Pentru "Creştini După Evanghelie" Sinceri !!!

Detalii: Categorie: „Creştinii După Evanghelie”; Publicat: 10 Septembrie 2014; Accesări: 12109

Scurt istoric:

Reforma a născut în părţile de est ale Germaniei si în Elvetia diferite mişcări religioase, cum ar fi mişcarea pietistă sau mişcarea Fratilor Moravieni. Din acestea s-a format ulterior gruparea asa-numitilor “crestini dupa Evanghelie”, ei având pretenţia că viata lor este în totală armonie cu Sfânta Evanghelie. Aceşti neoprotestanti au urmat o cale destul de similara cu cea a baptiştilor.

În România, gruparea a apărut la sfârşitul secolului 19, mai întâi în părţile Sibiului (Cisnădie), apoi în Bucureşti si Iaşi. Dezvoltarea grupării este legată de numele lui Grigorie Constantinescu, fiu de ofiţer trimis în Elvetia pentru specializare în profesia sa si întors după patru ani ca „pastor evanghelist”. În timpul primului război mondial, cât timp este mobilizat, Constantinescu organizează la Iaşi o casă de rugăciuni, care devine centrul grupării.

Publicaţiile grupării se numesc: Buna Vestire şi Viaţă si lumină. Învăţătura lor este expusă în broşurile Memoriu sau scurtă expunere a punctelor de doctrină a Comunităţilor Creştine si Memoriu sau scurtă expunere a doctrinei Creştinilor după Evanghelie.

În perioada interbelică apare o altă grupare, printr-un fost preot ortodox pe nume: Tudor Popescu. Acesta era cumnat al lui Dumitru Cornilescu. După ce îşi pierde slujba de preot ortodox în 1924, Popescu înfiinţează gruparea: „creştinii după Scriptură”. În 1939, autorităţile au forţat cele două grupări să fuzioneze, dar după revoluţie, ele se separă din nou în anul 1990.

Gruparea venită din străinătate se numeşte în prezent „cultul Creştinilor după Evanghelie”, iar gruparea înfiinţată de Tudor Popescu îşi spune „Biserica Evanghelică Română”, ea practică botezul copiilor, ceea ce este un lucru nebiblic.

Biserica lui Dumnezeu, are învăţătura lui Dumnezeu, ea păzeşte „credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” ( - NTR 2007).

Biserica lui Dumnezeu este născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la „învăţătura lui Cristos”, nu o i-a înainte (), ea predă „învăţătura apostolilor” (). Ce se poate spune despre doctrina celor două mişcări care se auto-intitulează: „Evanghelice”? Au păstrat ele învăţătura lui Cristos dată prin apostoli? Este Mărturia lor de credinţă, în armonie cu adevărul biblic?

Să vedem în continuare:

Analiza mărturiei de credinţă:

Voi cita din Mărturia de credinţă a celor două grupări.

La „Creştinii după Evanghelie”, le voi spune prescurtat: CE.

Iar la „Biserica Evanghelică Română”, le voi spune prescurtat: BER.

în mărturia de credinţă CE, se învaţă:

“Noi credem si marturisim ca Dumnezeul unic fiinteaza in trei Persoane distincte dar de aceeasi esenta: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, co-egale si co-eterne, care lucreaza intr-un chip armonios la implinirea planului Sau vesnic (Exod 20:2-3; Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14; Apocalipsa 4:11).”

Iar în mărturia de credinţă BER, se învaţă:

„Domnul Dumnezeu este este singurul Dumnezeu viu şi adevărat. Acest Dumnezeu există veşnic în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.”

Este demn de menţionat, că cuvântul TRINITATE sau SFÂNTA TREIME nu apare în Sfânta Scriptură, nici vreo formulare directă a acestei doctrine, de fapt în Biblie nu găsim nicăieri un Dumnezeu în trei persoane; ci, găsim un Dumnezeu care este o singură persoană. Iar dacă Biblia învaţă că Fiinţa lui Dumnezeu, este distinctă de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, dacă Biblia învaţă că cei trei nu sunt egali, dacă ea învaţă că singurul Dumnezeu este Tatăl ceresc, atunci doctrina trinităţii cade şi este descalificată din poziţia de doctrină biblică şi adevărată, fiind o erezie nimicitoare (). Şi atunci trinitarieni au un Dumnezeu fals, un alt Dumnezeu decât Dumnezeul care a creat toate şi a inspirat Scriptura.

Să vedem în continuare:

Dumnezeu este distinct de Isus Cristos şi De Duhul Sfânt

Dacă Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind distinct de Fiul şi de Duhul Sfânt, aceasta ar fi fatal doctrinei trinităţii, care Îl include pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, alături de Tatăl în Fiinţa lui Dumnezeu.

Romani 15:30: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine” (NTR 2007). În acest pasaj se face aluzie la Domnul Isus, la Duhul Sfânt şi la Dumnezeu, însă nu este vorba de o triadă de persoane într-un Dumnezeu. Nu, Dumnezeu este prezentat distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, „prin” care ne luptăm în rugăciuni către Dumnezeu. Prin urmare, , nu susţine că Dumnezeu este o treime de persoane; ci, susţine că există un singur Dumnezeu, şi alte două persoane intermediare, prin care omul se roagă la Dumnezeu.

2 Corinteni 13:14: „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.” Chiar dacă şi acest text face referire la Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, textul nu spune că ei sunt o singură Fiinţă, sau că sunt egali aşa cum susţine trinitarismul, ba mai mult, se arată că Fiinţa lui Dumnezeu este separată şi distinctă de Fiul şi de Duhul Sfânt!

Iuda 1:20,Iuda 1:21,Iuda 1:25: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică...singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.” Astfel, persoana „singurului Dumnezeu”, este distinctă de ce a lui Isus Cristos, şi a Duhului Sfânt prin care ne rugăm. Este interesant că această situaţie a unui ‘singur Dumnezeu’, care este altul decât Isus, exista încă înainte de naşterea lui Isus din Maria; căci Dumnezeu nu se schimbă, este acelaşi, mai înainte de epoci, acum şi pentru totdeauna. Întrebarea care se ridică pentru tine iubite cititor, este următoarea: Dumnezeul Tău, este Acelaşi, Unicul, Singurul, diferit de Isus, şi Duhul Sfânt, prin intermediul cărora Îi dăm lui Dumnezeu: „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci.” ?

Dar să analizăm în continuare:

Este Tatăl egal cu Fiul şi cu Duhul Sfânt?

Conform Scripturilor, Tatăl este superior Fiului, iar Fiul este superior Duhului Sfânt, atât în poziţie cât şi în atribute (însuşiri, calităţi) – .

Dumnezeu Tatăl este necreat, nenăscut, fără început, dintotdeauna (; ; ), Fiul are un început, El este născut din Tatăl în începutul primei zile a creaţiei (; ; ; ; ), fiind prima creatură a lui Dumnezeu (; ).

Duhul sau Spiritul Sfânt, a venit în existenţă după Fiul, fiind născut din Tatăl, însă prin Fiul. Biblia afirmă clar în : „Spiritul Cel din Dumnezeu” (SCC, NTTF-2008), tot la fel în , apare în greacă: ek = din, (tradus în Cornilescu cu „de la”), indicând că Spiritul este „din Dumnezeu”.

Trinitatea susţine că Fiul şi Duhul Sfânt au existat dintotdeauna lângă Tatăl, pe când Biblia afirmă negru pe alb, că atât Fiul este „născut din Dumnezeu” (), precum şi Spiritul Sfânt a ieşit „din Dumnezeu”, deci El are un moment al naşterii Sale. Această naştere, este prin Fiul, deoarece toate sau create prin Fiul (; ), cu excepţia Fiului care a fost născut direct de Tatăl (,; ), şi toată creaţia (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (). Această venire a Duhului Sfânt în existenţă, a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie, imediat după naşterea Fiului din Tatăl în început (; ; ). De fapt, „Duhul Fiului” (), nu putea exista înainte de Fiul (). Duhul Sfânt a fost creat la început ca şi Fiul, înainte de restul creaţiei, tocmai pentru a fi împreună cu Fiul, un agent al creaţiei (; ), precum şi un susţinător al vieţii creaţiei ().

Dumnezeu Tatăl trăieşte prin Sine, Fiul trăieşte prin Tatăl (; ), iar Duhul Sfânt prin Fiul este menţinut în existenţă (; ). Doar Dumnezeu Tatăl are aseietatea, adică existenţa prin Sine, El este singurul care are nemurirea prin Sine, şi nu are nevoie de nimeni să existe (; ; ; ).

Doar Dumnezeu Tatăl este Atocunoscător (; ; ), El „singur este înţelept” în mod absolut (), Fiul nu cunoaşte anumite lucruri (; ,), şi cunoaşterea pe care o are, a primit-o de la Tatăl (; ; ), iar Duhul Sfânt cercetează lucrurile lui Dumnezeu (), o persoană atotcunoscătoare nu mai are nevoie să cerceteze, ea cunoaşte totul!

Doar Dumnezeu Tatăl este Atotputernic (; ; ; ), Fiul a primit de la Tatăl, autoritate, putere (; ). Dacă Isus este Dumnezeul Cel Atotputernic, ce nevoie avea El să primească de la

Altcineva: putere şi autoritate? Toate textele indică că Isus are puterea şi autoritatea datorită Tatălui care i-a dat-o, şi nu prin Sine (vezi şi ; ; ,). El nu poate face nimic de la El Însuşi şi El nu-şi foloseşte puterea decât după voia lui Dumnezeu (,; ). De fapt, Însuşi Domnul Isus a spus că va sta „la dreapta puterii” (), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în sensul absolut.

Duhul Sfânt este inferior Fiului şi suspus Acestuia (); puterea Lui este deci mai mică decât a Tatălui şi a Fiului, iar Duhul Sfânt îşi foloseşte puterea, şi execută diferite lucrări după voia lui Dumnezeu, fiind trimis fie de Tatăl (comp. , cu ,; ) fie de Fiul (), El nu acţionează independent; ci, după voia lui Dumnezeu (; ). Acestea sunt doar câteva exemple că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali, de fapt Domnul Isus a spus clar: „Tatăl Meu...este mai mare ca toţi” (), sau „Tatăl este mai mare ca mine” (). Să vedem în continuare:

Dumnezeu este doar Tatăl!

Învăţătura clară a Domnului Isus arată clar că Dumnezeu este doar Tatăl, El declară în ,, ceva ce contrazice flagrant trinitatea: „…Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (,). Deci Isus declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care se ruga El. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; ci, Tatăl. Apostolii au înţeles tot aşa; anume că, Dumnezeu era cineva care nu-l include pe Fiul sau pe Duhul Sfânt; ci, este doar Tatăl. În se spune: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, şi nu cum susţin trinitarienii: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

Iar Tatăl este diferit de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de agent fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile” (vezi şi ; ; ).

De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu, care este prezentat ca fiind: Tatăl, şi Isus Cristos, prezentat ca Fiu sau ca Domn.

Dumnezeu este Tatăl Domnului Isus şi Dumnezeul Lui, după cum Isus Însuşi afirmă: „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (; vezi şi ; ).

Este Dumnezeul tău iubite cititor, Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul lui Isus? Sau este un alt Dumnezeu inventat de mintea omenească, un Dumnezeu trinitar, o concepţie preluată din filozofie, un Dumnezeu nebiblic?

Un alt aspect este:

CE: „B. Dumnezeu Fiul Noi credem si marturisim ca Isus Hristos, a doua Persoana a Dumnezeirii, are toate caracteristicile divine. El este egal, co-substantial si co-etern cu Tatal si Duhul Sfant (Ioan 10:30; 14:9).
Noi credem si marturisim ca Isus Hristos este pe deplin Dumnezeu si pe deplin om. Cele doua naturi sunt unite intr-o singura Persoana, fiecare dintre acestea ramanand distincte (Mica 5:2; Ioan 5:23; 14:9-10; Filipeni 2:5-8; Coloseni 2:9).”
BER: „Domnul Isus Hristos este din veşnicie Unicul Fiu născut din Tatăl, Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al omului.” Ce afirmă BER este un non sens, cineva care este din veşnicie nu este născut, cineva născut nu este veşnic!

De fapt, Biblia Îl numeşte pe Isus: „Fiul Tatălui” (), sau „născut din Tatăl” (), sau „Cel născut din Dumnezeu” (). Biblia foloseşte şi termenul născut în legătură cu Fiul lui Dumnezeu, deoarece Isus nu a fost creat din nimic; ci, provine din Tatăl, fiind născut din Dumnezeu. El a fost numit şi: „Fiul Cel singur născut” ( SCC). Astfel doar Isus este Fiul singur-născut, în limba greacă: „monogenes” (,; ,). Aceasta face ca Isus să fie unic în raport cu restul creaţiei, prin faptul că provine direct din Tatăl şi fiind primul din creaţie.

Această naştere din Tatăl a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie (; ; ; ; ).

Domnul Isus nu este Însuşi Dumnezeu, nici nu este fără început, din veşnicie, Biblia vorbeşte despre Fiul lui Dumnezeu, în , şi ca fiind „întâi-născut al întregii creaţii” (SCC), deci El are un început, El nu este din totdeauna ca Dumnezeu (). Fiul este primul creat, după cum reiese şi din (GBV), unde este numit: ,,Începutul creaţiei lui Dumnezeu”, astfel Biblia în ; , Îl plasează pe Fiul ca fiind parte din creaţia lui Dumnezeu.

Prin urmare, Isus este Fiul lui Dumnezeu deoarece El s-a născut din Dumnezeu, nu pentru că şi-a luat rolul de Fiu, aşa cum susţin unii.

Doar Satan a pus la îndoială că Isus este Fiul lui Dumnezeu (), şi liderii religioşi falşi (). În contrast cu aceştia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne învaţă clar în : „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre...Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie mântuitorul lumii.” Observaţi ca Ioan sub inspiraţie divină, spune că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu. El nu a devenit Fiu prin întrupare; ci, El a venit ca Fiu (vezi şi ; ). El era Fiu înainte de întrupare, datorită naşterii Sale din Tatăl (,; ).

Un scriitor al Bibliei, sub inspiraţie vorbeşte de Numele Fiului Creatorului cu sute de ani înainte de naşterea Lui din Maria ().

Pentru cei ce neagă aceste adevăruri, Scriptura avertizează în : „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.”

Poate vei spune iubite cititor, că tu nu aşa crezi, însă dacă eşti într-o religie care are aceste învăţături (trinitatea), tu fie nu eşti cinstit cu religia ta? (crezând personal altceva) Fie crezi învăţătura trinitară şi atunci tu eşti în vrăşmăşie cu Biblia şi cu Dumnezeu!

Căci Biblia arată foarte clar că Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi că El este o persoană distinctă de Dumnezeu, iar Scriptura care nu poate fi desfiinţată (), ne avertizează clar în : „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.”

Ce se poate spune despre tine, iubite cititor? Îl ai tu pe Dumnezeu? Numai dacă tu personal crezi învăţătura Scripturii, că Dumnezeu este Tatăl (; ), şi că Isus este Fiul Său născut din El în început şi El nu este co-etern şi co-egal cu Tatăl (,; ; ), Îl ai pe Tatăl şi pe Fiul! Însă dacă crezi altceva, dacă ai o învăţătură bazată pe filozofie, pe păreri omeneşti, pe ceea ce au stabilit conciliile, şi nu pe adevărul Scripturii, atunci tu nu-L ai pe Dumnezeu!

Un alt aspect:

CE: „C. Dumnezeu Duhul Sfant
Noi credem si marturisim ca Duhul Sfant este cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii, co-egala, co-eterna si de aceeasi natura cu Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul (Ieremia 31:31-34; Matei 18:19; Faptele Apostolilor 5:3-4; 28:25-26; 1 Corinteni 12:4-6; 2 Corinteni 13:14; Evrei 10:15-17)). Duhul Sfant are toate atributele personalitatii si divinitatii, incluzand ratiune (1 Corinteni 2:10-13), sentiment (Efeseni 4:30), vointa (1 Corinteni 12:11), eternitate (Evrei 9:14), atotprezenta (Psalmi 139:7-10), atotstiinta (Isaia 40:13-41), atotputere (Romani 15:13)”.

BER: „Duhul Sfânt - numit şi Duhul lui Dumnezeu, Mângâietorul, Duhul Adevărului - este a treia persoană din Dumnezeire”.

Conform Bibliei, Duhul Sfânt nu este co-etern şi co-egal, El s-a născut din Tatăl, însă prin Fiul, Biblia afirmă clar în , NTTF – 2008: „Nouă însă, Dumnezeu ni le-a descoperit prin Spiritul Lui; pentru că Spiritul cercetează toate, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. Pentru că, cine dintre oameni ştie cele ale omului; decât spiritul omului, cel ce este în el? Aşa şi pe cele ale lui Dumnezeu, nu le cunoaşte nici unu; decât Spiritul lui Dumnezeu. Dar noi nu am primit spiritul lumii; ci, Spiritul Cel din Dumnezeu; ca să le ştim pe cele dăruite nouă de Dumnezeu”. Tot la fel ca şi în , în , apare în greacă: ek = din, (tradus în Cornilescu cu „de la”), indicând că Spiritul este „din Dumnezeu”.

Deci Biblia afirmă negru pe alb, că Spiritul Sfânt a ieşit „din Dumnezeu”, deci El are un moment al naşterii Sale. Această naştere, este prin Fiul, deoarece toate sunt create prin Fiul (; ), cu excepţia Fiului care a fost născut direct de Tatăl (,; ), şi toată creaţia (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (). Această venire a Duhului Sfânt în existenţă, a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie, imediat după naşterea Fiului din Tatăl în început (; ; ). Căci este logic că „Duhul Fiului” (), nu putea exista înainte de Fiul (). Duhul Sfânt a fost creat la început ca şi Fiul, înainte de restul creaţiei, tocmai pentru a fi împreună cu Fiul, un agent al creaţiei (; ), precum şi un susţinător al vieţii creaţiei ().

Duhul Sfânt fiind născut din Tatăl însă prin Fiul, a moştenit din divinitatea Fiului, iar Fiul fiind născut direct din Tatăl, a moştenit din divinitatea Tatălui, totuşi Duhul Sfânt este o persoană inferioară Fiului (; ), iar Fiul este inferior Tatălui (; ; ). Astfel Duhul Sfânt nu are toate atributele lui Dumnezeu ca de pildă: Atotcunoaşterea (; ), sau veşnicia, El are un început provenind din Dumnezeu (comp. cu ), nici existenţa prin Sine (; ), etc.

Un alt punct de doctrină:

CE: „A. Nasterea din nou/Regenerarea
Noi credem si marturisim ca nasterea din nou este lucrarea supranaturala a Duhului Sfant prin care ii sunt date omului o viata si o natura divina (Ioan 3:3-7; Tit 3:5). Aceasta se face numai prin puterea Duhului Sfant prin intermediul Cuvantului lui Dumnezeu (Ioan 5:24; Romani 10:13-17) pe care pacatosul il aude, il primeste si fata de care raspunde pozitiv.”...

„1. Botezul crestin
Noi credem si marturisim ca botezul nou-testamental se face prin scufundare (Faptele Apostolilor 8:36-39) si este marturia unui cuget curat (1 Petru 3:21) prin care cel credincios marturiseste personal si responsabil ca a crezut in Domnul Isus Cel rastignit, ingropat dar si inviat si, prin credinta in Hristos s-a facut una cu El in moartea fata de pacat si in invierea la o viata noua (Romani 6:1-11). Botezul este, de asemenea si un semn al partasiei si identificarii celui botezat cu Trupul vizibil al lui Hristos, biserica locala (Faptele Apostolilor 2:41-42).
Noi nu credem ca botezul poate mantui, pentru ca mantuirea este numai lucrarea Atotputernicului Dumnezeu facuta la crucea Golgotei prin Fiul Sau Isus Hristos (Romani 5:9-10) si dusa la indeplinire prin puterea Duhului Sfant in cel ce a crezut (Tit 3:5).”

Aşa numita „naştere din nou” a cultului CE nu este naşterea de sus, descrisă în Sfintele Scripturi. În Ev. După Ioan, se relatează discuţia Domnului Isus cu Nicodim, Domnul nu descrie naşterea de sus ca fiind o naştere din duh doar! Nu! Domnul spune vorbeşte clar despre: „născut din apă şi Duh” (). Iată naşterea de sus, este o singură naştere, o naştere: „din apă şi din Duh”, este o singură naştere dar din două elemente: 1) apa; 2) Duh Sfânt.

Faptul că în textul grecesc nu apare decât un „din”, iar expresiile nu sunt articulate, toate acestea indică că naşterea de sus reprezintă o singură acţiune, o singură naştere din două elemente.

Astfel naşterea din nou nu are loc înainte de botezul în apă, aşa ci are loc în apă, unde Duhul cu sângele lui Isus lucrează (). Nu există lucrarea de regenerare în afara apei, nici lucrarea de curăţire de păcate (vezi ).

Este adevărat că naşterea din nou are lor prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu (; ), dar naşterea are lor din trei elemente: apa, Duhul şi sângele lui Isus!

Domnul Isus a învăţat despre naşterea din nou: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”.

Iată naşterea de sus, Domnul Isus vorbeşte de o singură naştere, o naştere: „din apă şi Spirit” (după o traducere literală din greacă), este o singură naştere, dar din mai multe elemente: 1) apa; 2) Spiritul Sfânt.

La aceste două elemente, se adaugă şi sângele lui Isus care lucrează împreună cu Duhul Sfânt conform cu ; vezi şi . Faptul că în textul grecesc din , expresiile nu sunt articulate, toate acestea indică că naşterea de sus reprezintă o singură acţiune, o singură naştere, nu două naşteri separate, una din apă şi alta din Duh.

Biblia spune că Isus a venit cu: apă, sânge şi Spirit Sfânt (), la care mai adăugăm Cuvântul lui Dumnezeu sau Evanghelia ca agent prin care cele trei elemente: apa, sângele şi Spiritul Sfânt lucrează naşterea din nou (; ; ; ). La aceste elemente divine mântuitoare, se adaugă reacţia omului () prin pocăinţă, credinţă, mărturisirea cu gura şi botezul în apă, această reacţie umană prin aceste patru elemente, este esenţială ca cele patru elemente divine să fie lucrătoare şi să acţioneze născând pe om din Dumnezeu.

CE la fel ca mulţi alţii, cred că elementul „apă”, din , este 'apa Cuvântului', ei argumentează cu textul din , unde se spune: „spălarea cu apă prin Cuvânt” BCR. Observăm că textul nu spune că Cuvântul este apa; ci, textul vorbeşte de o spălare făcut nu ‘din Cuvânt’ ci „prin Cuvânt”. În traducerea Cornilescu este redat: „după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”. Astfel Cuvântul nu este apa, sau substanţa din care se naşte credinciosul; ci, mijlocul (instrumentul, agentul) prin care are parte de spălarea cu apă, adică botezul în apă.

Alte texte asemănătoare sunt : „...ne-a născut prin Cuvântul adevărului...” sau „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă[1], care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” Sau „...eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie”. Sau „...a dus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.” Dar nicăieri nu găsim în Biblie: naşterea din Cuvânt; ci, doar naşterea prin Cuvânt sau prin Evanghelie, chiar în limba greacă există această diferenţiere, cuvântul din (gr. ek) este diferit de prin (gr. dia).

O altă erezie este afirmaţia: „Noi nu credem ca botezul poate mantui”.

Biblia învaţă altceva:

: „această imagine, botezul, vă salvează şi acum, nu o lepădare a necurăţiei cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conştiinţe bune, prin învierea lui Isus Hristos”

Ce crezi iubite cititor, ce spune Biblia sau ce spune crezul acestui cult?

Să mergem la un alt punct:

CE: „Noi credem si marturisim ca biserica locala este autonoma, iar prin presbiterii ei care dau o interpretare corecta a Scripturilor, isi determina felul in care este condusa, primeste membrii, aplica disciplina in biserica si practica darnicia (Faptele Apostolilor 15:19-31; 20:28; 1 Corinteni 5:4-7,1 Corinteni 1:13; 1 Petru 5:1-4).”

Bisericiile ce sunt organizate pe tipul de constituţie congregaţionalistă, sau pe principiul democraţiei autonome, sunt caracterizate de principiul implicării directe a tuturor membrilor care alcătuiesc congregaţia (adunarea) sau comunitatea creştină în conducerea Bisericii.

Autoritatea ultimă în oricare problema o are votul majoritar al adunării generale. Fiecare Biserica locala de genul acesta, este autonomă, adică funcţionează fără imixtiunea vreunei forme exterioare de control. Biserica este „independentă”, în sensul ca nu exista nici un for superior care sa-i poată dicta felul de credinţă sau practica. Specificul este „local” şi este definit de fiecare Biserica în parte, prin propria ei Constituţie.

Cu toate că astfel de Biserici congregaţionaliste se pot alătura unor „asociaţii”, „comunităţi” sau „uniuni”, în practica, ele îşi păstrează cu străşnicie independenţa.

Constituţiile congregaţionale sunt foarte asemănătoare cu formele pure de democraţie sociala. Toate acţiunile legate de viaţa acestor Biserici sunt reglementate de întruniri frecvente, numite „şedinţe” sau „adunări generale”. Membrii sunt chemaţi sa voteze ori de cate ori este vorba de o decizie, ele sunt implicate şi în primirea sau excluderea membrilor şi tot ei stabilesc, de comun acord, calităţile implicate de păstrarea membralităţii. Tot Adunarea Generala a Bisericii angajează sau concediază pe cei chemaţi să fie pastori, evanghelişti sau învăţători în Biserică. Votul majoritar este necesar şi pentru stabilirea bugetului sau pentru aprobarea unor cheltuieli neprevăzute în bugetul anual.

Găsim în Biblie că adunările creştine din primul secol funcţionau pe principiul democraţiei autonome? În primul rând, doresc să precizez că cultul CE lasă cele mai importante categorii de slujitori ai bisericii deoparte, şi anume pe apostoli şi profeţi, ceea ce este un lucru foarte grav. Nicăieri în Biblie nu se învaţă că aceste două categorii de slujitori: apostoli şi profeţi, sunt doar pentru biserica primară! Conform Bibliei, nu pot exista alte slujiri dacă nu există aceste două, fie le acceptăm pe toate slujbele date de Domnul Isus în biserica Sa, fie le respingem pe toate!

Biblia învaţă clar că biserica lui Dumnezeu, cea adevărată va avea şi aceste două slujbe până la revenirea lui Cristos.

În , se spune clar: „Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi pe cei care fac minuni, apoi pe cei care au daruri de vindecare, de ajutorare, de administrare şi pe cei ce au darul feluritelor limbi”. Vedem că este scris că Dumnezeu a desemnat sau rânduit, mai întâi, ce însemnă aceasta? Că apostolatul este chemarea cea mai înaltă şi darul cel mai bun! Apostolia şi profeţia sunt darurile cele mai bune, după care apostolul Pavel îi îndemna pe corinteni să le dorească cu înflăcărare (a). CE nu le mai recunoaşte ca fiind actuale, ea nu mai are nevoie de ele, pentru ea, slujba de păstor este cea mai importantă!

Biblia în acest pasaj, învaţă clar că Dumnezeu a pus „în biserică”, apostoli şi profeţi, nu în biserica (din Corint), nici în biserica (primară), nici în biserica (primului secol); ci, „Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi...”. Ceea ce denotă că Biserica lui Dumnezeu (din toate timpurile) are apostoli şi profeţi, dacă nu are, ea nu este Biserica lui Dumnezeu; ci, un grup religios fără sfeşnic, fără rânduiala divină! (comp. cu ; ). Căci de fapt, biserica lui Cristos, cea biblică şi autentică, ea nu poate exista fără apostoli şi profeţi, din următoarele motive:

1) Adunarea este construită de apostoli, ei sunt meşteri zidari ai adunării:

(BC): „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.” Domnul Isus Cristos i-a rânduit pe ei să construiască adunarea numită şi clădirea lui Dumnezeu, ei sunt meşterii zidari, arhitecţii, ei pun temelia.

2) Apostolii şi profeţii au primit revelaţia (descoperirea) despre trupul lui Cristos:

(BC): „Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.” Apostolii şi profeţii au primit revelaţia despre adunare, care este trupul lui Cristos, ei au primit-o într-un mod adânc, ceresc şi profund. Ei cunosc tiparul sau modelul ceresc după care trebuie să fie făcută şi să funcţioneze adunarea. Chiar dacă păstorii şi învăţătorii pot avea şi ei lumină asupra funcţionării adunării, ei nu pot avea revelaţia supranaturală şi profundă despre adunare aşa cum o au apostolii şi profeţi prin Duhul Sfânt.

3) Adunarea este zidită pe apostoli şi profeţi:

(BC): „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” Adunarea universală este zidită în primul rând, pe Cristos, iar în al doilea rând pe apostoli şi profeţi! Însă nu doar pe un Cristos istoric, care a lucrat şi a învăţat în primul secol d.C., şi pe apostolii cei 12 şi pe profeţii istorici; ci, pe un Cristos viu, şi pe apostoli şi profeţi vii! Adunarea lui Dumnezeu, se întemeiază nu doar pe un Cristos istoric, ci pe un Cristos viu, pe un cap viu care relaţionează cu trupul Său, în mod asemănător, orice adunare locală trebuie să fie zidită pe apostoli şi profeţi vii, aceste daruri oameni prin care Cristos îşi zideşte adunarea, alături de păstori, învăţători, evanghelişti.

Cât vor dura aceste slujbe? Conform cu (NTR): „El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos, ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor care înşală prin şiretlicurile lor”. De ce Domnul Isus a desemnat în biserică: apostoli, profeţi, evangheişti, păstori şi învăţători? Răspuns: „pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos”. Cum va fi zidit trupul lui Cristos fără cele mai importante slujbe: apostolii şi profeţii? Cum vor fi echipaţi sfinţi pentru lucrarea de slujire fără primele şi cele mai importante slujiri? Cu siguranţă vor fi echipaţi în mod defectuos, dar nu numai atât, aşa cum am afirmat, fără apostoli şi profeţi nu există nici păstorii, nici celelalte slujbe, prin urmare nu vor fi echipaţi nicidecum corespunzător, vor fi doar nişte păstori falşi care uzrpă dreptul biblic de a conduce a apostolilor şi care nu vor putea duce decât la rătăcire şi ruină!

Dar să trecem la raţiuni practice, prin care să arată nevoia de apostoli şi profeţi prezenţi în adunările noastre în carne şi oase şi prin aceasta să explic 1) Metoda Ierusalim; şi 2) Metoda Antiohia.

1) Metoda Ierusalim:

Aceasta este simplă, Isus a venit pe pământ şi a ales 12 apostoli, apoi pe alţi 70, la care le-a şi dat autoritate să facă minuni (; ; ; ; ).

Apoi, apostolii la rândul lor au rânduit presbiteri (bătrâni) şi diakoni (). În primul rând, vedem la Ierusalim, că au fost rânduiţi diakoni, (), şi probabil apoi bătrâni, deoarece a apărut în relatarea biblică, un grup al bătrânilor pe lângă apostoli (; ). De aceea am numit această metodă sau tipar: Ierusalim.

2) Metoda Antiohia:

Adunarea din Antiohia, a fost înfiinţată nu de apostoli (cei 12); ci, de alţi creştini care datorită persecuţiei din Ierusalim, au fugit în Fenicia, Cipru şi Antohia (). Ei au predicat Cuvântul, şi mai mulţi oameni au crezut, probabil au fost şi botezaţi. Adunarea din Ierusalim a auzit şi l-a trimis pe Barnaba în Antiohia, apoi acesta l-a adus pe Saul (Pavel) în adunare pentru a-i învăţa pe aceşti noi convertiţi ().

În adunarea din Antiohia, iniţial nu au existat bătrâni (presbiteri) şi diakoni rânduiţi, ea a funcţionat un timp fără ei, având însă câţiva fraţi care conduceau, ei fiind profeţi şi învăţători, fiind în număr de cinci: Barnaba, Simeon, Luciu, Manen şi Saul (Pavel). Adunarea a fost condusă de aceştia ().

Ce se întâmplă în această adunare condusă de profeţi şi învăţători? Să lăsăm ca Cuvântul lui Dumnezeu să ne răspundă: (BC): „În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.” Iată o metodă de rânduire de lucrători, la fel de divină, ca metoda numită de mine: Ierusalim! Deci iată de ce este nevoie de profeţi! Prin intermediul lor, Domul Isus prin Duhul, a vorbit, şi a făcut cunoscut lucrarea la care Domnul i-a chemat pe Barnaba şi pe Pavel, şi anume la slujba de apostoli (,). Încă din prima călătorie apostolică, apostolii Pavel şi Barnaba au rânduit bătrâni (), şi probabil şi diakoni (comp. cu ). Şi nu numai ei; ci, şi cei împuterniciţi de ei cum ar fi Timotei şi Tit (; ).

Conform cu , cine au rânduit [xeirotonia] presbiteri în oraşele: Listra, Iconia şi Antiohia? Bisericile întrunite în adunarea generală, sau apostolii Pavel şi Barnaba? Să lăsăm ca textul biblic să ne răspundă: „Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnaba. După ce au vestit Evanghelia şi în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors în Listra, în Iconia şi în Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credinţă şi spunându-le: „Trebuie să trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.” Au desemnat bătrâni în fiecare biserică şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră. Au trecut prin Pisidia şi au venit în Pamfilia. Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s-au coborât în Atalia, iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. Când au ajuns, au adunat biserica şi le-au povestit tot ce făcuse Domnul cu ei şi cum deschisese El neamurilor uşa credinţei. Şi au rămas mult timp acolo, cu ucenicii” ( NTR).

Cine a desemnat bătrâni sau presbiterii din cele trei localităţi? Apostolii Pavel şi Barnaba, nu biserica întrunită în adunarea generală! Iată că lucrătorii cultului CE sunt descalificaţi din punct de vedere al rânduielii, Scriptura nu-i adevereşte ca lucrători ai Domnului! Cine i-a rânduit ca presbiteri? Au fost apostolii? Găsim undeva scris în Biblie că presbiterii se pot rândui altfel? NU! Iar Biblia ne încurajează în : „să învăţaţi ce înseamnă „nimic dincolo de ceea ce este scris”, iar în , se spune: „Însă, fiindcă avem acelaşi duh al credinţei, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim”. Poate vorbi cultul CE prin credinţă, prin încredinţare, că lucrătorii lor sunt biblici şi autentici? Nu, pentru că rânduiala lor este în afara Bibliei (vezi şi )! Biblia nu-i recunoaşte, rânduiala apostolică nu-i recunoaşte, ei sunt călcători ai Cuvântului sacru, nu împlinitori ai Lui în ce priveşte rânduielile bisericeşti. Acestea nu sunt opţiuni doar, apostolul Pavel a spus în (NTR): „Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu sunt al lui Cristos! Vă laud, pentru că întotdeauna vă amintiţi de mine şi ţineţi tradiţiile aşa cum vi le-am încredinţat”. Iar în altă parte el spune prin inspiraţie divină: „De aceea vi l-am trimis pe Timotei, copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul; el vă va reaminti căile mele în Cristos Isus, aşa cum le învăţ eu în toate bisericile” ( NTR).

Aşa numita „Biserica Evanghelică”, niciodată nu a ţinut căile rânduite de Cristos prin Pavel pentru biserică!

Vedem că pentru rânduiala lăsată de Dumnezeu este nevoie:

1) Călăuzirea Duhului şi alegerea făcută de Duhul Sfânt, dată în special prin profeţie (; ; ). [Majoritatea cultelor creştine nu mai cred în darul profetic, sau în slujba de profet, ceea ce face că numirile de lucrători să fie o alegere omenească, o lucrare omenească].

2) Apostoli rânduiţi de Domnul prin Duhul Lui (). [În general cultele creştine nu mai cred că apostolii sunt o slujbă actuală, şi atunci rânduirea de presbiteri este una pur umană, neexistând cineva cu autoritate superioară şi biblică, faţă de prezbiteri care să-i ordineze].

3) Adunarea care va recomanda în slujbă după criteriile Bibliei (; ), dar adunarea numai recomandă, ea nu ordinează, este nevoie de un al doilea element: cel profetic de descoperire al celor numiţi de Duhul Sfânt (; ), şi al treilea element cei care ordinează (rânduie cu punerea mâinilor): apostolii, care să ordineze presbiterii şi diakonii (; ), profeţii care să ordineze apostolii (), şi presbiterii care pot ordina apostolii, de pildă, apostolul Timotei (comp. , cu ), a fost ordinat de presbiteri, dar prin descoperire profetică ().

Grupările care merg doar pe votul membrilor, trec peste elementul profetic de alegere şi peste cei autorizaţi să ordineze, dând la o parte slujbe vitale din trupul lui Cristos datorită necredinţei lor în lucrări supranaturale pe care Dumnezeu le poate face prin oameni chemaţi şi împuterniciţi de El (comp. cu ).

Erau bisericile locale independente fără a fi o structură de conducere peste ele?

Conform Scripturii cei 12 apostoli au avut slujba de supraveghetori peste poporul lui Dumnezeu, nu doar peste o adunare locală (, „Slujba lui de supraveghetor” GBV 2001), cei 12 erau martorii învierii Domnului, iar Matia a luat locul în slujba aceasta şi apostolia aceasta. Peste bătrânii locali erau apostolii ca păstori, de pildă apostolul Petru, a avut autoritate să sfătuiască pe bătrânii care păstoreau adunările din Babilon ().

Adunarea este zidită pe Cristos în primul rand, şi în al doilea rând pe apostoli (), este clar că cei 12 apostolii erau o structură de conducere peste conducerea locală a adunării.

În situaţia când s-a creat tulburarea cu circumcizia în adunarea din Antiohia, Pavel a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim pentru clarificarea acestei probleme ridicate de iudaizanţi. Cu toate că era apostol şi a întemeiat mai multe adunării fiind îngerul acestora (supraveghetorul lor), el a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim, ca sfat suprem (Vezi: ). Găsim scris apoi, că apostolii şi bătrânii au luat decizia prin Duhul Sfânt, de a le scrie o epistolă către adunarea din Antiohia (), cu următoarele sfaturi: „...Apostolii şi bătrânii, fraţii voştri, către fraţii dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria şi Cilicia. Salutare! Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v-au tulburat prin cuvintele lor şi v-au necăjit sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea, am hotărât într-un singur gând să alegem nişte bărbaţi pe care să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel, oameni care şi-au riscat viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos. Aşadar, i-am trimis pe Iuda şi pe Sila, şi ei vă vor spune, prin viu grai, aceleaşi lucruri. Căci ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem nici o altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare şi anume: să vă feriţi de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de adulter, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!” ().

Iată, apostolii şi bătrânii din Ierusalim au hotărât pentru adunarea din Antiohia Siriei care era la cca. 300 km de Ierusalim! Dacă biserica din Antiohia ar fi funcţionat pe principiul democraţiei autonome, aşa cum funcţionează CE, Pavel nu ar fi apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim!

Mai târziu găsim scris următoarele: „În timp ce treceau prin cetăţi, ei îi îndemnau pe fraţi să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi” (,). Iată adunările locale trebuiau să păzească hotărârile luate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim, efectul: „Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi”.

Să vedem un alt punct de doctrină:

CE: „B. Rapirea Bisericii
Noi credem si marturisim ca Domnul Isus Hristos va reveni sa-si ia Biserica (Ioan 14:1-2; 1 Corinteni 15:51-53; 1 Tesaloniceni 4:15-5:1; Tit 2:13). Revenirea Lui va fi personala. intre Rapire si revenirea in slava a Domnului cu sfintii Sai, in cer va avea loc rasplatirea credinciosilor in functie de lucrarea pe care au facut-o (1 Corinteni 3:11-15; 2 Corinteni 5:10).”
Biblia vorbeşte de o răpire a credincioşilor la cer, când spune:

„Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” ().

Iată, Biblia învaţă că atât cei înviaţi din morţi, cât şi cei vii, vor fi răpiţi în nori la revenirea Sa, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh, şi să fie astfel totdeauna cu Domnul!

Însă se ridică întrebarea: când are loc răpirea creştinilor?

Biblia răspunde clar: „la venirea Domnului”! Din păcate, mulţi răstălmăcesc adevărul Scripturii, şi în ultima vreme se susţin diferite teorii nebiblice, cum ar fi că: răpirea bisericii are loc înainte de necazul cel mare care în viziunea unora durează 7 ani. După alţii răpirea are loc la mijlocul necazului celui mare, adică cu trei ani şi jumătate înainte de sfârşitul acestei lumi. Învaţă Biblia aşa ceva? Învaţă ea undeva că Domnul Isus Cristos vine mai de două ori? O dată să-şi răpească mireasa, şi mai odată să îi nimicească pe cei răi? Sau învaţă Biblia că revenirea Sa va avea loc înainte de necazul cel mare? Sau la mijlocul necazului celui mare? Putem spune răspicat că NU!

Biblia învaţă clar că Domnul Isus a venit prima dată pe pământ prin fecioara Maria, şi că va mai veni o dată, atât pentru a-şi răpi adunarea, cât şi pentru nimicirea celor răi. Observaţi afirmaţiile clare ale Bibliei:

: „tot aşa, Hristos, după ce s-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (vezi şi: ). Biblia nu vorbeşte de trei veniri ale lui Cristos; ci, doar de două, prima când şi-a dat viaţa ca jertfă de răscumpărare, şi a doua oară când va aduce salvarea (mântuirea) veşnică celor ce-L aşteaptă. Iar tot la această a doua venire, El îi va distruge pe cei răi, observaţi ce spune Domnul în : „Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, deci, neghină?” El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?” „Nu” le-a zis el „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” Conform parabolei despre grâu (creştinii) şi neghină (fiii celui rău), cele două plante cresc în paralel până la seceriş, grâul nu este cules mai repede, sau smuls dintre neghină mai înainte, ele trebuie să crească amândouă până la seceriş. Conform cu v.39: „secerişul, este sfârşitul veacului”. Iată, răpirea grâului în hambarul lui Dumnezeu, are loc la sfârşitul epocii (veacului, al lumii), nu înainte, nici cu şapte ani înainte, nici cu trei ani şi jumătate înainte; ci, în ziua când neghina este smulsă şi aruncată în foc, în ziua aceea, grâul este cules şi ajunge în hambarul Tatălui lor (vezi şi )!

În mod asemănător, în parabola cu năvădul (), se scoate în evidenţă acelaşi adevăr, peştii buni (creştinii) nu sunt luaţi din năvod înaintea peştilor răi (fiii celui rău), ca după un timp peştii răi să fie traşi cu năvodul (pasa de pescuit) la mal. Nu! În năvod sunt prinşi ambele tipuri de peşti: buni şi răi, şi năvodul este tras la mal, la sfârşitul epocii, atunci se face judecata şi selecţia, observaţi afirmaţia Domnului Isus, ca concluzie la această pildă: „Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (). Iată cei răi sunt împreună cu cei buni până la judecată, când cei răi sunt aruncaţi în cuptorul aprins, nu există o răpire a peştilor buni, înaintea de ziua când cei răi sunt judecaţi şi pedepsiţi.

Acelaşi lucru reiese şi din pilda cu oile şi caprele, descrisă în , la venirea Domnului Isus, toate popoarele vor sta în faţa Sa, El îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre, oile, adică fraţii Săi, îi va chema să moştenescă împărăţia lui Dumnezeu, iar caprele (cei răi), îi va trimite în focul cel veşnic. Oile nu sunt răpite înainte de judecata şi pedeapsa celor răi; ci, venirea Domnului ca judecător, va aduce o judecată favorabilă, răsplată bună pentru oi, iar caprele primesc o judecată nevaforabilă şi pedeapsa veşnică.

Biblia ne învaţă acest adevăr nu doar prin parabole; ci, şi prin afirmaţi clare, după cum urmează:

: „Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă!” Iată, după zilele de necaz, nu înainte de necazul cel mare, nici la mijlocul necazului cel mare; ci, după necazul cel mare, sau la sfârşitul necazului celui mare, care durează doar trei ani şi jumătate conform Bibliei (), la revenirea Sa, când toate popoarele Îl vor vedea (), „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui”. Aleşii Săi, sunt tocmai TOŢI creştinii (; ; ), nu doar o parte din ei. Domnul Isus nu spune: „aleşi”, nici „restul aleşilor”, NU, El spune: „aleşii” (articulat), referindu-se la TOŢI aleşii, adică la toţi creştini! El nu vine după o parte din trupul Său; ci, după întregul trup al Său (vezi şi ; ).

Un alt argument biblic este : „Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră”. Iată în ziua când Domnul Isus va veni, la creştini El le dă odihnă, iar pe cei răi îi pedepseşte într-o flacără de foc.

În , se arată clar, că războiul numit în Scriptură: Armaghedon, are loc în ziua când Domnul Isus vine pentru răpirea creştinilor, căci ferice va fi de acei creştini care şi-au păzit hainele ca să aibă parte de răpire. Observaţi afirmaţia Bibliei: „Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon”. Iată adunarea lui Cristos, este pe pământ, până în ziua cea mare a Dumnezeului Celui Atotputernic, altfel sfatul Domnului Isus, din v.15, este fără rost, nu degeaba Dumnezeu care a inspirat Scriptura, a pus acest avertisment, de a ne păzi hainele spirituale, în mijlocul relatării despre conflictul de la Armaghedon, căci noi trebuie să ne păzim hainele până la sfârşit ()!

De fapt, Biblia precizează clar când are loc răpirea, noi nu trebuie să speculăm, nici să inventăm o teorie, şi apoi să ne chinuim să o susţinem cu Biblia; ci, tocmai că trebuie să ne golim de noi înşine, şi să permitem Bibliei să ne înveţe, şi ea va face acest lucru, dacă noi va da la o parte preconcepţiile noastre.

Biblia afirmă clar: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (). Iată răpirea are loc la cea din urmă trâmbiţă, care conform cu , este trâmbiţa a şaptea, când împărăţia acestei lumi devine a lui Cristos. Ori tocmai că nici înainte de necaz, nici la mijlocul necazului, împărăţia lumii nu devine împărăţia lui Cristos unde El domneşte, pentru că în necazul cel mare, domneşte Diavolul prin Anticrist (,). Împărăţia lumii devine împărăţia lui Cristos când El va împărăţi în veci vecilor, tocmai când cei răi sunt distruşi, şi atunci are loc răsplata celor sfinţi (vezi ). Astfel este imposibilă conform Scripturii o răpire a creştinilor înainte de necazul cel mare, căci răpirea are loc nu la prima trâmbiţă; ci, la ultima trâmbiţă!

În timpurile noastre, ca şi în primul secol d.C. există tot felul de profeţi falşi, învăţători mincinoşi care tulbură pe credincioşi. Ei învăţă altceva decât ceea ce este scris. Adunarea din oraşul Tesalonic, era tulburată de învăţătura că Domnul Isus a venit, că răpirea a avut loc, alţii susţineau că învierea a avut loc (). Însă apostolul Pavel, ca păstor spiritual îi îndrumă şi avertizează, să nu creadă o astfel de teorie, căci în ce „priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării” (). Iată amăgitori pretinzându-se inspiraţi, care încercau fie verbal, fie prin scris, să susţină că venirea Domnului şi răpirea a avut loc, însă Pavel sub inspiraţia divină explică clar că răpirea, adică strângerea noastră laolaltă cu Domnul, nu poate avea loc înainte de a avea loc lepădarea de credinţă şi de a se descoperii omul fărărdelegii, Anticristul! Venirea Domnului Isus şi răpirea credincioşilor are loc o dată cu nimicirea Anticristului (), nu înainte ca el să apară aşa cum susţin învăţători falşi care propovăduiesc o răpire înainte de necazul cel mare!

Care este pericolul învăţăturii potrivit căreia biserica va fi răpită înainte de necazul cel mare sau la mijlocul necazului celui mare?

O astfel de învăţătură nu numai că este o erezie, o învăţătură nebiblică şi drăcească, căci orice minciună nu este de la Dumezeu; ci, de la Tatăl minciunilor (; ), dar mai mult decât atât, mulţi vor accepta semnul fiarei descris în , tocmai crezând că nu este semnul fiarei, căci răpirea încă nu a avut loc. Această învăţătură drăcească amăgeşte pe mulţi oameni, iar în viitor ea va duce la pierzare pe mulţi, care cred că ei vor scăpa de necazul cel mare şi vor fi răpiţi înainte de domnia Anticristului. Această amăgire, îi va prinde nepregătiţi pentru încercările din necaz, şi nepregătiţi pentru a nu accepta semnul fiarei. Adunarea lui Dumnezeu în Cristos, va fi păzită în necazul cel mare (; ), şi nu răpită înainte de necaz. Avertismentul Domnului Isus este atât de potrivit pentru adunarea Sa: „Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit” ().

Concluzie:

Am văzut că credinţa celor din cultul CE şi BER, în mai multe puncte nu este credinţa biblică.

Am văzut că Dumnezeul lor, nu este Dumnezeul Bibliei, Isus a lor, nu este Isus, Fiul lui Dumnezeu de pe paginile Scripturii, nici duhul care îi stăpâneşte nu este Duhul Sfânt, am mai văzut că ei nu sunt mântuiţi, ei nu au un botez valabil, ci un „botez” care nu mântuie!!!

Am văzut că comunitatea lor nu poate fi biserica lui Cristos, deorece ei nu au rânduiala biblică în domeniul organizării adunării şi a, slujbele din adunare!

Domnul Isus, când a fost pe pământ a dat o parabolă profetică, cunoscută sub numele de „pilda neghinei” (vezi ; 36-43), prin care ne-a avertizat că la scurt timp după semănarea seminţei bune de către Fiul Omului (Isus), va veni un duşman care va semăna sămânţă rea. Slujitorii au anunţat pe stăpân că în ogor a apărut şi neghină (în originalul grecesc: zizanie[2]). Domnul Isus le porunceşte să le lase pe ambele plante până la seceriş, când grâul va fi strâns în grânarul lui Isus, iar neghina va fi arsă în foc.

Este interesant comentariul pe care îl face cartea: Natural History of the Bible, asupra tipului de neghină folosit în această parabolă, această lucrare declară: „neghina (zizania) este aceeaşi cu arabul < zawan >, din care derivă numele grecesc al plantei ce poartă azi denumirea ştiinţifică de <Lolium Temulentum> sau neghină ameţitoare…Aceasta este un fel de plantă în genul secarei, fiind singura specie din familia ierboaselor ale cărei seminţe sunt otrăvitoare. Zawan derivă din <zan>, care înseamnă: a voma, efectul consumării neghinei ameţitoare constând în greţuri violente, convulsii şi diaree, sfârşitul fiind adesea moartea…se aseamănă în toate privinţele cu grâul, până în momentul apariţiei spicului.”

Prin urmare neghina sau zizania, ilustrează bine pe creştinii falşi, deoarece zizania în parabolă nu a apărut decât după ce Domnul Isus a semănat sămânţa bună, iar aceasta apare în grâu, adică în mijlocul creştinilor adevăraţi, după înfiinţarea creştinismului. Evenimentele parabolei, se întind pe perioada de timp care începe cu primul secol al erei noastre, când Isus începe semănarea seminţei bune, mai târziu, după plecarea lui la cer şi moartea apostolilor, se infiltrează, creştinii falşi asemănători grâului, dar care în realitate nu sunt altceva decât zizanie ameţitoare, acest lucru a fost profeţit şi de apostoli (; ). Ei au adus o sămânţă străină, un Cuvânt răstălmăcit, şi au introdus pe furşiş erezii nimicitoare, ca învăţătura trinităţii, botezul în Numele Sfintei Treimi, o mântuire în afara botezului, etc.

Această stare de amestec între grâu şi neghină continuă să existe pe pământ până la seceriş, care are loc la sfârşitul lumii, când clasa grâului va fi separată de cea a neghinei, fiind transferată în cer, unde va străluci ca soarele (). Iar tot în ziua venirii Domnului, creştinii falşi asemănaţi cu zizania vor fi aruncaţi în cuptor ().

Din această parabolă înţelegem că Diavolul va contraface lucrarea lui Dumnezeu, prin semănarea zizaniei. În această lucrare de rătăcire vor fi prinşi mulţi oameni care cred că sunt creştini, dar ei sunt zizanie!

Domnul Isus a învăţat: „Intraţi pe poarta cea îngustă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc. Păziţi-vă de profeţii falşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi feroce. Îi veţi recunoaşte după roadele lor” (). Domnul ne învaţă să deosebim lucrătorii adevăraţi de cei falşi după roade! Orice om sau grupare religioasă care are învăţături false, mai ales în doctrinele esenţiale, nu poate produce roade bune, dintr-un Cuvânt rău, răstălmăcit, dintr-o sămânţă a celui rău nu poate ieşi decât zizanie! Pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi adevărul Lui, pentru cei care nu cunosc „calea îngustă”, li se va părea că este bine şi aşa, dar noi suntem avertizaţi că „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” ().

Să nu uităm de asemenea că Biblia a profeţit că „mulţi”, merg pe calea largă, apostolul Petru a profeţit că „mulţi”, vor urma pe învăţătorii mincinoşi care se vor strecura în biserică după moartea apostolilor ().

În concluzie, nu pretenţia că un grup religios pretinde că este „evanghelic”, este ceea ce garantează că un grup este biserica lui Dumnezeu, ci, faptul că acel grup are învăţătura Domnului Isus şi face voia lui Dumnezeu (vezi ).

[1] Sămânţa la care face aici referire Petru, este Spiritul Sfânt nu Cuvântul, deoarece noi am fost născuţi dintr-o sămânţă PRIN Cuvântul lui Dumnezeu, astfel Cuvântul este distinct de sămânţa divină, Cuvântul este mijlocul prin care pătrunde sămânţa în noi, dar nu el este sămânţa, vezi şi: ,.

[2] Traducerea Noului Testament făcută în 1993 de Societatea CLV apare în text în loc de neghină: „zizanie”, vezi şi traducerile: GBV 2001, şi Interlinearul grec-român făcut de editura Agape.

Meniu

Erezii

Religii False

Pentru "Creştini După Evanghelie" Sinceri !!!

Ultimele Articole