Cunoștiința pătrunde în minte:

Un om când aude evanghelia (Efeseni 1:13), prima dată îi pătrunde în minte, el reține punctele principale, sau ideiile care îl interesează, care sunt marcante pentru el, care îi dau răspunsuri la frământările lui. Omul face legături pentru a înțelege, și cugetă ulterior, după auzirea evangheliei, și așa Spiritul Sfânt îi deschide mintea, așa cum discipolii la predica lui Iesus li s-a deschis mintea, așa cum spune Evanghelistul Luca în Luca 24:44-45, SCC: “A zis însă către ei: acestea sunt cuvintele Mele, pe care le-am vorbit către voi, fiind încă împreună cu voi: că trebuie să fie împlinite toate cele scrise în legea lui Moise, şi în profeţi, şi în Psalmi, despre Mine. Atunci a deschis mintea lor, pentru a pricepe scripturile”. Astfel Dumnezeu scrie legea din noul legământ prima data în mintea lor, așa cum spune Pavel în Evrei 8:10, SCC: “ „Voi pune legile Mele în mintea lor”.

Ce se întâmplă mai departe cu aceste informații și raționamente din minte?

Legea în inimă:

Omul este frământat în minte de aceste informații din Cuvânt (2 Corinteni 7:11; Luca 24:13-24), și este îndemnat și provocat să le creadă (Ioan 19:35; Ioan 20:31; 1 Tesaloniceni 2:13), să le urmeze, și atunci când face aceasta, vine și dragostea, căci credința lucrează prin dragoste (Galateni 5:6).

Iar atunci aceste informații sunt scrise în inimă, ele devin de preț pentru om, valoroase, demne de încredere (Apocalipsa 22:6), vrednice de urmat, și de a-și schimba viața după aceste adevăruri! (Ioan 21:24; 1 Petru 1:22-25), și se dezvoltă aceea credință salvatoare în inimă (Romani 10:6-10).

De aceea, Dumnezeu promite că în noul legământ, în Evrei 8:10-12, SCC: „Voi pune legile Mele în mintea lor, şi le voi scrie în inimile lor; şi Eu le voi fi Dumnezeu, şi ei Îmi vor fi popor. Şi nu are să mai înveţe fiecare pe concetăţeanul lui, şi fiecare pe fratele lui, zicând: „cunoaşte pe Iehova!” pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare Pentru că voi fi milostiv cu nedreptăţile lor, şi nicidecum nu am să Îmi mai amintesc de păcatele lor.”

Apoi după ce în inimă avem legea lui Dumnezeu, suntem îndemnați de Spiritul Sfânt prin Cuvântul din inimă să trecem la fapte. Un pas intermediar de la cunoștiința din inimă și până la momentul potrivit de a face un anumit lucru pentru Domnului sau pentru semeni, este: planul!

Planuri pentru acțiune:

Din momentul în care primim un îndemn, un gând, o direcție, de la Dumnezeu, uneori mai durează un timp până la momentul când se poate face efectiv lucrarea respectivă, de pildă din momentul poruncii de a fi martori ai lui Iesus la națiuni (Faptele Apostolilor 1:8), a existat un timp când au predicat în Ierusalim, Iudeea, Samaria, și apoi doar apostolii au ajuns la națiuni.

În mod asemănător, din momentul când primim un sfat divin, până la momentul când poate fi dus la îndeplinire, este un timp în care putem cugeta și putem face un plan de acțiune!

În Isaia 32:8, GBV 1989, ni se spune: “Dar cel ales la suflet face planuri alese şi stăruie în planurile lui alese”. Astfel planul ne duce la o viață de perseverență pe calea dreptă, la o dezvoltare a unei vieți de trăire alese!

De pildă, avem în inimă, porunca de a predica Evanghelia, pentru a doua zi, sau dintr-o anumită zi, atunci facem un plan amănunțit, întrebând pe Domnul despre: unde, când, ce, o să predicăm, ni se formează chiar o imagine mintală, asupra locului, și felului cum o să predicăm, urmând doar ca noi să urmăm planul divin, și să facem ceea ce ni s-a părut bine Spiritului Sfânt și nouă în cugetare (comp. cu Faptele Apostolilor 15:28).

Planul făcut în minte și inimă împreună cu Dumnezeu, în situațiile în care nu trebuie pe moment să acționăm, și în care este timp să cugetăm la lucrarea viitoare, constituie o treaptă spre împlinirea cu fapta, care ne ghidează spre o împlinire cât mai bună, fiind gândită în prealabil în detaliu.

Excepție de la acestă treaptă este acțiunile pe care trebuie să le decidem într-o secundă și pentru care nu mai este timp de gândire, sau acțiunile pe care Dumnezeu ne spune pe moment să le facem, și vom asculta întocmai de călăuzirea Spiritului, pentru că a gândit deja altcineva în detaliu acțiunea în prealabil: Capul nostru Iesus Christos, în care ne încredem și pe care Îl urmăm.

Uneori însă El dorește ca noi să ne gândim, căci transformarea noastră, a omului nou, o facem prin serviciul sacru rațional (în greacă este: logikos = logic, rațional, intelectual), pe care Îl aducem lui Dumnezeu (Romani 12:1-2). Ba mai mult, apostolul Petru ne îndeamnă: “încingându-vă coapsele minţii voastre” (1 Petru 1:13, SCC). Iar apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei să gândească chiar în ce privește lucrarea, viața de lucrător, lupta creștină, etc. el îi spune:

“Gândeşte la ceea ce îţi spun, pentru că Domnul îţi va da pricepere în toate” (2 Timotei 2:1-7, SCC). Condiția ca Domnul să ne de-a pricepere în toate, este să ne gândim la sfatul divin!

Să mergem la următoarea treapă spre împlinirea cu fapta:

Voința duce la faptă:

Nu este suficient să avem în minte și în inimă voința lui Dumnezeu, planul de acțiune, dacă noi nu avem voință, hotărâre, spre a-L duce la îndeplinire!

Biblia vorbește de importanța voinței în urmarea lui Christos ca discipoli ai Lui, când El ne spune în Matei 16:24, SCC: “Dacă vrea cineva să vină înapoia Mea, să se lepede pe sine, şi să ia crucea lui şi să Îmi urmeze” (vezi și: Luca 9:23).

La fel răspunsul la invitația Spiritului și al miresei lui Christos din Apocalipsa 22:17, SCC, depinde de voința fiecăruia: “Şi Spiritul şi mireasa zic: „vino!” Şi cel auzind, să zică: Vino! Şi cel însetând, să vină; cel vrând, să ia apa vieţii în dar!”.

Voința vine dintr-o motivație puternică, fie motivată de dragoste (1 Corinteni 16:14; Deuteronom 11:13,Deuteronom 1:22), fie de răsplată (Evrei 12:2), fie de faptul că aceea acțiune va duce la bine, așa cum promite Dumnezeu prin profetul Isaia 1:19-20, GBV 1989: “Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar, dacă nu veţi voi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi înghițiți de sabie“; căci gura DOMNULUI a vorbit”. Atunci când un om se gândește și chiar vizualizează, binecuvântarea, țara promisă, prin credință, și chiar consecințele neascultării, el este motivat să dorească ascultarea de Dumnezeu!

O voință izvorâtă nu din carne; ci din cunoștiința exactă a adevărului (Romani 10:2), va duce la împlinirea cu fapta (Coloseni 1:9-11), la a fi hotărât pe calea lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:2; 2 Corinteni 9:7).

Conform cu 2 Corinteni 8:11, SCC, voința precede fapta: „Acum dar, îndepliniţi şi înfăptuirea; pentru ca, după cum a fost bunăvoinţa de a vrea, aşa şi de a îndeplini din ce aveţi”. Astfel o voință corectă, sau o bunăvoință, va îndeplini și va înfăptui ceea ce poate acel om în direcția corectă!

Împlinirea cu fapta:

Nu este suficient să cunoaștem Biblia, nu este suficient să vorbim din Biblie, să ne gândim la diferite fapte bune, ci trebuie să fim împlinitori cu fapta așa cum spune Dumnezeu în Iacob 1:25, Iacob 2:14-17, SCC: “Dar cel privind în legea perfectă a libertăţii, şi rămânând în ea nefăcându-se un auzitor al uitării, ci un împlinitor al lucrării; acesta va fi fericit în înfăptuirea lui…Ce folos este, fraţii mei, dacă cineva zice că are credinţă, dar nu are fapte? Poate credinţa să îl salveze? Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de veşminte şi lipsiţi de hrana zilnică,  iar cineva dintre voi are să zică: mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă; dar nu le daţi cele de trebuinţă ale corpului; ce folos este? Aşa şi credinţa; dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi”.

Iată! Cineva care privește în Biblie, în legea perfectă, însă uită împlinirea, nu-i folosește la nimic aceea cunoștiința, decât pentru judecată (Iacob 1:26-27; Iacob 4:12), la fel cineva care spune că are credință, dar nu are fapte, o astfel de credință este moartă!

Apostolul Pavel ne spune în Tit 3:8, SCC, voința divină și voința lui: „Credibil este Cuvântul, şi despre acestea vreau să afirmi cu tărie; pentru ca cei crezând în Dumnezeu, să aibe grijă să fie cei dintâi în fapte bune”. Iată la ce ne duce studiul Bibliei, rugăciunea, cugetarea, la a crede Cuvântul lui Dumnezeu și la a-l împlini, fiind cei dintâi în fapte bune!

La fel apostolul Ioan ne avertizează în 1 Ioan 3:16-18, SCC: “Prin aceasta am cunoscut dragostea, pentru că El Şi-a pus sufletul lui pentru noi; şi noi datorăm să punem sufletele pentru fraţi. Dar, care o să aibă bunătăţile lumii, şi are să privească pe fratele lui având o nevoie, şi are să închidă simţămintele lui către el; cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Copilaşilor mei, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba; ci prin faptă şi adevăr”.

Toate aceste sfaturi din articol, ne ajută să ducem cunoștiința la faptă, printr-un proces corect, prin minte, inimă, plan, voință, și astfel să-i fim plăcuți lui Dumnezeu, căci noi studiem Biblia cu scopul ca să devenim împlinitori ai Cuvântului! Succes!