Adunarea (ekklesia) ca şi adunare spirituală a celor salvaţi din păcat, este caracterizată de sfinţenie care trebuie să fie vizibilă pentru lume şi pentru cei ce o alcătuiesc. Dumnezeu este sfânt şi pretinde sfinţenie din partea copiilor Săi (1Petru 1:15-16). În momentul când aceasta manifestare a sfinţeniei personale a Domnului din noi este stricată de păcat, noi trebuie să ne pocăim (Fapte 3:19; Apocalipsa 2:5), în cazul în care nu ne pocăim şi astfel continuăm în păcat, trebuie luate masurile biblice cuvenite să se refacă aceea reflecţie a caracterului lui Dumnezeu în noi.

 

Disciplina are scopul de a corecta şi a ridica pe cel căzut în păcat, adică aducerea înapoi a celui căzut în păcat la sfinţenie şi la părtăşia cu Dumnezeul luminii, cât şi a menţine adunarea curată şi sfântă (1Tesaloniceni 5:15; 2Tesaloniceni 3:14-15).

 

Una din disciplinele biblice este excluderea, ea nu numai că este ceva drept şi exercitată cu scopul de a păzi sfinţenia trupului lui Cristos, dar ea este o măsură iubitoare.

De ce excluderea este o măsură iubitoare? Deoarece ea este făcută cu scopul de înălţa iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de ceea ce este drept, iubirea faţă de adevăr, iubirea faţă de fraţii care să străduiesc din răsputeri ca să practice dreptatea şi să rămână în sfinţenia lui Dumnezeu. Dar excluderea este chiar o măsură de iubire faţă de cel disciplinat, deoarece aceasta formă de disciplină este singura care poate îl va trezi pe păcătos din starea lui de beţie spirituală.