nici unul dintre cei răi nu va înţelege, însă cei înţelepţi vor înţelege- Daniel 12:10.

El a făcut ce este rău, pentru că nu şi-a pus inima să-L caute pe Domnul” - 2Cronici 12:14.

Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima” - Ieremia 29:13.

 



Înţelepţii nu sunt cei cu capul mare, ci cei cu o inimă mare, cu o inimă întreagă pentru Dumnezeu, cei care-L caută cu inima (Psalm 119:2), cei care au teamă de El, căci frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Psalm 110:10).
Dumnezeu se descoperă celor smeriţi (Psalm 25:9; Proverbe 3:34; Iacob 4:6), celor ce-şi pun inima pentru a căuta înţelepciunea şi care doresc din tot sufletul lor priceperea, care iubesc lumina şi adevărul, care Îl iubesc pe Dumnezeu.
Atunci când căutăm să înţelegem Biblia dintr-o motivaţie corectă, Duhul Adevărului ne va ajuta, dar dacă motivaţia noastră nu este dragostea de Dumnezeu şi de semeni, Dumnezeu ne va trimite o lucrare de rătăcire ca să credem o minciună (2Tesaloniceni 2:11,2Tesaloniceni 2:12), şi ne vom întocmi căile religioase după bunul plac (Ieremia 3:33), vom lua doar ce vom dori din Scriptură şi vom marginaliza sau elimina lucrurile care nu plac firii noastre, vom răstălmăci Scriptura spre piezare (2Petru 3:16), când inima noastră nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu, sau când cercetăm Scriptura din îngâmfare (Proverbe 16:5), din a ne scoate superiori faţă de alţii.
Pe măsură ce vom împlini Scriptura vom înţelege Scriptura, căci Dumnezeu se descoperă celor drepţi (Proverbe 2:7; 3:32; 11:3), iar cei drepţi nu sunt cei care cunosc legea, ci cei care împlinesc legea!
Cu cât vom împlini, cu cât Dumnezeu ne va descoperi mai mult, ca să împlinim şi mai mult, dar celui ce crede că are, i se va lua şi ceea ce pare că are, pentru că el nu a folosit cunoştinţa spre faptele bune pregătite mai dinainte de Dumnezeu ca să umblăm în ele, a folosit cunoştinţa spre glorie proprie ca şi cel rău, nu spre gloria lui Dumnezeu!