În Biblie numele au semnificaţii, şi ele sau dat în funcţie de personalitatea şi trăsăturile celui ce-l poartă, nu degeaba înţeleptul rege Solomon spune în Ecleziast 6:10 „Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat...”.

Astfel de pildă numele Esau (lit. păros) s-a dat pentru că a ieşit roşu de tot: ca o manta de păr; şi de aceea i-au pus numele Esau, iar Iacob (lit. Cel ce ţine de călcâi) pentru că îl ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacob (Geneza 25:25-26).

Dar ce putem spune despre numele lui Dumnezeu?

Dumnezeu se descoperă lui Moise ca având un nume (Exod 3:13-15), Psalmistul spune ca „orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt în veci de veci!” (Psalm 145:21). Iar în Proverbe 30:4 înţeleptul Agur, inspirat întreabă: „Cine s-a suit la ceruri, şi cine s-a pogorât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a Hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte El, şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?”

Întrebarea pentru tine dragă evreu este: cum se numeşte Creatorul? Cum Îl cheamă pe Fiul Său? Te încurajează religia ta să foloseşti Numele Lui? Sau îţi interzice? Când citeşti Scripturile pronunţi Numele Lui aşa cum este scris, aşa cum a inspirat Dumnezeu Scriptura? Sau te bazezi pe oameni (rabinii) care se cred mai deştepţi decât Cel care a inspirat Scriptura?

Dacă răspunsul tău este: NU, atunci tu nu poţi fi poporul lui Dumnezeu!

Căci poporul lui Dumnezeu binecuvântează Numele folosindu-L aşa cum este scris în Psalm 145:1,Psalm 145:21; vezi şi Psalm 45:17; Psalm 135:13; Psalm 72:17-18; Psalm 145:2,Psalm 145:21), servii Lui trebuie să-l cinstească (Maleahi 1:11; Maleahi 3:16), să-l laude şi să-l binecuvânteze (Psalm 99:3; Psalm 145:1-2), folosindu-L în rugăciuni (Exod 4:10; Numeri 12:13), chemând Numele, aşa au făcut servii din vechime ca Moise, Aron şi Samuel (Psalm 99:6).

Ce s-a întâmplat în Israel cu Numele lui Dumnezeu? Care sunt consecinţele pierderii folosirii şi pronunţiei Numelui divin? Vom analiza aceste întrebări după cum urmează:

 

-         Pioşenia sau evlavia falsă a lui Israel faţă de Numele divin.

-         Înlocuirea în Scripturi a Numelui divin.

-         Citirea numelor substitut în loc de citirea lui YHWH.

-         Pierderea pronunţiei Numelui, arată căderea spirituală a lui Israel.

 

Să trecem la prima parte:

Pioşenia sau evlavia falsă a lui Israel faţă de Numele divin.

CÎND Moise, conducătorul din antichitate al naţiunii Israel, a început să scrie istoria omenirii acum aproximativ 3 500 de ani, el a făcut-o cu uşurinţă în limba sa maternă, ebraica. Noi găsim astăzi opera sa istorică în primele cinci din cele 39 de cărţi care constituie Scrierile ebraice, cunoscute şi sub numele de Vechiul Testament. În toată această colecţie de cărţi, numele propriu al lui Dumnezeu apare de aproape 7 000 de ori.

Numele lui Dumnezeu este întrebuinţat de la începutul istoriei omenirii. De ce putem să afirmăm lucrul acesta? Relatarea istorică a Bibliei declară: „Atunci Adam a avut relaţii cu Eva, soţia sa, şi ea a rămas însărcinată. Cu timpul ea l-a născut pe Cain şi a spus: «Am dobîndit un om cu ajutorul lui Iehova».“ Mai jos se găseşte sfîrşitul acestui text ebraic, însoţit de traducerea literală în română (după The NIV Interlinear Hebrew-English Old Testament):

    קָנִיתִי               וַתּאֹמֶר          קַיִן      אֶת־

eu am născut         şi ea a spus       Cain     ***

    וַתֹּסֶף               יְהוָה ׃          אֶת־     אִישׁ

şi ea a continuat        (2) Iahve        cu     om

Aici este scos clar în evidenţă numele distinctiv al lui Dumnezeu sub forma „Iehova“, „Iahve“ (în engleză „Yahweh“). — Geneza 4:1

Ce concluzii putem să tragem de aici? Că primii locuitori ai pămîntului cunoşteau foarte bine numele personal al Creatorului lor. Acest nume a continuat să Îl reprezinte pe singurul Dumnezeu adevărat în toată perioada redactării scrierilor ebraice, adică o perioadă de peste un mileniu. Chiar mai târziu Numele era folosit cu respect chiar în saluturile zilnice (Rut 2:4).

În consecinţă, se ridică următoarea întrebare: De ce şi când a început să fie ascuns numele divin de YHWH?

Pe la începutul secolului I e.n. a apărut o superstiţie legată de numele lui Dumnezeu. În cele din urmă, naţiunea evreiască nu numai că nu a mai folosit în public numele lui Dumnezeu, dar unii chiar au interzis cu desăvârşire pronunţarea lui. S-a pierdut oare astfel pronunţia corectă a acestui nume?

Adevărul este că nimeni nu ştie în mod sigur cum a fost pronunţat iniţial numele lui Dumnezeu. De ce? Deoarece prima limbă care a fost folosită în scrierea Bibliei a fost limba ebraică, iar cînd această limbă era aşternută în scris, se scriau numai consoanele fără vocale. Aşadar, cînd scriitorii inspiraţi ai Bibliei au aşternut în scris numele lui Dumnezeu, fireşte că au procedat la fel scriind numai consoanele.

Atîta timp cît ebraica veche se vorbea în mod curent acest fapt nu prezenta o problemă. Israeliţii cunoşteau pronunţarea numelui, iar atunci cînd îl vedeau în scris ei interpuneau fără ezitare vocalele (Exact la fel cum pentru cititorul român prescurtarea „vb“ reprezintă cuvîntul „verb“ sau „cpt“ reprezintă cuvîntul „căpitan“).

Două lucruri au survenit, ducînd la schimbarea acestei situaţii. În primul rînd, printre iudei s-a ivit o idee superstiţioasă că ar fi greşit să se rostească numele lui Dumnezeu cu voce tare; de aceea, atunci cînd ajungeau să citească acest nume în Biblia lor, ei foloseau cuvîntul ebraic ’Adho·nai′ („Domnul Suveran“). Apoi, cu trecerea timpului vechea limbă ebraică însăşi a încetat să mai fie vorbită în conversaţia zilnică şi în felul acesta pronunţarea ebraică iniţială a numelui lui Dumnezeu a fost în cele din urmă uitată.

Pentru a împiedica dispariţia pronunţării ebraice în ansamblu, erudiţii iudei din a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre au inventat un sistem de puncte care să reprezinte vocalele lipsă, plasînd aceste puncte pe lîngă consoane, în cadrul textului Bibliei ebraice. În acest fel erau scrise atît vocalele cît şi consoanele, iar pronunţarea, aşa cum era la acea dată, s-a păstrat.

Cînd s-a ajuns la numele lui Dumnezeu, în loc să pună semnul vocalelor potrivite lîngă consoane, în majoritatea cazurilor ei au pus alte semne vocalice care să reamintească cititorului că ar trebui să pronunţe ’Adho·nai′.

Motivul nepronunţării Numelui de evrei şi înlocuirea lui cu titluri ca Adonai (Domnul) şi Elohim (Dumnezeu) sau Hashem (Numele) este interpretarea greşită a Scripturilor!

Ei au interpretat greşit porunca: „Să nu iei numele lui Iehova (ebraică יהדה), Dumnezeul tău în deşert“ (Exod 20:7, Biblia Română 1874). „Să nu foloseşti numele lui Iehova, Dumnezeul tău, în mod ireverenţios.“ (The Living Bible). Prin această poruncă, Dumnezeu nu le-a interzis evreilor să întrebuinţeze sau să rostească numele său? Nicidecum. El le-a interzis doar să-l întrebuinţeze într-un mod nepotrivit. Această poruncă nu se referă de a nu-l folosi de loc, însă porunca învaţă să nu juri în mod fals pe numele lui YHWH Dumnezeul tău, observaţi că textul nu spune să nu pronunţi; ci, să nu iei în deşert numele divin. În acest sens lexiconul ebraic al lui Koehler şi Baumgartner spune cu privire la termenul ebraic “laşşaw`” tradus prin “în deşert”: ,,a numi un nume fără nici un motiv…a folosi greşit un nume.” Aşadar această poruncă nu ne interzice folosirea numelui YHWH (Iehova), ci folosirea lui în mod greşit sau fără un motiv întemeiat.

Nu este uşor să determini data de la care întrebuinţarea numelui divin a ieşit din uz. Unele indicii dovedesc totuşi că, înainte de anul 70 e.n. iudeii tradiţionalişti s-au sprijinit pe o superstiţie care i-a determinat să înceteze să utilizeze acest nume. Deşi era întrebuinţat de secole se pare că demnitarii iudaismului au declarat că de acum înainte, el era prea sfânt pentru a fi pronunţat şi că singurul mijloc de a preveni o folosire eronată a lui, era acela de a interzice în mod categoric întrebuinţarea acestuia. Ciudată logică! Extinzînd raţionamentul, ei ar fi putut tot aşa de bine să interzică şi căsătoria pentru a evita adulterul?!?

Fără îndoială, tradiţia iudaică a contribuit la ignoranţa care, în lumea întreagă, acoperă numele cel mai proeminent din univers.

Astfel această evlavie sau pioşenie este de fapt o falsă evlavie, care însemnă neascultare faţă de Cuvântul lui Iehova!!!

Observăm o discrepanţă izbitoare dintre învăţătura Scripturii şi a Talmudului, Scriptura ne spune să folosim numele divin în închinarea noastră bineînţeles cu reverenţă şi respect, Talmudul ne interzice aceasta!

Observaţi evoluţia învăţăturii despre folosirea numelui lui Dumnezeu (YHWH) în Talmud:

 “Aşa a spus (Marele Preot în ziua Ispăşirii): Oh IHWH, poporul tău, Casa lui Israel, a comis nelegiuire, a greşit, a păcătuit înaintea ta. Te implor în virtutea numelui IHWH…”

Yoma 6:2

“În Sanctuar, Numele era pronunţat aşa cum se scria; dar dincolo de zidurile acestuia era folosit un Nume substitut.” – Sotah 7:6

“La început Marele Preot obişnuia să proclame Numele cu voce tare; dar când oamenii desfrânaţi s-au înmulţit, el l-a proclamat în şoaptă.” – Talmudul din Ierusalim, Yoma 40d.

“(Printre cei excluşi din lumea viitoare este) acela care pronunţă Numele pe litere.”Sanhedrin 10:1

“Oricine pronunţă în mod clar Numele este vinovat de o infracţiune capitală.” – Peskita 148a. Este curios că Talmudul învăţă cu privire la folosirea numelor de oameni următoarele: “Era obligatoriu ca o persoană să-şi salute prietenii menţionând Numele” Berakhot 9:5.

Iar despre numele divin care este cel mai important nume, ni se spune să nu-l folosim!?!

În contrast cu înţelepciunea firească, Dumnezeu îi spune lui Moise în Exod 3:15; Exod 20:24 BC despre numele său:

“Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul (YHWH), Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam… În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta.”

Deci Dumnezeu îşi face de cunoscut numele pentru a fi folosit în închinarea adresată Lui. Ba mai mult numele era folosit în antichitate în Israel chiar şi în saluturile şi vorbirea zilnică, vezi de exemplu Rut 2:4 unde se spune: “Şi iată că Boaz a venit din Betleem şi a zis secerătorilor: „Domnul (YHWH) să fie cu voi!” Ei i-au răspuns: „Domnul (IHWH) să te binecuvânteze!” De asemenea şi Psalmii abundă în pasaje care invocă acest nume şi consideră important acest lucru, de pildă Psalm 79:6 unde se precizează: “Varsă-ţi mânia peste neamurile, care nu Te cunosc, şi peste împărăţiile, care nu cheamă Numele Tău!” Acelaşi lucru este subliniat de profeţi. În Isaia 12:4 se spune: “Mulţumiţi lui Iehova, chemaţi Numele Lui…” (Sfânta Scriptura de la 1874).

Numele lui Dumnezeu este legat inseparabil de închinare, jertfe, binecuvântare şi de venirea prezenţei Sale – Exod 20:24.

În concluzie scuză că este prea sfânt de a fi pronunţat, acest motiv vine dintr-o falsă evlavie!!!

 

Înlocuirea în Scripturi a Numelui divin.

În Scripturile ebraice, Numele de Iehova apare de 6828 de ori, net superior numelor descriptive ca Elohim (Dumnezeu) de 2570 de ori sau Adonai (Stăpân sau Domn) de aproximativ 300 de ori.

În manuscrisele ebraice, Numele divin sub forma tetragramei apare doar de 6828 de ori, vezi în acest sens: Biblia Hebraica (BHK) de R. Kittel, a șaptea, ediție, a opta și a noua (1951-1955) şi în Biblia Hebraica Stuttgartensia (BHS), ediția 1977.

Însă, pe lângă cele 6823 de apariţi ale tetagramei în textul sacru, pe baza citirilor în LXX (Septuaginta), s-a restaurat Tetragrama în trei locuri și anume, în: Deuteronom 30:16, 2Samuel 15:20 și 2Cronici 3:1, unde notele de subsol din BHK dă: tetragrama.

În lucrarea, „SI, Studii asupra Scripturilor inspirate şi a cadrului lor Studiul numărul 5 — Textul ebraic al Sfintelor Scripturi”, se precizează: „Soferimii căzuseră în capcana fricii superstiţioase de a pronunţa numele „Iehova“, de aceea l-au înlocuit în 134 de locuri cu Adonái (Domnul) şi în câteva locuri cu Elohím (Dumnezeu). Masora enumeră aceste modificări”.

Soferimii (scribii care au copiat cărţile sacre) căzuseră în capcana fricii superstiţioase de a pronunţa numele „YHWH“, de aceea l-au înlocuit în unele locuri cu Adonái (Domnul).

Astfel copiişti evrei şi-au permis să înlocuiască în textul sacru YHWH cu Adonái (Domnul), în următoarele pasaje: Exod 4:10,Exod 4:13; Exod 5:22;  Exod 15:17;  Numeri 14:17; Iosua 7:8;  Judecatori 13:8; 1Regi 3:10,1Regi 3:15; 2Regi 7:6; Neemia 1:11; Iov 28:28; ; Mica 1:2; Zaharia 9:4; Maleahi 1:12,Maleahi 1:14, un studiu asupra acestor versete în contextul lor, sau comparate frazele cu alte versete unde apar fraze identice sau asemănătoare şi unde apare tetragrama, ne face să credem că soferimii au înlocuit tetragrama cu Adonái (Domnul) şi notele masoreţilor în cazul acestor pasaje au dreptate.

Din secolul al VII-lea pînă în al X-lea al erei noastre, moştenitorii soferimilor au fost masoreţii, (în ebraică, ba·aléh ham·ma·soh·ráh, însemnând „maeştri ai tradiţiei“). Aceştia erau şi ei scribi a căror atribuţie principală consta în păstrarea textului ebraic tradiţional. Masoreţii erau bărbaţi meticuloşi, ei au introdus un sistem de puncte vocalice şi de accente. Acestea au constituit un ajutor scris pentru citirea şi pronunţarea vocalelor, întrucât mai înainte pronunţarea cuvintelor se baza pe tradiţia orală. Masoreţii n-au făcut nicio modificare în textele pe care le-au transmis, dar au făcut adnotări în Masora aşa cum au considerat de cuviinţă. Ei au avut mare grijă să nu-şi ia libertatea de a interveni în text. De asemenea, în Masora, ei au atras atenţia asupra greşelilor din text şi au indicat corecturile pe care le-au considerat necesare.

Trei şcoli masoretice au contribuit la dezvoltarea sistemului de marcare vocalică şi cu accente a textului consonantic, şi anume, şcoala babiloniană, cea palestiniană şi cea tiberiană. Textul ebraic, care apare astăzi în ediţiile tipărite ale Bibliei ebraice, este cel masoretic şi foloseşte sistemul şcolii tiberiene. Acest sistem a fost conceput de masoreţii din Tiberiada, oraş aflat pe ţărmul vestic al Mării Galileii.

Şcoala palestiniană aşeza semnele vocalice deasupra consoanelor. Doar câteva dintre manuscrisele de acest fel au ajuns până la noi, demonstrând că acest sistem de marcare vocalică era imperfect. Şi sistemul babilonian de marcare a semnelor vocalice era supralinear. Un manuscris care foloseşte sistemul de marcare babilonian este Codexul de la Petersburg, care datează din 916 e.n. şi este păstrat la Biblioteca Publică din Sankt Petersburg (Rusia). Acest codex conţine cărţile Isaia, Ieremia, Ezechiel şi profeţii „mici“, cu adnotări (Masora). Specialiştii au examinat cu multă atenţie acest manuscris şi l-au comparat cu textul tiberian. Deşi foloseşte sistemul supralinear de marcare a vocalelor, el urmează de fapt textul tiberian în ce priveşte textul consonantic, vocalele acestuia şi Masora. La Muzeul Britanic există un exemplar al textului babilonian al Pentateuhului, care concordă în mare măsură cu cel tiberian.

Masoreţi mai enumerau unele modificări ale scribilor, însă sunt toate notiţele sau părerile masoreţilor corecte?

Masoreţii prin notiţele lor au sugerat că tetragrama ,ai aprea în 134 de locuri în plus. În NW cu referinţe se dă o listă a acestor 134 de locuri, conform cu Gins.Mas, Vol.. I, pp. 25, 26, § 115:

Geneza 18:3,Geneza 18:27,Geneza 18:30,Geneza 18:31,Geneza 18:32; 19:18, 20:4, Exod 4:10,Exod 4:13, 5:22, 15:17, 34:9,9; Numeri 14:17, Iosua: 7:8, Judecatori 6:15; 13:8; 1Regi 3:10,1Regi 3:15; 22:6; 2Regi 7:6; 19:23, Ezra 10:3, Neemia 1:11; 4:14; Iov 28:28; Psalm 2:4; 16:2, 22:30; 30:8; 35:17,22,23; 37:13; 38:9,15,22; 39:7; 40:17; 44:23; 51:15; 54:4; 55:9; 57:9; 59:11; 62:12; 66:18; 68:11, 17,19,22,26,32; 73:20; 77:2,7; 78:65; 79:12; 86:3,4,5,8,9,12,15; 89:49,50; 90:1,17; 110:5; 130:2,3,6; Isaia 3:17,Isaia 3:18; 4:4; 6:1,8,11; 7:14,20; 8:7; 9:8,17; 10:12; 11:11; 21:6,8,16; 28:2; 29:13; 30:20; 37:24; 38:14,16; 49:14; Plangeri 1:14,Plangeri 1:15,Plangeri 1:15; 2:1,2,5,7,18,19,20; 3:31,36,37,58; Ezechiel 18:25,Ezechiel 18:29; 21:9; 33:17,20; Daniel 1:2; 9:3,4,7,9,15, 16,17,19,19,19; Amos 5:16, 7:7,8; 9:1; Mica 1:2; Zaharia 9:4; Maleahi 1:12,Maleahi 1:14.

Sa introdus Numele în 133 de locuri, singura excepție este Psalm 68:26, unde BHK și BHS au deja Tetragrama.

Opt alte modificări, potrivit Gins.Int, pp. 368, 369, în care a fost înlocuită în opinia acestor masoreţi: tetragrama cu cu expresia: Dumnezeu, și anume, în Psalm 14:1-2,Psalm 14:5 ; Psalm 53:1-2,Psalm 53:4-6.

Dar se ridică întrebarea: sunt toate notele masoreţilor corecte? Reflectă ele în toate cazurile călăuzirea Spiritului Adevărului în restabilirea textului sacru?

Să analizăm aceste pasaje: În Geneza 18:3,Geneza 18:27,Geneza 18:30-32, este discuţia lui Avraam cu unul dintre bărbaţii care au venit în vizită la el. Da ei erau îngeri veniţi pe pământ sub forma unor bărbaţi, dar Avraam nu a ştiut lucrul acesta (comp. cu Evrei 13:2). Era potrivit să-l numescă pe acest bărbat, pe oaspetele lui: „Adonai” (Domnul meu - comp. cu Zaharia 4:4), tot la fel şi Lot în Geneza 19:18! Avraam nu putea numi pe acest bărbat venit ca oaspete: „Iehova”, aşa cum redă în mod absurd NW!

În mod asemănător, nici în Geneza 20:4, Abimelec un păgân nu a folosit Numele divin, ci i s-a adresat acestui Dumnezeu ce i-a apărut în vis prin expresia: Adonay (Domnul meu).

În Exod 34:9, Moise nu putea folosi Numele divin în rugăciune, din cauza păcatului comis de Israel (comp. cu 2Timotei 2:19), ci a folosit: Adonay!

În 1Regi 22:6, este vorba de nişte profeţi falşi, aşa că este mai potrivit să lăsăm: Adonay! Căci dacă ei ar fi folosit Numele divin, l-ar lua în deşert.

În 2Regi 19:23, apare tot Adonay, căci este vorba de batjocorirea asirienilor.

În Ezra 10:3, expresia: „Adonay” se referă la Ezra, este o blasfemie să introduci aici Numele divin!

În Neemia 4:14, este vorba de „Domnul cel mare”, expresia din NW:  Iehova, Cel mare”, nu se regăseşte nicăieri în Biblie, în Neemia mai apare: Dumnezeul cel mare”: Neemia 1:5; Neemia 8:6,Neemia 8:32.

Trebuie lăsat: „Adonay” şi în următoarele pasaje:  Judecatori 6:15; Psalm 16:2; 30:8; 35:17,22,23; 40:17; 44:23; 51:15; 59:11; 62:12; 68:11,17,19,22,26,32; 73:20; 78:65; 79:12; 86:3,4,5,8,9,12,15; 89:49,50; Isaia 6:1,Isaia 6:8,Isaia 6:11; 38:14,16; Plangeri 1:14,Plangeri 1:15,Plangeri 1:15; 2:1,2,5,7,18,19,20; 3:31,36,37,58; Daniel 1:2; Amos 5:16, 7:7,8; 9:1; Mica 1:2.

Toate cele aşa zise 8 modificări, în care a fost înlocuită în opinia acestor masoreţi: tetragrama cu expresia: Dumnezeu, este o presupunere greşită. De pildă, comp. Psalm 10:4, cu 14:1; 53:1.

Astfel în Psalm 14:1,Psalm 14:2,Psalm 14:5, 53:1,2,4,5,6, trebuie să rămână expresia: Dumnezeu (Elohim) şi nu să o înlocuim, doar aşa păstrăm cuvântul original al lui Iehova!

Singurele pasaje unde copiişti au înlocuit tetragrama sunt: Exod 4:10,Exod 4:13; Exod 5:22;  Exod 15:17;  Numeri 14:17; Iosua 7:8;  Judecatori 13:8; 1Regi 3:10,1Regi 3:15; 2Regi 7:6; Neemia 1:11; Iov 28:28; Mica 1:2; Zaharia 9:4; Maleahi 1:12,Maleahi 1:14.

 

Citirea numelor substitut în loc de citirea lui YHWH

Motivul nepronunţării Numelui de evrei şi înlocuirea lui cu titluri ca Adonai (Domnul) şi Elohim (Dumnezeu) sau Hashem (Numele) este interpretarea greşită a Scripturilor!

Aşa cum am văzut porunca: „Să nu iei numele lui Iehova (ebraică יהדה), Dumnezeul tău în deşert“ (Exod 20:7, Biblia Română 1874), nu trebuie înţeleasă în a nu folosi Numele în închinare.

În ce priveşte vechea ordonanţă rabinică (nu biblică) împotriva pronunţării numelui, rabinul A. Marmorstein scria în cartea sa The Old Rabbinic Doctrine of God: „Era un timp când această interdicţie era complet necunoscută evreilor . . . Evreii nu au cunoscut şi nu au păstrat nici în Egipt, nici în Babilon vreo lege care să interzică folosirea numelui lui Dumnezeu, tetragrama, în conversaţiile obişnuite sau în saluturi. Însă între secolele al III-lea î.e.n. şi al treilea e.n. a existat şi s-a respectat parţial o astfel de interdicţie“.

Nu numai că s-a permis în trecut folosirea numelui dar, potrivit dr. Cohen, „era un timp când se susţinea folosirea liberă şi deschisă a Numelui chiar de către omul de rând . . . S-a sugerat că recomandarea se bazează pe dorinţa de a deosebi un israelit de un [neevreu]“.

Atunci din ce cauza a apărut interdicţia folosirii numelui divin? Dr. Marmorstein răspunde: „Opoziţia elenistă [de influenţă greacă] faţă de religia evreilor şi apostazia preoţilor şi a nobililor au introdus şi au instituit regula de a nu pronunţa tetragrama în Sanctuar [templul de la Ierusalim]. În zelul lor excesiv de a evita să ia în deşert numele divin, ei au eliminat folosirea lui în vorbire şi au subminat şi au diluat identificarea adevăratului Dumnezeu. Sub presiunea exercitată de opoziţia religioasă şi de apostazie, evreii au ajuns să nu mai folosească numele divin.

Totuşi, cum spune dr. Cohen, „se pare că în timpurile biblice nu au existat remuşcări împotriva folosirii [numelui divin] în vorbirea cotidiană“. Patriarhul Avraam „a chemat Numele“ (Geneza 12:8). Majoritatea scriitorilor Bibliei ebraice au folosit Numele divin, în mod liber dar plin de respect până la scrierea cărţii Maleahi din secolul al V-lea î.e.n. — Rut 1:8,Rut 1:9,Rut 1:17.

Este covârşitor de clar că vechii evrei au folosit şi au pronunţat numele divin. Marmorstein recunoaşte în legătură cu schimbarea survenită mai târziu: „Căci în această perioada, în prima jumătate a secolului al treilea [î.e.n.] se observă o mare schimbare în folosirea numelui lui Dumnezeu, care a adus multe schimbări în tradiţia teologică şi filozofică iudaică, ale căror influenţe se simt până zilele noastre“. Unul din efectele pierderii numelui este că conceptul unui Dumnezeu anonim a facilitat crearea unui vid teologic în care doctrina Trinităţii din creştinătate s-a dezvolt mai uşor.

În contrast cu teologia şi închinarea adevărată care foloseşte Numele chiar în cântări: Exod 15:1-3.

Refuzul folosirii numelui divin diminuează închinarea adevăratului Dumnezeu. Un comentator spunea: „Când se vorbeşte despre Dumnezeu ca «Domnul», deşi este corectă, exprimarea este rece şi incoloră . . . Trebuie să ne aducem aminte că traducând YHWH sau Adonay prin «Domnul», introducem în multe pasaje ale Vechiului Testament o notă de abstractizare, formalitate şi distanţă complet străină textului original“ (The Knowledge of God in Ancient Israel).

Citirea tetragramei: יהוה altfel, duce: 1. la falsificarea textului sacru; 2. la o închinare diferită de închinarea biblică ce folosea Numele; 3. la o înstrăinarea oamenilor de Dumnezeu.

 

Pierderea pronunţiei Numelui, arată căderea spirituală a lui Israel

Nefolosirea Numelui este echivalent cu închinarea la un Dumnezeu străin, fără nume!

Uitarea folosirii Numelui divin este echivalentul cu a chema Dumnezei străini! În Psalm 44:20, GBV 2001, se spune: Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru şi ne-am fi întins mâinile către un dumnezeu străin”.

Atunci când oamenii nu ascultă de profeţii lui Iehova, care îndemnau la ascultare, la închinarea la YHWH, la folosiurea Numelui cu sfinţenie şi respect, a opri acest gen de viaţă a dus ca evreii să se depărteze de la adevărurile simple ale Cuvântului lui Dumnezeu şi să se i-a după filozofii, şi tradiţii şi astfel s-a ajuns ca închinarea lor să fie zadarnică (Isaia 29:13).

Ba mai mult, prin aceasta, ei au oprit ca Numele de Iehova să fie cinstit de oamenii aşa după cum suntem învăţaţi în Biblie (Maleahi 3:16; Romani 15:9-11; Apocalipsa 15:4).

Prin urmare, atât conducătorii iudaismului, cât şi cei ai creştinătăţii poartă răspunderea pentru ignoranţa larg răspândită cu privire la cel mai mare nume. Dar Dumnezeu a profeţit: „Voi sfinţi Numele Meu cel mare, . . . Şi popoarele vor cunoaşte că Eu sînt DOMNUL [Iehova, SS]“. Da, Iehova îşi va face cunoscut numele în rândul tuturor naţiunilor. De ce? Deoarece el nu este numai Dumnezeul evreilor sau al vreunei alte naţiuni sau popor distinct, ci este Dumnezeul întregii omeniri. - Ezechiel 36:23; Geneza 22:18; Psalm 145:21; Maleahi 1:11.