„Dar cineva din mulţime I-a zis: Învăţătorule! Spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. El însă i-a zis: Omule! cine M-a pus judecător sau împărţitor peste voi? Iar către ei, a zis: Luaţi seama şi păziţi-vă de orice lăcomie; pentru că nu prin îmbelşugarea cuiva este viaţa lui în averile lui. El însă a zis o parabolă către ei, zicând: ogorul unui om bogat a rodit bine. Şi cugeta în sine, zicând: Ce voi face? Petru că nu mai am unde strânge roadele mele. Şi a zis: Aceasta voi face: voi dărâma depozitele mele, şi voi zidi mai mari; şi voi strânge acolo tot grâul meu şi bunurile mele. Şi voi zice sufletului meu: suflete! Ai multe bunuri, aşezate pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Dar Dumnezeu i-a zis: Nebune! Noaptea aceasta ei cer sufletul tău de la tine; iar cele ce ai pregătit, cui îi vor fi? Aşa este cel strângând comoară pentru el, dar nefiind bogat faţă de Dumnezeu.”Luca 12:13-21, SCC.

 

În context un evreu este nedreptăţit de fratele lui care a luat toată moştenirea şi nu doreşte să o împărtă cu fratele lui. Acest evreu apelează la Iesus, ca Acesta să le împartă moştenirea! Însă Domnul ştia lăcomia de bani din acest evreu şi îi dă o parabolă ca să-l avertizeze că el nu s-a îmbogăţit spiritual, dar caută averile pământeşti!

În parabolă este vorba de ogorul unui om bogat care a rodit atât de mult că nu mai avea loc în hambare, el dorind să le dărâme să facă altele mai mari, însă Tatăl ceresc îl avertizează: „Nebune! Noaptea aceasta ei cer sufletul tău de la tine; iar cele ce ai pregătit, cui îi vor fi?”

Toţi care strâng averi şi sunt săraci faţă de Dumnezeu sunt nebuni! De ce? Deoarece poţi muri subit şi averile le vei pierde şi nu ştii ale cui vor fi?!?

În mod asemănător a spus şi Solomon: „Mi-am făcut lucruri mari: mi-am construit case, mi-am plantat vii.
Mi-am făcut grădini şi parcuri şi am plantat pomi în ele, de orice fel de rod. Mi-am făcut iazuri de apă, să ud cu ele pădurea unde cresc arborii. Am dobândit robi şi roabe şi am avut robi născuţi în casa mea; am avut de asemenea mari averi de cirezi şi turme, mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. Mi-am adunat argint şi aur şi comori ca de împăraţi şi de provincii...Şi am urât toată truda mea cu care m-am muncit sub soare, pentru că trebuie s-o las omului care va fi după mine. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun? Totuşi el va stăpâni peste toată munca mea cu care m-am trudit şi cu care am fost înţelept sub soare. Aceasta de asemenea este deşertăciune.”
Ecleziast 4:4-19 , GBV 2001.

Concluzia parabolei este: „Aşa este cel strângând comoară pentru el, dar nefiind bogat faţă de Dumnezeu” - SCC