1) Duhul Sfânt este distinct ca persoană de persoanele: Tatălui şi al Fiului:

 

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei persoane diferite, dar care sunt în unitate în ce priveşte lucrarea (Ioan 10:30; Romani 15:30; 1Corinteni 12:4-6; 2Corinteni 13:14; Efeseni 4:4-6; 1Ioan 5:6-8).

 

În Ioan 16:12-15, se spune: Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.

 

În timp ce Domnul Isus, nu a putut să-i înveţe anumite lucruri datorită limitelor ucenicilor, ei nu puteau duce (purta) atunci anumite adevăruri, atunci când va veni Mângâietorul ei urmau să fie călăuziţi de Acesta în tot adevărul.

 

Este interesant că Mângăietorul, este un Duh distinct de Cristos ca duh, căci El „nu va vorbi de la El”, ci El urmează modelul lui Isus, care nici El nu a vorbit de la El (Ioan 12:49). După cum Isus a învăţat ceea ce Tatăl i-a transmis, ce Tatăl L-a învăţat (Ioan 8:28), i-a poruncit (Ioan 12:49; Ioan 14:31).

 

Mângâietorul va face la fel, dar raportat la Cristos. Dacă Fiul este învăţat de Tatăl şi este supus Lui, Duhul Sfânt Îi este supus lui Cristos şi învaţă de la El.

 

Dacă Mângâietorul este doar Duhul/prezenţa/manifestarea lui Cristos, este forţat a spune: Acesta „nu va vorbi de la El”, deoarece Duhul lui Cristos nu poate fi despărţit de Cristos. Dacă vorbeşte Duhul lui Cristos, vorbeşte Cristos.

 

De asemenea, o putere/forţă activă/influenţă nu poate vorbi.

 

Apoi Mângâietorul vorbeşte „tot ce va fi auzit”, El nu vorbeşte de la Sine; ci, ceea ce aude, este impropriu să spui că Duhul/prezenţa/manifestarea lui Cristos vorbeşte ceea ce a auzit de la Cristos, deoarece nu putem separa prezenţa Lui de persoana Însuşi.

 

Apoi, este imoral ca duhul/prezenţa/manifestarea unei persoane să proslăvească  persoană pe care o manifestă, fiindcă aceasta însemnă, că se glorifică pe Sine Însuşi. Textul spune clar: El [Mângâietorul] Mă va proslăvi”, dacă Duhul Adevărului, Mângâietorul este doar Duhul lui Cristos, atunci în mod implicit a-l proslăvi (preamări) pe Cristos înseamnă a se premări şi pe Sine, deoarece nu putem despărţi Duhul propriu a lui Cristos de Cristos.

 

Cu siguranţă, după cum Fiul Îl premăreşte pe Tatăl (Ioan 8:49; Ioan 12:28; Ioan 17:1), Duhul Sfânt (o altă persoană) Îl premăreşte pe Fiul.

 

Faptul că este o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul reiese clar din cuvintele: [Mângâietorul] va lua din ce este al Meu [a lui Isus] şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.

 

Dacă, citim contextul dinainte, v.7-13, în care Isus vorbeşte de faptul că este de folos ca El să plece, deoarece aşa va veni Mângâietorul, care va dovedi lumii: păcatul, dreptatea şi judecata, iar pe ucenicii Domnului îi va călăuzi în tot adevărul.

 

Domnul Isus avea slujba de Mângâietor cât timp a fost pe pământ (Matei 12:1-7; 26:10; Marcu 6:34; Luca 9:11; Ioan 11:19-26), să le vestească şi să-i călăuzească (conducă) El în tot adevărul, să convingă lumea de păcatul ei (Ioan 1:7,Ioan 1:9; 3:17-21; 7:7; 12:35,36,46; 14:6).

 

Dar erau unele lucruri pe care ei nu le puteau înţelege atunci (v.12), de aceea era de folos, ca să vină Duhul Adevărului, să i-a din ceea ce este al lui Isus, adică din ‚slujba de Învăţător, Mângâietor de Călăuzitor’, şi să le vestească lucrurile viitoare şi să-i conducă în tot adevărul.

 

Astfel, în acest context, Isus spune „Tot ce are Tatăl, este al Meu”, El se referă la rolurile sau funcţiile Tatălui de a stăpâni Cuvântul şi al comunica (Ioan 17:7-10), funcţie pe care i-a dat şi Fiului. Astfel Isus a primit rolul de a comunica adevărul (v.9), iar Duhul Sfânt a primit această funcţie (lucrare), după înălţarea lui Isus, şi ne va descoperi viitorul călăuzindu-ne în tot adevărul.

 

În Ioan 16:13-15, este atât de clar că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei persoane. Tatăl îi dă slujbele de slujire a copiilor Lui, Fiului; Fiul dă din slujbele Lui, Mângâietorului, cu scopul ca Acesta să-i călăuzească în tot adevărul, să le vorbească creştinilor din cele auzite de la Fiul, să le vestească lucrurile viitoare.

 

Raportat la Fiul - Duhul Adevărului, Mângâietorul face următoarele lucruri: va veni în locul Lui; nu va vorbi de la Sine, ci din cele auzite de la Fiul, va descoperi şi călăuzi (creştinilor) în tot adevărul.

 

În plus, Mângâietorul nu poate fi o puterea/forţa activă, deoarece: o putere nu aude, nu vorbeşte cele auzite, nu vesteşte şi călăuzeşte, nu poate înlocui pe Cristos ca Mângâietor. Parakletos [Mângâietorul, Susţinătorul, Ajutorul, Avocatul] trebuie să fie o persoană, altfel El nu poate aduce o mângâiere, un ajutor conştient, o putere nu poate fi un avocat care să pledeze pentru omul păcătos, aşa cum face o persoană (Romani 8:26,Romani 8:27).

 

Un alt argument este cel din 2Corinteni 13:14, unde din nou cele trei fiinţe sunt descrise prin cuvintele: „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin”.

 

Apostolul Pavel putea să pomenească doar pe Tatăl şi Fiul, dacă Duhul Sfânt era: o putere, o manifestarea sau duhul lor. Dar prin faptul că Duhul Sfânt este pomenit distinct de cele două persoane, arată că El este o persoană diferită de Dumnezeu şi Cristos. Faptul că este pomenit împreună cu Tatăl şi Fiul, arată că ei sunt într-o unitate în voinţă, scop şi lucrare, pentru zidirea creştinilor în har, dragoste şi părtăşie.

 

 

 

2) Cei trei sunt distincţi în lucrare şi poziţie:

 

În 1Corinteni 12:4-6, se afirmă: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; Sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.

 

Iată în poporul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt dă darurile, Domnul Isus dă slujbele, iar Dumnezeu Tatăl face lucrările.

 

Faptul că Duhul Sfânt dă darurile nu însemnă că în dezacord cu voia lui Dumnezeu, sau cu a lui Cristos; ci, în unitate cu ei (Efeseni 4:7; Evrei 2:4).

 

Tot la fel, faptul că Fiul dă slujbele în adunare, nu însemnă că în dezacord cu voia lui Dumnezeu, căci slujbele se dau pe baza darurilor primite de la Duhul Sfânt, iar numirea în slujbe se face de către Duhul Sfânt (Fapte 20:28), iar în alte pasaje, Dumnezeu este descris ca fiind cel ce rânduieşte în slujbe (1Corinteni 12:28). Cei trei sunt în unitate şi în acest domeniu.

 

Da, Dumnezeu face lucrările, dar prin cine? Prin Fiul şi prin Duhul Sfânt (Ioan 16:13-15), deci din nou cei trei sunt în unitate de gândire, scop, voinţă şi lucrare, dar nu este vorba de o unitate de substanţă sau de esenţă.

 

În Efeseni 4:4-6, se spune: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi”.

 

Iată Duhul Sfânt este descris prin expresia: „un singur Duh”; poziţia Lui este unică între duhurile create cu excepţia Fiului. Fiul lui Dumnezeu, Isus, are poziţia de Domn, iar Tatăl poziţia de Dumnezeu, un Dumnezeu suprem care este mai presus de toţi. Cei trei sunt distincţi unul de altul prin titlurile ce li se acordă: Tatăl, titlul de Dumnezeu, Isus, titlul de Domn, iar Mângâietorul, titlul de Duh.

 

 

 

3) Cei trei sunt distincţi în închinare:

 

Pavel spune în Romani 15:30 NTR: Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine”. Cele mai bune traduceri din română traduc cu „prin” (BB 2001; NTTF – 2008; CLV), nu cu „pentru” ca BC şi BCR. În limba greacă, apare: „dia” = prin.

 

Iată apostolul neamurilor, îndeamnă pe creştini din Roma să se lupte pentu el în rugăciuni, ca să iudeii necredincioşi; şi ca slujba de ajutorare materială pentru fraţii din Ierusalim să fie bine primită. Să se lupte rugându-se prin Domnul Isus, şi prin dragostea Duhului, la Dumnezeu. De aici reiese că cei trei sunt distincţi în închinare, Tatăl ascultă rugăciunile în calitatea Sa de Dumnezeu, în final rugăciunea trebuie să ajungă la El, dar va ajunge doar prin Isus, Fiul Său (a doua persoană divină ca poziţie şi natură), şi prin Duhul Sfânt (a treia persoană divină ca poziţie şi natură).

 

Şi mai clar reiese din Efeseni 2:18: „Căci prin El [Isus] şi unii [evreii] şi alţii  [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [prin Duhul Sfânt] (BCR).

 

Cele trei persoane implicate în închinarea noastră, sunt foarte clar prezentate aici, prin Isus, avem acces la Tatăl, printr-un Duh (Duhul Sfânt). Iată prin Fiul şi Duhul Sfânt ajungem la Dumnezeu Tatăl (vezi şi Efeseni 3:14; 5:20; 6:18).

 

 

4) Duhul Sfânt este un altul decât Isus, un alt Mângâietor:

 

Ioan 14:16,Ioan 14:17: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor), care să rămână cu voi în veac”.

 

Domnul Isus, în noaptea când a fost vândut pentru 30 de monede de argint, le spune aceste lucruri celor 11 ucenici (discipoli) fideli ai Lui. El le spune că se duce în cer să le pregătească un loc (v.2,3), însă nu-i va lăsa singuri; ci, se va ruga Tatălui, ca să trimită pe altcineva în locul Lui, pe Mângâietorul, care să rămână cu ei pentru totdeauna.

 

Domnul Isus, printre rolurile multe ce le-a avut pe pământ, a avut şi rolul de Mângâietor, adică avocat, apărător, etc. (comp. Luca 4:16-22 cu 1Ioan 2:1). El va trimite pe Duhul Adevărului în locul Lui, un fel de înlocuitor al Lui, nu diferit de Isus ca calitate de a mângâia, diferit numeric însă, în sensul că Duhul Adevărului este un altul, distinct de Domnul Isus.

 

Cu siguranţă că Mângâietorul nu poate fi o forţă sau o putere. Până atunci Domnul Isus a fost Paracletul lor (gr. Paraclet: apărător, ajutor), şi Domnul Isus a fost o persoană, Tatăl va trimite un alt mângâietor care să rămână cu voi în veac”, deci o altă persoană. Dacă Mângâietorul este o putere, atunci Isus ar trebuit să fi fost doar o putere.

 

Paracletul este un altul care va mângâia ca Domnul Isus, el nu diferă în slujbă, având aceiaşi slujbă, dar este un altul, adică o altă persoană.

 

Dacă Paracletul este doar Duhul/prezenţa/manifestarea lui Cristos, El nu este un altul; ci, este tot Cristos în altă formă de existenţă, ca prezenţă spirituală şi nu ca om, numai în cazul în care Parakletul este o altă persoană, El este „un alt mângâietor”.

 

Ioan 16:7-11: „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat”.

 

În acest pasaj, Domnul spune clar că le este de folos ucenicilor să plece, pentru că doar aşa poate să-l trimită pe Mângâietorul, un Duh care va veni la ei şi va ţine locul lui Cristos. Este acest Duh, doar prezenţa/manifestarea/duhul lui Cristos? Dacă Duhul Sfânt nu este distinct de Isus, atunci Domnul nu putea vorbi de o plecare a Lui şi de o venire a altcuiva; ci, El pur şi simplu lăsa o parte din El pe pământ, duhul/prezenţa/manifestarea Lui. Şi atunci nu ar fi putut spune: „dacă nu Mă duc Eu, mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”.

 

Dacă Mângâietorul este Duhul/puterea/prezenţa/manifestarea lui Cristos, indiferent dacă Isus pleca sau nu, Mângâietorul era cu ei, fie în carne (omul Isus), fie în duh (Duhul lui Isus), şi astfel Mângâietorul nu era în imposibilitate de a veni dacă Isus nu ar fi plecat la cer.

 

Doar dacă Mângâietorul este o altă persoană, El este în imposibilitate de a veni pe pământ, atât timp cât Isus Mângâietrul era cu ei.

 

În plus, lucrarea Mângâietorului este să dovedească lumea ca fiind vinovată. De ce hula împotriva Fiului se iartă, dar împotriva Duhului Sfânt nu se iartă? Deoarece o dată ce prin hulă, ai respins Duhul Sfânt, El nu-şi mai face lucrarea de mijlocire pentru tine la Domnului Isus, iar ca efect nici Fiul nu va mijloci la Tatăl, astfel nu mai există nici o cale de a ajunge la Tatăl ca să primeşti iertarea de păcate. Duhul Sfânt fiind intermediarul dintre oameni şi Isus, fără El nu avem acces la Fiul şi fără Fiul nu avem acces la Tatăl (Efeseni 2:18).

 

Însă dacă oamenii au hulit pe Fiul Omului, o dată cu venirea Mângâietorului, pentru aceştia putea mijloci Duhul Sfânt şi Domnul putea fi înduplecat să se îndure de ei şi să le dea harul pocăinţei.

 

 
5) a huli pe Fiul are consecinţe diferite cu a huli pe Duhul Sfânt:

 

Matei 12:31-32: „De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor”. (vezi şi Marcu 3:28-30; Luca 12:10).  

 

Iată un text, care diferenţează clar pe Duhul Sfânt de Fiul, oricine huleşte pe Isus, poate fi iertat, dar cine huleşte pe Duhul Sfânt nu poate fi iertat. 

 

În ce priveşte distincţia dintre Fiul şi Duhul, este clar că dacă Duhul Sfânt este: prezenţa/manifestarea/puterea/Duhul lui Cristos, este un nonsens afirmaţia Domnului.

Căci oricine Îl huleşte pe Cristos, implicit huleşte şi prezenţa/manifestarea/puterea/Duhul lui Cristos. Iată că Isus care a fost şi este Fiul omului, se diferenţează de Duhul Sfânt ca persoană!