Rugăciunea în adunare
Mulţi creştini se întreabă: Cum trebuie să se roage creştinii în adunare, ca trup al lui Cristos?
În Scripturi găsim 3 modele de rugăciune atunci când poporul lui Dumnezeu este adunat:
1) Rugăciune a conducătorului reprezentând adunarea:
Numeri 11:2: „Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului şi focul s-a stins.”
Numeri 21:7: „Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.”
2Cronici 30:18: „Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon nu se curăţiseră şi au mâncat Paştele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi.”
1Regi 8:22-61, în acest text se prezintă rugăciunea lui Solomon prin care a reprezentat Israelul atunci când s-a sfinţit templu, putem să o citim în propriile noastre Biblii.
Alte exemple în plus, putem citi după cum urmează:
1Cronici 16:36: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul a zis: „Amin!” şi lăuda pe Domnul!”
Neemia 8:6: „Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ.”
Psalmi 106:48: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul să zică: „Amin! Lăudaţi pe Domnul!”
În concluzie la acest tip de rugăciune, este rugăciunea în care cineva, de obicei un conducător, se ruga şi reprezenta poporul lui Dumnezeu, iar acesta aproba şi participa la rugăciune spunând „amin” adică ‚aşa să fie’, sau ‚adevărat’. Dar să vedem un al doilea tip de rugăciune, de data acesta un tip mai special prezent în poporul lui Dumnezeu doar după Penticosta, după turnarea Duhului Sfânt:
2) Rugăciune pe rând în limbi:
La acest tip de rugăciune se face referire doar la 1Corinteni 14:16-17,1Corinteni 14:27-28: „Altmintrelea, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui? Negreşit, tu mulţămeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte…Dacă sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.” [vorbirea în limbă din v.27,28 se referă la rugăciunea în alte limbi, vezi 1Corinteni 14:2].
În Scripturi nu există rugăciune pe rând (exceptând cea în limbi), ca şi cele ce se practică în unele adunări.
În adunarea creştină, chiar la rugăciunea în limbi pe rând, era stabilit un număr de persoane, şi anume maxim trei într-o sesiune, astfel nici în limbi, nu se puteau ruga, pe rând, mai mult de trei persoane. Tot la fel era limitată la trei persoane şi în cazul profeţiei (1Corinteni 14:29).
În concluzie, rugăciunea pe rând din unele adunări, nu are o bază Biblică, acest text din 1Corinteni 14, pe care se bazează unii în încercarea lor de a argumenta, de fapt este un contra argument, deoarece acest pasaj nu permite o rugăciune pe rând a întregi adunări; sau a zeci de persoane; ci, o rugăciune a cel mult trei persoane într-o sesiune de rugăciune. Ceea ce demască rugăciunile a mai mult de trei persoane ca fiind ne-biblice.
3) Rugăciune în comun:
a) Rugăciune în comun în care relatarea biblică arată unitatea în gândire:
Atât în V.T. precum şi în N.T. găsim astfel de rugăciuni în care poporul lui Dumnezeu adunat, toţi deodată se rugau:
Judecatori 10:10,Judecatori 10:15: „Copiii lui Israel au strigat către Domnul şi au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor.”… Copiii lui Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va place. Numai izbăveşte-ne astăzi!”
Judecatori 21:2: „Poporul a venit la Betel şi a stat înaintea lui Dumnezeu până seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi, şi au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplat aşa ceva în Israel, să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?”
Iona 1:14: „Atunci au strigat (marinarii) către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei!”
Fapte 1:14,Fapte 1:24-25: „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus şi cu fraţii Lui. Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales, ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”
Fapte 4:24: „Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!”
Romani 15:6: „pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.”
Apocalipsa 5:13-14: „Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”
Apocalipsa 7:11: „Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”
Biblia indică despre rugăciuni în comun, adică rugăciuni în care toţi cei prezenţi se rugau deodată. Din unele relatări parcă ar reieşi că ei se rugau cu aceleaşi cuvinte, cu toate că este posibil ca scriitorul biblic, să redea ideea centrală a rugăciunii lor, şi nu că ne-aparat că toţi au spus aceleaşi cuvinte. Uneori scriitori biblici sugerează că o mulţime a rostit o anumită frază, însă nu trebuie să tragem ne-aparat concluzia că toţi au gândit au rostit aceleaşi cuvinte, şi mai degrabă ei erau la unison ca idee, eventual rugăciunile fiecăruia au contribuit la dezvoltarea ideii (vezi: Matei 9:11; 12:24; 27:6,7; Luca 7:4-5; Fapte 6:2; Fapte 11:18; Fapte 14:11-12; Fapte 15:5; Fapte 17:19; Fapte 22:22-23). În unele cazuri poate cei ce au consemnat rugăciunile în Scripturi, au consemnat doar rezumatul lor, sau ideea principală, sau rugăciunea a unei persoane din grup care se evidenţia faţă de ceilalţi, şi nu neapărat că toţi s-au rugat cu aceleaşi cuvinte.
Dar chiar dacă unele rugăciuni în comun prezentate mai sus, e posibil ca toţi să fi rostit aceleaşi cuvinte, aceasta nu trebuie să ne facă să respingem rugăciunile în comun în care fiecare se roagă cu cuvinte diferite, din trei motive: 1) doar rugându-ne în comun, ne obişnuim cu această metodă de rugăciune care va fi şi în cer, unde creaturile spirituale nu se roagă pe rând; ci, în comun; 2) doar rugându-ne în comun chiar dacă cu cuvinte diferite, facem un pas spre rugăciunea în comun din cer, unde şi cuvintele vor fi la unison. Dacă nu facem pasul acesta, nu vom ajunge niciodată la pasul doi. Problema în discuţie de fapt nu este ce ne rugăm în adunare; ci, cum trebuie să ne rugăm. La întrebarea cum trebuie să ne rugăm? Răspunsul Biblic este: ‚în comun’, toţi deodată. La întrebarea ce să ne rugăm, ne va călăuzi Duhul Sfânt de fiecare dată pe fiecare dintre noi, indiferent că ne vom ruga la unison, sau rugăciunile fiecăruia vor fi o complectare a celuilalt în faţa tronului, rugăciunea şi închinarea noastră va fi prin Duhul.
3) Al treilea motiv este că există rugăciuni în Biblie fără a se precizează că cuvintele lor au fost la unison, după cum urmează:
b) Rugăciune în comun:
Atât în Scripturile ebarice cât şi în cele Creştine găsim astfel de rugăciuni în care poporul lui Dumnezeu adunat, se rugau toţi deodată, uneori cu cuvinte diferite, deoarece fiecare venea şi îşi mărturisea propriul păcat sau propria problemă, care uneori nu coincidea cu a colegului de închinare (comp. cu Neemia 9:2-3).
1Cronici 29:20: „David a zis întregii adunări: „Binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.” Şi toată adunarea a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Ei s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului şi înaintea împăratului.”
Neemia 5:13: „Şi mi-am scuturat mantaua, zicând: „Aşa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţine cuvântul şi aşa să fie scuturat omul acela şi lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis: „Amin.” Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s-a ţinut de cuvânt.”
Neemia 9:2-3: „Cei ce erau din neamul lui Israel, despărţindu-se de toţi străinii, au venit şi şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor. După ce au şezut jos, au cetit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi; şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.”
Cu siguranţă că nu toţi şi-au mărturisit aceleaşi păcate şi cu aceleaşi cuvinte!
Ezra 3:11: „Cântau, mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!” Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului.”
Fapte 11:18: „După ce au auzit aceste lucruri (creştinii iudei), s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat, deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
Fapte 20:36: „După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.”
Fapte 21:5: „Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat.”
Rugăciunile poporului lui Dumnezeu, atât la evreii, cât şi la creştinii care iniţial au provenit din iudaism, se rugau în comun atât la templu cât şi în adunări (vezi şi Luca 18:9-14; Fapte 3:1). Chiar şi din raţiuni practice ar trebui să înţelegem că o adunare de 120 de persoane de exemplu (Fapte 1:15), nu se poate ruga pe rând, deoarece nu ar fi timp suficient pentru rugăciuni consistente, cantitative şi calitative, ar fi timp pentru un simulacru de rugăciune. Dacă numai 5 minute s-ar ruga fiecare, ar dura doar timpul de rugăciune 600 de minute, adică 10 ore.
Mărturia extra-biblică despre rugăciune în adunare a primilor creştini:
Ignatius din Antiohia (a murit în jurul anilor 117 d.C.). Episcop din Antiohia care a scris în apărarea Creştinismului. În epistola sa către adunarea din Magnezia el scrie: „ci în comun: o singură rugăciune, o singură cerere, o singură minte, o singură nădejde în dragoste, în bucurie cea neprihănită, care este Isus Cristos”
Iustin Martirul scrie în preajma anului 150 d.C.. în prima sa apologie următoarele despre rugăciunea în adunare:
CAPITOLUL LXVI - EUHARISTIA
„Dar noi, după ce l-am spălat (botez) astfel pe cel care a fost convins şi şi-a dat consimţământul la învăţătura noastră, îl ducem într-un loc unde sunt adunaţi cei ce sunt numiţi fraţi, pentru a aduce rugăciuni din inimă în comun, pentru noi înşine şi pentru cel botezat [iluminat] şi pentru toţi ceilalţi de pretutindeni, pentru ca acum, când am aflat adevărul, să putem fi socotiţi vrednici şi prin faptele noastre să fim găsiţi buni cetăţeni şi împlinitori ai poruncilor, ca să putem fi mântuiţi cu o mântuire veşnică. După ce încheiem rugăciunile, ne salutăm unii pe alţii cu o sărutare…”
CAPITOLUL LXVII – ÎNCHINAREA SĂPTĂMÂNALĂ A CREŞTINILOR
„Iar în ziua de duminică, toţi cei ce locuiesc la oraş sau la ţară se adună împreună într-un loc şi citesc memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor, atât cât îngăduie timpul. Iar după ce a terminat cel care citeşte, conducătorul dă instrucţiuni verbal şi îndeamnă la imitarea acestor lucruri bune. Apoi ne ridicăm cu toţii şi ne rugăm şi, aşa cum am spus înainte, când se încheie rugăciunea, se aduc pâinea şi vinul, iar conducătorul aduce rugăciuni şi mulţumiri într-un mod asemănător, după puterea lui, iar oamenii consimt, spunând: „Amin”.
Astfel adunarea (biserica) creştină din sec. II. Foarte timpuri avea aceste două metode de rugăciune, cea a conducătorului, şi cea în comun.
Concluzie
Rugăciunea în adunare se face fie ca trup, adică în comun toţi împreună, fie cineva reprezintă trupul lui Cristos, în special conducătorii adunării.
În cazul rugăciunilor pe rând, adică în slujirea individuală ca mădular, la această slujire participă numai bărbaţii, cu profeţii, descoperiri, psalmi, şi rugăciune în limbi. Slujirea pe rând este rezervată bărbaţilor pentru zidirea adunării indiferent sub ce formă i-a această slujire – 1Corinteni 14:26-37. Dacă se permite ca surorile şi musafirii din lume, să se roage pe rând, atunci însemnă că ele cât şi musafirii, pot reprezenta adunarea în faţa lui Dumnezeu, ceea ce este nepotrivit. Un om din lume nu poate reprezenta adunarea lui Dumnezeu; ci, creştinul care este preot din poporul divin (comp. Deuteronom 23:3; 2Cronici 23:6,2Cronici 23:19; cu 1Petru 2:5-9), nici o femeie, căci altfel ar eclipsa capul ei care este bărbatul (1Corinteni 11:3).
Chiar în contextul din 1Corinteni 14, unde se vorbeşte de slujirea pe rând, de rugăciuni în limbi pe rând, femeii i se spune: „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.” (1Corinteni 14:34). Femeia poate participa ca şi musafirul din lume, la rugăciunile în comun, deoarece casa lui Dumnezeu este „o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7). Rugăciunea în comun este singurul tip de rugăciune la care poate participa oricine nu doar fraţii; ci, chiar surorile, copiii fraţilor, musafirii din lume, oricine se poate închina în acest mod, la fel ca şi la templul din Ierusalim, unde oameni de orice fel, chiar dacă nu erau preoţi sau leviţi, se puteau ruga în curtea templului, în comun, indiferent că erau: farisei, vameşi, fameni, evrei, prozeliţi, etc. (vezi: Luca 1:10; 18:10-13; Fapte 2:5; 8:27). La templu din Ierusalim existau chiar anumite ore de rugăciune, unde toţi mergeau să se închine împreună (Fapte 3:1-11).
Problema care se ridică atunci când ne rugăm pe rând, este următoarea: fie nu-i lăsăm pe cei din lume să se roage, dar atunci aceea adunare nu este „o casă de rugăciune pentru toate popoarele”, fie îi lăsăm să se roage, dar atunci s-ar putea să ne trezim că rugăciunea lor nu este prin Duhul, ba chiar că atrage mai degrabă spirite necurate decât prezenţa lui Dumnezeu. Am simţit şi am avut astfel de experienţe, în care cineva s-a rugat şi am simţi prezenţe străine pe care a trebuit să le mustru ‚în Numele lui Isus’, chiar să intervin în aceea rugăciune pentru a o opri. Sau se poate întâmpla să fim toată adunarea martoră la rugăciuni care nu sunt după voia lui Dumnezeu, rugăciuni care exprimă neadevăruri.
Dar într-o închinare colectivă, chiar dacă unii nu se roagă cum trebuie, ea nu este auzită de toţi, fiecare concentrându-se pe ceea ce el are să-i spună la Dumnezeu. Unii care nu ştiu să se roage, nu sunt obligaţi să se roage, ca în anumite grupuri de rugăciune pe rând, unde am auzit mai multe cazuri de necredincioşi, chiar atei prezenţi, care au fost puşi să se roage, deoarece le-a venit rândul, fiind în cerc, şi au imitat şi ei ceva, au îngăimat ceva... Însă în rugăciunea colectivă, cei ce nu pot sau nu ştiu să se roage, pot asculta rugăciunile din jurul lui şi astfel poate învăţa să se roage, iar cu timpul vor reuşi şi ei să se roage. Ba mai mult, el este liber să se descarce în faţa lui Dumnezeu fără a simţi ruşine, frică sau teama de a greşi, el se poate exprima cum poate sau ştie, fără a fi necesar să se concentreze pe un limbaj elevat sau teologic exact, el chiar dacă greşeşte este acoperit de rugăciunile celor tari spiritual, acelora care poate susţin cel mai mult rugăciunea comună, care poate se roagă prin Duhul şi cu fervoare.
Unii preferă să se roage în gând sau în duhul lor (vezi 1Samuel 1:10-16), atmosfera de la închinarea colectivă este propice şi pentru un astfel de stil de rugăciune, dar pe rând, nimeni nu se poate ruga doar în gând sau în duhul lor.
Ca să nu mai vorbim de faptul că nu eşti lăsat să te rogi prea mult în rugăciunile pe rând, cunosc un caz când un frate a vrut să-şi descarce mai mult inima şi a fost oprit.
De fapt, chiar mergând la astfel de adunări am observat sărăcia spirituală şi slăbiciunea vieţii de rugăciune a acestora. Este clar că unde se fac rugăciuni pe rând, ele sunt foarte scurte, telegrafice, conţinând în multe cazuri doar câteva cuvinte exprimate în grabă, deoarece nu este timp ca de pildă o adunare de 500 de membrii să se roage cu toţii. Nu numai că rugăciunile sunt telegrafice, dar ele sunt în ce mai mare parte raţionale, nici vorbă de rugăciuni prin Duhul aşa cum ne îndeamnă Scriptura (Efeseni 2:18; 6:18; Iuda 1:20).
Rugăciunile prin Duhul, vin în fiinţă într-o atmosferă liberă, unde accentul cade pe rugăciuni din inimă, rugăciuni unde ne vărsăm sufletul înaintea lui Dumnezeu (Psalm 61:8; Psalm 142:2), şi nu rugăciuni, unde trebuie să ne concentrăm la maximum din punct de vedere raţional şi teologic, pentru ca nu cumva să spunem ceva care ar putea să pară nepotrivit sau ciudat, unde trebuie să folosim cuvinte teologice, sau care să fie foarte coerente exprimate.
Am avut experienţe că atunci când unii se rugau, ei se rugau incorect, chiar spunând cuvinte ale necredinţei, care atrăgeau mai mult demonii decât prezenţa lui Dumnezeu, dar în rugăciunea colectivă, chiar dacă unii se roagă incorect, rugăciunea celorlalţi, şi mai ales a conducătorilor, a celor maturi spirituali, vor acoperi slăbiciunile fraţilor lor (comp. cu Romani 15:1).
Chiar şi din raţiuni practice ar trebui să înţelegem că o adunare de 120 de persoane de exemplu ca cea din Fapte 1:15, nu se poate ruga pe rând, deoarece nu ar fi timp suficient pentru rugăciuni consistente, cantitative şi calitative, ar fi timp pentru un simulacru de rugăciune. Dacă numai 5 minute s-ar ruga fiecare, ar dura doar timpul de rugăciune 600 de minute, adică 10 ore. Să analizăm pe scurt obiecţiile ce se aduc contra rugăciunii în comun:
Citind o anumită revistă a unora care susţin rugăciunea pe rând, ei susţineau acolo că la rugăciunea în comun se pot strecura vrăjitori care să rostească în alte limbi, blesteme asupra creştinilor. De ce însă această obiecţie nu este una reală, deoarece şi la adunările unde se roagă pe rând, unii vrăjitori pot rosti blesteme în gând.
În plus, la adunările cu rugăciune în comun, unde funcţionează darul vorbirii în alte limbi, funcţionează şi darul profeţiei, iar chiar dacă ar veni astfel de vrăjitori cu intenţii ascunse ei ar fi deconspiraţi, de profeţi, căci Scriptura spune: „...el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru” (1Corinteni 14:24-25).
O altă obiecţie este că la rugăciunea în comun nu putem să spunem „amin”, la rugăciunea celorlalţi deoarece nu putem să fim atenţi la toate rugăciunile. Ei argumentează cu textul din 1Corinteni 14:15-16: „Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. Altmintrelea, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui?”
În text şi context este vorba de rugăciunea sau cântarea în limbi pe rând, e normal ca cineva să nu poate spună ‚amin’ la o rugăciune în altă limbă, când nu a-i înţeles rugăciunea. Acest pasaj nu are de a face cu rugăciunea în comun, la care noi putem spune amin, atât în timpul rugăciunii, atunci când auzim anumite fraze, sau fragmente din rugăciunea celorlalţi şi să ne dăm încuviinţarea la ele, precum şi să spunem la sfârşit „amin”, la rugăciunea rostită de noi.
O altă obiecţie este că această rugăciune nu este de fapt o rugăciune colectivă, unită, comună, deoarece fiecare se roagă separat pentru el şi problemele lui. Rugăciunea de acest tip poate să nu fie în unitate, atunci când fiecare se roagă doar pentru el, în mod egoist. Însă această rugăciune poate fi în unitate, atunci când: conducătorul, sau cel ce dă îndemnul la rugăciune, spune câteva ţine (obiective) de rugăciune, sau când Duhul Sfânt îi călăuzeşte pe fiecare într-o direcţie, sau când pur şi simplu cineva care se roagă mai tare şi mai puternic conduce adunare într-o direcţie. Ba mai mult, uneori auzim ce se roagă cel de lângă noi, şi primim prin rugăciune lui, direcţie şi călăuzire şi ne rugăm în unitate cu subiectul lui.
O altă obiecţie este că rugăciune în comun nu zideşte, ca cea pe rând, când auzi clar cum se roagă celălalt, eşti zidit de cuvintele lui rostite.
Este adevărat că rugăciunea în care unul se roagă şi ceilalţi ascultă, zideşte audienţa mai ales din punct de vedere mintal. Însă tocmai de aceea rugăciunea celui ce reprezintă adunarea este binevenită, ea zideşte adunarea; însă Biblia vorbeşte şi de o rugăciune ce zideşte duhul omului (1Corinteni 14:2-4). Rugăciunea pe rând poate zidi, însă din punct de vedere spiritual, rugăciune în comună şi mai ales rugăciunea făcută prin Duhul Sfânt, zideşte duhul oamenilor. Tot ce vine de la Duhul Sfânt zideşte duhul omului, ce vine de la minte zideşte mintea.
E nevoie ca şi mintea şi duhul omului să se roage şi să fie zidite sau edificate din punct de vedere spiritual, de aceea adunarea lui Dumnezeu în Cristos, se roagă şi în comun, precum şi ocazii când unii fraţi reprezintă adunarea în rugăciune.
Dacă există situaţii când un frate cântă individual, precum şi momente când se cântă în comun toată adunarea, le fel şi rugăciunea trebuie să fie atât reprezentativă printr-un frate, cât şi comună ca adunare şi ca trup al lui Cristos unit.
Rugăciunea în comun făcuta în chip ordonat produce o armonie cerească, ca zumzetul miilor de albine în acelaşi stup (1Corinteni ,1Corinteni :40). Ca şi un cor pe mai multe voci sau o orchestră care cântă cu mai multe instrumente, care pot fi ceva încântător pentru urechea noastră, tot aşa rugăciunea în comun nu creează probleme pentru urechea lui Dumnezeu, care ascultă în acelaşi timp milioane de rugăciuni de pe tot globul.
Pur şi simplu rugăciunea colectivă este un tot unitar, în care rugăciunea unuia complectează rugăciunea celuilalt, sau atunci când începe să se stingă duhul de rugăciune, unul îl aprinde, şi apoi şi alţii pornesc după el. Unul vine cu o idee sau cuvinte divine, şi ceilalţi continuă firul rugăciunii.
După cum este un singur trup al lui Cristos dar mai multe mădulare, şi fiecare mădular are lucrarea lui (1Corinteni 12:12-28), tot aşa există o singură rugăciune a trupului, dar fiecare chiar prin rugăciune îşi exercită, darurile, chemarea şi slujbele, este o unitate în diversitate, şi este o minunăţie, deoarece trupul se zideşte pe baza a ceea ce contribuie fiecare (Efeseni 2:16). În acelaşi timp, este închinarea ce aduce „tămâie multă” adică „rugăciunile tuturor sfinţilor” (Apocalipsa 5:8; Apocalipsa 8:3-4).
Pe lângă toate acestea, rugăciunea cunoscută sub numele de „Tatăl nostru”, este o rugăciune formulată spre a fi spus-o în comun la unison, căci observaţi exprimarea Domnului: „Tatăl nostru” (la plural) nu „Tatăl meu”; sau „pâinea noastră”, nu „pâinea mea”, sau „ne iartă nouă”, nu „îmi iartă mie”, etc. (vezi Matei 6:7-13).
Concluzia finală: Rugăciunea este primordială în adunarea lui Dumnezeu, indiferent că un frate reprezintă adunarea, sau toată adunarea se roagă. În anumite situaţii doi sau trei se pot ruga pe rând în limbi dacă au tălmăcire, sau în anumite circumstanţe cum ar fi doi sau trei fraţi care se întâlnesc şi se roagă, rugăciunile de mulţumire de la Cina Domnului, în care doi fraţi se roagă pe rând, pentru pâine şi respectiv paharul cu rodul viţei, sau în alte cazuri, însă ţinând cont că la rugăciunea pe rând, este restrânsă la maxim trei persoane, şi ţinând cont că casa lui Dumnezeu este o casă de rugăciune pentru toate popoarele, este de aşteptat ca rugăciunea colectivă să fie de căpătâi în adunare, o rugăciune de la toţi spre Dumnezeu, şi care îi va zidi pe toţi, ca Dumnezeu să fie glorificat prin toţi, a Lui să fie slava şi cinstea prin Isus Cristos, amin.