În primul rând, vreau să precizez că motivaţia cu care am scris acest material, este iubirea sinceră pentru metodişti. Poate că pui la îndoială sinceritatea dragostei mele, dar te asigur că scriu ne-având alt scop decât dezvăluirea şi aflarea adevărului. Astfel dacă iubeşti adevărul nu trebuie să-ţi fie teamă de adevăr, indiferent de unde vine El. Prin urmare nu ai de ce să te temi dacă vei citi această publicaţie, care va privi în lumina Bibliei, crezul metodist. În 1Tesaloniceni 5:20-21 BCR[1] suntem îndemnaţi să facem următorul lucru: „Nu dispreţuiţi prorociile, ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.”
Tocmai de aceea, acest material te va ajuta să cercetezi învăţăturile şi singur să-ţi dai seama dacă mişcarea religioasă metodistă este Biserica lui Dumnezeu, si daca detine adevăratul creştinism sau nu!
Scurt istoric:
„Biserica metodistă îşi are originea în Anglia. Ea a fost declanşată de John Wesley (1703-1791).Metodismul a fost o reacţie contra bisericii de stat din Anglia - Biserica Anglicană. Deseori, predicile în biserica de stat erau doar lungi prelegeri pline de platitudini morale. Morala era la un nivel scăzut. Wesley era al cinsprezecelea copil din cei nouăsprezece copii născuţi în familia lui Samuel şi Susannah Wesley. A intrat la Oxford în 1720 cu bursă. Din 1726 până în 1751, s-a aflat la Colegiul Lincon, şi a fost ordinat ca preot în 1728. După doi ani, în timpul cărora şi-a ajutat tatăl să slujească la o a doua parohieînvecinată, Epworth,el s-a întrors la datoriile sale de cercetător. Apoi a devenit conducătorul "Clubului Sfânt" în care era şi fratelele lui, Charles. Membrii acestui club erau porecliţi de către studenţi "metodişti" datorită studiului lor metodic al Bibliei, datorită rugăciunii lor regulate şi a eforturilor lor repetate de a face sevicii sociale în închisorii şi în casele săracilor. Între 1735 şi 1737, Wesley se afla în Georgia ca şi capelan în colonia lui Oglethorpe. La 24 mai 1738, în timp ce asculta citirea prefaţei lui Luther la "Comentariu asupra cărţii Romani", inima lui Wesley a fost potrivit spuselor lui: "miraculos încălzită" şi atunci şi-a pus încrederea cu exclusivitate în Christos pentru mântuire. Fratele său Charles avusese o experienţă asemanătoare cu două zile înainte. Datorită comportamentului curajos am moravienilor într-o furtună pe mare în drum spre Georgia şi eforturilor lui Peter Bâhler, toate acestea fiind influenţe imporatnte în convertirea sa, Wesley a făcut o vizită la Herrnut pentru a studia mai îndeaproape Biserica Moraviană.În 1739, George Whitefield (1714-1770), l-a rugat pe Wesley să se angajeze în lucrarea de predicare în aer liber din Bistrol. Astfel a început cariera de predicator a lui John Wesley, în timpul căreia a călătorit peste 200000 de mile pe cal în Anglia, Scoţia şi Irlanda, a predicat în jur de 42000 de predici, a scris 200 de cărţi şi şi-a organizat adepţii. El a organizat o societate metodistă şi a construit o capelă la Bristol în anul 1739. În acelaţi an a cumpărat la Londra clădirea "Foundery", pe care a folosit-o ca şi cartier general al lucrării sale. Whitefield, care devenise creştin în 1735, a început să predice în aer liber în 1739, a organizat convertiţii în societăţi, a folosit predicatorii laici şi a făcut lucrări de binefaceri prin orfelinatul lui. În 1740 Whitefield şi Wesley au rupt relaţiile deoarece unul credea în predestinare şi celălalt în liberul arbitru.Wesley nu a voit să rupă relaţiile cu Biserica Anglicană, şi de aceea şi-a organizat adepţii în societăţi asemănotoare cu collegia pietas ale lui Spener. Societăţile au fost subdivizate, în 1742, în clase de 10-12 membrii cu un conducător laic, care supraveghea spiritual clasa. În 1744, s-a ţinut la Londra prima conferinţă anuală a predicatorilor metodişti, iar în 1746 Wesley a împărţit Anglia în şapte circuite. În 1784 a ordinat ca pastori doi bărbaţi, şi l-a numit pe Thomas Coke ca superintendent al Bisericii Metodiste din America. În acelaşi an, Actul de Declaraţie legaliza deţinerea de proprietăţi de către ascociaţia metodistă, cum ar fi capelele lor metodiste. Biserica din America şi-a stabilit propria sa organizaţie naţională în acel an. Abia după moartea lui Wesley în 1791 s-au organizat metodiştii din Anglia într-o biserică metodistă separată de Biserica Anglicană. Influenţa anglicană în Biserica Metodistă consta din organizarea episcopală şi din primirea Comuniunii în timpul îngenucherii la altar.Biserica Metodistă a acceptat o teologie arminiană după despărţirea lui Wesley de Whitefield, dar doctrina majoră pe care punea accent Wesley era justificarea prin credinţă, printr-o experienţă instantanee de regenerare. De asemenea, el punea un mare accent pe doctrina perfecţiunii creştine sau a iubirii perfecte. Aceasta este o credinţă în posibilitatea prefecţiunii creştine absolute în această viaţă, deoarece dragostea pentru Dumnezeu umple în aşa măsură inima credinciosului încât iubirea Lui exclude păcatul şi promovează sfinţenia absolută a vieţii. Acest progres trebuie iniţiat printr-un act de credinţă. Wesley a afirmat clar că aceasta nu este perfecţiune fără păcat sau infailibilă, ci mai degrabă posibilitatea ca motivaţiile unei persoane să fie fără păcat, când inima acelei persoane este total umplută de dragostea lui Dumnezeu. Greşelile de judecată încă mai pot avea ca rezultat consecinţe morale rele, dar există posibilitatea de a ajunge la ideal. Aceasta pare să fie învăţătura scrisorilor şi a cărţii sale O prezentare simplă a perfecţinii creştine.”
Analiza în lumina Bibliei a învăţăturii metodiste:
Adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu Îl are pe Dumnezeul Bibliei (Ioan 17:3,Ioan 17:17), pe Cristosul Cel Viu şi adevărat (1Corinteni 1:2; 1Tesaloniceni 1:1), şi pe Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Ea are Evanghelia Domnului Isus (Fapte 5:42; Romani 15:19), Evanghelia veşnică (Apocalipsa 14:6), ea are învăţătura lui Dumnezeu (Ioan 7:16-18; 2Ioan 1:9), ea păzeşte „credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3 NTR 2007).
Adunarea lui Dumnezeu a fost născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la „învăţătura lui Cristos”, nu o i-a înainte (2Ioan 1:9), ea stăruie în „învăţătura apostolilor” (Fapte 2:42).
Orice om poate deosebi adunarea lui Dumnezeu, cea biblică, de o grupare religioasă, cercetând învăţătura acelei grupări, dacă ea corespunde cu ceea ce este scris în Biblie sau nu?
Se poate cerceta: roada, comportamentul, faptele unei grupări, dacă corespund sau nu cu comportamentul învăţat de Cristos, căci Însuşi Domnul a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune” – Matei 7:16-18.
Cu o altă ocazie Domnul a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” – Ioan 13:34-35.
Pe lângă comportament, se mai poate cerceta manifestările spirituale, dacă sunt de la Duhul Sfânt sau de la alte duhuri, dacă sunt daruri spirituale date de Dumnezeu sau daruri contrafăcute de Satan (comp. Cu 1Tesaloniceni 5:19-21; 1Ioan 4:1).
Însă dacă învăţătura sau doctrina unei grupări, nu corespunde cu Biblia, atunci şi roadele şi manifestările spirituale sunt de la alte duhuri, nu de la Duhul Sfânt. Este imposibil ca un izvor de apă să producă şi apă amară şi apă dulce (comp. cu Iacob 3:11).
Prin urmare, acest material nu va analiza, roada cultului Metodist sau comportamentul Metodiştilor, ci voi anliza învăţătura, doctrina, crezul, dacă ea este biblică sau nu!
Însuşi Domnul Isus a spus în Ioan 7:17: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine”.
Prin urmare, dacă suntem sinceri, vom ajunge să cunoaştem dacă o învăţătură este de la Dumnezeu sau nu!
Apostolul Petru, le scrie creştinilor următorul avertisment: „Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică. Mulţi îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite...”. Apostolul Petru avertizează că vor exista „învăţători falşi”, care vor strecura erezii, şi învăţând ceea ce Domnul nu a învăţat, implicit ei se vor lepăda de Domnul Adevărului!
Creştinul este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1Timotei 6:3), căci alt fel, a crezut în zadar (1Corinteni 15:1-2)!
Un grup care nu are învăţătura lui Dumnezeu, ci are un amestec, de grâu cu paie (Ieremia 23:28), de erezii şi lucruri luate din Biblie, nu poate fi adunarea lui Dumnezeu! Deoarece este scris: „Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul?” (1Corinteni 5:6 NTR). Iar în altă parte: „Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului, tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava” – Ecleziast 10:1.
Să analizăm în continuare doctrina metodistă:
Crezul metodist:
„Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor si nevazutelor.
Si untru Unul Domn, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Unul Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai dinainte de toti vecii, Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut;
Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.Care pentru noi, oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara,si S-a facut om.
Si S-a rastignit pentru noi In zilele lui Pontu Pilat si a patimit si S-a ingropat. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. Si S-a suit la ceruri si la dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii, a carui Imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care de la Tatal purcede, Acela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin proroci.
Intr-una sfanta, soborniceasca si apostolica Biserica.
Marturisesc un botez intru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor, si viata veacului ce va sa fie. Amin!”
Acest crez, a fost formulat în primul sinod de la Niceea (325), ultimele articole fiind adăugate în sinodul de la Constantinopol (381).
la Sinodul I de la Niceea, disputele doctrinale fiind foarte aprinse şi mult prelungite, Împăratul bizantin Constantin cel Mare le-a pus capăt hotărând EL care formulări erau corecte şi impunându-şi el voinţa în final, el care era încă un păgân ne-botezat dar care a prezidat sinodul, şi care sub diferite ameninţări i-a obligat pe cei peste 300 de episcopi prezenţi să semneze actul final.
Iată ce se recunoaşte în studiu introductiv - Viaţa lui Constantin Cel mare - de Eusebiu de Cezareea [Editura Institutului Biblic şi de Misiune al bisericii ortodoxe româna Bucureşti – 1991]: „Constantin n-a repudiat dintr-o dată toată moştenirea păgânismului şi, la fel ca tatăl său, care fusese monoteist, el considera soarele ca mediator vizibil între Dumnezeul suprem şi oameni...pînă în anul 322 chipurile vechilor divinităţi, mai ales al lui Sol (soarelui), mai sînt reprezentate, mai cu seamă pe monede, totuşi treptat apar şi simbolurile creştine.”
Iată ce spune în acest sens şi Encyclopaedia Britannica: „Constantin a prezidat. El a condus în mod activ discuţiile şi a propus…formula esenţială care avea să exprime relaţia lui Cristos cu Dumnezeu în crezul adoptat de conciliu; şi anume: ‘de aceeaşi substanţă cu Tatăl’…intimidaţi de Împărat, episcopii, cu excepţia a doi, au semnat crezul, lucru pe care mulţi l-au făcut împotriva voinţei lor”.
Deci iată un conciliu numit „creştin”, dar condus şi dominat de un păgân, este o ruşine pentru episcopii care au fost de acord să i-a parte la aşa ceva!
În spatele convocării celor 318 episcopi, de fapt a stat lupta pentru putere, între Constantin cel Mare, auto-proclamat Pontifex Maximus (episcop universal) şi episcopi. Părerile împăratului Constantin cel Mare au trebuit să fie acceptate fără împotrivire de către toţi episcopii. Iar un păgân a condus şi a dominat şi i-a făcut pe mulţi să semneze crezul, prin ameninţarea exilului.
Mişcarea metodistă se spune că este o mişcare de „trezire”! Nu poate exista o trezire spirituală reală, plecând de la un crez nebiblic şi stabilit sub conducerea unui păgân!
Să analizăm crezul în lumina bibliei:
În primul rând crezul se contrazice singur, o dată afirmă: „Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul”, ca apoi să spună: „Iisus Hristos...Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”. Dacă şi Isus este Dumnezeu adevărat, atunci sunt doi dumnezei şi nu doar unul! Nu poţi afirma că crezi într-un singur Dumnezeu şi anume: Tatăl ca apoi să afirmă că şi Fiul este Dumnezeu!
Apoi, nicăieri Scripturile nu îi prezintă ca fiind de o fiinţă! Biblia de la un capăt la altul învaţă că există un singur Dumnezeu adevărat şi real, şi acest lucru reiese din zeci de pasaje biblice, Atunci când El vorbeşte în Biblie, peste tot se exprimă despre Sine la singular (Eu, Mie, al Meu, etc. - Geneza 6:17; 9:9,15; 15:14; Levitic 26:23,Levitic 26:27; Exod 6:7; 13:2), şi nu vorbeşte nicăieri despre Sine la plural (Noi, nostru, etc.).
Numai atunci când vorbeşte cu alţii, El spune: „nostru”, „noi” (Geneza 1:26; 3:22). Astfel acest argument ar fi suficient, pentru a arăta că Dumnezeu NU este o pluralitate de persoane (două sau trei persoane).
În plus, Biblia nu numai că ne spune că „Dumnezeu, este unul singur” (Romani 3:30; Galateni 3:20), dar ne spune şi cine este Acel unul singur.
Dumnezeu este doar Tatăl!
Învăţătura clară a Domnului Isus, Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind doar Tatăl.
În Ioan 6:27, El afirmă: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.” Cine este Dumnezeu? Conform afirmaţiei lui Isus: Tatăl este „însuşi Dumnezeu”!
Tot la fel în Ioan 6:45, Domnul Isus învaţă: „În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine”. Domnul Isus Îl identifică pe Dumnezeu care Îi învaţă pe toţi, cu „Tatăl”, iar cine a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Expresiile: „Lui” şi „Mine”, desemnează două persoane distincte. Astfel Dumnezeu nu se arată când ca Tată, când ca Fiu; ci, Tatăl şi Fiul sunt două persoane diferite, şi doar Tatăl este descris de Isus ca Dumnezeu!
În Ioan 8:54: „Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru”. Domnul Isus descoperă cine este Tatăl Lui, El nu este Altul decât Dumnezeul vostru, al evreilor cu care vorbea Isus, despre care în lege era scris: „ca să cunoşti că DOMNUL El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El” - Deuteronom: 4:35. Iar Acest Dumnezeu era un altul decât Isus, căci Isus precizează că dacă El Însuşi se slăveşte, slava Lui este nimic, doar dacă Altul, adică Dumnezeu (Tatăl Lui) Îl slăveşte, El este trimisul Lui cu adevărat (vezi Ioan 8:42), căci El nu a venit în Numele Lui propriu (Ioan 5:43,Ioan 5:44)!
Domnul Isus, declară în Ioan 17:1,Ioan 17:3, ceva ce contrazice flagrant dogmele menţionate la începutul acestui tract: „…Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:1,Ioan 17:3). Iată! Domnul Isus, declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care El se ruga.
De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Are nevoie Dumnezeu de ceva sau cineva (Fapte 17:24-25)? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este El, sau că este: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; nici că este: Tatăl şi Fiul; ci, El a afirmat că Dumnezeul adevărat este doar Tatăl.
Tot la fel, apostolii au înţeles că Dumnezeu este doar Tatăl, ei învăţau:
1Corinteni 8:5,1Corinteni 8:6: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”
Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, iar Tatăl este o altă persoană diferită de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de agent, fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile”. Cel „de la” care vin toate lucrurile, este diferit de Cel „prin care” vin toate lucrurile!
1Petru 1:2-3: „după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos!” Iată că şi apostolul Petru, învăţa ca şi Pavel, că Dumnezeu este Tatăl, şi că Acesta este distinct de Isus Cristos şi de Duhul Sfânt!
De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu care este prezentat ca fiind: Tatăl, de Isus Cristos (prezentat ca Fiu sau ca Domn), şi de Duhul Sfânt, dar să prezint în continuare câteva exemple în acest sens.
Dumnezeu este distinct de Isus Cristos şi De Duhul Sfânt
Dacă Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind distinct de Fiul şi de Duhul Sfânt, aceasta ar fi fatal dogmei trinităţii, şi explicaţiilor dualiste şi modaliste, care Îl include şi pe Fiul alături de Tatăl în Fiinţa lui Dumnezeu. Să vedem câteva exemple:
Romani 15:30: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine” (NTR 2007).
În acest pasaj se face aluzie la Domnul Isus, la Duhul Sfânt şi la Tatăl, însă nu este vorba de o triadă de persoane într-un Dumnezeu. Nu, Dumnezeu este prezentat distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, „prin” care ne luptăm în rugăciuni către Dumnezeu. Prin urmare, Romani 15:30, nu susţine că Dumnezeu este o treime de persoane, nici că este o dualitate de persoane, nici nu susţine că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ar fi arătările aceleiaşi persoane aşa cum susţine modalismul; ci, susţine că există un singur Dumnezeu, şi alte două persoane intermediare, prin care omul se roagă la Dumnezeu.
În Efeseni 2:18, se precizează clar intermediarii prin care ne putem apropia de Dumnezeu: „Căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt]”. Iată, la Tatăl avem acces prin intermediul Fiului şi a Duhului Sfânt. Iată că Fiul şi Duhul Sfânt sunt intermediari la Dumnezeu, ei nu fac parte din Fiinţa lui Dumnezeu. Cei trei sunt distincţi şi ca persoane şi ca funcţie! Tatăl fiind Dumnezeu şi ascultătorul final al rugăciunii, iar Fiul şi Duhul Sfânt mijlocitori!
Iuda 1:20-21,Iuda 1:25: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică...singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.”
Acesta este un alt text care surprinde diferenţa dintre: Duhul Sfânt prin care ne rugăm, Dumnezeu, şi Isus Cristos. Astfel, persoana „singurului Dumnezeu”, este distinctă de ce a lui Isus Cristos, şi a Duhului Sfânt prin care ne rugăm. Este interesant că această situaţie a unui ‘singur Dumnezeu’, care este altul decât Isus, exista încă înainte de naşterea lui Isus din Maria; căci Dumnezeu nu se schimbă, este acelaşi, mai înainte de epoci, acum şi pentru totdeauna.
Întrebarea care se ridică pentru tine iubite cititor, este următoarea: Dumnezeul Tău, este Acelaşi, Unicul, Singurul, diferit de Isus, şi Duhul Sfânt, prin intermediul cărora Îi dăm lui Dumnezeu: „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci.” ???
Fie ca fiecare cititor să-şi răspundă personal la această întrebare, pentru a se asigura că îl recunoaşte ca Dumnezeu pe Tatăl, Dumnezeu Bibliei, Dumnezeul lui Isus, Dumnezeul apostolilor, şi nu pe alt Dumnezeu inventat de mintea omenească.
O altă afirmaţie din crez eretică este: „Care din Tatal S-a nascut mai dinainte de toti vecii”! Domnul Isus nu s-a născut din Tatăl înainte de epoci, de timp, ci chiar cu El a venit în existenţă timpul şi vecii sau epocile!
El a venit în existenţă la început, în începutul primei zile de creaţie! Noi nu trebuie să speculăm despre naşterea Fiului, sau să ne dăm cu presupusul, căci Biblia este specifică în această privinţă, când afirmă următoarele:
Ø„Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.” (Proverbe 8:22-25 Biblia Ortodoxă).
Ø„...şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.” (Mica 5:2 - Biblia de la Blaj 1795 – Biblie catolică).
Ø„...El este începutul...” (Coloseni 1:18).
Ø„Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...” (1Ioan 1:13-14).
Ø„...începutul creaţiei lui Dumnezeu...”. (Apocalipsa 3:14 BCR).
Astfel datorită faptului că Fiul a fost creat la început, „El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1:2) – nu în veşnicie era cu Dumnezeu, pentru că veşnicia nu are început. În acel început a venit în existenţă şi timpul aşa cum Îl cunoaştem noi, la începutul din prima zi de creaţie (Geneza 1:1-5).
Iată că Logosul nu a fost creat în veşnicia fără timp cum susţin trinitarienii, ci în începutul primei zile de creaţie. După ce Logosul a fost creat, Dumnezeu prin Logos, a creat toate lucrurile (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).
O altă afirmaţie din crez fără sens este următoarea: „nascut iar nu facut”!
Sfânta Scriptură foloseşte cu privire la venirea în existenţă a Fiului, atât termenul: creat (Proverbe 8:22-25; Coloseni 1:15-18; Apocalipsa 3:14), cât şi născut (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18), de aceea ambi termeni sunt biblici.
O altă declaraţie nebiblică din crez este următoarea: „Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care de la Tatal purcede, Acela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,care a grait prin proroci.”
Nicăieri în Scripturi Duhul Sfânt nu este numit: Domn, căci avem un singur Domn rânduit de Tatăl pe Isus, vezi: Fapte 5:31; 1Corinteni 8:5-6; Efeseni 4:5.
Apoi, nu există nici un argument biblic care să susţină o închinare, sau glorificarea Duhului Sfânt! Unii ar putea spune, că Biblia nici nu spune să nu ne închinăm Duhului, sau unii ar putea spune că Biblia nu ne spune unele lucruri (vezi: Ioan 21:25). De ce aceste raţionamente sunt greşite?
În primul rând o doctrină a Bibliei se face pe ceea ce Biblia afirmă, nu pe ceea ce ea nu afirmă! În al doilea rând, Biblia conţine învăţături clare despre închinare, la cine, prin cine, cui să ne închinăm. Apoi în ea găsim vieţile a zeci de sfinţi care au avut o viaţă de rugăciune. În Biblie nu găsim nici o învăţătură sau referire de închinare la Duhul Sfânt, nici ca învăţătură, poruncă sau exemplu, nu există nici un precedent în acest sens. Să fi avut Domnul Isus, apostolii, profeţii o viaţă de închinare incomplectă, mediocră, au fost ei lipsiţi de înţelepciune în ce priveşte închinarea, privaţi de această învăţătură, deoarece, ei nu s-au închinat NICIODATĂ la Duhul Sfânt?! Cu siguranţă NU! Viaţa lor spirituală a fost complectă şi binecuvântată de Dumnezeu fără închinarea la Duhul Sfânt!
Răspunsul la cei ce spun că Biblia nici nu spune să nu ne închinăm Duhului, este simplu, Biblia ne spune la cine şi cum să ne închinăm, ea nu omite acest subiect şi această doctrină, ca să ne permită să ne închinăm cum vrem noi sau la cine vrem noi! Prin faptul că ne învaţă, cum să ne închinăm corect, implicit ea ne învaţă cum să nu ne rugăm, adică să nu ne rugăm la Duhul Sfânt!
Da, Biblia nu ne dă toate detaliile din viaţa sfinţilor, însă în toată Scriptura care este „insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2Timotei 3:16-17). iată că Biblia care ne ajută să fim desăvârşiţi şi cu totul destoinici pentru orice lucrare bună, nu ne învaţă să ne rugăm la Duhul Sfânt!
Acest tip de rugăciune este nebiblic, rugăciunea la Duhul Sfânt, sau rugăciunea la o treime de persoane, practicată de unii trinitarieni, nu face parte din credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna (Iuda 1:3), din ansamblul convingerilor creştine venite de la Domnul prin apostoli. Această închinare nu poate veni prin încredinţare, prin credinţă, căci „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17; 14:23). O dată ce în Cuvântul lui Cristos nu găsim o astfel de practică, sau poruncă cu privire la închinarea la Duhul Sfânt, această lucrare nu vine din încredinţare; ci, din rătăcire, nu din Cuvântul adevărului; ci, din cuvântul oamenilor stricaţi la minte, care predică o altă evanghelie, învaţă de un al duh şi un alt Cristos (2Corinteni 11:4).
Un alt motiv pentru care rugăciunea la Duhul Sfânt este greşită, este că rugăciunea în care te adresezi Duhului Sfânt, este o rugăciune ce se bazează pe meritele tale proprii, căci tu nu vii la Duhul Sfânt prin intermediul a cuiva, a meritelor cuiva! Unii se roagă la Duhul Sfânt prin Cristos, ca şi cum Cristos ar fi mai mic ca Duhul Sfânt, însă Însuşi Duhul Sfânt Îl glorifică pe Cristos, este dependent de El, şi se supune Lui (Ioan 15:26; 16:13-15; Coloseni 1:15-17).
Astfel atunci când ne rugăm, avem nevoie de un mijlocitor, atunci când apelăm la Duhul Sfânt, cine este Mijlocitorul nostru la Duhul Sfânt?! Nimeni! La Tatăl ne rugăm prin Fiul (Ioan 16:23; Efeseni 5:20; Coloseni 3:17), şi la Fiul prin Duhul Sfânt (Ioan 16:14; 1Corinteni 12:3; Efeseni 6:18), însă la Duhul Sfânt nu ne putem ruga, căci aceasta ar însemna să venim în rugăciune pe baza meritelor noastre şi nu pe baza vredniciei vreunui Mijlocitor care să fie altul decât noi!
Astfel, ne putem ruga Tatălui în Numele lui Isus şi prin Duhul Sfânt (Efeseni 2:18; 5:20; 6:18), sau Domnului Isus prin Duhul Sfânt (Ioan 16:14; 1Corinteni 12:3), ştiind că Domnul Isus va transmite ulterior lui Dumnezeu, care este ascultătorul final al rugăciunii, rugăciunile ce le primeşte El (Psalm 65:1,Psalm 65:2; Ioan 14:16; 16:26) ca Mijlocitor (1Timotei 2:5) şi Mare Preot la Dumnezeu (Evrei 4:14-16; 7:24-26).
Însă nu ne putem ruga la Duhul Sfânt, pentru că acest lucru nu numai că este nebiblic, dar intrăm pe terenul sfânt al închinării prin meritele noastre proprii, fără nici un Mijlocitor!
Însă, modul de închinare biblic şi corect, este cel care ne duce la singurul Dumnezeu Adevărat, la Tatăl. Biblia învaţă: „căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt]” (Efeseni 2:18 (BCR).
De ce metodiştii au credinţa în trinitate? Deoarece ei provin din anglicani! Ce crede biserica Anglicană? Crezul stabilit de la Niceea! Ei cred în doctrina trinităţii, botezul în Numele Sfintei Treimi, botezul copiilor mici şi o grămadă de alte învăţături preluate din catolicism.
Ce a învăţat el John Wesley? Doctrina trinităţii, cu toate că în Anglia în aceea vreme au existat oameni care au dat mărturie despre adevăr, că doctrina trinităţii este un fals nebiblic.
De pildă, William Whiston s-a născut în 1667, ca fiu al unui pastor al Bisericii Anglicane. Însă William Whiston şi-a exprimat dezacordul faţă de Biserica Anglicană în ce priveşte învăţătura ei în trinitate. Drept urmare, el a fost declarat eretic. Atitudinea sa i-a adus, astfel, batjocuri, dar şi respect. William Whiston a fost un coleg al lui Sir Isaac Newton la Universitatea Cambridge. Însă nu trebuie trecută cu vederea „Primitive New Testament”, traducerea Scripturilor Noului Testament, realizată de Whiston. Ea a fost publicată în 1745 d.C., respectiv în al 78-lea an al vieţii sale. Whiston a tradus cele patru evanghelii şi Faptele apostolilor după Codex Bezae, scrisorile lui Pavel după Clermont Codex, iar celelalte cărţi, inclusiv Apocalipsa, după manuscrisul din Alexandria. Lucrând atent, el nu a inclus fragmentul trinitarian din 1Ioan 5:7, Whiston a ales aceste trei manuscrise greceşti din antichitate, considerându-le drept cele mai bune la data aceea.
În iulie 1708, Whiston a scris atât arhiepiscopului de Canterbury, cât şi celui de York, îndemnându-i să schimbe doctrina Bisericii Anglicane din cauza învăţăturii false despre Trinitate, aşa cum era aceasta prezentată în Crezul lui Atanasie. Bineînţeles că el a fost sfătuit să fie prevăzător. Totuşi, Whiston a persistat. „Am studiat aceste probleme în profunzime, a spus el, şi sunt cu desăvârşire convins că Biserica Creştină le-a prezentat de mult timp, folosind o înşelătorie crasă; dar, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, şi dacă îmi va sta în putere, ea nu va mai înşela.” Iată un om a lui Dumnezeu care nu s-a lăsat înşelat de doctrina babilonică a trinităţii, ba mai mult, el a ieşit afară de Biserica Anglicană, în schimb ce John Wesley a rămas la doctrinele babilonice, dar şi a susţinut rămânerea în Biserica Anglicană, el nu a fost ca William Whiston, care a ieşit afară din tabără (comp. cu Evrei 13:12-13).
Să nu uităm că „Wesley nu a voit să rupă relaţiile cu Biserica Anglicană... Abia după moartea lui Wesley în 1791 s-au organizat metodiştii din Anglia într-o biserică metodistă separată de Biserica Anglicană.”
Ce biserică a rezultat din lucrarea lui John Wesley? Biserica Metodistă! Reţineţi, nu Biserica lui Dumnezeu! Ce învaţă Biserica Metodistă, aceiaşi otavă de moarte ca şi catolicismul: Crezul de la Niceea! Un crez stabilit de cine? De un păgân: Constantin, un închinător la soare!
Să vedem un alt punct de doctrină metodist:
Doctrina justificării prin credinţă:
„dar doctrina majoră pe care punea accent Wesley era justificarea prin credinţă, printr-o experienţă instantanee de regenerare.” Pe baza acestei învăţături se afirmă că „La 24 mai 1738, în timp ce asculta citirea prefaţei lui Luther la "Comentariu asupra cărţii Romani", inima lui Wesley a fost potrivit spuselor lui: "miraculos încălzită" şi atunci şi-a pus încrederea cu exclusivitate în Christos pentru mântuire.”
Crezul niceean preluat de metodişti spune: „Marturisesc un botez intru iertarea pacatelor”, dar ei susţin că au primit regenerarea în mod spontan, nu în botez! Acum întrebare pentru metodiştii sinceri: pe cine să credem pe Wesley care spune că a primit regenerarea, implicit iertarea păcatelor în mod spontan după ce a citit cartea lui Luther, sau crezul metodist care susţine că iertarea păcatelor şi implicit regenerarea se obţine în botez?
Conform Scripturilor, regenerarea, îndreptăţirea, iertarea de păcate, se obţine în botezul în apă în Numele lui Isus (Fapte 2:38; 22:16; 1Corinteni 6:9-11; Tit 3:5). Botezul fiind „cererea” (GBV) către Dumnezeu Tatăl (1Petru 3:21 comp. cu 1Petru 1:1-3), ce se realizează prin învierea lui Isus Cristos.
Botezul metodist ca şi cel anglican este în Numele Treimi, dar Dumnezeu nu poate primi un astfel de botez, o astfel de cerere, după cum o cerere în rugăciune, nu poate fi făcută la Dumnezeu în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, ci doar în Numele lui Isus Mijlocitorul (Efeseni 5:20; Coloseni 3:17).
Pasajul din Matei 28:19, este un pasaj interpolat ca şi cel din 1Ioan 5:7.
În primul secol d.H. conform cu relatările din Biblie, botezul s-a efectuat în Numele Domnului Isus, aşa cum este consemnat în Fapte 2:38; 8:16; 10:44; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12-13; 6:11; Galateni 3:27.
Noul Testament nu pomeneşte nicaieri, ca cineva să fi fost botezat dupa formula din Matei 28:19.
Petru (Fapte 2:38), Filip (Fapte 8:12-15), Pavel (Fapte 19:5; Romani 6:3; Galateni 3:27-29) şi alţii (Fapte 10:45,Fapte 10:48), au predicat botezul în Numele lui Isus Hristos şi nu au botezat niciodata în Numele Tatalui, al Fiului şi al Sfântului Duh.
Un ultim punct de doctrină este cel despre perfecţiunea creştină:
Metodiştii învaţă: „De asemenea, el punea un mare accent pe doctrina perfecţiunii creştine sau a iubirii perfecte. Aceasta este o credinţă în posibilitatea prefecţiunii creştine absolute în această viaţă, deoarece dragostea pentru Dumnezeu umple în aşa măsură inima credinciosului încât iubirea Lui exclude păcatul şi promovează sfinţenia absolută a vieţii.”
Domnul Isus a vorbit despre desăvârşire (perfecţiune), când îşi încheie prima parte a predicii de pe munte cu cuvintele: „Fiţi deci desăvârşiţi, aşa cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit!”
Prin urmare, până la acest îndemn final, El învaţă cum să ajungem la desăvârşire. El dă sfaturi practice, nu doar simple teori, sau învăţături abstracte.
Însă nimeni nu poate împlini: Predica de pe Munte, dacă El are în viaţa lui: un dumnezeu fals, un „Isus” fals, un duh fals, o credinţă falsă, un botez fals (comp. cu 2Corinteni 114). Doar cei născuţi cu adevărat din Dumnezeu pot ajunge la desăvârşire (1Ioan 3:8-10).
Domnul Isus, când a fost pe pământ a dat o parabolă profetică, cunoscută sub numele de „pilda neghinei” (vezi Matei 13:24-30; 36-43), prin care ne-a avertizat că la scurt timp după semănarea seminţei bune de către Fiul Omului (Isus), va veni un duşman care va semăna sămânţă rea. Slujitorii au anunţat pe stăpân că în ogor a apărut şi neghină (în originalul grecesc: zizanie[2]). Domnul Isus le porunceşte să le lase pe ambele plante până la seceriş, când grâul va fi strâns în grânarul lui Isus, iar neghina va fi arsă în foc.
Este interesant comentariul pe care îl face cartea: Natural History of the Bible, asupra tipului de neghină folosit în această parabolă, această lucrare declară: „neghina (zizania) este aceeaşi cu arabul < zawan >, din care derivă numele grecesc al plantei ce poartă azi denumirea ştiinţifică de <Lolium Temulentum> sau neghină ameţitoare…Aceasta este un fel de plantă în genul secarei, fiind singura specie din familia ierboaselor ale cărei seminţe sunt otrăvitoare. Zawan derivă din <zan>, care înseamnă: a voma, efectul consumării neghinei ameţitoare constând în greţuri violente, convulsii şi diaree, sfârşitul fiind adesea moartea…se aseamănă în toate privinţele cu grâul, până în momentul apariţiei spicului.”
Prin urmare neghina sau zizania, ilustrează bine pe creştinii falşi, deoarece zizania în parabolă nu a apărut decât după ce Domnul Isus a semănat sămânţa bună, iar aceasta apare în grâu, adică în mijlocul creştinilor adevăraţi, după înfiinţarea creştinismului. Evenimentele parabolei, se întind pe perioada de timp care începe cu primul secol al erei noastre, când Isus începe semănarea seminţei bune, mai târziu, după plecarea lui la cer şi moartea apostolilor, se infiltrează, creştinii falşi asemănători grâului, dar care în realitate nu sunt altceva decât zizanie ameţitoare, acest lucru a fost profeţit şi de apostoli (Fapte 20:29-30; 2Petru 2:1-2). Ei au adus o sămânţă străină, un Cuvânt răstălmăcit, şi au introdus pe furşiş erezii nimicitoare, ca învăţătura trinităţii, botezul în Numele Sfintei Treimi, o mântuire în afara botezului în Isus, etc.
Aceştia fac ucenici pentru ei, nu pentru Domnul (Fapte 20:29-30), ei îşi pune nume adunărilor lor, după o anumită lucrare care îi carcterizează, ei nu se mulţumesc cu Numele: Isus, în care trebuie să se adune creştinii adevăraţi!
Această stare de amestec între grâu şi neghină continuă să existe pe pământ până la seceriş, care are loc la sfârşitul lumii, când clasa grâului va fi separată de cea a neghinei, fiind transferată în cer, unde va străluci ca soarele (Matei 13:43). Iar tot în ziua venirii Domnului, creştinii falşi asemănaţi cu zizania vor fi aruncaţi în cuptor (Matei 13:42).
Din această parabolă înţelegem că Diavolul va contraface lucrarea lui Dumnezeu, prin semănarea zizaniei. În această lucrare de rătăcire vor fi prinşi mulţi oameni care cred că sunt creştini, dar ei sunt zizanie!
Domnul Isus a învăţat: „Intraţi pe poarta cea îngustă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc. Păziţi-vă de profeţii falşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi feroce. Îi veţi recunoaşte după roadele lor” (Matei 7:13-16).
Domnul ne învaţă să deosebim lucrătorii adevăraţi de cei falşi după roade! Orice om sau grupare religioasă care are învăţături false, nu poate produce roade bune! Dintr-un Cuvânt rău, răstălmăcit, dintr-o sămânţă a celui rău nu poate ieşi decât zizanie! Pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi adevărul Lui, pentru cei care nu cunosc „calea îngustă”, li se va părea că este bine şi aşa, dar noi suntem avertizaţi că „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14:12).
Să nu uităm de asemenea că Biblia a profeţit că „mulţi”, merg pe calea largă, apostolul Petru a profeţit că „mulţi”, vor urma pe învăţătorii mincinoşi care se vor strecura în biserică după moartea apostolilor (2Petru 2:1-2).
În concluzie, să ascultăm de Cuvântul Domnului Isus, El a spus în Matei 7:24-27:
„De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s’a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă. Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s’a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
[1]Dacă nu se face o altă menţionare citatele biblice sunt luate din Biblia Cornilescu sau Cornilescu Revizuită (BCR), editată de GBV 1990.
[2] Traducerea Noului Testament făcută în 1993 de Societatea CLV, apare în text în loc de neghină: „zizanie”, vezi şi traducerile: GBV 2001, şi Interlinearul grec-român făcut de editura Agape.