Multe grupuri religioase învaţă că omul este o trinitate, că omul este compus din trei părţi!!!

Ei susţin fără să gândească că omul are duh, suflet şi trup! De ce spun „fără să gândească”? Deorece dacă două părţi din om supravieţuiesc morţii, respectiv sufletul şi duhul, atunci ar exista două persoane: sufletul şi duhul. Iar dacă a fost credincios, ajung în cer două persoane spirituale: suflet şi duh, iar dacă a fost necredincios, ajung în iad două persoane din acel om: sufletul şi duhul!!!

În schimb Biblia vorbeşte de un singur om dinăuntru, nu de doi (2 Corinteni 4:16)!!!

În nebunia lor, fără să înţeleagă Scripturile le răstălmăcesc spre pierzare (2 Petru 3:16).

Da ei aduc argumente, texte pe care nu le înţeleg, ca de pildă: 1 Tesaloniceni 5:23!

Conform cu Luca 1:46,Luca 1:47, sufletul este echivalentul spiritului, astfel în cazul persoanei spirituale ieşite din trup, după moartea ei. Partea imaterială care supravieţuieşte morţii este numită în Biblie atât suflet (Matei 10:28; Faptele Apostolilor 20:10), cât şi duh sau spirit (Luca 8:55), dar este aceiaşi persoană spirituală, nu pot fi o persoană şi două entităţi spirituale!!!

Doar când, Biblia face distincţie între raţiune şi sentimente (părţi dintr-o personă), atunci spiritul (duhul) este diferit de suflet (Evrei 4:12; 1 Tesaloniceni 5:23), sufletul este gândirea (partea raţională, intelectuală), iar spiritul este inima (partea emoţională, sentimentală).

Spiritul = inima: 1 Corinteni 5:3 cu 1 Tesaloniceni 2:17.

Sufletul = gândirea: Evrei 4:12; 1 Petru 2:11.

Prin urmare, omul este o singură persoană unitară, ce există în două forme: în timpul vieţii în forma materială, el locuieşte în trup, la moarte în forma spirituală. Numită: omul dinăuntru, suflet, spirit, etc. părăseşte cortul acesta adică trupul!

La rândul lui aceea unică persoană este compusă din raţiune, sentimente (1 Tesaloniceni 5:23), ba mai mult, în Marcu 12:30, sunt descrise patru aspecte ale fiinţei omului: inima, sufletul, gândirea şi puterea.

Dar omul per ansamblu nu este nici o trinitate, după cum nu este nici compus din patru părţi, ci el este o dualitate: suflet (spirit)/trup (Matei 10:28; Apocalipsa 6:9; 20:4).

În ce priveşte suflarea de viaţă ce întreţine viaţa trupului şi a sufletului, ea nu este din om, ea este a lui Dumnezeu. Suflarea de viaţă, este un spirit ce vine de la Dumnezeu (Iov 33:4; Psalmi 104:29,30), un spirit derivat din Spiritul Sfânt care are ca rol şi lucrare specifică, a da viaţă omului, şi rămâne ca susţinător al vieţii în om până la moartea acestuia (Daniel 5:23; Iov 12:10; 34:13-15).

Suflarea de viaţă este prezentată nu doar ca dând viaţă din punct de vedere fizic, ci ca dând şi pricepere (Iov 26:4; 32:8); lumină intelectuală (Proverbe 20:27). Cu alte cuvinte omul nu ar avea capacitate intelectuală fără suflarea de viaţă. Astfel cu siguranţă, suflarea (spiritul) de viaţă, nu a pornit doar respiraţia omului; ci, a adus viaţă în întreaga fiinţă şi în toate celulele şi organele corpului, inclusiv în creier şi a făcut ca omul să fie după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:27, comp. cu Coloseni 3:10), adică cu capacitatea de avea raţiune, sentimente şi voinţă.

La moartea omului, suflarea de viaţă, iese din om (Iov 34:14,Iov 1:15; Numeri 27:16; Eclesiastul 12:7; Matei 27:50; Ioan 19:30; Faptele Apostolilor 7:59), împreună cu sufletul, la ultima expiraţie a omului (Luca 23:46), pentru a susţine viaţa sufletului şi după despărţirea de corp. Această entitate spirituală numită: sufletul omului sau spiritul omului, din ea face parte atât suflarea de viaţă a lui Dumnezeu; cât şi persoana repsectivă cu personalitatea ei, dar într-o stare spirituală!

De pildă, fetiţa înviată de Isus a experimentat reîntoarcerea spiritului ei din nou în corpul ei decedat, căci Evanghelistul Luca descrie în Luca 8:54,Luca 1:55 NW: „Dar el a luat-o de mână şi a chemat-o, zicând: Fetiţo, scoală-te! spiritul ei s-a întors şi ea s-a ridicat imediat...”. Expresia: „spiritul ei”, nu se poate referi doar la personalitatea fetiţei în stare spirituală, căci Spiritul Sfânt este cel ce dă viaţă (Ioan 6:63; Ps. 104:29,30), dar acest spirit care s-a întors, nu a fost doar suflarea de viaţă, căci reîntoarcerea acestui spirit în corpul inert a dus la revenirea în fiinţă a fetiţei cu personalitatea ei dinainte de moarte. Revenirea spiritului în corpul mort nu a adus o viaţă impersonală! 

Suflarea merge împreună (unit, împletit) cu sufletul în domeniul spiritual, deoarece doar Dumnezeu are viaţa în Sine, şi toată creaţia există şi trăieşte deoarece Dumnezeu este prezent în creaţie prin Suflarea Sa Atot-susţinătoare (Faptele Apostolilor 17:28; Efeseni 4:6; Coloseni 1:17; Evrei 1:3).

Suflarea nu se desparte de suflet, de fapt, partea imaterială din om, este descrisă şi numită atât prin expresia: „spiritul” (Luca 8:55) cât şi prin expresia: „sufletul” (Faptele Apostolilor 20:10), şi această parte spirituală a omului, este o entitate unită, din care face parte atât persoana umană în starea ei spirituală, imaterială cât şi suflarea de viaţă ce susţine viaţa acelui suflet.

Omul spiritual, omul dinăuntru, ce supravieţuieşte morţii este o singură entitate spirituală, ce este numită suflet deoarece ea este sufletească, este o persoană care are personalitatea omului, care este un suflet. Partea imaterială din om care supravieţuieşte morţii, Biblia o numeşte spirit (duh), deoarece este o entitate de natură spirituală. Aceste numiri desemnează aceiaşi fiinţă, persoană sau entitate!

Să luăm un exemplu: apostolul Pavel, fostul Saul. După moartea lui Pavel (2 Corinteni 5:8; Filipemi 1:23), nu a mers la Domnul în cer, doi Pavel: 1.Pavel ca suflet şi 2.Pavel ca duh!!! Nu! A mers un singur Pavel, care a fost şi este un spirit, deorece era o fiinţă spirituală după plecarea din trup, dar era şi suflet deoarece avea personalitatea sufletească a lui Pavel.