Mă numesc Işfa Alin, studiez Cuvântul lui Dumnezeu din anul 1991, şi de câţi-va ani, Dumnezeu mi-a pus pe inimă o viziune despre adunărea creştină după voia Lui, ca cele din creştinismul timpuriu.
Este vorba de adunări locale ce vor fi unite în duh, ca o singură adunare. Aceasta nu este o dorinţă sau năzuinţă trecătoare sau venită de scurt timp în inima mea, ci această viziune mă pătrunde de ani de zile, pe zi ce trece simt tot mai acut necesitatea împlinirii ei şi povara pe care o am până la îndeplinirea viziunii.
De ce am primit această viziune? Eu cred că motivul principal este aducerea creştinismului la un nivel de maturitate spirituală, un popor pregătit pentru necazul cel mare şi venirea Domnului! (vezi Efeseni 4:11-17; Luca 21:34-36). Şi acest lucru se poate realiza, în primul rând, primind lumină şi descoperire pentru a restabili pe deplin credinţa adevărată, atât ca doctrină, ca organizare, cât şi pentru un creştinism practic spre gloria lui Dumnezeu!
Un creştinism unde să fie reflectată dragostea lui Cristos, roada Spiritului, darurile Spiritului, sfinţenia Lui, smerenia Lui, puterea Lui, viaţa Lui (Galateni 2:20).
O adunare unde să existe suficientă libertate, ca Spiritul Sfânt să lucreze în voie (comp. cu 2 Corinteni 3:17), dar şi suficientă disciplină şi principii (1 Corinteni 14:33,1 Corinteni 1:40), ca să nu facem din libertate o pricină pentru dezordine şi egoism (Galateni 5:13). Astfel să facem un echilibru sănătos între roade şi daruri, între sentimente şi raţiune, între eficienţă şi rezonabilitate, între blândeţe şi fermitate, între programare-pregătire şi spontaneitate. O adunare călăuzită de principiile iubirii altruiste şi plină de empatie, de dreptate, de înţelepciune divină, de lepădare de sine, de har.
O adunare ce va avea întruniri zilnice care vor conţine în primul rând: rugăciuni de tot felul (comp. 1 Timotei 2:1-3, cu 1 Timotei 3:15), lauda, mulţumirea, închinarea cu aceasta se începe (Psalmi 100:4; Romani 15:6; Efeseni 3:21); care include şi cântări de laudă şi spirituale (Efeseni 5:19), apoi profeţia (1 Corinteni 14:1-5), apoi învăţătura sănătoasă dată prin Domnul şi apostoli (1 Timotei 4:6,1 Timotei 1:16), descoperiri (1 Corinteni 14:26), vorbirea în alte limbi şi tălmăcirea limbilor pentru zidirea adunării (1 Corinteni 14:1-5,1 Corinteni 1:13); frângerea pâinii, părtăşia frăţească (Faptele Apostolilor 2:42; 1 Ioan 1:5-7), mărturii, sfaturi (Faptele Apostolilor 15:3; 1 Tesaloniceni 2:11-12); îndemnuri (Faptele Apostolilor 15:32); experienţe din lucrarea de Evanghelizare (Faptele Apostolilor 14:27). De fapt în esenţă întrunirile trebuie să fie un stâlp şi o susţinere a adevărului (1 Timotei 3:15).
O adunare care să aibă o bună relaţie cu Dumnezeu, o bună relaţie între fraţi şi surori, şi o iubire (agape) faţă de oamenii lumii, ca prin trăire şi cuvânt să fie aduşi la lumina lui Cristos. O adunare în care să existe relaţii calde, transparente, familii puternice şi unite, o atmosferă primitoare şi ospitalieră, şi în care să se vadă pasiunea pentru Dumnezeu, în care să existe modalităţi practice, vizibile şi autentice în a ne iubi unii pe alţii.
Adunarea să nu fie condusă sau dominată de o anumită lucrare, ci o adunare care să fie condusă de Domnul Isus în primul rând, de o persoană pentru persoane. Iar pentru a sluji eficient ea va fi condusă de scopuri bine stabilite prin care vom pune accentul pe slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Nu vom pune accentul exagerat pe activităţi, eficienţă, realizări, în detrimentul oamenilor, şi a comuniunii cu Cristos, piatra de temelie (1 Petru 2:3-4; Efeseni 2:20). Lucrările vor înceta dar oamenii sunt proiectaţi pentru a trăi veşnic în comuniune cu Tatăl şi Fiul (1 Ioan 1:3). Sufletul lor este mai preţios ca orice realizare sau activitate. Dar deoarece am spus că aceasta adunare va avea scopuri bine stabilite permiteţi-mi să le prezint pe scurt:
Menirea ei faţă de Dumnezeu:
Pentru a împlini prima poruncă, aceea de al iubi în mod deplin pe Iehova Dumnezeu (Matei 22:37);
Pentru a fi o locuinţă a lui Dumnezeu care este prezent prin Spiritul Său (Efeseni 1:32);
Pentru a-i aduce jertfe spirituale (1 Petru 2:5);
Pentru a-l glorifica, a-l lăuda şi a fi o casă de rugăciune lui Dumnezeu (Psalmi 100:4; Isaia 56:7; Efeseni 3:21);
Pentru a vesti virtuţile Lui (Ioan 17:6,Ioan 1:26; Evrei 2:12; 1 Petru 2:9);
Pentru a fi stâlpul şi susţinerea adevărului lui Dumnezeu (1 Timotei 3:15).
Menirea ei faţă de Domnul Isus Cristos:
Pentru a fi o mireasă curată pentru mirele Isus (Efeseni 5:24-27; Apocalipsa 19:7);
Pentru a alcătui trupul lui Isus fiind unit cu acesta prin Spirit (Efeseni 1:22-23);
Pentru a asculta şi a conlucra împreună cu El (Matei 28:19-20; Ioan 10:16; Ioan 15:5);
Pentru a fi ambasadorii Lui şi a-l reprezenta pe El (2 Corinteni 5:19-20);
Menirea ei faţă de credincioşi:
Pentru a fi o sursă de încurajare, corectare şi sprijin pentru credincios (Evrei 10:24-25);
Pentru a oferi un cadru organizat pentru ca fiecare să să-şi folosească dargostea şi darurile, ca să slujească în mod eficient (Romani 12:4-13);
Pentru a constitui familia credinciosului unde să-i fie împlinite nevoile spirituale, afective, intelectuale şi la nevoie chiar cele materiale (Matei 12:48-50; 1 Tesaloniceni 2:7,1 Tesaloniceni 1:11; Filipeni 2:1-2).
Pentru a-l sluji pe fiecare credincios în parte, pentru a-l pregăti, echipa, şi a-i aduce pe toţi în final la maturitatea şi plinătatea lui Cristos (Efeseni 4:11-13).
Menirea ei faţă de necredincioşi şi lume:
Pentru a împlini prima poruncă de a iubi pe oameni ca pe noi înşişi (Matei 22:39-40);
Pentru a vesti Evanghelia (2 Corinteni 2:14-17; Matei 24:14; Faptele Apostolilor 8:1,Faptele Apostolilor 1:4; Romani 15:16-20);
Pentru a face discipoli ai lui Cristos şi apoi a-i boteza în apă (Matei 28:19-20; Faptele Apostolilor 14:21; Faptele Apostolilor 8:12-13).
Pentru a fi sarea pământului şi lumina lumii (Matei 5:13-14).
Conducere-organizare:
Având în vedere că viziunea aceasta cuprinde mai multe adunări locale, urmând modelul primar din Faptele apostolilor, trebuie să existe un grup de conducători format din apostoli ce au slujba de supraveghere peste poporul Domnului (comp. cu Faptele Apostolilor 1:20-26) şi bătrânii din prima adunare, aşa ca şi în primul secol, când creştinii ca popor au fost conduşi de Domnul prin apostolii şi bătrânii din Ierusalim, bătrânii din prima adunare (Faptele Apostolilor 15).
Această conducere centrală va conlucra cu conducerea locală a adunărilor din fiecare localitate (comp. cu Faptele Apostolilor 16:4-5).
Conducerea locală este formată din mai mulţi fraţi care coordonează adunarea locală, întrunirile, turma, şi slujesc trupul lui Cristos potrivit darurilor lor.
În mod normal, adunarea este condusă de un apostol numit în Scripturi: ‚îngerul adunării’ (Apocalipsa 2:1 SCC). Care este părintele spiritual care prin lucrarea lui a întemeiat adunarea! (comp. cu 1 Corinteni 4:15)
Acest apostol este ajutat de alţi fraţi care pot fi în slujbele de: profet, păstor, învăţător, evanghelizator! – Efeseni 4:11. Vezi următoarea schiţă:
Toţi aceştia vor colabora sincer şi umil şi în unitatea formând împreună o echipă echilibrată, ca vârstă, daruri, şi prin care se vor complecta unul pe celălalt în slujirea adunării şi a celor din afară.
Biblia prezintă mai multe servicii pe care le efectuează aceştia, dar mai înainte ca cineva să primească un serviciu, trebuie ca aceştia să fie umili şi să fie dispuşi să servească nu să fie servit (comp cu Matei 20:25-28). Ei trebuie să aibă darul corespondent al Spiritului Sfânt pentru serviciul respectiv (Efeseni 4:7,Efeseni 1:11), şi să se vadă în viaţa lui că este împuternicit de Domnul Isus care dă aceste servicii ca şi cap al adunării: 1 Corinteni 12:5. Creştinii care au aceste servicii de conducere, îi putem împărţi în două:
I. Creştinii cu servicii fără numire publică: oamenii care au aceste servicii sunt: profeţii (prooroci), evanghelizatori (evanghelişti), învăţători, (1 Corinteni 12:28; Efeseni 4:11; 2 Timotei 1:11; Romani 12:6-8; 1 Corinteni 12:28). Creştinii ce au aceste servicii, vor fi recunoscuţi în aceste servicii, pe baza darurilor spirituale din viaţa lor utilizate eficient şi constant. Adunarea îşi va da seama şi va recunoaşte cine are un astfel de serviciu spiritual, văzând utilizarea din plin a darului şi chemării din viaţa persoanei, eficienţa servirii cu acel dar, roadele şi rezultatele obţinute prin servirea fraţilor şi surorilor.
II. Servicii stabilite prin numire publică: apostoli, păstori (denumiţi şi: bătrâni, sau supraveghetori, sau conducători) şi diakoni (servitorii), sunt creştinii în serviciu cu numire publică (Faptele Apostolilor 14:23; Filipeni 1:1; 1 Timotei 3:1-13; 1 Timotei 5:17; Evrei 13:17).
În serviciu de apostol, care este primul rânduit ca importanţă în adunare (vezi 1 Corinteni 12:28), vor fi recunoscuţi doar cei ce au darul apostolatului, cei care corespund descrierii unui apostol (2 Corinteni 12:12), şi cei care sunt chemaţi la această lucrare prin numirea de către Spiritului Sfânt (Faptele Apostolilor 13:1-4; 1 Timotei 4:14). Iar apostolii la rândul lor, vor rândui pe baza criteriilor biblice, în public, cu ‘punerea mâinilor’: supraveghetori (păstori sau bătrâni) şi servitori (diakoni) – (vezi Faptele Apostolilor 14:14, Faptele Apostolilor 21-23; 1 Timotei 3:1-13; 1 Timotei 5:22; Tit 1:5-9).
Aceşti creştinii nu numai că au darul păstoririi şi servirii, dar ei au nevoie să fie rânduiţi în public după modelul biblic de către apostoli sau bărbaţi cu autoritate prin ‘punerea mâinilor’ (Faptele Apostolilor 6:6; Faptele Apostolilor 14:23; Tit 1:5). Oamenii rânduiţi în aceste servicii, vor fi aleşi şi numiţi în public cu ‘punerea mâinilor’ de către bărbaţi cu autoritate, prin călăuzirea Spiritului pe baza criteriilor biblice expuse în: 1 Timotei 3:1-13 şi Tit 1:5-9.
Într-o adunare este bine să fie mai mulţi păstori şi diakoni numiţi de Spiritul Sfânt şi ordinaţi public (Filipeni 1:1; Faptele Apostolilor 20:28). De asemenea, e bine să aibă cel puţin conducerea unui apostol sau părinte spiritual care a întemeiat adunarea, a pus temelia, şi a ordinat păstorii şi servitorii (1 Corinteni 3:10-11; 1 Corinteni 4:14-21), care să dea direcţie şi învăţătură sănătoasă adunării, fie fiind prezent fizic, fie prin scrisori ca şi Pavel.
Dacă într-o adunare încă nu există unul sau mai mulţi bătrâni numiţi şi ordinaţi prin punerea mâinilor, cei ce vor conduce: vor fi cei cu servicii fără numire publică, adică cei ce au darul conducerii sau profeţii şi învăţătorii (vezi cazul adunării din Antiohia: Faptele Apostolilor 11:19-30; Faptele Apostolilor 13:1).
Adunările lui Dumnezeu în Cristos va avea trei organe ce vor participa activ la organizarea şi bunul mers al adunării după cum urmează:
Apostolii şi bătrînii:
Este conducerea care va supraveghea toate adunările creştine de pe pământ, care va stabili doctrina adevărului (Faptele Apostolilor 15:28-29), va rezolva probleme ce nu pot fi rezolvate local (Faptele Apostolilor 15:1-2), vor fi martori ai Domnului şi a adevărurilor Sale în faţa lumii, a dregătorilor, sau a autorităţilor (Faptele Apostolilor 1:21-22; Faptele Apostolilor 2:32).
Vor corecta conducători locali corupţi (3Ioan); vor ajuta adunările tinere, iar pe parcurs ce o adunare se va maturiza spiritual, cu atât atenţia lor se va îndrepta spre alte nevoi ale poporului lui Dumnezeu!
Conducerea locală:
Acest organ este compus dintr-un apostol, îngerul adunării şi din: profeţii din adunare, din bătrânii adunării (numiţi în Biblie şi supraveghetori, păstori, conducători, mai mari, căpetenii, etc. Faptele Apostolilor 15:22; Faptele Apostolilor 20:17,Faptele Apostolilor 1:28; Evrei 13:17), ei vor fi ajutaţi de învăţători şi evanghelizatori (Efeseni 4:11).
Întreaga adunare:
Acest organ cuprinde întreaga adunare atât bărbaţi cât şi femei, toţi membri adunării. Aceştia pot participa la recomandarea în ce priveşte numirile de diakoni, la hotărârile ce se vor lua în ce priveşte disciplina adunării ca de pildă: mustrările, însemnarea celor ce trăiesc în neorânduială; excluderile cât şi reprimirile membrilor.
Întreaga adunare va putea fi consultată şi în ce priveşte chestiuni administrative, de organizare, de finanţe, de lucrare şi misiune, etc. Adunarea se va exprima prin vot, unde majoritatea va decide (Matei 18:17; Faptele Apostolilor 15:22; 1 Corinteni 5:3-4; 2 Corinteni 2:6-7; 1 Tesaloniceni 5:14; 2 Tesaloniceni 3:13-15; 1 Timotei 5:20).
Instruire-educare:
Convingerea mea este că instruirea şi educarea creştinilor se face eficient atât acasă prin studiul personal al Bibliei şi al publicaţiilor creştine, cât şi prin discuţii libere şi spontane, prin expunerea în comun la Cuvântul lui Dumnezeu prin diferite predici, prin studiu Biblic tematic şi pe cărţi în adunare, cu participarea tuturor fraţilor la răspunsuri şi chiar prin punerea unor întrebări. Conducătorii studiului vor avea rolul de a media discuţia, ei vorbind cât mai puţin şi încurajându-i pe ceilalţi fraţi să vorbească.
Învăţarea se va mai realiza şi prin revelaţii, dezvăluiri şi profeţii, căci Biblia însăşi spune: „...să doriţi cu înflăcărare manifestările duhovniceşti dar mai ales să prorociţi” (1 Corinteni 14:1). Cu siguranţă e nevoie de oameni sensibili în spirit care să audă vocea lui Dumnezeu, şi să ne transmită un Cuvânt specific din partea lui Dumnezeu.
O altă metodă de învăţare este revista lunară: Calea Creştină şi alte publicaţii creştine. Fiecare adunare locală va avea şi o bibliotecă ce va conţine: Biblii, cărţi, broşuri, reviste, etc.
Evanghelizare:
Viziunea mea în ce priveşte predicarea este că lumea are nevoie să audă Evanghelia (vestea bună) despre Isus, căci evanghelia este „puterea lui Dumnezeu” (Romani 1:16), iar oamenii sunt născuţi prin Evanghelie (1 Corinteni 4:15; 2 Timotei 1:10). Nu voi analiza acum mesajul evangheliei care-l are în centru pe Cristos Salvatorul nostru, ci metodele şi strategia de a ajunge cu Evanghelia (vestea bună) la cât mai mulţi oameni la toate nivelele sociale şi într-un mod eficient.
În primul rând viziunea aceasta despre predicarea evangheliei (vestea bună), cuprinde o evanghelizare programată-organizată şi una ocazională-spontană. Amândouă metodele de evanghelizare trebuiesc sprijinite printr-un Evanghelizator cu experienţă şi care are acest dar. El va conduce şi coordona evanghelizările programate-organizate, cât şi îi va învăţa şi echipa pe membri în această direcţie, ca fiecare membru când are ocazia să împartă drept Cuvântul adevărului spre salvarea oamenilor cu care intră în contact.
El va conduce întrunirile zilnice care vor precede ieşirea în lucrare, în care lucrătorii, dar şi care ce au pe inimă: predicarea evangheliei din adunare vor merge doi câte doi ca să răspândească vestea bună atât verbal cât şi prin oferire de pliante biblice pe străzi, prin discuţii în parcuri, în pieţe şi oriunde pot să înveţe pe oameni cunoscuţi sau necunoscuţi planul lui Dumnezeu şi să-i conducă la salvare (Faptele Apostolilor 20:24-27; Coloseni 1:28-29), ca astfel prin orice metodă prin care putem răspândi mireasma cunoştinţei lui Cristos în orice loc (2 Corinteni 2:14).
Este bine ca cei cu experienţă să meargă împreună cu cei începători ca cei începători să înveţe practic de la lucrători.
O altă metodă în a fi pescari de oameni va fi evanghelizarea spontană-ocazională, atunci când ni se deschide uşa spirituală în întâlniri cu vechi prieteni, vecini, rude, colegi, cunoştinţe. Oamenii nu au nevoie doar să audă vestea bună, ei au nevoie să vadă că cei ce o predică o şi trăiesc. Ei au nevoie şi de părinţi spirituali care să se ocupe de ei şi să-i îndrume în tot adevărul (1 Corinteni 4:15; Filipeni 4:9). E nevoie şi de literatură Biblică tipărită adecvată pentru cei de afară care să le prezinte clar: Evanghelia.
Revenind însă la lucrarea de evanghelizare eu cred că creştinii dintr-o adunare pot fi împărţiţi în trei categorii referitor la predicarea evangheliei:
1.Cei ce predică din plin, cantitativ şi calitativ, adică cei ce au slujba de: apostoli şi evanghelizatori (Efeseni 4:11).
2.Cei care au darul de evanghelizator, dar care încă sunt începători (Faptele Apostolilor 15:35; Filipeni 1:14), sau sunt surori cu darul de a evangheliza (Filipeni 4:3).
3. Restul fraţilor şi surorilor care predică doar ocazional vestea bună (Ioan 6:38).
Finanţe:
În fiecare adunare va exista o cutie de donaţii, astfel creştinii vor putea pune din inimă, benevol donații: prin care se vor susţine cheltuielile pentru întruniri şi pentru locaşul de adunare (Exod 35:21; 1 Cronici 29:1,1 Cronici 29:7-9), pentru lucrarea de predicare, lucrători, tipărirea de cărţi (Filipeni 4:16,Filipeni 1:18; Tit 3:13; 1 Corinteni 9:14; 3 Ioan 1:6). Aceşti bani se vor strânge într-o cutie şi vor fi număraţi totdeauna de doi fraţi de încredere: probabil casierul adunării şi un ajutor de al lui (comp. cu 2 Regi 12:9; Ioan 8:20). Conducerea adunării va hotărî cum se vor folosi banii, iar în cazul unor sume mai mari sau lucrări mai costisitoare se va cere părerea şi aprobarea adunării.
În cazul ajutorării altor fraţi, se vor strânge fonduri şi fiecare va da cât îi va îndemna inima (2 Corinteni 9:7) , pentru a pentru ajutorarea săracilor (Matei 25:35-40; Romani 12:13; 1 Corinteni 16:1-2; 2Corinteni cap.8,9 Galateni 2:10; Galateni 6:10; Matei 5:40-48). Principiile adunării cu privire la banii vor fi:
Nu vom împrumuta bani sub nici o formă (Romani 13:8), deoarece avem încredere că dacă Dumnezeu vrea să facem un anumit lucru ne va da şi tot ceea ce este necesar pentru acel lucru.
Nu vom face colectă, deoarece vrem ca dărnicia noastră să fie în ascuns (Matei 6:1-4) şi nu vrem să-i forţăm sau să-i manipulăm pe oameni să dea sau să-i punem pe cei ce nu au bani într-o situaţie neplăcută.
Nu vom insista cu multe anunţuri sau cereri în adunare în ce priveşte nevoile financiare, dar vom insista la Dumnezeul nostru care ne poate da chiar mai mult decât avem nevoie.
Vom da rapoarte regulate adunării, cu privire la banii adunaţi şi la cheltuielile făcute, cât şi a cere părerea adunării despre cum să cheltuim banii adunaţi.
Ţinta sau scopul Final al viziunii:
Ţinta finală a adunării lui Dumnezeu în Cristos, este ca adunarea să se înfăţişeze înaintea lui Cristos ca o mireasă curată, sfântă, şi un trup al lui Cristos unit, complet, şi matur crescut şi dezvoltat, şi astfel să devină o adunare: glorificată, „fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27).
Iar ca persoane individuale, ţinta finală, este să ajungem la starea subliniată în Efeseni 4:13-16 unde se spune: „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceia ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” Deci ţinta finală este să devenim oameni maturi spiritual, asemenea lui Cristos, progresând treptat în adevăr şi dragoste pentru a nu fi seduşi de lume sau de învăţături false, aşteptând venirea Domnului care să ne găsească crescuţi pe deplin la înălţimea plinătăţii lui Cristos.
Ișfa Alin, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.