Dumnezeu dă viața veșnică doar în dar, (Romani 6:23). Viața veșnică este un dar nemeritat, dat celor care prin credință întind mâinile să-l primească. Darul nu se dă celor care cred că l-au obținut prin propria neprihănire, prin tradiții, forme religioase nebiblice. Darul nu se dă pe bază de merite personale, de fapt nici unul dintre noi nu-L merităm, „căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23).

Darul vieții veșnice se dă prin har. Cuvântul „har” din limba română, aşa cum apare el în Biblie vine din grecescul: „kharis” care înseamnă: graţie, dulceaţă, farmec, favoare sau bunătate ne-meritată şi se referă la a primi ceva fără să meriţi, fără să o obţii prin eforturi sau realizări proprii, se mai poate referi la graţiere sau iertare ne-meritată. Un pasaj biblic care evidenţiază ce este harul, este cel din Romani 6:23, unde se spune: Fiindcă plata [opsonia] păcatului este moartea, dar darul harului [kharisma] lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus”. Astfel plata în greacă „opsonia”, înseamnă literalmente: soldă, acest cuvânt se folosea la plata pe care o primeau soldaţii adică salariu regulat, în contrast cu „kharisma”, care era un dar primit din bunăvoinţa Stăpânului, ca atunci când un soldat primeşte ca primă, o sumă suplimentară ce depinde în întregime de favoarea (harul) Stăpânului.

Primirea acestui dar al harului: viața veșnică, poate fi comparat cu primirea unui colet poştal, trimis spre noi în dar. Însă, chiar dacă coletul este cadou, gratuit, dacă tu nu își faci timp pentru poștă, nu îți iei: Buletinul de expediție ajuns în cutia poștală, Cartea de Identitate şi nu merg la poştă să scoți coletul, după un timp ele se returnează la expeditor! Dumnezeu nu poate fi batjocorit să aștepte la nesfârșit, ca noi să primim darul. Este un timp când îl putem primi (Isaia 55:6-7).

Însă nu primesc coletul deoarece am luat în mână Cartea de Identitate şi am mers la poştă; ci datorită bunătăţii celui care înainte ca eu să-l cunosc sau să fac ceva pentru el, el a trimis coletul din dragoste față de mine. Partea care mi-a revenit mie, sunt doar mijloacele prin care acționez în acord cu harul și darul lui Dumnezeu, prin care intru în Domnul Isus, și astfel primesc viața veșnică fiind în El! – Romani 6:23.

Ce însemnă practic că trebuie să fac eu ca să intru în posesia darului vieții veșnice?

În continuare vom descrie cei 7 pași spre viața veșnică:

1) Auzirea Evangheliei sau a veștii bune (Efeseni 1:13). În primul rând, trebuie să fiu înștiințat de faptul că darul vieții eterne este și pentru mine, trebuie să primesc ilustrativ vorbind: “Buletinul de expediție”. Acest material pe care îl citești acum, are acest rol să te înștiințeze!

Trebuie să aud Evanghelia care mă înștiințează că Dumnezeu ne-a creat drepți dar omul a păcătuit, și noi ca urmași a lui Adam: păcătuim și călcăm legea lui Dumnezeu fie din greșeală, fie voit (Eclesiastul 7:29; Romani 5:12) și suntem vinovați în fața Sfântului Dumnezeu! – Romani 3:10-12.

Însă Dumnezeu ne poruncește să ne căim: Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 3:19; Faptele Apostolilor 17:30.

2) Evanghelia ne îndemnă la: căința față de Dumnezeu (Faptele Apostolilor 20:21; Evrei 6:1-2).

Cuvântul „căință” (SCC) tradus în unele Biblii cu „pocăință” (BC), însemnă părere de rău pentru gândurile, vorbele și faptele rele prin care am călcal legea lui Dumnezeu. Cuvântul pentru „căinţă” din grecescul „metanoeo”, tradus însemnă „schimbarea minţii”, astfel schimbându-ne: mentalitatea modul cum vedem lucrurile, schimbăm nu doar gândirea, ci și vorbirea și faptele care izvorăsc din gândirea noastră.

Însușindu-ne legea lui Cristos, a Noului Legământ, vedem prin Spiritul Sfânt (Ioan 16:8), cât de păcătoși sau nelegiuiți am fost, și astfel în virtutea acestei cunoștințe ne căim total de toate călcările legii lui Isus.

Căința aceasta duce însă la fapte schimbate, la un alt mod de viață!

Când Ioan Botezatorul a predicat în deşertul iudaic, el le-a spus mulţimilor: „Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă”.  El le-a explicat practic cum pot face asta: „Cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una; şi cine are de mâncare, să facă la fel” (Luca 3:2-11).

Tot la fel apostolul Pavel, îşi descrie serviciul prin cuvintele: „Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor” (Faptele Apostolilor 26:20). Iată căinţa nu este doar o schimbare a minţi, sau o emoţie, o părere de rău, un sentiment; ci, ea implică şi sentimente, şi voinţă, dar ea trebuie să ducă la fapte vrednice de căinţă! Aceste fapte nu pentru a obține iertarea divină, ci pentru a arăta că ne-a părut rău de viața nelegiuită ce am dus-o în trecut. Pentru păcatele noastre, Evanghelia ne învață că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu a fost pedepsit în locul meu ca păcătos și astfel Dumnezeu Tatăl nu mai trebuie să mă pedepsească pe mine (Isaia 53:4-5; Ioan 3:16).  Toate păcatele mele au fost transferate asupra Lui și toată dreptatea Lui a fost transferată asupra mea dacă cred în sacrificiul Lui, astfel că Tatăl mă poate vedea acum prin faptele perfecte a lui Isus și mă poate declara: drept (fără păcat) – Romani 3:21-26; Romani 5:12-19.

Astfel următorul pas este:

3) Evanghelia ne îndemnă la: credința în Isus (Faptele Apostolilor 16:31; Faptele Apostolilor 20:21; Efeseni 1:13).

Cuvântul grecesc „pistis”, care este tradus cu „credinţă” are și sensul de credincioșie, arătând că credința aceasta duce la credincioșie, loialitate nu este doar una formală. Iar credința nu este doar o acceptare pasivă; ci, o încredere neclintită în lucrurile în care sperăm (Evrei 11:1), o încredere în Dumnezeu (Evrei 11:6), în Cristos (Ioan 14:1), în promisiunile lui Dumnezeu (Evrei 6:12), și ea vine din inimă (Romani 10:9).

A crede în Isus, nu înseamnă doar a crede că El există, sau că El este Fiul lui Dumnezeu, a crede în Isus, însemnă a te încrede în El, în ce priveşte salvarea ta, nebizuindu-te pe faptele tale bune, pe evlavia ta; ci, pe El şi jertfa Lui. Credința în El implică a ne încrede în El în toate domeniile vieţii, şi a asculta în toate de El. Biblia este clară şi învaţă: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36 BCR).

Ascultarea de Domnul, datorită încrederii în El duce la:

4) A deveni discipol a Lui prin învățarea poruncilor Lui și împlinirea lor (Matei 28:19-20; Ioan 4:1).

Conform cu Matei 28:19-20, SCC: “Ducându-vă deci, faceți discipoli din toate naţiunile; învăţându-i să respecte toate câte v-am poruncit. Şi iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii."

Un credincios devine discipol al Lui învățând toate câte Învățătorul a poruncit și apoi împlinindu-le în viață! De aceea, prima dată omul este făcut: discipol sau ucenic prin învățătură și prin ascultarea lui și apoi este botezat (Ioan 4:1). Ascultarea de Domnul implică: lepădare de sine, a lua crucea zilnic şi a-L urma pe Domnul (Matei 16:24; Luca 9:23), a i te dedica Lui pe deplin (2 Corinteni 8:5).

După ce credinciosul și-a însușit învățătura Domnului, o trăiește, urmează:

5) Mărturia cu gura de dinainte de botez (Romani 10:9-10).

Omul care a devenit discipol al Domnului prin căință, credință, învățarea și împlinirea poruncilor Domnului, este dus la o apă curgătoare, unde el are ocazia să își mărturisească credința în Domnul Isus. Astfel, înainte de scufundarea în apă, el va rosti o rugăciune la Isus în care va mărturisi din inimă că Dumnezeu l-a înviat pe Isus, Fiul Său și l-a făcut Domn, și în această calitate Îl invocă pentru a primi spălarea de păcate (Romani 10:9-10; Faptele Apostolilor 22:16).

Această rugăciune va fi o mărturie publică în fața martorilor nevăzuți (îngerii) și în fața martorilor văzuți (credincioșii prezenți), după cum se spune la 1 Timotei 6:12.

6) Botezul sau scufundarea în apă curgătoare în Numele lui Isus Cristos (Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 19:5).

În limba greacă pentru botez este expresia: „baptizo”, ce înseamnă: „scufundare, cufundare, afundare, imersiune”. Astfel, botezul în apă este o scufundare completă într-o apă curgătoare (Matei 3:5-6; vezi și Ezechiel 47:1-12), pentru o clipă, care se face în Numele lui Isus Cristos mediatorul Noului Legământ (Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 10:48). Botezul în Numele lui Isus însemnă o scufundare în persoana lui Isus (comp. Faptele Apostolilor 2:38 cu Romani 6:3). Astfel, în botezul în apă, noi murim faţă de păcat, faţă de lume, carnea păcătoasă este tăiată, fiind circumciși de Cristos, suntem îngropați cu Cristos față de viața veche, iar când am ieşit din apă, înviem împreună cu Cristos la o viaţă nouă pentru Dumnezeu (Romani 6:2-11; Coloseni 2:11-12).

Botezul este „cererea” către Dumnezeu (1 Petru 3:21, GBV 1989), pentru a trăi „după voia lui Dumnezeu” (1 Petru 4:1-2). El mai este „baia renaşterii” (Tit 3:5 CLV), și este locul unde ne naştem din apă şi Spirit (Ioan 3:5), devenind astfel fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12-13).În botez experimentăm: îmbrăcarea noastră cu Cristos (Galateni 3:27), și acolo inimile noastre sunt: „stropite şi curăţite de un cuget rău” (Evrei 10:22). Botezul realizează toate aceste lucruri, doar dacă cel care s-a botezat, a îndeplinit condițiile de dinainte de botez!

Dar să vedem ce facem după ce am ieșit din apa botezului?

7) La ieșirea din apă, rugăciunea la Dumnezeu, pentru a primi Spiritul de înfiere (Luca 3:21; Romani 8:15-17).

Conform Bibliei, cei care s-au născut ca fii prin botezul în apă, ei imediat sunt înfiați! În Galateni 4:6-7, se spune: „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!” Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu”. În primul rând, observăm că fiilor lui Dumnezeu născuţi din El, Dumnezeu le trimite Spiritul Fiului Său, care strigă: Tată. Astfel, li se toarnă dragostea lui Dumnezeu prin Spiritul în inimile lor (Romani 5:5).

Înfierea sau adopţiunea, este o mărturie publică şi dublă a Spiritului Sfânt şi a spiritului nostru, că nu mai suntem robi ai Satanei, ci am devenit fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos (Romani 8:15-17). Dacă naşterea din nou este o lucrare lăuntrică, în om, înfierea ne duce să strigăm cuvintele: „Tată”, este ca un certificat exterior, care atestă că un om este fiu al lui Dumnezeu! – Romani 8:15-17.

Iubite cititor ai fost înștiințat de pașii spre viața veșnică!