Matei 10:1-4, SCC: “Şi chemând pe cei doisprezece discipoli ai Lui, le-a dat autoritate asupra spiritelor necurate; ca să le scoată, şi să vindece orice boală şi orice slăbiciune. iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi, Simon, cel zis Petru, şi Andrei fratele lui; apoi Iacob cel al lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei perceptorul; Iacob cel al lui Alfeu, şi Lebeu zis şi Tadeu; Simon Canaaneanul, şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi trădat”.

 

Marcu 3:16-19, SCC: „Şi El a rânduit pe cei doisprezece: a pus lui Simon nume: Petru; apoi pe Iacob cel al lui Zebedei; şi pe Ioan, fratele lui Iacob, şi le-a pus nume Boanarghes, adică: „fii ai tunetului”;  şi pe Andrei; şi pe Filip; şi pe Bartolomeu; şi pe Matei; şi pe Toma; şi pe Iacob cel al lui Alfeu; şi pe Tadeu; şi pe Simon Cananeanul; şi pe Iuda Iscarioteanul, care L-a şi trădat”.

 

Luca 6:13-16, SCC: „Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la El pe discipolii Lui, alegând doisprezece dintre ei; pe care i-a numit şi apostoli: Pe Simon, pe care l-a numit şi Petru; şi pe Andrei, fratele lui; şi pe Iacob; şi pe Ioan; şi pe Filip; şi pe Bartolomeu; şi pe Matei; şi pe Toma; şi pe Iacob al lui Alfeu; şi pe Simon, cel chemat Zelotul; şi pe Iuda al lui Iacob; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător”.

 

Fapte 1:13-14, SCC: „Şi când au intrat, s-au suit în camera de sus; unde stăteau atât Petru, cât şi Ioan şi Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob al lui Alfeu, şi Simon Zelotul, şi Iuda al lui Iacob. Toţi aceştia perseverau într-un cuget în rugăciune, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Iesus, şi cu fraţii Lui”.

 

Apostolii sunt primii pe listele cu serviciile adunării (Efeseni 4:11; 1Corinteni 12:28), astfel acesta este cel mai important serviciu în adunare, căci toţi creştinii sunt zidiţi pe temelia apostolilor (Efeseni 2:20; Apocalipsa 21:14).

Apostolii sunt oamenii care au fost trimişi de Domnul Iesus, căci acesta este sensul cuvântului apostol: trimis (vezi: Matei 10:2 n.s.GBV 1989).

În cazul celor 12 apostoli, rolul lor a fost să predice Evanghelia, să facă discipoli (Matei 28:19-20), și să înființeze adunări, și apoi să le păstorească, predându-le: învăţăturile şi doctrinele corecte primite de la Domnul Iesus (1Corinteni 11:23), și organizând: poporul lui Christos.

Apostolii, aveau autoritate de la Iesus să facă semne, miracole și lucrări de putere, care să întărească adevărul lui Dumnezeu vestit (Matei 10:1-2,Matei 10:8; Luca 9:1-2; Ioan 20:21-23; Fapte 2:43; Fapte 4:2,Fapte 4:33,Fapte 4:37; Fapte 6:4; Fapte 15:1-2,Fapte 15:6; Galateni 2:7-10).

Ei mai cârmuiau adunările prin epistole (1Corinteni 7:17; 1Corinteni 14:37; 1Corinteni 16:1), se rugau pentru ele (Efeseni 1:16; Coloseni 1:9), promovau noi lucrători (Fapte 15:39; Fapte 16:1), coordonau activităţile colaboratorilor lor (Fapte 19:22; Filipeni 2:25; Tit 3:12-13), îi aduna dacă era nevoie pe lucrătorii creştini şi îi sfătuia şi învăţa (Fapte 20:17-38).

 Apostolii  le  poartă  de  grijă la adunările  locale pe care ei le-au întemeiat (2Corinteni 11:28), ei sunt părinții spirituali a lor (1Corinteni 4:15). Apostolii sunt însărcinați cu apărarea Evangheliei (Filipeni 1:16), cu demascarea apsotolilor falși (Apocalipsa 2:2), etc.

Acum să vedem în continuare:

 

Originea celor doisprezece apostoli?

Toți cei doisprezece apostoli erau din regiunea: Galileea, căci conform cu Matei 26:73, discipolii lui Iesus (apostolii) aveau un grai specific galileean, din regiunea care era lângă Marea Galileei!

Mai târziu, îngerii lui Dumnezeu îi numesc pe unsprezece apostoli prezenți la înălțarea la cer a Domnului: bărbaţi galileeni” (Fapte 1:10-11, SCC).

Apoi, cei doisprezece apostoli, incluzându-l pe Matia, care au primit darul limbilor în ziua Penticostei, sunt descriși ca galileeni” în Fapte 2:7,Fapte 2:14.

Mai precis, conform Evangheliilor, Filip, Petru şi Andrei sunt originari din Betsaida (Ioan 1:44; Ioan 12:21). Petru şi Andrei s-au mutat mai târziu în Capernaum (Matei 8:5,Matei 8:14; Marcu 1:21-30), unde locuia şi Matei (comp. Matei 9:1-26, cu Luca 8:40-56).

Iacob şi Ioan locuiau tot în Capernaum şi aveau o afacere cu peşte moștenită de la tatăl lor (Matei 4:12-22; Marcu 1:14-20), desfăşurându-şi activităţile pescuit pe Marea Galileii!

Iar Simon Zelotul era din Cana de aceea a fost numit: Canaaneanul (Matei 10:4).

Să vedem în continuare:

 

Numele și personalitatea celor doisprezece apostoli:

Voi reda pe cei doisprezece apostoli în ordine, și vom zugrăvi personalitatea lor surprinsă în Scripturi și care reiese însuși din numele lor:

 

Simon, Petru: Primul apostol pe nume: Simon (Matei 16:16), care înseamnă: „auzire”. Domnul Iesus i-a dat numele de: Chifa în aramaică (Ioan 1:42), care tradus în greacă rezultă: Petru (Matei 4:18), care în traducere în limba română, înseamnă: „Piatră”, sau „bucată de stâncă”.

Simon era pescar (Matei 4:18; Marcu 1:16), era un bărbat puternic, ce putea munci o noapte întreagă cu corabia de pscuit, lucru care în acel timp se făcea manual, atât mânuirea corbabiei și a pânzelor cât și a plaselor de pescuit (Luca 5:5).

Simon înainte de maturitatea spirituală, avea și slăbiciuni, cum ar fi mândria (Luca 9:46), momente de frică (Matei 26:34,Matei 26:74; Ioan 20:19; Galateni 2:11-14), însă el s-a căit de păcatele lui (Luca 22:62), și s-a corectat (1Petru 2:17).

Simon avea o inimă mare și sinceră, își dă seama că este păcătos și nu este vrednic de mielul lui Dumnezeu (Luca 5:8), și de aceea Domnul îl face pescar de oameni, un om care poate simți cu slăbiciunile celorlalți și astfel a-i atrage la Christos (Luca 5:8).

Ba mai mult, Petru are îndrăzneală de a asculta de chemarea lui Dumnezeu care îl duce la oamenii națiunilor, și care înțelege primul că trebuie și aceștia acceptați prin credință în poporul lui Dumnezeu (Fapte cap.10; Fapte 11:3-18).

Iar după cum îi este numele: Simon (auzire), el a auzit chemarea fratelui său Andrei și a venit la Iesus care i-a schimbat numele în Chifa, adică piatră (Ioan 1:41-42), dar și chemarea lui Iesus de a fi pescar de oameni!

Simon era tare ca o piatră, el nu s-a poticnit de cuvintele lui Iesus, ca ceilalți discipoli (Ioan 6:48-61), ci a spus: Domnule, la cine ne vom duce? Tu ai cuvinte ale vieţii eterne” (Ioan 6:68, SCC).

Iar cu altă ocazie s-a văzut puterea conducătorului chiar peste apostoli, căci în timp ce ceilalți din Israel credeau că Iesus este vreun profet,  ceilalți apostoli nu zic nimic când Iesus îi întreabă în Matei 16:15, SCC: dar voi, cine Îmi ziceţi că sunt?” Iar Petru ca conducător al lor și purtător de cuvânt, îndrăznește și îi spune la Iesus în Matei 16:16-19, SCC: “Răspunzând însă, Simon Petru a zis: Tu eşti Christosul, Fiul Dumnezeului Cel viu. Iar răspunzând Iesus a zis: fericit eşti, Simon fiul lui Iona, pentru că nu carne şi sânge ţi-a dezvăluit, ci Tatăl Meu Cel ce este în ceruri. Dar şi Eu îţi zic: „tu eşti Petru; şi pe această piatră voi construi adunarea Mea, şi porţile locuinţei morţilor nu o vor învinge. Îţi voi da cheile Regatului cerurilor; şi ceea ce ai să legi pe pământ, va fi legat în ceruri; şi ceea ce ai să dezlegi pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” Domnul alege pe Petru ca conducător al apostolilor, și al adunării care urma să fie o primă temelie secundară după Christos, o piatră de temelie a adunării, având cheile Regatului cerurilor, cu autoritatea de ierta și a ține păcatele (Fapte 5:1-11).

Apostolul Petru avea inimă de păstor (Ioan 21:15), care a primit autoritatea de a păstorii turma lui Dumnezeu (1Petru 5:1-3). Să-i urmăm modelul devenind tari și stabili pe calea lui Dumnezeu ca și Petru!

 

Andrei: Al doilea apostol, frate cu Simon (Petru), și anume: Andrei, care înseamnă: bărbăție”.

Așa cum îi era numele așa era și Andrei un om caracterizat de putere, de bărbăție, care era și el pescar (Matei 4:18), însă a devenit și discipol a lui Ioan Botezătorul!

Mai târziu el a auzit declarația lui Ioan Botezătorul despre Iesus: iată! Mielul lui Dumnezeu!” și împreună cu Filip încep să Îl urmeze pe Iesus, iar Andrei îl cheamă și pe Simon fratele lui în grupul discipolilor lui Iesus (Ioan 1:35-42, SCC).

Andrei similar cu Petru are îndrăzneală și Îl întreabă pe Domnul din dorința de a cunoaște timpurile profetice în Marcu 13:3-4, SCC: “Şezând apoi pe Muntele Măslinilor în faţa curţii templului; Petru, şi Iacob, şi Ioan, şi Andrei L-au întrebat la o parte: spune-ne, când vor fi acestea; şi care este semnul când urmează să fie împlinite toate acestea?”.

Andrei alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de persevernță în mărturie și învățătură în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42). Să urmăm modelul lui al îndrăznelii și perseverenței!

 

Iacob: Al treilea apostol: Iacob a lui Zebedei, care înseamnă: „înlocuitor”, sau „urmând după”.

Iacob fiul lui Zebedei are numele lui Iacob (Israel) nepotul lui Avraam, care l-a înlocuit pe Esau și a luat binecuvântarea lui Esau (Geneza 27:19-26).

Iacob și cu Ioan fiii lui Zebedei, erau pescari și ajutau pe tatăl lor în munca lor de pescari, tatăl lor având o corabie de pescuit și se ocupa cu pescuitul în scop de susținere a existenței (Matei 4:21).

Însă Iesus i-a chemat la lucrarea Sa, și astfel Iacob pescarul a fost înlocuit de Iacob apostolul – Matei 4:18-22.

Mai târziu după cum este celălalt sens al numelui, el îl urmează pe Domnul Iesus (Matei 10:2), Iacob alături de Petru și Ioan fac parte din prietenii intimi ai lui Iesus, din cei mai apropiați de El, care au au avut parte de experiențe unice cu Mesiah (Matei 17:1; Marcu 5:37; Marcu 14:33; Luca 8:51).

Și Iacob până la maturitatea spirituală, are probleme cu mândria (Marcu 10:35-37; Luca 9:51-56), cu temperamentul, căci pe Ioan și Iacob, Iesus îi numește în Marcu 3:17, SCC: Boanarghes, adică: „fii ai tunetului”; datorită temperamentului lor pasional!

Însă mai târziu Iacob, alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de persevernță în mărturie și învățătură în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

În final Biblia descrie martiriul lui Iacob, fratele lui Ioan, al lui Zebedei, căci el este ucis cu sabia de soldații lui Irod la porunca acestuia (Fapte 12:1-2). Să urmăm deci un mod de viață preseverând în credință, chiar până la moartea de martir!

 

Ioan: Al patrulea apostol pe nume: Ioan, frate cu Iacob din familia Zebedei, care înseamnă: „Iehova a fost îndurător”, sau: „Iehova a arătat favoare”.

Ioan ca și Iacob, erau perscari și ajutau pe tatăl lor: Zebedei, în munca lor de pescari, tatăl lor având o corabie de pescuit (Matei 4:21; Marcu 1:19). De asemenea, și pe Ioan, Iesus îi numește în Marcu 3:17, SCC: Boanarghes, adică: „fii ai tunetului”; datorită temperamentului lor pasional!

Cu siguranță că mai târziu această pasiune greșită din iubirea de sine, a fost înlocuită cu o pasiune a dragostei de Dumnezeu și de semeni, deorece Ioan este apostolul care vorbește cel mai mult despre dragoste (vezi Ioan 13:34-35, și epistolele sale), așa cum îi este numele (comp. cu Ecleziast 6:10): „Iehova a fost îndurător”

Iar în loc de pasiune greșită, el devine un om al răbdării, căci în Apocalipsa 1:9, SCC, se spune: “Eu, Ioan, fratele vostru şi împreună-părtaş cu voi la necazul şi la Regatul şi la răbdarea în Iesus; eram în insula cea chemată Patmos, din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Iesus”.

Ioan nu doar că făcea parte din cercul intim ai lui Iesus, din cei mai apropiați de El, care au aparte de experiențe unice cu Mesiah din grupul apostolilor (Matei 17:1; Marcu 5:37; Marcu 14:33; Luca 8:51; Luca 9:28). Însă Ioan este numit în Ioan 13:22-25, SCC: Unu dintre discipolii Lui, pe care l-a iubit Iesus, era aşezat la masă lângă sânul lui Iesus”. Să urmăm deci modelul dragostei învățat de Ioan, și al apropierii lui de Domnul!

 

Filip: Al cincilea apostol: Filip, care înseamnă: „iubitor de caii”.

Despre cum Filip devine discipol a lui Iesus, este relatat în Ioan 1:43-44, SCC: În ziua următoare, El a vrut să iasă înspre Galileea; şi găseşte pe Filip. Şi Iesus îi zice: urmează-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru”. Filip era zelos, așa cum îi era numele: iubitor de cai, iubitor de a fi activ, și imediat îi și depune mărturie la Natanael care devine și el discipol (Ioan 1:45-46).

Ulterior el este rânduit apostol împreuncă cu ceilalți, formând împreună o ceată de 12 apostoli (Matei 10:1-4).

Filip era pasional, și de aceea Iesus îl întreabă pe el de pâini, cu scopul ca să îl lecuiască de pasiune greșită și îngrijorare: “El; zice către Filip: de unde avem să cumpărăm pâini, ca să mănânce aceştia? Dar El zicea acestea, încercându-l; pentru că ştia ce urma să facă. Filip I-a răspuns: pâini de două sute de dinari, nu le ajung; ca fiecare să ia puţin”. Mai târziu Iesus înmulțește cele cinci pâini de orz și doi peștișori, și hrănește miraculos 5000 de oameni  (Ioan 6:1-14).

Mai târziu, Filip este transformat și devine un om al dragostei, un om accesibil chiar pentru greci temători de Dumnezeu care doresc să Îl vadă pe Iesus (Ioan 12:20-22).

Mai târziu Filip este atacat de un spirit de necredință (înțelepciune firească) de la Toma, el cere să vadă pe Tatăl, iar Iesus îi spune: de atâta timp sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel văzându-Mă, a văzut pe Tatăl; cum zici tu: arată-ne pe Tatăl?  Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care Eu le spun, nu le vorbesc de la Mine; iar Tatăl rămânând în Mine face lucrările Lui.  Credeţi-Mi! Pentru că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; iar de nu, credeţi datorită lucrărilor acestea” (Ioan 14:9-11). Apoi Iesus le promite ca să-i întărească în credință: Adevărat! Adevărat vă zic: Cel crezând în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; şi va face mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl, şi orice aveţi să cereţi în Numele Meu, voi face aceasta; ca să fie glorificat Tatăl în Fiul. Dacă aveţi să cereţi ceva în Numele Meu, Eu voi face aceasta” (Ioan 14:12-14, SCC).

Însă mai târziu Filip, alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de stabilitate, perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), împlinindu-se ceea ce Domnul le-a promis în Ioan 14:12-14, de perseverență în credință și răbdare, de mărturie și învățătură în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Bartolomeu: Al șaselea apostol pe nume: Bartolomeu, care înseamnă: „fiul lui Tolmai”.

Chiar numele lui indică prețuirea pe care el i-o acorda tatălui său, în prima fază tatălui pământesc, apoi Tatălui ceresc (Fapte 1:13). Astfel Bartolomeu, este carcterizat de credincioșie, devotament, atașament, față de părinții lui, față de Dumnezeu, și față de Învățătorul Iesus ca părinte spiritual a lui care l-a învățat: Evanghelia și lucrarea divină!

Scriptura nu ne dă detalii despre cum a devenit: Bartolomeu discipol a lui Iesus, textul din Marcu 3:13-19, îl plasează în ceata discipolilor din care Domnul a ales pe cei doisprezece apostoli, și în Matei 10:1-4; Luca 6:12-15, se arată când a fost rânduit ca apostol alături de ceilalți în serviciul lui Iesus ca apostoli!

Mai târziu Bartolomeu, alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de credincioșie  și perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de mărturie și învățătură în atașament față de Domnul, în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Toma: Al șaptelea apostol pe nume: Toma, care înseamnă: geamănul” din aramaică (din limba babiloneană, anumite cuvinte, nume, s-au păstrat influențate de exilul babilonian a lui Israel).

Despre Toma nu ni se relatează momentul când și cum a devenit el discipol a lui Christos, însă ni se relatează rânduirea lui ca apostol alături de ceilalți în Matei 10:1-4; Marcu 3:18; Luca 6:15.

El avea tendința sa fie geamăn, să copieze, să imite, cu o anumită ocazie când Domnul Iesus a spus în Ioan 11:14-16, SCC: “Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, că noi nu eram acolo; ca să credeţi. Dar să mergem la el.  Deci Toma, cel zis Geamăn, a zis discipolilor: să mergem şi noi, ca să murim cu el!” Toma nu a înțeles îndemnul lui Iesus: “Dar să mergem la el”, și a rostit cuvinte aparent similare: “să mergem şi noi, ca să murim cu el”! Însă Iesus a îndemnat să meargă la Lazăr care va deveni: viu, însă Toma nu avea cunoștință și credință că Domnul Îl va învia din morți pe Lazăr, crezând că vor merge în locuința morților unde era Lazăr!

Slăbiciunea lui în ce privește credința a fost arătat și mai târziu în Ioan 20:24-28, când cu anumită ozaie Iesus se arată după înviere la cei 11 discipoli, iar Toma nu era prezent, iar el spune: “Dacă nu am să văd în mâinile Lui semnul cuielor, şi nu am să pun degetul meu în semnul cuielor, şi nu am să pun mâna mea în coasta Lui; nicidecum nu voi crede”. După opt zile, Iesus i se arată la Toma și îl invită: “adu degetul tău încoace, şi vezi mâinile Mele; şi adu mâna ta, şi o pune în coasta Mea; şi nu te face necredincios, ci credincios. Toma a răspuns, şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!  Iesus îi zice: pentru că M-ai văzut, ai crezut? Fericiţi sunt cei nevăzând, şi crezând”.

Toma fără să mai pună degetul crede și el îl mărtursiește ca Domn al lui și ca Dumnezeu cu sensul de personă în care a avut loc: actul divin al învierii din morți, și care l-a făcut să creadă în învierea morților! Prin această mărturisire el a arătat că s-a căit de păcatul anterior al necredinței!

Mai târziu Toma este împreună cu cei șase discipoli care pescuiesc în frunte cu Petru, și au parte de o experiență minunată când Domnul le dă o pescuire miraculoasă dar și mustrare, arătând că trebuia să lase vechea ocupație: pescuitul, definitiv, și să se ocupe de păstoritul oilor lui Iesus.

Mustrările lui Iesus au dat rezultat, Toma a crescut în credință, astfel mai târziu Toma, alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de perseverență în credință și răbdare, de mărturie și învățătură în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Matei: Al optulea apostol: Matei, care înseamnă: „darul lui Iehova.

Matei era din Capernaum, iar Scriptura surprinde momentul când el a devenit discopol a lui Iesus Christos, în Matei 9:1,Matei 9:9, SCC: Şi trecând Iesus de acolo, a văzut un om şezând la vamă, zis Matei, şi îi zice: „urmeză-Mi!” Şi ridicându-se, I-a urmat Lui”.

Acest evreu, vameș, însă sincer, aude chemarea lui Iesus și începe să îl urmeze pe Domnul ca discipol al Lui, și astfel el devine: darul lui Iehova, pentru Iesus și lucrarea creștină, după cum îi este numele. Iar apoi în Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15, este descris cum este rânduit ca apostol împreuncă cu ceilalți.

Matei, alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de perseverență în credință, mărturie și învățătură în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Iacob cel al lui Alfeu: Al noulea apostol, numit: Iacob cel al lui Alfeu, astfel și acest Iacob, înseamnă: „înlocuitor”, sau „urmând după”.

Despre Iacob al lui Alfeu, nu ni se relatează momentul când și cum a devenit el discipol a lui Christos, însă știm că el este frate cu vameșul Matei (Marcu 2:14), și apoi ni se relatează rânduirea lui ca apostol alături de ceilalți în Matei 10:3.

Iacob al lui Alfeu l-a urmat pe Domnul ca discipol așa cum îi este și numele: „urmând după”, iar ulterior a fost rânduit ca apostol, din ceata de discipoli a lui Christos!

Iacob al lui Alfeu este alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de perseverență în credință, mărturie și învățătură, în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Lebeu: Al zecelea apostol,  cu mai multe nume: Lebeu zis şi Tadeu (Matei 10:3), având și numele de Iuda al lui Iacob (Luca 6:16), astfel Lebeu înseamnă: „un om cu inimă”, iar Tadeu: „copilul inimii”. Iar Iuda înseamnă: „lăudat”.

După cum îi este numele el era „un om cu inimă”, care l-a urmat pe Iesus ca discipol, iar mai târziu a devenit unul dintre cei doisprezece apostoli.

Despre Lebeu, nu ni se relatează momentul când și cum a devenit el discipol a lui Christos, însă ni se relatează rânduirea lui ca apostol alături de ceilalți în Matei 10:3; Marcu 3:18, cei doisprezece fiind aleși din ceata discipolilor lui Iesus care L-au urmat până în acel moment pe Învățătorul Iesus (Marcu 3:13-14).

Lebeu zis şi Tadeu este descris în Luca 6:16, în lista cu cei 12 apostoli ai Evanghelistului Luca, ca având numele: “Iuda al lui Iacob”, acest discipol era fiul unui evreu din Galileea pe nume: Iacob, un nume utilizat în Israel, după numele nepotului lui Avraam!

Lebeu zis şi Tadeu este descris alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de perseverență în credință, mărturie și învățătură, în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Simon: Al unsprezecelea apostol: Simon Canaaneanul sau Simon, cel chemat Zelotul, are semnificația: „auzire” de la Simon.

El este carcterizat de Evanghelistul Matei și Marcu ca fiind Simon din orașul Cana din Galileea, de aceea a fost numit: „Canaaneanul, în Luca el este descris ca fiind: „Zelotul”, arătând că înainte a făcut parte din gruparea zeloților, o sectă religioasă, o partidă, ca și fariseii, însă ei erau un grup de naţionalişti care militau prin violenţă la eliberare lui Israel de sub stăpânirea Romei.

Despre acest: Simon Canaaneanul sau Zelotul, distinct de Simon-Petru, nu ni se relatează momentul, când și cum, a devenit el discipol a lui Christos, cu siguranță el a auzit chemarea lui Mesiah așa cum îi este numele: Simon (auzire). Însă ni se relatează, rânduirea lui ca apostol alături de ceilalți în Matei 10:4; Marcu 3:18; Luca 6:15, cei doisprezece fiind aleși din ceata discipolilor lui Iesus care L-au urmat până în acel moment pe Învățătorul Iesus (Marcu 3:13-14).

Simon Canaaneanul este descris alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de perseverență în credință, mărturie și învățătură, în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Iuda Iscarioteanul: Al doisprezecelea apostol, care ulterior a căzut: Iuda Iscarioteanul, astfel Iuda are semnificația: „lăudat”. Iuda era fiul lui Simon Iscarioteanul (Ioan 6:71), numele lui trebuia să fie lăudat de Stăpânul pentru faptele lui bune (comp. cu Matei 25:21), însă acesta ajunge să fie lăudat de preoții fățarnici pentru vânzarea lui Iesus (comp. cu Luca 22:5).

Despre Iuda Iscarioteanul, nu ni se relatează: momentul, când și cum, a intrat el în grupul discipolilor lui Iesus, însă ni se relatează momentul când este numit: apostol alături de ceilalți în Matei 10:4; Marcu 3:19; Luca 6:16.

Încă înainte de trădarea Fiului lui Dumnezeu, el a avut un caracter egoist, el era hoț, căci Evanghelistul Ioan relatează:  „De ce nu a fost vândut mirul acesta pentru trei sute de dinari, şi dat săracilor? Dar zicea aceasta, nu pentru că lui îi păsa de cei săraci; ci, pentru că era hoţ, şi având punga, lua din cei puşi în ea (Ioan 12:6-7, SCC). Ba mai mult, Iuda a influențat negativ gândirea celorlalți apostoli, prin înțelepciunea firească, care au fost influențați să spună că turnarea mirului de către o femeie pe capul lui Iesus ar fi fost o risipă, lucru pe care Iesus l-a corectat (Matei 26:6-13), însă inima lui Iuda Iscarioteanul nu s-a schimbat și ajunge în final ca pentru 30 de arginți să îl vând pe Domnul Iesus: preoților celor mai de seamă (Matei 26:14-56; Marcu 14:47-53; Luca 21:1-6,Luca 21:47-53).

Căderea lui Iuda a fost succesivă în trepte, de la un hoț care fura din punga apostolilor, unde strângeau bani pentru nevoile lor și ale săracilor (Ioan 12:7), apoi satan îi pune pe inimă să-L vândă pe Domnul (Ioan 13:2) și Învățătorul pentru 30 de arginți la preoți, mai departe satan intră în Iuda, și devine posedat de satan (Ioan 13:27), iar în final devine fiul pierzării (Ioan 17:12).

Însă Domnul Cel înviat îi i-a serviciul de surpaveghere, și il dă lui Matia!

Matia: (Fapte 1:15-26), care înseamnă: dar a lui Iehova”. Și cu adevărat Matia a fost darul lui Iehova pentru adunarea creștină, fiind ales de Domnul prin sorți, și intrând în rândul celor doisprezece apostoli ca martor al învierii lui Iesus, Matia fiind dintre discipolii lui Iesus care L-au urmat începând cu botezul lui Ioan până în ziua în care Iesus a fost luat sus de la noi (Fapte 1:21-22,Fapte 1:26).

Matia este descris alături de ceilalți apostoli, este carcaterizat de perseverență (Fapte 1:13-14; Fapte 2:1-4; Fapte 8:1), de îndrăzneală în mărturie (Fapte 4:33), în lucrarea miraculoasă (Fapte 5:12), de perseverență în credință, mărturie și învățătură, în ciuda perscuției sinedriului (Fapte 5:17-42).

 

Care sunt echipele celor doisprezece apostoli?

În lucrarea de predicare și de facere de discipoli e nevoie de echipe de doi, căci Domnul a rânduit astfel lucrătorii pentru lucrare: “Apoi cheamă pe cei doisprezece; şi a început să îi trimită doi câte doi, şi le-a dat autoritate asupra spiritelor necurate” - Marcu 6:7, SCC.

Iar în Luca 10:1, SCC: „Iar după acestea, Domnul a rânduit pe alţi şaptezeci şi doi, şi i-a trimis doi câte doi înaintea feţei Lui, în orice cetate şi loc unde El urma fie venit”.

Într-o adunare, pot fi mai multe grupuri: conducătorii (1Timotei 4:14; Filipeni 1:1), cântăreții (1Cronici cap. 25), mijlocitorii (Fapte 1:13-14), evanghelizatorii (Efeseni 4:11), etc.

Grupul cu care iei cina Domnească (Matei 26:20) și cu care studiezi Scripturile la întrunirile de studiu, însă pe lângă aceste grupuri din care faci parte, care țin de familia ta spirituală restrânsă, sau de specificul lucrării tale, ai nevoie de un partener de lucrare, care va deveni un prieten intim al tău! (comp. cu Ecleziast 4:12).

Prin urmare, fiecare frate este necesar să aibă un partener de lucrare, de rugăciune, de părtășie, căruia să i să poată confesa, etc.

Pentru cei cu darul căsătoriei, partenerul din căsnicie poate deveni și partenerul de lucrare, dar poate avea și un alt partener pentru lucrări specifice bărbaților, de pildă:  Petru era căsătorit, dar el a mers în lucrare însoțit de un alt apostol (Matei 10:1-2).

În Noul legământ, vedem de mai multe ori echipe de căte doi lucrători, cum ar fi:

Apostolii: Petru, şi Andrei ambii frați, din aceiași părinți; apoi apostolii: Iacob şi Ioan, ambii frați, din Zebedei, apoi apostolii:  Filip şi Bartolomeu; apoi apostolii:  Toma şi Matei perceptorul; apoi apostolii:  Iacob cel al lui Alfeu, şi Lebeu zis şi Tadeu; apoi apostolii:  Simon Canaaneanul, şi Iuda Iscarioteanul (Matei 10:1-4). Sau Pavel şi Barnaba (Fapte 13:2), etc.

Uneori pe parcursul timpului, echipele se mai schimbau după nevoi, astfel îl găsim pe Petru care inițial îl avea ca partener pe fratele lui Andrei, ca ulterior să îl aibă pe Ioan fiul lui Zebedei (Fapte 8:14), iar Pavel ca având mai târziu ca partener pe Sila (Fapte 15:40; Fapte 17:10), iar apoi și pe Timotei, chiar dacă era de vârstă diferită (Fapte 16:1-3; 2Corinteni 1:1; Coloseni 1:1), iar Barnaba pe Marcu vărul lui (Fapte 15:39; Coloseni 4:10), etc.

 

Cine l-a înlocuit pe Iuda Iscarioteanul?

Scriptura precizează clar cine este cel de-al doisprezecelea apostol, în locul lui Iuda Iscarioteanul, vânzătorul, care a murit când încerca să se spânzure, căzând a plesnit și a murit (comp. Matei 27:5, cu Fapte 1:18).

Scriptura prezintă clar în Fapte 1:15-26, SCC: „Şi în zilele acelea, ridicându-se în mijlocul fraţilor, iar mulţimea numelor din acel loc era cam de o sută douăzeci; Petru a zis: Bărbaţi fraţi! Trebuia să fie împlinită scriptura pe care Spiritul Cel Sfânt a spus-o dinainte, prin gura lui David, despre Iuda; cel făcându-se călăuză celor arestând pe Iesus; pentru că era numărat printre noi, şi a avut partea serviciului acesta. Acesta deci, a obţinut un ogor, dintr-o plată a nedreptăţii; şi căzând cu capul în jos, a plesnit prin mijloc, şi s-au vărsat toate măruntaiele lui. Şi s-a făcut cunoscut tuturor celor locuind în Ierusalim; încât ogorul acela, în dialectul lor, se cheamă Acheldama, adică: Ogor al sângelui. Pentru că în cartea psalmilor a fost scris: „facă-se locuinţa lui pustie, şi să nu fie locuitorul în ea; şi supravegherea lui să o ia altul!” Trebuie deci, dintre bărbaţii cei venind împreună cu noi în orice timp în care Domnul Iesus a intrat la noi şi a ieşit, începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost luat sus de la noi; să se facă unu dintre ei martor al învierii Lui, împreună cu noi. Şi au propus doi: pe Iosif, chemat Barsabas, care era chemat şi Iust; şi pe Matia. Şi rugându-se, au zis: Tu, Doamne, cunoscător de inimă, al tuturor, arată pe unu pe care l-ai ales dintre aceştia doi, să ia locul supravegherii aceasta, şi al apostoliei de la care Iuda s-a abătut; ca să se ducă în locul lui. Şi le-au dat sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia; şi a fost socotit împreună cu cei unsprezece apostoli”.

Matia era un discipol al Domnului care L-a cunoscut pe Domnul Iesus de la botezul lui Ioan, ceea ce implică că el era inițial între discipolii lui Ioan Botezătorul, apoi la urmat pe Mesiah, devenind discipol al Lui prin botezul în Numele Lui (Ioan 3:22; Ioan 4:1-2).

Iar nevoia conducerii poporului creștin era, așa cum spune Scriptura: “Trebuie deci, dintre bărbaţii cei venind împreună cu noi în orice timp în care Domnul Iesus a intrat la noi şi a ieşit, începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost luat sus de la noi; să se facă unu dintre ei martor al învierii Lui, împreună cu noi”.

Matia a fost rânduit un apostol, fiind din cei șaptezeci și doi rânduiți de Domnul și trimiși de El în greacă: „apostelo” (“i-a trimis” - Luca 10:1, SCC), ca apostoli secundari care să-i ajute pe cei doispăzece în lucrare. Apoi ulterior, Matia fiind martor al învierii lui Iesus Christos, a fost rânduit ca să fie unul din cei doisprezece apostoli care să conducă poporul lui Dumnezeu.

Pe parcursul zilei învierii Domnului (duminică), Iesus se arată celor doi pe drumul Emausului, lui Cleopa și Matia (Luca 24:13-33). A cincea apariţie a Domnului înviat, are loc în mijlocul apostolilor, şi altora adunaţi cu aceştia în seara zilei de duminică (Luca 24:33-49). Apostolul Pavel spune că s-a arătat la cei doisprezece apostoli (1Corinteni 15:5)! Care doisprezece, căci Iuda Iscarioteanul era mort, și Toma nu era prezent (Ioan 20:24). Însă când Pavel a scris cartea întâia epistolă către Corinteni, deja Iuda a fost înlocuit de Matia (Fapte 1:21-26), iar Cleopa la înlocuit pe Toma, astfel Pavel vorbește de cei doisprezece apostoli pe baza numiri ulterioare, așa cum și scrierea lui (anul 55 sau 56 d.Ch.) era ulterioară arătărilor după înviere.

La fel Iacob fiul lui Zebedei care a fost martirizat (Fapte 12:2) a fost înlocuit cu Iacob fratele Domnului (Fapte 15:13; Fapte 21:18). Iar Iuda fratele Domnului și a lui Iacob, ambi născuți din Iosif și Maria (Iuda 1:1) a înlocuit pe Iuda a lui Iacob (Luca 6:16), care a fost martirizat!

 

Serviciul de supraveghere al celor doisprezece apostoli

Apostolii, au primit: „supravegherea” (Fapte 1:20, SCC), sau serviciul de supraveghere peste poporul lui Dumnezeu, serviciu avut şi de Iuda, conform cu Fapte 1:20, iar Iuda a fost înlocuit cu Matia în aceast serviciu de supraveghere (Fapte 1:15-26).

Adunarea este zidită, în primul rând, pe Iesus Christos, şi în al doilea rând pe apostoli (Efeseni 2:20-22), este clar că cei 12 apostolii erau o structură de conducere centrală a poporului Domnului, peste conducerea locală a adunării.

În situaţia când s-a creat tulburarea cu circumcizia în adunarea din Antiohia, Pavel care era apostol dar nu din conducerea centrală a poporului lui Dumnezeu, a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim pentru clarificarea acestei probleme ridicate de iudaizanţi. Cu toate că era apostol şi a întemeiat mai multe adunării fiind îngerul acestora (supraveghetorul lor), el a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim, ca sfat suprem (Vezi: Fapte cap. 15). Găsim scris apoi, că apostolii şi bătrânii au luat decizia prin Spiritul Sfânt, de a le scrie o epistolă către adunarea din Antiohia (Fapte 15:22-23), cu sfaturi doctrinare.

Iată, apostolii şi bătrânii din Ierusalim, au hotărât pentru adunarea din Antiohia Siriei, care era la cca. 300 km de Ierusalim! Dacă adunarea din Antiohia ar fi funcţionat pe „principiul democraţiei autonome”, aşa cum funcţionează astăzi multe “biserici” din culte, Pavel nu ar fi apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim!

Mai târziu găsim scris următoarele: „Iar străbătând cetăţile, îi învăţau să păzească: hotărârile cele judecate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim. Deci adunările erau întărite în credinţă, şi creşteau zilnic cu numărul” (Fapte 16:4-5). Iată, adunările locale trebuiau să păzească hotărârile luate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim, efectul ascultării de conducerea centrală formată din cei doisprezece apostoli și bătrânii din Ierusalim a fost: adunările erau întărite în credinţă, şi creşteau zilnic cu numărul

În primul secol, criteriul pentru care, cei 12 au fost rânduiți ca apostoli cu serviciu de supraveghere este descris în Fapte 1:21-22: Trebuie deci, dintre bărbaţii cei venind împreună cu noi în orice timp în care Domnul Iesus a intrat la noi şi a ieşit, începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost luat sus de la noi; să se facă unu dintre ei martor al învierii Lui, împreună cu noi. Deci criteriul a fost clar: şi anume să fie: bărbat, şi să fie dintre cei ce l-au însoţit pe Domnul Iesus cu începere de la botezul lui Ioan. Scopul acestei apostolii, era să fie martorii ai învierii lui Iesus şi să aibă serviciu de supraveghere peste turma lui Dumnezeu (Fapte 1:20).

Bineînţeles că în zilele noastre martori ai învierii Domnului, nu pot fi decât cei care au viziuni cu Domnul Iesus: viu, și îi aud glasul, asemănător cu viziunea lui Saul pe drumul Damascului (Fapte 26:12-19), care a devenit Pavel, apostolul națiunilor (Romani 11:13).

Doar cei ce Îl văd și aud (Ioan 14:19), pot să mărturisească cu putere despre: Iesus Cel înviat, din postura de: martori al învierii Lui, adeveriți de Tatăl care le dezvăluie lor pe Fiul Său (Matei 16:16-19) și astfel, pot deveni și ei ca Petru: piatra pe care Domnul să-și zidească adunarea, în calitate de apostoli cu serviciu de supraveghere!

În plus, acel apostol va avea semenele unui apostol descrise în 2Corinteni 12:12, SCC: Într-adevăr, semnele apostolului au fost lucrate între voi; prin orice: răbdare, şi prin semne, şi prin minuni, şi prin lucrări de putere.

Această conducerea centrală a poporului lui Dumnezeu, Domnul o numește: “sclavul credincios și chibzuit” (Matei 24:45), sau „administratorul credincios, cel chibzuit” în Luca 12:36-44, SCC, unde se învață: “Iar voi, asemănători unor oameni aşteptând pe domnul lor când are să se întoarcă de la nunţi; ca venind, şi bătând, ei să deschidă îndată. Fericiţi sunt sclavii aceia, pe care, venind, domnul îi va găsi veghind. Adevărat vă zic: El se va încinge, şi îi va aşeza la masă; iar apropiindu-se, îi va servi. Şi dacă are să vină la a doua, sau la a treia strajă, şi are să îi găsească aşa; fericiţi sunt aceia. Dar acestea să cunoaşteţi: dacă ştia stăpânul casei, la ce oră vine hoţul, veghea şi nu lăsa să fie spartă casa lui. Deci, şi voi, fiţi gata; pentru că Fiul Omului vine la ora ce nu vi se pare. Dar Petru I-a zis: Doamnule! Către noi zici parabola aceasta, sau către toţi? Şi Domnul a zis: cine este atunci administratorul credincios, cel chibzuit; pe care îl va pune domnul peste servitorimea lui, pentru a da la timp măsura de grâu? Fericit este sclavul acela pe care, venind, domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: îl va pune peste toate averile lui. Domnul vorbeşte cu apostolii Săi (Luca 12:22), El pe aceşti discipoli, îi numeşte:  „turmă mică” (Luca 12:32), lor le spune să vegheze, așa cum niște administratori vegheează după domnul lor venind de la nunți, sau ca niște stăpâni ce veghează asupra casei ca să nu li se spargă casa, concluzia la aceste două parabole este: “Deci, şi voi, fiţi gata; pentru că Fiul Omului vine la ora ce nu vi se pare”. Expresia “voi” se referă la cei 12 apostoli!

Apostolul Petru nu înțelege și Îl întreabă pe Domnul: “Doamnule! Către noi zici parabola aceasta, sau către toţi?” Răspunsul lui Iesus este printr-o întrebare retorică: cine este atunci administratorul credincios, cel chibzuit; pe care îl va pune domnul peste servitorimea lui, pentru a da la timp măsura de grâu? Fericit este sclavul acela pe care, venind, domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: îl va pune peste toate averile lui. Este evident că administratorul erau distincți de servitorime, și ei trebuiau să de-a hrană la timpul potrivit, motivându-i și ajutându-i pe toți să vegheze!

Învățătura Domnului este numită învățătura apostolilor (Fapte 2:42). Noi credem în Iesus pe baza Cuvântului lor (Ioan 17:20), Evanghelei lor (1Corinteni 15:1-2). Ei au fost rânduiți ca să de-a hrană sau grâu spiritual servitorimii în primul secol d.Ch.

Chiar concluzia discuției este: Iar oricui căruia i-a fost dat mult, va fi cerut mult de la el; şi căruia i-au încredinţat mult, vor cere mai mult de la el (Luca 12:48, SCC).

Este deci evident că administratorul credincios nu pot fi toți creștinii, căci nu l-a toți li s-a încredințat mult! Ci la apostoli li s-a încredințat mult”, iar ulterior la bătrânii din Ierusalim li s-a „dat mult”, fiind două categorii de frați cu responsabilități mari, în echipa: administratorului credincios și chibzuit (vezi: Fapte 15:2,Fapte 15:23).

Pe parcursul timpului, a existat acest sclav credincios și chibzuit, chiar dacă pe parcursul timpului, anumiți apostoli din cei 12 au fost martirizați, alții i-au luat locul, așa cum Matia a luat locul lui Iuda Iscarioteanul (Fapte 1:15-26), și alții au fost înlocuiți, de pildă Iacob fiul lui Zebedei martirizat (Fapte 12:2) cu Iacob fratele Domnului (Fapte 15:13; Fapte 21:18), iar Iuda fratele Domnului, l-a înlocuit pe Iuda lui Alfeu martirizat, care a fost frate cu Iacob al lui Alfeu, Toma a fost înlocuit de Cleopa, etc.

Cei șaptezeci și doi rânduiți de Domnul și trimiși de El în greacă: „apostelo” (“i-a trimis” - Luca 10:1, SCC), ca apostoli secundari, în timp, ei dar și frații Domnului proveniți din Maria: Iacob, Iosif, Simon, Iuda (Matei 13:55), au înlocuit pe cei doisprezece apostoli martirizați.

Mai târziu, spre sfârșitul secolului I d.Ch. copii celor doisprezece apostoli, unii având familii fiind căsătoriți, ca de pildă: Petru (Matei 8:14), și copiii fraților Domnului (1Corinteni 9:5), au preluat ștafeta de a conduce poporul lui Dumnezeu (comp. cu Fapte 2:39).

La început centrul lucrării celor 12 apostoli a fost Galileea (Matei 4:18-23). După înălțarea la cer a lui Iesus, a fost Ierusalimul (Fapte 2:1-5; Fapte 8:1; Fapte 15:2), iar Ierusalimul a rămas centrul conducerii lucrării chiar dacă uneori apostolii erau plecați în lucrare dar rămânea totdeauna cineva, ca de pildă: Petru și Iacob (Galateni 1:18-19), sau Iacob și bătrânii din Ierusalim (Fapte 21:17-18).

Iacob își scrie epistola din Ierusalim prin anul 62 d.Ch înainte de martirajul său, către evreii din diasporă (Evrei 1:1), acolo în Ierusalim prin cei doisprezece apostoli care erau primele roade ale creștinismului (Iacob 1:18).

Din referirea apostolului Pavel, apostolul Iacob, fratele Domnului a fost căsătorit (1Corinteni 9:5), iar mai târziu el a fost martirizat în anul 62 d.Ch. când conform cu Josephus Flavius în Antichități iudaice vol II. cap. IX la p.571, se spune: Cum a primit vestea morţii lui Festus, Caesar 1-a trimis pe Albinus să guverneze Iudeea. Regele i-a luat funcţia de Mare Preot lui Josephus şi i-a dat pontificatul fiului lui Ananus, care se numea tot Ananus…Tânărul Ananus, despre a cărui numire în funcţia de Mare Preot am vorbit adineauri, avea o fire nemiloasă şi cutezătoare. El făcea parte din secta saduceilor, care sunt mai acerbi şi mai nemiloşi în judecăţi decât ceilalţi iudei, după cum am arătat mai înainte. Fiindcă era, aşadar, crud, Ananus a socotit că sosise momentul potrivit să treacă la faptă acum, când Festus murise şi Albinus era în drum spre Iudeea. A convocat sinedriul la judecată şi I-a adus în faţa lui pe fratele lui Isus, denumit Hristos (el se chema Iacob), împreună cu alţi câţiva, acuzându-i că încălcaseră legile, şi i-a condamnat să fie ucişi cu pietre”.

Petru își scrie ambele epistole din Babilon, căci salutul este din adunarea din Babilon” (în anii: 63 respectiv 64 d.Ch.). Nicăieri în Biblie nu se spune că numele Babilon se referă simbolic la Roma, așa cum interpretează unii. Deşi în scrisoarea către Romani a lui Pavel menţionează 35 de nume şi transmite salutări la 26 de persoane, cărora le menţionează numele, el nu menţionează numele lui Petru. De ce? Deoarece Petru nu se afla în Roma, el nu a avut lucrarea în Roma (Romani 16:13-15).

Întrucât Petru s-a adresat creştinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, care erau literalmente denumirile unor regiuni geografice, concluzia logică este că și referire la Babilon, este tot o referire literară, făcându-se astfel o referire literalmente la oraşul Babilon, aflat pe malurile fluviului Eufrat, în Mesopotamia.

Apostolul Petru a servit direct și prin epistole comunități evreiești ale diasporei din Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, din care unii au devenit creștini, căci Petru a servit pe evrei (Galateni 2:9).

Mai târziu, apostolul Iuda fratele Domnului, care l-a înlocuit pe Iuda a lui Iacob (Lebeu), a scris din Israel pentru evreii creștini din diasporă în anul 65 d.Ch.

Mai târziu începând în anul 66 d.Ch. Ierusalimul fiind înconjurat de oștile romane conduse de Cestius Gallus, guvernatorul roman al Siriei, porneşte în fruntea unei oşti de 30 000 de soldaţi mărşăluind spre sud şi ajunge la Ierusalim în timpul unei sărbători religioase. Gallus cu oamenii lui pătrund în suburbii şi chiar încep să sape la temelia zidului templului, în care s-au refugiat rebelii. Apoi, pe neaşteptate, Gallus îşi retrage trupele. Cuprinşi de frenezie, evreii atacă armata aflată în retragere.

Creştinii nu se lasă înşelaţi de turnura pe care au luat-o evenimentele, ei cunosc Cuvintele lui Iesus din Luca 21:20-22: “Iar când aveţi să vedeţi Ierusalimul încercuit de armate, atunci să cunoaşteţi că s-a apropiat pustiirea lui.  Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi, şi cei din mijlocul lui să se depărteze, şi cei de prin câmpuri să nu intre în el;  pentru că acestea sunt zile de răzbunare, pentru a fi împlinite toate cele scrise”.

Oraşul Ierusalim fusese înconjurat de armate campate, acum, că armatele s-au retras, creştinii profită de ocazie şi fug din Ierusalim. Mulţi se refugiază în munţii de pe malul estic al Iordanului, în Pela, un oraş neevreiesc, neutru din punct de vedere politic. Acesta a fost un timp locul de unde a condus sclavul credincios și chibzuit.

Mai târziu sclavul credincios și chibzuit a condus poporul lui Dumnezeu din Asia Mică, din adunările fondate inițial în diaspora evreaiscă din Asia Mică.

În Scripturi, vedem cum apostolul Ioan își scrie Evanghelia și prima epistolă (96 d.Ch.) către evrei creștini, numindu-i: ‚părinți’ (1Ioan 2:13-14), dar și către copiii lui spirituali (1Ioan 2:1,1Ioan 2:7,1Ioan 2:12) evrei din diaspora evreiască (Asia Mică - Turcia în prezent), el păstorind și învățând adunările din: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, şi Laodiceea (Apocalipsa 1:11). Apostolul Ioan scrie fiind într-una din adunările din diaspora evreiască în zona din Turcia actuală.

A doua epistolă el o scrie, către bătrâna doamnă, adunarea din Ierusalim. Astfel prin 97 d.Ch. în 2Ioan 1:1, SCC, apostolul Ioan scrie către “aleasa doamnă şi către copiii ei”, adică către adunarea din Ierusalim și copiii ei, creștinii spirituali născuți de adunarea din Ierusalim. El le promite că-i va vizita (2Ioan 1:12), dar ne dă indiciul de unde scrie și anume el spune: „Copiii surorii tale cea adunată, te salută” (1Ioan 1:13, SCC), ceea ce indică că el nu era în Israel, iar sora alesei doamne este adunarea evreiească din diaspora, iar copiii ei sunt frații unde era Ioan când scrie scrisoarea, scriind din diaspora.

A treia epistolă el o scris în 98 d.Ch. către iubitul Gaius”, un copil spiritual a lui Ioan, din diaspora evreiască probabil din Efes (comp. 3Ioan cu Apocalipsa 2:1-7), scrisă din altă localitate a diasporei (din Turcia actuală), Ioan îi promite că îl va vizita (3Ioan 1:10).

Iar în anul 99 d.Ch. Ioan este pe Insula Patmos (Apocalipsa 1:9), de unde le scrie 7 scrisori la șapte adunări (Apocalipsa 1:10-11), și unde primește dezvăluiri divine, și le scrie în cartea: Apocalipsa (Apocalipsa 1:19; Apocalipsa 10:4; Apocalipsa 19:9).

În secolul II d.Ch. în sclavul credincios și chibzuit, au fost introduși: greci, romani creștinați, etc., discipoli ai apostolului Ioan, și astfel sclavul credincios și chibzuit nu a mai fost compus doar din evrei ca și în primul secol d.Ch.

De pildă: Polycarp (70-160 d.Ch.), care a fost copilul spiritual al apostolului Ioan şi mai târziu, conducător din Smirna (Asia Mică - actuala Turcia). Polycarp a scris Epistola lui Polycarp către filipeni.

Un altul: Papias (60-163 d.Ch.) conducător din Hieropolis (în Frigia – actuala Turcia), prieten cu Polycarp se spune, de asemenea, că l-a cunoscut pe apostolul Ioan. Probabil că el a scris la începutul secolului al doilea d.Ch. Papias a scris o opera în 5 cărţi cu titlul LOGION KIRIAKON EXEGESIS (Explicarea cuvântărilor Domnului). Opera îşi propune să explice toate cuvântările Domnului. Este sigur însă că nu se limitează la cuvântările Domnului; ci, se ocupă şi de minuni, cum reiese din fragmentele ce le avem. Izvoarele de care s-a servit autorul sunt două: Evangheliile scrise, mai ales, de Matei şi Marcu dar în prezent nu există decât fragmente din scrierile sale.

Despre Matei spune că: Matei a scris în limba evreiască profeţiile divine; fiecare însă le-a interpretat cum le-a putut. Papias ne dă, prin urmare, date despre geneza Evangheliilor Marcu şi Matei.

Despre Marcu scrie: Spunea, de asemenea, că Marcu era tălmaciul lui Petru, a scris tot ceea ce a ţinut minte de la apostolul Petru!

Papias a declarat: „NU-MI plăcea . . . compania acelora care au multe de spus, ci a acelora care predau ce este adevărat.”

Conducerea poporului lui Dumnezeu rămâne în Asia mică și în secolul III d.Ch., căci o primă luptă importantă, despre natura lui Christos, a fost în sec. III-lea d.Ch., când a apărut, erezia lui Sabelius, care susţinea că dacă Dumnezeu e ca soarele, Fiul şi Spiritul Sfânt sunt ca razele soarelui, având aceiaşi natură, fiind o singură persoană cu Tatăl.

Această învăţătură prezentă în secolul III d.Ch., a făcut ca creştinii adunaţi la Conciliul de la Antiohia din 267 d.Ch. să respingă teza, prezentată de Sabelius, conform căreia Fiul este ‘homo-ousios’ cu Tatăl, adică ‘de aceiaşi, esenţă, substanţă sau fiinţă’ această doctrină, a fost respinsă de Conciliul din Antiohia din 267 d.Ch. ca fiind erezie, atunci „Biserica a declarat că Isus este homoi-ousios, „dintr-o substanţă asemănătoare cu Tatăl”  (vezi cartea: „Doctrinele harului”, p.88,89).

Mai târziu, apare apostazia profețită de apostolii Domnului (Fapte 20:28-29; 2Petru 2:1-2), când în 325 la conciliul de la Niceea și apoi la Constantinopol în anul 382, d.Ch. s-a stabilit un Dumnezeu fals trinitar, și mulți au căzut în apostazie!

Însă, creștinii autentici și conducerea adunării, și anume ramura care a păstrat lampadarul, s-a perindat prin Europa apoi prin Asia Mică și din nou prin Europa, respectiv: Franța, Polonia, etc. dar și România unde a rămas până în prezent.

Fie ca atunci când va reveni Domnul Iesus, El să găsească sclavul credincios și chibzuit dând hrană servitorimei Stăpânului Iesus, așa cum este scris: “Fericit este sclavul acela pe care, venind, domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: îl va pune peste toate averile lui” (Luca 12:43-44).

Să revenim la cei doisprezece apostoli, primi rânduiți de Domnul Iesus:

 

Unde sunt menționați ca făcând o lucrare împreună?

Revenind la cei doisprezece apostoli, primi rânduiți de Domnul, îi găsim împreună în Matei cap.10 și 11 (vezi și Marcu 3:13-19; Luca 6:13-16), este descrisă o primă lucrare a celor doisprezece în perechi de căte doi trimiși de Domnul Iesus, cu autoritate de la El,  ca apostoli, în timp ce în prealabil, Învățătorul Iesus i-a instruit cu privire la: unde să predice, ce să predice, cum să predice, cum să salute oamenii, ce să facă când oamenii nu îi primesc, și ce lucrări trebuie să însoțească predicarea Evangheliei: scoaterea demonilor, vindecările, chiar învieri din morți!

Cei doisprezece apostoli au predicat în cetățile lor de origine (Matei 11:1), printre care: Horazin, Betsaida și Capernaum (Matei 11:21-23), însă oamenii din aceste localități i-au respins chiar dacă apostolii au făcut lucrări de putere!

În Marcu 6:7-13, Domnul Iesus îi alege ca apostoli pe cei doisprezece și îi trimite în alt tur de predicare în care pe lângă predicare le-a dat autoritate să scotă demoni și să vindece bolnavii fizic prin rugăciune și prin ungerea cu untdelemn.

Cu o altă ocazie este descris cum Iesus Christos umbla prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu; şi cei doisprezece erau împreună cu El (Luca 8:1).

Apoi, în Luca 9:1-6, Fiul lui Dumnezeu i-a chemat din nou pe apostolii Săi, le-a dat din nou: putere şi autoritate peste toţi demonii, şi să vindece boli; şi i-a trimis să predice Regatul lui Dumnezeu, şi să vindece, și i-a învățat cum să meargă în lucrare și ce să facă când nu vor fi primiți. Cei au plecat de la El și traversau satele; binevestind şi vindecând pretutindeni!

Îi vedem pe cei 12 la masa pasacală, și apoi după plecarea lui Iuda pe cei 11, cum au servit împărtășirea cu corpul și sângele Domnului (Luca 22:14-30; Ioan 13:1-38).

După învierea Domnul îi vedem că Iesus Cel înviat se arată la 11 dintre ei, apoi și la Toma împreuna cu ei (vezi: Ioan 20:24-26; 1Corinteni 15:5).

Înainte de Penticosta îi vedem ca fiind martori ai înălțării lui Iesus la cer, fiind prezenți 11 apostoli, și apoi perseverând în rugăciune (Fapte 1:9-14).

Mai târziu la Penticosta, îi vedem pe cei doisprezece strânși la Penticosta și primind putere prin darul vorbirii în limbi (botezul în Spirit) – Fapte 2:1-4,Fapte 2:14.

Iar după Penticosta îi vedem cum apostolii dau mărturie de învierea lui Iesus Christos din morți în Fapte 4:43, iar în Fapte 5:27-40, ei dau o mărturie curajoasă în fața sinedriului, apoi ei fără teamă cu îndrăzneală binevesteau prin templu și prin casele din Ierusalim și învățau despre Christos (Fapte 5:42).

Apoi cei 12, organizează adunarea din Ierusalim în ce privește servirea la mese, prin faptul că au rânduit 7 diakoni care să se ocupe de lucrare aceasta, în timp ce cei 12 apostoli vor persevera în rugăciune şi serviciul Cuvântului (Fapte 6:1-6).

În Fapte 8:1, se stârnește o persecuție contra creștinilor, îndă cei doisprezece apostoli rămân în Ierusalim, în timp ce ceilalți creștini pleacă și vestesc Cuvântul în alte zone.

Apoi apostolii din Ierusalim (cei 12), fiind încunoștiințați de lucrarea celolalți ajută lucrarea și trimit pe Petru și Ioan în Samaria care a fost Evanghelizată de Filip Evanghelizatorul, și prin mâinile lui Petru și Ioan, samaritenii primesc darul Spiritului (Fapte 8:5-17).

În Fapte 15:1-28, apostolii cei 12 și bătrânii din Ierusalim rezolvă o controversă iscată de iudaizanți care forțau și națiunile să se circumcidă și să țină legea lui Moise, cei 12 dau directive prin Spiritul Sfânt cu privire la ce trebuie să respecte creștinii dintre națiuni!

Acestea sunt relatările cu lucrările celor doisprezece apostoli!

Astfel, conform Bibliei care este Cuvântul lui Dumnezeu: toți cei doisprezece apostoli, aveau originea în regiunea Galileea, și toți cunoșteau doar limba ebraică, fiind oameni simpli, majoritatea pescari, ei erau asemănător pruncilor (Matei 11:25), ei nu erau oameni mari sau cărturari! Ei cunoșteau și anumite expresii sau cuvinte aramaice păstrate în limbajul ebraic de la exilul babilonian, sau termeni eleni din influența greacă, din elenizarea iudaismului dar fără a cunoaște bine limbile aramaică, greacă, latină, etc. pentru a predica în aceste limbi.

Matei cunoștea și ceva latină, servind imperiul roman însă doar ca vameș local din Capernaum nu era necesar cunoștiințe vaste de latină, astfel cei doisprezece apostoli, galileeni, nu cunoșteau bine alte limbi de circulație ca și alți apostoli chemați de Domnul ulterior la lucrarea Lui, ca de pildă: apostolul Pavel care cunoștea ebraica (Fapte 21:40; Fapte 22:2), latina (Fapte 23:11; Romani 1:15), greaca (Fapte 21:37) și Barnaba, Timotei și alții.

Chiar dacă apostolii: Matei, Ioan, Petru, (mai târziu Iacob și Iuda frații Domnului) au scris în greacă: Evanghelii, epistole nu le-au scris ei personal, apostoli au avut secretari care le scriau epistolele în greacă, de pildă, Pavel chiar dacă știa trei limbi, pentru că avea probleme cu vederea (Galateni 6:11), avea ca secretar pe Terțiu (comp. Romani 1:1 cu Romani 16:22).

Conform cu 1Petru 5:12, apostolul Petru l-a avut pe Silvan ca secretar, care a scris epistolele lui Petru în limba greacă, traducând îndemnurile lui din ebraică în greacă, pentru diaspora evreiască creștinizată din Asia mică (1Petru 1:1), care vorbea greaca.

Chiar și Marcu copilul spiritual a lui Petru, pe care l-a născut prin Evanghelie (1Petru 5:13), și-a scris Evanghelia, pe baza relatărilor lui Petru în ebraică și Marcu a scris-o în greacă chiar purtându-i numele de Evanghelia după Marcu, Potrivit lui Papias, Origene şi Tertulian, această sursă pentru Evanghelia după Marcu a fost apostolul Petru.

Astfel apostolii au avut ajutoare frați, care au transcris dictările lor din ebraică în greacă în evanghelii și epistole!

Concepția greșită potrivit căreia darul limbilor i-a ajutat să scrie sau să predice Evanghelia în alte limbi decât cea cunoscută de ei ebraica (limba maternă), este o greșită, deorece darul limbilor nu este pentru predicat; ci, este un dar prin care Îl lauzi pe Dumnezeu, în care vorbești cu Dumnezeu (Fapte 2:11; 1Corinteni 14:2), nu este un dar pentru scrierea sau predicarea Evangheliei!

Să vedem însă în continuare fiecare apostol în parte și lucrările lor:

 

Lucrările apostolilor:

Din păcate o parte din tradițiiile lumii, învață despre ei, pe lângă câteva elemente adevărate și basme, mituri (1Timotei 1:4; 1Timotei 4:7), care fac rău: serviciului de apostol și lucrării lui Dumnezeu, din cel puțin 3 motive:

1) În primul rând, nici o minciună nu este din adevăr (1Ioan 2:21), iar miturile (basmele, legendele), întorc urechea de la adevăr spre închipuiri false (2Timotei 4:3-4), și astfel oamenii își întemeiază credința nu pe Cuvântul adevărului (Romani 10:17); ci, pe povestiri închipuite, pe falsuri!

2) Apoi, în al doilea rând, exagerarea lucrării lor, distruge năzuința la serviciul de apostolie în prezent (comp. cu 1Timotei 3:1), pentru că prin exagerare, mitizare, se creează o imagine de super-lucrător, imposibil de năzuit spre ea!

3) Iar în al treilea rând, mitizarea, exagerarea, exarcerbarea unor oameni, a dus la divinizare, la venerarea celor doisprezece apostoli, într-un mod idolatru greșit, apostat!

Pe când, Cuvântul lui Dumnezeu,  învață că apostolii sunt oameni cu slăbiciuni asemenea vouă” (Fapte 14:15, SCC).

De aceea, în continuare, o să punem în paralel ce învață tradiția, și ce învață Biblia despre lucrarea celor 12 apostoli.

Potrivit tradiției, vezi: https://www.crestinortodox.ro/sfinti/cei-12-apostoli-124209.html

 

1. Apostolul Petru:

Tradiția învață:

Sfântul Apostol Petru, a propovaduit Evanghelia mai întai în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia, în Bitinia și în Iliric. A ajuns până în Roma unde a și primit moarte martirică.

 

Biblia învață:

Apostolul Petru (Simon) după ce a fost chemat de Domnul ca să devină pescar de oameni (Matei 4:19), el este martor la modul cum predică Iesus în Galileea (Matei 4:23), martor la predica de pe munte (Matei 5:1-2), el este martor la modul cum Iesus curățește leproșii, vindecă bolnavii, scoate demonii, oprește furtuna (Matei cap.8,9), astel Simon Petru și ceilalți apostoli au de unde să învețe mai întâi, ca apoi să facă cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu.

După aceste episoade de lucrare pe care o face Iesus, Fiul își dă seama de nevoia de lucrători. Astfel în Matei 9:37-38, SCC se spune: Atunci zice discipolilor Lui: „secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi deci pe Domnul secerişului ca să trimită lucrători în secerişul Lui.”

Prin urmare, Dumnezeu Îl călăuzește pe Iesus să rânduiască doisprezece apostoli din sutele de discipoli (comp. cu 1Corinteni 15:6), printre care, primul este ales: Petru.

Apoi după ce Petru este rânduit ca apostol, este trimis și merge să predice Evanghelia, să scoată demoni, să facă vindecări, chiar să învieze morții împreună cu ceilalți apostoli în cetățile lor de baștină din Galileea (Matei 11:1), ei merg doi căte doi predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11). În această lucrare mai multe femei le serveau din averile lor.

Apostolii lui Iesus printre care și Petru, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 2:1-21, cu ocazia Penticostei, apostolul Petru dă mărturie despre turnarea Spiritului Sfânt și aplică profeția din Ioel 2:28-32.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har tuturor creștinilor!

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele fraților și ale oamenilor interesați, nu încetau să învețe şi să binevestească pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată menirea ceolor doisprezece apostoli cu serviciul de supraveghere, când ei spun: “Cei doisprezece însă chemând la ei mulţimea discipolilor, au zis: nu este plăcut, ca noi lăsând cuvântul lui Dumnezeu, să servim la mese…Iar noi vom persevera în rugăciune şi serviciul Cuvântului.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar în frunte cu Petru și Iacob fratele Domnului, au luat hotărârea pentru națiuni, prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, li se dă anumite restricții, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia. Această hotărâre este numită: hotărârile cele judecate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim” (Fapte 16:4,Fapte 16:5).

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel și mai târziu în diaspora evreiască (Matei 19:28; Fapte 1:8).

Mai târziu în adunarea din Ierusalim, în locul de unde supraveghează: conducere centrală a poporului lui Dumnezeu, rămân Petru și Iacob fratele Domnului și bătrânii (Galateni 2:18-19), apoi Pavel îi găsește doar pe Iacob și bătrânii (Fapte 21:17-18).

Conform relatării din  Galateni 2:11-16, apostolul Petru este prezent în Antiohia Siriei, pentru a supraveghea și predica, însă din neveghere, cade în păcat înfluențat de anumiți evrei creștini veniți din Israel (Iacob ), dar este mustrat de Pavel și corectat. Despre care petru mai târziu îl vorbește de bine, numindu-l: iubitul nostru frate Pavel” (2Petru 3:15, SCC).

Mai târziu Scriptura îl prezintă pe apostolul Petru ca fiind în orașul Babilon, învățând de acolo prin epistole pe evreii din diaspora care locuiesc în Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia (1Petru 1:1; 2Petru 3:1).

Iar moartea ca martir a suferit-o tot în orașul Babilon de unde scria (1Petru 5:13), căci el precizează în 2Petru 1:13, SCC: “ştiind că depunerea cortului meu este grabnică; după cum mi-a arătat şi Domnul nostru Iesus Christos”.

 

2. Apostol Andrei:

Tradiția învață:

Sfântul Apostol Andrei, primul chemat dintre Apostoli, frate al Sfântului Apostol Petru (Simon), după Penticostă el a propovaduit în Bitinia și în toate părțile de pe langa Marea Neagra, în Cherson și în Rusia. Apoi, propovaduind în Sciția cea Mare, Sciția Mica (Dobrogea), în Sinopi și în Miotia, s-a întors în Tracia și ajungând în Pelopones, a primit moarte muceniceasa în Patras.

 

Biblia învață:

Apostolul Andrei în primă fază discipol a lui Ioan, apoi Îl urmează pe Domnul dar și urma meseria de pescar până când a fost chemat de Domnul ca să devină pescar de oameni (Matei 4:19), el este cel care depune mărturie la fratele lui: Petru despre Iesus ca Mesiah și acesta este prinul rod a lui Andrei (Ioan 1:40-42).

După ce este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece, ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Andrei, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele fraților și ale oamenilor interesați, nu încetau să învețe şi să binevestească pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată menirea ceolor doisprezece apostoli cu serviciul de supraveghere, când ei spun: “Cei doisprezece însă chemând la ei mulţimea discipolilor, au zis: nu este plăcut, ca noi lăsând cuvântul lui Dumnezeu, să servim la mese…Iar noi vom persevera în rugăciune şi serviciul Cuvântului.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea pentru națiuni, prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, de la ce lucruri să se abțină, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia.

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel și mai târziu în diaspora evreiască (Matei 19:28; Fapte 1:8).

Scriptura nu conseamnază moartea lui Andrei, însă este clar că el a murit ca martir și a băut paharul ca și Domnul și a fost martirizat (Matei 20:22-23; Marcu 10:38-39), în diaspora evriască  (comp. cu 1Petru 1:1), la fel ca și fratele lui și partenerul de lucrare a lui: apostolul Petru.

 

3. Apostolul Iacob:

Tradiția învață:

Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul "fiul tunetului", era fratele Sfantului Ioan Evanghelistul. Sfantul Apostol Iacob.

Dupa înălțarea Domnului, a propovaduit Cuvantul lui Dumnezeu, mai întai la toata Iudeea și după aceea, în Spania. Din Faptele Apostolilor aflam ca a fost ucis de catre regele Agripa în Ierusalim (Fapte 12:2).

 

Biblia învață:

Apostolul Iacob fiul lui Zebedei a răspuns la chemarea Domnului și părăsind pescuitul,  l-a urmat pe Domnul (Matei 4:21-22; Marcu 1:19-20).

În Matei cap. 10, Domnul Iesus îl trimite pe Iacob în lucrare altături de ceilalți apostoli apostoli în cetățile lor de baștină din Galileea (Matei 11:1), ei merg doi căte doi predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin scoatere de demoni, vindecări, chiar învieri din morții.

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11). În această lucrare mai multe femei le serveau din averile lor.

Apostolii lui Iesus printre care și Iacob, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har tuturor creștinilor!

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele fraților și ale oamenilor interesați, nu încetau să învețe şi să binevestească pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, ei rânduiesc șapte diakoni, care să se ocupe de partea materială, “Iar noi [apostolii] vom persevera în rugăciune şi serviciul Cuvântului.

În Fapte 12:1-2,SCC este relatat: Dar în timpul acela, regele Irod a pus mâinile să maltrateze pe unii dintre cei din adunare; iar pe Iacob fratele lui Ioan, l-a suprimat prin sabie”. Iată, cum a murit Iacob, primul apostol martirizat, și anume ucis cu sabia de soldații lui Irod.

 

4. Apostolul Ioan:

Tradiția învață:

Sfantul Ioan Evanghelistul a propovaduit Evanghelia lui Hristos în Efes și în toata Asia. Apostolul Ioan a trecut la cele veșnice în jurul anului 100, fiind exilat în insula Patmos.

 

Biblia învață:

Apostolul Ioan fiul lui Zebedei, a răspuns la chemarea Domnului și părăsind pescuitul, l-a urmat pe Domnul Iesus (Matei 4:21-22; Marcu 1:19-20).

În Matei cap. 10, Domnul Iesus îl trimite pe Ioan în lucrare altături de ceilalți apostoli apostoli în cetățile lor de baștină din Galileea (Matei 11:1), ei merg doi căte doi predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin scoatere de demoni, vindecări, chiar învieri din morții.

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11). În această lucrare mai multe femei le serveau din averile lor.

Apostolii lui Iesus printre care și Ioan, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har tuturor creștinilor!

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele fraților și ale oamenilor interesați, nu încetau să învețe şi să binevestească pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, apostolii rânduiesc șapte diakoni, care să se ocupe de partea materială în adunarea din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea pentru națiuni, prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, de la ce lucruri să se abțină, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia.

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel (Matei 19:28) și mai târziu în diaspora evreiască (Fapte 1:8). Astfel, apostolul Ioan face o lucrare în Asia mică, în Turcia în prezent.

Apostolul Ioan își scrie Evanghelia în anul 96 d.Ch. fiind martor ocular la multe evenimente și lucrări din viața Fiului lui Dumnezeu, el scria Evanghelia cu scopul: “Dar acestea au fost scrise ca să credeţi că Iesus este Christosul, Fiul lui Dumnezeu; şi ca să aveţi viaţă, crezând în Numele Lui” (Ioan 20:31, SCC).

Apoi scrie prima epistolă (scrisoare) în anul 96 d.Ch.începe prima epistolă cu cuvinte asemănătoare cu cele din Evanghelie (comp. Ioan 1:1 cu 1Ioan 1:1-3), către evrei creștini, numindu-i: ‚părinți’ (1Ioan 2:13-14), dar și către copiii lui spirituali (1Ioan 2:1,1Ioan 2:7,1Ioan 2:12), evrei din diaspora evreiască (Asia Mică - Turcia în prezent), el păstorind și învățând adunările din: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, şi Laodiceea (Apocalipsa 1:11). Apostolul Ioan scrie fiind într-una din adunările din diaspora evreiască în zona din Turcia actuală.

A doua epistolă el o scrie, către bătrâna doamnă, adunarea din Ierusalim. Astfel prin 97 d.Ch. în 2Ioan 1:1, SCC, apostolul Ioan scrie către “aleasa doamnă şi către copiii ei”, adică către adunarea din Ierusalim și copiii ei, creștinii spirituali născuți de adunarea din Ierusalim. El le promite că-i va vizita (2Ioan 1:12), dar ne dă indiciul de unde scrie și anume el spune: „Copiii surorii tale cea adunată, te salută” (1Ioan 1:13, SCC), ceea ce indică că el nu era în Israel, iar sora alesei doamne este adunarea evreiească din diaspora, iar copiii ei sunt frații unde era Ioan când scrie scrisoarea, scriind din diaspora.

A treia epistolă el o scris în 98 d.Ch. către iubitul Gaius”, un copil spiritual a lui Ioan, din diaspora evreiască probabil din Efes (comp. 3Ioan cu Apocalipsa 2:1-7), scrisă din altă localitate a diasporei (din Turcia actuală), Ioan îi promite că îl va vizita (3Ioan 1:10).

Iar în anul 99 d.Ch. Ioan este pe Insula Patmos (Apocalipsa 1:9), de unde le scrie 7 scrisori la șapte adunări (Apocalipsa 1:10-11), și unde primește dezvăluiri divine, și le scrie în cartea: Apocalipsa (Apocalipsa 1:19; Apocalipsa 10:4; Apocalipsa 19:9). El se descrise astfel: “Eu, Ioan, fratele vostru şi împreună-părtaş cu voi la necazul şi la Regatul şi la răbdarea în Iesus; eram în insula cea chemată Patmos, din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Iesus” (Apocalipsa 1:9, SCC).

Din cauza poziției sale izolate, Patmosul, asemenea altor insule din Marea Egee, era folosită ca loc de detenție, aici apostolul Ioan a suferit și după scrierea Apocalipsei și transmiterea ei adunărilor, el a murit în anul 100, el își descrie moartea în cartea Apocalipsa. Căci vedem că în Apocalipsa cap. 2,3 sunt redate sfaturile pentru cele șapte adunări, apoi în Apocalipsa 4:1-2, SCC, se relatează: “După acestea am văzut: Şi iată! O uşă deschisă în cer, şi vocea cea dintâi pe care o auzisem ca a unei trompete, vorbind cu mine, zicând: Suie-te aici, şi îţi voi arăta cele ce trebuie să se facă după acestea. Îndată am fost făcut în Spirit. Şi iată! În cer era aşezat un tron, şi pe tron şezând Cineva”.

Iată, după ce va scrie celor șapte adunări și după ce transmite cartea Apocalipsa la adunări, cu el se împlinește profeția din Apocalipsa 4:1-2, pe care el a primit-o înainte de a scrie cartea, și care se împlinește după scrierea cărții, când se deschide o ușă în cer care îi spune să se suie aici, și “Îndată [Ioan] am fost făcut în Spirit”.  Astfel s-a împlinit aceste cuvinte de suire în cer, unde este ușa deschisă, Ioan pleacă cu sufletul, din punct de vedere fizic murind, fiind pe Insula Patmos, de unde sufletul lui pleacă la cer.

 

5. Apostolul Filip:

Tradiția învață:

Sfantul Apostol Filip, potrivit traditiei Bisericii, a fost misionar in Frigia unde a și primit moarte martirică în cetatea Ierapole.

 

Biblia învață:

La două zile după botezul din Iordan, Iesus l-a găsit pe Filip şi i-a spus: „Urmează-Mi“, iar apoi Fiul depunând mărturie la Natanael, după cum este scris în Ioan 1:45, SCC: Filip găseşte pe Natanael, şi îi zice: noi am găsit pe Cel pe care L-a scris Moise în lege, apoi profeţii: pe Iesus, Fiu al lui Iosif; Cel din Nazaret”.

Mai târziu acesta este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece, ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Filip, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele fraților și ale temătorilor de Dumnezeu, nu încetau să învețe şi să binevestească pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată cum ei rânduie șapte diakoni, pentru bunul mers al adunării din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea pentru națiuni, prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, de la ce lucruri să se abțină, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia.

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel și mai târziu în diaspora evreiască (Matei 19:28; Fapte 1:8). Moare mai târziu ca martir (comp. cu Matei 20:23), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel, Ierusalim sau diaspora).

 

6. Apostolul Bartolomeu:

Tradiția învață:

Sfântul Bartolomeu este identificat în tradiție cu Natanael (Ioan 1:45-51). Potrivit traditiei Bisericii, a predicat Evanghelia in Licaonia, India si Armenia, unde a primit martiriul.

 

Biblia învață:

Nimic din Biblie nu lasă să se înțeleagă că Bartolomeu ar fi Natanael, da Natanael a devenit un discipol a lui Christos, căci Domnul a avut sute de discipoli (1Corinteni 15:6), fără a lăsă să se înțeleagă că Natanael este Bartolomeu.

În Dicționarul Biblic Ilustrat se spune despre, Bartolomeu: Asocierea lui Bortolomeu cu Filip în toate listele, cu excepţia ultimei, le-a sugerat multor cititori începând din secolul al 9-lea că el s-ar putea să fie identic cu prietenul lui Filip, *Natanael din Cana (Ioan 1:45 ş.urm. cf. 21:2); acest fapt nu poate fi stabilit cu certitudine”.

Conform Scripturii, Bartolomeu este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece, ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Bartolomeu, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele fraților și ale temătorilor de Dumnezeu, nu încetau să învețe şi să binevestească pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată cum ei rânduie șapte diakoni, pentru bunul mers al adunării din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea pentru națiuni, prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, de la ce lucruri să se abțină, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia.

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel și mai târziu în diaspora evreiască (Matei 19:28; Fapte 1:8). Moare mai târziu ca martir (comp. cu Matei 20:23), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel sau diaspora).

 

7. Apostolul Toma:

Tradiția învață:

Sfantul Apostol Toma, numit “geamanul”, potrivit tradiției, sfântul apostol Toma a predicat în Persia, Edesa și India.

 

Biblia învață:

Conform Scripturii: Toma, este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece (Marcu 3:18; Luca 6:15), ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Toma, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele fraților și ale temătorilor de Dumnezeu, nu încetau să învețe şi să binevestească pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată cum ei rânduie șapte diakoni, pentru bunul mers al adunării din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, să se abțină de la: jertfite idolilor, de la sânge, de la animale sugrumate (din care nu s-a scurs sângele) şi de la curvie, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia!

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel (Matei 19:28) și mai târziu în diaspora evreiască unde Domnul prin ei ridică adunări creștine în comunitățile evreiești (comp. cu Iacob 1:1). Toma moare mai târziu ca martir (comp. cu Matei 20:23), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel sau diaspora).

 

8. Apostolul Matei:

Tradiția învață:

Sfantul Apostol Matei (numit si Levi, fiul lui Alfeu - Marcu 2:14), a propovaduit întâi în rândul iudeilor, apoi în Etiopia, Macedonia, Siria și Persia.

 

Biblia învață:

Conform Scripturii: Matei, lucrează la vamă, de unde Domnul îl cheamă ca să devină discipol a lui Iesus Christos (Matei 9:9), apoi el este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece (Marcu 3:18; Luca 6:15), ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Matei, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin rugăciune și ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har, bucurie, tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele temătorilor de Dumnezeu, nu încetau să învețe şi să Evanghelizeze despre: Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată cum ei rânduie șapte diakoni, pentru bunul mers al adunării din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, să se abțină de la: jertfite idolilor, de la sânge, de la animale sugrumate şi de la curvie, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia!

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel (Matei 19:28) și mai târziu în diaspora evreiască unde Domnul prin ei ridică adunări creștine în comunitățile evreiești (comp. cu Ioan 7:35). Matei moare mai târziu ca martir (comp. cu Matei 20:23), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel sau diaspora).

 

 

9. Apostolul Iacob cel al lui Alfeu:

Tradiția învață:

Sfantul Iacob a cărui tată se numea Alfeu. A fost unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului și a propovaduit Cuvantul Evangheliei în sudul Palestinei și în Egipt.

 

Biblia învață:

Conform Scripturii: Iacob cel al lui Alfeu, nu este Iacob cel mic din Marcu 15:40, cum cred unii, ci acest Iacob cel mic” sau cel tânăr, se referă la fratele Domnului (comp. Iacob 1:1 cu Iuda 1:1), căci el este descris ca fiind fratele lui este Iose”, și astfel fratele lui Iesus din Marcu 6:3!

Iacob cel al lui Alfeu este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece (Marcu 3:18; Luca 6:15), ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Iacob cel al lui Alfeu, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin rugăciune și ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har, bucurie, tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele temătorilor de Dumnezeu, nu încetau să învețe şi să Evanghelizeze, predicând pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată cum ei rânduie șapte diakoni, pentru bunul mers al adunării din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, să se abțină de la: jertfite idolilor, de la sânge, de la animale sugrumate şi de la curvie, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia!

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel (Matei 19:28) și mai târziu în diaspora evreiască unde Domnul prin ei ridică adunări creștine în comunitățile evreiești (comp. cu Ioan 7:35). Iacob al lui Alfeu, moare mai târziu ca martir (comp. cu Matei 20:23), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel sau diaspora).

 

10. Apostolul Lebeu zis şi Tadeu sau Iuda al lui Iacob:

Tradiția învață:

Sfântul Apostol Iuda, numit și Tadeu, a propovaduit în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria și în Mesopotamia, fiind martirizat în Persia.

 

Biblia învață:

Conform Scripturii: Lebeu zis şi Tadeu sau Iuda al lui Iacob, este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece (Marcu 3:18; Luca 6:15), ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Tadeu, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin rugăciune și ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har, bucurie, tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele temătorilor de Dumnezeu, nu încetau să învețe şi să Evanghelizeze, predicând pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată cum ei rânduie șapte diakoni, pentru bunul mers al adunării din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, să se abțină de la: jertfite idolilor, de la sânge, de la animale sugrumate şi de la curvie, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia!

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel (Matei 19:28) și mai târziu în diaspora evreiască unde Domnul prin ei ridică adunări creștine în comunitățile evreiești (comp. cu Iacob 1:1). Tadeu, moare mai târziu ca martir (comp. cu Marcu 10:39), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel sau diaspora).

 

 

11. Apostolul Simon Canaaneanul:

Tradiția învață:

Sfântul Apostol Simon Zilotul, a calatorit în Egipt și Africa, apoi în Mauritania și Libia, propovaduind Evanghelia.

 

Biblia învață:

Conform Scripturii: Simon Canaaneanul sau Zelotul, este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece (Marcu 3:18; Luca 6:15), ei merg doi căte doi în regiunea Galileea, predicând Evanghelia și adeverind lucrarea lor prin semne, miracole și lucrări de putere (Matei cap. 10).

În Luca 8:1-3, se arată cum Iesus împreună cu apostolii mergeau prin cetăţi şi prin sate, predicând şi binevestind Regatul lui Dumnezeu, în regiunea Galileea, începând din Nain un sat din Galileea de lângă Nazaret (Luca 7:11).

Apostolii lui Iesus printre care și Simon, sunt descriși ca făcând următoarele lucrări împreună:

În Marcu 6:7-13; Luca 9:1-6; ei fac o lucrare de predicare a căinței, de scoatere de demoni și de vindecarea bolnavilor prin rugăciune și ungere cu untdelemn în regiunea Galileea.

În Fapte 4:33, apostolii dau mărturie cu putere în Ierusalim, despre învierea lui Iesus Christos din morți iar aceasta dă har, bucurie, tuturor creștinilor!

În Fapte 5:17-21, este relatat cum sinedriul arestează pe apostolii, dar aceștia sunt eliberați de un înger al lui Iehova, ei merg în templu și predică, apoi sunt duși în fața sinedriului nu cu forța, unde dau mărturie despre Iesus Cel înviat ca Domn și Salvator a lui Israel.

Apostolii fac semne și miracole (Fapte 5:12).

În Fapte 5:42, este relatat cum în orice zi, în templu şi prin casele temătorilor de Dumnezeu, nu încetau să învețe şi să Evanghelizeze, predicând pe Iesus Christos.

În Fapte 6:2-4, SCC, se arată cum ei rânduie șapte diakoni, pentru bunul mers al adunării din Ierusalim.

În Fapte cap. 15, apostolii sunt strânși la Ierusalim împreună cu bătrânii de adunare din Ierusalim, iar împreună cu Spiritul Sfânt au luat hotărârea prin care oamenii națiunilor care cred în Iesus, să se abțină de la: jertfite idolilor, de la sânge, de la animale sugrumate şi de la curvie, însă ei nu sunt obligați să țină legea lui Moise, circumcizia!

Apoi cei doisprezece apostoli se împrăștie și fac o lucrare în Israel (Matei 19:28) și mai târziu în diaspora evreiască unde Domnul prin ei ridică adunări creștine în comunitățile evreiești (comp. cu Iacob 1:1). Simon, moare mai târziu ca martir (comp. cu Marcu 10:39), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel sau diaspora).

 

12. Apostolul Iuda Iscarioteanul/Matia:

 

Tradiția învață:

Iuda Iscarioteanul: acest ucenic, pentru totdeuna simbol al tradarii, el a furat din banii comuni care i-au fost oferiți spre păstrare (Ioan 12:5-6) și, în definitiv, l-a vândut pe Mântuitorul pentru treizeci de arginti (Matei 26:14-15). Dupa răstignirea Domnului, Iuda a aruncat arginții înaintea mai marilor templului, după care s-a spanzurat.

Matia: potrivit Faptelor Apostolilor, a fost ales în locul lui Iuda Iscarioteanul după ce acesta s-a sinucis (Fapte 1:15-26). Potrivit tradiției: Sfantul Apostol Matia a predicat în Etiopia și Armenia.

 

Biblia învață:

Conform Scripturii: Iuda Iscarioteanul, este rânduit ca apostol împreună cu cei doisprezece (Matei 10:4), însă o dată cel el îl vinde pe Domnul (Marcu 3:19; Marcu 14:10) și hulește Spiritul Sfânt (Marcu 3:29), nerecunoscând lucrările Spiritului prin Fiul lui Dumnezeu! Iar sinuciderea lui a arătat că el nu s-a căit de păcatul lui, iar el a murit când creanga de unde a vrut Iuda să se spânzure (Matei 27:5) s-a rupt și el a căzut și i s-a vărsat măruntaiele (Fapte 1:18-20).

După moartea sa, serviciul de apostol și toate faptele lui bune, sunt date lui Matia (Fapte 1:20-26), astfel toate lucrările descrise mai sus a celor doisprezece în Galileea, Israel, Ierusalim, și în diasporă, se aplică și la Matia, nu o să le mai repet, cu siguranță și Matia moare mai târziu ca martir (comp. cu Marcu 10:39), fără ca Biblia să menționeze unde (Israel sau diaspora).

O dovadă în plus, a servicului lor în Israel și diaspora, o găsim în Galateni 2:9, SCC, unde se arată împărțirea apostolilor în lucrarea de predicare în anumite teritorii cu oameni de o anumită origine etnică, astfel aici se precizează: “şi cunoscând harul cel dat mie, Iacob şi Chifa şi Ioan, cei consideraţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă a comuniunii, pentru ca noi să mergem la naţiuni, iar ei la circumcizie”.

Astfel apostolii Iacob, Chifa (Petru) și Ioan, din cei 12 apostoli, aveau ca teren de lucrare: evrei cei din circumcizie, iar apostolii care lucrau pe lângă cei doisprezece apostoli, și anume: Pavel și Brnaba, trebuiau să meargă la națiuni, la cei care vorbeau alte limbi decât ebraica! Deoarece Pavel, Barnaba și mai târziu echipa lui Pavel, respectiv: Sopater, Aristarh, Secund, Gaius, Timotei, Tihic şi Trofim (Fapte 20:4), Tit (Tit 1:4), Epafras (Coloseni 1:7), Silvan (1Tesaloniceni 1:1; 1Tesaloniceni 2:6), cunoșteau și alte limbi decât ebraica.

De ce apostolii cei mai importanți: Petru Iacob și Ioan, erau limitați la evrei, iar apostolii rânduiți ulterior înălțării la cer a Domnului, să fie repartizați la națiunile mult mai numeroase ca evreii?

Deorece aceștia cunoșteau și alte limbi decât ebraica, iar cei 12 cunoșteau doar ebraica!

Astfel Iacob, Chifa și Ioan și ceilalți apostoli galileeni, predicau doar în Israel și la evreii din diaspora[1], căci în Imperiul roman erau comunități evreiști cu sinagogi unde cei doisprezece apostoli puteau predica în ebraică!

De fapt autoritatea lor de lucrare și de conducere spirituală a fost peste cele 12 triburi ale lui Israel, pe ele trebuia să le evanghelizeze, ceea ce au și făcut! De aceea în viitor, cei doisprezece apostoli vor sta pe tronuri de domnie peste Israel, așa cum a spus Domnul Iesus în Matei 19:28, SCC: “Iesus însă le-a zis: adevărat vă zic, voi, cei urmându-Mi; la regenerare, când Fiul Omului are să şadă pe tronul gloriei Lui, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri; judecând pe cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

Fiecare lucrător va primi ca răsplată pentru munca lui spirituală: cetăți de pe pământ pe care să le conducă din cer în mileniu (Luca 19:11-24), astfel cei doisprezece apostoli vor primi cetățile din cele “douăsprezece triburi ale lui Israel” pentru că acolo au lucrat cu Evanghelia!

Astfel, cei doisprezece apostoli au predicat doar în Israel și la evreii din diaspora!

În secolul al III-lea î.Ch, în Alexandria s-a format o mare comunitate evreiască. Mulţi evrei care după exilul babilonian trăiseră în diasporă s-au strămutat în Alexandria.

În secolul I d.Ch., în Egipt exista cea mai mare comunitate de evrei din diaspora, care erau stabiliţi mai ales în Alexandria, capitala ţării. În acest centru cultural şi comercial trăiau sute de mii de evrei, iar sinagogile lor erau răspândite în tot oraşul. Filon, un evreu din Alexandria, susţine că pe timpul său existau în Egipt cel puţin un milion de evrei. Un mare număr de evrei se stabiliseră şi în ţara vecină, Libia, în oraşul Cirena şi în localităţile din jur.

Conform unor cercetări, evreii din diasporă erau mai numeroși chiar decât cei din Israel, mulţi erudiţi sunt de acord cu ceea ce se spune în lucrarea Atlas of the Jewish World: „Nu se pot da cifre exacte, dar o estimare plauzibilă este că spre anul 70, în Iudeea trăiau două milioane şi jumătate de evrei, iar în celelalte părţi ale Imperiului Roman mai mult de patru milioane. . . . Se pare că evreii reprezentau 10% din întreaga populaţie a imperiului, iar în locurile cu cea mai mare densitate de evrei, în oraşele din provinciile răsăritene, proporţia era de 25% sau chiar mai mult“.

Principalele centre evreieşti se aflau în Răsărit: în Siria, în Asia Mică, în Babilon şi în Egipt, iar comunităţile evreieşti mai puţin numeroase, în Europa.

Câţiva dintre creştini evrei din secolul I d.Ch. care trăiau în diaspora, între ei fiind descriși în Biblie: Barnaba din Cipru, Aquila şi Priscila din Pont, iar mai apoi din Roma, Apolo din Alexandria şi Pavel din Tars (Fapte 4:36Fapte 18:2,Fapte 18:24Fapte 22:3).

Citim în Biblie și despre Apolo, alexandrinean de neam, despre bărbaţi ciprioţi şi cirenieni şi despre „Luciu cirenianul“, care au sprijinit adunarea din Antiohia Siriană (Fapte 2:10; Fapte 11:19-20; Fapte 13:1; Fapte 18:24), despre famenul etiopian (Fapte 8:26-29)!

Un istoric spune că „existau comunităţi evreieşti în toate teritoriile din câmpia Tigrului şi Eufratului, din Armenia până la Golful Persic, precum şi spre nord-est până la Marea Caspică şi spre est până în Media“

Iar în Encyclopaedia Judaica se estimează că numărul acestora se ridica la 800 000 sau mai mult. Istoricul evreu Iosefus, care a trăit în secolul I d.Ch., ne spune că zeci de mii de evrei din Babilon călătoreau la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor anuale.

Comunităţile evreieşti din diaspora aveau numeroase legături cu ţara de origine. Anual se trimitea taxa pentru templul din Ierusalim, o modalitate de a lua parte la viaţa şi închinarea de la templul din Ierusalim, astfel Biblistul John Barclay a făcut următorul comentariu: „Există suficiente dovezi că aceşti bani, la care se adăugau donaţiile făcute de evreii înstăriţi, erau strânşi cu multă conştiinciozitate de comunităţile din diaspora“.

De asemenea, zeci de mii de pelerini mergeau în fiecare an la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor. Relatarea din Fapte 2:1-11, despre sărbătoarea Penticostei din anul 30 d.Ch. când au venit pelerinii care erau: iudei și prozeliți la iudaism (Fapte 2:10), cât și temători de Dumnezeu, bărbați evlavioși (Fapte 2:5), din Parţia, Media, Elam, Mesopotamia, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, Libia, Roma, Creta şi Arabia. Dar și relatarea despre famenul etiopean un prozelit al religiei iudaice (Fapte 8:27), sprijină lucrul acesta. 

Conducerea templului din Ierusalim comunica prin scrisori cu evreii din diasporă (comp. cu Fapte 28:21).

La sinagogile evreiești din diasporă, se folosea la cititul Bibliei: textul ebraic, unii înțelegeau limba ebraică, și astfel ascultau predici în ebraică, în alte comunități explicația la textul citit în ebraică, era în caldeană (limba aramaică, babiloniană) sau greacă, iar în citirea personală a Bibliei ei foloseau Septuaginta sau targumurile aramaice!

Conform cu Wikipedia: În comunitățile din diaspora, evreii au adoptat limbile locale, iar în sinagogă si școlile religioase se foloseau de limba ebraică și pe plan secundar de limba semită înrudită aramaica

În lucrarea Cyclopedia de McClintock şi Strong se spune: „Este bine cunoscut faptul că, după ce evreii s-au întors din captivitatea babiloniană, pasajele citite din cărţile lui Moise în sinagogile din Palestina erau explicate în limba caldeeană, întrucât se pierduseră o mare parte din cunoştinţele de ebraică veche … Evreii din Alexandria cunoşteau şi mai puţin ebraica, ei vorbind greaca alexandrină“. Este clar că în acest climat din Alexandria era potrivit să se traducă Scripturile ebraice în greacă, și aceasta a fost traducerea: Septuaginta, care era folosită pentru citirea și studiu individual, și în discuțiile zilnice, cât și în explicația la textul ebaric, la sinagogă și în afara programelor.

Astfel apostolii puteau citi textul în ebraică în sinagogi, și puteau explica în ebraică, iar în unele comunități puteau folosi alți frați care să le explice în aramaică sau greacă!

Unii preferau limba greacă, limba de circulație de atunci (ca și engleza în prezent) era limba cunoscută de comunitățile evreiești din diasporă, ei chiar foloseau traducerea textului ebraic (Vechiul Testament) tradus în greacă: Septuaginta căci mulţi dintre iudeii şi prozeliţii din districtul Asiei, din Egipt, din Libia, din Roma şi din Creta, vorbeau limba greaca.

De exemplu, când le-a vorbit oamenilor din Cirena, Alexandria, Cilicia şi Asia, discipolul Ştefan a spus următoarele: „Iar Iosif trimiţând, a chemat la el pe tatăl său Iacob, şi toată rudenia de şaptezeci şi cinci de suflete“ (Fapte 6:8-10; Fapte 7:12-14, SCC). Textul ebraic din Geneza capitolul 46, vorbeşte despre şaptezeci de rude ale lui Iosif, în timp ce Septuaginta despre şaptezeci şi cinci. Potrivit dovezilor, Ştefan a citat din Septuaginta din Geneza 46:26 .

Scripturile creştine conţin peste 300 de citate exacte din Scripturile vechiului legământ, precum şi alte sute de referiri la ele, însă cele mai multe dintre ele au la bază traducerea: Septuaginta

Biblia folosită de evreii din diasporă era o traducere în limba greacă a Scripturilor ebraice, cunoscută sub numele de SeptuagintaÎntr-o lucrare de referinţă se spune: „Este logic să conchidem că LXX [Septuaginta] era citită şi recunoscută în toată diaspora ca fiind Biblia evreiască sau «sfintele scripturi» ale diasporei“. Mulţi creştini din secolul I foloseau această traducere.

Petru, Iacob și Ioan chiar dacă făceau o lucrare pentru evreii, predicând în ebraică, pentru cei din Israel și pentru evreii din diasporă (comp. cu Iacob 1:1),  ei și-au scris epistolele în greacă, folosindu-se de sercretari care știau ambele limbi și puteau traduce dictarea lor din ebraică în greacă (comp. cu Romani 1:1; Romani 16:22)! Pentru a zidi evreii din diasporă mai numeroși prin învățăturile din epistole, dar și pe cei dintre națiuni care puteau citi învățăturile apostolilor în limba de circulație de atunci: greaca!

De ce Scriptură nu ne dă mai multe detalii despre cei doisprezece apostoli?

1) În primul rând, noi avem un Dumnezeu viu, un Domn înviat, cu care să relaționăm, și care să ne conducă în viață prin Spiritul Sfânt (Fapte 17:24-28; Romani 8:14).

2) În al doilea rând, ca să nu cădem în idolatrie, în diferitele forme ale ei (comp. cu Iuda 1:9).

3) În al treilea rând, Dumnezeu rânduie și în prezent apostoli (Efeseni 4:11).

 

Concluzie:

A cunoaște conform adevărului: viața celor doisprezece apostoli, lucrarea lor, învățătura lor, Evanghelia lor, este foarte important, deoarece învățătura lor este de la Domnul Iesus (comp. cu 1Corinteni 11:23), și astfel numai perseverând în învățătura apostolilor (Fapte 2:42), numai ținând tradițiile apostolice (2Tesaloniceni 3:6), putem să fim feriți de apostazie, și să umblăm pe calea îngustă care duce la viață eternă (Matei 7:13,Matei 7:14).

 


 [1] Cuvântul: „diaspora”, este termenul grecesc al răspândirii unui popor în rândul celorlalte popoare ale Europei, Asiei sau Africii. El are înțelesul de „dispersare”, (comp. cu Iacob 1:1).