Conform Bibliei datoria creștinilor este dragostea unii față de alții (Romani 13:7-8), în această datorie a dragostei implică așa cum a spus Domnul: “Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, am spălat picioarele voastre; şi voi datoraţi să spălaţi picioarele unii altora”Ioan 13:14, SCC.

Spălarea picioarelor este o datorie creștină a unora față de alții din adunare!

Unii resping spălarea picioarelor, pe motivul că am primit o pildă însă simbolică nu literală; sau pe motiv că spălarea a fost făcută cu o zi sau mai multe zile, înainte de Cină și nu are legătură cu Cina!?!

 

Care este realitatea biblică?

Realitatea biblică este că Iesus nu ne-a dat un simbol, așa cum botezul, Cina, nu sunt simboluri; ci, realități duble ce au o parte fizică și una spirituală, tot așa și spălarea picioarelor are rol de curățire spirituală, în cazul discipolilor de spiritul de mândrie ce a venit la ei și care i-a stârnit să se certe chiar în aceea seară care să fie mai mare dintre ei (Luca 22:23-27).

Deci primul motiv de respingere al spălării literale pe picioare cade, textul este clar:

“Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, am spălat picioarele voastre; şi voi datoraţi să spălaţi picioarele unii altora. Pentru că v-am dat un exemplu; ca, după cum v-am făcut Eu, şi voi să faceţi. Adevărat! Adevărat vă zic: nu este sclav, mai mare decât domnul lui; nici trimis, mai mare decât cel trimiţându-l.  Dacă ştiţi acestea, sunteţi fericiţi dacă aveţi să le faceţi - Ioan 13:14-17, SCC.

Să vedem în continuare când a avut loc spălarea picioarelor în cazul lui Iesus și al apostolilor?

În Ioan 13:1-5, SCC, se spune: “Iar înainte de sărbătoarea Paştelui, Iesus ştiind că a venit ora Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl; iubind pe ai Lui, pe cei din lume; i-a iubit până la sfârşit. Şi făcându-se timpul cinei; fiind pus deja de diavolul în inima lui Iuda al lui Simon Iscarioteanul ca să Îl trădeze; ştiind că Tatăl I-a dat toate în mâini, şi că a ieşit de la Dumnezeu, şi la Dumnezeu merge; S-a ridicat de la cină şi a dezbrăcat mantiile; şi luând un ştergar, S-a încins. Apoi toarnă apă în spălătoare şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins”.

Din text reiese că ei erau adunați “înainte de sărbătoarea Paştelui”, însă întrebarea care se ridică este conform contextului în aceea noapte Iuda Isacrioteanul l-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 13:30; Ioan 18:1) și în aceea zi El a fost crucificat conform Evangheliei după Ioan (vezi: Ioan cap. 13-19).

Deci nu avea cum ca accea cină în cadrul căreia Iesus a spălat picioarele discipolilor, să fie o altă cină cu o zi sau mai multe înainte!

Aceea cină din Ioan 13:2,Ioan 13:4, corespunde cu cina din Matei 26:18-29; Marcu 14:12-21; Luca 22:7-20.

Însă de ce Evanghelistul Ioan spune că accea cină a fost: “înainte de sărbătoarea Paştelui”, în timp ce ceilalți Evangheliști spun că accea cină era: “Paştele”?  

Trebuie știut că în vremea Domnului Iesus se ținea Paștele la două zile diferite!

Cei care erau strict după legea lui Moise țineau Paștele la 14 nisan „între cele două seri“ (Exod 12:6), adică între apusul soarelui şi lăsarea nopţii, așa cum a ținut Domnul cu discipolii după legea divină în 14 nisan!

Poporul Israel în general ținea în data de 14 nisan așa cum reise din Ioan 18:39: Dar este un obicei la voi, ca să vă eliberez pe unu la Paşte. Vreţi deci să vă liberez pe Regele iudeilor?”

Deci la amiaza zilei de 14 nisan la ora: șase - Matei 27:45 (ora noastră: 12), conform obiceiului popular cunoscut de Pilat, era încă Paștele și Pilat i-a întrebat ca cu ocazia acelei zile de Paște pe cine să elibereze?

Însă „elita”: cărturarii, preoții, fariseii, interpretau fraza: „între cele două seri“, cum că Paștele trebuie ținut între seara din ziua de 14 nisan și seara următoare din 15 nisan. Astfel ei mâncau Paștele în 15 nisan, după cum reiese și din Ioan 18:28, SCC: Îl duc deci pe Iesus de la Caiafa în pretorium. Era însă dimineaţa devreme [era în 14 nisan dimineața]. Dar ei nu au intrat în pretorium, ca să nu se spurce; ci să mănânce Paştele [în 15 nisan seara urmatoare]”.

Pentru ei 14 nisan era doar Pregătire a Paştelui” (Ioan 19:14), vezi tu, ei nu puteau sărbătorii cu poporul! Ei se considerau mai deștepți ca Dumnezeu care prin îngerul Lui și prin Moise a dat o poruncă clară în Exod 12:14, GBV 2001: “Şi îl veţi păstra până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată mulţimea adunării lui Israel să-l înjunghie între cele două seri.

Și în Numeri 9:3-5, GBV 2001: “Să îl ţineţi în ziua a paisprezecea a lunii acesteia, între cele două seri, la timpul hotărât; să îl ţineţi potrivit cu toate rânduielile lui şi potrivit cu toate hotărârile lui“. Şi Moise a vorbit fiilor lui Israel să ţină Paştele. Şi au ţinut Paştele în luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, între cele două seri, în pustiul Sinai; după toate câte poruncise Domnul lui Moise, aşa au făcut fiii lui Israel”.

La fel ca rabinii din vechime care l-au respins pe Mesiah, evreii moderni aderă la punctul de vedere rabinic conform căruia mielul trebuie să fie junghiat aproape de sfîrşitul zilei de 14 Nisan, între momentul cînd soarele începea să coboare (în jurul orei trei) şi apusul propriu–zis al soarelui.

Ca urmare, ei mănâncă Paștele după apusul soarelui cînd deja a început ziua de 15 nisan în aceea noapte care apaține de 15 nisan!

Conform Bibliei avem toate motivele să înţelegem expresia: „între cele două seri“ ca fiind serile din 14 nisan adică între apusul soarelui şi lăsarea nopţii, textul este clar: în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată mulţimea adunării lui Israel să-l înjunghie între cele două seri. Textul nu vorbește de seri ale zilelor (la plural); ci, de serile din ziua a paisprezecea!

La fel în Deuteronom 16:6, se spune cât se poate de clar israeliţilor ca în 14 nisan: „să înjunghiaţi jertfa pascală seara, la asfinţitul soarelui“ (Versiunea iudaică Tanakh). Lucrul acesta arată că „între cele două seri“ se referă la perioada amurgului, de la asfinţit (când începea ziua de 14 Nisan) pînă la căderea întunericului.

De aceea,vechii iudei Karaiţi[1] au înţeles şi ei în felul acesta procedează, la fel și samaritenii care țin legea lui Moise, procedează până în ziua de astăzi, tăind mielul în prima seară când începea: 14 nisan.

Dacă Evangheliștii Matei, Marcu și Luca vorbesc de Paște din punct de vedere al legii divine, Ioan vorbește de Paște raportându-se la modul cum preoții, cărturarii de atunci îl țineau, de aceea el precizează: “înainte de sărbătoarea Paştelui” în Ioan 13:1!

Astfel spălarea picioarelor nu a avut loc înainte cu o zi sau mai multe, de consumarea corpului și sângelui Domnului; ci, spălarea picioarelor a avut loc la Paște (14 nisan) și a fost o lucrare fizică dar care a dus la o curățire spirituală de mândrie ca ei să fie curați și vrednici de a consuma corpul și sângele Domnului!- Ioan 13:7-8.

 

[1] O grupare de evreii, apărută în secolul VIII d.Ch. care susțin Scripturile însă: resping legea orală: Talmudul, și căsătoriilor mixte.