Întrebare: Nici o altă persoană nu poate fi descrisă ca fiind bună în afară de Dumnezeu?

Răspuns: În Luca 18:18-19, SCC, ni se relatează: “Iar un conducător L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bun! Ce să fac să moştenesc viaţă eternă? Iesus însă i-a zis: de ce Îmi zici bun? Nici unu nu este bun, decât Unu: Dumnezeu”.

Întrebarea care se ridică din acest text este: de ce aici Iesus, a învățat că nici unu nu este bun, iar în altă parte Scriptura numește bun pe: Păstorul cel bun (Ioan 10:11-14), pe Domnul Iesus (1 Petru 2:3), pe ostașii lui Christos (2 Timotei 2:3), pe Israelul credincios (Romani 11:24); pe Iosif din Arimateea (Luca 23:51), sclavul bun și credincios care a adus rod (Matei 25:21-23)?

Textul are două aspecte ce trebuie analizate, cuvântul: „bun” ca titlu religios, și în ce sens “Nici unu nu este bun, decât Unu: Dumnezeu”?

O să încep cu al doilea aspect care duce apoi la înțelegerea primei probleme!

Nici o creatură nu este bună raportat la Dumnezeu, și la bunătatea Lui Dumnezeiască!

Iar orice formă de bunătate pe care o are și manifestă: Păstorul Iesus (Tit 3:4), creștinii, oamenii lui Dumnezeu, nu este decât o reflectare a bunătății divine, prin roada și darurile Spiritului Sfânt din ei (Galateni 5:22-23; Romani 12:6-8).

Astfel Origene (185 -254, d.Ch.), în cartea „De principiis” spune în cartea III cap. II că Fiul primeşte totul de la Tatăl şi El este „imaginea bunătăţii Sale. Tatăl este bunătatea absolută (autoagathon) iar Fiul este imaginea (eikon) a acestei bunătăţi”.

Ca urmare a faptului că doar Dumnezeu este bun în sensul Dumnezeiesc, și a faptului că creaturile fidele Lui, reflectă din bunătatea Lui, nici o creatură nu merită titlul de: „bun”, pentru că bunătatea lor spirituală sau naturală, o au de la Dumnezeu (Geneza 1:26; Coloseni 3:10; Galateni 5:22-23), și El este vrednic de tot meritul pentru bunătatea manifestă de creaturile Lui (Apocalipsa 4:11).

Însă, deorece creaturile reflectă această calitate: bunătatea, și o au în măsura rânduită de Dumnezeu, este potrivit ca fie: Iesus, fie oamenii, să fie descriși ca fiind: buni, căci aceasta este realitatea despre calitatea manifestată de ei, însă fără a face din aceasta un titlu de adresare, căci prin un astfel de titlu s-ar elimina adevărul, căci noi suntem buni deorece Dumnezeu ne-a dat această putere și nu suntem buni prin putere sau viață proprie!

Doar Dumnezeu are aseietatea (viața prin sine – Ioan 6:57; 1 Timotei 6:15-16), și astfel doar pe El Îl putem numit: Bun ca titlu, prin care să-i recunoaștem meritul de Creator, și de izvor al bunătății, de aceea: “Binecuvântarea, şi gloria, şi înţelepciunea, şi mulţumirea, şi onoarea, şi puterea, şi tăria, fie-I Dumnezeului nostru, în epocile epocilor. Amen” – Apocalipsa 7:12, SCC.