Introducere:

 

Într-o seară mergând pe stradă cu un prieten, am fost abordaţi de un băiat şi o fată. Ei împărţeau tracte religioase. Am intrat în discuţi cu ei, şi am ajuns la subiectul „dragoste”. Din discuţia cu ei am înţeles că ei consideră dragostea biblică: „relaţii sexuale libere”, astfel un soţ poate să se culce cu soţia altuia cu consimţământul soţiei, iar soţia cu soţul altcuiva cu consimţământul pertenerului. Ei consideră că aceasta este iubirea învăţată de Biblie? Oare aşa să fie? 

 

Dar să vedem în continuare:

 

Scurt istoric:

Această mişcare religioasă care apare sub mai multe denumiri: „Familia”, „copii lui Dumnezeu”, „Familia dragostei”, „Familia Cerului”, a fost înfiinţată în California, în anul 1968, de David Moses Berg.

În România şi-a făcut apariţia abia în anul 1994. „Copiii lui Dumnezeu”, se supun necondiţionat profetului lor David Berg, numit adesea Moise, Mo, Taticul sau Bunicul. Cu toate ca numărul lor este relativ mic, este cunoscut faptul, că ei sunt activi, mânaţi de zelul lor religios.

În public pretind că sunt misionari creştini. La întruniri se vorbeşte despre „Isus” şi despre „mântuire”, se predau aşa zise „studii biblice”. Mişcarea, „Copiii lui Dumnezeu” au o structură piramidală de organizare bazată pe o necondiţionată supunere faţă de fondatorul şi profetul lor, David Berg (cunoscut de asemenea ca „Moise”; „David”, „Mo”, „Tăticul” şi „Bunicul”!). Toate acestea, împreuna cu doctrinele lor secrete, practicile ilegale şi tehnicile amăgitoare de a câştiga adepţi, mascate îndărătul unei faţade pseudo-crestine, fac din ei o ameninţare extrem de distructivă pentru drepturile individului şi ale familie în orice societate.

În 1976, Berg a cerut tuturor femeilor membre să înceapă „pescuitul prin cochetarie, prin flirt” („flirty fishing” în engleză, sau pe scurt „FFing”) - care insemna acordarea de favoruri sexuale atât pentru câştigarea de noi membri cât şi pentru obţinerea bunăvoinţei funcţionarilor guvernamentali şi a deţinătorilor puterii din diferite ţări de pe glob. Într-o lungă serie de epistole, foarte explicite din punct de vedere sexual, pretinzand ca Dumnezeu a sfinţit de acum adulterul şi curvia cu condiţia să fie „săvârşite în dragoste” şi „pentru slava lui Dumnezeu”. Berg îşi instruia adepţii cum să procedeze cu Ffing şi cum să ceară cadouri băneşti. Curând zeci de membre ale „Copiilor lui Dumnezeu”, au devenit în mod faţiş prostituate cauzând infectarea a sute de oameni cu boli venerice. Începând cu revoluţia Ffing-ului, „Copiii lui Dumnezeu” au început să-şi spună „Familia Dragostei”.

Asemenea altor grupări religioase, „Copiii lui Dumnezeu” îşi copleşesc potenţialii convertiţi cu atenţii, cuvinte măgulitoare, priviri galeşe, atingeri drăgăstoase, îmbrăţişări, cântece minunate, etc. Folosind astfel de metode şi tactici, ei abordeaza pe oameni pe strada, la locul de munca, chiar în biserici şi librării crestine, în efortul lor de a strânge fonduri. Bunavoinţa şi aparenţa lor decenţă sunt menite a preveni publicul credul de la a pune anumite intrebari cum ar fi: „Cine sunteti voi?”, „De ce organizatie apartineti?” şi „Cum folosiţi banii?”. În general, ei vor încerca să fie evazivi, vagi şi să schimbe subiectul. Unul din răspunsurile mai des folosite este ca sunt, doar, „misionari independenţi”, sau uneori dau numele unei false organizaţii care variază de la ţară la ţară. Întrebaţii dacă aparţin „Copiilor lui Dumnezeu” sau „Familiei Dragostei”.

În primele luni în care un eventual membru este cu „Copiii lui Dumnezeu”, s-ar putea să nu bănuiască deloc că el sau ea face parte dintr-o grupare foarte bine organizată şi distructivă; iar „Copiii lui Dumnezeu”, vor face tot ce le stă în putinţă să-i împiedice a descoperi adevarata lor identitate, înainte de a fi profund implicat.

Deoarece grupul vorbeste despre „Isus” şi despre „mântuire” şi se predă „studii biblice”, potenţialul membru crede că aceştia sunt credincioşi sinceri, dar odată convins a li se alătura, el va fi supus unui intens program de pregatire, cu scopul de a fi îndoctrinat cu scrierile lui David Berg.

Cum să ne raportăm la „Copiii lui Dumnezeu”? Ca şi în cazul altor grupări, membrii „Copiilor lui Dumnezeu”, au fost îndoctrinaţi în aşa măsură cu învăţăturile lui Berg şi în acelaşi timp atât de mult izolaţi de alte surse de informaţie din afară, încât pur şi simplu nu realizează că sunt o sectă. Li se spune că sunt liberi să renunţe oricând, dar consecinţele cumplite ale unei asemenea hotărâri le-au fost descrise atât de răspicat, încât teama îi ţine pe mulţi membri încă implicaţi chiar după ce au dorit să plece.

Membrii sunt puternic îndoctrinaţi în a crede că nu există altă grupare în lume, în cadrul căreia să-l poată servi pe Dumnezeu 100%. Li se spune clar că, dacă părăsesc „Copiii lui Dumnezeu”, părăsesc prezenţa şi binecuvântările lui Dumnezeu şi că singura alternativă este „sistemul lumii, potrivnic lui Dumnezeu”.

Ei publică „mărturisirile traumatice”, ale celor care nu s-au putut descurca în afară şi s-au reîntors. Pe langă acestea, mulţi dintre ei şi-au petrecut o mare parte a vieţii de adulţi în cadrul grupului „Copiii lui Dumnezeu” ceea ce face ca lumea de afară să li se pară copleşitoare şi imposibil de supravieţuit în ea.

Mulţi membrii doresc cu adevarat să iasa dintre ei, aceştia putând fi oameni care s-au trezit la realitate, sătui de excesele sexuale, au îndoieli serioase, de multa vreme, cu privire la Berg şi învăţăturile lui. Sunt dezamăgiţi de falsele lui preziceri şi scârbiţi de abuzul mental. Ei doresc să părăsească gruparea, dar dupa ani de zile, în care au citit doar „scrisori Mo” („Mo letters” - de la „Moses Letters”, David Berg, supranumit „Moses”), acum le este teama. Astfel, unii membri ai „Copiilor lui Dumnezeu”, în vreme ce încearcă să-şi înăbuşe propriile lor îndoieli, continuă să promoveze învăţăturile lui Berg şi să-i ademenească pe alţii în grupare.

 

Învăţăturile acestei grupări religioase nu sunt în armonie cu Biblia!

Biblia care este Cuvântul lui Dumnezeu, a fost dată de Dumnezeu oamenilor cu scopul ca să ne înveţe, să ne mustre, să ne corecteze, după cum se spune şi în 2 Timotei 3:16,2 Timotei 1:17: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate,  pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună” (Toate citatele biblice sunt luate din Noua Traducerea Românească 2007).

Domnul Isus când a fost pe pământ a spus: „Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică...” (Ioan 5:39). Atunci când apostolul Pavel a fost în localitatea Bereea şi L-a predicat pe Cristos, bereeni nu au fost creduli, nici naivi, dar ei au fost sinceri şi oneşti, ce au făcut ei? Cuvântul lui Dumnezeu ne relatează: „Aceştia aveau o minte mai deschisă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată înflăcărarea şi, în fiecare zi, studiau Scripturile, ca să vadă dacă lucrurile stăteau astfel” (Faptele Apostolilor 17:11). Ei verificau învăţătura lui Pavel dacă era în concordanţă cu Scriptura sau nu, pentru că ei nu doreau să treacă cu „nimic dincolo de ceea ce este scris” (1 Corinteni 4:6).

Tocmai acest lucru cu ajutorul lui Dumnezeu, îl vom face în continuare, vom verifica învăţătura acestei grupări pentru a vedea dacă ea corespunde cu Sfânta Scriptură sau nu, căci Cuvântul lui Dumnezeu ne-a avertizat: „Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura ereziia distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică” (2 Petru 2:1). Iată Biblia ne profeţeşte că vor fi învăţători falşi care vor strecura pe nesimţite, pe furiş în învăţătura răspândită de ei: „ ereziia distrugătoare”, care nu vor onora pe Stăpânul Isus; ci, şi nu vor duce la mântuire; ci, la „o distrugere năprasnică”.

Voi analiza în acest material DECLARAŢIA LOR DE CREDINŢĂ, de la aceiaşi persoană cu care am discutat, membru din gruparea FAMILIA, am primit în format electronic declaraţia lor de credinţă, pe care o voi reda mai jos fără modificări, pe care apoi o vom analiza.

Ea pare concepută să nu stârnească bănuieli, îndoieli să pară „creştină”, să pară asemănătoare cu alte mărturii de credinţă a celorlalte culte:

 

DECLARAŢIA NOASTRĂ DE CREDINŢĂ

Convingerile Fundamentale şi Învăţăturile Esenţiale ale Asociaţiei de Comunităţi Misionare Independente cunoscute sub numele de Familia – 2002.

Scripturile:

Credem că Sfânta Biblie reprezintă Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dăruit nouă de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a fi o „candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră” (Psalmi 119:105). Atestăm că Scripturile sunt o revelaţie sacră şi au fost scrise de oameni sfinţi din trecut, care au vorbit inspiraţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu; că aceste scrieri sunt standardul stabilit de Dumnezeu şi ghidul credinţei şi practicilor noastre. Ancorându-ne de acest adevăr: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16), facem tot posibilul să studiem Biblia, să o memorăm şi să-i dăm ascultare, ca astfel să putem creşte în credinţă, înţelepciune şi putere spirituală prin aceste cunoştinţe şi respectarea principiilor ei!

Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este descoperit în Sfânta Biblie reprezintă baza, piatra de căpătâi a convingerilor şi practicilor noastre. Este suportul hranei şi forţei noastre spirituale; aceste principii sunt baza educaţiei pe care o dăm copiilor noştri, şi tot pe acest adevăr se bazează şi mărturisirea pe care o facem celorlalţi. Apelăm la Biblie nu numai ca la o sursă de cunoştinţe, ceea ce de fapt este, dar, lucru şi mai important, citind paginile ei cu atenţie, în rugăciune, putem „fi părtaşi ai Naturii Divine” (2 Petru 1:4), putem fi în legătură strânsă cu Iisus, care este Cuvântul viu. „Cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt Duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63). (Vezi de asemenea Matei 24:35; Romani 15:4; 2 Petru 1:19-21; Ioan 8:31,Ioan 1:32; 1 Ioan 2:5; Romani 10:17; Psalmi 119:99,Psalmi 1:100; Ieremia 15:16, 2 Timotei 2:15; 3:15; 4:2; Ioan 1:1,Ioan 1:14.)

Dumnezeu:

Ne afirmăm credinţa în singurul Dumnezeu adevărat şi veşnic, atotputernic, atotştiutor, Spiritul de iubire invizibil şi omniprezent, care este supremul Creator şi Conducător al Universului şi al tuturor lucrurilor cuprinse în Univers. Credem în unitatea divinităţii, şi anume că există trei persoane distincte, dar inseparabile: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. (Vezi Isaia 43:10-11; Ioan 4:24; 1 Timotei 1:17; 1 Ioan 4:8; 5:7.)

Creaţia:

Credem în descrierea biblică a creaţiei, aşa cum este conturată în cartea Genezei, şi că ea trebuie acceptată ad literam şi nu alegoric sau figurat, că Dumnezeu şi nu haosul a creat Cerurile şi Pământul. Credem de asemenea că în ziua a şasea a creaţiei, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa, şi i-a dat suflarea vieţii, omul devenind astfel un suflet viu prin creaţia divină, nu printr-o evoluţie întâmplătoare. Credem de asemenea că vizibila creaţie a lui Dumnezeu aduce dovezi clare ale existenţei Sale invizibile. Iar Creatorul nostru, Dumnezeu, merită mulţumiri, reverenţe şi ascultare din partea noastră, creaţia Lui. (Vezi Geneza 1:1; Romani 1:20; Psalmi 33:6-9; Ieremia 32:17.)

Căderea omului:

Credem că omul a fost creat nevinovat de către Creatorul său, dar prin ispita Satanei, el a păcătuit de bună voie şi a căzut din starea fericită şi fără de păcat, având drept consecinţă faptul că toată rasa umană trebuie să suporte firea păcătoasă, fiind absolut incapabilă să atingă neprihănirea fără puterea salvatoare a lui Iisus Hristos. (Vezi Geneza capitolul 3; Romani 5:12-21.)

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu:

Credem în divinitatea Domnului nostru Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, miraculos conceput prin naşterea divină din Fecioara Maria; El a fost fără de păcat de-a lungul vieţii Sale şi a adus ispăşirea completă a păcatelor lumii prin moartea Sa – sacrificiul şi moartea Celui drept în mijlocul celor nedrepţi. Afirmăm că Iisus Hristos este mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, că El s-a dat pe Sine Însuşi ca unică răscumpărare pentru păcătoşi. Credem în învierea Sa fizică şi în ridicarea Sa la ceruri, în intermedierea perpetuă pentru copiii Săi şi în apropiata şi vizibila Sa reîntoarcere, că El va reveni cât de curând în această lume, cu putere şi mare slavă, pentru a-şi aşeza Împărăţia şi pentru a-i judeca atât pe cei vii cât şi pe cei morţi. (Vezi 1 Timotei 3:16; Filipeni 2:5-11; Evrei 4:14-15; 2 Corinteni 5:21; 1 Petru 2:24-25; Romani 1:3,Romani 1:4; Matei 28:18; Faptele Apostolilor 1:9-11.)

Calea spre Mântuire:

Credem că toţi oamenii sunt păcătoşi din fire, dar că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). De aceea credem că toţi aceia care acceptă în mod personal iertarea lui Dumnezeu pentru păcate prin Iisus Hristos vor fi iertaţi de acestea, împăcaţi cu Dumnezeu şi vor trăi pentru totdeauna în prezenţa Lui.

Noi credem că mântuirea omenirii este numai prin har (iubirea şi mila lui Dumnezeu), prin slujba de mijlocire a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care cu infinită iubire pentru cei pierduţi, a acceptat de bună voie dorinţa Tatălui Său şi a devenit Mielul de sacrificiu dăruit de Dumnezeu, singurul care ne putea lua păcatele.

Aderăm cu fermitate la următoarele adevăruri din Scriptură privind mântuirea:

Toată omenirea este păcătoasă şi are neapărat nevoie de un mântuitor. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). (Vezi de asemenea Romani 3:10; 1 Ioan 1:8.)

Mântuirea este numai prin har şi nimeni nu poate deveni copilul lui Dumnezeu prin virtute, bunătate sau orice alt fel de fapte proprii. „Căci  prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi, ci este harul lui Dumnezeu: nu prin fapte ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5).

Mântuirea poate fi obţinută numai prin Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). „Căci este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Iisus Hristos” (1 Timotei 2:5). (Vezi de asemenea Faptele Apostolilor 4:12; 1 Ioan 5:12.)

Suntem mântuiţi crezând şi personal primindu-L pe Iisus Hristos în inimile şi vieţile noastre, devenind astfel reînnoiţi sau „născuţi din nou”. „Dar tuturor celor ce L-au primit [pe Iisus], adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu: născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12-13). „Dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu ... Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis, trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:3,Ioan 3:6-7). (Vezi şi Ioan 11:25-26.)

Odată mântuit, credinciosul va rămâne mântuit pentru totdeauna. Credem că acesta este privilegiul tuturor celor ce sunt născuţi din nou din Spirit prin credinţa în Hristos, să fie asiguraţi de mântuirea lor încă din ziua în care Îl primesc ca Mântuitor. Aşa cum credinciosul este mântuit prin har, tot astfel rămâne mântuit prin har; „voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă pentru mântuire” (1 Petru 1:5). „Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică” (Romani 6:23) şi ceea ce este veşnic nu poate avea sfârşit; astfel acela care a fost curăţat şi înnoit prin sângele Mielului a fost cumpărat şi adoptat pentru veşnicie, şi prin urmare nu se poate pierde. „Tot ce îmi dă Tatăl vine la Mine, iar pe cel ce vine la Mine [nicidecum] nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). „Eu le dau viaţa veşnică, nicidecum nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28). „Cine crede în Fiul are [posedă acum] viaţa veşnică” (Ioan 3:36).

(Deşi credem cu fermitate că sufletul pe care Dumnezeu l-a mântuit şi căruia i-a garantat cadoul gratuit al vieţii veşnice nu poate fi pierdut niciodată, aceasta nu reprezintă pentru credincios o permisiune de a păcătui. Pentru că Dumnezeu este un Tată sfânt şi drept, El nu poate trece cu vederea peste păcatele copiilor Săi, dacă ei continuă în păcat, îi va pedepsi şi corecta. „Căci Domnul pedepseşte pe cine iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte ... căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?” [Evrei 12:6-7])

Duhul Sfânt:

Credem că Duhul Sfânt a venit direct de la Tatăl pentru a „dovedi lumea vinovată în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8). Pentru noi Duhul Sfânt este puterea executivă a lui Dumnezeu prin care credincioşii sunt născuţi din nou, învăţaţi, instruiţi, inspiraţi şi împuterniciţi pentru misiunea dată lor de Dumnezeu; şi prin urmare fiecare credincios ar trebui să fie umplut cu Duhul Sfânt. „Fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18). Duhul Sfânt este cunoscut de asemenea ca „mângâietor”, care – ca o mamă – îl iubeşte, îl hrăneşte şi îl mângâie pe copilul nou născut al lui Dumnezeu. (Vezi şi Ioan 3:5-8; 14:15-18,26; 15:26; 16:7-11; 7:38,39; Faptele Apostolilor 1:8.)

Botezul Duhului Sfânt:

Noi credem că botezul sau umplerea completă cu Duhul Sfânt este un botez al iubirii, „căci Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8), şi că poate fi obţinut gratis de toţi credincioşii care pur şi simplu i-L cer lui Dumnezeu, dat de obicei prin „punerea mâinilor” de către ceilalţi credincioşi, care este descrisă în Scriptură. Scopul principal al botezului cu Duhul Sfânt este de a împuternici pe credincios să mărturisească Evanghelia lui Iisus Hristos şi altora. „Voi veţi primi putere după ce Duhul Sfânt va veni peste voi şi-Mi veţi fi martori” (Faptele Apostolilor 1:8). Alte slujbe ale Duhului Sfânt sunt să-l conducă pe credincios în tot adevărul, să-l mângâie, să-i aducă în memorie toate lucrurile pe care le-a spus Iisus şi să-l asiste în rugăciune. (Vezi Luca 11:9-13; Faptele Apostolilor 8:15-17; 1:8; Luca 4:18; Galateni 5:22,Galateni 1:23; Ioan 14:16,Ioan 1:26; Romani 8:26,Romani 1:27.)

9. Daruri ale Duhului:

Credem că este privilegiul oricărui credincios botezat cu Duhul Sfânt să se bucure de beneficiile diferitelor daruri ale spiritului enumerate în 1 Corinteni capitolul 12. Credem că Dumnezeu dă diferite daruri diferiţilor oameni, în concordanţă cu slujba pe care o au şi cu planul Său pentru ei. „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa prin acelaşi Duh; altuia darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni, altuia prorocia; altuia deosebirea duhurilor; altuia felurite limbi; şi altuia tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte [El]” (1 Corinteni 12:4-11).

Suntem convinşi că toate aceste daruri sunt dăruite de Tatăl ceresc copiilor Săi, pentru a fi folosite şi liber exercitate în congregaţie, atât de către bărbaţi cât şi de femei, astfel ca trupul credincioşilor să fie întărit, încurajat şi clădit. „Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri va da Duhul Sfânt celor care i-L cer?” (Matei 7:11) (Vezi şi Ioel 2:28,Ioel 1:29; Faptele Apostolilor 2:17,Faptele Apostolilor 1:18.)

10. Roadele Duhului

Credem că acei credincioşi care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt ar trebui să manifeste roadele Duhului aşa cum sunt descrise în Scriptură: iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe şi înfrânare.

11. Îngeri:

            Credem că Dumnezeu a creat o mulţime de fiinţe spirituale fără de păcat cunoscute sub denumirea de îngeri (ceea ce ad literam înseamnă „mesageri”). Îngerii sunt fiinţe puternice nemuritoare pe care Domnul le-a desemnat să aibă grijă de om, în special să-i protejeze şi să-i ajute pe oamenii lui Dumnezeu. „Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să împlinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evrei 1:14). Deşi aceşti îngeri sunt de obicei invizibili, ei se pot materializa şi apărea sub formă umană, şi chiar pot umbla în mijlocul oamenilor fără ca aceştia să ştie, din care cauză Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri” (Evrei 13:2). (Vezi şi Psalmi 34:7; 91:11-12; 2 Regi 6:15-18; Geneza 19:1-2; Judecatori 6:11-12; 13:2-21.)

12. Spiritele sfinţilor decedaţi:

            Credem că pe lângă spiritele slujitoare ale îngerilor, Dumnezeu, în anumite ocazii, foloseşte de asemenea şi spiritele sfinţilor morţi pentru a sluji şi a aduce mesaje oamenilor Săi. Evidenţa din Scriptură este găsită în exemplul spiritelor sfinţilor morţi, Moise şi Ilie, apărând şi sfătuindu-se cu Iisus pe Muntele Schimbării la faţă; în apariţia spiritului profetului Samuel, care murise, în faţa regelui Saul; şi exemplul Sfântului Ioan din Cartea Apocalipsei vorbind cu un mesager ceresc trimis de Dumnezeu pentru a-i descoperi misterele viitorului: „Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: ‚Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea acesta. Închină-te lui Dumnezeu’”(Apocalipsa 22:8,Apocalipsa 1:9). (Vezi şi Luca 9:28-33; 1 Samuel 28:13-20; Apocalipsa 19:10; Evrei 12:1,Evrei 12:22-24.)

13.Satana şi demonii lui:

            Credem că unul dintre îngeri, „Lucifer, fiul zorilor” (Isaia 14:12), care era cel mai puternic dintre arhangheli, din mândrie, gelozie şi ambiţie a păcătuit şi a căzut, devenind astfel Satana [Diavolul], duşmanul infernal al neprihănirii. Un mare grup de îngeri l-au urmat în căderea lui imorală şi astfel au devenit demoni, spirite rele care în prezent activează ca agenţi şi asociaţi ai săi pentru împlinirea scopurilor lui duşmănoase şi blasfemitoare. Credem că Satana este principalul autor al păcatului şi că el, prin şiretenie, i-a ispitit şi a i-a condus pe primii noştri părinţi, Adam şi Eva, la căderea din neprihănire în păcat, prin aceasta subjugându-i puterii lui, atât pe ei cât şi pe cei ce-au urmat, putere care poate fi distrusă şi învinsă numai prin puterea lui Dumnezeu. Mulţi sunt acum posedaţi de spiritele rele ale Satanei, care sunt în are măsură responsabile de valul de crime şi de răutatea care în prezent inundă lumea.

            Susţinem că Satana este duşmanul făţiş împotriva lui Dumnezeu şi a omului şi, asemeni unui uzurpator, domneşte acum ca blestematul „dumnezeu al veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4). El va fi complet învins la cea de-a doua venire a lui Hristos, în Bătălia de la Armaghedon, timp în careva fi legat şi aruncat în temniţa Adâncului pentru o mie de ani, după care va fi eliberat „pentru puţin timp”, ca din nou „să înşele popoarele” (Apocalipsa 20:1-3,Apocalipsa 1:8). După aceea el va fi azvârlit în „iazul de foc şi de pucioasă, unde va fi muncit [chinuit] zi şi noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10). (Vezi şi Isaia 14:12-15; 1 Petru 5:8; Apocalipsa 12:7-9.)

14. Războiul spiritual:

            Credem că suntem angajaţi într-un război spiritual continuu; în care noi năzuim să-L ascultăm pe Dumnezeu şi poruncile Lui şi să predicăm tuturor glorioasa Evanghelie a lui Iisus Hristos, ca să le „deschidem ochii, şi să-i întoarcem de la întuneric la lumină, de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 26:18), şi că adversarul nostru, Diavolul, face tot ce-i stă în putinţă ca să se împotrivească eforturilor noastre. Astfel ne aflăm în mijlocul unui mare război în care forţele cereşti ale lui Dumnezeu ne ajută, ne suportă şi ne încurajează în eforturile noastre, pe când Satana şi demonii săi luptă să ne încurce şi să ne oprească. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12).

            Soldaţii din armata Domnului prin urmare trebuie „să-şi pună toată armura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11), şi să înveţe să mânuiască cu îndemânare armele spirituale puternice pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu, în special „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17); căci „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător [puternic], mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12). „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti [fizice], ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să se surpe întăriturile” (2 Corinteni 10:3,2 Corinteni 1:4). Indiferent cât de multe probleme ne-ar putea cauza Satana şi protejaţii lui demonici, noi suntem încrezători în victorie, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu ne-a promis: „Cel ce este în voi [Iisus] este mai mare decât cel ce este în lume [Diavolul]” (1 Ioan 4:4).

15. Rugăciunea

            Credem că rugăciunea este comunicaţia vitală dintre orice copil al lui Dumnezeu şi Tatăl său ceresc. Departe de-a fi numai un ritual religios sau un exerciţiu spiritual, rugăciunea înseamnă modul prin care ne bucurăm de legătura dulce, personală şi intimă cu Domnul. Prin rugăciune ne declarăm iubirea pentru Dumnezeu, dependenţa de El şi supunerea în faţa Lui, ca şi dorinţa de a coopera cu El pentru împlinirea scopului Său. Toţi aceia ce se află în comunităţile noastre sunt încurajaţi să-şi facă timp pentru rugăciune personală în fiecare zi, ca şi pentru rugăciunea unită împreună cu ceilalţi membri. În Cuvântul Său, Dumnezeu promite să audă rugăciunea şi să-i binecuvânteze pe aceia care Îl caută statornic, de aceea „oamenii trebuie să se roage necurmat” (Luca 18:1). (Vezi şi Ieremia 33:3; 1 Tesaloniceni 5:17; Evrei 11:6; Iacob 5:16; 1 Samuel 12:23; 1 Cronici 16:11; Efeseni 6:18.)

16. Vindecare divină:

            Credem că vindecarea trupurilor bolnave şi neputincioase a fost o parte majoră din slujba Domnului nostru în timpul când a slujit personal pe Pământ şi că „Iisus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8); că încă doreşte să redea sănătatea celor bolnavi care vin la El cu credinţă. Prin suferinţa lui Hristos şi sacrificiul Său pe cruce, Dumnezeu nu a adus numai mântuirea pentru sufletul omului, ci şi vindecarea neputinţelor sale fizice, pentru că „prin rănile lui suntem vindecaţi” (Isaia 53:5). Vindecarea divină este un privilegiu accesibil pentru toţi aceia care cred.

            Nu considerăm credinţa de vindecare a unei persoane ca fiind un test necesar pentru a putea pătrunde în tovărăşia noastră sau ca un semn de spiritualitate, ci o tratăm ca pe o problemă personală dintre individ şi Dumnezeu. Considerăm că această măsură scripturală despre vindecare este o mare binecuvântare pentru toţi aceia care îşi pot exercita credinţa pentru a avea parte de ea, dar în nici un caz nu condamnăm sau împiedicăm pe aceia care caută alternative medicale pentru problemele lor. În ceea ce priveşte rezolvarea acestor chestiuni personale, punctul nostru de vedere scriptural este: „Facă-ţi-se după credinţa ta” (Matei 9:29). (Vezi şi Matei 4:23-24; 10:1; Mar.16:17-18; 1 Petru 2:24; Matei 8:16-17; Psalmi 103:3.)

17. Părtăşia credincioşilor:

            Credem că din asocierea cu alţi credincioşi ce au aceleaşi convingeri rezultă un beneficiu spiritual enorm. De aceea, membrii comunităţilor noastre sunt încurajaţi nu numai să-şi facă timp pentru rugăciune personală, studiere a Scripturii şi devotament personal faţă de Cuvânt, ci şi pentru rugăciune unită şi studiere unită a Cuvântului lui Dumnezeu ca şi pentru întruniri, de preferat în fiecare zi.

            Scriptura ne îndeamnă să „nu părăsiţi adunarea voastră” (Evrei 10:25), încercăm astfel să urmăm exemplul Bisericii Timpurii, ai cărei membri „au continuat cu tărie în învăţătura apostolilor şi în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciune” (Faptele Apostolilor 2:42). Asemenea întruniri unite nu sunt o corvoadă sau povară; sunt ocazii plăcute de unire cu Domnul pentru reîmprospătare spirituală, timp în care toţi cei care participă sunt întăriţi, încurajaţi, inspiraţi, edificaţi, instruiţi şi cu o nouă misiune din partea Domnului. „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20). Şi „dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii” (1 Ioan 1:7). (Vezi şi Evrei 10:25; Psalmi 133:1-3.)

18. Cina Domnului sau Comuniunea:

            Credem că Cina Domnului a fost instituită de Hristos ca o cale de comemorare a morţii Sale pe cruce pentru păcatele noastre, şi că luând parte din ea este o declaraţie a convingerii credinciosului. Cina constă în pâinea care se frânge, şi care reprezintă modul în care trupul lui Iisus a fost frânt pentru vindecarea trupurilor noastre; şi vinul care reprezintă vărsarea sângelui lui Hristos pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Scriptura cere credincioşilor să ia parte periodic la Cina Domnului, până la întoarcerea lui Hristos, de aceea este un privilegiu pentru toţi care au parte de unirea spirituală cu El să comemoreze sacrificiul Său de pe muntele Calvarului „până va veni El” (1 Corinteni 11:26). Participând la Cina Domnului cu credinţă, recunoscând că trupul Lui a fost frânt pentru vindecarea noastră, poate fi de asemenea o metodă eficace de vindecare a trupului, căci „prin rănile Lui suntem vindecaţi” (Isaia 53:5). (Vezi şi Matei 26:26-28; Ioan 6:51; 1 Corinteni 11:23,1 Corinteni 1:30.)

19. Biserica:

            Credem că biserica este trupul lui Hristos şi nu reprezintă doar o instituţie sau organizaţie bisericească; şi cu siguranţă nu este numai o clădire religioasă sau loc de închinare, aşa cum îşi închipuie mulţi, căci: „Cel Prea Înalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti” (Faptele Apostolilor 7:48), şi „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:24). Credem că biserica este o entitate compusă din toate persoanele născute din nou, independentă de afilierea cu organizaţii sau denominaţii creştine. (Vezi Efeseni 1:22, 23; 2:19-22; 1 Corinteni 12:12-14.)

20 Marea împuternicire:

            Credem că marea însărcinare pe care Domnul a dat-o bisericii Sale este să evanghelizeze lumea, „duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Mar. 16:15). Suntem deplini convinşi că aceasta reprezintă marea misiune şi mesajul cel mai important al bisericii pentru toţi aceia pe care Domnul nostru Iisus Hristos i-a mântuit; de fapt acesta a fost ultima Sa poruncă pentru ucenicii Săi înainte de a se înălţa la Cer. Credem că acesta ar trebui să fie scopul principal în viaţa fiecărui credincios nou-născut; acela de a face cunoscută iubirea lui Hristos întregii lumi şi de a căuta să câştige pe alţii pentru Împărăţia cerească a lui Dumnezeu. Dacă un credincios a primit sau nu o hirotonisire oficială pentru a predica Evanghelia din partea unei biserici sau instituţii religioase nu are nici o importanţă, deoarece noi credem că toţi creştinii au fost hirotonisiţi de Dumnezeu pentru a predica Evanghelia Sa şi de a-i câştiga pe alţii pentru Hristos; aducând prin urmare roadă veşnică pentru Împărăţia Sa. „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă” (Ioan 15:16). (Vezi şi Matei 28:19-20; Faptele Apostolilor 1:8; 2 Timotei 4:2; 1 Petru 3:15; Proverbe 14:25; Faptele Apostolilor 26:18; 1 Corinteni 9:16.)

20. Consacrare:

            Credem că viaţa de creştin ar trebui să fie o viaţă consacrată Domnului, dăruită şi devotată în totalitate Lui; nu numai realizând ceva pentru El, nici devenind doar ceva mai mare pentru noi înşine, sau petru alţii, dar „prezentându-ne trupurile ca pe o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1), aşa ca El să poată lucra prin noi şi în noi, „şi care ne dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Ne consacrăm singuri faţă de Domnul deoarece Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi, şi suntem fericiţi să-I aparţinem. (Vezi Galateni 2:20; 1 Ioan 4:19; Psalmi 40:8.)

            Cunoscând faptul că Iisus ne-a răscumpărat cu sângele Lui, recunoaştem că vieţile noastre nu ne mai aparţin, ci aparţin Lui. De aceea credem că nu ar mai trebui să „mai trăim după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu” (1 Petru 4:2). Pentru că trupurile noastre aparţin Domnului şi sunt templele în care locuieşte Duhul Sfânt, de aceea credem că nu ar trebui să abuzăm de ele prin droguri, alcool, tutun sau orice alte substanţe dăunătoare şi artificiale. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi. Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16-17; 6:20).

            De asemenea credem că viaţa consacrată a unui creştin ar trebui să fie un exemplu vizibil al firii Domnului, „pentru ca viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4:10). Domnul nostru ne-a poruncit să „lăsăm lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele noastre bune şi să slăvească pe Tatăl nostru care este în Ceruri” (Matei 5:16). Astfel considerăm că gradul de comportament al unui creştin prin care este reflectată viaţa şi iubirea lui Hristos pentru alţii este un indicator semnificativ al consacrării sale lăuntrice faţă de Dumnezeu. (Vezi Filipeni 2:15; 1 Petru 2:12; 1 Ioan 3:18.)

22. Separarea de lume:

            Credem că acei creştini consacraţi care sunt chemaţi de Dumnezeu ar trebui să „nu se potrivească lumii acesteia, ci să se prefacă [transforme] prin înnoirea minţii lor” (Romani 12:2). De asemenea, ne alăturăm sfatului din Scriptură de a „nu iubi lumea, nici lucrurile care sunt în lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci este din lume” (1 Ioan 2:15-16). Considerăm că un creştin nu ar trebui să ocolească doar tovărăşia şi practicile necreştine ale lumii, dar că ar trebui să şi evite conformarea cu atitudinea lumească şi felul ei de gândire. „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmi 1:1).

            Totuşi, în timp ce credem că Scriptura îi avertizează pe oamenii lui Dumnezeu să „iasă din mijlocul lor [al necredincioşilor] şi să se despartă de ei” (2 Corinteni 6:17), considerăm că această separare a credincioşilor nu ar trebui făcută din făţărnicie sau ca urmare a moralelor legaliste ale omului, ci mai degrabă în funcţie de antecedentele biblice şi de călăuzirea Duhului Sfânt, în conformitate cu nevoile celor din jurul nostru. Când Iisus a umblat pe pământ, El a slujit altora gratis şi întotdeauna a întins o mână de ajutor celor surghiuniţi de comunitatea religioasă din zilele Sale. – Acţiune care a adus asupra Lui indignarea şi condamnarea inamicilor fariseici, plini de sine, care L-au luat în derâdere ca fiind „un prieten al vameşilor [perceptorilor] şi al păcătoşilor” (Matei 9:10-14; 11:19). Deşi „nu suntem ai lumii” (Ioan 17:16), fără îndoială suntem în lume, unde ar trebui să trăim o viaţă creştină, să venim în ajutorul celor din jurul nostru şi să-L urmăm pe Acela care a venit în această lume „ca să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). (Vezi şi Efeseni 5:11, 12; Iacob 4:4; 2 Corinteni 6:14-17).

23. Persecuţie din cauza neprihănirii:

            Credem că toţi creştinii care mărturisesc activ pentru Iisus Hristos vor primi persecuţie. Scriptura spune clar că „toţi cei ce trăiesc cu evlavie în Hristos Iisus vor fi persecutaţi” (2 Timotei 3:12). Iisus chiar promite că toţi aceia care se dedică total Lui vor fi persecutaţi: „Nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta de o sută de ori mai mult ... cu persecuţii; iar în veacul viitor viaţa veşnică” (Marcu 10:29-30).

            Deşi facem tot ce putem ca să ascultăm sfaturile Scripturii; „dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Romani 12:18) şi „caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă” (Matei 5:25), ne dăm seama că este inevitabil ca unii dintre aceia care resping mesajul Domnului pe care îl purtăm, să respingă de asemenea şi pe mesagerii care se străduiesc să li-l aducă.

            Ştiind că Fiul lui Dumnezeu perfect şi fără de păcat a fost calomniat, respins, dispreţuit şi persecutat violent şi răstignit de o lume care i-a refuzat adevărul şi iubirea, luăm aminte în modul cel mai serios la prevenirile Sale că: „ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul [Diavol], cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?” (Matei 10:24, 25). „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni ... Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis” (Ioan 15:18-21).

            Ştim că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28), inclusiv persecuţia. De obicei este „o binecuvântare deghizată” pe care Dumnezeu o foloseşte spre beneficiul nostru, pentru „a ne încerca şi a ne testa” (1 Petru 4:12-14; Daniel 11:35); pentru a ne determina să  mergem şi în alte părţi ale lumii care au nevoie de mesajul Domnului, „când vă persecută într-un oraş fugiţi în altul” (Matei 10:23; Faptele Apostolilor 8:1); pentru a atrage interesul celorlalţi asupra noastră şi a mesajului nostru, „pentru că ştim că secta aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire” (Faptele Apostolilor 28:22; Psalmi 76:10). De aceea ne deschidem inima către cuvintele lui Iisus: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi” (Matei 5:11, 12). (Vezi şi Filipeni 1:29; Luca 6:26; Ioan 16:1-2; Faptele Apostolilor 7:51-52.)

24. Ucenicia:

            Credem că pentru un credincios este un privilegiu deosebit să răspundă afirmativ la chemarea provocatoare a lui Hristos de a-L urma ca ucenic permanent. De asemenea, credem că chemarea lui Iisus la un serviciu permanent ca acesta este în esenţa ei neschimbată faţă de aceea pe care a oferit-o pescarilor de pe ţărmul Galileii cu mult timp în urmă: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19). Credem că şi astăzi este la fel ca în cazul primilor apostoli şi ucenici; Domnul ne-a chemat la o dedicare completă faţă de El, de a urma învăţăturile şi exemplul Lui din iubire şi recunoştinţă pentru sacrificiul pe care L-a făcut pentru noi. (Vezi Ioan 12:26; Ioan 13:15.)

            Ca urmare a celor citite în Sfânta Scriptură avem convingerea că o asemenea ucenicie necesită:

Devotare şi dedicare completă faţă de Iisus Hristos, nu numai „cu vorba şi cu limba; ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Ioan 3:18). Ucenicia cere să laşi la o parte voinţa şi dorinţele personale pentru a putea îmbrăţişa voinţa divină a lui Dumnezeu aşa cum este descoperită în Cuvântul Său scris. „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui” (Luca 9:23-24).

Într-un fel preţul care trebuie plătit în termenii sacrificiului de sine este atât de scump, încât avertizăm pe oricine consideră să urmeze chemarea lui Dumnezeu la ucenicie, să „socotească ce-i costă” în modul cel mai solemn înainte de a îndrăzni să pornească pe această cărare. Pe de altă parte, când „ne uităm cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine” (Evrei 12:3), şi ne dăm seama de sacrificiul incomensurabil şi suferinţa pe care Hristos a îndurat-o pentru a ne aduce mântuire, cum am putea noi să-I dăm mai puţin decât totul? (Vezi Luca 14:25,Luca 1:33; Filipeni 3:7-8.)

O dedicare de a câştiga pe alţii pentru Hristos [„a aduce roadă”], şi de a-i învăţa şi educa pe ceilalţi cum să-L urmeze pe Iisus ca ucenici. „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:8). „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile ... şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19,Matei 1:20).

O renunţare şi abandonare de a urmări vanitatea bogăţiilor materiale, cât şi celelalte ambiţii materialiste. „Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2:4). Ucenicul este sfătuit „să se gândească la lucrurile de sus şi nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2). Hristos a arătat clar condiţiile de a deveni ucenici când a spus: „Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). (Vezi şi Matei 6:19-34; Marcu 10:21; Evrei 11:13.)

A face din voia lui Dumnezeu, aşa cum ne-a fost descoperită, ţelul suprem în viaţa cuiva, chiar şi atunci când conformarea cu poruncile Scripturii poate intra în conflict cu dorinţele sau planurile familiei, prietenilor sau celor dragi. „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26). [Cuvântul „ură” este folosit pentru a da înţelesul „unei indiferenţe relative faţă de unii în comparaţie cu atitudinea lor faţă de Dumnezeu.” – Biblia Amplificată, Zondervan.] (Vezi şi Matei 10:34-38; 12:48-50; Luca 9:59-62.)

(Definiţia din dicţionar a cuvântului „ucenic” este „acela care crede şi urmează învăţăturile stăpânului său, şi care asistă la răspândirea unor asemenea învăţături.” Deşi iese în evidenţă din Evanghelie faptul că idealul în ucenicie este acela dat de cei doisprezece apostoli care au renunţat la toate ambiţiile lumeşti în favoarea privilegiului de a putea urma şi trăi permanent pentru Stăpânul lor, recunoaştem că sunt grade şi niveluri diferite de „a urma învăţăturile”. Noi ne simţim chemaţi să urmăm ceea ce numim idealul de ucenicie, al primilor doisprezece. Totuşi recunoaştem că a urmări acest curs nu este posibil pentru oricine. Scripturile arată că pe lângă cei doisprezece mai erau şi alţii care, în mod vădit, nu trăiau şi nu îl urmau pe Iisus tot timpul, dar care totuşi erau consideraţi ucenici; aşa cum era Iosif din Arimateea, „fiind un ucenic al lui Iisus, totuşi în secret, de frica iudeilor” [Ioan 19:38]. Credem că gradul la care cineva îşi dedică propria sa viaţă lui Hristos este o problemă de credinţă şi convingere personală.)

25. Trăirea în comun şi în colaborare:

            Credem că relatarea dată în Noul Testament despre viaţa simplă a Bisericii Timpurii ne oferă nu numai o povestire istorică, ci şi un model, un exemplu, a ceea ce a intenţionat Dumnezeu pentru generaţiile de credincioşi ce au urmat. Viaţa altruistă a Bisericii Timpurii, de ajutor reciproc, în care „toţi cei ce credeau erau împreună, şi aveau toate în comun” (Faptele Apostolilor 2:44), nu numai că s-a dovedit să fie de un beneficiu extraordinar pentru mişcarea de început în ceea ce priveşte grijile economice, dar ceea ce este şi mai important, datorită părtăşiei apropiate şi a unităţii spirituale promovate de o astfel de viaţă adoptată de primii ucenici, aceştia au avut parte de un refugiu spiritual, un loc de odihnă unde ostilităţile interminabile ale duşmanilor lor religioşi şi idolatria evidentă a Romei păgâne să nu-i ajungă. Tot astfel şi noi astăzi am descoperit că atât beneficiile fizice cât şi cele spirituale ale trăirii şi colaborării în comun sunt extrem de avantajoase, în sensul că ne ajută să atingem scopul nostru, acela de a-i ajuta pe toţi oamenii să cunoască Evanghelia lui Hristos.

            (Vezi şi Marcu 10:29, 30; Faptele Apostolilor 2:44, 45; 4:34,35; Psalmi 133:1.)

26. Copiii şi grija faţă de ei:

            Credem că fiecare copil este un minunat dar de la Dumnezeu; cu care El ne binecuvântează şi pe care ni-l încredinţează, căci „iată, copiii sunt o moştenire de la Domnul; şi rodul pântecelui este răsplata Lui” (Psalmi 127:3). De aceea face parte din convingerile noastre că nevoile fizice, emotive, psihologice şi spirituale ale copiilor ar trebui satisfăcute pe larg şi cu competenţă. Considerăm că grija pentru micuţii pe care ni i-a dat Dumnezeu este una dintre responsabilităţile de bază şi o componentă fundamentală a vieţii noastre zilnice şi a serviciului pentru Dumnezeu, motiv pentru care toţi membrii comunităţii noastre sunt încurajaţi să facă tot ce le stă în putinţă pentru a se asigura că copiii lor se află în medii cât se poate de sănătoase, pline de iubire, sigure şi după voia lui Dumnezeu.

            Credem că instruirea pe care o primesc copiii noştri în primii ani de formare îi va călăuzi de-a lungul vieţii; căci dacă „învăţăm pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, când va îmbătrâni [se va face mare] nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6). Sfântul Ioan, Apostolul, a exprimat perfect sentimentele pe care fiecare părinte creştin ar trebui să le aibă în această privinţă: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr” (3 Ioan 4). Din această cauză năzuim să învăţăm pe copiii noştri să aibă o adâncă apreciere, respect şi iubire faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său, şi faţă de principiile sacre conţinute în Biblie, „crescându-i în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). (Vezi şi Psalmi 127:3-5; Efeseni 6:4; 2 Timotei 3:15; Proverbe 22:6; Deuteronom 6:6,Deuteronom 1:7; Psalmi 34:11; 1 Samuel 1:28.)

27. Sanctitatea vieţii:

            Credem că viaţa umană este sacră şi că este dreptul fiecărei persoane de a fi tratată ca un individ creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Scriptura spune clar că Dumnezeu consideră un copil nenăscut ca pe o persoană cu identitate, nu numai ca pe o masă de ţesut fetal. Domnul i-a spus profetului Ieremia: „Mai înainte de a te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor” (Ieremia 1:5). David, psalmistul, s-a rugat: „Trupul meu nu este ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncul pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care îmi erau rânduite, mai înainte de a fi fost una din ele” (Psalmi 139:15,Psalmi 1:16). Ştiinţa modernă a fetusului a descoperit că viaţa umană începe fără îndoială încă din momentul concepţiei, ceea ce înseamnă că copilul ce se află în procesul de dezvoltare merită toată protecţia şi atenţia de care se bucură fiecare dintre noi. Din cauza acestor motive, ne opunem cu desăvârşire avorturilor. (Vezi Geneza 1:27; 2:7; Psalmi 139:14-16; Ieremia 2:34,Ieremia 1:35; Faptele Apostolilor 7:19.)

28. Guvernul civil şi libertatea religioasă:

            Deşi credem că suntem „străini şi călători pe pământ” (Evrei 11:13), acceptăm de asemenea învăţătura Scripturii care spune că guvernământul civil este hotărât de divinitate, în interesul şi pentru ordinea societăţii umane, „Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti pentru Domnul. Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu” (1 Petru 2:13; Romani 13:1).

            De aceea trebuie să ne rugăm pentru magistraţi, iar legile şi ordinele din teritoriul respectiv trebuie să fie ascultate şi respectate; singura excepţie fiind aceea în chestiunea credinţei, când ascultarea faţă de o lege a omului ar însemna neascultare faţă de legea lui Dumnezeu. Exemplul nostru este luat din Cartea Faptele Apostolilor, când apostolilor Petru şi Ioan li s-a interzis de către Sinedriu să-şi mărturisească altora credinţa în Iisus. (Sinedriul era tribunalul puternic al iudeilor care exercita atât jurisdicţia civilă cât şi cea criminală în întregul teritoriu al Iudeii din timpul lui Iisus şi până la distrugerea Ierusalimului în anii 70 d.H.) „Şi după ce i-au chemat [pe Petru şi Ioan] le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Iisus. Drept răspuns Petru şi Ioan le-au zis: ‚Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi ce am auzit’” (Faptele Apostolilor 4:18-20).

            Iisus Hristos este Regele regilor şi Domnul domnilor; şi oricare situaţie în care legile sau regulile omului ne violează credinţa sau datoria de a mărturisi şi altora, atitudinea noastră este tot ca aceea a apostolilor, că „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Faptele Apostolilor 5:29). (Vezi şi Romani 12:18; 13:1-7; 1 Petru 2:17; Matei 22:21; 23:10; Proverbe 8:15,Proverbe 1:16; Apocalipsa 19:16.)

29. Consideraţii escatologice sau profetice:

            (În timp ce considerăm următoarele doctrine şi învăţături a fi adevărate şi clare, ele diferă de convingerile noastre menţionate mai sus, în sensul că nu sunt bazate pe dogme şi declaraţii evidente ale Domnului nostru, ci au de-a face mai mult cu misteriosul subiect al profeţiilor biblice, care în cea mai mare parte se vor împlini în viitor. De aceea, recunoscând că aceste poziţii escatologice pot fi interpretate mult mai liber decât expunerile anterioare, nu declarăm acelaşi grad de certitudine pentru aceste poziţii aşa cum am făcut-o pentru doctrinele anterioare.)

            Credem că trăim în perioada de timp cunoscută în Scriptură ca „Zilele din Urmă” sau „Timpul Sfârşitului”, şi că aceasta precede imediat a Doua Venire a lui Iisus Hristos, când „împărăţiile acestei lumi vor devei Împărăţia Domnului şi a Hristosului Său; şi El va împărăţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 11:15). Pe scurt, o analiză atentă a profeţiilor biblice ne-a condus la următoarele convingeri:

Profeţie împlinită: Multe profeţii biblice şi „semne ale timpurilor” care au prezis cu exactitate condiţiile în care se va afla lumea înainte de a Doua Venire a lui Hristos au fost fără greşeală împlinite în timpul generaţiei noastre, confirmând faptul că noi suntem generaţia din Zilele de pe Urmă. „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului” (Matei 24:37), căci „oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (2 Timotei 3:13). (Vezi şi Matei 16:3; Matei 24; 2 Timotei 3:1-7.)

Antihristul: Cu şapte ani înainte de reîntoarcerea lui Iisus, un conducător mondial puternic cunoscut în Scriptură sub numele de „Fiara”, „Omul păcatului”, „Fiul pierzării” sau „Antihristul”, se va ridica la putere prin înşelăciune, câştigând destulă influenţă pentru a „semna o înţelegere” [un tratat de pace] (Daniel 9:27) cu antagoniştii principali din Orientul Mijlociu, concentrându-se asupra focarului crizei, Ierusalimul. Omologarea acestei înţelegeri, după toate aparenţele, va rezulta într-o internaţionalizare a oraşului, în care evreii vor obţine liberă trecere pe Muntele Templului, unde îşi vor reface templul şi vor aduce din nou sacrificii animale pentru prima oară în aproape două milenii. (Vezi 1 Ioan 2:18; 2 Tesaloniceni 2:1-4,2 Tesaloniceni 1:9; Apocalipsa 13:4,Apocalipsa 1:7.)

Marele Necaz: La trei ani şi jumătate după această iniţiativă de pace, Antihristul posedat de Satana, va rupe înţelegerea, va aboli închinarea evreilor în templu, va declara că el singur este Dumnezeu şi va cere întregii lumi veneraţie şi închinare. În acest timp el va institui un sistem de credit universal, încât nimănui nu-i va fi permis pe cale legală să cumpere sau să vândă bunuri esenţiale, cu excepţia acelora care poartă numărul sau marca acestui demagog, „numărul fiarei”, pe mâna dreaptă sau pe frunte. Aceste evenimente vor arunca întreaga lume într-o perioadă de haos fără precedent social şi persecuţie religioasă cunoscută în Biblie ca „Marele Necaz” (Matei 24:21). În ciuda furiei demonice cu care regimul opresiv al Antihristului se va arunca asupra Bisericii, nenumăraţi creştini vor supravieţui uciderilor Fiarei, predicând cu îndrăzneală Evanghelia mântuirii până la reîntoarcerea Domnului. (Vezi Daniel 9:27; 11:31; 2 Tesaloniceni 2:4; Matei 24:15,Matei 1:21; Apocalipsa 11:3-6; 13:7; 12:11.)

A doua venire a lui Hristos: Perioada de trei ani şi jumătate de Mare Necaz va culmina cu reîntoarcerea lui Iisus Hristos pe Pământ; „Îndată după acele zile de necaz ... se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slavă” (Matei 24:29,Matei 1:30). Toţi credincioşii nou-născuţi vor fi eliberaţi atunci în mod supranatural din ghearele crude ale persecutorilor lor prin ceea ce numim Răpirea, evenimentul miraculos în care corpurile lor vor fi transformate în mod glorios şi făcute întocmai ca trupul lui Iisus la Înviere, şi atunci se vor ridica să-L întâlnească pe Domnul în văzduh.

La această dată, cei mântuiţi care au decedat în vremurile de dinainte, ale căror spirite au plecat să fie cu Domnul în Cer, vor fi şi ei reuniţi cu trupurile lor de glorie care vor fi reînviate din mormintele lor. „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:16,1 Tesaloniceni 1:17). (Vezi şi Matei 24:29,Matei 1:30; Apocalipsa 1:7; 1 Corinteni 15:51,1 Corinteni 1:52; Filipeni 3:20,Filipeni 1:21.)

Nunta Mielului, Mânia lui Dumnezeu şi Bătălia de la Armaghedon:  După Răpire şi Înviere, cei mântuiţi vor lua parte la glorioasa „Nuntă a Mielului” în Cer, şi vor apărea înaintea tronului de judecată al lui Hristos ca să primească recompense pentru serviciul făcut pe Pământ. Între timp îngerii de judecată ai lui Dumnezeu vor vărsa peste Antihrist şi cei care-l urmează mânia şi plăgile lui Dumnezeu, culminând cu Bătălia de la Armaghedon, când Iisus şi oştirile Cerului se vor întoarce şi îl vor distruge pe Antihristul satanic şi hoardele lui rele. (Vezi Apocalipsa 7:9,Apocalipsa 7:13-17; capitolul 19; 2 Corinteni 5:10; Daniel 12:2,Daniel 1:3; Apocalipsa 14:9,Apocalipsa 1:10; 16:1-21.)

Domnia milenială a lui Hristos: Iisus Hristos şi forţele Sale victorioase, cereşti, vor ocupa atunci şi vor prelua controlul absolut asupra întregii lumi, conducând şi domnind peste supravieţuitorii de la Armaghedon, întemeind Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. Dreptatea, egalitatea şi adevărata neprihănire vor stăpâni în sfârşit; Satana va fi închis în temniţa Adâncului, toate războaiele crude şi fără sens ale omului vor înceta, iar Pământul va fi refăcut şi adus la stadiul său de paradis de la început. Această perioadă va continua pentru o mie de ani, şi este cunoscută sub denumirea de Mileniul. (Vezi Daniel 2:44; Apocalipsa 20:1-4,Apocalipsa 1:6; 5:10; Isaia 2:2-4; 11:6-9; Psalmi 46:9; Ieremia 31:34.)

Bătălia lui Gog şi Magog / Cerul nou şi Pământul nou: După ce era milenială s-a terminat, Satana va fi eliberat din închisoarea sa pentru „un scurt timp” (Apocalipsa 20:3,Apocalipsa 1:7), pentru a-i înşela pe supravieţuitorii bătăliei de la Armaghedon, care au refuzat să se supună de bună voie domniei lui Hristos şi conducerii Sale drepte. Aceşti rebeli nepocăiţi îl vor urma din nou pe Satana, unindu-se într-o insurecţie inutilă care va culmina în cataclismica „Bătălie a lui Gog şi Magog”, în care Dumnezeu trimite un potop supranatural de foc peste ei. Această conflagraţie va fi aşa de vehementă, încât întreaga suprafaţă a Pământului va fi topită, mările vor fi evaporate iar straturile atmosferice vor dispărea. „Cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti [elementele] se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10). Atunci Dumnezeu va recrea suprafaţa purificată a planetei într-un minunat Pământ nou, cu straturi atmosferice proaspete, noi şi nepoluate. (Vezi Apocalipsa 20:7-9; 2 Petru 3:10-13; Isaia 40:4.)

Tronul Alb de Judecată: Cei nemântuiţi din toate timpurile vor fi înviaţi să apară înaintea lui Dumnezeu, la măreaţa „Mare Judecată a Tronului Alb”, descrisă în Cartea Apocalipsei: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc” (Apocalipsa 20:11, 12,15).

Noul Ierusalim: Minunatul Oraş ceresc al lui Dumnezeu va coborî atunci de sus ca un giuvaer de preţ, pentru a încorona noul Pământ de paradis. Oraşul ceresc este casa cerească glorioasă şi veşnică pentru toţi copiii mântuiţi ai lui Dumnezeu, speranţa tuturor vremurilor, unde în sfârşit „Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, El va fi Dumnezeu lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:3,Apocalipsa 1:4). (Vezi continuarea capitolelor 21 şi 22 din Apocalipsă.)

30. Concluzie:

            Chemăm oamenii de credinţă ai lui Dumnezeu din toate denominaţiile şi credinţele să se alăture adevărurilor Scripturii pe care le avem în comun, şi cu îndrăzneală „să luptăm pentru credinţă” (Iuda 3). Dumnezeu să vă binecuvânteze cu iubirea Lui! În Numele lui Iisus, amin.

 

            Grupul FAMILIA are o declaraţie de credinţă asemănătoare cu a oricărui cult, bine structurată pe puncte, chiar o declaraţie lungă, bine dezvoltată, însă care este problema de fond a acestei declaraţii de credinţă? Ea omite părţile stânjenitoare, învăţăturile sau aspecte din crezul lor, care ar creia repulsie cuiva care l-ar citi, cum ar crezul despre: relaţiile sexuale! Ea omite să vorbească despre familia rânduită de Dumnezeu, (cea compusă din doi: soţ şi soţie); precum şi despre păcatul imoralităţii sexuale!

Procedând ca şi alte secte, ea omite părţile mai grele de acceptat, pentru momentul când adeptul este mai vulnerabil, mai dependent de ei, ca atunci să-i fie strecurate pe furiş ereziile nimicitoare.

Această declaraţie de credinţă, este o declaraţie nesinceră, neonestă, o declaraţie lungă, bine dezvoltată, dar care lasă tocmai anumite învăţături specifice grupului FAMILIA la o parte. De ce? Ca acest grup religios să pară evanghelic, să pară creştin, să pară că totul este OK cu el!

În momentul când eşti sincer şi crezi pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi a descoperirii lui Dumnezeu lucruri diferite de ce cred celelelalte culte creştine, tu nu te sfieşti, ţie nu îţi este ruşine să spui lucrurilor pe nume, tu nu te ruşinezi de adevărul lui Dumnezeu, nu-l ascunzi sub obroc (comp. cu Matei 5:14,Matei 1:15). Nu-l omiţi, ci îl declari aşa cum este, şi mărturiseşti acest adevăr chiar dacă mulţi te vor batjocori, prigoni sau huli, căci tu nu cauţi să placi oamenilor atunci când întocmeşti o declaraţie de credinţă; ci, cauţi să placi lui Dumnezeu (Galateni 1:10), şi nu te ruşinezi să mărturiseşti tot planul lui Dumnezeu fără înconjor (Faptele Apostolilor 20:26,Faptele Apostolilor 1:27). Faptul că anumite aspecte importante şi specifice grupării FAMILIA, sunt omise din crez asta arată viclenia acestei secte! Domnul Isus a spus marelui preot care la întrebat pe Isus de învăţătura Lui: „Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis; întotdeauna am dat învăţătură în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns” (Ioan 18:20).

Pentru a vedea ca termen de comparaţie, diferenţa dintre acest crez oficial şi ceea ce cred membrii grupului FAMILIA, voi reda în continuare un scurt interviu. Informaţiile parvin, din discuţia pe care am avut-o, cu unul dintre membrii grupării Familia, în anul: 2002.

Întrebare: Cum este organizată FAMILIA (un grup de oameni care trăiesc în comun)?

Răspuns: Toţi membrii familiei se ocupă de gospodărie, adică alimentaţie, curăţenie, etc. Toţi cei ce au peste 16 ani i-au parte la deciziile prin grup (democraţie), exprimându-şi părerea prin vot. Există o absolută egalitate între bărbaţi şi femei. Familia este administrată prin păstori care conduc 4 domenii de activitate:

Să se ocupe de copiii (minori) dându-le educaţie şi fiind învăţaţi în cadrul Familiei, nu la şcoală[1].

Să se ocupe de finanţe (adică strânge fonduri cerând donaţii de la firme şi de la persoane fizice).

Se ocupă cu Evanghelizarea.

Se ocupă cu păstorirea Familiei păstrând standardul spiritual (adică aplicarea principiilor Familiei).

Întrebare: Ce trebuie să facă cineva pentru a intra în mişcarea ,,Familia”?

Răspuns: Există două cerinţe ce trebuie să fie împlinite:

Să vrea să predice Evanghelia.

Să accepte regulile ,,Familiei”.

Întrebare: Ce credeţi despre salvare (Mântuire)?

Răspuns: Credem că în final toţi oamenii vor fi salvaţi (mântuiţi), căci toţi oamenii au un spirit etern. E posibil chiar ca şi demonii să fie salvaţi.

Întrebare: Din banii strânşi de la patroni sau de la oameni din donaţiile pe care le cereţi, câţi merg la conducerea mişcării ,,Familiei” şi câţi rămân la familia pe plan local?

Răspuns: Din banii strânşi 90% rămân în casă (la familia care I-a strâns), iar 10% merg mai departe, pentru susţinerea altor ,,case” şi tipărirea de literatură.

Întrebare: Poţi să-mi spui, tu personal cât din timpul tău citeşti Biblia, literatură laică, creştină şi literatura ,,Familiei”?

Răspuns: Eu personal citesc foarte puţin literatură laică (ziare, romane, etc.), vreo 0,5%, dar şi mai puţin literatură creştină, vreo 0,1%, iar Biblia citesc cam 10% din timpul meu alocat citirii, iar literatura ,,Familiei”, timpul care rămâne (adică 89,4%).

Ne dăm seama atunci cât de greu poate ieşi un om dintr-o asemenea sectă!

Observăm că ei spun în DECLARAŢIA DE CREDINŢA una:

„Credem că Sfânta Biblie reprezintă Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dăruit nouă de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a fi o „candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră” (Psalmi 119:105). Atestăm că Scripturile sunt o revelaţie sacră şi au fost scrise de oameni sfinţi din trecut, care au vorbit inspiraţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu; că aceste scrieri sunt standardul stabilit de Dumnezeu şi ghidul credinţei şi practicilor noastre. Ancorându-ne de acest adevăr: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16), facem tot posibilul să studiem Biblia, să o memorăm şi să-i dăm ascultare, ca astfel să putem creşte în credinţă, înţelepciune şi putere spirituală prin aceste cunoştinţe şi respectarea principiilor ei!

Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este descoperit în Sfânta Biblie reprezintă baza, piatra de căpătâi a convingerilor şi practicilor noastre. Este suportul hranei şi forţei noastre spirituale; aceste principii sunt baza educaţiei pe care o dăm copiilor noştri, şi tot pe acest adevăr se bazează şi mărturisirea pe care o facem celorlalţi. Apelăm la Biblie nu numai ca la o sursă de cunoştinţe, ceea ce de fapt este, dar, lucru şi mai important, citind paginile ei cu atenţie, în rugăciune, putem „fi părtaşi ai Naturii Divine” (2 Petru 1:4), putem fi în legătură strânsă cu Iisus, care este Cuvântul viu. „Cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt Duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63). (Vezi de asemenea Matei 24:35; Romani 15:4; 2 Petru 1:19-21; Ioan 8:31,Ioan 1:32; 1 Ioan 2:5; Romani 10:17; Psalmi 119:99,Psalmi 1:100; Ieremia 15:16, 2 Timotei 2:15; 3:15; 4:2; Ioan 1:1,Ioan 1:14.)” [sublinierile îmi aparţin].

Şi practica lor este alta (ca la oricare altă sectă): „iar Biblia citesc cam 10% din timpul meu alocat citirii, iar literatura ,,Familiei”, timpul care rămâne (adică 89,4%)”!

Da, ce frumoasă este teoria, ce frumos declară ei despre Biblie: „dăruit nouă de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a fi o „candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră”, pentru a fi: „standardul stabilit de Dumnezeu şi ghidul credinţei şi practicilor noastre”, ba mai mult: „putem „fi părtaşi ai Naturii Divine” (2 Petru 1:4), putem fi în legătură strânsă cu Iisus, care este Cuvântul viu. „Cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt Duh şi sunt viaţă”. Dar realitatea, practica este alta! Dacă cu adevărat, Biblia este  „baza, piatra de căpătâi”, atunci de ce alocă din timpul lor atât de puţin citirii şi meditării asupra ei, şi atât de mult timp, pentru citirii literaturii FAMILIEI decât Bibliei? Ei alocă potrivit declaraţiei acestui membru din FAMILIA de cca. 9 ori mai mult timp citirii literaturii lor decât Sfintelor Scripturi!

Vedem tendinţa sectară şi din faptul că se citeşte ziare sau literatură laică mai mult decât o altă literatură religioasă editată de alte grupări, aici din nou se vede făţărnicia, viclenia, ipocrizia lor. Căci pe de o parte ei spun: „Chemăm oamenii de credinţă ai lui Dumnezeu din toate denominaţiile şi credinţele să se alăture adevărurilor Scripturii pe care le avem în comun, şi cu îndrăzneală „să luptăm pentru credinţă” (Iuda 3)”. Dar faptul că ei nu citesc literatura de valoare a altor confesiuni religioase, indică că cu gura mărturisesc dorinţa de unitate, de a lupta în comun, dar în realitate aceasta nu este decât o mască, ei nu doresc altceva decât să tragă pe credincioşii altor grupări după ei şi după învăţătura lor (comp. cu Faptele Apostolilor 20:29).

Apoi vedem că ei se contrazic singuri în declaraţia de credinţă, căci pe de o parte spune că:

„Ne afirmăm credinţa în singurul Dumnezeu adevărat şi veşnic, atotputernic, atotştiutor, Spiritul de iubire invizibil şi omniprezent, care este supremul Creator şi Conducător al Universului şi al tuturor lucrurilor cuprinse în Univers. Credem în unitatea divinităţii, şi anume că există trei persoane distincte, dar inseparabile: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. (Vezi Isaia 43:10,Isaia 1:11; Ioan 4:24; 1 Timotei 1:17; 1 Ioan 4:8; 5:7.)”[sublinierile îmi paraţin]. Iar pe de altă parte ei declară:

„Credem că Duhul Sfânt a venit direct de la Tatăl pentru a „dovedi lumea vinovată în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8). Pentru noi Duhul Sfânt este puterea executivă a lui Dumnezeu prin care credincioşii sunt născuţi din nou, învăţaţi, instruiţi, inspiraţi şi împuterniciţi pentru misiunea dată lor de Dumnezeu; şi prin urmare fiecare credincios ar trebui să fie umplut cu Duhul Sfânt”.

Acum Duhul Sfânt este o persoană sau este  „puterea executivă a lui Dumnezeu”?

La fel ca multe alte culte, credinţa lor este într-un Dumnezeu trinitar, un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt. Învăţătura despre un Dumnezeu trinitar, care a fost stabilită în sec IV d.H. nu face parte din revelaţia biblică şi din învăţătura Scripturii.

Argumentele aduse în DECLARAŢIA lor de CREDINŢĂ nu susţin un Dumnezeu trinitar!

Textul din Isaia 43:10-12, vorbeşte de un Singur Dumnezeu, şi fiindcă acest singur Dumnezeu vorbeşte la  singular, El nu este trei persoane; ci, o singură persoană. Observaţi ce spune textul din Isaia 43:10-12: „Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, voi şi Robul Meu pe Care L-am ales, ca să cunoaşteţi, să Mă credeţi, şi să înţelegeţi că Eu sunt”. De unde reiese un Dumnezeu în trei persoane? Un Dumnezeu care vorbeşte cu Mei, Meu, Mă, Eu, nu este decât o singură persoană!

Ioan 4:24, că Dumnezeu este spirit, şi conform contextului El este doar Tatăl ceresc (Ioan 1:423,Ioan 1:24). La fel în 1 Timotei 1:17, Fiinţa nevăzută de oameni, Dumnezeu nu poate fi decât Tatăl ceresc, pentru că pe Fiul oamenii L-au văzut (Ioan 1:18; 1 Ioan 1:1-3). În 1 Ioan 4:8, se arată că Dumnezeu este dragoste, dar contextul ne ajută să înţelegem că Dumnezeu este o Fiinţă distinctă de Fiul, deoarece în v. 9,10, se spune: „Prin aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu între noi: Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca să trăim prin El. Dragostea constă în aceasta: nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre”. Iată Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) l-a trimis pe Fiul !?! Nu! Fiul este distinct de Dumnezeu, Dumnezeu este unul şi trimite pe altul, pe Fiul Său: Isus Cristos.

În ce priveşte 1 Ioan 5:7, aşa cum apare în unele Biblii: „(Căci trei sînt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt, şi aceşti trei una sînt.)” - citat din Biblia Cornilescu, în Noua Traducere Românească apare doar: „Căci trei sunt cei ce depun mărturie:” şi continuă cu v.8: „Duhul, apa şi sângele; iar cei trei sunt una în mărturisirea lor”.

Acest verset mai este cunoscut sub numele „paranteza Ioanidă”, însă acest verset se găseşte numai în 8 manuscrise greceşti, dintre care 4 au acest verset în notiţele de pe marginea manuscrisului. Cele mai multe manuscrise (2318, 221, 61, 88, 429, 629, 636 si 918) îşi au originea în secolul al XVI-lea, un manuscris anterior din secolul X, codex 221, include acest pasaj în notiţele marginale ale manuscrisului, ceea ce ar putea denota că fraza a fost adăugată după ce manuscrisul original a fost deja scris. Nu este nici o evidenţa a acestui pasaj în manuscrisele din greaca până în anii 1500. Acest pasaj devine cunoscut după apariţia Noului Testament scris de Erasmus în anul 1516.

Formula Trinitară este găsită şi în a treia ediţie a Noului Testament în Greaca a lui Erasmus (1522), din cauza presiunilor din partea Bisericii Catolice. După apariţia primei ediţii, în care Erasmus nu a pus acest verset, o furie excepţională s-a ridicat din partea prelaţilor Catolici, ceea ce l-a constrâns pe Erasmus să se apare, explicând că nu a găsit acest pasaj în nici un manuscris grecesc. In anul 1520, codex 61, a apărut, scris de Roy (sau Froy) la Oxford, după care Erasmus s-a găsit obligat să introducă acest pasaj în ediţia a 3 a versiunii scrisă de el în anul 1522.

Comentatorul Biblic Clarke mai spune: „Din o suta treisprezece manuscrise, în o suta douăsprezece acest text lipseşte. Pâna în sec.10 d.C. nu poate fi găsit în nici un manuscris. Prima dată, când acest text apare în greceşte, este cu ocazia traducerii unor documente în limba greaca în cadrul consiliului de la Lateran, ţinut în 1215 d.C.” („Comentariu referitor la 1 Ioan 5”).

Cu privire la acest pasaj trinitarian, criticul F. H. A. Scrivener a scris: „Nu trebuie să ezităm să ne declarăm convingerea că aceste cuvinte controversate nu au fost scrise de Sf. Ioan, ci au fost introduse iniţial în copiile latineşti din Africa, în cadrul unei note marginale, unde au fost inserate ca o pioasă şi ortodoxă adnotare la v. 8, că ele s-au strecurat din latină în două sau trei codice greceşti târzii şi de aici în textul grecesc tipărit, unde nu aveau un loc legitim“. — „A Plain Introduction to the Criticism of the New Testament” (Cambridge, 1883, ed. a III-a), p. 654.

Un alt comentariu afirmă: „Astăzi este în general recunoscut, ca aşa numita „Gomma Johanneum” nu este decât un comentariu care cu timpul a fost asimilat în textul vechi latin şi în Vulgata, şi care abia în sec. XV si XVI este regăsit şi în textul grecesc.” („Comentariul catolic al Sfintei Scripturi”, Thomas Nelson & Sons, 1951, pag. 1186).

Şi oricum nici acest pasaj nu susţine un Dumnezeu în trei persoane; ci, susţine că cei trei sunt una (în unitate) în ce priveşte mărturia lor. Nu este vorba de o unitate de substanţă sau de natură a celor trei; ci, de unitatea mărturiei lor!

O altă greşală fundamentală în ce priveşte mântuirea (salvarea) este că ei cred că botezul în apă nu este necesar, şi astfel este omis în declaraţia de credinţă. Ei cred după cum însuşi mărturisesc că mântuirea se primeşte: crezând şi primindu-l pe Isus în inimă.

Ei spun în declaraţia de credinţă: „Suntem mântuiţi crezând şi personal primindu-L pe Iisus Hristos în inimile şi vieţile noastre, devenind astfel reînnoiţi sau „născuţi din nou”. „Dar tuturor celor ce L-au primit [pe Iisus], adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu: născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12,Ioan 1:13). „Dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu ... Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis, trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:3,Ioan 1:6,Ioan 1:7). (Vezi şi Ioan 11:25,Ioan 1:26.)” [sublinierile îmi aparţin].

Iată ei declară că este suficient să crezi şi să-L primeşti pe Isus în inima ta, printr-o rugăciune şi eşti mântuit, eşti născut din nou! Ce spune Biblia?

Faptul că Biblia vorbeşte de credinţa în Isus ca o condiţie a mântuirii (vezi: Ioan 3:16,Ioan 1:36), nu însemnă că este singura condiţie. Conform cu Ioan 1:12,Ioan 1:13, noi Îl primim pe Isus nu făcând o rugăciune în care Îl invităm să vină în inima noastră (lucru ce nu apare în Biblie); ci, tocmai crezând în El, textul spune clar: „Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui”. Iar rugăciunea o facem la botezul în apă când chemăm Numele Lui (Faptele Apostolilor 22:16), şi atunci Isus vine în viaţa noastră, şi noi suntem plasaţi spiritual în El, în botez ne îmbrăcăm cu El (Romani 6:3-5; Coloseni 2:11,Coloseni 1:12; Galateni 3:27).

Astfel, potrivit întregii Scripturi, nu luând doar anumite citate din ea, mântuirea este prin har şi se dă celui ce reacţionează la harul lui Dumnezeu cu: pocăinţa faţă de păcate, credinţa în Isus, mărturisirea cu gura şi botezul în apă. Observaţi ce învaţă Scripturile:

Faptele Apostolilor 3:19: „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. Pocăinţa este o condiţie pentru iertarea păcatelor, ea face parte din Evanghelie (Marcu 1:15), apostolul Pavel spune că a predicat: „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus” (Faptele Apostolilor 20:21). Cele două aspecte merg împreună spre mântuire! Astfel, pocăinţa este inclusă în lista „aspectelor elementare ale adevărului” (Evrei 6:1,Evrei 1:2). Faptul că FAMILIA o lasă la o parte indică: 1) că ei au o mântuire falsă, ei nu sunt mântuiţi, pentru că nu există mântuire fără pocăinţă; 2) Ei predică o altă Evanghelie, nu cea biblică care are în ea toate elementele mântuitoare. Biblia spune că cine predică o altă Evanghelie să fie blestemat (Galateni 1:5-8)!

O dată ce am văzut că Cristosul predicat de ei, este unul egal în divinitate cu Tatăl, şi prin urmare nu este Cristosul cel Biblic, credinţa lor în Cristos este o credinţă într-un alt Isus (2Corintenii 11:4).

O dată cei nu consideră botezul necesar pentru mântuirea omului, implicit elimină şi mărturisirea cu gura ce se face înainte de botez înaintea multor martori văzuţi şi nevăzuţi (1 Timotei 6:12). Dar Biblia arată că ea este o condiţie pentru salvare: „Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea” (Romani 10:9,Romani 1:10).

Tot la fel botezul în apă în care ne identificăm cu Domnul Isus, cu moartea şi învierea Lui (Romani 6:3-5; Coloseni 2:12), este o condiţie a salvării şi a iertării păcatelor:

Faptele Apostolilor 2:38: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt!”.

Iată apostolul Petru în ziua Penticostei îi îndeamnă pe oameni să se pocăiască şi să se boteze spre (cuvântul din greacă: eis, are sensul de: spre, pentru, în) iertarea păcatelor. Astfel cel botezat în apă, era botezat în Numele (persoana) lui Isus şi în iertarea păcatelor! Cuvântul Nume are sensul de persoană, vezi Apocalipsa 3:4. Iată când vine Cristos în inima ta şi când tu intri în El şi El în tine (vezi şi Ioan 14:20)!

Faptele Apostolilor 22:16: „Iar acum, ce aştepţi?! Ridică-te, fii botezat şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!”

Iată când a fost spălat apostolul Pavel de păcate! Nici când s-a întâlnit cu Domnul pe drumul Damascului, nici când şi-a pus Anania mâinile peste el şi a fost vindecat; ci tocmai în botezul în apă! Şi atunci cu ocazia botezului Anania l-a îndemnat să cheme Numele Domnului, să-L invoce spre salvare (vezi şi Romani 10:12,Romani 1:13)!

1 Petru 3:21: „aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuieşte acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul unei conştiinţe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos”.

Tot la fel, vedem că apostolul Petru, învaţă clar că imaginea arcei lui Noe scufundată în apa potopului (v.20), este o imagine „a botezului, care vă mântuieşte acum”.

Vedem că botezul împreună cu: auzirea Adevăratei Evanghelii, pocăinţa faţă de Dumnezeu, credinţa în Domnul Isus, mărturisirea cu gura şi botezul sunt răspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu, şi sunt esenţiale pentru primirea mântuirii! Nu putem elimina nici una căci altfel am distorsiona Evanghelia veşnică şi am pierde mântuirea!

Apoi naşterea din nou cum este învăţată în gruparea FAMILIA, ca şi în multe alte biserici este FALSĂ! 

Naşterea din nou nu are loc când crezi în Isus; ci, tocmai ea are loc în Botezul în apă. DECLARAŢIA DE CREDINŢĂ omite tocmai v.5, din Ioan 3, unde Domnul Isus precizează ce este naşterea din nou: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!” De ce ei citează doar v.3,6,7 doar şi nu şi v.5? Pentru că v.5, indică clar că naşterea din nou are loc din două elemente: apa şi Duhul, iar cum ei neglijează botezul în apă, au omis intenţionat v.5! Ei trunchiază Evanghelia Domnului Isus, luând ce vor ei din ea şi astfel ei sunt blestemaţi, învăţând şi prdicând o altă Evanghelie! (Galateni 1:6-9; 2 Corinteni 11:1-4).

De fapt, naşterea din nou este o singură naştere, dar din două elemente: apă şi Duh (vezi Ioan 3:3-5), lucru omis de gruparea FAMILIA! Acest lucru indică că: 1) Au o altă Eanghelie; 2) Ei nu sunt născuţi din Dumnezeu şi prin urmare nu sunt copii ai lui Dumnezeu; 3) Nu sunt mântuiţi şi nu au păcatele iertate!

Iată cât de gravă este situaţia lor spirituală şi a multora care diluează sau trunchiază Evanghelia!

O altă erezie nimicitoare a acestui grup religios, este că ei cred (ca şi alţii) că mântuirea odată obţinută nu se mai poate pierde. În DECLARAŢIA LOR DE CREDINŢĂ ei spun: „Odată mântuit, credinciosul va rămâne mântuit pentru totdeauna. Credem că acesta este privilegiul tuturor celor ce sunt născuţi din nou din Spirit prin credinţa în Hristos, să fie asiguraţi de mântuirea lor încă din ziua în care Îl primesc ca Mântuitor. Aşa cum credinciosul este mântuit prin har, tot astfel rămâne mântuit prin har; „voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă pentru mântuire” (1 Petru 1:5). „Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică” (Romani 6:23) şi ceea ce este veşnic nu poate avea sfârşit; astfel acela care a fost curăţat şi înnoit prin sângele Mielului a fost cumpărat şi adoptat pentru veşnicie, şi prin urmare nu se poate pierde. „Tot ce îmi dă Tatăl vine la Mine, iar pe cel ce vine la Mine [nicidecum] nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). „Eu le dau viaţa veşnică, nicidecum nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28). „Cine crede în Fiul are [posedă acum] viaţa veşnică” (Ioan 3:36).

(Deşi credem cu fermitate că sufletul pe care Dumnezeu l-a mântuit şi căruia i-a garantat cadoul gratuit al vieţii veşnice nu poate fi pierdut niciodată, aceasta nu reprezintă pentru credincios o permisiune de a păcătui. Pentru că Dumnezeu este un Tată sfânt şi drept, El nu poate trece cu vederea peste păcatele copiilor Săi, dacă ei continuă în păcat, îi va pedepsi şi corecta. „Căci Domnul pedepseşte pe cine iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte ... căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?” [Evrei 12:6,Evrei 1:7])”.

Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează de pericolul răstălmăcirii Scripturilor, interpretării false, scoase din context, aşa cum sunt avertizaţi în 2 Petru 3:16: „le interpretează greşit, ca şi pe celelalte Scripturi, spre propria lor distrugere”. Haideţi să analizăm în continuare, argumentele aduse în sprijinul teoriei că o dată mântuit eşti mântuit pentru totdeauna:

1 Petru 1:5, citat incomplet în declaraţia de credinţă: „voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă pentru mântuire”. Asta face Satan şi asta fac sectele, i-au părţi din verset spre a-şi susţine teoriile, stricând, trunchiind, Cuvântul lui Dumnezeu, în contrast cu slujitori autentici ai lui Dumnezeu care împreună cu Pavel declară: „nu ne purtăm cu viclenie, nici nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci, prin arătarea deschisă a adevărului, ne recomandăm pe noi înşine în faţa conştiinţei oricărui om, înaintea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:2).

Dar ce declară apostolul Petru prin inspiraţie divină? Să cităm întregul pasaj cât şi contextul: „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă. În ea, voi vă bucuraţi nespus, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţin timp prin diferite încercări, pentru ca testarea credinţei voastre, cu mult mai valoroasă decât aurul care piere şi care totuşi este testat prin foc, să aducă laudă, glorie şi onoare la descoperirea lui Isus Cristos. Pe El voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, chiar dacă acum nu-L vedeţi, şi vă bucuraţi nespus, cu o bucurie de nedescris şi glorioasă, pentru că primiţi la capătul credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre” (1 Petru 1:5-9). Iată apostolul Petru vorbeşte de o mântuire veşnică, dar aceea mântuire va fi descoperită la capătul cursei creştine, nu în momentul când am auzit Evanghelia şi am crezut. Vedem în v.9, că aceea mântuire se primeşte la „capătul credinţei” nu la începutul credinţei!

În plus, până când suntem în viaţă pe acest pământ, noi putem cădea din credinţă (Evrei 3:12), putem fi lepădaţi de Dumnezeu (1 Corinteni 9:27), căci  credinţa creştinilor este testată, aşa cum este purificat aurul prin foc. Dumnezeu descoperă că dacă un metal preţios trecut prin foc, prin baia purificării nu se desparte de zgură poate fi lepădat (Ieremia 6:29-30; Isaia 1:22).

O altă dovadă adusă în sprijinul teoriei că o dată mântuit eşti mântuit pentru totdeauna, este Romani 6:23, unde din nou, i-au doar o parte din verset spre a-şi susţine teoriile, stricând, trunchiind, Cuvântul lui Dumnezeu, falsificând sensul Lui.

Romani 6:23: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru”. Când grupul FAMILIA afirmă: „Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică” (Romani 6:23) şi ceea ce este veşnic nu poate avea sfârşit; astfel acela care a fost curăţat şi înnoit prin sângele Mielului a fost cumpărat şi adoptat pentru veşnicie, şi prin urmare nu se poate pierde”.Ei pierd din vedere două aspecte ale acestui pasaj: 1) „Fiindcă plata păcatului este moartea”! Iată oricând putem pierde darul vieţii veşnice prin păcat, păcatul ne poate despărţi de Dumnezeu şi după ce am fost mântuiţi (Galateni 2:17; Iacob 1:13-15; 1 Ioan 5:16). Conform contextului din Romani 6, creştinii după ce au murit şi au înviat cu Cristos, în botez, începând o viaţă nouă, ei trebuie zilnic să se socotească morţi faţă de păcat şi vii pentru Duumnezeu în Cristos, pentru ca păcatul să nu mai domnească peste ei ei şi să nu mai asculte de poftele lui (v.12,13). Pentru ce mai are rost lucrul acesta dacă mântuirea oricum nu se poate pierde? Apoi în v.16, se spune că atunci când ascultăm de cineva sunt sclavii celui de care ascultăm (vezi şi Ioan 8:34), iar dacă ascultăm de păcat suntem sclavii lui, şi unde duce sclavia păcatului? Ea „duce la moarte”! Deci chiar după ce am primit darul vieţii veşnice, să nu uităm că păcatul dacă ascultăm de el ne va duce din nou în moarte (Iacob 1:13-15)! Doar rămânând în Cristos prin ascultarea de El, rămânem în viaţa veşnică, căci El este viaţa veşnică (1 Ioan 5:9-12, cine rămâne în El, rămâne în viaţa veşnică, cine nu rămâne în El pierde viaţa veşnică.

2) darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică, dar nu o viaţă veşnică în afara lui Cristos; ci, „în Isus Cristos, Domnul nostru”. Darul vieţii veşnice rămâne într-un credincios atât timp cât el rămâne în Cristos prin ascultarea de Domnul, Isus a spus: „De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce spun Eu?” (Luca 6:46). Numai ascultând de El demonstrăm că că El este „Domnul nostru”, şi că rămânem în El. Isus a învăţat clar în Ioan 15:1-6: „Eu sunt adevărata viţă, iar Tatăl Meu este vierul. El taie din Mine orice mlădiţă care nu aduce rod şi curăţă orice mlădiţă care aduce rod, ca să aducă şi mai mult rod. Acum, voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi! Aşa cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, iar voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în Mine şi în care rămân Eu aduce mult rod, pentru că despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară, ca o mlădiţă, şi se usucă; acestea sunt adunate, aruncate în foc şi arse”.

Cuvântul Domnului Isus este clar: „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară, ca o mlădiţă, şi se usucă; acestea sunt adunate, aruncate în foc şi arse”.

În ceea ce priveşte afirmaţia: „ceea ce este veşnic nu poate avea sfârşit”, sau afirmaţia: „Cine crede în Fiul are [posedă acum] viaţa veşnică” (Ioan 3:36)”. Da, veşnic însemnă fără sfârşit, da noi creştinii avem acum viaţa veşnică, tocmai pentru că Îl avem pe Cristos care este viaţa veşnică (1 Ioan 5:9-12). Astfel a rămâne în viaţa veşnică, însemnă a rămâne în Cristos, veşnicia este condiţionată de rămânerea în Cristos. Nici o creatură nu trăieşte prin Sine, are nevoie de Dumnezeu ca să existe, numai Dumnezeu trăieşte prin Sine (Faptele Apostolilor 17:24,Faptele Apostolilor 1:25), doar El are nemurire prin Sine (1 Timotei 1:17; 6:16), chiar Isus Cristos trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57), şi creştinii trăiesc biologic (Coloseni 1:17), şi spiritual (Ioan 15:1-6) prin Domnul Isus!

Declaraţia de credinţă mai aduce argumentul: „Tot ce îmi dă Tatăl vine la Mine, iar pe cel ce vine la Mine [nicidecum] nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37)”. Dar dacă am păcătuit şi nu mai venim la Isus pentru iertare, vom rămâne oare în mântuire? Cu siguranţă NU! Sau unii sunt în situaţia că nu pot veni la Isus pentru că inima lor a fost cuprinsă de înşelăciunea păcatului, inima lor s-a împietrit (Evrei 3:12,Evrei 1:13) şi nu mai pot veni cu o pocăinţă sinceră la Isus, atunci nici nu mai pot obţine iertarea păcatelor!

Declaraţia de credinţă mai afirmă că „sufletul pe care Dumnezeu l-a mântuit şi căruia i-a garantat cadoul gratuit al vieţii veşnice nu poate fi pierdut niciodată”, unde scrie aşa ceva în Scriptură? Dumnezeu garantează mântuirea şi viaţa veşnică atât timp cât rămânem în Fiul prin ascultarea de El.

O altă interpretare greşită a Scripturii, este cea despre  trăirea în comun. În DECLARAŢIA DE CREDINŢĂ se spune: „Credem că relatarea dată în Noul Testament despre viaţa simplă a Bisericii Timpurii ne oferă nu numai o povestire istorică, ci şi un model, un exemplu, a ceea ce a intenţionat Dumnezeu pentru generaţiile de credincioşi ce au urmat. Viaţa altruistă a Bisericii Timpurii, de ajutor reciproc, în care „toţi cei ce credeau erau împreună, şi aveau toate în comun” (Faptele Apostolilor 2:44)...”. Unde se învaţă în Scriptură că trăirea în comun practicată în Fapte cap. 2-8, este un model sau exemplu pentru generaţiile de credincioşi care au urmat Bisericii din Ierusalim unde s-a practicat acest lucru la început?

Nicăieri, mai târziu, nici chiar în Biserica din Ierusalim nu a mai fost trăirea în comun, iar primii creştini începând cu Faptele Apostolilor 9, nu au mai trăit având averile (finanţele) în comun.

Ceea ce nu se spune în  DECLARAŢIA DE CREDINŢĂ a grupului religios: FAMILIA, este că că ei practică relaţii sexuale libere, astfel un soţ poate să se culce cu soţia altuia cu consimţământul soţiei, iar soţia cu soţul altcuiva cu consimţământul pertenerului. Ei consideră că aceasta este iubirea învăţată de Cristos? Oare aşa să fie?

Cine este DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ? Cine ne-o poate descrie? Cine ne-o poate explica cum se manifestă ea, cum este ea, cum lucrează ea? Doar Dumnezeu dragostei prin Cuvântul Său ne poate învăţa cum este dragostea adevărată!

Conform Scripturii, dragostea adevărată este păzirea poruncilor lui Dumnezeu (1 Ioan 5:3), oricine spune că „iubeşte”, dar nu păzeşte poruncile printre care şi cea de a nu comite adulter (Exod 20:14; Levitic 20:10; Matei 19:18), este un mincinos! Biblia afirmă negru pe alb: „întrucât „Să nu comiţi adulter”; „Să nu ucizi”; „Să nu furi”; „Să nu pofteşti”, şi orice altă poruncă, sunt cuprinse în această afirmaţie: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi!” – Romani 13:9.

Ce este: adulterul? Conform cu Marele dicţionar de neulogisme (2000): „care încalcă fidelitatea conjugală. II. s. n. întreținere a relațiilor sexuale în afara căsătoriei”.

Dumnezeu este cel care a creat omul, şi doar El ştie cu adevărat ce este dragostea adevărată, ce este mai bine pentru om, doar El ştie ce este cu adevărat folositor, ziditor şi care duce fericire în prezent şi în viitor, în împărăţia lui Dumnezeu.

Oamenii cred că ştiu ce este bine, cred că ştiu ce le-ar aduce fericirea, însă Biblia ne avertizează: „Există o cale ce pare dreaptă omului, dar la urmă duce spre moarte” (Proverbe 14:12 Noua Traducere românească – NTR). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în zilele din urmă: „oamenii vor fi iubitori de sine...lipsiţi de sfinţenie...neînfrânaţi...iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-5, NTR).

Oamenii cred că dacă ţin cont de legea lui Dumnezeu, aceasta va duce la o viaţă nefericită, la o viaţă cu restricţii, privaţiuni, în care îşi vor pierde libertatea. Însă adevărata libertatea însemnă: „a fi liber fără ca acţiunile tale să aibă consecinţe rele”. De pildă, libertatea de a băga mâna în foc, sau a te arunca de pe o clădire cu zece etaje, nu duce la efecte pozitive; ci, la efecte negative. Libertatea pozitivă, o putem compara cu perimetrul acoperişului plat al unui bloc cu zece etaje, libertatea pozitivă, ziditoare este perimetrul acoperişului, dincolo de acoperiş dacă păşim este o libertate care duce la moarte!

Legea lui Dumnezeu este perimetrul vieţii, este o îngrădire spre fericire şi viaţă veşnică, a ieşi din ea şi a deveni fără de lege, însemnă mai devreme sau mai târziu: nefericire şi în final moartea şi chinul etern al sufletului de care vor avea parte cei care nu ascultă de Dumnezeu (Ioan 3:36; 2 Tesaloniceni 1:6-9; Apocalipsa 20:10; 21:8)!

De aceea, Domnul Isus a spus: „...Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi într-adevăr ucenicii Mei. Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (Ioan 8:31,Ioan 1:32 NTR). Iată adevărul ne eliberează pe deoparte de îngrădiri greşite, iar pe de altă parte el ne dă dimensiunea adevăratului perimetru creştin, care va duce la o viaţă împlinită, fără consecinţe negative! Dar, să vedem în continuare:

 

Relaţiile sexuale sfinte în cadrul căsătoriei:

Dumnezeu este Cel ce a creat omul şi Cel ce a creat familia. Bazele căsniciei sau ale familiei, este aranjamentul creat de Dumnezeu încă de la început, când lui Adam, i-a dat o singură soţie, pe Eva. Astfel, în cadrul unei familii, într-o căsnicie, trebuie să fie implicate doar două persoane de sex opus: bărbatul şi femeia, deoarece Creatorul nu i-a dat lui Adam decât o soţie nu mai multe (Matei 19:4-6; vezi şi 1 Timotei 3:2). Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, făcându-i să fie una, o familie (Geneza 1:27; 2:18,24). El i-a poruncit primilor oameni, Adam şi Eva: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!” (Geneza 1:28, NTR). Iată că Dumnezeu a creat organele de reproducere spre înmulţirea speciei umane, ca ele să fie folosite doar în cadrul căsătoriei, unde cei doi sunt uniţi de Dumnezeu (Maleahi 2:14-16). În cadrul căsătoriei aceste relaţii sunt: sfinte, aprobate şi binecuvântate de Dumnezeu, ele fiind urmarea firească a iubirii dintre cei doi, care s-au unit prin legământ în faţa lui Dumnezeu şi unul faţă de celălalt, ei şi-au luat prin căsătorie, un angajament public, să se iubească şi să rămân fidel unul altuia până când moartea îi va despărţii.

Căsătoria se face prin cununia civilă, deoarece legătura aceasta trebuie să fie înregistrată legal supunându-ne legilor statului (Tit 3:1), dar ea trebuia să fie un angajament sau legământ, atât în faţa lui Dumnezeu (Proverbe 2:17; Ezechiel 16:8; Maleahi 2:14; 2 Corinteni 11:2), cât şi unul faţă de celălalt, al iubirii şi respectului reciproc, până când moartea îi va despărţi (Marcu 10:8-12; Romani 7:2,Romani 1:3 comp. cu Efeseni 5:22-33).

 

Relaţiile sexuale înainte de căsătorie (desfrâânarea) sunt păcat:

Dacă relaţiile sexuale sunt aprobate de Dumnezeu doar în cadrul căsătoriei, atunci este clar că relaţiile sexuale înainte de căsătorie, căsătoriile de probă, concubinajul sau alte relaţii de acest gen, încalcă principiile Bibliei, care descriu aceste acte, ca fiind „desfrâu” NTR. Pri urmare, desfrânarea este păcat, ea nu este aprobată de Dumnezeu, ea are consecinţe spirituale, afective şi fizice, grave.

Cuvântul lui Dumnezeu este clar în această privinţă, astfel în 1 Corinteni 7:1,1 Corinteni 1:2, NTR, se precizează: „Cu privire la lucrurile pe care mi le-aţi scris, „este bine pentru un om să nu se atingă de femeie”, însă, datorită cazurilor de desfrâu, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă propriul soţ”. Unii care pretind că sunt creştini, spun că relaţiile sexuale dinainte de căsătorie nu sunt păcat, doar adulterul (infidelitatea în căsnicie) este păcat. Însă Biblia este clară, vedem din textul citat, care este cauza pentru care fiecare bărbat să aibă propria soţie, şi fiecare femeie să aibă propriul soţ? Tocmai din cauza desfâului, astfel o relaţie sexuală înainte de căsătorie este catalogată de Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind „desfrâu”, în limba greacă în care s-a scris Noul Testament este „porneia”, care are sensul de: relaţiile sexuale dinainte de căsătorie. Şi pentru ca creştinul să nu comită desfrâu, o soluţie este căsătoria sau înfrânarea (1 Corinteni 7:7-9,1 Corinteni 1:37; 1 Tesaloniceni 4:3-8).

Însă, ce mai spune Cuvântul lui Dumnezeu despre „desfârâu”? Să vedem în continuare:

·         „Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi înainte, că toţi cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5:19-21, NTR).

·         „Însă desfrâul şi necurăţia de orice fel sau lăcomia nici n-ar trebui să fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine sfinţilor! De asemenea, gesturile neruşinate, vorbirea nesăbuită sau glumele murdare nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulţumirile. Să ştiţi sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are parte de moştenire în Împărăţiaa lui Cristos şi a lui Dumnezeu” (Efeseni 5:3-5, NTR).

·         „De aceea, daţi morţii tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti: desfrâul, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie. Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu (peste fiii neascultării)” (Coloseni 3:5,Coloseni 1:6, NTR).

·         „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de desfrâu. Fiecare dintre voi trebuie să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi cinste, nu în patimi, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu-l nedreptăţească pe fratele său şi nici să nu profite de el, pentru că Domnul îl va pedepsi pentru toate acestea, aşa cum v-am spus şi v-am avertizat. Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie; de aceea, cel ce respinge aceste porunci nu respinge un om, ci pe Dumnezeu, Cel Care vă dă Duhul Sfânt” (1 Tesaloniceni 4:3-8, NTR).

Iar dragostea adevărată este scrisă pe paginile Scripturii, chiar în contextul în care demască relaţiile sexuale care nu sunt în cadrul căsătoriei, ca fiind viclenie, nedreptăţire şi necurăţie, un păcat care va fi pedepsit de Dumnezeu!

Relaţiile sexuale cu un alt partener decât cel cu care te-ai unit prin căsătorie, adică adulter:

Biblia arată că adulterul este păcat de moarte:

·         Levitic 20:10: „Dacă un bărbat a comis adulter cu soţia semenului său, cei doi adulteri să fie omorâţi”.

·         Proverbe 6:32: „Un om care comite adulter însă este fără minte! Oricine face aşa îşi ruinează sufletul”.

·         Marcu 10:19: „Cunoşti poruncile: „Să nu ucizi”, „Să nu comiţi adulter”, „Să nu furi”, „Să nu depui mărturie falsă”, „Să nu înşeli”, „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta.”

·         Evrei 13:4: „Căsătoria să fie onorată în toate, iar viaţa intimă să nu fie pângărită, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe cei desfrânaţi şi adulteri!”

·         Iacob 2:11: „Căci Cel Ce a spus: „Să nu comiţi adulter!” a spus şi: „Să nu ucizi!”. Aşadar, dacă nu comiţi adulter, dar ucizi, ai devenit unul care încalcă Legea!”

Adulterul este un păcat grav împotriva unui Dumnezeu sfânt, împotriva sufletului tău, un astfel de om nu poate scăpa nepedepsit!

Biblia ne dă exemple de oameni care au fost pedepsiţi cum ar fi regele David la care i-a fost ucis copilul (2Samuel cap.12), curvarul din Corint pedepsit de adunare prin excludere şi de Domnul prin boli alte trupului (1 Corinteni 5), la fel Izabela şi cei ce au curvit cu ea (Apocalipsa 2:20-22).

 

Ce este de făcut dacă până în prezent ai parcticat desfrânarea sau adulterul?

Biblia vorbeşte de oameni care în trecut au practicat aceste păcate, ei însă au fost iertaţi, îndreptaţi, restabiliţi. Astfel, apostolul Pavel le scrie creştinilor din oraşul Corint, despre cum erau ei înainte de a fi schimbaţi în Cristos, el le spune: „Sau oare nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici cei desfrânaţi, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbaţii care practică prostituţia, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa erau unii dintre voi. Dar aţi fost curăţiţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”.

Iată unii dintre adulterii şi desfrânaţii din oraşul Corint su fost curăţiţi, sfinţiţi, îndreptaţi! Acest lucru este posibil şi pentru tine stimate cititor! Care sunt câteva lucruri pe care le poţi face pentru a deveni un om sfânt, împăcat cu Dumnezeu?

·         În primul rând, să studiezi Scripturile şi să permiţi Duhului Sfânt să te convingă de păcatul tău (Ioan 16:8), prin Cuvântul adevărului, căci numai conştientizând pe deplin păcatul tău, cât de grav este desfrâul, îţi poţi cere sincer iertare la Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos! Numai conştientizând prin Duhul Sfânt, cât de mult L-ai întristat pe Dumnezeu care a creat părţile intime pentru a fi folosite în cadrul căsătoriei, cât de grav este a duce o viaţă în fărădelege, o viaţă independentă de Dumnezeu, cât de mult ai păcătuit împotriva trupului tău (1 Corinteni 7:18), cât de mult ai întinat trupul tău care este templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 7:19), aducând alte duhuri demonice necurate, în viaţa ta, ca duhul curviei (Osea 4:12) şi devenind prin păcat, rob al Satanei, căci fiecare este robul celui de care ascultă (comp. cu Romani 6:16), te vei pocăi într-un mod profund. O pocăinţă autentică se vede prin fapte, ea nu va mai repeta păcatul de care s-a căit! Domnul Isus i-a spus femeii prinse în adulter: „Du-te şi, de acum înainte, să nu mai păcătuieşti!” (Ioan 8:11).

·         În al doilea rând, trebuie să crezi în Domnul Isus Cristos, nu doar că El există, sau că este Fiul lui Dumnezeu; ci, în faptul că numai prin El şi jertfa Lui de pe cruce, poţi primi iertarea de păcate şi împăcarea cu Dumnezeu. Numai sângele Lui te poate spăla de păcate şi doar El îţi poate da putere să te înfrânezi şi să îţi ţi trupul în cinste şi sfinţenie (Romani 3:23-25; Efeseni 1:7; 1 Ioan 1:8-10; 1 Ioan 1:21,1 Ioan 1:2).

·         În al treilea rând, căută părtăşia cu adevăraţii copiii ai lui Dumnezeu care ascultă de poruncile divine, şi care trăiesc în sfinţenie, căci prieteniile rele strică obiceiurile bune (1 Corinteni 15:33), doar legătura cu oamenii sfinţi, ne ajută să ne păstrăm sfinţi (2 Timotei 2:22).

Dumnezeu te iubeşte şi doreşte ca să duci o viaţă fericită, să trăieşti liber în perimetrul sfânt al lui Dumnezeu, care sunt: poruncile Lui, atunci vei trăi fără efecte negative; ci, cu efecte pozitive, spre gloria lui Dumnezeu!

Să vedem în continuare:

 

Este această grupare cu adevărat: Familia lui Dumnezeu?

Ei pretind că sunt familia lui Dumnezeu, ei spun „Suntem pur si simplu, o familie”, a declarat un membru al grupului, unui ziar argentinian. „Hristos ne iartă toate păcatele noastre şi ne cunoaşte inimile”.

Reprezintă această grupare FAMILIA lui DUMNEZEU? NU! Familia lui Dumnezeu sunt cei care se iubesc ca şi Cristos, care se iubesc într-un mod biblic, şi aşa cum am văzut, relaţiile sexuale sunt lăsate de Dumnezeu spre procriere doar în cadrul familiei, iubirea faţă de semeni ne va opri să desfrânăm sau să curvim, după cum este scris: „Să nu datoraţi nimănui nimic, în afară de dragoste, pentru că acela care-şi iubeşte semenul a împlinit Legea, întrucât „Să nu comiţi adulter”; „Să nu ucizi”; „Să nu furi”; „Să nu pofteşti”, şi orice altă poruncă, sunt cuprinse în această afirmaţie: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi!” Dragostea nu-i face rău semenului, deci dragostea este împlinirea Legii”. – Romani 13:8-10 NTR.

Biblia ne învaţă ce este familia creştină, adunarea lui Cristos, în ea fraţii mai în vârstă ne sunt taţi, surorile mai în vârstă: mame, iar cei tineri fraţi şi surori, ca şi cum ar fi fraţi şi surori născuţi din aceiaşi mamă (1 Timotei 5:1,1 Timotei 1:2).

Adunarea lui Dumnezeu a fost născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la „învăţătura lui Cristos”, nu o i-a înainte (2 Ioan 1:9), ea stăruie în „învăţătura apostolilor” (Faptele Apostolilor 2:42).

Orice om poate deosebi adunarea lui Dumnezeu, cea biblică, de o grupare religioasă, cercetând învăţătura acelei grupări, dacă ea corespunde cu ceea ce este scris în Biblie sau nu?

Se poate cerceta: roada, comportamentul, faptele unei grupări, dacă corespund sau nu cu comportamentul învăţat de Cristos, căci Însuşi Domnul a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune” – Matei 7:16-18.

Cu o altă ocazie Domnul a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” – Ioan 13:34,Ioan 1:35.

Însă dacă învăţătura sau doctrina unei grupări, nu corespunde cu Biblia, atunci şi roadele şi manifestările spirituale sunt de la alte duhuri, nu de la Duhul Sfânt. Este imposibil ca un izvor de apă să producă şi apă amară şi apă dulce (comp. cu Iacob 3:11).

Apostolul Petru, le scrie creştinilor următorul avertisment: „Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică. Mulţi îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite...”. Apostolul Petru avertizează că vor exista „învăţători falşi”, care vor strecura erezii, şi învăţând ceea ce Domnul nu a învăţat, implicit ei se vor lepăda de Domnul Adevărului!

Creştinul este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1 Timotei 6:3), căci alt fel, a crezut în zadar (1 Corinteni 15:1,1 Corinteni 1:2)!

Un grup care nu are învăţătura lui Dumnezeu, ci are un amestec, de grâu cu paie (Ieremia 23:28), de erezii şi lucruri luate din Biblie, nu poate fi adunarea lui Dumnezeu! Deoarece este scris: „Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul?” (1 Corinteni 5:6 NTR). Iar în altă parte: „Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului, tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava” – Eclesiastul 10:1.

Apoi, adunarea lui Dumnezeu este născută din Cuvântul adevărului (Iacob 1:18), dintr-o sămânţă bună, nu dintr-o sămânţă impură (corcită), ea, este curăţită de Cristos prin Cuvânt (Efeseni 5:26,Efeseni 1:27). Ea trebuie să ajungă în final la  „cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos” – Efeseni 4:13.

Casa lui Dumnezeu păstrează învăţătura aşa cum a primit-o de la Domnul, am văzut în paginile anterioare, anumite învăţături ale acestei mişcări care nu corespund cu Biblia!

Biblia ne avertizează: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. – Proverbe 14:12 NTR.

Dacă îţi dai seama că gruparea „Familia” nu este adunarea lui Dumnezeu, caută-L pe Domnul Isus care este Calea, Adevărul şi Viaţa spre Dumnezeu (Ioan 14:6), care este uşa oilor (Ioan 10:1), şi doar cunoscându-L pe El prin studierea Scripturilor, Cristos îţi va transforma viaţa, şi El te va adăuga la trupul Lui (Faptele Apostolilor 2:47), căci cine intră prin altă parte în staulul oilor este hoţ şi tâlhar, numai intrarea prin uşă te va duce la staulul oilor, cel autentic (Ioan 10:1-4), şi numai având părtăşie cu El, vei putea să cunoşti adevărul şi adevărul te va face liber (Ioan 8:32), dându-ţi o libertate care nu va avea consecinţe negative!

[1] Copii din cadrul acestei mişcări nu sunt daţi la şcoli publice.