“Iar ei perseverau în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” - Fapte 2:42, SCC.

 

Apostolii au făcut discipoli începând cu Ierusalimul (Fapte 1:8). Petru le predică pe Iesus la evreii și prozeliții care au venit la sărbătoarea Penticostei din Ierusalim, iar unii primesc Cuvântul fiind străpunși în inimă, și îl întreabă pe Petru ce să facă pentru că se simțeau vinvați de moartea lui Iesus. Iar Petru le spune să se căiască și să se boteze, iar 3000 de suflete se botează în urma Cuvântului vestit de apostolul Petru (Fapte 2:37-38).

Învățați de apostoli, toți cei botezați, perseverau în: “învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”.

Acesta este îndemnul și pentru noi de a persevera în: “învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”.

 

Ce înseamnă a persevera?

Conform cu dicționarele a peresevera este sinonim cu: a stărui, a persista,. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine.

Să explicăm aceste elemente din viața creștină:

 

Perseverența în învățătura apostolilor:

Creștinii perseverau în învățătura Domnului transmisă prin apostolii, astfel apostolii au reprodus fidel predicile, învățăturile, pildele, evenimentele trăite cu Iesus, de aceea învățătura Domnului este numită: “învățătura apostolilor”.

Și noi putem persevera în învățătura apostolilor, dacă regulat învățăm din Scripturile Creștine, ce conțin învățătura apostolilor, putem să învățăm prin predici de diferite tipuri, prin: studiu pe subiecte, studiu pe cărți, etc.

 

Perseverența în comuniune:

Credincioșii perseverau în comuniune. În limba greaca a Scripturilor Creștine, pentru a defini viaţa credincioşilor a fost folosit termenul grecesc: „koinonia”, care defineşte o relaţie pe baza unor lucruri în comun. Adică, o credință comună, aceleași valori, principii, ținte sau obiective, dorințe, o trăire în scopuri comune ceea ce nu se poate face decât într-o adunare.

Perseverența în comuniune este o peresevernță în unitate, în a ne păstra toți la masa Domnului, pe calea Domnului.

Astfel atât în timpul întrunirilor, unde ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune (Evrei 20:23-25), pe baza aceluiași adevăr crezut de toți, și înainte și după întruniri, dar și în vizite la frați putem să perseverăm în comuniune frățească prin încurajări, mângâieri și zidiri în direcția de a ajunge toți, maturi ca și Christos.

Christos este elementul comun al tuturor fraților și surorilor, căci toți suntem în El, și El în noi (Ioan 15:4-7).

 

Perseverență în frângerea pâinii:

Primii creștini regulat frângeau pâinea, la început: zilnic (Fapte 2:42-48), apoi mai târziu: în fiecare zi întâi a săptămânii (Fapte 20:7).

În noaptea aceea când Iesus a dat cina, conf. cu Luca 22:14-18, El a dat-o în cadrul mesei de paşte. Apoi Iesus i-a spălat pe picioare. Apoi, El a înmuiat bucăţica de azimă în bolul cu vin şi i-a dat-o lui Iuda, acesta a ieşit afară, era noapte (Ioan 13:26-30).

Doar după plecarea lui Iuda, Domnul a dat pâinea (azima) care era corpul Său şi vinul care era sângele Său, sângele Noului legământ, discipolilor fideli (Matei 26:26-28).

Adunarea creştină imitând exemplul Domnului, a considerat că din Cina Domnului, face parte şi aceea masă pascală care în adunare a fost numită: masă de dragoste (2Petru 2:13; Iuda 1:12) în cadrul căreia se frânge pâinea (azima) și se mănâncă cu mâncare (Fapte 2:42) și se bea vin. Nici azima, nici vinul de la masa de dragoste nu sunt corpul și sângele Domnului, de aceea trebuie să nu le amestecăm cu sfânta împărtășanie de după spălarea picioarelor (1Corinteni 11:29).

Perseverând în frângerea pâinii înseamnă să nu lipsim de la adunarea de sâmbătă seara când începe ziua întâi a săptămânii și când conform cu Fapte 20:7, noi frângem pâinea și ținem cina Domnescă.

Aceasta adunare are rolul special: 1. Prin frângerea pâinii și masa agape, noi ne bucurăm de Dumnezeu și de binecuvântarea Sa, și de părtășia cu frații la mâncare; 2. Prin spălarea picioarelor primim spălarea de mândrie pregătitoare pentru sfânta împărtășanie; 3. Prin sfânta împărtășanie ne unim cu Christos, împărtășindu-ne din corpul și sângele Lui; 4. Prin cântarea de laudă de la sfârșit, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru prețul de răscumpărare.

Ce minunate sunt aceste haruri, și atunci de ce să nu perseverăm săptămânal în ele?

 

Perseverența în rugăciuni:

Creștinii perseverează în rugăciuni, aceasta înseamnă că ei au rugăciuni calitative din inimă și cantitative, nu prin repetiții fără rost, ci printr-o dezvoltare adecvată a rugăciunii lor, în domenii ca: în laudă, adorare, mulțumire, căutarea feței lui Dumnezeu, cerere, mărturisire, mijlocire pentru alții, nu înseamnă repetiții de cuvinte, ci o dezvoltare a rugăciunilor noastre pe mai multe direcții, după călăuzirea Spiritului și după nevoile noastre și ale oamenilor pentru care ne rugăm. Stăruința noastră este pentru a-L implica pe Dumnezeu în toate domeniile vieții, nu stăruim ca prorocii lui Baal, pentru un lucru, obsesiv, sau ca anumite culte, care repetă cuvinte în mod egoist crezând că prin repetare de cuvinte și prin multa lor vorbire vor fi ascultaţi” (Matei 6:7, SCC), să primească ceva prin stăruința lor venită din mândrie sau din iubirea de sine.

Observăm în Faptele Apostolilor că rugăciunea lor perseverentă era în funcție de nevoie și căluzire divină: de pildă după persecuția asupra apostolilor din Fapte 4:1-22, adunarea s-a rugat pentru putere de a nu ceda, ci a predica cu îndrăzneală și a face semne și minuni (Fapte 4:23-31).

În Fapte 12:1-5, SCC, după prinderea și închiderea lui Petru în închisoare, relatarea precizează: dar neîncetat era făcută rugăciune la Dumnezeu de către adunare, pentru el”. Ei perseverau în rugăciune pentru eliberarea lui Petru din închisoare, și acest lucru s-a întâmplat în Fapte 12:7-12.

Astfel și noi în adunare să cerem și să primim putere de rugăciune, pentru a persevera în rugăciuni de diferite tipuri, fiind călăuziți în toate de Spiritul Sfânt (Romani 8:14).

Ce minunat este harul rugăciunii, atunci să-l folosim spre gloria lui Dumnezeu și spre zidirea noastră și spre folosul fraților și al oamenilor.

Iubite frate, soră, ce vei face? Vei alege să părăsești comoditatea, iubirea de sine, și vei alege să mergi pe deplin pe calea creștină, perseverând în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”?

Dumnezeu să te ajute, și fie ca prin Domnul Iesus El să fie glorificat în viața noastră (1Petru 4:11) și în toți vecii.