Detalii
Categorie: Întrebări şi Răspunsuri
Accesări: 1105

Exod 3:18, GBV 2001: “Şi vor asculta de glasul tău. Şi vei intra, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi-i veţi zice: «Domnul Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi; şi acum, lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustiu, ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru»”.

 

Exod 5:1-3, GBV 2001: “Şi, după acestea, Moise şi Aaron au intrat şi au zis lui Faraon: „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: «Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi ţină o sărbătoare în pustiu»“. Şi Faraon a zis: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul şi nici nu voi lăsa pe Israel să plece“. Şi ei au zis: „Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi; lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustiu şi să jertfim Domnului Dumnezeului nostru, ca să nu Se arunce asupra noastră cu ciumă sau cu sabie“.

 

Exod 8:27, GBV 2001: „Vom merge cale de trei zile în pustiu şi vom jertfi Domnului Dumnezeului nostru, cum ne va porunci“.

 

Dumnezeu avea ca plan eliberarea definitivă a Israelului din sclavia Egiptului, nu doar pentru câteva zile, sau pentru o anumită săbătoare. Hotărârea Lui este clar exprimată în Exod 3:7-10, GBV 2001: “Şi Domnul a zis: „Am văzut într-adevăr întristarea poporului Meu care este în Egipt şi le-am auzit strigătul din cauza supraveghetorilor lor; pentru că le cunosc durerile. Şi am coborât ca să-i scap din mâna egiptenilor şi ca să-i fac să se suie din ţara aceea într-o ţară bună şi largă, într-o ţară în care curge lapte şi miere, în ţinutul canaaniţilor şi al hetiţilor şi al amoriţilor şi al fereziţilor şi al heviţilor şi al iebusiţilor. Şi acum, iată, strigătul fiilor lui Israel a ajuns la Mine; şi am văzut şi apăsarea cu care îi asupresc egiptenii. Şi acum, vino, şi te voi trimite la Faraon, ca să scoţi din Egipt pe poporul Meu, pe fiii lui Israel“.

Scopul lui Dumnezeu era clar: 1) “să scoţi din Egipt pe poporul Meu, pe fiii lui Israel“. 2) „să-i fac să se suie din ţara aceea într-o ţară bună şi largă, într-o ţară în care curge lapte şi miere”.

Și atunci întrebările care se ridică sunt: 1) De ce Dumnezeu i-a spus lui Faraon doar de o eliberare temporară pentru o sărbătoare în timp ce El dorea o eliberare definitivă? 2) Ce însemnă că Dumnezeu i-a împietrit inima lui Faron? 3) Care era planul lui satan, dar ce s-a întâmplat?

Să vedem în continuare, răspunsurile la aceste întrebării:

 

1) De ce Dumnezeu i-a spus lui Faraon doar de o eliberare temporară pentru o sărbătoare în timp ce El dorea o eliberare definitivă?

Dacă inima lui Faraon era favorabilă la a elibera pe Israel pentru câteva zile, era o premiză prin care ulterior Dumnezeu putea cere eliberarea definitivă, însă dacă inima lui faraon era împiertită la o cerere de câteva zile, atunci cu siguranță nu putea să se intre în discuție: eliberarea definitivă a lui Israel.

Astfel s-a pus la probă: inima lui Faraon și iubirea lui față de servitorii lui și binele lor!

Oare un rege iubitor și înțelept nu ar ține cont de faptul că dacă servitorii lui nu ascultă de Dumnezeul lor, vor putea fi loviți de acest Dumnezeu, așa cum a spus Moise: “ca să nu Se arunce asupra noastră cu ciumă sau cu sabie“. Și prin urmare, chiar și muncile lor față de faraon ar fi afectate!

Dar acest test, a dovedit că faronul Egiptului era lacom, insensibil și crud!

 

2) Ce însemnă că Dumnezeu i-a împietrit inima lui Faron?

Conform cu Exod 4:21; Exod 7:3; Exod 9:12; Exod 10:20,Exod 1:27; Exod 11:10; Exod 14:4,Exod 1:8,Exod 1:17, Iehova “a împietrit inima lui Faraon şi n-a lăsat pe fiii lui Israel să plece”. Ce a însemnat aceasta?

Iehova Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon prin faptul că:

1) a permis ca anumite semne să le imite și demonii prin magicienii Egiptului și astfel inima lui Faraon s-a împietrit (Exod 7:22-23; Exod 8:7) și nu a luat seama la semnele divine.

2) Dumnezeu l-a iertat de mai multe ori pe faraon (Exod 9:27-28; Exod 10:16-20), decât de două ori conform principiului divin (Tit 3:9-10), pe baza mijlocirii lui Moise, și au încetat pedepsele (Exod 8:9-15,Exod 1:31; Exod 9:29-35; Exod 10:16-20), dar aceasta nu a dus la schimbarea inimii lui Faraon într-o inimă acultătoare, bunătatea lui Dumnezeu nu l-a dus la căință, aș acum aer normal dacă avea o inimă dreaptă (Romani 2:4), ci el a profitat de bunătatea lui Dumnezeu, sucindu-se și împietrindu-se (Romani 2:5)!

3) Atunci când încetau plăgile inima lui Faraon se împietrea (Exod 9:33-35). Dumnezeu a permis ca niște spirite demonice să îl amăgească pe Faraon, dându-i gândul și spernța falsă ca poate să țină în continuare pe Israel în sclavie!

De fapt nu există amăgire din exterior prin demoni, dacă inima este dreaptă, doar o inimă lacomă, se amăgește singură (Proverbe 6:14; Proverbe 11:20; Proverbe 12:20) și apoi ea este manevrabilă de demoni (comp. cu Apocalipsa 16:13-14)!

Dumnezeu permite amăgirea, El însuși nu ispitește pe nimeni, ci poftele oamenilor îi amăgesc, și apoi demonii care accentuează acele pofte (Iacob 1:13-15; Matei 4:3; 1 Tesaloniceni 3:5).

Textul din Exod 9:35, GBV 2001, arată că Faraon singur și-a împietrit inima, el se auto-amăgea că nu vor mai veni plăgi și îl va ține captiv pe Israel: “Şi inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum zisese Domnul prin Moise”. La fel în Exod 8:15, GBV 2001: “Şi Faraon a văzut că avea răgaz şi şi-a făcut inima grea şi n-a ascultat de ei, după cum zisese Domnul”. (vezi Exod 8:19,Exod 1:32; Exod 9:7,Exod 1:12).

În 1 Samuel 6:2-7, este o dovadă în plus, că Faraon și egiptenii și-au amăgit singuri inima născocind gânduri și nutrind speranțe că vor ține pe Israel captiv. În acest text se spune: “Şi filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori, zicând: „Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cu ce să-l trimitem la locul său“.  Şi ei au zis: „Dacă trimiteţi chivotul Dumnezeului lui Israel, nu-l trimiteţi fără nimic, ci întoarceţi-I negreşit o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca şi veţi şti de ce nu se depărtează mâna Sa de la voi“. Şi au zis: „Ce jertfă pentru vină Îi vom întoarce?“ Şi ei au zis: „Cinci tumori de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul căpeteniilor filistenilor; pentru că o singură plagă a fost peste voi toţi şi peste căpeteniile voastre. Şi să faceţi chipurile tumorilor voastre şi chipurile şoarecilor voştri, care vă strică pământul, şi să daţi glorie Dumnezeului lui Israel: poate că Îşi va uşura mâna de peste voi, şi de peste dumnezeii voştri, şi de peste pământul vostru. Şi pentru ce v-aţi împietri inima, cum şi-au împietrit egiptenii şi Faraon inima lor? După ce a lucrat între ei cu putere, nu i-au lăsat să plece? Şi ei au plecat! Şi acum, faceţi un car nou şi luaţi două vaci tinere, care alăptează, peste care n-a fost pus jug, şi înjugaţi vacile la car şi mânaţi acasă viţeii lor de la ele. Şi luaţi chivotul Domnului şi puneţi-l în car şi puneţi într-o ladă, alături de el, obiectele de aur, pe care I le întoarceţi ca jertfă pentru vină şi trimiteţi-l, ca să plece”.  

Cu ocazia când filistenii au capturat chivotul legământului, după ce aceștia au fost loviți cu bube, preoții și ghicitori filisteni au venit cu o soluție și au înapoiat chivotul la Israel, ei au îndemnat pe filisteni să nu se auto-împitrească ca Faraon și egiptenii, ci să înapoieze chivotul poporului Israel.

Faptul că inima lui Faraon era lacomă, se vede și din faptul că la anumite plăgi divine, el a îngăduit jumătăți de măsură, ca de pildă Israel să plece dar să nu se îndepărteze prea mult (Exod 8:28), sau să plece numai bărbații (Exod 10:11), sau să plece Israel fără turme, turmele erau un gaj că ei vor reveni în Egipt (Exod 10:24).

Astfel, în inima lui, Faraon dorea să succească, să înjumătățească, voința perfectă a Dumnezeului Celui Atotputernic care făcea semne și minuni în Egipt (Psalmi 105:27; Psalmi 106:22; Romani 12:2).

Faraon nu a ascultat nici chiar de mărturisirea magilor egipteni, care au mărturisit la semnul cu păduchii: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“ (Exod 8:19, GBV 2001).

Și nu a luat seama nici la poporul lui propriu, care la un moment dat a avut teamă de Iehova Dumnezeul lui Israel și a ascultat de mesajul servitorilor Lui, când și-au pus turmele la adăpost de grindină (Exod 9:20-21).

Astfel înainte ca Dumnezeu permițânu-le demonilor să Îl împitrească, inima lui proprie l-a înșelat!

 

3) Care era planul lui satan, dar ce s-a întâmplat?

Iehova Dumnezeu avea ca plan eliberarea definitivă a poporului Său din Egipt, dar și dușmanul lui Dumnezeu și al poporului Său aveau un plan!

Cel rău știa planul lui Dumnezeu de a pedepsi pe Faraon și de a elibera pe Israel, pe care Dumnezeu l-a comunicat cu Moise (Exod 3:7-10; Exod 4:18-23).

De ce atunci a dorit satan nimicirea lui faraon, continunând să îi amăgească inima lui Faraon, știind că Dumnezeu Îl va pedepsi?

Satan nu putea opri planul lui Dumnezeu, după ce acesta 430 de ani au suferit în Egipt (Exod 12:40-41), știa că ei aveau dreptul legitim să fie eliberați, dar el s-a gândit ca să îi împietrească inima lui Faraon, în mai multe rânduri, din trei motive: 1) ca Israelul să își piardă răbdarea cu atâtea amânări ale eliberării și să cârtească la adresa lui Dumnezeu și a lui Moise ca și atunci când egiptenii nu le mai dădeau paie pentru cărămizi (Exod 5:7-22). 2) Să ducă la îndeplnire planul divin de nimicire a lui Faraon și a întâilor născuți ai Egiptului, ca o premisă ca ulterior satan și demonii să ceară pedepse similare atunci când Israel ar fi păcătuit în pustie sau în țara promisă. 3) Satan însemnă “împotrivitor” sau “adversar” (vezi și: Apocalipsa 12:9, GBV 2001, n.s.), astfel, el chiar dacă știe că va pierde, aceata este natura lui de împotrivitor la adresa lui Dumnezeu, a poporului sfânt și a lucrării.

Din Biblie aflăm ce s-a întâmplat, și anume Dumnezeu a pedepsit pe Faraon și pe egipteni prin cele 10 plăgi (Exod cap. 7-12), pentru sclavia în care i-a ținut pe Israel pe nedrept, căci ne aducem aminte căci Israel a venit în Egipt de bunăvoie, ca familie a salvatorului Egiptului: Iosif care a scăpat pe egipteni de la moarte, care a gestionat foarte bine cei șapte ani de belșug (vezi: Geneza cap. 41-50).

În plus, Israel a cerut ca despăgubire pentu sclavie înainte de a pleca din Egipt, obiecte de argint şi obiecte de aur, astfel Israel a plecat din Egipt cu bogății!

Ba mai mult, Faraon și armata lui a pierit în Marea Roșie la aceasta duce împietrirea finală și irevocabilă, la pierzare, la aceasta duce ascultarea până la capăt de cel rău (Exod cap. 14).

 

Concluzie:

Ceea ce învățăm noi din această relatare este: 1) Uneori Dumnezeu ne testează inima cerându-ne lucruri mai mici, ca apoi dacă suntem vrednici să ne ceară lucruri mai mari (comp. cu Luca 16:10); 2) Dumnezeu nu va lăsa pe poporul Lui în captivitate, în sclavie, la nesfârșit, ci va interveni și îi va pedepsi pe asupritori (Neemia 9:7-13); 3) Să ne păzim inima mai mult ca orice ca ea să rămână curată, sinceră, dreaptă (1 Timotei 1:5; Proverbe 4:23). 4) Chiar dacă izbăvirea ni se pare că întârzie, sau devine situația în care suntem din ce în ce mai grea, ca a lui Israel în Egipt, să nu cârtim, ci să ne încredem în Dumnezeu având răbdare (Evrei 6:12)!