Predicarea este una din lucrările lui Dumnezeu care conduc la salvarea (mântuirea) omului şi creşterea spirituală spre desăvârşire a celor salvaţi (1Timotei 4:15,1Timotei 4:16). Domnul Isus, a predicat, aceasta a fost una din principalele lucrări ale Sale (Luca 4:43,Luca 4:44), tot la fel a împuternicit pe apostoli şi pe orice ucenic al Lui să predice Evanghelia (vestea bună) la orice făptură (Matei 28:19). Toţi creştinii au responsabilitatea să predice Evanghelia (2Corinteni 4:13), însă unii creştini au darul predicării şi slujba de predicator, adică au chemarea şi abilitatea de la Dumnezeu în mod pregnant de a predica Evanghelia, fie la cei din lume, fie la creştini. Biblia îl numeşte pe un creştin care predică Evanghelia la cei din lume: evanghelist sau evanghelizator (Fapte 21:8; 2Timotei 4:5). În timp ce cei ce predică în adunare cu scopul desăvârşirii sfinţilor, sunt numiţi: predicatori sau învăţători (1Timotei 2:7; Efeseni 4:11).

 

În Scripturi sunt consemnate câteva predici, unele integral, altele doar fragmente din ele. De exemplu: predica de pe munte a lui Isus (Matei cap. 5-7; Luca 6:20-49); predica lui Petru din ziua Penticostei (Fapte 2:14-40); predica lui Petru după ce a vindecat pe ologul din naştere (Fapte 3:12-26); predica lui Ştefan (Fapte 7:2-58); predica lui Petru din casa lui Corneliu (Fapte 10:34-44); predica lui Pavel din Sinagoga din Antiohia Pisidiei (Fapte 13:16-42); predica lui Pavel din Atena, de pe Aeropag (Fapte 17:22-32); predica lui Pavel de pe treptele cetăţui din Ierusalim (Fapte 22:1-22); predica lui Pavel înaintea lui Festus (Fapte 24:9-21; dinaintea lui Festus şi Agripa (Fapte 26:1-30).

 

Dacă vom studia cu atenţie, unele predici au fost întrerupte de cei ce ascultau, deoarece apostolii au dat pe faţă falsitatea, ei predicau cu îndrăzneală, şi nu le era frică, nici nu predicau cu scopul de a linguşi, ei prezentau adevărul în toată lumina lui (comp. cu 2Corinteni 4:2).

 

În ce priveşte această lucrare de a predica, trebuie să menţionăm că Biblia vorbeşte de un dar natural (Fapte 19:24,Fapte 19:25), şi unul spiritual, venit prin Duhul Sfânt (Romani 12:7; 1Corinteni 12:28). Cei ce au acest dar, sunt numiţi predicatori, un astfel de creştin a fost Pavel, el a avut mai multe slujbe, cum ar fi: apostol, învăţător predicator sau vestitor (1Timotei 2:7; 2Timotei 1:11).

 

Câteva calităţi ale predicatorului sunt: Predicatorul ca şi învăţătorul sau evanghelizatorul, trebuie să fie un exemplu în trăire, vorbire, el nu poate predica una şi să trăiască alta. El trebuie să imite exemplul lui Pavel, care a spus în Filipeni 4:9: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” Iată că Pavel, a avut îndrăzneală să-şi îndemne copiii spirituali, să facă nu doar ce a auzit la el, ci şi ce vede în el, nu ştiu câţi predicatori actuali pot da acelaşi îndemn?!?

 

Un predicator trebuie să aibă acest dar de la Duhul Sfânt, este insuficient ca un om să aibă doar darul natural, talentul sau înclinaţia din naştere de a predica / învăţa; noi trebuie să facem lucrarea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, călăuziţi de Duhul, şi să predicăm prin Duhul (Romani 8:14; 1Petru 1:12).

 

Ba mai mult, el trebuie să predice prin puterea lui Dumnezeu şi cuvintele lui Dumnezeu, după cum se spune în 1Petru 4:11: „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” Iată că doar aşa este slăvit Dumnezeu prin Cristos, nu predicând ce vrem noi, nu predicând o Evanghelie raţională sau diluată, ci predicând cuvintele lui Dumnezeu pe care le-a hotărât El pentru aceea predică.

 

De asemenea, o altă calitate a predicatorului este capacitatea lui de a o predă o învăţătură sănătoasă, el trebuie să dovedească şi să arate prin Scripturi, adevărul lui Dumnezeu, fiind plin de râvnă pentru voia lui Dumnezeu (1Timotei 4:11-13; Romani 2:21-23; Fapte 18:24-28). El nu trebuie să se bazeze atât pe metode oratorice şi omiletice omeneşti, cât pe puterea şi călăuzirea Spiritului  Sfânt dărâmând orice raţionament care este în opoziţie cu cunoaşterea lui Cristos (1Corinteni 2:1-5; 2Corinteni 10:3-5).

 

El trebuie să fie plin cu Cuvântul lui Cristos (Coloseni 3:16), astfel ca buzele lui să exprime întotdeauna adevărul şi cuvinte potrivite cu învăţătura sănătoasă şi despre evlavie (Tit 1:9; 2.1), pe buzele lui nu au ce căuta, glumele necuviincioase, bârfa şi viclenia. Inima lui trebuie să fie saturată cu Evanghelia, căci omul vorbeşte din plinătatea inimii (Matei 12:34). Mulţi aşa zi-şi lucrători, mai degrabă predică: snoave, poveşti, istorioare hazlii, glume, decât Evanghelia, care este puterea lui Dumnezeu pentru cel ce crede (Romani 1:16).

 

O altă calitate a predicatorului, este că el are îndrăzneală în Domnul, relaţia personală cu Dumnezeu, şi ascultarea de El, umblarea în voia Lui, îi dă îndrăzneală să predice fără teamă, ocolişuri, sau îndulciri ale mesajul lui Dumnezeu. El nici nu linguşeşte, nici nu diluează mesajul, el vorbeşte fără ocolişuri, direct, cu curaj, fără înconjor, tot mesajul lui Dumnezeu (Fapte 4:13,Fapte 4:29-31). El nu este teamă de oameni, de persecuţie, el ştie că trebuie să vestească tot planul lui Dumnezeu fără să-şi iubească viaţa, pentru el viaţa lui nu-i scumpă, ci el vrea doar să-şi sfârşească cu bine slujba şi misiunea primită de la Domnul (Fapte 20:23-27). Ca în ziua aceea Stăpânul să-i spună: „bine rob bun şi credincios” (Matei 25:21,Matei 25:23).

 

Sunt unii predicatori care predică, din mândrie, slavă deşartă, predică doar să fie văzuţi sau admiraţi de oameni (Filipeni 1:15-18), Dumnezeu îi poate îngădui un timp, se poate folosi de ei ca instrumente, însă nu vor primi răsplată, căci Scriptura spune în Matei 7:22,Matei 7:23: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău?...Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

 

Pe unii aproape că nu-i mai poţi opri, predică tot felul de lucruri, chiar şi erezi, sau cuvinte goale, sau versete pe care arunca ca şi cu furca, predica lor nu are nici o putere, căci nu izvorăşte de la Dumnezeu. Învăţătura lor nu este de la Dumnezeu, ci din mintea lor, sau preluată de la alţi oameni asemenea lor, ei cred că fac voia lui Dumnezeu, însă se înşeală amarnic, lucrarea lui Dumnezeu izvorăşte din Dumnezeu, nici un om care nu trăieşte adevărul nu poate predica adevărul. Un pom rău nu poate face roade bune (Matei 7:15-20).

 

Biblia vorbeşte de învăţători falşi care strecoară erezii nimicitoare sau lucruri stricate spre pierzarea lor şi a celor ce ascultă (2Petru 2:1; 1Timotei 1:6,1Timotei 1:7; Tit 1:10,Tit 1:11). Un om care nu trăieşte adevărul, nu umblă în plinătatea Duhului, peste viaţa lui sunt duhuri demonice, fie duhuri de minciună, înşelăciune, viclenie, etc. Un om poate predica fie de la Duhul Sfânt, fie de la aceste duhuri înşelătoare (comp. cu Iacob 3:11,Iacob 3:12). Nu trebuie să ne amăgim, un predicator autentic trăieşte ceea ce predică, un predicator care nu trăieşte ceea ce învaţă, nu trebuie ascultat, căci Scriptura spune în Romani 2:19-24: „tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi” furi? Tu care zici: „Să nu preacurveşti” preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri” după cum este scris”.

 

A fi predicator implică o mare responsabilitate, dacă predicatorul învaţă falsităţi, este într-un mare pericol, de a fi judecat şi condamnat de Dumnezeu, tocmai de aceea Scriptura îndeamnă în Iacob 3:1: „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.”

 

Din mâna predicatorului Dumnezeu îi cere sângele celui pe care trebuia să-l înştiinţeze şi nu a făcut-o, sau nu a făcut-o cum trebuie. Dacă predicatorul, nu a predicat când trebuia, ce trebuia, la timpul potrivit, dacă nu l-a înştiinţat pe cel rău de calea lui cea rea, şi dacă şi-a permis să dilueze şi să falsifice evanghelia doar pentru a fi aprobat de oamenii sau de a avea cât mai multe oi în turmă. Va fi vai de acel predicator care a predicat o altă Evanghelie, un alt Isus falsificat sau distorsionat de mintea omului (Ezechiel 3:18-20; Galateni 1:6-10; 2Corinteni 11:4).

 

Dar şi cel ce ascultă are o mare responsabilitate, dacă nu va pune în practică, se va asemăna cu acel om fără minte care şi-a zidit casa pe nisip, şi căderea ei a fost mare (Luca 6:46-49). Acel om care nu devine împlinitor al Cuvântului, se înşeală singur (Iacob 1:22-26), şi-şi adună mânie în cupa mâniei lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Romani 2:5-8).

 

În plus, un predicator autentic nu predică ce vrea el, nici nu se bizuieşte pe înţelepciunea lui, el caută faţa lui Dumnezeu, îndrumarea şi călăuzirea lui Dumnezeu, el nu predică de la el, ci el vorbeşte „cuvintele lui Dumnezeu”, el este inspirat de Duhul lui Dumnezeu, el predică în puterea Duhului Sfânt care este peste el, şi cuvintele lui sunt ‚duh şi viaţă’ (Ioan 6:63), cuvintele lui sunt ca nişte vagoane ce transportă Duh şi viaţă. El nu predică doar ce crede el că este potrivit pentru aceea ocazie, el primeşte pasajul biblic sau subiectul de la Duhul, comunicând lucruri spirituale prin mijloace spirituale (1Corinteni 2:13). El stă pe genunchi pentru a primi înţelepciune călăuzire şi putere (Luca 6:12), el vine şi predică după ce s-a întâlnit cu Dumnezeu, Marele Învăţător în cămăruţa lui de rugăciune, după ce a fost transfigurat (schimbat) de prezenţa divină (Luca 9:29), după ce s-a umplut cu prezenţa lui Dumnezeu, el vine şi vorbeşte în autoritatea lui Dumnezeu.

 

El nu strică Cuvântul, nu-l deformează, nu-l diluează, nu-i pasă, că oamenii îl vor părăsi sau huli din cauza adevărului; ci, el vine şi vorbeşte cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Cristos  (2Corinteni 2:17).

 

Dragă cititor, dacă cumva eşti predicator, sau predici ocazional în adunare, sau aspiri spre această slujire, preocuparea ta primordială nu ar trebui să fie nici, ceea ce cred oamenii despre tine, nici instruirea în arta oratoriei, tu trebuie să te dedici pe deplin, să fi pe deplin predat şi devotat Domnului, şi lasă-l pe El să te folosească cum ştie El mai bine. Tu studiază Cuvântul, nutreşte-te cu el, stai în prezenţa lui Dumnezeu cât mai mult, roagă-te neîncetat, cum spune Scriptura (1Tesaloniceni 5:17), şi Dumnezeu te va folosi.

 

Preocuparea ta nu trebuie să fie: unde să predici, ce să predici, pregătirea în arta oratoriei, a face şcoli pentru a te pregăti în acest domeniu, nici să te bazezi pe metode oratorice şi omiletice omeneşti, preocuparea ta principală, este să umbli în Duhul, să ai o relaţie cu Dumnezeu care să-ţi permită să auzi vocea Lui, călăuzirea Lui.

 

Cu toate că nu este greşit să fi ajutat în a-ţi îmbunătăţi predarea, în a-ţi şlefui darul uneori, chiar prin intermediul unor cursuri despre slujba de a predica, însă nu aceasta este lucrul primordial şi nici esenţial sau indispensabil. Există predicatori foarte buni, care nu au avut şcoală, care au avut doar câteva clase de şcoală primară. Astfel nu şcoala de oratorie sau omiletică este esenţială, ci a fi în şcoala lui Dumnezeu, în şcoala smereniei şi ascultării.

 

Cel mai important lucru, este să trăieşti o viaţă de ascultare, care să-ţi permită să ai libertate de exprimare atunci când predici în adunarea sfinţilor, să-ţi permită să auzi şoapta Duhului, şi să nu fie blocată puterea de a predica cu îndrăzneală, de vreun păcat, şi atunci Însuşi Dumnezeu, te va învăţa, unde, ce şi cum să predici (Ioan 12:49).

 

În Biblie nu găsim predici pregătite, sau schiţate, sau scrise de mai înainte, în adunările de atunci predicatori predicau spontan, sub ungerea Duhului, ele nu avea nici programări pe un an sau pe o perioadă, aşa cum se fac în unele biserici, care programează subiectele şi predicatorii. Ne mai mirăm de ce este absent Domnul?!? Ce să mai facă El, dacă omul face totul, dacă mintea omului a pregătit totul, El este doar un simplu spectator, nu participant la această lucrare. Este trist ca în loc ca Domnul Isus, care este CALEA şi ADEVĂRUL, şi VIAŢA, şi ÎNVĂŢĂTORUL nostru, să fie iniţiatorul, puterea şi motorul oricărei predici, El să fie calea de inspiraţie, viaţa şi adevărul predici noastre, El să stabilească subiectul, cât şi omul care-l va expune şi nu omul, deoarece Isus este capul adunării, nu pastorul, episcopul, predicatorul sau preotul.

Chiar dacă sunt situaţii în care predicatorii primesc predica acasă pe genunchi, şi eu am avut câteva experienţe de acest gen, uneori am primit o predică cu mai multe zile înainte, însă în majoritatea cazurilor am primit-o în timpul rugăciunii din adunare, sau chiar în timpul cântărilor din adunare. Dar nu contează când o primim, ci contează de unde o primim? Dacă ea izvorăşte din Dumnezeu, e bine, pentru ca „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (Romani 11:36).