Cronologia biblică lasă sa se înțeleagă ca s-au scurs circa 6.000 de ani de la crearea universului și a omului de la cele 6 zile ale creației descrise în Geneza cap. 1.

Însă teoria evoluției, învață de o perioadă imensa de timp, a zeci sau sute de miliarde de ani. Pentru a păstra această problemă într-o perspectiva corecta, nu trebuie sa uitam că nici un om nu poate ști cu adevărat ce s-a întâmplat, înainte ca oameni sa observe și să înregistreze ce s-a întâmplat!

„Metoda științifică” este descrisa astfel: Fenomenul este supus observației; pe baza observațiilor este formulata o teorie care ar putea fi adevărată; teoria este verificata cu ajutorul altor observații și experimente și se verifica daca previziunile bazate pe teorie se confirmă.

Este aplicata aceasta metoda de cei ce cred în învatatura evolutionista și o predau?

Evolutionistul Loren Eiseley a recunoscut: „Dupa ce le-a facut reprosuri teologilor ca s-au bazat pe mit si pe miracol, stiinta se vedea pusa în trista situatie de a trebui sa-si creeze propria mitologie, si anume sa presupuna ca ceea ce, dupa eforturi îndelungate, nu s-a putut dovedi ca se produce astazi s-ar fi produs la nasterea lumii”. — The Immense Journey (New York, 1957), p. 199.

Fizicianul H. S. Lipson a spus: „Singura explicatie plauzibila este creatia. Stiu ca lucrul acesta le repugna fizicienilor si, de altfel, si mie, dar nu trebuie sa respingem o teorie întemeiata pe fapte concrete doar pentru ca nu ne place” — Physics Bulletin, 1980, vol. XXXI, p. 138.
Prin urmare, știință înseamnă „cunoastere” și esența metodei științifice este observatia experimentala.

Nimeni n-a fost prezent sa vada când au fost asezate straturile de roci din coloana geologica, așa că nu poate exista nici o dovada directa referitoare la vârstele lor. Orice determinare este deci indirecta si ea va fi în cel mai bun caz nesigura fiind bazata pe diferite presupuneri si variabile.

Care este realitatea despre metoda datării cu carbon 14?

Nimeni n-a putut realmente sa observe uraniul descompunându-se timp de milioane de ani ca sa vada ce se întâmpla. Pentru a obtine o data preistorica deci, este necesar sa utilizam un oarecare proces fizic care opereaza destul de încet pentru a fi masurat si destul de stabil pentru a produce schimbari semnificative.

De vreme ce nu exista nici un mod în care presupunerile sa fie testate, nu exista o cale sigura de a cunoaste adevarata vârsta a oricarei formatiuni geologice. Astfel vârstele determinate cu ajutorul proceselor fizice sunt: “ghiciri savante”, speculatii, presupuneri si nu pot fi în realitate: stiinta pura! Ele exprima în cele mai multe cazuri: credinta omului, conceptia savantului repsctiv despre lume si viata, si nu adevarul adevarat!

În lucrarea: „Combate datarea cu radio carbon: Biblia?” Dr. Don Batten, afirma: „Daca ar exista un obiect cu o vechime mai mare de 50.000 de ani, teoretic n-ar trebui sa mai ramâna C14 detectabil  în aceea monstra. Din cauza aceasta, datarea cu radio carbon nu poate avea ca rezultat milioane de ani”.

O alta revista stiintifica spune ca fizicianul Robert Gentry „considera ca toate datele stabilite prin dezintegrare radioactiva erau, dupa toate probabilitatile, exagerate nu doar cu câtiva ani, ci enorm de mult” (Sublinierea îmi apartine). Articolul mentioneaza ca descoperirile sale duc la concluzia ca „omul se afla pe pamânt nu de 3,6 milioane de ani, ci s-ar putea sa fi venit în existenta doar acum câteva mii de ani”. — Popular Science (noiembrie 1979), p. 81.

La încheierea lucrarilor unei conferinte care a reunit la Uppsala‚ în Suedia‚ specialisti din întreaga lume‚ inclusiv arheologi si geologi‚ s-a redactat un raport care a dat de înteles ca s-a constatat ca ipotezele fundamentale pe care se întemeiau datarile s-au dovedit‚ într-o masura mai mare sau mai mica‚ nedemne de încredere. Spre exemplu‚ s-a constatat ca proportia de carbon radioactiv din atmosfera nu a fost constanta în trecut si ca aceasta metoda nu este demna de încredere în datarea obiectelor care provin din jurul anului 2000 înainte de Cristos (prescurtat: î.C.) sau înainte de acea data.

În aceasta privinta‚ retineti ce a scris în Science fizicianul nuclear si laureat al premiului Nobel W.F. Libby‚ unul dintre pionierii în domeniul datarii cu radiocarbon: „Cercetarile în dezvoltarea tehnicilor de datare s-au facut la doua nivele: datarea esantioanelor provenind din epocile istorice si respectiv din cele preistorice. Arnold [un colaborator] si cu mine am avut primul soc atunci cînd consilierii nostri ne-au informat ca istoria nu începe decît cu 5.000 de ani în urma. (. . .) Se citesc declaratii potrivit carora cutare civilizatie sau cutare asezare arheologica dateaza de 20.000 de ani. Noi am aflat într-o maniera mai degraba brutala ca aceste cifre‚ aceste epoci nu sînt cunoscute cu certitudine.”

Exista dovezi solide ca lumea dateaza doar de câteva mii de ani?

În lucrarea: „Dovada unei lumi tinere”, Russell Humphreys, doctor în fizica, prezinta mai multe fenomene naturale, care contrazic ideea evolutionista ca universul are o vîrsta de miliarde de ani, dupa cum uremaza:

Galaxiile se rotesc prea rapid în jurul propriei axe: Stelele propriei noastre galaxii, Calea Lactee, se rotesc în jurul centrului galaxiei cu viteze diferite, cele mai apropiate de centru rotindu-se mai repede decît cele mai departate. Vitezele de rotatie observate sunt atît de mari, încît daca galaxia noastra ar fi fost mai veche de cîteva sute de milioane de ani, ea ar fi acum un disc inform de stele si nu ar avea forma spiralata din prezent. Si totusi galaxia noastra se presupune a avea o vîrsta de cel putin 10 miliarde de ani. Evolutionistii numesc aceasta discrepanta "dilema rotirii", pe care ei o cunosc de cel putin 50 de ani. În consecinta, au nascocit multe teorii pentru a încerca sa o explice, fiecare dintre ele esuînd dupa o scurta perioada de popularitate. Aceeasi dilema a rotirii se aplica si la alte galaxii. În ultimele decenii, cea mai populara încercare de a rezolva problema a fost o teorie complexa numita teoria "valurilor de densitate". Teoria are probleme conceptuale, trebuie sa fie rodul întîmplarii si totusi foarte fin reglata, si a fost pusa serios sub semnul întrebarii prin descoperirea de catre Telescopul Spatial Hubble a unei structuri spiralate foarte detaliate în centrul axului galaxiei supranumita "Virtej", M51.

Multe straturi sunt "împaturite" prea strîns: În multe zone muntoase, straturi de mii de metri grosime sunt îndoite si "împaturite" în forma acului de par. Scala temporala geologica conventionala spune ca aceste formatiuni au fost îngropate adînc si solidificate timp de sute de milioane de ani înainte de a fi îndoite. Cu toate acestea, "împaturirea" a avut loc fara rupere, cu raze atît de mici încît întreaga formatiune trebuia sa fie înca umeda si nesolidificata în momentul îndoirii. Aceasta implica faptul ca "împaturirea" a avut loc la doar cîteva mii de ani dupa depozitare.

Materialul biologic se descompune prea rapid: Radioactivitatea naturala, mutatiile si descompunerea degradeaza rapid ADN-ul si alte materiale biologice. Masuratori ale ratei mutatiilor suferite de ADN-ul mitocondrial i-au fortat recent pe cercetatori sa revizuiasca vîrsta "Evei mitocondriale" de la 200.000 de ani pîna la doar 6.000 de ani. Expertii în ADN insista asupra faptului ca ADN-ul nu poate exista în medii naturale mai mult de 10.000 de ani, si cu toate acestea siruri intacte de ADN par a fi fost recuperate de la fosile presupuse a avea o vîrsta mult mai mare: oase de neanderthalieni, insecte prinse în chihlimbar, si chiar de la fosile de dinozauri. Bacterii presupuse a avea o vechime de 250 de milioane de ani, au fost reînviate, se pare fara nici o stricaciune a ADN-ului. Tesut superficial si celule sanguine de la un dinozaur i-au uluit pe experti. Radioactivitatea fosilelor scurteaza "erele" geologice la cîtiva ani: Radiohalourile sunt cercuri de culoare formate în jurul particulelor microscopice de minerale radioactive din cristale. Ele sunt dovezi fosile ale degradarii radioactivitatii. Radiohalourile Poloniului-210 "comprimat" indica faptul ca formatiunile din Jurasic, Triasic si Eocen din platoul Colorado au fost depozitate la doar cîteva luni unul de celalalt, si nu la sute de milioane de ani distanta, cît i-ar fi trebuit conform scalei temporale convenționale. In radiohalourile Poloniului-218 "orfan" nefiind de găsit vreo urma a elementelor lor "mama", ne conduce la concluzia unei degradări nucleare accelerate si la o formare foarte rapida a mineralelor asociate.

Prea mult heliu în minerale: Uraniul si toriul generează atomi de heliu pe măsura ce se descompun în grafit. Un studiu publicat în Journal of Geophysical Research a arătat ca o asemenea cantitate de heliu produsa în cristalele de zirconiu din piatra granitica precambriana încinsa, din adânc, nu a avut timp sa se evacueze. Cu toate ca pietrele conțin produse nucleare de descompunere care ar corespunde unei perioade de 1,5 miliarde de ani, măsurătorile recente ale ratelor de pierdere a heliului din zircon arata ca heliul se scurge doar de 6.000 (+/- 2000) de ani. Aceasta nu este doar o dovada a tinereții pământului, ci si explicatie pentru ratele de înjumatatire foarte accelerate ale nucleilor, comprimând enorm, în câteva mii de ani, scalele temporale bazate pe radioizotopie.

Prea mult carbon 14 în straturile geologice din adîncime: Cu perioada sa scurta de înjumatatire - 5.700 de ani -, nici un atom de carbon 14 nu ar trebui sa mai existe în zacamintele de carbon mai vechi de 250.000 de ani. Totusi toate sursele naturale de carbon gasite mai jos de straturile din Pleistocen (Epoca de Gheata) contin cantitati semnificative de carbon 14, cu toate ca asemenea straturi se presupune ca ar avea milioane sau miliarde de ani vechime! Laboratoarele care opereaza cu carbon 14, conventional cunosc aceasta anomalie înca de la începutul anilor "80, s-au straduit sa o elimine, si nu pot oferi nici o explicatie pentru ea. În ultima vreme, cele mai bune laboratoare din lume - care au învatat în ultimele doua decenii de masuratori cu C-14 sa opereze astfel încît sa nu contamineze probele din exterior - fiind contactate de creationisti, au confirmat asemenea observatii pentru probe de carbune si chiar pentru cam o duzina de diamante, care nu pot fi contaminate cu carbon recent. Aceste probe se constituie într-o foarte puternica dovada a faptului ca pământul este vechi doar de câteva mii, iar nu milioane de ani!

În cartea The Last Two Million Years se afirma: „Omul nu a lăsat marturii scrise decât pentru ultimii 5.000 de ani.” Faptul ca documentele fosile arata ca omul modern a apărut brusc pe pământ si ca documentele istorice demne de încredere sunt foarte recente si se afla în deplina armonie cu cronologia biblica privitoare la viața omului pe pământ.

În concluzie, ar trebui sa ne reamintim, ca istoria reala exista numai de câteva mii de ani încoace! De ce atunci sa punem la îndoiala Biblia? De ce sa cădem în cursa sa credem părerile oamenilor, crezurile si opiniile lor schimbătoare, speculațiile și nu Cuvântul lui Dumnezeu care nu se schimba?

Este trist ca oameni care cred ca Biblia este revelația lui Dumnezeu, inventează interpretări forțate, chiar eretice sau cred anumite teorii de pe piața ce încearcă sa împace evoluția și creație, si se abat la adevărurile simple din Geneza cap. 1,2 pentru a se potrivi cu chipul lumii acesteia care trece (comp. cu 1 Corinteni 7:31). 

De ce sa dam Cuvântul lui Dumnezeu neschimbător si care nu poate fi desființat (Ioan 10:35) pe speculațiile unor oameni imorali, lumești, unii fără scrupule, chiar falsificând fosilele pentru a-si susține teoriile!

Exemplu: cazul cu omul de Piltdown!

Anumiţi savanţi‚ dornici să găsească dovada că „oamenii-maimuţe“ au existat în realitate‚ au căzut chiar victime unor adevărate înşelăciuni. Cităm‚ spre exemplu‚ cazul cu omul de Piltdown‚ din 1912.

Timp de circa 40 de ani el a fost acceptat ca autentic de majoritatea evoluţioniştilor. Dar în cele din urmă‚ în anul 1953‚ înşelătoria a fost descoperită‚ atunci cînd tehnicile moderne au permis să se stabilească faptul că era vorba de oase de maimuţă şi de om care au fost asamblate şi îmbătrînite artificial.

Altă dată‚ a fost desenată şi prezentată în presă o „verigă lipsă“ cu trăsături asemănătoare maimuţei. Mai tîrziu s-a recunoscut că „dovada“ consta dintr-un singur dinte care aparţinuse unei specii de porc‚ astăzi dispărută!!! - Missing Links‚ de John Reader‚ 1981‚ paginile 109‚ 110;  Hen’s Teeth and Horse’s Toes‚ de Stephen Jay Gould‚ 1983‚ paginile 201—226.

Iată cât de înșelători sunt acești oameni care doresc cu tot dinadisnul să susțină o teorie și inventează dovezi, care sunt false pentru a-i prosti pe cei cara nu doresc în viața lor pe Dumnezeu!

Domnul Isus Însuși a confirmat adevărurile din Geneza în vorbirile Sale, păzind ziua a șaptea (Luca 4:19; 13:10), si vorbind despre ziua de odina (Marcu 2:27), ceea ce însemna ca implicit El a recunoscut cele șase zile ale creație, așa cum au făcut si apostolii Săi (Faptele Apostolilor 13:27; Evrei 4:7). El a vorbit de un singur bărbat si o femeie (Matei 19:4). Chiar genealogia Lui este pusa în legătura cu Adam.

A nega adevărurile din Geneza cap. 1,2, înseamnă a nega Cuvântul lui Dumnezeu!