Introducere:

Termenul de ecumenism care desemnează această mişcare religioasă provine din cuvântul grecesc: “oikoumene”, însemnând: pământ locuit, referindu-se la o mişcare care să cuprindă toate confesiunile de pe pământ.

Ecumenismul modern, organizat îşi are originile în două întruniri inter-denominaţionale. Prima dintre ele a avut loc la Londra, în August, 1846, unde 800 de reprezentaţi ai principalelor denominaţii protestante din 10 ţări diferite s-au întrunit pentru a lansa, o organizaţie distinctă care să exprime unitatea între membrii aparţinând unor denominaţii diferite.

Această întrunire a pus bazele a ceea ce acum se numeşte: “Alianţa Evanghelică Mondială”.

A doua întâlnire a avut loc la Edinburgh, în anul 1910, aceasta fiind o conferinţă în care diferite grupări protestante au discutat despre posibilitatea eficientizării lucrării de misiune în lumea ne-creştină şi promovării unei legături inter-confesionale mai strânse.

Astfel s-au pus bazele a ceea ce în 1948 a devenit Consiliul Mondial al Bisericilor!

Cea mai cunoscută organizaţie ecumenică, având în acelaşi timp şi cea mai largă deschidere, este Consiliul Mondial al Bisericilor, organizaţie compusă dintr-o vastă varietate de grupări religioase care colaborează îndeaproape cu “Biserica Romano-Catolică”, printre grupările membre se numără protestanţi (Anglicanii, Prezbiterienii, Luteranii, etc.), Ortodoxe (15 biserici, inclusiv Biserica Ortodoxă Română), Menonite (Germania, Olanda), Penticostale (7 organizaţii), Baptiste (25 organizaţii, inclusiv Uniunile Baptiste din Marea Britanie, Italia şi Ungaria), puteţi vedea lista cu organizaţii pe site-ul: http://www.oikoumene.org/en/member-churches.html

Pe lângă acest Consiliu există numeroase alte organizaţii ecumenice.

Pe lângă anumite scopuri pe care ei spun că le au (unitatea credincioşilor, misiune, etc.), este însă clar că orice împărăţie dezbinată nu poate dăinui (Matei 12:25), căci modelul “bisericii” ecumenice este unul „post-denominaţional”, în care bisericile refuză să ia în considerare diferenţele dintre ele, insistând să privească doar la asemănări!!!

Prin urmare ecumenismul este o pseudo-unitate, el nu are ca ţel: adevărul, dragostea biblică care nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr (1 Corinteni 13:6).

Ci ei doresc să fie aprobaţi de oameni, “recunoscuţi de alţii”, să nu fie cumva singuri!!!

Dar ce spune Dumnezeu?

Galateni 1:6-10, GBV 2001: “Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel care v-a chemat în harul lui Hristos, la o evanghelie diferită, care nu este o altă Evanghelie; dar sunt unii care vă tulbură şi doresc să strice Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă evanghelie decât Evanghelia pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema. Cum am spus mai înainte, spun şi acum din nou: Dacă vă vesteşte cineva altă evanghelie decât ceea ce aţi primit, să fie anatema. Caut eu acum să-i mulţumesc pe oameni, sau pe Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai plăcea oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos”.

Atunci când principala precupare este să-L mulţumim pe Dumnezeu, nu ne permitem să facem compromis de la Evanghelia adevărului, să renunţăm la a fi robi ai lui Cristos, urmând o mişcare ecumenică, şi o altă eanghelie pentru a fi acceptaţi de oameni !!!

Luca 16:15, GBV 2001: „Şi El [Isus] le-a spus: „Voi sunteţi cei care vă îndreptăţiţi pe voi înşivă înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”.

Chiar dacă mişcarea ecumenică este înălţată de oameni, de lideri religioşi, ea este o urâciune în faţa lui Dumnezeu, căci ea nu este o înălţare ce vine de la Dumnezeu, ea nu este unitatea lucrată de Spiritul Sfânt! – Efeseni 4:1-6.

Atât timp cât ei nu sunt una în credinţă, în duh, ei nu sunt creştini veritabili, căci creştini biblici au o singură credinţă (Efeseni 4:5), credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 1:3).

Primii creştini erau criticaţi pentru că pretindeau că deţin adevărul primit de la singurul Dumnezeu adevărat. Ei nu acceptau ecumenismul, sau interconfesionalismul. istoricului Kenneth Scott Latourette scria: „Spre deosebire de majoritatea credinţelor din timpul acela, ei [creştinii] erau ostili altor religii . . . În contrast cu toleranţa fără margini care caracteriza celelalte culte, ei declarau că deţineau adevărul absolut“.

În mod asemănător, Adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu nu face compromisuri cu alte credinţe! Deoarece, ea Îl iubeşte pe Iehova şi pe Domnul Isus! Şi astfel ea, păzeşte „credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3 - NTR 2007).

Adunarea lui Dumnezeu a fost născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la „învăţătura lui Cristos”, nu o i-a înainte (2 Ioan 1:9), ea stăruie în „învăţătura apostolilor” (Faptele Apostolilor 2:42).

Orice om poate deosebi adunarea lui Dumnezeu, cea biblică, de o grupare religioasă, cercetând învăţătura acelei grupări, dacă ea corespunde cu ceea ce este scris în Biblie sau nu?

Însuşi Domnul Isus a spus în Ioan 7:17: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine”. Prin urmare, dacă suntem sinceri, vom ajunge să cunoaştem dacă o învăţătură este de la Dumnezeu sau nu!

Apostolul Petru, le scrie creştinilor următorul avertisment: „Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică. Mulţi îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite...”. Apostolul Petru avertizează că vor exista „învăţători falşi”, care vor strecura erezii, şi învăţând ceea ce Domnul nu a învăţat, implicit ei se vor lepăda de Domnul Adevărului!

Creştinul este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1 Timotei 6:3), căci alt fel, a crezut în zadar (1 Corinteni 15:1,1 Corinteni 1:2)!

Un grup care nu are învăţătura lui Dumnezeu; ci, are un amestec, de grâu cu paie (Ieremia 23:28), de erezii şi lucruri luate din Biblie, nu poate fi adunarea lui Dumnezeu! Deoarece este scris: „Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul?” (1 Corinteni 5:6 NTR). Iar în altă parte: „Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului, tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava” – Eclesiastul 10:1.

Apoi, adunarea lui Dumnezeu este născută din Cuvântul adevărului (Iacob 1:18), dintr-o sămânţă bună, nu dintr-o sămânţă impură. Ea trebuie să ajungă în final la  „cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos” – Efeseni 4:13.