În zilele noastre mai multe grupări religioase, care învaţă că cei ce cred în Domnul Isus trebuie să respecte  Levitic 11 şi Deuteronom 14, unde se diferenţează animalele curate de cele necurate, alţii susţin că nu trebuie să mâncăm carne de loc, bazându-se pe porunca de la creaţie când Dumnezeu a poruncit ca omul să aibă o dietă exclusiv vegetariană (Geneza 1:28-29).

Aceste curente nu sunt noi, încă din primul secol apostolii s-au confruntat cu astfel de curente, care spuneau: „Nu atinge!”, „Nu gusta!”, Nu pune mâna!”? (Coloseni 2:21 Noua Traducere românească – NTR). Apostolul Pavel a profeţit că în zilele din urmă „unii se vor îndepărta de la credinţă şi vor da atenţie duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor demonilor. Aceste lucruri vin din ipocrizia mincinoşilor, a căror conştiinţă a fost însemnată cu fierul roşu. Ei interzic căsătoria şi se abţin de la mâncărurile pe care le-a creat Dumnezeu pentru a fi primite cu mulţumire de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură creată de Dumnezeu este bună şi nimic nu trebuie respins, dacă este luat cu mulţumire, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune”.

Pentru a afla adevărul cu privire la ceea ce au creştini voie şi ceea ce nu au voie să mănânce, trebuie să aflăm răspunsul la câteva întrebări: Porunca de la creaţie cu privire la alimentaţie a rămas ea în vigoare după căderea omului în păcat? Pentru cine este legea dată de Dumnezeu prin Moise? Este ea pentru creştini? Se află creştinii sub această lege sau sub legea lui Cristos, cea a noului legământ? Ce spune legea lui Cristos despre alimentele cu care un creştin se poate hrăni?

            Să începem cu începutul, şi anume cu porunca de la creaţie pe care o găsim în Geneza 1:28-30 (NTR): „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!” Apoi Dumnezeu a zis: „V-am dat toate plantele care fac sămânţă şi care se află pe tot pământul şi toţi pomii care fac fructe cu sămânţă în ele, ca să le aveţi pentru hrană. Tuturor animalelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor animalelor mici care mişună pe pământ, care au suflare de viaţă în ele, le-am dat ca hrană toate plantele verzi.” Şi aşa a şi fost”.

Iată că după ce omul a fost creat perfect, fără păcat (Geneza 1:26-27), Dumnezeu i-a vorbit şi i-a spus ca el să mănânce plantele care fac seminţe şi toţi pomi care au fructe. Astfel la începutul omenirii hrana era exclusiv vegetariană. Această situaţie era şi pentru animale, după cum se spune mai departe: „Tuturor animalelor pământului,... le-am dat ca hrană toate plantele verzi.” A rămas această situaţie în cazul oamenilor şi al animalelor după căderea omului în păcat? Răspunsul este nu! Însuşi Dumnezeu a poruncit ca oamenii să mănânce carne de orice fel, dar să nu mănânce sângele adică sufletul animalului. Astfel în Geneza 9:3-4 NTR, Dumnezeu îi spune la Noe: Tot ce se mişcă şi are viaţă vă va fi hrană. Aşa cum v-am dat plantele verzi, acum vă dau totul. Dar să nu mâncaţi carne cu viaţa ei, adică cu sânge”. Iată! Noe şi urmaşii lui, potrivit poruncii, a primit permisiunea ca pe lângă plantele verzi să mănânce carne de orice fel, adică orice animal care se mişcă putea fi hrana omenirii cu excepţia sângelui, care reprezenta viaţa animalului şi pentru că viaţa nu era a omului, trebuia turnată pe pământ, în semn că ea este returnată Creatorului (Geneza 1:24).

A respectat Noe şi urmaşi săi legea alimentară din Levitic 11 şi Deuteronom 14? Cu toate că el a cunoscut deosebirea animalelor curate de cele necurate (Geneza 7:2), el a primit poruncă de la Dumnezeu să mănânce  Tot ce se mişcă şi are viaţă”, deci el putea să mânânce orice fel de carne, nu doar din cele curate! Cu siguranţă că nu doar cele curate se mişcă şi au viaţă!!!

Mai târziu, Dumnezeu schimbă această poruncă şi dă naţiuni Israel o poruncă nouă prin Moise, în care îi permite Israelului să mănânce doar din animalele curate şi descrise în  Levitic 11 şi Deuteronom 14. Dar se ridică întrebarea: pentru cine a fost dată această lege?

Legea lui Dumnezeu dată prin Moise a fost dată Israelului, naţiunii cu care Dumnezeu a încheiat un legământ la Muntele Sinai, în Psalm 147:19-20 (Biblia Cornilescu – dacă nu se face vreo precizare citatele sunt luate din Biblia Cornilescu) citim următoarele: „El descoperă lui Iacov cuvântul Său, lui Israel, legile şi poruncile Sale. El n-a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui”. Iar în Deuteronom 33:10, la fel întăreşte spunând: Ei învaţă pe Iacov poruncile Tale şi pe Israel legea Ta; Ei pun tămâie sub nările Tale şi ardere de tot pe altarul Tău” (vezi şi Levitic 27:34).

Doar cei dintre naţiuni care se circumcideau şi veneau să locuiască în Israel, puteau ţine legea (Levitic 17:10,Levitic 17:12; Exod 12:43-49).

Legea lui Moise, inclusiv restricțiile alimentare ale ei va fi valabilă pentru cei din Israel și pentru prozeliții la iudaism, circumciși după lege, din necazul cel mare, care după Armaghedon vor locui pământul în mileniu (Isaia 66:15-24). Despre această moştenire a ţări lor: Israelul, în mileniu vorbesc aproape toţi profeţii (Isaia 44:1-5; Ieremia 31:35-40; Ezechiel 37:21-28; cap. 38-39; Osea 3:4-5; Ioel 3:6-20; Amos 9:11-15; Obadia 17-21; Mica 7:18-20; Tefania 3:12-20; Zaharia 12:1-10; cap.13,14; Romani cap.11).

Dar ziua venirii Domnului Isus, nu va aduce doar posibilitate de salvare pentru ei, ci şi de purificare, în ziua aceea, două tremii vor fi nimicite, doar unii evrei nu vor pierii, o treime purificată, numită în Scripturi: „Rămăşiţa lui Israel” (Zaharia 12:8-9; Tefania 3:12-13).

Rămășița lui Israel și prozeliții vor păzi legea (Zaharia 14:12-21; Mica 4:1-4), care este o umbră a lucruriilor viitoare, dar corpul adică adunarea creștină este a lui Christos, și ei păzesc legea Lui, nu cea a lui Moise (Coloseni 2:16-17).

Pentru a limpezi şi mai clar această problemă să ne întrebăm: este această lege din  Levitic 11 şi Deuteronom 14 pentru creştini?

Conform cu învăţătura Noului Testament, legea în întregime a fost abrogată la moartea Domnului Isus pe cruce (Romani 7:4,Romani 7:6; Efeseni 2:15; Coloseni 2:14-17). Iar ucenicii Lui au primit un nou legământ mai bun (Ieremia 31:31-34; vezi şi Ezechiel 20:25; Evrei 8:6-13; Evrei 10:10-20) şi implicit o nouă lege (comp. cu Isaia 51:4-5), numită legea lui Cristos sau legea lui Dumnezeu (Romani 7:22; 1Corinteni 9:21). Ea mai este numită: legea Duhului de viaţă (Romani 8:2), legea libertăţii (Iacob 2:12); legea desăvârşită a libertăţii (Iacob 1:25); legea împărătească (Iacob 2:8), poruncile lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 14:12); poruncile lui Cristos (Ioan 14:15,Ioan 14:21; Ioan 15:10; 1Ioan 2:3).

Dar care sunt aceste legi sau porunci? Legea lui Cristos sunt toate poruncile Lui pe care găsim în Evanghelii sau date prin apostolii Săi (Fapte 1:2) şi consemnate în restul cărţilor Noului Testament. În Biblie găsim o deosebire dintre legea vechiului legământ şi legea noului legământ, apostolul Pavel face în 1Corinteni 9:20-21, o distincţie clară între legea iudeilor (toate cele 613 porunci pe care ei trebuiau să le ţină), şi despre care Pavel spunea că el ‚nu este sub aceea lege’; şi legea creştină, numită: „o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos”, sub care Pavel era. Această lege sunt poruncile date de Domnul şi de apostoli, şi scrise de Evanghelişti şi apostoli în Scripturile Creştine (Fapte 1:2; 1Corinteni 14:37). Noul legământ conţine peste 100 de porunci pe care le găsim consemnate prin inspiraţie divină în Scripturi Creştine. Această lege ne este săpată de Duhul lui Dumnezeu în inimă, însă nicăieri nu găsim că ei au poruncit sau reinstrodus legea din Levitic 11 şi Deuteronom 14 ca normă sau poruncă pentru creştini!

Dar ce spune legea lui Cristos despre alimentele cu care un creştin se poate hrăni?

Cu o anumită ocazie unii dintre partida fariseilor care crezuseră în Domnul Isus, susţineau ca şi neamurile să păzească legea lui Moise, cum au răspuns apostolii prin Duhul Sfânt la această problemă? Să citim Fapte 15:5-11,Fapte 15:23-29„Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise. Apostolii şi presbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut. După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei, şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă. Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus...Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, presbiterii (Sau: bătrânii.) şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri, care Sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!  Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor, şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea; noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să-i trimitem la voi,...Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.”

În acest pasaj se arată că unii dintre evreii care au crezut în Isus, susţineau obligativitatea pentru cei dintre neamuri să se circumcidă şi să păzească legea lui Moise. Însă apostolii călăuziţi de Duhul Sfânt au hotărât următoarele restricţii pentru neamuri: să se ferească de: 1. Lucrurile jertfite idolilor; 2. De consumarea sângelui; 3. Şi a animalelor sugrumate (din care nu s-a scurs sângele); 4. De desfrânare. Toate aceste restricţii existau şi înainte de a fi dată legea prin Moise (ferirea de idolatrie – Geneza 35:3-4; de sânge şi animale sugrumate – Geneza 9:3-4; de desfrânare – Geneza 12:15-18; Geneza 39:9).

Cu toate că a existat ocazia ca legea din Levitic 11, să fie reintrodusă ca poruncă pentru neamuri, apostolii nu au făcut acest lucru, arătând că resticţia în ce priveşte alimentele, se reduce la a nu mânca din lucrurile jertfite idolilor, din sânge sau animale sugrmate din care nu s-a scurs sângele. Ba mai mult, apostolii răspund la pretenţia acelora care susţineau legea prin cuvintele: „Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duh Sfânt ca şi nouă (care am păzit legea). N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile PRIN CREDINŢĂ . Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe gâtul ucenicilor un jug (legea) pe care nici părinţii noştri nici noi nu l-am putut purta ? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus Cristos.” Deci apostolii explică clar că creştinii dintre neamuri nu mai sunt sub lege, deci nici sub obligativitatea de a respecta obligaţiile legii.

Dar nici chiar în listele cu porunci de mai târziu, care le completează pe acestea din Fapte 15, şi care apar în epistole, nu menţionează nimic de obligativitatea respectării lui Levitic 11.

Însuşi Domnul Isus, în Marcu 7:15-19, ne învaţă:  „Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă. După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta. El le-a zis: «Şi voi sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna?» A zis astfel, făcând toate bucatele curate”. În cartea de doctrină adventistă, se explică pasajul din Evanghelia după Marcu, arătând-se că Domnul Cristos nu înlătură deosebirea dintre hrana curată şi cea necurată. Ei spun că rostul acestui pasaj este doar acela ca ucenicii să ştie că a mânca cu mâinile nespălate nu îi întinează ceremonial.

Oare aşa stau oare lucrurile? Dacă citim conluzia Evanghelistului Marcu, concluzie scrisă prin inspiraţia divină vedem că Domnul Isus a susţinut nu doar că a mânca cu mâinile murdare nu te întinează ceremonial, ci chiar că nici un aliment nu ne poate întina, căci nu intră în inimă, ci în pântece, şi prin urmare nici un aliment nu este necurat, pentru că concluzia Evanghelistului la cuvintele Domnului Isus este clară: „A zis astfel, făcând toate bucatele curate”. Iată, evanghelistul Marcu a înţeles corect prin Duhul şi a scris prin inspiraţia Duhului Sfânt, că afirmaţia Domnului Isus cu privire la ceea ce întinează pe om, se referă la faptul că toate alimentele sunt curate. Domnul Isus când a rostit aceste cuvinte, El „a declarat toate alimentele curate” conform cu versiunea Christliche Literatur – Verbreitung, 1993 a N.T. (CLV)!

Ca să fim convinşi de faptul că El vorbea despre alimente şi nu numai despre mâini nespălate, versetul 17 ne arată că ucenicii au fost surprinşi de afirmaţia publică făcută de Domnul. De ce? Pentru că ei cunoşteau bine, din Levitic 11 şi Deuteronom 14:1-19, lista cu animalele curate şi necurate. Domnul Cristos nu îi lasă pe ucenici în confuzie şi finalizează, într-o convorbire particulară, subiectul început în public. El le spune: „Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?” (v.18) El le arată ucenicilor, că păcatele care vin din interior spurcă pe om (v.20-23). Iar Marcu încheie expunerea prin următorul edict, dat de Domnul Isus Cristos: „zicând aceasta a declarat toate alimentele curate” (CLV). Această frază nu lasă loc de interpretare. Chiar în manualul de doctrină adventistă se recunoaşte faptul că cuvântul grecesc folosit pentru bucate este „bromata”, care descrie orice fel de mâncare posibilă. Deci toate mâncărurile sunt făcute curate de Domnul Isus Cristos, indiferent din ce carne de animal sunt preparate.

Astfel în momentul afirmaţiei Domnului, se aduce o modificare limitărilor impuse de legea lui Moise cu privire la animalele curate şi necurate, declarând toate animalele curate, şi prin urmare toate alimentele curate. El are autoritatea aceasta, pentru că El a fost delegat de Autorul şi Dătătorul legii: Dumnezeu. Acesta nu este singurul loc în care Domnul Cristos aduce modificări legii lui Moise[1]. Să ne amintim că, în loc de răzbunare faţă de vrăjmaşi (cum scrie în lege), El cere iubirea vrăjmaşilor. De la Domnul Cristos încoace, nu mai sunt restricţii alimentare! Aşa a spus El, iar noi ne conformăm întocmai. Despre eliberarea de dieta legii lui Moise citim şi în dialogul dintre Dumnezeu şi apostolul Petru, în capitolul 10 al cărţii Faptele Apostolilor.

În Fapte 10:11-16 (BC), citim: „L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.” „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer”.

Vedenia lui Petru din cartea Faptele Apostolilor este bine cunoscută de creştini. Totuşi, cei ce susţin legea, interpretează această viziune ca referindu-se doar la neamuri şi nu la curăţirea alimentelor! Ei susţin că acele animale necurate reprezintă neamurile care erau necurate, erau fără legea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu le-a curăţit şi pregătit ca şi ele să poată primi mântuirea prin Cristos.

Da, este adevărat că viziunea lui Petru avea rolul să-l ajute pe Petru, să meargă la oamenii naţiunilor, să intre la ei în casă şi să le predice evanghelia, fără viziunea divină el nu ar fi făcut aşa ceva (Fapte 11:1-3). Însă dacă animalele necurate din viziune sunt un simbol pentru neamuri, cum putea fi oamenii naţiunilor curăţiţi, dacă simblul pentru ei: animalele necurate nu au fost ele prima dată curăţite? Astfel Dumnezeu curăţeşte animalele necurate, curăţeşte simbolul pentru neamuri, şi apoi îi dă vedenia prin care Petru înţelege că neamurile sunt curăţite şi pregătite pentru Evanghelia lui Cristos.

De fapt, textul este clar: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Dumnezeu a curăţit animalele necurate, ba chiar îl îndeamnă pe Petru: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă”, cum putem noi să spunem contrariu.

Prin această experienţă, Petru este pregătit să găzduiască fără reţinere în casa centurionului Corneliu, un neevreu, şi să poată mânca liber alimente care fuseseră interzise de dieta legii. Pentru a fi convinşi că Petru a mâncat hrană care era interzisă de lege, să ne uităm foarte pe scurt în capitolul care urmează (cap.11:2,3): „Îl mustrau cei tăiaţi împrejur, şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mâncat cu ei”. Petru nu spune aici: „Fiţi liniştiţi, am mâncat numai mâncare evreiască”, ci le răspunde că Dumnezeu i-a poruncit (în viziunea avută la Iope) să nu se abţină de la a mânca lucruri interzise de lege. El le subliniază celor ce îl interogau că lucrul acesta s-a făcut de trei ori, ceea ce arată siguranţa hotărârii lui Dumnezeu. Finalul pasajului ne arată că cei tăiaţi împrejur s-au potolit şi L-au slăvit pe Dumnezeu. Totuşi, doctrina adventistă continuă să implementeze anumite lucruri cu privire la dietă, care sunt de mult abrogate!!!

Apostolii Petru şi Pavel nu au ţinut dieta legii. Biblia ne spune în Galateni 2:11-16 (BC): „Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi  împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?” Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii”.

Acest episod din Galateni vine să reconfirme faptul că atât Petru, cât şi alţi israeliţi care au fost creştinaţi, au mâncat împreună cu oamenii naţiunilor, au mâncat din mâncarea lor care nu era conform legii, pentru că neamurilor nu li s-a dat niciodată porunca din Levitic 11, ci doar abţinerea de la carnea hertfită idolilor, de la sânge şi animale sugrumate.

Versetul 12 ne spune că, şi la Antiohia, Petru s-a comportat aşa cum l-a învăţat Dumnezeu în Fapte 10, a mâncat cu neamurile, s-a simţit una cu ei, nu a avut reţineri în a consuma orice fel de mâncare, care se consuma între neamuri. Se întâmplă, însă, un mic incident. La Antiohia sosesc şi alţi iudei, neeliberaţi de restricţiile legii cu privire la alimentaţie. Pentru ca ei să nu fie judecaţi de aceştia, de teama lor Petru a început să se ferească şi să stea deoparte când neamurile luau masa, el nu a mai mâncat împreună cu neamurile aşa cum a făcut în casa lui Corneliu. Aceasta era o ipocrizie. Pavel ne spune în următorul verset că şi alţi iudei, printre care şi Barnaba, au fost prinşi în acest laţ al făţărniciei. Ce face Pavel în această situaţie? El trebuia să aleagă între a fi de partea adevărului sau a-l proteja pe Petru. Pavel alege să susţină adevărul Evangheliei şi îl mustră pe Petru în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?” Atât Pavel, cât şi Petru, ştiau bine că neamurile nu trebuie silite să trăiască la fel ca iudeii. Ei fuseseră prezenţi la Conciliul de la Ierusalim, unde se hotărâse prin Duhul Sfânt dieta alimentară pentru neamuri. Desigur, evreilor puteau avea o alimentaţie conformă legii ca o practică a specificului naţional evreiesc şi nu ca pe obligativitate, căci Petru a mâncat din mâncarea neamurilor în casa lui Corneliu, iar Pavel spune, în versetul 16: „Nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele legii”, aceasta implică faptul că ţinerea dietei alimentare a legii, nu mai ajută cu nimic în relaţia cu Dumnezeu, evreii fiind una în Cristos cu neamurile, erau astfel şi ei liberi să mănânce ceea ce Dumnezeu a curăţat (Fapte 10:14-15).

Apostolii sub inspraţia lui Dumnezeu declară în epistole că creştinul poate să mănânce orice aliment. În 1Corinteni 10:25-28, se spune: Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor” să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”

Iată apostolul Pavel tratează în prima epistolă către corinteni, problema mâncării din lucrurile jerfite idolilor. În acel timp la măcelărie, în piaţă, se vindea carne din jertfele aduse înaintea idolilor, apostolul Pavel nu dă nici o interdiţie cu privire la animale curate sau necurate, el le spune prin inspraţia Duhului: „Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă”, el nu îi învaţă pe creştini să facă o diferenţiere între animalele curate şi necurate, iar animalele aduse ca jertfe nu erau doar din cele curate potrivit legii, Antiohus Epifanus a adus o scroafă ca jertfă pe alatarul din Ierusalim.

Creştinul nu doar că putea mânca din tot ce se vindea pe piaţă, dar dacă era invitat la un necredincios, el era sfătuit de Pavel să mănânce din tot ce îi pune necredinciosul pe masă, fără să cerceteaze. De ce să mănânce din tot? Deoarece „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el”, şi cu siguraţă că şi animalele necurate ca porcul, sunt toate ale Domnului şi sunt cuprinse pe pământ!

Doar dacă creştinul era avertizat că mănâncă din lucrurile jerfite idolilor, atunci respectând interdicţia din Fapte 15:28-29, el trebuia să refuze o astfel de mâncare de dragul conştinţei unora, care s-ar fi poticnit dacă ar fi mâncat din lucrurile jertfite idolilor.

Cu o altă ocazie, apostolul Pavel, spune despre lege: A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti, şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu. Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti” (Coloseni 2:14-23 BC).

Iată, se declară clar şi fără echivoc, în Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, că Domnul Isus a şters înscrisul cu porunci la cruce. La ce se referă acest zapis sau înscris? Acest înscris conţinea toate cele 613 porunci ale legii dată de Dumnezeu prin Moise, el era cartea legământului, care conţinea „toate cuvintele Domnului” şi pe temeiul căruia Dumnezeu a încheiat legământul cu Israel prin Moise (Exod 24:1-8). În acest înscris erau toate poruncile, înclusiv cele 10 porunci, dar şi legea alimentaţiei din Levitic 11. Acest înscris a fost şters, şi prin urmare comentează Pavel prin inspiraţie:  Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat”. Deoarece legea a fost anulată, înscrisul şters, nimeni nu mai are dreptul să ne judece că nu ţinem legea în ce priveşte mâncarea!

Apostolul Pavel prin inspiraţie arată, că ascultând din nou de lege ne este răpit premiul alergării, şi am căzut într-o smerenie falsă, urmând gândurile firii pământeşti şi „nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu”. Pavel mai explică că dacă „aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru! El spune despre aceste interdicţii alimentare predicate şi învăţate de iudaizanţi că sunt: „porunci şi învăţături omeneşti”, care chiar dacă „au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup”, totuşi aceste restricţii, „nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti”. Ele nu te ajută să-ţi răstigneşti firea păcătoasă şi să trăieşti pentru Cristos şi în El.

În prima scrisoarea către Timotei, apostolul Pavel, îl învaţă pe Timotei şi prin extensie pe noi toţi, cum  „trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului” (1Timotei 3:15). El învaţă că duhurile înşelătoare: „opresc...întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune”. Apostolul Pavel sub călăuzirea Duhului Sfânt, confirmă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri”. De ce orice făptură, orice animal poate fi mâncat? Deoarece orice aliment este „sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune”. El precizează clar şi în Epistola către Tit 1:15, că Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate”. Iată pentru cei curaţi toate alimentele sunt curate, dar pentru cei necuraţi care îşi îndreaptă mintea spre basme evreieşti şi porunci date de oameni care nu sunt din adevăr (Tit 1:14), „nimic nu este curat”, până şi „mintea şi cugetul le sunt spurcate”, nu doar alimentele!

În concluzie, este bine ca să nu ne lăsăm „amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit” (Evrei 13:9).

            Dar ce putem spune despre adventiştii reformişti şi alţii care susţin o dietă bazată exclusiv pe vegetale fără carne? Astfel unii susţin că în epoca creştină, credincioşii să nu mănânce deloc carne, ei aduc argumente din Geneza 1:29, argument ce l-am dezbătut la începutul broşuri, fiind vorba de viaţa perfectă în Grădina Eden înainte de căderea omului în păcat. Dieta adventistă nu se opreşte la animalele curate ci merge mai departe, la vegetarianism. Vom vedea, în cele ce urmează, de ce adventiştii încurajează vegetarianismul. Doctrina adventistă numeşte vegetarianismul „dieta originală dată omului de Dumnezeu”. Prin aceasta, ei nu exclud

folosirea cărnii animalelor curate în acord cu legea, dar sugerează că cei credincioşi ar fi mai bine să fie vegetarieni. Aşa cum am văzut, Dumnezeu nu a schimbat numai dieta omului ci şi multe alte lucruri. A greşit Dumnezeu că a modificat diferite lucruri? Absolut nu! El este Suveran şi Atotştiutor. Noi trebuie să lăsăm să ni se schimbe mentalitatea şi să nu Îi spunem lui Dumnezeu că ce a fost la început a fost cel mai bine.

Felul în care se explică originea Bisericii în doctrina adventistă este un alt motiv care îi determină să aplice vegetarianismul bisericii lor. Biserica a început cu Adam şi Eva, spun ei. În mod indirect, rezultă că şi Biserica de astăzi este bine să fie vegetariană, dat fiind faptul că „Biserica din Eden“ a fost vegetariană. În aceeaşi carte de doctrină, Israel este considerat Biserica lui Dumnezeu. Însă conform Bibliei, Israel nu este tot una cu Biserica (1Corinteni 10:32). Biserica nu a apărut în Eden, nici cu ocazia formării naţiunii Israel. În Matei 16:18, Cristos spune: „Eu voi zidi Biserica Mea.” Cuvântul „Mea”, distinge adunarea lui Cristos de toate celelalte adunări din lume. Doar de când Domnul Isus a botezat primii ucenici, care s-au născut din nou, şi care au fost numiţi de Ioan Botezătorul: mireasă” (Ioan 3:29).  După botezul lui Isus, a existat un grup de credincioşi botezaţi care L-au urmat pe Domnul Isus. S-au dus cu Cristos la nunta din Cana Galileii „Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui (Ioan 2:1). Acest grup loial de ucenici botezaţi a constituit prima adunare de pe faţa pământului, iar Cristos a fost Fondatorul ei. O dovadă este că într-o anumită ocazie, Domnul Isus întinde mâna spre cei 12 ucenici, şi afirmă: „Iată mama mea şi fraţii mei!” (Matei 12:48-50; Marcu 3:35), iar fraţii lui Isus sunt trupul Lui (Evrei 2:11), iar trupul Său este biserica (Coloseni 1:18).

Apoi pe lângă aceste lucruri, Dumnezeu nu condiţonează salvarea (mântuirea) de o anumită dietă. Un alt argument al lor, este: „Bine este să nu mănânci carne” (Romani 14:21). Textul acesta în integralitatea lui nu susţine că este interzis să mănânci carne, ci să nu mănânci carne atunci când această mâncare cu carne este o pricină de poticnire pentru alţii. Astfel în Romani 14:21„Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.

În Romani cap. 14, apostolul Pavel, vorbeşte de libertatea creştinului în ce priveşte alimentaţia, el spune: „Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească ca să stea” (Romani 14:1-4).

Pavel ne spune că cel care este slab în credinţă, mănâncă doar verdeţuri, dar cel tare în credinţă, mănâncă „de toate”! Deci nu doar alimente pe baza listei din Levitic 11, ci el poate „să mănânce de toate”!

Pavel îi cheamă la toleranţă reciprocă, dacă unii din cauza unei încredinţări sau din motive de sănătate, mănâncă doar verdeţuri, ei trebuie să tolereze pe cei ce mănâncă de toate şi invers. El afirmă în mod clar: „Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine” (Romani 14:14-15,Romani 14:21-22). În versetul 14, Pavel dă propria lui mărturie cu privire la dieta impusă de lege. El foloseşte o expresie foarte puternică. El spune: „Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus”. Un cuvânt mai aproape de original pentru „sunt încredinţat” este „am fost convins”. În textul grecesc, verbul este la diateza pasivă, ceea ce înseamnă că altcineva l-a convins pe Pavel de faptul că nu mai este sub restricţiile legii în ceea ce priveşte alimentaţia. Cine este acela care l-a convins pe apostolul Pavel? Desigur, este Domnul Isus Cristos. Iată cum ar suna versetul într-o traducere mai fluentă: „Eu ştiu, pentru că am fost convins (de Domnul Isus) că nimic nu este necurat în sine”. Nu Pavel a fost acela care, de dragul schimbării, a renunţat la dieta legii, ci Domnul Isus Cristos a făcut această schimbare în viaţa lui. Pavel ne explică faptul că un lucru este necurat, doar pentru cel care îl consideră necurat. Deci problema nu este din partea lui Dumnezeu, ci din partea omului. Credinţa omului este slabă şi nu îi dă voie să înţeleagă corect planul lui Dumnezeu.

 

Anexă:

Ellen G. White a introdus vegetarianismul în mişcarea adventistă.

Autoarea vegetarianismului în mişcarea adventistă este Ellen G. White. Iată, pe scurt, cum s-au întâmplat lucrurile. În anul 1869, Ellen G. White scrie următoarele: „N-am dat deloc înapoi de când am adoptat reforma sănătăţii. N-am dat înapoi nici un pas de când a strălucit prima oară lumina din cer pe cărarea mea, referitor la acest subiect. A renunţat la tot dintr-o dată, la carne şi la unt şi la trei mese. ....am renunţat la aceste lucruri din principiu. Am luat poziţie faţă de reforma sănătăţii din principiu” - Mărturii, Vol. 2, p. 371-372.

Cu toate că în anul 1850, James White a scris un articol în favoarea consumului de carne de porc de către creştini. Iată cum încheia acest articol: Unii din fraţii noştri au adăugat „carnea de porc” pe lista lucrurilor interzise de Duhul sfânt şi de apostolii şi lideri adunaţi la Ierusalim. Dar ne simţim îndemnaţi să protestăm împotriva unei asemenea acţiuni deoarece contravine învăţăturii clare a Sfintei Scripturi. Să punem o „povară” mai mare pe umerii ucenicilor decât i s-a părut potrivit Duhului Sfânt şi apostolilor Domnului nostru Isus Hristos? Dumnezeu să ne ferească. Deoarece decizia lor a fost corectă, întrebarea a primit răspuns şi a fost cauza bucuriei din biserici şi trebuie să ne răspundă şi nouă la această întrebare odată pentru totdeauna”The Present Truth Vol. I., Noiembrie., 1850. - Nr. 11. Iată hotărârea apostolilor, din Fapte cap. 15, interpretată în mod corect!

Dar să vedem ipocrizia lui E. Ehite:

Doamna White pretinde că a devenit vegetariană înainte de 1869, totuşi, după patru ani de zile, aflăm că a mâncat vânat şi carne de raţă într-o călătorie în munţii din Colorado: „De câteva zile, mai aveam doar puţine provizii. Multe din ele se duseseră deja. . . . Sigur că aşteptam provizii de trei zile dar n-au venit. Willie s-a dus la lac după apă. Am auzit puşca lui şi am descoperit că împuşcase două raţe. O adevărată binecuvântare, căci avem nevoie să trăim din ceva” - Manuscrisul 12, 1873, p. 3 (MR 7, p. 346)

Iată un alt citat din aceeaşi călătorie: „Un tânăr din Noua Scoţie venise de la vânătoare. Avea un sfert de căprioară. Călătorise 20 de mile cu căprioara în spate...Ne-a dat o bucăţică din carne, din care am făcut supă. Willie a împuşcat o raţă care venea chiar la timp, căci proviziile noastre se împuţinau rapid” - Manuscris 11, 1873. Scos de Fundaţia Ellen G. White Washington, D.C. Aprilie 11, 1985 (MR 14, p. 353).

Ce s-a întâmplat cu poziţia pe care a luat-o, bazându-se pe un principiu? Se pare că există excepţii la regulile ei de sănătate, cel puţin pentru ea. Deşi doamna White deplângea „neglijenţa” altora când era vorba de supunerea faţă de reformele ei de sănătate.

Citate din EGW despre consumul de carne:

„Lucrătorii noştri să nu dea un exemplu rău prin consumul de carne. Ei şi familiile lor să trăiască în lumina reformei sănătăţii. Lucrătorii noştri nu trebuie să bestializeze natura lor şi a copiilor lor” (Spalding and Magan, p. 211).

„Dacă a existat o vreme când dieta trebuia să fie cât mai simplă, aceasta e cea de acum. Nu trebuie să punem carne în aţa copiilor noştri. Influenţa ei se manifestă prin excitarea şi întărirea pasiunilor josnice şi are tendinţa de a omorî puterea morală. Grăunţele şi fructele gătite fără grăsime şi cât mai naturale posibil ar trebui să fie mâncarea de pe mesele celor ce pretind că se pregătesc pentru trecerea în cer” (Mărturii, Vol. 2, p. 352). „Cei care au primit instrucţiuni cu privire la răul consumului de carne...nu vor continua să-şi hrănească pofta pentru mâncare despre care ştiu că e nesănătoasă. Dumnezeu cere ca poftele să fie curăţate şi să fie practicată negarea de sine cu privire la lucrurile care nu sunt bune. E o lucrare ce trebuie făcută înainte ca poporul Lui să poată sta înaintea Lui ca un popor desăvârşit” (Mărturii, Vol. 9, p. 153).

Dar în ce priveşte persoanea ei, ea însăşi încălca regulile: „În unele cazuri, eram nevoită să mănânc puţină carne... Când nu puteam obţine carnea de care aveam nevoie, am mâncat câteodată puţină carne...”– Fragment din Manuscrisul 852, p. 2

Doamna White tot nu renunţase la carne prin 1880. Iată un fragment dintr-o scrisoare pe care i-a scris-o sorei ei Elizabeth în timp ce călătorea (Scrisoarea 6a, 1880): „Joi dimineaţă, ne-am sculat învigoraţi datorită somnului. La ora opt, am luat o parte din carnea presată de pui, pe care ne-a dat-o matroana sanatoriului, am pus-o într-un vas şi am aşezat-o pe aragaz şi astfel ne-am bucurat la micul dejun de supă caldă de pui. Dimineaţa era foarte rece iar mâncare caldă era foarte gustoasă. ... Avem mult spaţiu şi mâncare bună din belşug. Sora McComber a ars puiul. Will a ars carnea dimineaţa următoare”– Fragmente din Manuscris Vol. 11, p. 142, 147.

Se pare că exista hrană din belşug la sanatoriu, totuşi White a mâncat pui, pus la dispoziţie de matroana sanatoriului. Apoi a luat puiul presat cu ea în călătorie şi l-a mâncat la micul dejun, în tren: „Din nou, am făcut o supă bună şi caldă din puiul nostru presat”. (MR 20, p. 302). Sigur că doamna White putea să-şi fi plănuit o dietă vegetariană în această călătorie. Era cea de-a cincisprezecea călătorie pe ruta aceasta, aşa că ştia exact la ce să se aştepte. Totuşi, în vreme ce se bucura de carnea de pui, îi sfătuia pe adventiştii care priveau această călătorie să „ia cu ei coşurile cu mâncare, pline cu fructe şi pâine bine coaptă”. Nu, nu li se îngăduia să încalce principiile reformei sănătăţii şi să se bucure de puţin pui „gustos”, ca şi E. W. („şefa lor”). Trebuiau să respecte reforma sănătăţii şi să trăiască cu pâine şi fructe! Frumos!

Doamna White a mâncat încă pe ascuns carne necurată timp de 13 ani după angajamentul ei public! În acest fragment din 1882 dintr-o scrisoare către nora ei, Mary Kelsey White, îşi exprimă slăbiciunea pentru heringi şi stridii: Mary, dacă poţi să-mi faci rost de o cutie cu heringi – unii proaspeţi – te rog, fă-o. Ultimii pe care i-a adus Willie sunt bătrâni şi amari. Dacă poţi cumpăra conserve, hai să zicem cam jumătate de duzină de roşii bune, te rog s–o faci. Vom ava nevoie de ele. Şi ia dacă poţi şi câteva conserve de stridii bune” (Scrisoarea 16, 1882, din 31 Mai1882, din Healdsburg, Calif.). Această scrisoare întăreşte afirmaţia lui Fannie Bolton că Ellen White a fost descoperită într-un restaurant „mâncând stridii mari şi crude cu oţet, piper şi sare”.

După spusele Dr. John Kellogg, doamna White şi-a sărbătorit întoarcerea din Europa în 1887 cu „un peşte mare la cuptor”. Când a vizitat sanatoriul din Battle Creek în anii următori, „cerea întotdeauna carne, de obicei pui prăjit” spre consternarea lui Kellogg şi a bucătarului care erau amândoi vegetarieni. La diferitele întruniri din tabără la care a luat şi ea parte, obiceiurile ei neglijente în ceea ce priveşte mâncarea au ajuns să fie cunoscute, în mare parte datorită propriilor ei copii. Kellogg şi-a amintit că l-a auzit odată pe Edson (J.E.) White în timp ce stătea în faţa cortului mamei sale şi strigând după o căruţă cu carne care trecea regulat pe acolo: „Hei, stai aşa! Ai peşte proaspăt?” „Nu,” a venit răspunsul. „Ai nişte pui proaspeţi?” Din nou răspunsul a fost „nu” iar J.E. a strigat din toţi plămânii „Mama vrea nişte pui. Grăbeşte-te să ne aduci” (Scrisoarea lui Kellogg către Ballenger, ian. 9, 1936).

La câţiva ani de la moartea mamei sale, Willie White vorbea despre greutatea mamei sale de a renunţa la carne. A descris greutatea cu care găsea bucătari vegetarieni şi povestea despre coşurile pentru prânz pline cu curcani, pui şi limbă la conservă. (Proorociţa sănătăţii, p. 171-172).

Conform pasajului din Levitic 11:10 orice vieţuitoare din apă fără aripioare şi solzi e „necurată”. Nu doar atât, dar mută vreme stridiile au fost considerate un afrodiziac. Sigur că James White a recunoscut acest lucru deoarece în 1870 i-a criticat pe toţi cei care mâncau stridii: Ce el de produse au cel mai mare preţ pe piaţă? Cele care stimulează această pasiune, pentru că dau naştere la dorinţe necurate. Ce înseamnă tocăniţa asta de stridii şi crabi, supa de broaşte ţestoase şi fripturile de porumbei, păsările sălbatice, condimentele şi o grămadă de lucruri asemănătoare? Mâncate de multe ori înalta (?proasta) societate, mai ales pentru că dau naştere la dorinţe necurate! Oh! ruşine, unde-ţi e roşeaţa! Vreţi alte dovezi? Iată sudul fertil. Dar detaliile sunt prea revoltătoare, atât în ceea ce priveşte convieţuirea animalică dintre albi şi negri cât şi numărul de prostituate şi răufăcători din rândul negrilor! Lumea noastră e literal PLINĂ de senzualitate!” (Un apel solemn, “Răul şi remediul”). James i-a criticat pe cei care mâncau stridii datorită presupusei lor puteri de a stimula „dorinţe senzuale”. Totuşi, în mod surprinzător, propria lui soţie nutrea o slăbiciune pentru aceste creaturi interzise, necurate.

Pe 8 mai 1907, doctorul adventist Charles Stewart îi scria doamnei White o scrisoare în care o întreba de ce mânca stridii. Trei persoane, toate adventiste de ziua a şaptea, două din cele legate oficial de denominaţie, afirmă că timp de un anumit număr de ani după ce aţi primit lumina asupra reformei sănătăţii, aţi mâncat carne şi stridii. Două din aceste peroane mi-au spus personal că în ultimele 90 de zile aţi mâncat stridii în casele lor, într-una din ocazii în 1890. Altcineva a spus că v-a văzut mâncând stridii într-un restaurant. Dacă negaţi că aţi mâncat stridii şi declaraţi că afirmaţiile acestor două persoane sunt false, voi lua o declaraţie sub jurământ cu privire la această afirmaţie şi vă voi da numele celor două persoane în cauză în aşa fel încât pot fi chemaţi ca să dea o explicaţie. Doamna White n-a răspuns niciodată scrisorii lui Dr. Stewart, ea n-a negat afirmaţiile celor două peroane care au văzut-o mâncând stridii.

Abia în 1894 doamna White a renunţat de tot la consumul de carne la insistenţa unei catolice! „Dar atunci când egoismul de a lua viaţa animalelor pentru a ne satisface gusturile pervertite mi-a fost prezentat de o femeie catolică ce îngenunchea la picioarele mele, m-am simţit ruşinată şi apăsată. Am văzut totul într-o lumină nouă şi am spus că nu voi mai proteja măcelarii. Nu voi mai avea carnea cadavrelor pe masa mea” (Spalding and Magan, p. 38). Se pare că discuţiile ei cereşti cu îngerii n-au fost suficiente pentru a o convinge pe doamna White să renunţe la carne. Era nevoie de o femeie catolică care să o implore să renunţe la carne deoarece era greşit să ia vieţile animalelor! Te face să te întrebi câtă încredere avea în propriile ei viziuni!

La început, am spus că doamna White a declarat că a renunţat să mai mănânce unt în 1869. Mai apoi a declarat în 1870: „Nici untul şi nici carnea nu-şi au locul pe masa mea” Mărturii, Vol. 2, p. 487. În 1874, îi scria fiului ei Willie: „Tatăl tău şi cu mine am renunţat de tot la lapte, smântână, unt, zahăr şi carne de când am venit în California”. (Fragmente din Manuscris, vol. 14, p. 322)

Dar oare chiar a renunţat  „de tot”? În 1895 aminteşte că foloseşte unt „pentru gătit”: Cumpărăm unt pentru gătit de la crescătoriile unde există vaci sănătoase şi păşuni bune  (Sfaturi pentru dietă şi mâncăruri p. 488). Preşedintele adventist de ziua a şaptea A.G. Daniels, care a cunoscut-o pe doamna White timp de  40 de ani, a afirmat la o conferinţă din1919: „Am mâncat eu însumi kilograme de unt la masa ei şi zeci de ouă. Nu pot explica asta  în propria ei familie dacă cred că ea credea că sunt cuvintele Domnului pentru lume”.

După ce am văzut acest dovezi, e dureros de evident că doamna White nu urma chiar acele principii de sănătate pe care a pretins că le-a primit de la Dumnezeu şi pe care pretindea ca alţii să le urmeze. Practica ei nu corespundea cu învăţăturile ei despre sănătate. Citiţi cu atenţie următoarele afirmaţii ale lui Ellen White:

„Nu predic una şi practic alta. Nu prezint ascultătorilor mei reguli de viaţă pe care să le urmeze şi fac excepţie în cazul meu...” (Mesaje selectate, Cartea 2, p. 305). „Mai presus de toate, n-ar trebui să scriem în favoarea unui lucru pe care nu-l testăm în practică în familiile noastre, pe mesele noastre. E o disimulare, un fel de ipocrizie” (Sfaturi despre dietă şi mâncăruri, p. 468).

ÎNTREBĂRI: Isus a avut ceva de spus despre ipocriţii care puneau poveri grele pe umerii altora, în timp ce ei înşişi nu îndeplineau acele cerinţe: „Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte” - Matei 23:4.

În Didache, un document creştin timpuriu autorul îi sfătuieşte pe primii creştini cum să identifice un fals profet: „Dacă un profet învaţă adevărul şi totuşi nu practică ceea ce predică, atunci e un fals profet” - Didache 11:10.

Concluzii:

Pentru Ellen G. White, pretinsa „lumină primită din cer” cu privire la vegetarianism nu a avut efect timp de 25 de ani, ba mai mult, ea a mâncat carne necurată potrivit legii timp de 13 ani după angajamentul ei public! Totuşi, adventiştii au fost îndemnaţi să asculte de această „lumină”. Ea a practicat o religie specifică fariseilor: „Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte” (Matei 24:3).

Ellen G. White a fost convinsă să renunţe la carne, de către o femeie romano-catolică, nu de Dumnezeu. Motivul renunţării a fost luarea vieţii animalelor, nu Scriptura.

Aşa cum am văzut dovedit clar din Scriptură, Domnul Isus a declarat toate alimentele curate (Marcu 7:15-19), tot la fel Dumnezeu în Fapte 10:14-15. Duhul Sfânt împreună cu apostolii au considerat de bine să nu pună alte greutăţi peste ucenici, decât abţinerea de la consumul sângelui şi de la animale sugrumate, şi de la lucrurile jertfite idolilor (Fapte 15:28-29). Iar apostolii spun acelaşi lucru în epistole (Romani 14; 1Corinteni 10:25-27; Coloseni 2:14-23; 1Timotei 4:1-4; Tit 1:15; Evrei 13:9.

Daca cineva, din considerente pur medicale, sau din cauza călăuzirii divine, devine vegetarian, este foarte bine. Dieta trebuie să aibă o bază medicală, sau de îndrumare personală, ea este doar o încredinţare personală, nu putem face reguli pentru alţi creştini care au libertatea de mânca din toate!



[1] Textul din Matei 5:17-18, se referă nu la poruncile legii, ci la profeţiile legii, că Cristos nu a venit să desfiinţeze profeţiile, ci să le împlinească. Legea ca porunci fiind ştearsă la cruce (Efeseni 2:15; Coloseni 2:15-17).