Există în zilele noastre grupuri sau persoane individuale care susţin că putem dovedi credinţa în Fiul lui Dumnezeu, respectând părţi din legea dată prin Moise! Însă legea dată de Dumnezeu prin Moise avea un alt scop decât legea dată prin Cristos! Astfel este imposibil să crezi în Isus şi să împlineşti legea sau părţi din ea, deoarece aceasta te desparte de Cristos, ea fiind tutorele până la Cristos, şi nu de la Cristos încoacea! – Galateni 3:17-29.

Diferenţa dintre legea Vechiului Legământ şi cea a Noului Legământ este că:

1. Prin împlinirea legii lui Moise erai declarat drept, pe când în Noul Legământ, suntem declaraţi drepţi sau îndreptăţiţi prin credinţa în Isus!

2. A doua diferenţă este că legea Noului Legământ o împlinim din postura sau poziţia de drepţi, nu din cea de păcătoşi, care stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă, pentru a fi socotiţi drepţi!

3. Iar în al treilea rând, cu siguranţă mesajul legii şi mesajul credinţei sunt diferite, şi poruncile celor două legăminte sunt diferite, preoţia este diferită, scopul lor este diferit, poporul Israel şi cel a lui Dumnezeu dintre toate naţiunile este diferit!!!

În Galateni 3:8-14, GBV 2001, se spune: “şi Scriptura, prevăzând că Dumnezeu va îndreptăţi naţiunile din credinţă, i-a vestit dinainte lui Avraam Evanghelia: „În tine vor fi binecuvântate toate naţiunile“. Deci cei din credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu credinciosul Avraam. Pentru că toţi cei care sunt din faptele legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat este oricine  nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă“; iar că prin lege nimeni nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că „cel drept va trăi din credinţă“; iar legea nu este din credinţă; ci: „acela  care va face acestea va trăi prin ele“. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi (pentru că este scris: „Blestemat este oricine este atârnat pe lemn“), pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la naţiuni în Hristos Isus, ca să primim, prin credinţă, promisiunea Duhului”.

O dată ce scopul legii lui Moise a fost câştigarea îndreptăţirii (a fi drept) prin faptele proprii, prin împlinirea legii, căci „Blestemat este oricine  nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă“, iar mesajul credinţei despre Isus Cristos este îndreptăţirea prin credinţa ÎN EL, după cum este scris: “Dar acum, fără lege, s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, mărturisită de lege şi de profeţi; o dreptate a lui Dumnezeu prin credinţa în  Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi  cei care cred: pentru că nu este deosebire; pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi  de gloria lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” Romani 3:21-24, GBV 2001. Astfel dacă păzesc legea nu mai pot fi îndreptăţit prin credinţă, căci păzesc legea dată cu SCOPUL de a fi îndreptăţit prin fapte!!! Nu pot schimba scopul legii lui Moise dintr-unul al dreptăţii prin fapte la unul al dreptăţii prin credinţă, căci atunci a-şi schimba legea!!!

În al doilea rând, dacă eşti drept prin Cristos, nu mai mai poţi fi drept prin împlinirea legii, căci cele două mijloace de îndrepăţire sunt diferite, cea prin Cristos este prin credinţă, cea a lui Moise este prin fapte prin care împlineşti ÎNTREAGA LEGE, „Blestemat este oricine  nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă“! Nu poţi să fi îndreptăţit parţial prin credinţă şi parţial prin lege!!!

Iar în al treilea rând, cu siguranţă mesajul legii şi mesajul credinţei sunt diferite, şi poruncile celor două legăminte sunt diferite, preoţia este diferită, scopul lor este diferit, poporul Israel şi cel a lui Dumnezeu dintre toate naţiunile este diferit!!! Biblia este clară:

& Evrei 7:11-19: “Atunci, dacă, în adevăr, perfecţiunea ar fi fost prin preoţia levitică, pentru că în temeiul ei a primit poporul legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt  preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi care nu este numit după rânduiala lui Aaron? Pentru că, fiind schimbată preoţia, este necesară şi o schimbare a legii. Pentru că Cel despre care sunt spuse acestea face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni nu a slujit altarului. Pentru că este clar că Domnul nostru S-a ridicat  din Iuda, seminţie despre care Moise n-a vorbit nimic privitor la preoţi . Şi este încă mult mai evident dacă, după asemănarea lui Melhisedec, se ridică un alt preot, care a fost rânduit nu potrivit legii unei porunci pământeşti , ci potrivit puterii unei vieţi nepieritoare. Pentru că se mărturiseşte : „Tu eşti preot pentru eternitate, după rânduiala lui Melhisedec“. Pentru că este o desfiinţare a poruncii de mai înainte, din cauza slăbiciunii şi inutilităţii ei (pentru că legea n-a desăvârşit nimic), şi o introducere a unei speranţe mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu”.

Iată fiind schimbată preoţia levitică din Aron, cu preoţia lui Melhisedec, se schimbă şi legea, în legea Noului Legământ toţi servitori lui Dumnezeu sunt preoţi (Apocalipsa 1:5,Apocalipsa 1:6; 1Petru 2:9). Iar marele Preot este etern, “potrivit puterii unei vieţi nepieritoare”! Iar legea cu toate poruncile ei din vechiul legământ dată pe temeiul preoţiei levitice este desfiinţată! De ce? “din cauza slăbiciunii şi inutilităţii ei (pentru că legea n-a desăvârşit nimic)”.

Şi atunci cum ne putem apropia de Dumnezeu dacă nu prin lege? Prin Cristos şi legea Lui care reprezintă “o introducere a unei speranţe mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu”.

& Romani 10:1-13, GBV 2001: “Fraţilor, plăcerea inimii mele şi cererea mea către Dumnezeu pentru ei  este spre mântuire. Pentru că le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei . Pentru că, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să-şi stabilească propria lor dreptate , nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu. Pentru că Hristos este sfârşit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede. Pentru că Moise scrie despre dreptatea care este din lege: „Omul care practică acestea va trăi prin ele “. Dar dreptatea care este din credinţă vorbeşte astfel: „Nu spune în inima ta: „Cine se va sui în cer?“, adică să-L coboare pe Hristos. Sau: „Cine va coborî în Adânc?“, adică să-L ridice pe Hristos dintre morţi. Dar ce spune ea? „Cuvântul este aproape de tine, în gura ta şi în inima ta“: acesta este cuvântul credinţei, pe care-l predicăm: că, dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn  şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, vei fi mântuit. Deoarece cu inima se crede spre dreptate şi cu gura se mărturiseşte spre mântuire, pentru că Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine“. Pentru că nu este deosebire între iudeu şi grec; pentru că acelaşi Domn al tuturor este bogat faţă de toţi care-L cheamă. Pentru că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit“.

Apostolul Pavel dorea mântuirea (salvarea) lui Israel. Ei avea râvnă pentru Dumnezeu dar nu potrivit cunoştiinţei exacte despre planul lui Dumnezeu cu privire la îndreptăţirea prin credinţă! Ei şi-au stabilit propria lor dreptate şi nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu obţinute de Cristos la cruce!

Domnul Isus este: “sfârşit” (greceşte: “telos” - sfârşit, cuvânt care apare şi în Matei 24:14), al legii? De ce este Isus sfârşitul legii? Dumnezeu a hotărât aşa pentru că evreii (oameni din Adam) nu au putut împlinii legea (Fapte 7:53; 15:5,10), dar Isus a împlinit legea în totalitate, iar Dumnezeu îi declară drepţi pe cei care cred în El, dar această îndreptăţire nu poate fi posibilă atât timp cât legea este în vigoare! Dacă legea este în vigoare, ea i-ar condamna! Doar dacă legea este anulată, ştearsă (Coloseni 2:14), atunci Dumnezeu poate folosi un alt mijloc de îndreptăţire: credinţa în Isus!

Mijlocele de îndreptăţire sunt diferite!

Milocul legii pentru a fi socotit drept, era: „Omul care practică acestea va trăi prin ele “. Să ţinem seama că nu o împlinire parţială îndreptăţea; ci, totală (comp. cu Iacob 2:10)!

Mijlocul credinţei pentru a fi declarat drept: “dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn  şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, vei fi mântuit. Deoarece cu inima se crede spre dreptate şi cu gura se mărturiseşte spre mântuire, pentru că Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine“. Pentru că nu este deosebire între iudeu şi grec; pentru că acelaşi Domn al tuturor este bogat faţă de toţi care-L cheamă. Pentru că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit“.

În concluzie:

Toţi cei care sunt sub lege, sunt sub blestem, deoarece este scris: Pentru că toţi cei care sunt din faptele legii sunt sub blestem”Galateni 3:10, GBV 2001.

 

Iar toţi care sunt îndreptăţiţi prin credinţă, sunt binecuvântaţi după cum este scris: “Deci cei din credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu credinciosul Avraam”Galateni 3:9, GBV 2001.