Întebare: de ce s-a căit Dumnezeu că a făcut pe oameni? – Geneza 6:6.
Răspuns: în textul din Geneza 6:1-8, GBV 2001, se relatează: “Şi a fost aşa: când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii din toate pe care le-au ales. Şi Domnul a zis: „Duhul Meu nu Se va lupta întotdeauna cu omul, pentru că, în adevăr, el este carne; dar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“. Uriaşii erau pe pământ în acele zile şi chiar după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii; aceştia au fost vitejii care erau oameni cu renume în vechime. Şi Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că orice imaginaţie a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua. Şi Domnului I-a părut rău că făcuse pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Sa. Şi Domnul a zis: „Voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, de la om până la animal, şi târâtoare şi păsări ale cerurilor, pentru că Îmi pare rău că i-am făcut“. Dar Noe a căpătat favoare în ochii Domnului”.
Observăm din această relatare cum îngerii și-au părăsit locurile cerești și au venit pe pământ (2 Petru 2:4; Iuda 1:6), și s-au transformat în bărbați-uriași, luându-și soții dintre ficele oamenilor, aceasta a dus la nașterea de alți uriași, și la o epocă a violenței, în care atât: demonii, fii lor, cât și ceilalți oameni s-au dedat la rău, la violență, astfel încât “orice imaginaţie a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua”.
În această situație, Iehova Dumnezeu “I-a părut rău că făcuse pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Sa”.
Indică acest sentiment divin, că Dumnezeu nu cunoștea viitorul?
Nu! Dumnezeu cunoștea viitorul (Isaia 43:9-12; Isaia 46:9-11), însă ca un tată care știa când fiii săi merg pe un drum rău și că îi așteaptă lovitura, nu înseamnă că atunci când vine lovitura prevăzută de tatăl nu va avea senimente de durere, de mâhnire!
Dumnezeu i-a părut rău că i-a făcut pe oameni și animale, care toate au ajuns nu doar sub stăpânirea satanei (Luca 4:5-6), dar și urmând calea și modul de viețuire demonic, animalic, violent, egoist, etc. În acel moment în care nelegiuirea a ajuns la culme, Dumnezeu i-a părut rău, însă luând toate lucrurile în calcul, planul Lui, Dumnezeu nu i-a părut rău (Efeseni 3:11), căci altfel nu ne-ar fi creat, știind toate dinainte!
Aceea răutate de atunci a rănit profund inima Tatălui ceresc, care l-a dus la accea părere de rău și mâhnire, de moment, însă vedem căci “Noe a căpătat favoare în ochii Domnului”.
Astfel Noe ca om drept nu a fost parte din cei răi și pentru el nu a regretat Dumnezeu!
Iar cei răi au pierit în potop, în care au supravieșuit doar dreptul Noe și familia sa, și astfel după potop Dumnezeu a primit jertfa acestuia și nu a mai regretat pentru omenirea ce a supraviețuit potopului; ci, s-a bucurat, după cum este relatat în Geneza 8:20-22, GBV 2001: “Şi Noe a zidit un altar Domnului şi a luat din orice animal curat şi din orice pasăre curată şi a adus arderi de tot pe altar. Şi Domnul a mirosit o mireasmă plăcută şi Domnul a zis în inima Sa: „Nu voi mai blestema din nou pământul din cauza omului, pentru că gândul inimii omului este rău din tinereţea lui; nici nu voi mai lovi din nou tot ce este viu, cum am făcut. De acum înainte, în toate zilele pământului, semănatul şi seceratul, şi frigul şi căldura, şi vara şi iarna, şi ziua şi noaptea nu vor înceta“.
Ce învățăm de aici?
Este că putem bucura inima Tatălui ceresc, care este o ființă, cu sentimente, așa cum se spune în Proverbe 23:26, SCC: „Fiul meu, dă-mi inima ta, şi ochii tăi să-şi găsească plăcerea în căile mele”.
Altfel pentru cei răi rămâne același cuvânt de judecata asupra lor, că vor fi șterși de pe fața pământului, că vor merge la pierzare!
În 2 Petru 3:7, SCC, se spune: “Dar cerurile şi pământul de acum sunt păstrate prin acelaşi cuvânt, pentru foc; fiind ţinute pentru o zi de judecată, şi de pierzare a oamenilor neevlavioşi”.
Iubite cititor ce alegi: să bucuri inima Tatălui ceresc sau să Îl mâhnești și să mergi la pierzare, alegerea este a ta:
“Chem astăzi cerurile şi pământul ca să mărturisească împotriva voastră: v-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege dar viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi alipindu-te de El; pentru că El este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac, şi lui Iacov, că li-l va da“ – Deuteronom 32:19-20, GBV 2001.