Un domeniu în care creştinii trebuie să fie credincioşi sau loiali este domeniul înfrumuseţării fizice, chiar dacă pentru unii el nu este un domeniu important, totuşi Domnul Isus ne spune în Luca 16:10 BC următoarele: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.” Prin urmare, creştinii trebuie să fie atenţi şi chibzuiţi în toate domeniile, căci ei doresc să fie credincioşi şi în cele mai mici lucruri, atât în ce priveşte principiile implicate în domeniul înfrumuseţării şi al vestimentaţiei pe care vor să le împlinească, cât şi în aspectul cheltuieli pentru înfrumuseţare şi îmbrăcăminte în care vor să fie înţelepţi.

Cum trebuie să privească creştinii frumuseţea corporală ?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să revenim din nou în Eden, la timpul când Dumnezeu I-a creat pe Adam şi pe Eva, atunci când nu exista nici o problemă în ce priveşte frumuseţea fizică, căci Dumnezeu I-a făcut perfect frumoşi (Deuteronom 32:4). Adam şi Eva nu aveau nevoie nici de haine, căci era o temperatură potrivită, ei nu îmbătrâneau şi nu le era ruşine, căci sentimentele de ruşine şi teamă nu au apărut decât după căderea în păcat. Ei nu aveau nevoie nici de podoabe de argint sau aur, căci ei erau podoaba de preţ a Edenului (compară cu Cantarea Cantarilor 1:10; 5:14; 7:1,4), însă după introducerea păcatului în lume, omul a avut nevoie de haine.

Creştinii sunt cetăţeni ai cerului (Filipeni 3:20-21), iar ei în mod figurat sunt transferaţi în cer cu Isus, de aceea ei nu trebuie să pună accent pe frumuseţea exterioară, ci pe cea interioară, cea a calităţilor prin care îl imităm pe Dumnezeu (1Petru 3:4; Efeseni 5:1). În concluzie creştinii trebuie să privească frumuseţea corporală ca nefiind de mare importanţă, deoarece este trecătoare şi Dumnezeu se uită la inimă nu la modul cum ne îmbrăcăm sau cum ne pieptănăm (1Samuel 16:7). Dar să vedem în continuare principiile pentru creştini în domeniul:

 

Ø Îmbrăcămintea femeii creştine

Ø Părul femeii creştine

Ø Învelitoarea - semnul supunerii

Ø Podoabele – Machiajul şi femeia creştină?!

 

Îmbrăcămintea femeii creştine:

Din totdeauna hainele au transmis un mesaj despre noi, cine suntem, cu ce ne ocupăm, care este starea de spirit a noastră, din ce comunitate sau anturaj facem parte. De pildă, în vechime, o femeie care avea faţa acoperită, stând pe stradă desemna o prostituată (Geneza 38:14-15).

Având în vedere că îmbrăcămintea transmite despre noi un mesaj, trebuie să fim atenţi cum ne îmbrăcăm, căci nu dorim ca să-l reprezentăm în mod greşit pe Stăpânul nostru, de aceea Biblia ne dă un principiu simplu în această privinţă, cel din 1Timotei 2:9 şi din 1Petru 3:3-4, unde se subliniază că creştinele trebuie să urmărească simplitatea şi modestia în îmbrăcăminte, îmbrăcându-se în mod cuviincios şi nu cu îmbrăcăminte scumpă şi costisitoare (1Timotei 2:9; Filipeni 2:2-3).

A ne îmbrăca cuviincios însemnă a evita: evităm hainele transparente, fustele mini, sau hainele strânse pe corp, căci noi nu dorim să avem o îmbrăcăminte senzuală pentru a trezi pofte nelegiuite şi astfel să poticnim pe alţii (Matei 18:6).

De asemenea nu trebuie să urmăm moda schimbătoare a lumii, ci să rămânem la un stil de îmbrăcminte, sobru, decent, serios, vrednic de copiii lui Dumnezeu. De fapt, urmând moda, ne-am investi mulţi banii în noile apariţii vestimentare, pe când noi ştim căci chipul lumii acesteia trece (1Corinteni 7:31), astfel vom avea o judecată sănătoasă îmbrăcându-ne cu stiluri de îmbrăcăminte serioase care oricând sunt o apariţie decentă şi potrivită pentru creştini.

Aceasta nu înseamnă că este greşit să ne facem haine noi, însă ele să reflecte cumpătarea, judecata sănătoasă, seriozitatea, modestia!

De asemenea ne vom îmbrăca  curat şi ordonat, ca ambasadori a-I lui Cristos dar şi ţinând cont de ocazia în care suntem (Zaharia 3:3-5; 2Corinteni 5:20).

Femeile nu pot purta îmbrăcăminte bărbătească, în legea lui Dumnezeu stă scris: Femeia sa nu poarte îmbrăcăminte bărbăteasca, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.(Deuteronom 22:5).

Putem spune cu toată convingerea că acest principiu se aplică şi în noul legământ, de fapt tot ce s-a scris în V.T. este scris pentru învăţătura noastră (Romani 15:4; 1Corinteni 10:11).

De unde ştim că se aplică acest principiu şi pentru noi astăzi? Chiar dacă această lege nu este reiterată (reintrodusă) în mod direct ca poruncă, totuşi principiul şi spiritul acestei legi se regăseşte în 1Corinteni 11:3-15, unde se pune accentul pe distincţia dintre bărbat şi femeie printr-un anumit accesoriu de îmbrăcăminte (acoperitoarea capului), şi prin diferenţă de tunsoare a părului. Principiul noului legământ este ca să se facă o diferenţiere a sexelor prin îmbrăcăminte, tunsoare şi înfăţişare fizică.

Pantalonul în Biblie era un articol de îmbrăcăminte pentru preoţi care purtau panatloni din in (Exod 28:42), femeile nu puteau purta panataloni, căci ele nu le era îngăduite să slujească ca preoţi la templu!

Apoi până la începutul sec. XX, panatalonul era o îmbrăcăminte specific bărbătească, până când „starurile” din Hollywoodul anilor 1930, îşi permiteau să îi poarte, pantalonii au fost utilizaţi şi de mişcarea sufragetelor (femeile care cereau dreptul la vot) pentru a simboliza lupta lor pentru egalitatea cu bărbaţii.

La început atunci când apărea pe stradă o femeie cu pantaloni era un şoc, alte femei chiar au leşinat ne venindu-le să creadă aşa ceva, dar treptat spiritul acestei lumi a modelat conştiinţa oamenilor, a erodat-o treptat, ca tot ceea ce azi era de ne-conceput şi ne-acceptat, mâine să nu mai fie aşa, să devină un lucru normal!

Însă creştinii şi adunarea lui Dumnezeu trebuie să rămână sfântă şi să păstreze ordinea lui Dumnezeu.

 

Ce legătură are diferenţa dintre sexe şi hainele?

Legătura este că hainele ne reprezintă în societate, reprezintă sexul nostru, rolul nostru, poziţia noastră, chiar meseria sau ocupaţia. Hainele pot transmite celorlalţi un mesaj despre: cine suntem, cu ce ne ocupăm.

În timpurile biblice hainele aveau rolul de a deosebi oamenii, de pildă, profetul avea o îmbrăcăminte specifică, tot aşa o prostituată, sau o fecioară sau un rege (Matei 3:4; Matei 11:8; Geneza 38:14-15; 2Samuel 13:18).

În lume de câţiva ani încoace, se observă tendinţa hainelor uni-sex. Diavolul şi lumea doreşte să nu se mai facă diferenţe între sexe aşa cum a dorit Dumnezeu încă de la început şi după cum este stipulat în lega Sa (Deuteronom 22:5).  Eliminarea distincţiilor de gen în domeniul hainelor este clar condamnată de Biblie. Scriptura ne învaţă să respectam deosebirile de gen în haine ca şi în rolurile funcţionale, deoarece acestea sunt o parte din ordinea creaţiei. Nu este o distracţie pentru un bărbat să se îmbrace cu haine femeieşti şi viceversa, deoarece Dumnezeu a hotărât ca sa fie o clara distincţie între cele doua sexe: Femeia sa nu poarte îmbrăcăminte bărbăteasca, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. (Deuteronom 22:5).  De asemenea în 1Corinteni 11:4-15, se subliniază diferenţa între bărbat şi femeie, deoarece bărbatul când se roagă sau profeţeşte trebuie să aibă capul descoperit pe când femeia trebuie să se acopere. În plus, femeia trebuie să-şi lase părul lung, iar bărbatul trebuie să şi-l tundă scurt, tot din cauză pentru a sublinia diferenţa dintre sexe pe care Diavolul prin homosexualitate, lesbianism, modă, tunsoare şi prin orice mijloc doreşte să desfiinţeze rânduiala lui Dumnezeu, adică diferenţele de sex.

De fapt, asemănarea între bărbat şi femeie în ceea ce priveşte părul sau hainele a devenit aşa de mare încât nu mai şti care este bărbat şi care este femeie!

Bărbaţii şi femeile sunt, din punct de vedere biologic, psihologic şi funcţional, diferiţi.  Biblia ne învaţă sa respectam aceste diferenţe, care au rolul ca bărbatul şi femeia să se completeze şi să devină un tot.

Dacă femeia şi bărbatul sunt identici, atunci ei nu se complectează reciproc, atunci femeia nu este un ajutor şi completare a bărbatului, moda unisex şi curentul feminist de egalitate între sexe, distruge planul lui Dumnezeu şi rânduiala Lui. Ideea de a elimina aceste deosebiri trebuie sa fie privită ca o pervertire a ordini creaţiei lui Dumnezeu. 

 

Un semn de rebeliune. Toate acestea ne arata ca noi trăim într-o lume a răzvrătirii faţă de Dumnezeu, o lume în care bărbaţi şi femei doresc să-si găsească împlinire asumându-şi roluri pe care Dumnezeu n-a intenţionat niciodată să le aibă.  Rezultatul acestei rebeliuni este confuzia nu doar în roluri, dar şi în haine şi între sexe, ceea ce a dus chiar la confuzie în mintea unor oameni care au ajuns ulterior să-şi schimbe sexul prin operaţie sau să devină homosexuali. Toate acestea din cauză că oamenii nu doresc să respecte ordinea şi rânduiala creată de Dumnezeu.

Ilustrare: un om se îmbracă în haine de poliţist fără a fi poliţist, şi se dă în faţa oamenilor drept poliţist fără a fi în realitate. Însă a îmbrăca haine şi a-ţi asuma o calitate oficială, o autoritate pe care nu o ai, chiar conform legilor umane se pedepseşte. În mod asemănător, femeile care poartă pantaloni, îşi taie părul scurt ca bărbaţii, etc. îşi arogă calitatea de cap, ceea ce este o urâciune în faţa lui Dumnezeu şi o minciună.

Fie dar ca Dumnezeu să le călăuzească pe femeile creştine, ca prin îmbrăcămintea lor atât să reprezinte corect sexul, poziţia şi rolul lor, şi să arate că ele nu sunt modelate după chipul lumii acesteia, conduse de cel rău!

 

Părul femeii creştine:

Tunsoarea: Biblia vorbeşte că femeile trebuie să aibă părul lung, apostolul Pavel prin inspiraţie spune: Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul neacoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. Pentru că, dacă o femeie nu se acoperă, să se şi tundă; iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere...Dar dacă o femeie are părul lung, este glorie pentru ea; pentru că părul lung îi este dat drept voal. (1Corinteni 11:5-6,1Corinteni 11:15 GBV 2001).

Ce însemnă un păr lung? Însemnă că femeia creştină nu îşi poate tâia (tunde) firele de păr ce i se bagă în ochi, bretonul, capătul tocit al părului? Pasajul din 1Corinteni 11:6Dacă o femeie nu-şi acoperă capul, să se şi tundă. Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se acopere, nu interzice tunsul părului; ci, este considerat ruşinos a tunde părul foarte scurt, asemănător celei rase, în Biblia Bucureşti 2001 se explică la expresia: „tundă”,  la n.s.: „dSă se tundă de tot”.  

Dar un tuns scurt este nepotrivit pentru o femeie care trebuie să aibă părul lung, ca să facă o difernţiere între sexe. Oricine îşi tunde părul scurt, băieţesc, nesocoteşte sfatul Domnului.

 

Pieptănătura: trebuie să fie cuviincioasă, modestă, fără să atraga atenţia asupra persoanei, dar nici celaltă extremă, un păr ciufulit, încâlcit, nu este potrivit pentru creştinele care dorec să Îl reprezinte pe Domnul prin viaţa lor. Pieptănatul, aranjatul părului trebuie să ducă la imaginea femeii care se teme de Dumnezeu (1Timotei 2:9-10). În cazul aranjării părului, creştinele îşi pot pune următoarea întrebare: felul cum mă tund, piaptăn, este cuviincios demn de o femeie care spune că se teme de Dumnezeu (1Timotei 2:10)?

Astfel cu siguranţă creştinele vor evita excesele în coafură, tuns, pieptănat, este bine ca în toate aceste domenii, surorile tinere să ceară şi părerea celor mai în vârstă, pentru a nu cădea în extreme (Tit 2:3-5) sau chiar fraţilor maturi care veghează asupra turmei.

 

Împodobirea, vopsirea părului: În lumea iudaică şi romană din timpul apostolilor, femeile îşi împleteau părul cu multă migală, aranjându-l în diverse feluri după schimbările modei. Ele îşi împodobeau părul cu scule de aur şi felurite eşarfe. Ştim că femeile romane purtau mari agrafe de par cu desene corintice încrustate.

Cum trebuie creştinele să privească agrafele, legăturile de păr, clamele, etc.?

Părul i-a fost dat femeii ca învelitoare, o învelitoare nu doar a capului aşa cum apare în mod greşit traducerea Cornilescu, care adaugă cuvinte în plus la Cuvânt. Nu, ci o învelitoare ce poate fi şi pentru umeri, spate. Prinderea părului în cozi, anulează scopul părului ca învelitoare. Dacă agrafele sunt cuviincioase, discrete şi modeste (comp. cu 1Timotei 2:9), dacă ele respectă principiul părului ca învelitoare atunci nu este greşită folosirea lor.

În ce priveşte vopsirea părului, ea are un scop nenatural, de a fi altfel de cum este culoarea părului natural, ceea ce izvorăşte din mândrie, slavă deşartă, nemulţumire, etc. nu din Duhul lui Dumnezeu care este sfânt, cumpătat, care are teamă de Dumnezeu (Isaia 11:1-2; 2Timotei 1:7). De altfel, cum putem să ne mai sculăm înaintea perilor albi (Levitic 19:32), când ei nu mai sunt albi, sunt violet, roşi, sau alte culori inventate de prinţul acestei lumii şi de care ficele lui ascultă şi se lasă cârmuite de spiritul lumii (Efeseni 2:1-4).

 

Împletirea părului: Pasajele din 1Timotei 2:9; 1Petru 3:3, interzic pe lângă de purtarea de podoabe şi împletirea părului. Unii interpretează că este greşit să-ţi faci mai multe împletituri de păr, dar nu este greşit ca o soră să-şi facă o singură împletitură, deoarece Biblia vorbeşte în 1Timotei 2:9, la plural când spune: Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr (la plural), nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe”. Însă dacă citim şi pasajul din 1Petru 3:3, acolo se vorbeşte la singular, după cum puteţi verifica şi în textul grecesc, în text conform cu BC se spune: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor”.

Având în vedere că părul i-a fost dat femeii „ca învelitoare” (1Corinteni 11:15), nu putem vorbi de o învelitoare în cazul unui păr strâns într-o împletitură sau în mai multe împletituri, el este o învelitoare dacă este lăsat aşa cum l-a lăsat bunul Dumnezeu.

Asta nu însemnă că femeile nu au voie să-şi pieptene sau să-şi aranjeze părul cu modestie şi bun simţ, sau să-l tundă, căci uneori părul se roade, Biblia nu interzice nicăieri tunsul, aranjatul părului, păstrând o lungime, care să fie considerat în mod real: ‚păr lung’, şi ‚învelitoare’. Este clar în Scripturi că femeile trebuie să aibă părul lung, căci acesta este podoaba femeii, iar bărbaţii părul scurt având o tunsoare serioasă demnă de un copil al lui Dumnezeu, astfel să se facă o diferenţă între bărbat şi femeie (1Corinteni 11:14-15).

Prin urmare, în Noul legământ se interzice şi ‚împletirea părului’, când spune: „…nu cu împletituri de păr”, astfel dacă înţelegem că se interzice purtarea de aur, mărgăritare, şi de haine scumpe pe baza cuvântului din 1Timotei 2:9 „…nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că se tem de Dumnezeu”, atunci nu putem scoate ‚împletitul părului’ de sub această interdicţie, nu putem să respectăm doar ce ne convine din aceste pasaje şi ce nu ne convine să nu respectăm (vezi şi 1Petru 3:3). Ascultarea creştinului nu este selectivă; ci, totală chiar şi în lucrurile mici (Luca 16:10).

 

Învelitoarea – semnul supunerii:

Când o femeie trebuie să aibă capul acoperit?

Conform 1Corinteni 11, există două învelitori, una naturală: părul care este o învelitoare permanentă (tot timpul) pe cap şi este slava femeii, şi o învelitoare ocazională, doar atunci când femeia se roagă sau profeţeşte, care nu este spre slava femeii, ci este un semn al supunerii faţă de capul ei: bărbatul: comp. 1Corinteni 11:4-5, cu 1Corinteni 11:15.

Conform Bibliei chiar femeile necăsătorite au un cap, pe tatăl lor (comp. cu Numeri 30:3-5), sau pe fraţii din adunare (1Corinteni 11:3).

Când trebuie femeia să aibă capul acoperit?

După unii niciodată, după alţii tot timpul chiar şi noaptea în somn, după Cuvântul lui Dumnezeu femeile creştine trebuie să se învelească atunci când se roagă sau profeţesc, după cum se precizează în 1Corinteni 11:4-5,1Corinteni 11:13.

Înţelegem că cuvântul lui Dumnezeu ne explică elocvent când ne spune aşa de clar: ,,rugându-se sau profeţind”. Cei ce susţin că femeia nu trebuie să se acopere, o fac pe aceasta să-şi necinstească capul, adică să manifeste lipsă de respect faţă de bărbat, care este capul ei, şi necinstindu-l pe acesta, îl necinsteşte pe Dumnezeu.

Ceilalţi care susţin că tot timpul trebuie să-l poarte, cad în altă extremă, ba chiar se descoperă ca fiind nedrepţi, căci ei ca bărbaţi în zile de iarnă poartă căciuli, ori dacă le cer femeilor să fie acoperite tot timpul, atunci bărbaţi ar trebui să fie descoperiţi tot timpul! Însă, pentru a fi corecţi şi biblici, un bărbat trebuie să fie cu capul descperit, doar când se roagă sau profeţeşte după cum spune v.4: ,,Orice bărbat, care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său. (BC), în contrast o femeie trebuie să aibă capul acoperit când se roagă sau proroceşte.

Însă să vedem în continuare:

 

Cu ce trebuie să se acopere femeia în semn de supunere?

Biblia nu ne descrie materialul învelitori, ea ne spune doar ca femeile să aibă capul acoperit sau învelit, când se roagă sau profeţeşte. Însă cu siguranţă această descriere nu se potriveşte cu o perucă, cordeluţă, cu o bucată de hârtie pusă pe cap.

Unele grupuri religioase ca menoniţii de pildă, merg mai departe și învață că o pălărie, bască sau căciulă este inadecvată, deoarece nu învelește capul femeii, și deoarece această învelitoare trebuie să fie o învelitoare-semn, ea trebuie să fie ceva deosebit de un articol normal de îmbrăcăminte, tocmai pentru a indica că este un semn al autorităţii asupra ei. Iar despre pălării, tot aceștia susțin că pălăriile cu toate că sunt acoperitoare ale capului, sunt subiectul modei şi al capriciului şi pot fi extrem de colorate şi de diferite forme şi mărimi; şi fiind piese de vanitate pot distrage închinătorii către purtătoare pălăriei. În concluzie, învelitoarea potrivită spun aceştia este: baticul, mahrama, voalul, basmaua.

Femeile evreice purtau un fel de mahramă (Isaia 47:2) şi chiar dacă la ele, putea însemna un văl care să-i acopere întregul cap, ca la arăboaice azi (Geneza 24:65; Numeri 5:18; Cantarea Cantarilor 4:1,Cantarea Cantarilor 4:3; 5:7; 6:7; Isaia 3:18-23), sau ca la prostituatele din antichitate (Geneza 38:14-15).

Însă noi fiind în noul legământ, dacă medităm cu atenţie asupra textului, ne dăm seama de contrastul dintre bărbat şi femeie, dintre închinarea cu capul gol al bărbatului, şi închinarea cu capul acoperit al femeii. Eu cred că dacă Scriptura nu menţionează forma materialului cu care să-şi acopere femeile capul când se roagă sau profeţesc, nici noi nu ar trebui să o facem.

Dacă căciula şi pălăria nu sunt bune, atunci însemnă că bărbatul se poate ruga cu pălăria şi cu căciula pe cap, căci ele nu reprezintă potrivit acestor teologi o învelitoare-semn!?! Este o ipocrizie şi o inconsecvenţă să cerem ceva femeilor, dar regula noastră să nu aibă corespondent la bărbaţi. Regula scrisă de Pavel şi inspirată de Dumnezeu, era şi pentru bărbaţi şi pentru femei, dacă bărbaţii trebuie să se roage cu capul descoperit de orice acoperământ, nu doar fără batic sau voal; ci, fără pălărie, căciulă, şapcă, bască, etc., atunci femeile trebuiau să se roage cu capul acoperit nu neapărat doar cu batic sau voal, dar şi o pălărie, bască sau căciulă modestă, cuviincioasă este potrivită.

Da, pălăria sau căciula poate fi subiectul modei şi al capriciului, dar tot la fel poate fi şi baticul subiectul modei.

Biblia în noul legământ nu cere o învelire ca şi femeile arăboaice; care îşi acoperă şi faţa; ci, ca femeia să aibă pe cap un semn al autorităţii, din cauza îngerilor”. Semnul este pe cap, nu se cere ceva ce înfăşoară complet capul inclusiv faţa, însă cu siguranţă că semnul trebuie să arate cuviincios, ca un semn adecvat al supunerii, astfel nu credem că o perucă, o simplă cordeluţă sau o bucată de hârtie pusă într-un moment pe cap, ar reprezenta, cuviinţa, supunerea şi smerenia şi ar putea fi considerată: ‚învelitoarea supunerii’.

Cu siguranţă însă, că orice acoperitoare a capului (batic, voal, basma, căciulă, bască, pălărie, etc.) devine o învelitoare-semn, nu prin formă, culoare; ci, prin faptul că acel semn există pe cap, când creştina se roagă sau profeţeşte.

Femeia creştină trebuie să aibă pe cap acest semn al supunerii chiar atunci când se roagă singură, deoare Scriptura spune: „De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei” (1Corinteni 11:10 GBV). Iată, chiar dacă nu este nimeni cu ea să o vadă, ea din cauza îngerilor care văd faptele ei şi care raportează la Dumnezeu, trebuie să aibă un semn pe cap atunci când femeia se roagă.

 

Podoabe – Machiaj

Ce spune Biblia despre purtarea de bijuterii?

Este adevărat că în Vechiul Legământ purtarea de bijuterii nu era interzisă, chiar în cantităţi mari, de fapt aurul în sine nu este necurat, căci a fost creat de Dumnezeu, în plus, multe lucruri din cer, chiar şi gloria lui Dumnezeu este comparată cu strălucirea aurului (Ezechiel 1:4,Ezechiel 1:26-27; Apocalipsa 4:2-3), chiar Dumnezeu a împodobit naţiunea lui Israel simbolic cu bijuterii (Ezechiel 16:9-14), iar metalele preţioase şi nestematele erau folosite ca ornamente în cortul întâlnirii şi la templu (Exod cap. 25,28; 1Regi cap. 6).

Însă în scrierile Noul Legământ este privit în mod nefavorabil purtarea de bijuterii scumpe (1Petru 3:3-4; 1Timotei 2:9), chiar dacă în Vechiul Legământ bijuteriile costisitoare erau permise ca mod de împodobire (Geneza 13:2; Geneza 24:22; Geneza 24:35,Geneza 24:53; Exod 35:22; Iov 42:11; Daniel 5:7), însă creştinii au norme mai înalte în ce priveşte împodobirea, astfel ei sunt încurajaţi să pună accent pe împodobirea spirituală în omul ascuns al inimii după cum reiese din 1Petru 3:3-4, unde se spune: Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. În timp ce acest text spune pe ce împodobire să punem accentul, adică pe cea spirituală, cel din 1Timotei 2:9-10, ne spune cum să ne împodobim din punct de vedere fizic, prin cuvintele: “Tot aşa, femeile să se gătească, având o îmbrăcăminte cuvincioasă cu modestie şi bun simţ,…” iar în continuare textul ne spune cum să nu ne împodobim din punct de vedere fizic: „..NU cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe…”, căci de fapt mireasa lui Cristos nu este prezentată în Biblie ca având bijuterii, însă prostituata, Babilonul cel mare este prezentată ca fiind împodobită cu aur şi pietre scumpe (Efeseni 5:27 comp. cu Apocalipsa 17:4; Apocalipsa 19:7-8).

Motivele pentru această interdicţie este că purtarea de bijuterii scumpe este: 1. Lipsă de modestie, căci prin ele poţi ieşi în evidenţă şi să eclipsezi pe ceilalţi (1Timotei 2:9); 2. Teama de Dumnezeu, căci textul ne spune în continuare: “…nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că se tem de Dumnezeu.”, astfel teama de Dumnezeu ne împinge la a asculta de acest principiu, şi la a ne împodobi cu fapte bune, printre care şi dărnicia, dar cum vom da noi bani celor săraci sau pentru lucrarea lui Dumnezeu, dacă aceşti bani îi avem investiţi în bijuterii? Cu toate acestea să avem grijă să nu fim ipocriţi, căci degeaba nu purtăm bijuterii dacă în schimb suntem egoişti şi depozităm sume mari în bancă sau în bunuri materiale.

Ce putem spune despre bijuteriile ieftine din metale semi-preţioase sau confecţionate din material ne-preţiose? După cum ne-am dat seama Biblia nu prezintă prea multe informaţii în această privinţă, însă spiritul acestei porunci ne vor face să căutăm modestia, discreţia, cuviinţa, şi să căutăm înfrumuseţarea omului lăuntric care nu trece (comp. 2Corinteni 4:14-16 cu 1Petru 3:3-5).

Dar ce putem spune despre purtarea verighetei ca semn pentru cei căsătoriţi? Verigheta este o bijuterie, care poate fi din aur, argint sau alte metale. Cum vom putea respecta porunca de a nu ne îmbodobi cu aur sau argint dacă purtăm verighetă? Apoi, chiar dacă verigheta este dintr-un metal nepreţios, să nu uităm că ea  îşi are originea din păgânism, având o semnificaţie religioasă în religia falsă. Verigheta însemna o legătură spirituală, demonică prin care un bărbat îi ţine spiritul soţiei sub controlul lui (vezi cartea: „Cum a început” de Paul Berdanier). Primii creştini nu au folosit verigheta!

Cu siguranţă cei ce sunt credincioşi şi loiali lui Dumnezeu, vor avea totdeauna o ţinută modestă, fie că sunt bărbaţi, fie că sunt femei, astfel ei vor investi mult mai mult, atât ca timp, cât şi ca bani în bogăţiile eterne şi în podoaba spirituală lăuntrică a virtuţii creştine.

 

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre machiaj?

Scopul machiajului, incluzând: rujul, rimelul, vopselele de faţă, etc. este ca să devii mai frumoasă, de a atrage atenţia, uneori de seduce, de a ieşi în evidenţă.

Machiajul denotă că nu te mulţumeşti cu modul în care arăţi, cu modul în care Dumnezeu te-a creat! Aceasta izvorărăşte dintr-un duh de nemulţumire, pe când creştinele trebuie să mulţumească pentru toate (1Tesaloniceni 5:18), ele sunt învăţate de Cuvânt că toate lucrurile (inclusiv anumite defecte ale feţei) lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu (Romani 8:28).

Din Biblie aflăm, că Izabela se farda, putând fi recunoscută de la distanţă după machiajul ei (2Regi 9:30-32), machiajul este asociat cu comportarea libertină (Ieremia 4:30; Ezechiel 23:40).

O creştină care caută înfrumuseţarea spiritului ei, nu se va machia, ci va asculta de porunca: podoaba voastră să nu fie cea de afară...ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” - 1Petru 3:3-4, GBV.

 

Concluzie:

Întorcându-ne în Eden, ştim că de la început Creatorul când i-a creat pe oameni i-a creat de sex feminin şi de sex masculin, bărbatul şi femeia având asemănări şi deosebiri, femeia fiind complectarea bărbatului, „un ajutor potrivit” (Geneza 1:27-28; Geneza 2:18,Geneza 2:24), şi supusă bărbatului care era capul ei, datorită faptului că a fost creat primul, că femeia a fost creată din bărbat, şi a fost făcută pentru bărbat (1Corinteni 11:7-9; 1Timotei 2:13). Astfel exista o ordine între sexe precum şi o diferenţiere a lor, datorită faptului că ei nu au fost creaţi identic, existând diferenţe fizice, emoţionale, psihice, şi funcţionale. Dacă ei ar fi fost creaţi identici atunci nu s-ar mai complecta unul pe altul, fiecare fiind independent faţă de celălalt şi nu ar avea nevoie de celălalt nici măcar în procreere, dar Dumnezeu i-a creat ca să se completeze reciproc şi doar împreună să fie o singură carne (Geneza 2:24; Matei 19:5).

Această difernţiere între sexe pentru creştini se realizează prin: femeia nu poartă haine bărbăteşti, nu se tunde scurt, bărbăteşte, ci are părul lung ca învelitoare, poartă învelitoarea semn pe cap când se roagă şi profeţeşte.

Chiar dacă lumea condusă de cel rău, strică bunele obiceiuri divine lăsate de Dumnezeu prin Cuvântul Său, noi vom ţine rânduielile aşa cum sunt lăsate de Dumnezeu (1Corinteni 11:1-2), pentru că ele sunt sfaturile lui Dumnezeu, nu sfaturile lui Pavel, şi biserica lui Dumnezeu nu se ceartă, nu negociază adevărul (1Corinteni 11:16); ci ascultă de porunca Domnului (1Corinteni 14:36).