1 Ioan 4:1-6, NTR[1]: „Preaiubiţilor, să nu credeţi orice duh, ci verificaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu sau nu, pentru că în lume au ieşit mulţi profeţi falşi. Prin aceasta cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu, iar orice duh care nu-L mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este al anticristului, despre care aţi auzit că vine; acum el este deja în lume. Copilaşilor, voi sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi învins, pentru că Cel Ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume şi de aceea ce vorbesc ei este din lume, iar lumea îi ascultă.
Noi suntem din Dumnezeu; cel care Îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă, însă cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem care este Duhul adevărului şi care este duhul rătăcirii”.

2 Ioan 1:7-9, NTR: „Căci în lume au ieşit mulţi înşelători, care nu recunosc că Isus Cristos a venit în trup. Acesta este înşelătorul şi anticristul. Vegheaţi asupra voastră ca să nu pierdeţi lucrurile pentru care am lucrat, ci să primiţi răsplată deplină. Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos, nu-L are pe Dumnezeu. Cel ce rămâne în învăţătura aceasta Îl are şi pe Tatăl, şi pe Fiul”.

Conform doctrinei trinităţii, venirea lui Isus pe pământ nu a implicat ca “Isus” să nu mai fie duh!!! Ci în opinea lor şi-a păstrat natura divină care este spirit (duh)! În Teologia elementară de Charles C. Ryrie se recunoaşte că spiritul este natura divină. La p. 38 se spune: „...în încarnare, Domnul nostru a devenit carne, dar divinitatea Dumnezeului-Om a fost totdeauna numai Spirit”.

Observaţi explicaţia forţată şi extra-biblică a trinitarienilor: „Din contextul capitolului doi din epistola către Filipeni a apostolului Pavel, vedem limpede ca lucrul de care s-a dezbrăcat Logosul când s-a întrupat în Isus din Nazaret n-a fost dumnezeirea Sa, nu au fost atributele Sale divine; ci, prerogativele Sale: slava şi privilegiile Sale. El şi-a acoperit de bună voie slava Sa sub voalul naturii umane pe care a luat-o asupra Lui.

Aceasta nu înseamnă că natura Sa divină a încetat să mai fie divină ca să poată să devină umană. De exemplu în timpul schimbării la faţă (Matei 17:1-13) vedem natura Sa divină invizibilă cum răzbate în afară şi devine vizibilă, iar Isus se transfigureaza ochilor ucenicilor Săi. Dar în cea mai mare parte Isus şi-a ţinut ascuns acea slavă. Practic „kenoza” nu este dezbrăcare; ci, îmbrăcarea naturii divine în natura umană, fără a-i diminua atributele.

Cu alte cuvinte, umanitate a fost adăugată divinităţii lui Hristos. Cu toate acestea, Hristos nu S-a schimbat atunci când a devenit „trup”; de aceea, cuvântul „S-a facut” (egeneto) trup (Ioan 1:14), trebuie înţeles ca ‚a luat asupra Lui Însuşi’ sau ‚a sosit pe scenă ca om’.”

Astfel după ei “Isus” a venit pe pământ ca duh, peste care şi-a luat îmbrăcăminte de carne. Însă acestă teorie nu doar că nu este Biblică, dar ea este învăţătura lui Anticrist!!!

De ce interpretarea trinitariană este eronată?

În primul rând, ei se contrazic, dacă ‚morfe’ are aici sensul de ‚natură’, cum susţin trinitarienii, atunci lucrul de care s-a golit, este însuşi: ‚morfe’, adică de natura în care vieţuia, luând o altă natură, cea de sclav. Aşa cum redă NTR. Întrebarea care se ridică, este: De care lucruri s-a golit Isus? Să lăsăm ca textul însuşi să dea răspunsul: „El, măcar că avea natura lui Dumnezeu, n-a considerat că a fi una cu Dumnezeu este un lucru de apucat, ci S-a dezbrăcat de Sine, luând natura unui rob şi devenind asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om; S-a smerit şi a devenit ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2:6-8).

Iată că Isus după versiunea trinitariană avea natura divină dar când a venit pe pământ, s-a dezbrăcat de ea!

Un argument în plus, este tocmai ce a devenit El după dezbrăcare. Ce a devenit El după dezbrăcarea de Sine? A devenit El o natură de Dumnezeu îmbrăcată într-o formă umană? Nu, textul spune clar că El a luat: “natura unui rob”, devenind asemănător oamenilor. Iată că natura Lui era una asemănătoare oamenilor, şi nu una asemănătoare lui Dumnezeu, după ce a devenit carne.

Textul din Ioan 1:14, arată clar că Cuvântul care era divin şi Spirit, s-a făcut sau a devenit carne. În SCC[2] este redat literal textul grecesc: “şi Cuvântul S-a făcut carne”. Iată că Cuvântul devine carne, expresia folosită de trinitarieni: „întrupat”, nu este o expresie biblică. Fiul care era spirit având chipul lui Dumnezeu fiind asemănător lui Dumnezeu, a devenit carne şi om, asemănător oamenilor păcătoşi şi având chip de sclav!

Doar aşa Isus Cel Adevărat a putut plăti răscumpărarea (1 Timotei 2:5,1 Timotei 1:6), şi doar aşa a plătit plata pentru păcatul celui dintâi Adam care nu a fost dumnezeu-om ca să aibă nevoie de răscumpărarea unui dumnezeu-om (vezi: Romani 5:12-19).

Fiul nu doar că se îmbracă cu carne, sau i-a divinitatea în carne (trup), NU; ci, Cuvântul divin, s-a făcut carne!

Iar argumentul cu momentul transfigurării, nu este decât un praf în ochii, pasajul nu arată că slava (gloria) a izvorât din interiorul lui Isus, ca şi cum în Isus era natura divină, îmbrăcat în cea umană, NU, textul nu spune aşa ceva, pur şi simplu acest argument este unul venit din imaginaţia bogată a trinitarienilor. Relatarea Biblică din Luca indică că pe când Isus se ruga, El a fost transformat (Luca 9:28-31), iar un nor cu gloria lui Dumnezeu a venit peste El (Matei 17:5; Marcu 9:7). Apostolul Petru vorbeşte de acest eveniment şi El îl interpretează ca fiind o prefigurare a venirii viitoare a lui Cristos care va veni în slava Tatălui despre care a vorbit Isus înainte de transfigurare (Matei 16:27; Marcu 8:38). Iar Petru spune că slava şi cinstea a primit-o de la Tatăl, nu izvorâtă din divinitatea Lui (2 Petru 1:16-18).

În ce priveşte Isus ca natură după golirea de Sine, putem spune pe baza Bibliei, că Isus nu a avut două naturi (divină - umană); ci, una, căci Cuvântul a devenit sau „S-a făcut carne” (NTTF – 2008). Cuvântul nu şi-a păstrat parţial existenţa ca spirit ce o avea înainte, textul nu spune, că „S-a făcut şi carne”; sau: „a fost pus într-o carne sau într-un trup”; ci: „S-a făcut carne”. Astfel Isus când S-a golit de Sine, El S-a golit nu doar de glorie sau poziţie; ci, chiar de natura Sa spiritual-divină.

Biblia nu învaţă însă că Isus a fost şi Spirit şi carne, în sensul de Dumnezeu (spirit) – om (carne). Dacă Isus era Dumnezeu (Spirit) – Om (carne), atunci El nu putea să fie „mai prejos decât îngerii” (Evrei 2:9). Iar dacă Isus a fost doar om, atunci cade teoria potrivit căreia Isus a fost şi Dumnezeu şi Om prin Sine, având o dublă natuă de la naşterea Sa din Maria.

Chiar Isus foloseşte deseori descrierea de „Fiul omului” despre Sine (Matei 17:22; 18:11; 20:28; 26:24; etc.). El era Fiul lui Dumnezeu, deoarece El  provenea din Dumnezeu în existenţa sa pre-umană. Însă El era Fiu al omului fiind născut ca om (Galateni 4:4), El nu a avut o dublă natură, chiar dacă El a venit din cer, deoarece înainte de a veni din cer, El s-a dezbrăcat de forma divină de existenţă.

De fapt, Biblia îl prezintă pe Isus ca om (Romani 5:12-19), apostolii Îl numesc: om (Faptele Apostolilor 2:23; 1 Corinteni 15:21), sau ca echivalent al lui Adam (1 Corinteni 15:45,1 Corinteni 1:47), nu Dumnezeu - OM.

Înainte de a veni ca om pe pământ, Isus a fost supus Tatălui (Filipeni 2:6,Filipeni 1:7; Ioan 12:49,Ioan 1:50). Când a fost pe pământ Isus a fost echivalentul lui Adam, un om perfect (Romani 5:12-19; 1 Corinteni 15:45).

El s-a numit pe Sine: Om (Ioan 8:40), iar Scriptura descrie caracteristici umane despre El cum ar fi: I-a fost foame (Matei 4:2); i-a fost sete (Ioan 19:28); a obosit (Ioan 4:6), a fost ispitit (Evrei 4:15).

Dacă Isus era ‚Dumnezeu’, atunci prin moartea sa trebuia să răscumpere păcatele unui Dumnezeu, dar Adam a fost om, nu Dumnezeu; tot aşa Isus s-a făcut om, dar un om perfect fără de păcat, echivalentul lui Adam (Evrei 2:6-9; 4:15) pentru a aduce o răscumpărare corespunzătoare (1 Corinteni 15:21).

Un alt text precizează: „Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce Sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18).

Dumnezeu nu poate fi ispitit. Unde se spune asta? În Iacob 1:13. Dumnezeu nu poate fi ispitit. O persoană care vede totul de la început până la sfârşit nu poate fi ispitită, dar Cristos a fost cu adevărat ispitit, aşa spune Scriptura, şi El trebuia să fie ispitit pentru a ne putea ajuta. Prin urmare El trebuia să fie om!

De asemenea Dumnezeu nu poate muri, în Habacuc 1:12, se spune: „O, Dumnezeul meu, Sfântul meu, tu nu mori” (NW, vezi şi n.s. de la NTR; vezi şi Deuteronom 32:39,Deuteronom 1:40; Daniel 6:26),  Isus a murit de dragul nostru, aceasta n-a fost o scenă, un rol pretins doar; ci o realitate! Ce indică aceasta? Că  Isus Cristos nu a fost Dumnezeu; ci, om!

Însă doctrina trinităţii atacă aceste adevăruri şi ca atare este o învăţătură anti-cristă!

Domnul când a venit pe pământ s-a făcut carne (Ioan 1:14). Ideea expressed here is that he gave up one form or type of existence for another form orexprimată aici, este că El a renunţat la o formă sau tip de existenţă spirituală, pentru o altă formă sau type of existence, which exchange is expressed in simpler terms by Paul elsewhere intip de existenţă de carne, care este exprimată în termeni mai simpli de Pavel în altă parte, în his writings, “...scrierile sale. Astfel, în 2 Corinteni 8:9, se spune: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, cu toate că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi…”.though he was rich he became poor” (2 Corinthians 8:9). Deşi el era bogat, el a devenit sărac, El nu a retain his 'riches' when he “became poor,” otherwise he was not really “poor.”păstrat bogăţiile atunci când a devenit sărac, în caz contrar el nu era într-adevăr „sărac”!

În mod asemănător, dacă înainte a avut natura divină, când s-a făcut carne, El a luat natură de sclav, căci acelaşi cuvânt în greacă apare şi în v. 6 şi v.7. Iar dacă Isus a luat natura de sclav golindu-se de cea de Dumnezeu, atunci pe perioada cât a fost pe pământ, nu a mai avut natura divină, şi astfel cade trinitatea care susţine că Isus este egal cu Dumnezeu Tatăl în orice timp şi permanent!

Ba mai mult, conform cu 1 Ioan 4:1-6, trinitarienii se demască ca fiind: anticrişti, profeţi falşi, şi necreştini parte a lumii, „de aceea ce vorbesc ei este din lume”. Faptul că majoritatea cultelor sunt trinitariene, că că sunt mulţi oameni: trinitarieni, este tocmai ca să se împlinească Scriptura care afirmă: „lumea îi ascultă”.  

Pe lângă toae acestea, ei nu-L au pe Dumnezeu, după cum este scris: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos, nu-L are pe Dumnezeu. Cel ce rămâne în învăţătura aceasta Îl are şi pe Tatăl, şi pe Fiul”.

Iubite cititor, dacă eşti din Dumnezeu vei asculta de glasul adevărului!!!