„Dragostea este îndelung – răbdătoare, plină de bunătate; dragostea nu invidiază; dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu este iute la mânie, nu socoteşte răul” – 1 Corinteni 13:4-5 GBV.

Dragostea nu se poartă necuvincios, astfel ea este cuviincioasă! De ce este ea cuviincioasă? Pentru că ea nu caută folosul său! Ea nu este mândră, egoistă, invidioasă! Atunci când un om este mândru, el nu se poate purta cuviincios, el răneşte prin atitudini, prin fapte, tot la fel când este egoist sau gelos pe succesul altuia!

Dragostea se poartă cuvincios pentru că ea respectă pe celălalt, ea acordă preţuire, stimă, cinste!

Ce înseamnă aceasta?

Că un om care iubeşte va ţine cont de conştiinţa celuilalt, de simţămintele lui, de sufletul lui.

Iubirea de sine nu este cuviincioasă, ea caută folosul său. De pildă, Amnon fiul lui David, oare a iubit-o pe Tamar sora lui vitregă? Nu el i-a întins o cursă şi s-a culcat cu ea, după aceea a alungat-o! El a căutat propria împlinire, nu binele celuilalt!

Sem şi Iafet, fii lui Noe, care au acoperit goliciunea lui Noe şi nu au privit la ea, s-au purtat cuviincios, dar Ham nu s-a purtat cuviincios uitându-se la goliciunea lui Noe (Geneza 9:22-23).

A te comporta cuviincios însemnă a vorbi spre zidire, a nu vorbi de rău pe nimeni (Iacob 4:11-12), a nu discrimina, a nu face părtinire (Iacob 3:17-18).

A te purta cuviincios înseamnă a respecta regula de aur: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; pentru că în aceasta este legea şi profeţii.” – Matei 7:12 GBV.

Un alt sfat ziditor în acest sens este cel din 1 Petru 3:8-9 GBV: „În sfârşit, fiţi toţi cu acelaşi gând, simţind împreună, plini de dragoste frăţească, miloşi, smeriţi, neîntorcând rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântând, pentru că la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântare”