În multe grupări religiose se propagă mult învăţătura conform căreia: Ilie, Enoh şi alţii au fost răpiţi la cer, că ei deja s-au întâlnit cu Dumnezeu, că ei sunt deja în cer cu Dumnezeu !!!

 Această concepţie, se bazează pe înţelegerea greşită a unor texte din Biblie, ca cele după cum urmează: „Ilie s-a înălţat la cer” (1 Regi 2:11 BCR), sau „Enoh a fost răpit de pe pământ” (Evrei 11:5 BCR), sau: „...li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El. [Isus]” (Matei 17:3).

Care este realitatea? A fost răpit Enoh şi Ilie în al treilea cer, unde locuieşte Dumnezeu? Sunt ei acum în cer?

Biblia vorbeşte de trei ceruri după cum urmează:

(1) Cerul de deasupra noastră, atmosfera, ceea ce înconjoară pământul (Geneza 1:8; Matei 6:26; Matei 16:1-3), creat în ziua a doua a creaţiei (Geneza 1:6-8).

(2) Cosmosul, universul fizic cu sistemele solare (Psalmi 8:3; Iov 38:31-33), creat în ziua a patra a creaţiei (Geneza 14-19).

(3) Cerurile spirituale unde se află Dumnezeu, îngerii (Matei 18:10; Apocalipsa 4), şi chiar o parte din demoni (Efeseni 6:12), creat în ziua întâia, la începutul primei zile de creaţie (Geneza 1:1).

În Biblie, sunt afirmaţii categorice care afirmă, că nimeni nu a mers în cerul lui Dumnezeu, în al treilea cer, din următoarele motive întemeiate pe Scriptură:

& Domnul Isus, îi spune lui Nicodim, la sute de ani dupa evenimentul rapirii lui Ilie, următoarele: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului” - Ioan 3:13.

& În plus, în cer nu pot intra corpurile carnale, aşa cum susţin unii că a fost răpit Ilie sau alţii, căci Sfânta Scriptură precizează: „Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea” (1 Corinteni 15:50).

& Biblia arată că toţi aceştia din vechiul legământ, nu au primit viaţa veşnică promisă; ci, o vor primi în viitor la înviere (Evrei 11:5,Evrei 1:13,Evrei 1:39; Apocalipsa 20:5).

În primul rând, trebuie să ştim că credincioşii dinainte de venirea lui Mesia, au avut speranţa de a fi înviaţi pe pământ şi nu a merge în cer (Iov 14:13-15; Psalmi 71:20-25; Isaia 26:19; Daniel 12:13).  Scripturile Ebraice (Vechiul Testament), nu susţine ideea de a merge în cer, doar în cartea Daniel sunt prezente profeţii cu privire la sfinţii creştini care vor fi în cer şi vor domni alături de Cristos (comp. Daniel 7:18,Daniel 1:22,Daniel 1:27; Daniel 12:3 cu Apocalipsa 20:6). Astfel, este clar că credincioşii din vechime ca Iov, Moise, David, Daniel, nu au mers în cer, ne având această perspectivă (Iov 14:13-15; Deuteronom 31:16; Faptele Apostolilor 2:29,Faptele Apostolilor 1:34; Daniel 12:13).

De fapt posibilitatea de a intra în cer, începe odată cu moartea şi învierea Domnului Isus Cristos. Câteva argumente în această privinţă sunt următoarele:

Ø Domnul Isus a inaugurat această cale nouă nepătrunsă înainte în locul preasfânt, adică în cer după cum se arată la Evrei 6:18-20; Evrei  9:8,24;Evrei 10:19-20.

Ø În Efeseni 3:5-6; se precizează că posibilitatea de a face parte din trupul lui Cristos n-a fost făcut cunoscut oamenilor în celelalte generaţii anterioare apostolilor; ci, această speranţă cerească a corpului lui Isus a fost descoperită „acum” zice Pavel, adică doar din primul secol d.Ch. (vezi şi Efeseni 1:11-14; Coloseni 1:25-27).

Ø Un alt argument este cel din 2 Timotei 1:9,2 Timotei 1:10; unde din nou Pavel spune clar că salvarea şi harul dat în Cristos „a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos”. Deci acest har al salvării pentru cer, nu a existat înainte de arătarea Domnului pe pământ.

Ø Tot la fel şi apostolul Petru susţine acelaşi lucru în 1 Petru 1:10-12, unde se precizează că salvarea aceasta cerească (1 Petru 1:3-4), nu era pentru profeţii din vechime, „ci pentru voi”, spune Petru adică pentru cei care sunt creştini şi au auzit evanghelia vestită prin Duhul Sfânt. Un alt adevăr care se desprinde din text este că „slăvile” (adică viaţa glorioasă cerească împreună cu Cristos – Romani 8:17), aveau să urmeze nu înainte de suferinţele lui Cristos, ci după, deci posibilitatea de a intra în cer, de a fi glorificaţi împreună cu Cristos, începe odată cu moartea şi învierea Domnului Isus Cristos.  

Putem preciza că cel ce a încheiat linia speranţei pământeşti este Ioan Botezătorul, deoarece cu privire la El se spun următoarele: „Cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare ca El” (Matei 11:11-12) deci ultimul din cer este are o poziţie mai mare ca Ioan.

Poate ne întrebăm de ce? Ioan Botezătorul nu a fost născut din Dumnezeu, ci este cel mai mare născut din femei, după cum precizează însuşi Domnul în Matei 11:11, el a pregătit calea Domnului Isus. De asemenea, Ioan Botezătorul mărturiseşte despre sine că este doar „prietenul mirelui”, nu ca fiind parte din mireasa lui Cristos (Ioan 3:29).

Astfel în concluzie putem spune că speranţa şi calea spre cer a fost deschisă de Isus începând cu serviciul Său pământesc, căci din zilele lui Ioan Botezătorul această speranţă a fost promovată, după cum se spune în Matei 11:12 „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.”.

Însă, această speranţă a devenit posibilă sau operativă prin moartea lui Isus, prin care suntem răscumpăraţi. Moartea lui Isus a rupt perdeaua din Sfânta Sfintelor atât din templul din Ierusalim care era o umbră a celui ceresc (Matei 27:51), cât şi din cer (Evrei 10:20). Astfel dacă până atunci, cerul (Sfânta Sfintelor) era închis şi ascuns privirilor, din momentul acela, avem cale liberă în cer. Iar această cale a fost inaugurată de însuşi Domnul când a înviat şi s-a înălţat la cer, El este pârga sau primul rod (1 Corinteni 15:21-23). Prin urmare, de această posibilitate beneficiază doar „cei care sunt ai lui Cristos” (1 Corinteni 15:23), sau sunt din El, fraţi cu El (Evrei 2:10-11 compară cu Evrei 3:1).

Dar atunci de ce afirmă Biblia că „Ilie s-a înălţat la cer” (2Împăraţi 2:11 BCR)? Sau de ce afirmă despre Enoh că: „a fost răpit de pe pământ” (Evrei 11:5 BCR)? Sau despre apariţia lui Moise şi Ilie cu Isus pe muntele schimbării la faţă? Să luăm cazurile pe rând:

Cel mai bine relatat caz de răpire, este cel al lui Ilie cu care o să pornim în explicaţie.

Biblia precizează că Ilie a fost răpit la cer[1] (Regi 2:11-12), însă aceasta nu înseamnă neapărat că el a fost dus în al treilea cer, unde locuieşte Dumnezeu (2 Corinteni 12:1-4); ci, au fost mutaţi dintr-o zonă a pământului în alta prin văzduh ca şi Ezechiel (Ezechiel 3:13-15; Ezechiel 8:3; Ezechiel 11:1,Ezechiel 1:3,Ezechiel 1:23-24), sau ca şi Filip (Faptele Apostolilor 8:39).

Observaţi că relatarea ne spune că fiii profeţilor, i-au cerut voie lui Elisei să-l caute pe Ilie prin munţi sau prin văi unde credeau că l-a dus Spiritul lui Dumnezeu (Regi 2:15-18). Ei nu au crezut că Ilie a fost răpit la cerul lui Dumnezeu, ei au înţeles că Ilie a fost mutat prin văzduh dintr-o zonă în alta (Regi 18:12), de aceea l-au şi căutat, dar nu l-au găsit neştiind unde la dus Spiritul lui Dumnezeu.

O dovadă clară că Ilie nu a fost răpit în al treilea cer este faptul că el a trimis o scrisoare la regele Ioram al lui Iuda, după aproximativ 7 ani de la răpirea lui (adică mutarea lui din ţinutul Iordanului în altă parte). Pentru a înţelege mai bine, să vă prezint în continuare firul cronologic al evenimentelor:

Răpirea lui Ilie a avut loc în anul când Ioram fiul lui Ahab a început să domnească peste Israel la Samaria, în al 18 an al lui Iosafat regele lui Iuda (2Împăraţi 3:1). În al cincilea an al domniei lui Ioram fiul lui Ahab care era rege în Israel, în regatul: Iuda a devenit rege un alt Ioram fiul lui Iosafat (2Împăraţi 8:16). Acest Ioram fiul lui Iosafat care a domnit în Ierusalim 8 ani, şi-a ucis fraţii şi casa tatălui Său şi a îndemnat poporul la idolatrie. Pentru aceasta Ilie îi scrie o scrisoare (oare din cer?!) probabil în al doilea an al domniei lui Ioram, care profeţea că va fi lovit de o boală până va muri. Boala l-a lovit pe la sfârşitul anului al doilea al domniei lui şi ea sa agravat până a murit după opt ani de domnie (2 Cronici 21:5,2 Cronici 21:11-20).

În concluzie, Ilie nu a fost răpit în al treilea cer; ci, el a fost mutat din ţinutul Iordanului în altă parte ca să fie scăpat de o moarte năprasnică din partea Izabelei, şi pentru că sa descurajat, Dumnezeu la pus pe Elisei în locul lui ca profet al lui Israel (Regi 19:1-16).

 

Dar să vedem în continuare, despre răpirea lui Enoh:

Despre Enoh avem puţine informaţii, ştim despre el că a fost al şaptelea de la Adam (Iuda 1:14), că a fost fiul lui Iared (Geneza 5:18) şi tatăl lui Metusala (Geneza 5:18,Geneza 1:21). Enoh a fost un om de o sfinţenie remarcabilă, care s-a bucurat de o părtăşie apropiată cu Dumnezeu (Geneza 5:22,Geneza 1:24). Pentru a înţelege expresia: „a umblat cu Dumnezeu”, vezi: Geneza 6:9; Mica 6:8; Maleahi 2:6.

Biblia afirmă despre el: „Şi Enoh a trăit şaizeci şi cinci de ani şi a născut pe Metusala. Şi după ce a născut pe Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Şi toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Şi Enoh a umblat cu Dumnezeu; şi nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat” (Geneza 5:21-24, Biblia Bucureşti 2001).

De fapt, Septuaginta spune că „Enoh era foarte plăcut” lui Dumnezeu, idee exprimată şi de apostolul Pavel, care probabil citează Geneza 5:22, în epistola către Evrei, din versiunea Septuaginta.

Despre el se mai pomeneşte în Evrei 11:5 BCR, unde se spune despre Enoh că: „a fost răpit de pe pământ”. Astfel unii trag concluzia că Enoh a fost răpit la cer cu Dumnezeu! Însă am văzut mai sus, că calea spre cer nu a fost deschisă decât prin Domnul Isus, căci Isus a precizat clar următoarele când a fost pe pământ: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului” (Ioan 3:13).

Problema este de traducere a textului din Evrei 11:5. În textul grecesc nu apare expresia: „de pe pământ”, astfel o traducere mai bună redă astfel textul: „Prin credinţă Enoh a fost mutat, ca să nu vadă moartea; şi nu a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase; pentru că înainte de mutare, a primit mărturia că i-a plăcut lui Dumnezeu.” (Biblia Bucureşti 2001).

Sau: „Prin credinţă a fost luat Enoh, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l-a luat. Căci înainte de strămutarea lui s-a depus mărturie că Îi era plăcut lui Dumnezeu” (Noua Traducere Românească 2007).

Nu este de mirare, de ce textul aramaic reda astfel:

Aramaic Bible in Plain English: „By faith, Enoch was transported away and he did not taste death, neither was he found, because God transported him away; for before he was to transport him, there was this testimony concerning him: “He pleased God.”

Tradus: „Prin credință, Enoh a fost transportat la distanță și nu a gustat moartea, nici nu a fost a găsit, pentru că Dumnezeu îl transportase departe; pentru că înainte de a fi fost să-l transporte, a existat această mărturie despre el: "El a plăcut lui Dumnezeu.”

 

Dar unde l-a mutat Dumnezeu ne-am putea întreba?

Textul Biblic nu ne spune. Însă având în vedere că Biblia ne spune motivul mutării (strămutării), şi anume: „ca să nu vadă moartea”, este clar că aici nu se referă de a nu vedea sau gusta: moartea de bătrâneţe. Deoarece, acest lucru nu este posibil deoarece TOŢI oameni sunt rânduiţi să moară o dată (Evrei 9:27), iar în Adam TOŢI mor (1 Corinteni 15:22). Apostolul Pavel învăţa că „după cum printr-un singur om a intrat pãcatul în lume, si prin pãcat a intrat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Romani 5:12). Adică toţi oamenii de pe pământ trebuie să moară ca urmare a pãcatului, fără excepţie.

 

Atunci le ce moarte se referă în cazul lui Enoh?

Având în vedere că el a fost profet şi a rostit mesaje de condamnare pentru generaţia lui (Iuda 1:13,Iuda 1:14), iar aceşti nelegiuiţi au reacţionat negativ la mesajele lui, rostind cuvinte tari la adresa lui (Iuda 1:14), este clar se referă la a nu vedea mortea din partea vrăşmaşilor lui, adică să nu fie găsit de acei nelegiuiţi şi omorât. Prin urmare, era de aşteptat ca Dumnezeu să îl mute într-o altă zonă a pământului, ca să nu vadă moartea din partea vrăşmaşilor lui. Această mutare s-a făcut probabil într-o zonă a pământului nelocuită de oameni, căci textul afirmă clar: „nu a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase” (Evrei 11:5). Probabil ca şi în cazul lui Ilie care a fost căutat de fiii profeţilor, familia lui sau vrăşmaşii lui l-au căutat, dar nu l-au mai găsit, nu pentru că nu mai trăia; ci, pentru că a fost ascuns de Dumnezeu de vrăşmaşii lui.

În concluzie, chiar dacă nu ştim toate detaliile mutării lui Enoh şi ce a urmat apoi, putem spune pe baza învăţăturii de ansamblu a Bibliei, că Enoh nu a fost mutat în al treilea cer, căci el nu a fost „născut din nou” ca să poată intra în Regatul cerurilor (Ioan 3:3-5). Prin urmare, şi în armonie cu restul textelor putem spune că Dumnezeu nu la mutat pe Enoh în cer; ci, la mutat dintr-o zonă a pământului în alta, ca Ezechiel (Ezechiel 3:13-15; Ezechiel  8:3; Ezechiel 1,Ezechiel 1:3,Ezechiel 1:23-24), ca şi Filip (Faptele Apostolilor 8:39) pentru a fi protejat de acei păcătoşi nelegiuiţi la care el le-a dat mesajul de judecată a lui Dumnezeu (Iuda 1:14-15).

Cât despre Moise, acesta a murit şi nu a plecat nicăieri (Iuda 9; Deuteronom 34:6). Iar apariţia lui Moise şi Ilie cu ocazia schimbării la faţă a lui Isus (Luca 9:28-36), nu susţine o răpire în trup la cer a lui Moise; ci, mai degrabă Dumnezeu a făcut vizibile sufletele (ce au supravieţuit morţii) lui Moise şi Ilie, când au apărut lângă Domnul pe muntele schimbării la faţă (Matei 10:28; Matei 17:1-8; Apocalipsa 6:9-11).

 

Concluzia finală: Putem spune că Ilie şi Enoh dar şi alţii ca Ezechiel şi Filip au avut parte de răpiri, efectuate de Spiritul lui Dumnezeu sau de îngeri, care au avut ca scop mutarea lor într-o altă zonă geografică. Aceste exemple indică însă, că Dumnezeu este capabil de răpirea ce se va efectua prin Domnul Isus la revenirea acestuia, când trupul nostru muritor va fi transformat şi toţi aleşii lui Dumnezeu, toţi fraţii lui Isus Cristos vor fi răpiţi în văzduh să-l întâmpine pe El (1 Tesaloniceni 4:14-16; 1 Corinteni 15:50-54).

Iar cât priveşte sfinţii dinainte de Cristos, avem încrederea biblică împreună cu apostolul Pavel că „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că Sunt străini şi călători pe pământ....Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.” Evrei 11:13,Evrei 11:39-40.

Astfel doar după ce noi, cei „în Cristos”, primim acel lucru „mai bun” şi anume: cerul, speranţa gloriei, cununa de regi cu Cristos la începutul domniei milenare (Apocalipsa 20:4,Apocalipsa 1:6). Şi aceşti credincioşi vor primii ceea ce le este făgăduit, când se vor împlini cei o mie de ani. Atunci ei vor învia (Apocalipsa 20:5,Apocalipsa 20:11-15), şi de pe pământul nou vor avea intrare din când în când în patria cerească, adică în cetatea pregătită de Dumnezeu: Noul Ierusalim, care se va coborî pe noul pământ (Evrei 11:13-16; Evrei 13:14; Apocalipsa 21:1-4).

Astfel că în final şi ei vor ajunge la „desăvârşire”, iar toate lucrurile din cer şi de pe pământ vor fi unite în Cristos (Efeseni 1:10), şi creaţia se va bucura de libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu (Romani 8:21), şi Dumnezeu va fi totul în toţi (1 Corinteni 14:28).