Definiția punctualității derivă din cuvântul: punctual, care conform cu DEX 2009 este: „PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate…”. 

 

Sunt creștinii oameni punctuali?

Creștini sunt oameni ai adevărului (Efeseni 4:15; Efeseni 5:8-9), ei nu prostesc oamenii, dând întâlniri pe care să nu le respecte, ei sunt serioși și oameni de cuvânt, nu călcători de cuvânt (Romani 1:31), chiar dacă au făcut o promisiune care ulterior se dovedește în paguba lor (Psalmi 15).

Domnul Isus ne-a învățat în Matei 5:37, SCC: Cuvântul vostru fie: Da, da; nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, este de la cel rău”.

 

Punctualitatea denotă seriozitate și înfrânare:

Pentru unii nu este ușor să fie punctuali, obișnuindu-se cu neseriozitatea, cu a nu respecta oamenii, chiar cei începători în credință trebuie să-și verifice viața (1 Corinteni 11:31), vorbirea, ca să vadă dacă obiciurile omului cel vechi au fost eliminate, printre care și întârzirea sau neseriozitatea promisiunilor.

Uneori pot interveni piedici în calea punctualității, dacă de prea multe ori intervin piedici, creștinul trebuie să se autoverifice dacă nu cumva modul lui de a-și stabili programul zilnic este unul nerealist, venit din mândrie, ambiție, sau pasiune greșită de a face cât mai multe lucruri. Atunci el trebuie să se înfrâneze de la a-și extinde programul dincolo de limitele lui, umblând smerit cu Dumnezeul lui (Mica 6:8), ținând cont de limitele câmpului lui de luptă și de lucru (2 Corinteni 10:10-18).

Creștinul trebuie să se cunoască pe sine și propriile lui limite, și să se lase călăuzit de Spiritul Sfânt  (Romani 8:14) în tot ce face, astfel el va deveni un om punctual, pe al cărui cuvânt te poți baza.

 

Punctualitatea denotă competență și eficiență. Când te încadrezi în timp, demonstrezi: înțelepciune, dragoste, respect față de oameni. Atunci în lucrarea spirituală sau în munca de la serviciu sau în alte activități cotidiene, el va fi un om competent și eficient, realist care își respectă termenele, pe a cărei punctualitate te poți baza (Filipeni 4:8).

 

Roadele bune ale punctualității:

Într-o societate în care promisiunile sunt deseori încălcate, iar angajamentele, ignorate, oamenii îi apreciază pe cei care se țin de cuvânt. Persoanele demne de încredere se bucură de respectul prietenilor și al familiei. Angajatorii îi apreciază pe angajații care ajung la timp la muncă și care respectă termenele limită.

Dar mai mult decât atât, Dumnezeu apreciează pe cei sunt grabnici la ascultare (Iacob 1:19), care nu tărăgânează în a împlini voința Sa, pe cei care onorează pe toți oamenii după cum este scris în 1 Petru 2:17.

Conducerea adunării le va da sarcini celor serioși, iar cei ce servesc bine în adunare, “îşi dobândesc o poziţie bună, şi multă îndrăzneală în credinţa cea în Christos Iesus” (1 Timotei 3:13, SCC).