Biblia ne spune că Dumnezeu este duh (Ioan 4:24), că El este sfânt (Levitic  11:14), adevăr (Apocalipsa 6:10), lumină (1 Ioan 1:5). Închinători adevăraţi se vor închina Lui în duh şi adevăr (Ioan 4:23-24). Cu cât o persoană se închină Viului Dumnezeu, el este transformat după chipul lui Dumnezeu, şi devine pe zi ce trece: sfântă, curată, neprihănită (2 Corinteni 3:18; Luca 3:21-22).

O persoană care nu este un închinător adevărat, toată viaţa se va închina, dar viaţa lui nu va fi transformată după chipul lui Dumnezeu! El va fi o persoană „religioasă”, dar nu sfântă! El nu va trăi în adevăr, el nu va avea adevărul! El nu va umbla în lumină, în dreptate! Inima lui nu va fi schimbată, el va avea doar o formă exterioară! Coaja va fi religioasă, dar miezul va fi un om firesc, ne-transformat divin!

Închinătorii falşi nu se închină în duh, ci rugăciunea lor izvorăşte din fire, din sufletesc în cel mai bun caz, nu din duhul lor! Ei nu-L caută cu inima lor pe Dumnezeu! Ei se mulţumesc cu mai puţin! Ei se bizuie pe înţelepciunea lor şi nu caută înţelepciunea divină, ei nu-L caută până când Îl găsesc! Ei se mulţumesc că se „roagă”... Uneori rugăciunile lor, reflectă dorinţele lor carnale şi egoiste. Ţinta închinării lor nu este Dumnezeu, ci ei!!!

A te închina „în duh”, înseamnă ca închinarea noastră să izvorască din lăuntru nostru, din duhul nostru! A te închina în duh, înseamnă ca închinarea ta să vină din lăuntrul tău, lauda, mulţumirea, cinstea, gloria din inima ta să se reverse spre Dumnezeu. Astfel închinătorul adevărat se închină în duhul lui (Isaia 26:9; Romani 1:9). De acolo, din lăuntrul lui, Duhul Sfânt va lua rugăciunea şi o va da lui Cristos, iar Cristos în final i-o va da lui Dumnezeu, ascultătorul rugăciunii (Psalmi 65:2).

Închinarea în duh poate fi făcută cu glas tare sau în gând (1 Samuel 1:10-15; Faptele Apostolilor 4:24), important ca inima noastră, lăuntrul nostru să participe la rugăciune, ca ea să nu fie formală, doar cu buzele (Isaia 29:13; Ieremia 12:2; 29:13; Ezechiel 33:31; Matei 15:8).

De multe ori ne rugăm din obişnuinţă, spunem cuvinte pe care le-am mai spus, şi nu permitem ca rugăciunea să vină din străfundu-l fiinţei noastre! Ne mulţumim cu un şuvoi de suprafaţă, nu săpăm în adâncimea fiinţei noastre ca să prindem izvorul divin! Sfatul este ca la închinare să nu ne grăbim, sunt alte duhuri ale celui rău care vor să ne inspire să ne rugăm lucruri mici, superficiale, să nu ajungem cu închinarea în duhul nostru (la izvorul adânc), ci să rămână la nivel de minte, la un nivel exterior! La un izvor de suprafaţă!

Atunci când cineva se închină în duh şi adevăr, închinarea aceea este profundă, sunt cuvinte speciale, cuvinte alese, cuvinte cu un mesaj concret, puternic, care vin din duhul omului unit cu Duhul lui Dumnezeu! Acele cuvinte ale rugăciunii vor fi pline de sens, de valoare, de însemnătate! Biblia arată că rugăciunile noastre şi închinarea noastră trebuie făcută din toată inima (Psalmi 9:1; 86:12; 119:145; Ieremia 29:13; Efeseni 5:19), Dumnezeu cunoaşte pe cei ce nu se închină din inimă, din sinceritate, sau din interese egoiste, sau formal, ca să spună doar că s-a închinat (Osea 7:14; Matei 15:7-9).

Iar închinarea „în adevăr”, însemnă că în lăuntrul nostru trebuie să fie adevărul, sinceritate, onestitatea, altfel închinarea noastră va fi  prefăcătorie sau făţărnicie (2 Regi 20:3; Psalmi 51:6,Psalmi 1:10; 145:18).

Închinarea noastră va reflecta duhul de care suntem călăuziţi! Închinarea noastră va reflecta cine suntem noi în lumea spirituală! Închinarea noastră va reliefa: credinţa noastră, sfinţenia noastră, dragostea noastră!

Închinarea noastră va arăta cine suntem noi raportat la Dumnezeu! Suntem copii ai Lui? Am devenit prieteni cu El? Sau suntem doar nişte oameni care vrem să ne apropiem de El, să intrăm într-o legătură cu El? Sau suntem copiii celui rău care ne prefacem în a fi slujitori ai dreptăţii (comp. cu 2 Corinteni 11:13-15).

Dacă nu am devenit prieten cu El, dacă nu suntem nici măcar copii ai Lui, noi nu putem să ne raportăm la El ca la un Tată! Atunci va trebui să ne raportăm la El ca la un Stăpân! Şi atunci atitudinea manifestă în rugăciune va fi de cele mai multe ori prin respect şi teamă. Căci Dumnezeu nu este doar dragoste, ci şi dreptate (Deuteronom 32:4), El nu este doar bunătate, ci şi asprime (Romani 11:22). Chiar fiii Lui vor avea teamă şi respect în închinare (Evrei 12:28), pentru că Dumnezeu este un foc mistuitor (Evrei 12:29)!

Dar cei care sunt copiii ai lui Dumnezeu şi fraţi cu Cristos, au harul să le fie ascultate toate rugăciunile care izvorăsc din Cristos! Căci dacă rămânem în Cristos şi cuvintele Lui rămân în noi, atunci putem cere orice vom vrea şi ni se va da (Ioan 15:7). Deorece dacă vom fi în Cristos, atunci, gândirea noastră, dorinţele noastre, vorbirea noastră, cererile noastre, lauda noastră, vor veni din Cristos prin noi, şi cu siguranţă că Tatăl ascultă pe Cristos. Apoi dacă cuvintele Lui vor rămâne în noi, acele cuvinte le vom exprima în rugăciune sub călăuzirea Duhului Sfânt, şi atunci este normal că ele vor fi ascultate.

Ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să ascultăm şi noi de legea lui Dumnezeu, de poruncile lui Dumnezeu (Proverbe 28:9; 1 Ioan 3:22). Acest principiu este valabil, indiferent dacă suntem copii ai Lui, sau acum doar am început să ne apropiem de El! Nu ne putem apropia de Dumnezeu dacă nu ascultăm în măsura cunoaşterii pe care o avem de El!

În măsura în care vom fi sfinţi şi rugăciunile noastre vor fi sfinte! Doar umblarea în lumină, vor face ca cererile noastre să reflecte lumina lui Cristos şi să fie ascultate de Tatăl (1 Ioan 1:3-9). Nimeni nu pot face cereri după voia lui Dumnezeu (Coloseni 1:9-11), dacă mintea acelei persoane este în întuneric (Efeseni 4:17-18). O condiţie ca rugăciunile să fie ascultat este ca acestea să fie după voia lui Dumnezeu (1 Ioan 5:14). Fără călăuzirea divină, noi nu putem face cereri după voinţa Creatorului! Doar prin călăuzirea lui Dumnezeu ne putem umple de cunoaşterea voinţei Lui şi apoi să facem cereri în armonie cu aceasta şi bineînţeles acţiuni în armonie cu voia Celui Sfânt!

Pe lângă toate acestea, trebuie să ne rugăm cu credinţă, fără să ne îndoim ca să fim ascultaţi (Iacob 1:5-7), credinţa noastră Îl va onora pe Dumnezeu.

Mulţi se roagă, cer un lucru, şi apoi încă o dată îi cer acelaşi lucru şi încă o dată. Ce reflectă această practică? NECREDINŢĂ! Domnul Isus a spus ca atunci când cerem să nu facem repetări fără rost ca păgânii (Matei 6:7). Noi trebuie să credem că am şi primit lucrul cerut atunci când l-am cerut (Marcu 11:24).

Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să începem să trăim o viaţă cu Dumnezeu! Iar dacă umblăm cu Dumnezeu să continuăm acest lucru, crescând spre Cel care este Capul: Isus Cristos!