservatoare sau fundamentale, precum și unele care ar fi numit liberal sau progresiv.Pe partea conservatoare este Biserica Prezbiteriană ale Americii (APC), cu aproximativ 335.000 de membri în 1.700 de congregații, în timp ce Biserica Prezbiteriană, Statele Unite ale Americii (PCUSA), cu 2,3 milioane de membri în 10.000 de congregații, este mult mai liberal.

Mai multe grupuri mai mici s-au format de-a lungul anilor și să acopere spectrul de credințe și practici.
„Biserica” Prezbiteriană a fost organizat pentru prima dată în Scoția, sub conducerea lui John Knox.

„Biserica” Scoției a fost afiliat cu Biserica Romano-Catolică, chiar dacă a menținut o atitudine de independență.

John Knox a fost un preot în „Biserica” Scoției. El a fost exilat în Anglia după implicarea sa în uciderea cardinalului Beaton în 1546. În timp ce în Anglia, el a fost licentiat să predice în Biserica Angliei și a contribuit la reformarea Cartea de rugăciuni obișnuite. Când Maria Tudor a urcat pe tron limba engleză și a început persecuții sângeroase ei Bisericii Angliei, Knox a fugit în Europa, unde sa întâlnit John Calvin și a început să studieze teologia reformată.În 1559, Knox sa întors la Scoția și a devenit un susținător vocal de teologie reformată și conceptul de „lider prezbiterian în biserică”.

Un număr de lorzi scoțieni au promovat reformă religioasă, și-au susținut cu bucurie învățătura lui John Knox. Sub conducerea lui Knox, s-a scris Mărturisirea scoțiană de credință din 1560, mărturisirea a rămas ghidul doctrinară primar pentru Biserica Scoției până la Westminster, la Mărturisirea din 1647.

De-a lungul istoriei mişcării Prezbiteriene, au existat fisuri, fuziuni bazat pe probleme doctrinale și practice.

De pildă, în 1837-1869, a existat o ruptură între "școală veche" și "școală nouă", căci "noua școală" preda o înțelegere modificată de păcat și sfințenie. Când cele două grupuri au fuzionat din nou în 1869, a fost cu o toleranță crescută pentru diversitate doctrinară, ceea ce a dus la schimbări mari în secolul al 20-lea.
Astfel, în timp ce majoritatea bisericilor prezbiteriene vor fi de acord pe teme generale, cum ar fi depravarea omului, sfințenia lui Dumnezeu, și mântuirea prin credință, nu există divergențe mari în modul în care acestea definesc și aplică aceste teme.

 

Doctrină:

Ei învaţă: „Treimea - Noi credem în Sfânta Treime. Există un singur Dumnezeu, care există veșnic în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. - http://www.faithtacoma.org/doctrine/

Această învăţătură este preluată de la catolici, ea nu apare în Biblie!

De ce învaţă Biblia:

Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind distinct de Fiul şi de Duhul Sfânt, această descriere este contra doctrinei trinităţii, care Îl include pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, alături de Tatăl în Fiinţa lui Dumnezeu.

Romani 15:30: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine” (Noua Traducere românească 2007). În acest pasaj se face aluzie la Domnul Isus, la Duhul Sfânt şi la Dumnezeu, însă nu este vorba de o triadă de persoane într-un Dumnezeu. Nu, Dumnezeu este prezentat distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, „prin”  care ne luptăm în rugăciuni către Dumnezeu. Prin urmare, Romani 15:30, nu susţine că Dumnezeu este o treime de persoane; ci, susţine că există un singur Dumnezeu, şi alte două persoane intermediare, prin care omul se roagă la Dumnezeu.

2 Corinteni 13:14: „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.” Chiar dacă şi acest text face referire la Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, textul nu spune că ei sunt o singură Fiinţă, sau că sunt egali aşa cum susţine trinitarismul, ba mai mult, se arată că Fiinţa lui Dumnezeu este separată şi distinctă de Fiul şi de Duhul Sfânt!

Iuda 1:20-21,Iuda 1:25: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică...singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.” Astfel, persoana „singurului Dumnezeu”, este distinctă de ce a lui Isus Cristos, şi a Duhului Sfânt prin care ne rugăm. Este interesant că această situaţie a unui ‘singur Dumnezeu’, care este altul decât Isus, exista încă înainte de naşterea lui Isus din Maria; căci Dumnezeu nu se schimbă, este acelaşi, mai înainte de epoci, acum şi pentru totdeauna. Întrebarea care se ridică pentru tine iubite cititor, este următoarea: Dumnezeul Tău, este Acelaşi, Unicul, Singurul, diferit de Isus, şi Duhul Sfânt, prin intermediul cărora Îi dăm lui Dumnezeu: „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci.” ?

Dar să analizăm în continuare:

 

Este Tatăl egal cu Fiul şi cu Duhul Sfânt?

Conform Scripturilor, Tatăl este superior Fiului, iar Fiul este superior Duhului Sfânt, atât în poziţie cât şi în atribute (însuşiri, calităţi) – Ioan 16:13-15.

Dumnezeu Tatăl este necreat, nenăscut, fără început, dintotdeauna (Psalmi 90:2; Psalmi 93:2; 1 Timotei 1:17), Fiul are un început, El este născut din Tatăl în începutul primei zile a creaţiei (Proverbe 8:22-25; Ioan 1:14; 1 Ioan 1:1-3; 1 Ioan 2:13-14; 1 Ioan 5:18), fiind prima creatură a lui Dumnezeu (Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14).

Duhul sau Spiritul Sfânt, a venit în existenţă după Fiul, fiind născut din Tatăl, însă prin Fiul. Biblia afirmă clar în 1 Corinteni 2:12:  „Spiritul Cel din Dumnezeu” (NTTF-2008, SCC), tot la fel în 1 Ioan 4:2, apare în greacă: ek = din, (tradus în Cornilescu cu „de la”), indicând că Spiritul este „din Dumnezeu”.

Trinitatea susţine că Fiul şi Duhul Sfânt au existat dintotdeauna lângă Tatăl, pe când Biblia afirmă negru pe alb, că atât Fiul este „născut din Dumnezeu” (1 Ioan 5:18), precum şi Spiritul Sfânt a ieşit „din Dumnezeu”, deci El are un moment al naşterii Sale. Această naştere, este prin Fiul, deoarece toate sau create prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), cu excepţia Fiului care a fost născut direct de Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 1 Ioan 5:18), şi toată creaţia (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (Exod 20:11). Această venire a Duhului Sfânt în existenţă, a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie, imediat după naşterea Fiului din Tatăl în început (Coloseni 1:15-18; 1 Ioan 2:13-14; Apocalipsa 3:14). De fapt, „Duhul Fiului” (Galateni 4:6), nu putea exista înainte de Fiul (Proverbe 30:4). Duhul Sfânt a fost creat la început ca şi Fiul, înainte de restul creaţiei, tocmai pentru a fi împreună cu Fiul, un agent al creaţiei (Geneza 1:2; Psalmi 33:6), precum şi un susţinător al vieţii creaţiei (Geneza 6:3).

Dumnezeu Tatăl trăieşte prin Sine, Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57; 2 Corinteni 13:4), iar Duhul Sfânt prin Fiul este menţinut în existenţă (Coloseni 1:15-17; Coloseni 1:3). Doar Dumnezeu Tatăl are aseietatea, adică existenţa prin Sine, El este singurul care are nemurirea prin Sine, şi nu are nevoie de nimeni să existe (Faptele Apostolilor 17:24-28; 1 Timotei 1:17; 1 Timotei 6:16; Apocalipsa 4:11).

Doar Dumnezeu Tatăl este Atocunoscător (Iov 12:13; Psalmi 92:5; Romani 11:33-36), El „singur este înţelept” în mod absolut (Romani 16:27), Fiul nu cunoaşte anumite lucruri (Marcu 13:32; Faptele Apostolilor 1:6-7), şi cunoaşterea pe care o are, a primit-o de la Tatăl (Ioan 5:19-20; 12:49-50; Apocalipsa 1:1), iar Duhul Sfânt cercetează lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10), o persoană atotcunoscătoare nu mai are nevoie să cerceteze, ea cunoaşte totul!

Doar Dumnezeu Tatăl este Atotputernic (Geneza 17:1; Geneza 35:11; Apocalipsa 4:8; Apocalipsa 21:22), Fiul a primit de la Tatăl, autoritate, putere (Matei 28:18; Filipeni 3:21). Dacă Isus este Dumnezeul Cel Atotputernic, ce nevoie avea El să primească de la Altcineva: putere şi autoritate? Toate textele indică că Isus are puterea şi autoritatea datorită Tatălui care i-a dat-o, şi nu prin Sine (vezi şi Ioan 3:35; Ioan 14:10; Ioan 17:1-2). El nu poate face nimic de la El Însuşi şi El nu-şi foloseşte puterea decât după voia lui Dumnezeu (Ioan 5:19,Ioan 1:30; Ioan 8:28). De fapt, Însuşi Domnul Isus a spus că va sta „la dreapta puterii” (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în sensul absolut.

Duhul Sfânt este inferior Fiului şi suspus Acestuia (Ioan 16:13-15); puterea Lui este deci mai mică decât a Tatălui şi a Fiului, iar Duhul Sfânt îşi foloseşte puterea, şi execută diferite lucrări după voia lui Dumnezeu, fiind trimis fie de Tatăl (comp. Luca 24:49, cu Faptele Apostolilor 1:4,Faptele Apostolilor 1:8; Ioan 14:26) fie de Fiul (Ioan 15:26), El nu acţionează independent; ci, după voia lui Dumnezeu (Romani 8:26-27; Evrei 2:4). Acestea sunt doar câteva exemple că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali, de fapt Domnul Isus a spus clar: „Tatăl Meu...este mai mare ca toţi” (Ioan 10:29), sau „Tatăl este mai mare ca mine” (Ioan 14:28). Să vedem în continuare:

 

Dumnezeu este doar Tatăl!

Învăţătura clară a Domnului Isus arată clar că Dumnezeu este doar Tatăl, El declară în Ioan 17:1,Ioan 1:3, ceva ce contrazice flagrant trinitatea: „…Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:1,Ioan 1:3). Deci Isus declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care se ruga El. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; ci, Tatăl. Apostolii au înţeles tot aşa; anume că, Dumnezeu era cineva care nu-l include pe Fiul sau pe Duhul Sfânt; ci, este doar Tatăl. În 1 Corinteni 8:5,1 Corinteni 1:6 se spune: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, şi nu cum susţin trinitarienii: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

Iar Tatăl este diferit de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de agent fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile” (vezi şi Ioan 6:27; 1 Petru 1:2-3; Iuda 1:25).

De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu, care este prezentat ca fiind: Tatăl, şi Isus Cristos, prezentat ca Fiu sau ca Domn.

Dumnezeu este Tatăl Domnului Isus şi Dumnezeul Lui, după cum Isus Însuşi afirmă: „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17; vezi şi Efeseni 1:17; Apocalipsa 3:12).

Este Dumnezeul tău iubite cititor, Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul lui Isus? Sau este un alt Dumnezeu inventat de mintea omenească, un Dumnezeu trinitar, o concepţie preluată din filozofie, un Dumnezeu nebiblic?

 

Predestinare:

Doctrina presbiteriană susţine PREDESTINAREA!!!

Predestinarea este definită de Calvin: “drept un decret dumnezeisc veşnic, prin care El a stabilit ce se va întâmpla, după voia Sa cu oamenii – unora le este destinată viaţa veşnică, altora osânda veşnică”.

Oare tot ce se întâmplă pe pământ şi în cer este voinţa expresă a lui Dumnezeu? Cu siguranţă nu!

Biblia arată de nenumărate ori cum oamenii au zădărnicit planul şi voia Sa:

Geneza 1:28: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!” Prin neascultarea lui Adam şi Eva, acest scop a lui Dumnezeu cu oamenii şi pământul a fost zădărnicit, a ajuns ca cel rău să stăpânească pământul (Ioan 12:31; Ioan 14:30), pentru că fiecare este rob celui de care ascultă (Romani 6:16), Adam şi Eva au ascultat de satan şi au devenit robii lui, atât ei, cât şi ce au avut ei în stăpânire: pământul şi lucrurile de pe pământ. A fost voia lui Dumnezeu ca satan să devină stăpânitorul lumii? Cu siguranţă Nu! De aceea şi L-a trimis pe Cristos ca să răscumpere omenirea şi indirect creaţia (Romani 8:17-23).

Un alt exemplu Îl găsim în Exod 19:5-6: „De aceea, acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi comoara Mea dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Voi Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.» Acestea sunt cuvintele pe care să le spui israeliţilor.” A devenit Israel un regat de preoţi potrivit planului divin? Nu! Din vina cui? A lui Dumnezeu? Nu, El a vrut acest lucru pe care l-a şi declarat! Din vina neascultării lui Israel!

Dumnezeu le porunceşte la toţi să se pocăiască (Faptele Apostolilor 17:30), care toţi? În v.31 se spune: „pentru că a rânduit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi!”

Aceasta este voinţa Sa, dacă nu toţi oamenii se vor pocăi, nu este vina lui Dumnezeu; ci, a oamenilor care nu au ascultat de această poruncă.

Fraza: “are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea” poate fi înţeleasă că în mod arbitrar Dumnezeu alege să îi împietriască pe unii şi să aibă milă de alţii, fără un motiv care să-l determine să procedeze astfel! Dar nici o acţiune a lui Dumnezeu nu lezează voinţa liberă a omului pentru că atunci nu l-ar mai putea judeca, o dată ce omul nu a fost liber să aleagă! Nu poţi să judeci un robot care a fost programat să facă un anumit lucru, orice judecată asupra acelui robot ar fi o judecată asupra creatorului robotului care l-a programat să se comporte astfel!

În Romani 9:15-18, apostolul Pavel, face referire la relatarea din Geneza, când faraonul Egiptului a fost împietrit de Dumnezeu ca să nu-l lase pe Israel să plece din Egipt.

Această împietrire a lui Dumnezeu a venit ca urmare a răutăţii inimii lui Faraon, înainte ca un duh rău să ne amăgească, ne amăgeşte inima noastră, faraonul avea deja o înclinaţie rea.

Astfel împietrirea lui Dumnezeu: 1. nu i-a afectat voinţa liberă ca faraonul să fie în incapacitate de a decide liber; 2. El l-a împietrit pe faraon pe baza a ceea ce era deja în inima lui, nu o împietrire arbitrară fără un motiv.

Prin urmare, şi când are milă şi când împietreşte, Dumnezeu o face pe baza unei realităţi deja existente din inima oamenilor, nu pe baza unei alegeri reci şi fără nici un motiv! 

De asemenea, teoria că oamenii sunt totali corupţi, în întregime înclinaţi înspre rău, şi că sunt fără putere de a face ceva plăcut lui Dumnezeu; nu ţine cont de câteva realităţi biblice: 1. dacă oamenii nu pot face binele, nici Dumnezeu nu le poate cere să facă binele, nici în era precreştină, când nu exista: mântuirea prin Cristos; nici după. 2. Oamenii din timpuriule de neştiinţă care nu au avut acces la Evanghelia lui Cristos cum vor putea fi judecaţi? – Faptele Apostolilor 17:03. Conform Bibliei şi oamenii din timpurile de neştiinţă vor fi clasaţi în categoria drepţilor şi nedrepţilor, dar cum este posibil acest lucru dacă toţi oamenii sunt totali corupţi?

Doar dacă chipul lui Dumnezeu din om nu a fost distrus în totalitate, atunci în toate timpurile pot fi oameni buni şi răi, pe baza: conştiinţei lor, a mărturiei creaţiei.

Omul se naşte corupt, dar nu în totalitate, el are şi înclinaţii bune, dar mai multe înclinaţii rele, dar dacă omul decide ca pe parcursul vieţii să facă binele, aşa cum îl cunoaşte, el poate cultiva virtuţi divine şi creşte în apropierea de Creator, sau poate să nu asculte de conştiinţă, de mărturia lui Dumnezeu şi să nu se înfrâneze de la rău, urmându-şi pornirile egoiste, şi cu cât va umbla în neascultare cu cât aceste porniri, înclinaţii vor fi mai mari, şi mintea lui se va întuneca tot mai mult.

Înainte de potop au existat mulţi oameni răi, dar Noe a ales să fie altfel. În Canaan au existat mulţi oameni răi, dar unii au ales să fie altfel ca Rahav, care a fost socotită: dreaptă (Iacob 2:25) şi ca Gabaoniţii care au slujit la cortul întâlnirii (Iosua 9).

Cu siguranţă că Avraam, Isac, Iacob, Noe, Daniel, dar şi din popoarele păgâne, ca: Rahav, Gabaoniţii, recabiţii (Ieremia 35), vor fi socotiţi drepţi la judecată fără ca ei să fi primit îndreptăţirea (justificarea) prin credinţa în Isus. Astfel cum au putut ca ei să fie total corupţi şi totuşi ei să fie consideraţi drepţi (comp. cu Evrei 11).

Cum a putut Dumnezeu să le spune oamenilor în Deuteronom 30:19: „Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta”. Dacă oamenii din Israel, erau erau total corupţi şi fără viaţă spirituală, deoarece ei nu au fost mântuiţi prin Cristos?

De asemenea, găsim scris, că Dumnezeu îi spune lui Cain în Geneza 4:6-7: „Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mîniat, şi pentru ce ţi s’a posomorît faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpîneşti.” Dumnezeu a văzut răutatea din inima lui Cain şi la sfătuit să se stăpânească, poruncă inutilă dacă Cain era total corput şi în imposibilitate de a facee ceea ce este drept!

Înţelegem deci că raportat la viaţa spirituală în Cristos, la desăvârşirea creştină, omul este mort în greşeli şi păcate, însă raportat la dreptatea pe baza legii divine, şi un păgân putea face binele, fiind îndemnat de conştiinţă (Romani 2:14-15), de mărturia lui Dumnezeu prin creaţie (Romani 1:19-20) sau de moralitatea învăţată trăind într-o comunitatea cu reguli şi legi. Astfel şi păgânul putea face binele (Ieremia 35; Ezechiel 18:29-30). Dacă păgânul nu putea face binele, el nu poate fi nici judecat de Dumnezeu! Iar cu atât mai mult cei care au trăit în Israel, fie dintre copiii lui Israel, fie dintre prozeliţi dintre neamuri, care puteau asculta de legea lui Dumnezeu şi prin împlinirea legii ei erau drepţi şi plăcuţi lui Dumnezeu (Romani 2:12-13),

Conform Scripturii nu sunt chemaţi la mântuire doar cei aleşi; ci toţi. Domnul declară în Matei 22:1-14, când vorbeşte de cei invitaţi la nunta fiului de împărat: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”.  Mulţi au fost invitaţi la nuntă, unii doar au venit, iar şi din aceştia s-a cernut o parte, şi doar o parte a rămas ca aleşi, care aveau haina de nuntă. Tot la fel în pilda celor invitaţi la cină (vezi Luca 14:15-24.

Prin urmare, chemarea la mântuire şi la nunta cu Isus, este generală (Faptele Apostolilor 17:30-31; Faptele Apostolilor 26:20; 1 Timotei 2:1-4), dar Dumnezeu ştie că doar unii vor răspunde la Evanghelie, şi pe aceştia Dumnezeu i-a ales înainte de întemerirea lumii, alegerea divină nu este arbitrară, ci s-a făcut pe baza cunoaşterii lui Dumnezeu de mai dinainte (1 Petru 1:1-2; Romani 8:29).

Ce înseamnă această cunoaştere de mai dinainte sau preştiinţă? Cuvântul în greacă este: “prognosis”, “pro”: înainte şi “gnosis”: cunoaştere, acest cuvânt poate fi transliterate în română cu: “prognoză”.

Astfel oamenii pe baza prognozei meteo îşi i-au sau nu umbrelă sau fac anumite alegerei de călătorie. Prognoza umană este relativă, probabilă, însă prognoza divină este total exactă şi absolut sigură! Astfel, Dumnezeu pe baza cunoaşterii sale de mai dinainte, El i-a cunoscut pe cei ce vor asculta de Evanghelie, vor crede în Isus şi care vor duce până la capăt mântuirea lor, şi pe aceştia i-a ales!

Deci nu este o predestinare; ci, o alegere pe baza preştiinţei!!!

 

„Botezul”:

La presbiterieni se pot chipurile boteza copiii , precum și adulții, dar în general prin stropire sau aspersiune (turnare) metoda, mai degrabă decât prin imersiune (scufundare). Lucrarea aceasta se face în numele treimi, formulă preluată de la catolicii!!!

Ce învaţă Biblia:

1. Botezul îl fac doar adulţii, bărbaţi şi femei nu copiii!!!

Faptele Apostolilor 2:38 (Biblia ortodoxă): „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt”. Iată cine se poate boteza: cel care mai înainte se pocăieşte personal, doar aşa va primi în botez: iertarea păcatelor!

Faptele Apostolilor 8:12 (Biblia ortodoxă): „Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau”. Iată cine se poate boteza: bărbaţi şi femei ce cred ei mesajul despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre Isus Cristos, nu bebeluşii care nu pot înţelege Cuvântul Evangheliei!

Romani 10:9 (Biblia ortodoxă): „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui”. Iată cine trebuie să mărturisească la botez: „gura ta”, nu gura naşilor, şi inima ta trebuie să creadă!

Putem afirma pe baza adevărului biblic, că „botezul copiilor” este o lucrare falsă, care Îl batjocoreşte pe  Domnul Isus Cristos, care a lăsat această lucrare pentru cei ce ei personal se pocăiesc şi cred!

2. Botezul se face doar în Numele lui Isus.

Apostolii care în primul rând au primit porunca de a boteza pe oameni, ei au botezat întotdeauna: ,,în numele lui Isus Cristos”, (Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 8:16; Faptele Apostolilor 10:48; Faptele Apostolilor 19:5; Romani 6:3; 1 Corinteni 1:12-13; Galateni 3:27) [1], care este Fiul lui Dumnezeu (Matei 16:16).

În 1 Petru 3:21 (GBV 2001), se dă definiţia botezului: „această imagine, botezul, vă salvează şi acum, nu o lepădare a necurăţiei cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conştiinţe bune, prin învierea lui Isus Hristos”.

Din acest text observăm şi învăţăm că botezul are loc prin învierea lui Isus, dar botezul este o cerere adresată lui „Dumnezeu”.

Oamenii nu pot adresa acest botez lui „Dumnezeu”, „în numele lui Dumnezeu”!?! După cum nu putem face o rugăciune, către Dumnezeu prin Dumnezeu!?!

Mijlocitorul, este o persoană de mijloc între om şi Dumnezeu.

O rugăciune la Dumnezeu în Numele lui Dumnezeu nu este ascultată!

Biblia spune clar: „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15:16; Ioan 16:23). Iar în 1 Timotei 2:5 NTR: „Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Cristos Isus”.

De aceea botezul se face doar în Numele lui Isus Mijlocitorul, către Dumnezeu Tatăl, El este Cel ce acceptă cererea noastră prin botez la dragostea Lui şi ne dă Duhul Sfânt în botez.

De fapt orice lucrare creştină trebuie să o facem în Numele Domnului Isus, Scriptura este clară în această privinţă şi ea precizează: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3:17). Numai dacă botezăm în Numele lui Isus, vom împlini acest principiu Scriptural şi numai aşa Dumnezeu ne va aproba!

3. Botezul se face prin scufunare!

Etimologia cuvântului botez:  verbul „a boteza” şi substantivul „botez” sunt transliterări ale termenului „baptizo” şi „baptisma”. Acest termen are un singur sens primar şi istoric după cum adeveresc lexicoanele de limbă greacă. (Exemplu: ,,a scufunda, a afunda, a cufunda” - A Greek-English Lexicon, de Liddell şi Scott). Astfel având în vedere că înţelesul termenului este conform lexicoanelor de: „a scufunda, a imersa, a afunda sub”, nu putem spune că peste cineva care este turnată apă sau este stropit cu apă ca fiind botez (scufundare, afundare, imersiune). 

Existenţa unor ape suficient de adânci: de pildă despre Ioan Botezătorul se spune în Evanghelia după Ioan 3:23: „Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.” Ce nevoie avea Ioan de ‚ape multe’ dacă botezul se făcea prin turnare şi nu prin cufundare?

Intrarea în apă a celui botezat: „Şi Isus, fiind botezat, S-a ridicat îndată din apă…” (Matei 3:16 BCR) deci Isus a fost cufundat în apă de a trebuit să se ridice din apă. În alte texte se spune: „Şi îndată, când ieşea Isus din apă…” (Marcu 1:10); „A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.”  (Faptele Apostolilor 8:38). Ce rost are intrarea în apă când Ioan putea doar la marginea apei să ia apă în pumni şi să o toarne pe cap, tot la fel şi Filip putea face cu Famenul? Însă intrarea în apă indică nevoia de cufundare pentru o clipă, aceasta era botezul.

Semnificaţia botezului reclamă cufundare: având în vedere că botezul înseamnă a fi îngropat împreună cu Isus (Romani 6:4; Coloseni 2:12), acestă semnificaţie pretinde deci scufundarea în apă pentru a avea loc îngroparea împreună cu Cristos.

Iată ce se spune într-o lucrare de referinţă: „Relatările din Noul Testament care descriu efectuarea unor botezuri lasă să se înţeleagă că cel botezat era cufundat în apă” (The Oxford Companion to the Bible). 

În primele secole ale creştinismului, cufundarea totală se făcea în râuri, în mare sau în băi particulare, oriunde era suficientă apă. Într-o enciclopedie în limba franceză citim: „Primii creştini primeau botezul prin cufundare oriunde se găsea apă” (Larousse du XX^e Siècle, Paris, 1928).

În concluzie, botezul prin turnare nu este biblic, şi prin urmare el este invalid.

Viaţa noastră veşnică depinde dacă rămânem în Evanghelia vestită prin apostoli, dacă rămânem în credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna, alt fel am crezut în zadar (1 Corinteni 15:1-2; Iuda 1:3).

Toriile mai bine zis ereziile preluate din catolicismul apostat, ca trinitatea, stropirewa cu apă, etc. sunt drăceşti, ele nu doar că nu mântuie, dar ele demonizează oamenii.

Unde a ajuns aceste grupuri să accepte ale păcate grave ca: homosexualitatea, lesbianismul, etc.

O învăţătură eretică nu duce la sfinţenie!!! În timp, cuvântul lor roade ca o cangrenă (comp. cu 2 Timotei 2:16-17).

Iubite cititor pocăieşte-te de legăturile cu ereticii şi caută adevărul lui Dumnezeu aşa cum este scris în Biblie.