Bărbaţii din Egiptul antic se bărbiereau cu o lamă de cupru care semăna cu o mică secure fără coadă. Mai aproape de zilele noastre, şi anume în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, se folosea briciul.
Din cele mai vechi timpuri, barba a fost ba la modă, ba demodată. Egiptenii din antichitate „nu se remarcau prin părul de pe corp; ei se mândreau cu o faţă bărbierită, pentru acest lucru folosind nişte lame bine lucrate, pe care le păstrau în casete de piele curate”, se spune în cartea Everyday Life in Ancient Egypt (Viaţa de zi cu zi din Egiptul antic). Acest obicei explică, probabil, motivul pentru care deţinutul evreu Iosif s-a bărbierit înainte de a se prezenta în faţa faraonului. - Geneza 41:14.
La evrei se purta barba, în „Dicţionar Biblic Ilustrat” se precizează: „1. În ebr. zaqan. Israeliţii şi vecinii lor purtau bărbi complete, rotunjite, pe care le îngrijeau cu scrupulozitate. Barba era un semn de vitalitate şi de frumuseţe masculină (Psalmi 133:2; cf. 2 Samuel 19:24); raderea bărbii sau acoperirea ei era un semn de durere sau de jale (Isaia 15:2; Ieremia 48:37, etc.; cf. Levitic 19:27; Levitic 21:5, impusă probabil împotriva practicilor idolatre), sau un semn de lepră (Levitic 14:9). Mutilarea bărbii altei persoane constituia o dezonorare (2 Samuel 10:4; Isaia 50:6). Ieremia îi critică pe aceia care şi-au ras colţurile bărbii (la tâmple) (Ieremia 9:26, etc.).”
În Grecia antică, bărbaţii purtau de obicei barbă, excepţie făcând cei din nobilime, care, în general, se bărbiereau. În Roma, bărbieritul a devenit un obicei după cât se pare în secolul al II-lea î.C., acest obicei practicându-se zilnic pe parcursul câtorva secole.
Însă, după căderea Imperiului Roman, barba a fost din nou la modă timp de 1 000 de ani, mai exact până pe la jumătatea secolului al XVII-lea, când bărbieritul a început să câştige popularitate. Pe tot parcursul secolului al XVIII-lea, bărbaţii au continuat să se radă. Dar, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, balanţa a înclinat din nou în cealaltă parte. Însă, la începutul secolului al XX-lea, bărbieritul s-a bucurat din nou de popularitate, rămânând la modă în majoritatea ţărilor până în zilele noastre.
Care este poziţia creştinului faţă de raderea bărbii?
Unele grupuri religioase susţin că este păcat a-ţi rade barba, de pildă menoniţii afirmă în mărturia lor de credinţă următoarele: „Barba. Bărbaţii nu trebuie să-şi tundă barba. Levitic 19:27; 21:5; Geneza 1:26; Romani 12:1-2.”
Nici unul din pasajele menţionate nu susţine o astfel de interdicţie!
Prin urmare, la ce se referea legea divină care le poruncea bărbaţilor israeliţi să ‘nu-şi taie rotund colţurile părului’ şi să ‘nu-şi radă colţurile bărbii’? Această poruncă le arăta bărbaţilor israeliţi că nu era bine să imite practicile religioase false ale naţiunilor păgâne din jur. - Levitic 19:27; Ieremia 9:25-26; Ieremia 25:23; Ieremia 49:32. Legea lui Moise nu interzicea raderea bărbii, ci tunderea rotundă a marginilor bărbii aşa cum făceau popoarele păgâne, idolatre.
Apoi menoniţii au o barbă tunsă scurt, ori ei nu imită la acest capitol pe Domnul Isus, care au avut o barbă care nu era tunsă scurt, care putea fi smulsă uşor. Despre Domnul a fost profeţit: „Mi-am dat spatele celor ce Mă loveau şi obrajii celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de insulte şi de scuipat” (Isaia 50:4).
În anumite ocazii Dumnezeu a poruncit raderea bărbii, vezi Levitic 14:9; Ezechiel 5:1.
Dar cel mai important lucru este că în poruncile Noului Legământ nu găsim vreo poruncă despre a nu-ţi rade barba, şi oricine adaugă la poruncile Domnului:
„Eu mărturisesc oricui auzind cuvintele cărţii aceasta: dacă cineva are să adauge la acestea, Dumnezeu îi va adăuga plăgile cele scrise în cartea aceasta”(Apocalipsa 22:18 SCC).
Apoi, semnul diferenţierii dintre sexe este părul de pe cap, care la bărbaţi este scurt, iar la femei lung (1 Corinteni 11:14-16).