„Şi zicea: Aşa este Regatul lui Dumnezeu, cum are să arunce un om sămânţa pe pământ; şi are să doarmă, şi să se scoale, noapte şi zi; iar sămânţa are să încolţească şi să crească, cum nu ştia el. Pământul aduce roadă de la sine; întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. Iar când are să dea roada, trimite îndată secera; pentru că a sosit secerişul” - Marcu 4:26-29, SCC.

 

Această pildă nu o găsim decât în Marcu 4:26-29, unde se arată că Regatul lui Dumnezeu, este ca atunci când un om aruncă sămânţa în pământ, şi aceasta creşte fără să ştie el cum şi indiferent dacă este treaz sau dacă doarme, dar când roada este coaptă, pune secera în ea, pentru că a venit timpul secerişului.

Astfel în această parabolă se subliniază creşterea implacabilă a Regatului, dar care este inexplicabilă din punct de vedere uman. Omul care seamănă sămânţa bună în pământ, nici nu face să crească, nici nu lucrează semănătura, şi nici nu înţelege pe deplin creşterea şi dezvoltarea seminţelor (1Corinteni 3:6-7). El nu poate fi Iesus Christos! Nici Fiul, nici Tatăl nu dorm, ci Ei sunt activi pentru a da creşterea (Psalm 121:4; Ioan 5:17; Apocalipsa 3:1; Apocalipsa 5:6).

Prin urmare, omul din parabolă este creştinul! Astfel partea noastră este să semănăm, căci pământul care este bun rodeşte singur din punct de vedere uman, căci ajutorul divin este invizibil. Însă la timpul secerişului, Christos capul adunării creştine va pune secera în grâu, adică îl va tăia pentru a-l strămuta în cer (Matei 13:30). Scopul acestei pilde este a arăta: biruinţa şi dezvoltarea sigură a Regatului. Fraza cheie este: Pământul aduce roadă de la sine”, indicând că lucrarea creşterii seminţei nu este a semănătorului uman, ci a lui Dumnezeu care dă creşterea (1Corinteni 3:7).