Pe lângă răbdare și îndelungă răbdare [greacă: „makrothumia”], creștinul trebuie să aibă o altă calitate înrudită cu răbdarea: perseveranța, adică o continuare a luptei, a lucrării, în ciuda dificultăților, în care răbdăm dar nu pasiv; ci, mergem înainte pe calea lui Dumnezeu. 

 

Ce este perseverența?

Perseverența este: stăruință, insistență, tenacitate, asiduitate, sârguință, silință, strădanie, un mers continuu, o străduință continuă în ciuda greutăților, datorită devotamentului și credincioșiei față de o persoană sau un scop (cauză).

În limba greacă există un termen: hypoméno = răbdare, perseverenţă, a suferi, a îndura.

Acest cuvânt apare în umătoarele pasaje: Matei 10:22; Matei 24:14; Marcu 13:13; Luca 2:43; Fapte 17:14; Romani 12:12; 1Corinteni 13:7; 2Timotei 2:10,2Timotei 2:12; Evrei 10:32; Evrei 12:2,Evrei 12:3,Evrei 12:7; Iacob 1:12; Iacob 5:11, 1Petru 2:20. În unele texte el are sensul de răbdare (Romani 12:12; Iacob 1:12), iar în altele are sensul de a persevera (Evrei 12:1).

Verbul grecesc pentru „a persevera“ (hypoméno) înseamnă literalmente „a rămâne sau a sta sub“. El apare de 17 ori în Biblie. Potrivit lexicografilor W. Bauer, F. W. Gingrich şi F. Danker, el înseamnă „a rămâne în loc de a fugi . . . a rămâne ferm pe poziţie, a rezista“. Substantivul grecesc pentru „perseverenţă“ (hypomoné) apare de peste 30 de ori. Referitor la el, A New Testament Wordbook, de William Barclay, spune: „Perseverenţa este dispoziţia care poate suporta lucrurile, nu doar cu resemnare, ci cu o speranţă arzătoare . . . Ea este calitatea care îl ţine pe om în picioare, cu faţa la vânt. Este virtutea care poate transforma cea mai grea încercare în glorie, deoarece, dincolo de durere, ea vede obiectivul“.

Mai există un termen în greacă pentru perseverență: proskarteréō”, care are sensul de: a continua să faci ceva cu efort intens, cu posibilă implicare, în ciuda dificultății, de a te dedica, de a continua, de a persista. Acest termen apare în Marcu 3:9, Fapte 1:14; Fapte 2:42,Fapte 2:46; Fapte 6:4; Fapte 8:13; Fapte 10:7; Romani 12:12; Romani 13:6; Coloseni 4:2.

 

Exemple de perseverență:

În primul rând, cel mai mare exemplu de perseverență Îl avem la Dumnezeu, El este numit Dumnezeul răbdării” (Romani 15:5), în greacă: Theos hypomonēs”. El este perseverent în a lucra în noi: transfomarea, sfințirea, până la capăt, atunci când Îl va trimite pe Fiul pentru a ne răpi și glorifica și vom avea chiar corpurile nemuritoare. În Filipeni 1:6, SCC, este subliniat acest lucru: “încredinţându-mă chiar într-aceasta, că Cel [Dumnezeu-Tatăl, v.2] începând în voi o lucrare bună, o va îndeplini până într-o zi a lui Iesus Christos. Iată! Dumnezeu are un caracter perseverent din dragoste față de noi copiii Lui, El nu se lasă; ci continuă lucrarea bună din noi și o va îndeplini până într-o zi a lui Iesus Christos”. Fie ca și noi să răbdăm până la sfârșit, așa cum avem promisiunea: “dar cel răbdând [hypoméno] până la sfârşit, acela va fi salvat” (Marcu 13:13, SCC).

Un alt exemplu minunat este Cel al Domnului Iesus Christos, despre care apostolul Pavel prin Spiritul Sfânt a spus: Fiind credincios Celui făcându-L, precum a fost Moise în casa Lui întreagă” - Evrei 3:2, SCC. Domnul Iesus a fost credincios și implicit perseverent în ascultarea lui față de Tatăl, așa cum mai spune apostolul în altă parte: făcându-se ascultător până la moarte; însă o moarte de cruce” (Filipeni 2:8, SCC).

El este credincios față de planul lui Dumnezeu și de aceea El se luptă cu dreptate (Apocalipsa 19:11), El este Cel răbdând [greacă: “hypomemenēkota”] de la cei păcătoşi o vorbire contrară către El” (Evrei 12:3), prin răbdarea și implicit: perseverența Lui, am fost răscumpărați și salvați de la pierzare.

Alte exemple bune pentru noi care mergem pe calea creștină, sunt apostolii care aveau serviciul de supraveghere, și despre care în Fapte 6:4, SCC, se spune: Iar noi vom persevera în rugăciune şi serviciul Cuvântului”. Iată, munca lor principală era legătura lor cu Dumnezeu prin rugăciune, și apoi prin servirea din Cuvânt a frațior și surorilor.

La fel găsim exemplul apostolilor și însoțitorii lor, și perseverența lor în Fapte 1:14, SCC: Toţi aceştia perseverau într-un cuget în rugăciune, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Iesus, şi cu fraţii Lui”. Iată, ei erau uniți într-un cuget, și așa perseverau în rugăciune! La fel și cei botezați de apostoli, despre ei se spune: Fapte 2:42, SCC: “Iar ei perseverau în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”.

Toate aceste modele de perseverență sunt un exemplu pentru noi ca în diferite domenii ale vieții de creștin să perseverăm prin credință!

 

De ce este importantă perseverența?

Dumnezeu ne îndeamnă să Îi fim credincioși, în Apocalipsa 2:10, SCC, Domnul Iesus dă îndemnul: Fi credincios până la moarte, şi îţi voi da cununa vieţii”. Nu există credincioșie (loialitate) fără perseverență, fără acea continuitate în ascultarea de Domnul.

Astfel fără persevernță am fi ceva trecător ca și Israelul [numit aici: Efraim] necredincios descrise de Dumnezeu prin cuvintele: „Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Pentru că bunătatea voastră este ca norul de dimineaţă şi ca roua care trece curând (Osea 6:4, GBV 2001).

Cred că nici nouă ne ne plac oamenii care nu sunt statornici, care se schimbă repede, care abandonează o relație, o cauză, un proiect repede, care nu au putere să persevereze, care nu sunt luptători; ci, schimbători după cum bate vântul! Dar noi dorim să nu fim ca Efraim [Israelul] necredincios; ci, să mergem înainte chiar dacă uneori vântul ne este potrivinic și avem greutăți de înaintare, noi nu ne dăm bătuți; ci, înaintăm prin credință, fiind statornici de partea lui Dumnezeu și a adevărului Său.

Fără perseverență nu putem fi creștini, căci calea creștină este descrisă astfel:

Fapte 2:42, SCC: Iar ei perseverau în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. Iată, cei botezați după predica lui Petru de la Penticostă, trăiau viața de credință prin perseverența în “învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”.

La fel se dă îndemnul în Romani 12:12, SCC: “bucurându-vă în speranţă; răbdând [hypoméno] în necaz; perseverând [proskarteréō”] în rugăciune”. Iată, creștinul trebuie să poată răbda cu perseverență în necaz, și să persevereze în rugăciune, să aibă o viață de rugăciune continuă și stăruitoare prin credință!

Perseverența această calitate izvorâtă din dragostea față de Dumnezeu, din credincioșia față de El, ne ajută să nu ne lăsăm de calea creștină, de ascultarea față de Tatăl din ceruri, să nu abandonăm lupta; ci, să continuăm din inimă să Îl servim, și să rămânem statornici de partea Regatului lui Dumnezeu, ori cât ar fi de greu!

 

Cum să cultivăm perseverența pe calea creștină?

1) În primul rând, trebuie să știm că perseverența, ca și răbdarea vine din dragoste, în 1Corinteni 13:4,1Corinteni 13:7, SCC se spune: “Dragostea…suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă [greacă: “hypomenei”] toate”. Atunci când Îl iubim pe Dumnezeu din inimă și ne vom încrede în Dumnezeu, vom persevera cu răbdare și credincioșie față de El, ascultând și luptându-ne pe calea îngustă!

2) A doua cheie a perseverenței este credința! Apostolul Pavel le-a scris corintenilor: Nu că domnim peste credinţa voastră; ci, suntem colaboratori cu voi ai bucuriei voastre, pentru că staţi prin credinţă (2Corinteni 1:24, SCC). Iată, o cheie a rămânerii constante pe cale este: credința. La fel se spune în Coloseni 1:23, SCC: “…rămâneţi în credinţă întemeiaţi şi întăriţi, şi neclintiţi de la speranţa Evangheliei…”. Iată credința din inimă, duce la a rămâne: întemeiat, întărit și neclintit în speranța Evangheliei în promisiunile lui Dumnezeu!

Astfel, credința duce la răbdare, la perseverență (vezi și Evrei 6:12; Evrei 13:7).

În Evrei 12:1-3, SCC, ni se dă două chei ale perseverenței, aici se spune: „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de martori, lepădând orice povară şi păcatul cel înfăşurându-ne uşor; să alergăm cu perseveranţă în alergarea cea stându-ne înainte, privind la Iesus; Începătorul şi Desăvârșitorul credinţei; care pentru bucuria cea stându-I înainte, a răbdat o cruce, dispreţuind ruşine, şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Cugetaţi dar la Cel răbdând de la cei păcătoşi o vorbire contrară către El; ca să nu obosiţi, fiind descurajaţi în sufletele voastre”.

3) A treia chei a perseverenței, este cugetarea, la ce? La faptul că nu alergăm nici primi pe calea îngustă, nici nu suntem: singuri pe cale; ci această alergare este văzută de martori, de eroi credinței din Scripturi (Evrei cap. 11), care mai înainte de noi au alergat și au persverat până la sfârșit, și acum ei sunt împrejurul nostru, constituind un „nor de martori”, care ne încurajează și pe noi să perseverăm!

Tot în această cheie a cugetării, este și privirea la exemplul de perseverență a lui Christos, și cum putem face aceasta: prin cugetarea la El, la alergarea Lui, la răbdarea Lui, la poziția Lui față de lucrurile materiale, și față de lume, la credința Lui, la ascultarea Lui!

Astfel, cugetarea la eroi credinței și la Domnul Iesus din Noul Legământ este a treia cheie a persevernței!

4) A patra cheie a perseverenței este: să alergăm liberi, fără poveri; unii frați le este greu să persevereze deoarece ei nu sunt liberi, au poveri, pe care nu trebuie să le ducă, dar din neveghere sau dintr-o inimă împărțită le duc, cum ar fi: sunt prea ocupați cu acapararea de lucruri materiale, sau sunt distrași spre alte centre de interse: afaceri, mașini, școli înalte, etc. Sau sunt înfășurați de anumite păcate (gânduri deșarte, pofte greșite, necredință), căci păcatul încet, încet: înfășoară. Atunci când suntem liberi de poveri și păcate, vom alerga ușor pe calea îngustă!

Următoarele chei ale perseverenței creștine le găsim în Coloseni 4:2, SCC, unde apostolul națiunilor dă îndemnul: “Perseveraţi în rugăciune, veghind în ea cu mulţumire”. Iată, ce ajută: perseverența!

5) O viață constantă de rugăciune, astfel a cincea cheie a perseverenței este: perseverența în rugăciune, care duce la perseverența în toate domeniile ale vieții creștine.

6) Apoi a șasea cheie este: vegherea constantă ne ajută să perseverăm, a fi constant atenți, treji, vigilenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru, la viața noastră și împrejurările ei, acestă veghere ne duce la rugăciune, la precauție, prevedere, la a lua măsuri ca noi să continuăm să fim ascultători pe calea creștină.

7) A șaptea cheie este mulțumirea față de Dumnezeu, căci atunci când vom avea o inimă recunoscătoare, mulțumitoare, ea ne va ajuta să perseverăm, ea nu va lăsa ca să fim lipsiți de harul lui Dumnezeu și să ne oprim din alergare, și să avem: amărăciune, frustrare, nemulțumire, cârtire, răzvrătire (Evrei 12:15). Ci mulțumirea față de Dumnezeu ne va ajuta să ne păstrăm inima vie față de El (1Tesaloniceni 5:16-18), și atunci vom persevera până când vom deveni conform imaginii lui Iesus Christos (Romani 8:29).