Mulţi oameni sărbătoesc anul nou, indiferent că sunt din cultele tradiţionale, protestanţi sau neoprotestanţi, mulţi celebrează căci lumea celebrează, ei nu o fac în urma învăţării Bibliei, ci ca efect al culturii în care sunt!

 

Creştinii adevăraţi au murit faţă de lume (Galateni 6:14; Coloseni 2:20), ei sunt învăţaţi de Cuvântul lui Dumnezeu ce să facă, nu de lume! În Coloseni 2:8 (SCC), creştinii sunt avertizaţi: „Luaţi seama să nu fie cineva care să vă ducă ca pradă prin filozofie şi prin amăgire deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit cunoştinţelor elementare ale lumii, şi nu potrivit lui Christos”. Expresia: „cunoştinţelor elementare ale lumii”, se referă la concepţiile generale despre lume şi viaţă ale naţiunilor păgâne, regăsite în mitologie; filozofie; superstiţii; etc.

 

Creştinii nu trebuie să urmeze tradiţia oamenilor şi concepţiile lor despre lume. În aceste concepţii despre lume fac parte şi obiceiurile de anul nou. La fel ca crăciunul şi alte sărbători şi datini, ele provin din păgânism şi din modul păgânilor de a vedea şi a înţelege viaţa, procesele naturale, erau puse pe seama zeilor, care putea fi îmbunaţi prin diferite practici, ritualuri şi tradiţii!

 

Însă tu care spui că eşti creştin, care te lauzi cu legea lui Dumnezeu, care spui că te-ai îmbrăcat cu Cristos, de ce mai iei parte la lucrările acestei lumii?

Iubite cititor ca să te convingi despre originile datinilor de anul nou şi a sărbătorii în sine, citeşte în continuare:

 

Originea sărbătoririi anului nou:

Babilonienii au cunoscut foarte devreme calendarul. După calendarul lunar, anul se împărţea în 12 luni. Sărbătorirea Anului Nou de către babilonieni a fost consemnata încă din timpul regelui Gudeia, în jurul anului 2400 î.H., în cele 11 table ale eposului Ghilgames, se vorbeşte despre mese sărbătoreşti opulente la care oamenii beau must, bere, ulei si suc de struguri, care curgea râuri.

 

Unele inscripţii antice arată că ele se ţineau în Babilon încă din mileniul al III-lea î.H. Fiind sărbătorit la mijlocul lunii martie, Anul Nou era un eveniment foarte important. În The World Book Encyclopedia se spune că oamenii credeau că, „la acea dată, zeul Marduk decidea destinul ţării pentru anul următor”. La babilonieni, sărbătoarea Anului Nou ţinea 11 zile şi includea jertfe, procesiuni şi rituri ale fertilităţii.

 

La romani, după calendarul vechi, anul nou începea la 1 martie şi cel vechi se termina la 23 februarie, ultima zi a acestei luni. Abia în anul 153 î.H. se fixează la Roma oficial data anului nou la 1 ianuarie. De fapt, la romani, anul nou începea odată cu intrarea în funcţie a noilor consuli. Aceasta data a oscilat în timpul republicii. Prima reforma a calendarului pare a fi avut loc in secolul VI î.H., adică la sfârşitul regalităţii.

 

La 46 d.H., Iulius Caesar introduce calendarul pe care îl folosim şi noi astăzi, în forma modificată de Papa Grigore al XIII-lea, în 1582 d.H.

 

După o săptămâna de la Saturnalii urma cea mai vestita sărbătoare în lumea romană: Calendele lui Ianuarie. Sărbătoarea era dedicata lui Ianus, cel cu doua feţe, una spre trecut şi alta spre viitor, zeul luminii şi deschizătorul anului. Romanii petreceau în fiecare zi diferit. Prima zi era încărcată cu numeroase practici rituale şi ceremoniale: se trimeteau daruri, petreceau sărbătoarea cu jocuri, cântece şi glume. A doua zi era dedicata petrecerilor în cadrul restrâns al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se făceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicata alergărilor de cai şi continuau ospeţele. A patra zi entuziasmul şi plăcerile scădeau treptat, iar în a cincia zi se relua activitatea obişnuita.

Ciclul păgân al sărbătorilor romane de iarna, al cărui nucleu îl constituiau Calendele lui Ianuarie, a devenit cu siguranţa popular şi în Dacia datorita intensei circulaţii a oamenilor: legionari în armata romana, negustori, funcţionari. Sărbătoarea legată de Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscută în Dacia romană şi nu poate fi pusa sub semnul îndoielii, de vreme ce aceasta se desfăşura sub directa supraveghere a autorităţilor civile şi militare, Anul Nou fiind sărbătorit în întregul imperiul.

Trebuie precizat că, ajunul, noaptea şi cele trei zile ale Crăciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospeţe îmbelşugate, de unde zicala: „Crăciunul sătulului şi Paştele fudulului”, tăierea porcilor la Ignat, data apropiata de începerea saturnaliilor romane, abundenţa darurilor; identificarea principalei măşti care apare în cetele de colindat (ţurca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor. Numeroase motive de tipul Calendele lui Ianuarie au fost transmise până spre zilele noastre. Deşi unele practici specifice Calendelor lui Ianuarie au migrat la sărbătorile în vecinătate (Crăciun, Boboteaza), cele mai multe au rămas aici: uratul de viaţă lungă şi noroc; colindatul, al cărui mobil principal este uratul (Pluguşorul din ajun, Semănatul, Sorcova si Vasilca din dimineaţa Anului Nou).

Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întimpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche şi cunoscuta tuturor popoarelor europene. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întimpina trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.

Sărbătoarea anului nou nu a fost celebrată de primii creştinii, ea nu este nici Biblică.

Creatorul a poruncit poporului Său din vechime: Israelului ca luna nisan să fie prima lună a anului. În Exod 12:2, Dumnezeu le spune evreilor următoarele: „Luna aceasta [Nisan] va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului”. 1 Nisan = martie-aprilie (Anul Nou menţionat în Tora), era prima zi cu lună nouă după echinocţiu de primăvară (21 martie). Luna Nisan este prima a calendarului în legea lui Dumnezeu.

Este şi logic ca anul nou să începă cu ziua care marchează începutul unui anotim, repectiv primăvara!

Data de 1 Ianuarie nu este începutul iernii, această dată nu are nici o logică, nu are nici un suport biblic, sau ştiinţific!!!

De ce s-a ales această dată de popoarele ce se consideră „creştine de două mii de ani”, nu pentru a-L onora pe Domnul, ci pentru a urma păgânii, conform cu The World Book Encyclopedia: „Împăratul roman Iulius Cezar a decis în anul 46 e.n. ca ziua de 1 ianuarie să devină cea dintâi zi a anului. Romanii i-au dedicat această zi lui Ianus, zeul porţilor, al intrărilor şi al începuturilor. Ianuarie provine de la Ianus, care avea două feţe, una îndreptată înainte, iar alta înapoi”.

Aşadar, obiceiurile de Anul Nou au la bază tradiţii păgâne!!!

Primii creştini erau separaţi de religiile şi sărbătorile păgâne, şi deoarece anul nou era legat de zeul Ianus, un zeu fals, creştinii în primele secole nu au celebrat o astfel de sărbătoare. Însă ce s-a întâmplat ulterior? În The World Book Encyclopedia (1982), vol. 14, pagină 237, se spune, cu privire la data când s-a introdus în creştinism anul nou: „În Roma antică, prima zi a anului era dedicată onorării lui Ianus, zeul porţilor şi al uşilor, al începuturilor şi al sfîrşiturilor (. . .) Ziua de Anul Nou a devenit în Biserica creştină o zi sfîntă în anul 487 e.n.” Deci reţineţi, s-a introdus sărbătorea anului nou doar în anul 487 în creştinătatea apostată, care s-a abătut de la credinţă încă de la începutul secolului IV.

Însă chiar şi atunci, anul nou era celebrat pe 25 decembrie, doar ulterior s-a trecut la data de 1 ianuarie. Conform cu Enciclopedia Wikipedia: «Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin papa Inocenţiu al XII-lea. Înainte Crăciunul avea rolul începutului de an nou. În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun, astfel această zi este dedicată Fecioarei Maria. În acelaşi timp în a opta zi de la naştere sunt amintite în Evanghelie (Luca 1:2,Luca 1:21) Circumcizia şi denumirea pruncului Isus - la fel şi în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă la 1 ianuarie este şi ziua Sfântului Vasile, episcop de Cesarea. În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie - noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ "veghe", aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii) - cu petarde şi artificii; la rude, prieteni şi cunoştinţe se fac urări de noroc şi sănătate, se urează "La mulţi ani!" »

 

Însă care ar trebui să fie poziţia creştinilor faţă de sărbătoarea anului nou?

Cu siguranţă că creştinul a fost eliberat prin adevărul lui Dumnezeu (Ioan 8:31,Ioan 1:32), nu mai poate să creadă tot felul de superstiţii şi să participe la obiceiuri provenite din păgânism, căci lumina nu are nici o legătură cu întunericul (2 Corinteni 6:14-18). Chiar şi în prezent, ritualurile superstiţioase ocupă un anumit loc în cadrul petrecerilor de Anul Nou. De exemplu, în unele zone din America de Sud, mulţi întâmpină noul an stând pe piciorul drept. Alţii sună din corni şi aruncă petarde. Cehii au obiceiul ca de Anul Nou să mănânce supă de linte, iar slovacii bagă sub faţa de masă bani sau solzi de peşte. Aceste ritualuri, menite, după părerea celor ce le practică, să alunge ghinionul şi să garanteze prosperitatea, nu fac decât să perpetueze credinţa antică păgână potrivit căreia trecerea de la un an la altul este un timp pentru hotărârea destinelor.

Creştinii îşi pun încrederea în Dumnezeu nu într-o zi, sau în anumite practici sau obiceiuri, care sunt practicate de unii, pentru ca anul viitor să fie un an prosper, fericit şi bogat. Creştinii sunt, totodată, conştienţi că participarea la ritualuri superstiţioase nu garantează fericirea şi prosperitatea; ci, atrage dezaprobarea lui Dumnezeu (Efeseni 5:9-12; Isaia 65:11, 12). Ei ştiu că Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că ascultarea de Dumnezeu aduce binecuvântare şi neascultarea aduce blestem (Deuteronom 28; Efeseni 6:1-3).  

În plus, Biblia îi sfătuieşte pe creştini ‘să umble frumos, nu în chefuri şi în beţii’ (Romani 13:12-14; Galateni 5:19-21; 1 Petru 4:3). Întrucât petrecerile de Anul Nou sunt în general caracterizate chiar prin acele excese (mâncare, băutură, etc.) pe care le condamnă Biblia (Luca 21:34), creştinii nu trebuie să ia parte la ele.

Mulţi care spun că sunt creştinii, plăcerea şi bucuria lor nu este Domnul, şi ascultarea de El; ci, mâncarea, băutura, dansul, distracţia, petrecerile, chiar orgiile, sexul, desfrâul; etc.

Observaţi în acest sens declaraţia unui călugăr ortodox din Georgia: „Sărbătoarea Anului Nou îşi are rădăcinile în mai multe sărbători păgâne din Roma antică. Ziua de 1 ianuarie era o sărbătoare în cinstea zeului păgân Ianus, de la care provine şi numele lunii calendaristice. Reprezentările lui Ianus aveau două feţe opuse, simbol al faptului că zeul privea atât în trecut, cât şi în prezent. Se spunea că oricine întâmpina ziua de 1 ianuarie cu voie-bună şi belşug avea parte tot restul anului de fericire şi prosperitate. Aceeaşi superstiţie se observă şi la mulţi compatrioţi de-ai noştri când celebrează anul nou. . . . Unele sărbători erau renumite pentru orgii, fornicaţie şi practici adultere. Cu alte ocazii, de exemplu la sărbătoarea lui Ianus, se făceau excese de mâncare şi băutură, beţii şi se comiteau tot felul de necurăţii care însoţesc aceste practici. Dacă ne gândim cum am sărbătorit unii dintre noi Anul Nou în trecut, trebuie să recunoaştem că toţi am luat parte la această sărbătoare păgână.” - Un ziar georgian.

 

Ce învaţă Biblia:

În contrast, Biblia arată că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).

Tot Biblia îndeamnă pe creştini în Romani 13:11-14: „...Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, deci, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele.”

Iată creştinul este focalizat pe Cristos, nu pe a-şi satisface poftele şi firea pământească, el chiar trebuie să evite orice lucru, obiceiuri, sărbători care îi trezeşte poftele.  

În mod asemănător, apostolul Petru învaţă în 1 Petru 4:1-5: „...Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.”

Iată apostolul Petru spune: „ajunge”, ajunge ce am făcut în trecut când nu l-am cunoscut pe Dumnezeu, şi când am ascultat de voia neamurilor, de voia celor din lume, şi când am practicat: desfrânări, beţii, ospeţe, chefuri, slujiri idoleşti.

O formă de slujire idolatră, care se mai practică în prezent, ar fi slujirea faţă de Zeul norocului, Numele acestui Zeu este des pomenit în aceea perioadă: NOROC! NOROC! Însă Scriptura spune în Isaia 65:11,Isaia 1:12: „Dar pe voi, care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel Sfânt, care puneţi o masă „Norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „Soartei” vă sortesc săbiei ...am vorbit şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place.” Creştinii nu cred în noroc; ci, ei se încred în Dumnezeul Bibliei, care le controlează viaţa; şi pe care doresc să-l recunoască ‚în toate căile lor’ (Proverbe 3:5,Proverbe 1:6). Adică ei Îl văd implicat în toate domeniile vieţii şi în toate circumstanţele prin credinţă, astfel, ei cred că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).

Revenind la sărbătoarea anului nou, faptul că creştinii nu petrec în felul lumii, aceasta nu înseamnă că creştinii sunt nefericiţi. Dimpotrivă, ei ştiu că Biblia le spune în repetate rânduri închinătorilor adevăratului Dumnezeu să se bucure, în primul rând, în Domnul (Filipeni 3:1; 4:4), dar şi din alte motive binecuvântate de Dumnezeu (Deuteronom 26:10, 11; Psalmi 32:11; Proverbe 5:15–19; Ecleziast 3:22; 11:9).  

Biblia afirmă, de asemenea, că mâncarea şi băutura însoţesc deseori bucuria (Psalmi 104:15; Eclesiastul 9:7), însă trebuie avut în vedere cumpătarea nu excesul, ei se bucură în toate zilele de binecuvântările lui Dumnezeu. De asemenea, ei ştiu că anul care va veni, cât şi viaţa lor, este în mâna lui Dumnezeu (Proverbe 19:21; Daniel 5:23; Ieremia 10:23). Ei sunt ferm convinşi că nu ceea ce fac ei în noaptea de anul nou sau de revelion va afecta anul care vine; ci, ascultarea lor perseverentă, hotărârea lor de a sluji şi a răbda până la capăt (Matei 24:13).

Este adevărat că nu este greşit să urăm, sau să facem urări pozitive (Rut 24; 4:11,12; 1 Samuel 25:6; Daniel 2:4; 3:9; Luca 1:42; Romani 16:3-23; 1 Corinteni 16:20,1 Corinteni 1:21; 2 Corinteni 13:12,2 Corinteni 1:13; Coloseni 4:18; 3 Ioan 1:2), însă să facem urări din sinceritate, iar centrul urărilor noastre este Domnul, pentru că doar El poate da: sănătate, viaţă lungă, belşug, binecuvântare, şi cel mai important binecuvântări spirituale (Efeseni 1:3).

Iubite cititor, întreabă-te, de cine asculţi tu? De Cuvântul lui Dumnezeu sau de lume, celebrezi anumite sărbători pentru că le celebrează lumea? Sau ai studiat Biblia, şi ai fost îndemnat să le sărbătoreşti?

Iubite cititor, problema nu este de a ţine sau nu o sărbătoare, problema este: de cine asculţi tu? De lume sau de Dumnezeu? De Biblie sau de oameni?!? Ţi-ai croit viaţa după Cuvântul divin şi călăuzirea lui Dumnezeu sau după obiceiurile şi învăţăturile oamenilor? Cine este autoritatea în materie de sărbători: Cristos sau lumea?

Fie ca acest articol să te încurajeze să mergi pe calea strâmtă care merge la viaţă pe care merg puţini, deoarece puţini au găsit-o, şi mai puţini vor rămâne pe ea până la capăt, fie ca şi tu să te alături acestor puţini spre viaţă veşnică (Matei 7:13,Matei 1:14; Galateni 5:19-26; Efeseni 5:3-21).