Cugetarea este o importantă disciplină creștină, împreună cu rugăciunea, citirea Scripturilor, postul etc. Cugetarea își are rolul ei în viață și în practica creștină, în Scripturi vedem importanța ei, când Dumnezeu poruncește ca omul să cugete zi și noapte la legea Lui (Psalm 1:1-3).

La fel cum Dumnezeu poruncește ca creștinii să se roage neîncetat (1Tesaloniceni 5:17), sau să se bucure întotdeauna în Domnul (Filipeni 4:4), tot la fel și cugetarea este necesară zi și noapte (vezi și Iosua 1:8). Toate acestea sunt importante pentru succesul pe calea creștină!

 

Ce este cugetarea?

Cugetarea este concentrarea cu gândul asupra unui lucru pentru a afla: sensul unei fraze, o variantă de rezolvare, o soluție la problemă, un aspect nesesizat până atunci, etc.

Cugetarea poate însemna și a te gândi la anumite evenimente din trecut, cuvinte, acțiuni, pentru a afla anumite lucruri, a găsi prin meditare varinta cea mai bună, ce mai ușoară, cea mai corectă, sau a face ordine în gândurile tale, a cerceta o problemă sau situație din mai multe unghiuri, a reflecta asupra comportamentului tău din aceea zi, sau de la un anumit eveniment, și cum puteai să reacționezi mai bine la o anumită situație, etc.

Cugetarea este sinimomă cu meditarea, reflectarea, contemplarea, elaborarea în minte, etc. 

Conform cu Psalm 143:5, SCC, unde se spune: Îmi amintesc de zilele de altădată, mă gândesc la toate faptele Tale, cuget la lucrarea mâinilor Tale”. Psalmistul descrise cugetarea ca fiind o readucere în minte a zilelor de altădată, o gândire asupra faptelor lui Dumnezeu din trecut!

Cugetarea este o gândire profundă, și ea este importantă pentru a înţelege, a pătrunde în adâncime (Psalm 92:5), a face ordine în gânduri şi în viaţă (Proverbe 19:21), a memora (Deuteronom 6:7), a face planuri, a trasa calea de urmat, pe care apoi să o urmăm faptic (Isaia 32:8).

Să vedem în continuare:

 

Care este scopul cugetării?

Scopul principal al cugetării este aflarea adevărului.

Dumnezeu îi poruncește conducătorului Iosua în Iosua 1:8, NTLR 2009[1]: “Cartea aceasta a Legii să nu să se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi şi noapte, veghind, astfel încât să poţi împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi oriunde vei merge şi vei prospera!”

Nu putem înțelege legea, ceea ce vrea Dumnezeu, fără meditare, ca apoi înțelegând legea lui Dumnezeu prin meditare, să o putem împlini întocmai cu sensul a ceea ce a dorit Dumnezeu să ne transmită prin legea Sa.

Meditarea sau cugetarea este o unealtă pentru aflarea adevărului divin, pentru înțelegerea lui și a modului cum poate fi împlinit.

În Psalm 73:16, Asaf a spus: Când m-am gândit să înţeleg aceasta…”, iată cugetarea sau gândirea cu scopul aflării, înțelegerii unei situații în cazul lui prosperitatea celor răi și care este viitorul lor (Psalm 73:1-20).

Tot Psalmistul Asaf în Psalm 77:5-6, SCC, precizează: Mă gândesc la zilele de altădată, la anii de demult. Îmi amintesc noaptea de cântarea mea; cuget în inima mea şi spiritul meu caută stăruitor. Cugetarea are ca scop aflarea sau găsirea de răspunsuri, este un mod de a căuta nu doar cu mintea; ci, și cu inima (spiritul) răspunsuri la întrebări pe care omul și le pune, așa cum și le-a pus Psalmistul Asaf în continuare, Psalm 77:7-9, SCC: “Va respinge Iehova pentru totdeauna? Şi nu-Şi va mai arăta El bunăvoinţa? A încetat bunătatea Lui pentru totdeauna? S-a sfârşit Cuvântul din generaţie în generaţie?A uitat Dumnezeu să fie îndurător? Sau Şi-a închis îndurările în mânie? Oprire”.

Iar el prin cugetare a aflat răspunsul pe care îl descrie în Psalm 77:10-12, SCC: „Şi am zis: „Aceasta este slăbiciunea mea“. Și-a schimbat Cel Preaînalt mâna dreaptă? îmi voi aminti, de faptele lui Iah; pentru că îmi voi aminti de minunile Tale de altădată  şi voi gândi la toată lucrarea Ta şi voi cugeta la faptele Tale”.

 

Dar meditarea este importantă și pentru aflarea unui adevăr cotidian, a judecării faptelor, cuvintelor, pentru a deosebi adevărul de fals. Ne aducem aminte relatarea cu judecata lui Solomon din 1Regi 3:16-28, GBV 2001[2]: Atunci două femei curve au venit la împărat şi au stat înaintea lui. Şi una dintre femei a zis: „Te rog, domnul meu! Eu şi femeia aceasta locuiam într-o casă şi eu am născut cu ea în casă. Şi a fost aşa: a treia zi după ce am născut, a născut şi această femeie. Şi eram împreună; nici un străin nu era cu noi în casă; numai noi amândouă eram în casă. Şi fiul acestei femei a murit noaptea, pentru că s-a culcat pe el. Şi ea s-a sculat la miezul nopţii şi a luat pe fiul meu de lângă mine, când roaba ta dormea, şi l-a culcat la sânul ei; şi pe fiul ei, care era mort, l-a culcat la sânul meu. Şi m-am sculat dimineaţa să alăptez pe fiul meu şi, iată, era mort! Şi m-am uitat la el dimineaţa şi, iată, nu era fiul meu pe care-l născusem“. Şi femeia cealaltă a zis: „Ba nu, pentru că fiul meu este cel viu şi fiul tău este cel mort“. Şi aceea zicea: „Ba nu, pentru că fiul tău este cel mort şi fiul meu este cel viu“. Aşa vorbeau ele înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: „Una zice: «Acesta, cel viu, este fiul meu şi cel mort este fiul tău» şi cealaltă zice: «Ba nu; pentru că cel mort este fiul tău şi cel viu este fiul meu»“. Şi împăratul a zis: „Aduceţi-mi o sabie“. Şi au adus o sabie înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: „Tăiaţi pe copilul cel viu şi daţi jumătate uneia şi jumătate celeilalte“. Şi femeia al căreia era copilul cel viu a vorbit împăratului, pentru că lăuntrul ei era tulburat pentru fiul ei, şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă-i ei copilul cel viu şi nu-l omorî nicidecum“. Şi cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l în două“. Şi împăratul a răspuns şi a zis: „Daţi-i celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi, pentru că ea este mama lui“. Şi tot Israelul a auzit de judecata pe care o făcuse împăratul şi s-au temut de împărat, pentru că au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, ca să facă judecată”.

Observăm cum regele Solomon a judecat această problemă a acestot două femei, astfel el a cântărit, a judecat “Şi împăratul a zis: „Una zice: «Acesta, cel viu, este fiul meu şi cel mort este fiul tău» şi cealaltă zice: «Ba nu; pentru că cel mort este fiul tău şi cel viu este fiul meu»“.

Şi apoi regele a decis și a zis: „Aduceţi-mi o sabie“. Şi au adus o sabie înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: „Tăiaţi pe copilul cel viu şi daţi jumătate uneia şi jumătate celeilalte“. Şi femeia al căreia era copilul cel viu a vorbit împăratului, pentru că lăuntrul ei era tulburat pentru fiul ei, şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă-i ei copilul cel viu şi nu-l omorî nicidecum“. Şi cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l în două“. Şi împăratul a răspuns şi a zis: „Daţi-i celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi, pentru că ea este mama lui“. Şi tot Israelul a auzit de judecata pe care o făcuse împăratul şi s-au temut de împărat, pentru că au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, ca să facă judecată”.

Astfel, cugetarea este importantă în judecata unor situații, neînțelegeri, în luarea unor decizii, în a face dreptate, în a găsi calea corectă de urmat!

Să vedem în continuare, un alt scop al cugetării:

Un alt scop al meditării este, ascuțirea priceperii, discernământului, perspicacității:

În Psalm 119:99, SCC se spune: Am mai multă pricepere decât toţi învăţătorii mei, pentru că meditez la mărturiile Tale. Înţeleg mai mult decât bătrânii, pentru că păzesc rânduielile Tale”.

Cel care a scris Psalm 119, un tânăr de 30 -35 de ani (comp. Psalm 119:9 cu Numeri 4:3), care se ocupa cu Cuvântul lui Dumnezeu, un preot (comp. Psalm 119:172-173), care era preocupat de rânduielile divine (Psalm 119:27,Psalm 119:63,Psalm 119:104,Psalm 119:134), și care era în exilul babilonian (Psalm 119:19), fiind hotărât să depună mărturie chiar la regi (Psalm 119:46), el iubea mult legea lui Dumnezeu și toată ziua cugeta la ea (Psalm 119:97), ceea ce i-a dat pricepere mai multă decât preoții mai cu vechime, care erau învățătorii lui, și decât bătrânii lui Israel, iată cât de importantă este meditarea, cât de mult ascute ea: atenția omului, discernământul pe calea divină și oferă bucurie, desfătare, așa cum se spune în Psalm 119:15-16, SCC: “Voi medita la rânduielile Tale şi voi lua seama la cărările Tale. Mă voi desfăta în hotărârile Tale, nu voi uita Cuvântul Tău”.

Să vedem în continuare, un alt scop al meditării:

Un alt scop al meditării este că prin ea se trasează: calea de urmat, la nivel faptic:

În Psalm 119:59-60, SCC, se precizează: M-am gândit la căile mele şi mi-am întors paşii spre mărturiile Tale.  M-am grăbit şi n-am întârziat să păzesc poruncile Tale”.

Prin meditare, ne putem corecta pași spre calea divină, și putem stabili calea de urmat sau un plan prin care să împlinim poruncile lui Dumnezeu!

La fel în Isaia 32:8, GBV 2001, se spune: Dar cel ales plănuieşte lucruri alese şi va stărui în lucruri alese”. Cel ales de Dumnezeu are o gândire în care “plănuieşte lucruri alese” şi apoi el „va stărui în lucruri alese”, va urma planul pentru împlinirii voinței lui Dumnezeu!

Să vedem în continuare, un alt scop al cugetării:

Cugetarea este ca rugăciunea:

Apostolul Pavel inspirat de Spiritul lui Dumnezeu spune în Efeseni 3:20-21, SCC: “Iar Celui putând face din belşug mai mult decât toate pe care le cerem sau le gândim, potrivit puterii cea lucrând în noi; Lui să Îi fie gloria în adunare şi prin Christos Iesus, pentru toate generaţiile, în epocile, epocilor! Amen”. Dumnezeu este atent la ceea ce cerem noi prin Christos, dar și la ceea ce gândim, căci El face, mai mult decât cerem sau gândim! Important ca să avem un mod de gândire plăcut lui Dumnezeu așa cum s-a rugat Regele David în Psalm 19:14, SCC: “Fie cuvintele gurii mele şi cugetarea omului lăuntric plăcute înaintea Ta, Iehova, Stânca mea şi Răscumpărătorul meu!”

Prin meditare, noi comunicăm cu Dumnezeu (Efeseni 3:20), iar uneori Dumnezeu comunică cu noi folosindu-se de gândurile şi reflecţia noastră, pentru a ne transmite un gând, o idee iluminatoare (Psalm 139:17-18).

Prin urmare, avem nevoie de cugetare, meditare, pentru a înțelege Scriptura, Cuvintele lui Dumnezeu, a cunoaște voința lui Dumnezeu, a percepe care este varianta corectă în luarea unei decizii, a afla adevărul asupra unor gânduri sau moduri de gândire, principii, despre vorbirea noastra sau a altora, despre unele fapte, alte tale sau ale altora etc.

Să vedem în continuare:

 

Cum să medităm?

În primul rând, este nevoie de o cunoaștere atentă, amănunțită:

În Psalm 119:96-97, SCC, se precizează: “…eu sunt atent la mărturiile Tale. Am văzut sfârşitul oricărei perfecţiuni; porunca Ta este foarte întinsă.  Cât iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea”.

Psalmistul spune “eu sunt atent la mărturiile Tale”, în primul rând, este nevoie de atenție, deoarece numai așa putem trage o concluzie logică, adevărată, având toate informațiile despre un subiect, având o vedere completă ca și Psalmistul care spune: “Am văzut sfârşitul oricărei perfecţiuni; porunca Ta este foarte întinsă”. Orice perfecțiune (în ebraică: “tiklah”: complet, perfect) văzută de Psalmist: templul din Ierusalim cu toate ritualurile lui, linia regală a lui Iuda, etc. toate poruncite de Dumnezeu, și existând ca forme de organizare; complecte, însă în exilul babilonian (Psalm 119:19), doar poruncile, Cuvântul lui Dumnezeu a mai rămas ca mângâiere, speranță, confort, putere, celelalte s-au dus, de aceea Psalmistul spune: “porunca Ta este foarte întinsă”, ea acoperă și încercările și neajunsurile, și lipsa și suferința! De aceea, acest Psalmist iubea legea lui Dumnezeu și își arăta această iubire prin faptul că toată ziua cugeta la ea, pentru a o înțelege, și a primi din ea: răspunsuri, putere, mângâiere, speranță!

O cunoaștere întinsă, dacă se poate compectă, prin cugetare duce la o concluzie corectă, lucru sugerat și de Regele David în Psalm 143:5, SCC: “Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gândesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mânilor Tale”. Iată cum să medităm? Să ne gândim, să ne folosim mintea pe baza unei cunoașteri depline, a tuturor lucrărilor divine. Regele David cugeta la Dumnezeu în prezent pe baza tutoror lucrărilor Lui din trecut! Și pe baza lor, pe baza carcterului lui Dumnezeu manifestat în trecut, David își întindea mâinile în prezent în rugăciune la Dumnezeu pentru scăpare din mâna dușmanului (Psalm cap. 143).

 

Meditarea implică, punerea de întrebări și găsirea de răspunsuri prin meditare:

În Psalm 77, vedem cum Asaf își redă propriile cugetări:

Psalmistul Asaf meditează: Psalm 77:5-6, SCC: Mă gândesc la zilele de altădată, la anii de demult. Îmi amintesc noaptea de cântarea mea; cuget în inima mea şi spiritul meu caută stăruitor”.

Asaf cugeta punându-și întrebări: „Va respinge Iehova pentru totdeauna? Şi nu-Şi va mai arăta El bunăvoinţa? A încetat bunătatea Lui pentru totdeauna? S-a sfârşit Cuvântul din generaţie în generaţie? A uitat Dumnezeu să fie îndurător? Sau Şi-a închis îndurările în mânie? Oprire” (Psalm 77:7-9, SCC).

Asaf își finaliza meditarea găsind răspunsuri și apoi redându-le și pentru alții: „Şi am zis: „Aceasta este slăbiciunea mea“. Și-a schimbat Cel Preaînalt mâna dreaptă? îmi voi aminti, de faptele lui Iah; pentru că îmi voi aminti de minunile Tale de altădată şi voi gândi la toată lucrarea Ta şi voi cugeta la faptele Tale.  Dumnezeule, calea Ta este în sfântul locaş. Cine este un dumnezeu măreţ ca Dumnezeu? Tu eşti Dumnezeu care face minuni; Tu ai făcut cunoscută puterea Ta printre popoare” (Psalm 77:10-14, SCC).

Astfel a medita înseamnă a ne pune întrebări, ca de pildă: de ce, când, cum, unde? Care este soluția la problemă? Ce a vrut să spună aici scriitorul Bibliei? Care este snsul textului în context? Dar în contextul cărții? Cine vorbește aici, la cine vorbește, cu ce scop? , etc.

 

Cugetarea implică alegerea dintre variantele existente:

În momentul când cugetăm și dorim să găsim interpretarea corectă la un text, sau o soluție la o problemă, analizăm toate variantele posibile, sau interpretările existente și cu ajutorul lui Dumnezeu găsim varianta sau soluția cea corectă, cea mai bună!

În Scripturi observăm cugetarea și zbaterea lui Pavel, pentru a găsi varianta cea mai bună din cele două care erau puse în fața lui: Fiindcă pentru mine a vieţui este Christos, şi a muri este un câştig. Dar, dacă a vieţui în carne, aceasta este pentru mine roadă pentru lucrare, atunci nu cunosc ce voi alege.  Sunt însă strâns de cele două: având dorinţa de a fi eliberat şi de a fi împreună cu Christos, pentru că este cu mult mai bine; dar rămânerea în carne este mai necesară pentru voi. Şi încrezându-mă în aceasta, ştiu că voi rămâne şi voi continua cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria voastră în credinţă” (Filipeni 1:21-25, SCC).

Apostolul Pavel (în anul 60-61 d.Ch),având peste 20 de ani de serviu față de Christos, avea în față varianta de a pleca la cea prin moartea de martir și de a ajunge cu Domnul, sau să rămână pe pământ și să își ajute frați de credință, el a ales cea de-a doua opțiune, pentru binele fraților, “pentru înaintarea şi bucuria voastră în credinţă”.

Un alt caz, este a Psalmistului tânăr din Psalm 119:27-30, SCC: “Fă-mă să înţeleg calea rânduielilor Tale şi voi medita la minunile Tale. Sufletul meu se topeşte în lacrimi, din cauza întristării: întăreşte-mă, după Cuvântul Tău. Depărtează de la mine calea minciunii şi, în îndurarea Ta, dă-mi legea Ta.  Am ales calea credincioşiei, am pus înaintea mea judecăţile Tale”.

Acest preot tânăr fiind în exilul babilonian într-o situație dificilă, avea în față calea minciunii, o cale mai ușoară, aparent, fără atâtea încercări și întristări, însă prin meditare acest Psalmist tânăr a ales calea rânduielilor divine, calea credincioșiei față de Dumnezeu, el punând în balanță judecățile lui Dumnezeu, știind că calea minciunii duce la pierzare (comp. cu Matei 7:13).

Să analizăm în continuare:

 

Cugetarea cu inima:

Pe lângă folosirea minții (sufletului), este nevoie și de folosirea inimii (spiritului) pe care David și alții, ca de pildă: Asaf, au folosit-o în cugetare. În Psalm 77:6, SCC, Psalmistul Asaf, mărturisește: “Îmi amintesc noaptea de cântarea mea; cuget în inima mea şi spiritul meu caută stăruitor. A implica inima sau spiritul omului în cugetare, pentru a căuta răspunsuri la întrebări care te frământă, și chiar mai mult de a găsi soluții, căci noi trebuie să ținem cont de limitele omului, de sentimentele lui, de conștiința lui, de aceea să cugetăm cu inima!

A cugeta cu inima înseamnă a ne folosi și de alte capacității ale omului creat după chipul lui Dumnezeu de a afla soluții, răspunsuri, etc.

Așa cum Dumnezeu are șapte spirite sau șapte ochi ai Lui și a-i Mielului (Zaharia 3:9; Apocalipsa 5:6), fiecare ochii fiind un spirit cu o altă lucrare, și toate împreună dau o vedere complectă și perfectă, tot la fel omul trebuie să folosească și mintea și inima în cugetare, pentru vizualizarea unei soluții cât mai bune.

A cugeta cu inima înseamnă a avea o cugetare care înseamnă mai mult decât o rațiune rece, implica senimente, a ține cont de limite, a implica harul lui Dumnezeu, și atunci cugetarea ta va fi mai exactă, căci ea ține cont de toate aspectele, și de adevărul divin și de dragostea lui Dumnezeu!

Mai presus de toate, cugetarea creștină implică a cere ajutorul lui Dumnezeu pentru înțelegerea lucrurilor, să vedem acest lucru în continuare:

 

 

Cum ne vorbește Dumnezeu prin cugetare?

Psalmistul care a scris Psalm 119:18-23, SCC se ruga și medita astfel: Deschide-mi ochii, şi voi vedea lucrurile minunate care sunt în legea Ta…servitorul Tău meditează la hotărârile Tale”.

Dumnezeu ne călăuzește prin meditare, în primul rând, dându-ne subiectul la care să medităm (Psalm 119:15,Psalm 119:27), un subiect care este necesar pentru momentul respectiv, cum ar fi pentru a ne întări credința, pentru a găsi calea de urmat, etc., un subiect al nivelului nostru spiritual pentru progres, sau un subiect care ajută la pachetul de bază al doctrinei creștine.

Apoi în timpul meditării, Dumnezeu ne dă o informație (Ioan 14:26), un verset, un gând, o amintire, o cunoștință care ne ajută să ajungem la liman, să găsim soluția, să luăm o decizie bună.

Un alt mijloc este de a ne îndemna cu varianta corectă, care va apărea în mintea noastră sau în inima noastră ca fiind cea divină, din variantele existente (Psalm 119:29-30; vezi și Filipeni 1:21-25).

 

La ce să reflectăm și de ce?

Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toată gândirea noastră (Marcu 12:30). Astfel, vom medita la Dumnezeu şi acţiunile Lui din Biblie (Psalm 143:5); la Scripturi (Iosua 1:8); la rânduielilele divine, la Cuvântul lui Dumnezeu (Psalm 119:15-16); la creaţia lui Dumnezeu (Geneza 24:63); la minunile lui Dumnezeu (Psalm 119:27); la timpurile ce le trăim (Luca 12:54-56); la trăirea noastră (1Corinteni 11:31; 2Corinteni 12:5); la ceea ce este drept (Luca 12:57), etc.

 

Care sunt foloasele meditării?

Unul din folosele meditării, este aflarea adevărului, ascuțirea priceperii, deprinderea de a trasa căi (planuri) bune de urmat, o ordine în gânduri, o gândirea plăcută lui Dumnezeu care este ca rugăciunea, iar cugetarea ne ajută să scriem: cărți, articole creștine, așa cum se spune în Ecleziast 12:9, SCC: „Şi mai mult, pentru că Eclesiastul a fost înţelept, a mai învăţat pe popor cunoaşterea, şi el a cugetat şi a căutat, a pus în ordine multe proverbe”.

Iar ca efect al unei vieți de cugetare este: zidirea unei mentalități sănătoasă, adică a unui mod de gândire spiritual (Romani 8:6-8), purtarea sfântă în toate  (1Petru 1:13-16), o gândire ascultătoare față de Christos (2Corinteni 10:5,2Corinteni 10:6), a dobândi: mintea lui Christos (1Corinteni 2:16).

Fie ca să facem din cugetare o disciplină, care să devină o unealtă, care să ne ajute pe calea creștină, iar “singurului Dumnezeu înţelept, căruia să Îi fie gloria, prin Iesus Christos, în epoci! Amen” (Romani 16:27, SCC).

 


[1] Sigla NTLR 2009, se referă la Noua Traducere în limba română 2009, bazată pe NTR 2007.

[2] Sigla GBV 2001 se referă la Biblia editată de Gute Botschaft Verlag, din anul 2001.