Introducere:

Adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu Îl are pe Dumnezeul Bibliei (Ioan 17:3,Ioan 17:17), pe Cristosul Cel Viu şi adevărat (1Corinteni 1:2; 1Tesaloniceni 1:1), şi pe Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Ea are Evanghelia Domnului Isus (Fapte 5:42; Romani 15:19), Evanghelia veşnică (Apocalipsa 14:6), ea are învăţătura lui Dumnezeu (Ioan 7:16-18; 2Ioan 1:9), ea păzeşte credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna(Iuda 1:3 - Noua Traducerea Românească 2007 - sigla NTR).

Adunarea lui Dumnezeu a fost născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la învăţătura lui Cristos, nu o i-a înainte (2Ioan 1:9), ea stăruie în învăţătura apostolilor  (Fapte 2:42).

Orice om poate deosebi adunarea lui Dumnezeu, cea biblică, de o grupare religioasă, cercetând învăţătura acelei grupări, dacă ea corespunde cu ceea ce este scris în Biblie sau nu?

Se poate cerceta: roada, comportamentul, faptele unei grupări, dacă corespund sau nu cu comportamentul învăţat de Cristos, căci Însuşi Domnul a spus: Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune – Matei 7:16-18.

Cu o altă ocazie Domnul a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” – Ioan 13:34-35.

Pe lângă comportament, se mai poate cerceta manifestările spirituale, dacă sunt de la Duhul Sfânt sau de la alte duhuri, dacă sunt daruri spirituale date de Dumnezeu sau daruri contrafăcute de Satan (comp. Cu 1Tesaloniceni 5:19-21; 1Ioan 4:1).

Însă dacă învăţătura sau doctrina unei grupări, nu corespunde cu Biblia, atunci şi roadele şi manifestările spirituale sunt de la alte duhuri, nu de la Duhul Sfânt. Este imposibil ca un izvor de apă să producă şi apă amară şi apă dulce (comp. cu Iacob 3:11).

Prin urmare, acest material nu va analiza, roada cultului adventist sau comportamentul adventist, ci voi anliza învăţătura, doctrina, crezul, dacă ea este biblică sau nu!

Însuşi Domnul Isus a spus în Ioan 7:17: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine”.

Prin urmare, dacă suntem sinceri, vom ajunge să cunoaştem dacă o învăţătură este de la Dumnezeu sau nu!

Apostolul Petru, le scrie creştinilor următorul avertisment: Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică. Mulţi îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite...”. Apostolul Petru avertizează că vor exista „învăţători falşi”, care vor strecura erezii, şi învăţând ceea ce Domnul nu a învăţat, implicit ei se vor lepăda de Domnul Adevărului!

Creştinul este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1Timotei 6:3), căci alt fel, a crezut în zadar (1Corinteni 15:1-2)!

Un grup care nu are învăţătura lui Dumnezeu, ci are un amestec, de grâu cu paie (Ieremia 23:28), de erezii şi lucruri luate din Biblie, nu poate fi adunarea lui Dumnezeu! Deoarece este scris: „Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul?” (1Corinteni 5:6 NTR). Iar în altă parte: „Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului, tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava” - Ecleziast 10:1.

Apoi, adunarea lui Dumnezeu este născută din Cuvântul adevărului (Iacob 1:18), dintr-o sămânţă bună, nu dintr-o sămânţă impură (corcită), ea, este curăţită de Cristos prin Cuvânt (Efeseni 5:26-27). Ea trebuie să ajungă în final la  „cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos” – Efeseni 4:13. Este aceasta ţinta adunării tale? Desăvârşirea în cunoştinţă şi în toate!

Chiar dacă vine şi amăgirea, duhuri de înşelare, ea primeşte mustrarea, se pocăieşte, se îndreaptă (Apocalipsa 2:14-16; 3:1-3). Iubite cititor, acceptă corectarea adunarea unde mergi? Dacă li se arată cu Biblia că au învăţături greşite, se corectează ei, îşi revizuiesc crezul? Se pocăiesc?

Să vedem în continuare:

 

O CERECETARE A „MĂRTURIEI DE CREDINŢĂ A CULTULUI ADVENTIST”, PRIN PRISMA BIBLIEI!

 

În cartea: „Manualul bisericii”, la cap. 2, “Punctele fundamentale de credinţă ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea”, se afirmă: “Adventiştii de Ziua a Şaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez şi susţin anumite principii fundamentale de credinţă ca fiind învăţături ale Sfintelor Scripturi. Aşa cum sunt prezentate mai jos, ele reflectă modul de înţelegere şi exprimare ale învăţăturii Sfintelor Scripturi de către biserică...” [sublinierile îmi aparţin].

Să vedem în continuare, dacă credinţa adventistă este una biblică aşa cum pretinde:

„2. Trinitatea

Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane veşnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotştiutor, mai presus de toate şi omniprezent. El este infinit şi dincolo de înţelegerea omenească, totuşi cunoscut în măsura în care El Se revelează. El este pentru veşnicie vrednic de închinare, adorare şi slujire din partea întregii creaţiuni (Deuteronom 6:4; Matei 28:19; 2Corinteni 13:14; Efeseni 4:4-6; 1Petru 1:2; 1Timotei 1:17; Apocalipsa 14:7).”

3. Tatăl

Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Suveranul întregii creaţiuni. El este drept şi sfânt, plin de milă şi har, încet la mânie şi bogat în dragoste statornică şi în credincioşie. Toate atributele şi puterile descoperite în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt de asemenea reprezentări ale Tatălui (Geneza 1:1; Apocalipsa 4:11; 1Corinteni 15:28; Ioan 3:16; 1Ioan 4:8; 1Timotei 1:17; Exod 34:6-7; Ioan 14:9).”

În primul rând, dragă adventist, nici un text biblic postat ca argument nu susţine această teorie a trinităţii preluată din  „creştinătatea apostată” a lui Constantin!

Apoi este o contrazicere în crez, dacă „Toate atributele şi puterile descoperite în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt de asemenea reprezentări ale Tatălui”, înseamnă că doar Tatăl este Dumnezeu, Fiul şi Duhul doar Îl reprezintă pe Dumnezeu, însuşirile lor, nefiind a lor ci a Tatălui care lucrează prin ei (comp. cu Ioan 14:10; 1Corinteni 12:3-6).

Luând textele pe rând, vedem că în Deuteronom 6:4, se mărturiseşte că Iehova este unul singur, nu trei!

În Matei 28:19, chiar în Biblia Cornilescu folosită de adventişti, nu se învaţă că cei trei ar forma un Dumnezeu!

Apoi în 2Corinteni 13:14; Efeseni 4:4-6, vedem cum Dumnezeu este distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt.

Iar pasajele din 1Petru 1:2; 1Timotei 1:17; Apocalipsa 14:7, mărturisesc un singur Dumnezeu, pe Tatăl!

În continuare adventiştii mărturisesc:

„4. Fiul

Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile şi prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mântuitorul şi Judecătorul lumii. Dumnezeu adevărat din veşnicii, El a devenit şi Om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. A trăit şi a fost ispitit ca orice fiinţă omenească, dar a exemplificat în mod desăvârşit neprihănirea şi dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu şi a dovedit că este Mesia, Cel făgăduit de Dumnezeu. A suferit şi a murit de bună voie pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru, a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri, ca să mijlocească în Sanctuarul ceresc pentru noi. Isus va reveni în slavă pentru eliberarea finală a poporului Său şi  restatornicirea tuturor lucrurilor (Ioan 1:1-3,Ioan 1:14; Coloseni 1:15-19; Ioan 10:30; 14:9; Romani 6:23; 2Corinteni 5:17-19; Ioan 5:22; Luca 1:35; Filipeni 2:5-11Evrei 2:9-18; 1Corinteni 15:3,1Corinteni 15:4; Evrei 8:1,Evrei 8:2; Ioan 14:1-3).” .

Păi dacă Isus este Fiu, El nu poate fi „Dumnezeu adevărat din veşnicii”! Ori este Dumnezeu, dar atunci nu este Fiu, ori dacă este Fiu, El are un început!

Apoi dacă „Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos”, înseamnă că Fiul este unul care a intrat în altul! Asta se înţelege din această formulare „teologigă” (mai degrabă filozofică) dar nu biblică! Fiul nu s-a întrupat în Isus, ci Fiul a devenit carne, conf. cu Ioan 1:14!

Apoi se mărturiseşte următoarele:

„5. Duhul Sfânt

Dumnezeu Duhul cel veşnic a luat parte activă împreună cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune, la întrupare şi la răscumpărare. El este Cel care a inspirat pe scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viaţa lui Hristos. El atrage şi convinge fiinţele omeneşti, iar pe aceia care răspund îi înnoieşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul pentru a fi totdeauna cu copiii Lui, El oferă daruri spirituale bisericii, o împuterniceşte să dea mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevărul (Geneza 1:1,Geneza 1:2; Luca 1:35; 4:18; Fapte 10:38; 2Petru 1:21; 2Corinteni 3:18; Efeseni 4:11-12; Fapte 1:8; Ioan 14:16-18,Ioan 14:26; 15:26-27; 16:7-13).” .

Dacă Duhul este Dumnezeu, atunci El nu poate fi trimis, El trimite! Dumnezeu nu este trimisul nimănui!

Un alt punct de doctrină nebiblic este:

„8. Marea luptă

Întreaga omenire este acum implicată într-o mare luptă între Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa şi la suveranitatea Sa în univers. Acest conflict a început în ceruri, atunci când o fiinţă creată, înzestrată cu libertatea de alegere,  prin înălţarea de sine a devenit Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, şi a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. El a introdus spiritul răzvrătirii în lumea noastră, ducând pe Adam şi pe Eva să păcătuiască. Păcatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu în omenire, la dezordine în lumea creată şi, în cele din urmă, la distrugerea acesteia prin potopul care a cuprins întreaga omenire. Urmărită de întreaga creaţiune, această lume a devenit scena conflictului universal, din care, în cele din urmă, Dumnezeul dragostei va fi îndreptăţit. Pentru a ajuta pe poporul Său în acest conflict, Hristos trimite Spiritul Său cel Sfânt şi  îngeri credincioşi să-l călăuzească, să-l apere şi să-l susţină pe calea mântuirii (Apocalipsa 12:4-9; Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:12-18; Geneza 3; Romani 1:19-32; 5:12-21; 8:19-22; Geneza 6-8; 2Petru 3:6; 1Corinteni 4:9; Evrei 1:14).”.

Dumnezeu nu are nevoie să fie îndreptăţit, El nu are nevoie să dovedească nimănui că are dreptul de a conduce, sau că El are un caracter drept, pentru că Iehova fiind Dumnezeu, implicit prin Sine, El are şi atributul de Atot-Stăpânitor (1Cronici 29:11; 1Timotei 6:15-16). El nu dă socoteală la nimeni, El nu trebuie, şi de fapt nici nu caută să se justifice în faţa creaturilor Sale! Această doctrină a „îndreptăţirii” sau „marea luptă” este o blasfemie în faţa lui Dumnezeu!

Biblia spune în Romani 9:20-21 NW: „Dar, de fapt, cine eşti tu, omule, să-i întorci vorba lui Dumnezeu? Îi va spune lucrul modelat celui ce l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“ Cum? Nu are olarul autoritate asupra lutului ca din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru o întrebuinţare onorabilă şi altul pentru o întrebuinţare neonorabilă?

Dumnezeu nu are nevoie să se justifice, să caute să-şi dovedească dreptatea! Dumnezeu nu dă socoteală de faptele Lui (Iov 33:13; Iov 36:23), El face ce Îi place (Psalm 115:3), El este suveran, El este Creatorul! 

Creaturile fidele nu pun la îndoială suveranitatea Lui, iar Dumnezeu nu îşi va justifica suveranitatea în faţa Diavolului, pur şi simplu Satan va gusta din puterea Stăpânirii Lui, fiind zdrobit fără drept de apel!

Domnul Isus a venit să înveţe în naţiunea Israel (Matei 15:24; Ioan 1:10), o naţiune care recunoştea suveranitatea lui Iehova, El nu a predicat niciodată despre „îndreptăţirea lui Dumnezeu”. El nu a dus nici o luptă pentru a demonstra caracterul drept a lui Dumnezeu! Aceasta este o sconeală demonică! Isus nu a căutat să justifice dreptul lui Dumnezeu de a conduce, de fapt evreii nu puneau la îndoială dreptul lui Dumnezeu de a conduce!

Domnul Isus a predicat Regatul lui Dumnezeu, un Regat care se manifesta prin El şi apostolii Săi, care făceau: vindecări, minuni, semne, expulzări de demoni (Matei 12:28), dar ei nu au încercat niciodată să dovedească dreptul lui Dumnezeu de a conduce, sau Suveranitatea Sa, fiind trimişi la o naţiune (Matei 10:6) care era deja în legământ cu Dumnezeu şi care Îl recunoşteau pe Iehova ca Suveran!

Să vedm un alt punct din crez:

„14. Botezul

Prin botez, noi mărturisim credinţa noastră în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a umbla într-o viaţă nouă. Astfel, noi recunoaştem pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, devenim poporul Lui şi suntem primiţi ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor şi al primirii Duhului Sfânt. Botezul este săvârşit prin scufundarea în apă şi este condiţionat de mărturisirea credinţei în Isus şi de dovada pocăinţei. El trebuie să fie precedat de instruirea în adevărurile Sfintelor Scripturi şi de primirea învăţăturilor ei (Romani 6:1-6; Coloseni 2:12-13; Fapte 16:30-33; 22:16; 2:38; Matei 28:19,Matei 28:20).”

Conform Scripturilor botezul nu este un simbol, un simbol nu poate mântui (1Petru 3:21).

Dacă vedem simbolul unui spital, o cruce roşie, simbolul nu-l poate scăpa pe un om bolnav sau accidentat, dar spitalul poate! Sau dacă vedem simbolul unui restaurant, simbolul nu-l poate scăpa de foamete pe un om care moare de foame, dar restaurantul cu alimentele din el da!

Botezul ca simbol, este o teorie falsă şi o Evanghelie falsă!

Să vedem un alt punct din crezul adventist:

„15. Cina Domnului

Cina Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Hristos, ca expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său şi a-l întări. Când ne împărtăşim, noi proclamăm cu bucurie moartea Domnului, până va reveni El. Pregătirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocăinţa şi mărturisirea. Învăţătorul a instituit serviciul spălării picioarelor, care înseamnă o reînnoire a curăţirii, o expresie a bunăvoinţei de a ne sluji unul altuia în umilinţă creştină şi de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei Domnului este deschis tuturor credincioşilor creştini (1Corinteni 10:16,1Corinteni 10:17; 11:23-30; Matei 26:17-30; Apocalipsa 3:20; Ioan 6:48-63; 13:1-17).”.

În primul rând, Cina Domnului nu este doar un simbol! Biblia nu învaţă nicăieri că Cina Domnului este doar un simbol? Să nu uităm că Pavel, explică cuvintele Domnului, potrivit căreia, pâinea este o părtăşire cu trupul lui Isus, şi tot la fel rodul viţei este o părtăşire cu sângele Domnului vărsat (1Corinteni 10:16)! De ce Pavel care comentează ulterior cuvintele Domnului, nu a spus că pâinea şi vinul este o împărtăşire cu simbolul trupului şi al sângelui, şi de ce spune el în 1Corinteni 10:16 că: „Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos? Astfel dacă pâinea şi rodul viţei ar fi doar un simbol, Pavel ar fi putut spune că este o părtăşie cu simbolul trupului şi a sângelui, dar el spune clar că prin cină, noi avem „părtăşie cu sângele lui Cristos…părtăşie cu trupul lui Cristos”!

Să vedem un alt punct din mărturia adventistă:

„16. Darurile spirituale şi slujirea

Dumnezeu acordă tuturor membrilor bisericii Sale din toate vremurile daruri spirituale pe care fiecare membru urmează să le folosească pentru binele comun al bisericii şi al omenirii, într-o slujire plină de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfânt, care dă fiecăruia în parte după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-şi îndeplini funcţiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit Scripturii, între aceste daruri se află: credinţa, vindecarea, profetizarea, propovăduirea, învăţarea, administrarea, împăcarea, compasiunea, slujirea cu sacrificiu de sine şi binefacerea pentru încurajarea şi ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemaţi de Dumnezeu şi înzestraţi de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de biserică, cum ar fi: lucrarea pastorală, evanghelistică, apostolică şi de învăţare. Ele sunt necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea lucrării de slujire, pentru dezvoltarea bisericii în vederea atingerea maturităţii spirituale, cum şi pentru promovarea unităţii credinţei şi a cunoaşterii de Dumnezeu. Atunci când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca ispravnici credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este protejată de influenţele distructive ale învăţăturilor false, îşi primeşte creşterea de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste (Romani 12:4-8; 1Corinteni 12:9-11,1Corinteni 12:27,1Corinteni 12:28; Efeseni 4:8,Efeseni 4:11-16; Fapte 6:1-7; 1Timotei 3:1-13; 1Petru 4:10-11).” .

O singură întrebare am pentru adventiştii sinceri: se manifestă în congregaţia ta darurile, ca de pildă: prorcia, vorbirea în alte limbi, vindecarea, minunile ? Fi sincer cu tine însuţi, trupul lui Cristos nu se schimbă, după cum nici Cristos nu se schimbă (Evrei 13:8). Dacă aceste manifestări lipsesc, atunci mişcarea adventistă nu este trupul lui Cristos!

O altă teorie este:

„17. Darul profeţiei

Printre darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii rămăşiţei şi s-a manifestat prin lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sunt un izvor continuu de adevăr învestit cu autoritate, şi adevăr care oferă bisericii mângâiere, călăuzire, instruire şi îndreptare. Ele arată clar că Biblia este etalonul după care trebuie să fie verificată orice învăţătură şi experienţă (Ioel 2:28,Ioel 2:29; Fapte 2:14-21; Evrei 1:1-3; Apocalipsa 12:17; 19:10).” .

Conform cu Ioel 2:28-29 şi Fapte 2:14-21, acest dar va fi pentru mulţi (deci el nu se manifestă doar printr-o persoană), chiar şi pentru copiii creştinilor, întrebare: se manifestă acest dar în comunităţile adventiste, au ei ei: visuri, viziuni, prorocii, mesaje supranaturale de la Dumnezeu? Dacă nu, atunci ei nu sunt biserica lui Dumnezeu (comp. cu 1Corinteni 14:1).

Să vedem o altă învăţătură adventistă:

„18. Legea lui Dumnezeu

Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Hristos. Ele exprimă dragostea, voinţa şi scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportarea şi relaţiile umane şi sunt obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile.Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său şi etalonul judecăţii lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidenţă păcatul şi trezesc simţământul nevoii după un Mântuitor. Mântuirea se realizează prin har şi nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin şi are ca rezultat un simţământ al stării de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre faţă de Dumnezeu şi a interesului pentru semenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viaţa şi întăreşte în acest fel mărturia creştină (Exod 20:1-17; Psalm 40:7,Psalm 40:8; Matei 22:36-40; Deuteronom 28:1-14; Matei 5:17-20; Evrei 8:8-10; Ioan 15:7-10; Efeseni 2:8-10; 1Ioan 5:3; Romani 8:3-4; Psalm 19:7-14).

19. Sabatul

După cele şase zile ale creaţiunii, Creatorul binefăcător S-a odihnit în ziua a şaptea şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca memorial al creaţiunii. Porunca a patra a Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului ca zi de odihnă, de închinare şi de slujire, în armonie cu învăţăturile şi exemplul lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune plăcută cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Este un simbol al răscumpărării prin Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a credincioşiei noastre şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Impărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legământului veşnic dintre El şi poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus până la apus, este o celebrare a lucrării de creaţiune şi răscumpărare a lui Dumnezeu (Geneza 2:1-3; Exod 20:8-11; Luca 4:16; Isaia 56:5,Isaia 56:6; 58:13,14; Matei 12:1-12; Exod 31:13-17; Ezechiel 20:12,Ezechiel 20:20; Deuteronom 5:12-15; Evrei 4:1-11; Levitic 23:32; Marcu 1:32).” .

Răspunsul biblic şi în iubire este următorul: Dumnezeu a dat legea naţiunii Israel (Psalm 147:19-20), El nu a lucrat aşa cu celelalte naţiuni. Apoi cele zece porunci fac parte din vechiul legământ nu din noul! Nicăieri Scripturile nu afirmă că sâmbăta ar fi un semn din noul legământ!

Da, cu toate că Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea şi a binecuvântat-o (Geneza 2:1-3), El nu a poruncit lui Adam şi soţiei lui Eva să celebreze, tot la şapte zile, o zi de odihnă.

Până în Exod 16, Dumnezeu nu face vreo aluzie la sabat pentru oameni. Sunt oameni care afirmă că chiar înainte de Moise, oamenii au respectat sabatul, mă întreb pe ce bază Biblică fac această afirmaţie? Căci relatarea Biblică lasă să se înţeleagă că Adam şi Eva nu au primit decât următoarele porunci consemnate în Scriptură: 1) De a se înmulţi, de a umple pământul şi de a-l supune, şi a stăpânii orice vieţuitoare (Geneza 1:28); 2) De a lucra şi a îngriji grădina Edenului (Geneza 2:15): 3) De a mânca din orice pom, cu excepţia pomului cunoştinţei binelui şi a răului (Geneza 2:16-17).

Prin urmare, în Eden nu s-a dat vreo poruncă referitoare la un sabat săptămânal sau de alt fel. Pur şi simplu având porunca de a umple pământul şi de a-l ‚supune’, ei nu aveau vreo interdicţie de a lucra, de a culege fructe din pomi, în vreo zi anume. Ei se odihneau când se simţeau obosiţi şi lucrau când credeau de cuviinţă.

Dumnezeu I-a spus lui Adam următoarele: Şi lui Adam i-a zis:…Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în TOATE ZILELE VIEŢII TALE.(Geneza 3:17). Deci Dumnezeu declară clar, că Adam şi urmaşii lui vor putea munci în toate zilele, fără a ţine vreo zi de odihnă specială. Aceasta nu înseamnă că ei urmau să nu se mai odihnească; ci, ei se odihneau când au dorit, fără a avea vreo poruncă specifică în această privinţă. Acest lucru reiese şi din relatarea cu Noe, care a primit poruncă să construiască arca, fără ca Dumnezeu să-i interzică vreo zi în care să nu lucreze (Geneza 6:13-22).

În vechime există multe exemple de oameni credincioşi care au fost oameni ai lui Dumnezeu, chiar prieteni cu Dumnezeu, fără a ţine sabatul, ca de pildă: Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isac, Iacob, Iosif, etc. (Evrei 11:4-22; Iacob 223). Astfel credincioşii care au trăit înainte de Moise, nu au primit vreo poruncă de a ţine sabatul, cu toate că au avut ocazia să primească această poruncă. De pildă Noe, când a construit corabia, Dumnezeu putea să-i spună să nu lucreze la corbie în ziua a şaptea dar nu i-a spus (Geneza 6:13-14). De asemenea, după potop, Dumnezeu a dat porunci lui Noe şi urmaşilor acestuia, fără a menţiona vreo zi de odihnă (Geneza 9:1-6). Şi Avraam care a fost prietenul lui Dumnezeu, a primit porunci; ca de exemplu, cea despre circumcizie, fără a primi vreo lege despre o zi de odihnă (Geneza 17:10-14). Da, a existat o perioadă de timp, când oamenii cu toate că au avut o bună relaţie cu Dumnezeu, nu li s-a poruncit să ţină sabatul; astfel aceştia vor primi viaţă veşnică fără a ţine sabatul.

Apoi, cele 10 porunci şi sabatul erau incluse în vechiul legământ. Acest lucru este arătat clar în Exod 34:27-28, unde cele 10 porunci sunt numite: Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci.” (vezi şi Exod 9:4; Exod 34:10-27). Astfel decalogul sunt numite: cuvintele legământului. Care legământ? Legământul cu Israel la Sinai, prin Moise (Exod 34:27-28; Deuteronom 4:13; 9:9). Şi nu este vorba de legământul cel nou făcut prin Isus.

Prin urmare, oamenilor dintre naţiuni nu li s-a dat ţinerea sabatului, căci ei nu făceau parte din primul legământ şi prin urmare nici legile lui Dumnezeu nu erau pentru ei (Psalm 147:19-20). Doar cei dintre naţiuni care se circumcideau şi veneau să locuiască în Israel, puteau ţine legea şi deci şi sabatul; dar dacă nu se circumcideau nu puteau păzi legea (Levitic 17:10,Levitic 17:12; Exod 12:43-49).

Sabatul era un semn special şi distinct, între poporul Israel cu care Dumnezeu a făcut un legământ, şi Iehova Dumnezeul lui Israel, iar prin urmare acesta nu era dat pentru toate naţiunile (Exod 31:12-17). Sabatul le aducea aminte iudeilor, de faptul că au fost robi şi fără odihnă în Egipt, de unde au fost eliberaţi de Dumnezeu (Deuteronom 5:15). De aceea ţinerea sabatului, era strâns legată de poporul Israel (Exod 34:4,Exod 34:10,Exod 34:28), singura naţiune căreia i s-a ordonat să îl respecte. Alte naţiuni nu puteau ţine sabatul că ele nu au fost eliberate din robia egipteană. Apoi, odată cu abolirea vechiului legământ de la Sinai, şi semnul vechiului legământ, sabatul (Exod 31:16; Levitic 26:44-46), a fost abolit. Şi aşa şi este normal, nu are cum să mai existe un semn, dacă legământul pe care îl reprezintă semnul nu mai există.

Apoi, Dumnezeu prin Pavel face în 1Corinteni 9:20-21, o distincţie clară între legea iudeilor (toate cele 613 porunci pe care ei trebuiau să le ţină), şi despre care Pavel spunea că ‚nu este sub aceea lege’; şi legea creştină, numită: „o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos”, sub care Pavel era, din păcate adventişti nu fac această distincţie!

Această lege sunt poruncile date de Domnul şi de apostoli, şi scrise de Evanghelişti şi apostoli în N.T (Fapte 1:2; 1Corinteni 14:37). Această lege ne este săpată de Duhul lui Dumnezeu în inimă.

Însă atunci când le vorbeşte despre legea lui Cristos (Galateni 6:2), susţinătorii sabatului întreabă: Care este legea aceasta? Unde o găsim scrisă? Ce conţine ea? Tocmai punând aceste întrebări, ei se dau de gol, că nu cunosc noul legământ, şi legea aferentă acestui nou legământ făcut prin Cristos! Ei nu cunosc această lege numită şi legea lui Cristos (Galateni 6:2), legea lui Dumnezeu (Romani 7:22; 1Corinteni 9:21), legea Duhului de viaţă (Romani 8:2), legea libertăţii (Iacob 2:12); legea desăvârşită a libertăţii (Iacob 1:25); legea împărătească (Iacob 2:8), poruncile lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 14:12); poruncile lui Cristos (Ioan 14:15,Ioan 14:21; Ioan 15:10; 1Ioan 2:3).

În noul legământ, sabatul spiritual înlocuieşte sabatul din ziua a şaptea! Este interesant, că Biblia în Evrei cap.3,4 vorbeşte de o intrare şi o rămânere în odihna lui Dumnezeu (Evrei 3:3); nu de un ciclu, cum este sabatul fizic, în care intri şi ieşi. Iar acest sabat spiritual este echivalentul sabatului săptămânal din vechiul legământ. De unde ştim asta? Din versetele următoare: Evrei 4:10-11: „Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.

Deci, cine intră în această odihnă, care nu este ciclică, ca sabatul săptămânal, ci este permanentă, este în fiecare zi, „se odihneşte şi el de lucrările lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale”.

Când s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale? În ziua şaptea după cum precizează şi Pavel în acest context: „Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.” (Evrei 4:4). În concluzie, dacă poporul lui Dumnezeu se odihneşte în fiecare zi, şi Scriptura care este infailibilă, spune că poporul creştin se odihneşte aşa cum s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea, atunci fără tăgadă putem afirma că sabatul spiritual permanent este echivalentul sabatului din a şaptea zi!

A ţine sabatul săptămânal însemnă a anula sabatul spiritual, deoarece nu îl consideri echivalentul şi înlocuitorul celui spiritual, şi desfiinţezi textul care spune clar: Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”...Rămâne deci o odihnă sabatică (care este în fiecare zi) pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui (cea permanentă), se odihneşte şi el de lucrările lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale (în ziua a şaptea). Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta (permanentă), pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.”

Dacă pentru Israel a imita odihna lui Dumnezeu a însemnat să respecte sabatul săptămânal, pentru creştini, poporul noului legământ, a imita sau a intra în odihna lui Dumnezeu, însemnă a accepta acest sabat spiritual care este în fiecare zi.

Drag cititor, dacă consideri că sabatul spiritual potrivit Scripturii, este echivalentul şi înlocuitorul sabatului săptămânal, atunci e inutil să mai ţii un sabat din vechiul legământ, odată ce el a fost înlocuit, ori respecţi umbra, ori respecţi realitatea, şi intri în adevărata odihnă poporului lui Dumnezeu.

Acest sabat spiritual, odată cu venirea lui Isus pe pământ, care ne-a făcut tuturor acestă invitaţie în Matei 11:28-30: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.

Iar de fiecare dată, când cineva se naşte cu adevărat din nou, prin Cuvântul Adevărului, nu printr-un cuvânt răstălmăcit, intră în odihna lui Dumnezeu, deoarece el prin credinţă, acceptă lucrarea făcută de Cristos la cruce, şi astfel el se poate odihni de lucrările lui, căci nu mai trebuie să facă lucrări pentru a fi salvat; ci, să accepte lucrarea lui Cristos, care este completă şi perfectă (Evrei 10:10,Evrei 10:14), şi care a încheiat lucrarea de ispăşire pentru om. Fie ca să intrăm în odihna lui Dumnezeu, şi să rămânem în această odihnă binefăcătoare.

Un studiu amănunţit despre sabat vezi în cartea: „Carte este ziua de odihnă”.

O altă erezie adventistă este:

„23. Lucrarea Domnului Hristos în sanctuarul ceresc

Există un sanctuar în ceruri, adevăratul cort întemeiat de Dumnezeu, nu de om. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor binefacerile jertfei Sale de ispăşire aduse pe cruce, odată pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea Sa ca Marele Preot şi Şi-a început lucrarea de mijlocire la data înălţării Sale. În 1844, la sfârşitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultima fază a lucrării Sale de ispăşire. Aceasta este lucrarea judecăţii de cercetare, care constituie o parte a îndepărtării finale a păcatului, simbolizată prin curăţirea vechiului sanctuar iudaic din Ziua ispăşirii. În acest serviciu simbolic, sanctuarul era curăţit prin sângele animalelor jertfite, însă lucrurile cereşti sunt curăţite prin jertfa desăvârşită a sângelui lui Hristos. Judecata de cercetare descoperă fiinţelor cereşti cine sunt cei adormiţi în Hristos şi socotiţi vrednici să aibă parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii sunt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, fiind astfel gata să fie strămutaţi în Împărăţia Sa veşnică. Această judecată stabileşte dreptatea lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a celor ce cred în Isus. Ea arată că cei care au rămas credincioşi lui Dumnezeu vor primi Împărăţia. Încheierea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca sfârşitul timpului de probă al omenirii, înaintea celei de-a doua veniri (Evrei 8:1-5; 4:14-16; 9:11-28; 10:19-22; 1:3; 2:16,17; Daniel 7:9-27; 8:13,14; 9:24-27; Numeri 14:34; Ezara 4:6; Levitic 16; Apocalipsa 14:6,Apocalipsa 14:7; 20:12; 14:12; 22:12).” .

Conform doctrinei adventiste, în anul 1844 a început curăţirea sfântului locaş din ceruri şi a început judecata. Bazat pe cartea Daniel şi pe cartea Evrei, ei au construit o doctrină, numită: „judecata de cercetare”, şi susţin cum că în 1844 Domnul s-a aşezat la dreapta scaunului din cer (Evrei 8:1) şi a început curăţirea sanctuarului (Daniel 8:13,Daniel 8:14), de păcatele recunoscute şi mărturisite de la începutul istoriei şi depuse asupra sanctuarului. Judecata care a început în 1844 are caracter investigativ, de cercetarea a evidenţelor, de selectare a persoanelor care au trăit şi l-au iubit pe Domnul. Când lucrarea de ispăşire din sanctuar va fi terminată, fiecare om rămâne la caracterul dobândit până la aceea data, orice schimbare este îngheţată, este închiderea harului, Domnul Isus îşi încheie lucrarea de apărare, părăseşte sanctuarul şi posibilitatea de iertare nu mai există. Apoi încep evenimentele revenirii Domnului.

A doua sesiune de judecată, este pentru cei ne-mântuiţi din faţa tronului Alb (Apocalipsa 20:11-15). Iar toţi vor fi consumaţi de foc din cer de care vor avea parte atâta îngerii răi cât şi oamenii rebeli.

Este această doctrină Biblică? Sunt aceste date adevărate şi Biblice?

Când Cristos nu S-a întors fizic, aşa cum s-a prezis, în 1844, adventiştii au inventat o învăţătură pentru a încerca să explice că ceva s-a întâmplat de fapt în 1844. Conform acestei învăţături, Ziua cerească a Ispăşirii a început în 1844, iar Isus S-a mutat dintr-o încăpere a sanctuarului în alta, închizând uşa după El:

„Această uşă n-a fost deschisă până nu s-a terminat mijlocirea lui Isus în Locul Sfânt al sanctuarului în 1844. Apoi Isus S-a ridicat şi a închis uşa Locului Sfânt şi a deschis uşa Locului Preasfânt, a trecut dincolo de a doua perdea, unde stă acum lângă chivot şi unde se află speranţa Israelului. Am văzut că Isus închisese uşa locului Sfânt şi nici un om n-o poate deschide; Şi că a deschis uşa locului Preasfânt şi nimeni n-o poate închide.(Apocalipsa 3:7-8).” Scrieri timpurii, p. 42

„Aşa că atunci când Hristos a intrat în Sfânta sfintelor pentru a sfârşi lucrarea ispăşirii, El Şi-a terminat lucrarea în prima încăpere.” Tragedia veacurilor, p. 428

Unde S-a dus Cristos când S-a înălţat?

Făcând comparaţie între dovezile biblice găsite în descrierea din Vechiul Testament a Zilei ispăşirii (Levitic 16) cu descrierea din Noul Testament a Zilei Ispăşirii (Evrei 9) vom descoperi exact când a avut loc Ziua Ispăşirii.

„Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.." Evrei  9:24

Unde e „prezenţa lui Dumnezeu”?

„Domnul a zis ui Moise: „Vorbeşte fratelui tău Aaron şi spune-i să nu intre tot timpul în sfântul locaş, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în nor. - Levitic 16:2

Observaţie: Locul prezenţei lui Iehova Dumnezeu în cortul din Vechiul Testament era deasupra capacului chivotului, pe scaunul harului din Locul Preasfânt. Pentru ca Cristos să intre în „prezenţa lui Dumnezeu” trebuia să intre în Locul Preasfânt ca să apară înaintea scaunului harului lui Dumnezeu.

A deschis Isus drumul spre Locul Preasfânt a înălţarea Sa?

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său... - Evrei 10:19-20

Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să im ajutaţi la vreme de nevoie. - Evrei 4:16

Observaţie: Isus ne-a deschis calea spre Locul preasfânt după ce s-a înălţat şi a ajuns în cer şi s-a prezentat lui Dumnezeu cu sângele Său, ca să putem aduce cererile noastre direct la „tronul harului” La tronul lui Dumnezeu prin Cristos. Tronul harului este Scaunul Harului din Locul preasfânt unde se află „prezenţa lui Dumnezeu”.

ÎNTREBARE: Cum puteau oamenii păcătoşi să aibă acces în locul preasfânt unde este Dumnezeu (Evrei 4:14-16; Evrei 9:11-14,Evrei 9:24; Evrei 10:18-29), timp de 1800 de ani, până în 1844 dacă Domnul Isus nu a deschis încă uşa locului prea sfânt, şi dacă El nu făcea lucrarea de ispăşire din locul preasfânt?

Există o „perdea” literală în Cer?

Toate lucrurile din cortul din Vechiul Testament arătau spre lucrarea lui Cristos în sanctuarul ceresc, „perdeaua”, era un simbol a lui Isus: „Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o E, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său. Evrei 10:19-20

Isus Cristos este perdeaua conform cu Evrei 10:19,Evrei 10:20! Tocmai de aceea, observaţi ce s-a întâmplat când a murit Isus:

Perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două de sus până jos” - Marcu 15:38.

Ruperea perdelei, arăta că Cristos deschisese calea spre Locul Preasfânt. Cristos Însuşi este perdeaua care s-a rupt. La fel cum preotul din Levitic slujea în cortul pământesc, preoţia cerească” (1Petru 2:9) a credincioşilor are acces în cortul ceresc. Spre deosebire de preoţia din Levitic, totuşi, preoţia cerească are acces direct la tronul harului prin calea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o Cristos prin perdeaua care e trupul Său. Prin urmare, avem acces în Locul preasfânt prin Cristos. Deoarece perdeaua s-a rupt, nu mai există două încăperi în templu, adică: Sfânta şi Sfânta Sfintelor, ci doar una: Sfânta Sfintelor sau Locul Preasfânt, în care intră atât marele Preot: Isus, cât şi creştinii care sunt preoţi ai lui Dumnezeu.

Concluzie

Nu există nici măcar un cuvânt în Noul Testament care să arate că Isus S-a mutat din Locul Sfânt în Locul Preasfânt la un anumit moment în istorie. Dimpotrivă, toate dovezile biblice arată că Cristos a împlinit Ziua Ispăşirii la înălţarea Sa:

Ø Cristos a venit ca Mare preot în templul Său (Evrei 9:11).

Ø A intrat acolo cu sângele Său (Evrei 9:12).

Ø A curăţat copiile cereşti cu sângele Său (Evrei 9:23).

Ø A intrat în prezenţa lui Dumnezeu (Evrei 9:24).

Ø Sângele Lui a curăţat poporul Său de păcate (Evrei 9:14).

Ø Ispăşirea a fost făcută (vezi Evrei 10:11-14). La înălţarea Sa, Cristos a împlinit toate aspectele Zilei Ispăşirii descrise în Levitic 16!

Această învăţătură despre „judecata de cercetare”, este nebiblică, din multe motive, unul dintre ele este că ispăşirea prezentată de AZS ca începând în 1844, este opusă ispăşirii complete învăţate de biserica creştină şi anulează cartea Evrei care afirmă clar şi fără echivoc: „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat PENTRU TOTDEAUNA la dreapta lui Dumnezeu.” (Evrei 10:12). Cristos a plătit pe deplin pentru păcatele noastre, ispăşindu-le pe deplin. Nici un alt verset din Scriptură nu învaţă altfel.

În plus, cele 2300 de zile din Daniel 8:14 sunt zile, căci este vorba de 2300 de seri şi dimineţi, şi aici nu se aplică principiul de un an pentru o zi din Daniel 9:24-26, deoarece este clar vorba de zile de 24 de ore menţionându-se, „seri” şi „dimineţi”.

Ele încep în viitor, când se va opri jertfa necurmată (Daniel 8:9-14; Daniel 11:31-35). Observaţi afirmaţiile AZS şi apoi verificaţi textele Biblice aferente, şi veţi vedea că nici un text nu susţine afirmaţiile lor:  

JUDECATA DE CERCETARE: începută în anul 1844, în Sanctuarul ceresc: Descrierea scenei judecaţii: Apocalipsa 14:7; Daniel 7:9-10. (Textele nu se referă la anul 1844 şi la o judecată de cercetare).

Cine este judecat cu aceasta ocazie? 1Petru 4:17, Toţi cei care au intrat vreodată in slujba lui Hristos, luând asupra lor Numele Lui. [în 1Petru 4:17 este vorba de judecata de la casa lui Dumnezeu din primul secol care s-a manifestat prin îngăduirea unor persecuţii peste creştinii de atunci cu scop de cernere, vezi v.16-19].

Cine este Mijlocitorul? (Daniel 7:13-14). Isus, în calitate de Mare Preot şi Avocat al celor credincioşi: Ioan 2:1; Evrei 9:24; Evrei 7:25; Evrei 4:15-16. Scena în care Domnul Isus se înfăţişează înaintea Tatălui în favoarea celor credincioşi este descrisa în Daniel 7:13.

[Daniel 7:13-14 este o înfăţişare nu pentru a Mijloci pentru cineva; ci, pentru a primi: stăpânire, glorie, etc.]

Care sunt efectele acestei judecaţi de cercetare? Soarta fiecărui om va fi hotărâtă, fie spre viaţa veşnică, fie spre moarte veşnică: Apocalipsa 22:11-12. De acesta judecată este nevoie pentru ca la revenirea Sa, Domnul Hristos să-i poată răsplăti pe cei găsiţi pregătiţi: Apocalipsa 22:12.

[Soarta este hotărâta nu în 1844, ci la venirea Domnului, atunci are loc judecata nu mai devreme, după cum afirmă clar Biblia în 1Corinteni 4:5„De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” (vezi şi Matei 19:28; Matei 25:31-33; Romani 14:9-13)].

Textul din Apocalipsa 22:11-12 nu vorbeşte de o sfinţire a credincioşilor după 1844, sau de o persistare în întinare a celor nedrepţi după 1844, cum interpretează AZŞ acest pasaj, ci acest proces are loc chiar de atunci când a scris Ioan cartea (vezi v.9-11). Comentariile sunt de prisos, în Biblie nu găsim doctrina „judecăţii de cercetare”, ba mai mult, informaţiile şi învăţăturile Bibliei, infirmă o astfel de teză şi ca principiu şi ca date cronologice.

Să vedem o altă erezie adventă:

„26. Mileniul şi sfârşitul păcatului

Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos împreună cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. In timpul acesta, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi. Pământul va fi în totul pustiu, fără locuitori, dar ocupat de Satana şi îngerii lui. La sfârşitul mileniului, Domnul Hristos, cu sfinţii Săi şi cu cetatea sfântă, va coborî din ceruri pe pământ. Atunci morţii nelegiuiţi vor fi înviaţi şi împreună cu Satana şi îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc de la Dumnezeu îi va mistui şi va curăţi pământul. Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de păcat şi de păcătoşi (Apocalipsa 20; 1Corinteni :6,1Corinteni :23; Ieremia 4:23-26; Apocalipsa 21:1-5; Maleahi 4:1; Ezechel 28:18,19).”.

În primul rând, judecata morţilor are loc după mileniu conform cu Apocalipsa 20:4-6, 11-14, apoi pământul nu este pustiu ci pe el locuiesc neamuri (Apocalipsa 20:3), iar satan este aruncat în abis, în adîncul pământului nu pe pământ (comp. Apocalipsa 20:1-3 cu Apocalipsa 9:1).

 

Concluzie

Biblia arată că de cunoaşterea singurul Dumnezeu adevărat, depinde viaţa veşnică! Domnul Isus a spus că „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu (Ioan 17:3 NTR). Toţi cei ce mărturisesc trinitatea, un Dumnezeu în trei persoane, nu-L cunosc nici pe Tatăl, singurul Dumnezeu adevărat, nici pe Isus Cristos trimisul Său, ei singuri se descalifică pentru viaţa veşnică! Învăţătura despre Dumnezeu este cea mai importantă învăţătură a Scripturii, toţi care denaturează adevărata identitate a lui Dumnezeu, se închină şi au o relaţie cu un Dumnezeu fals, plăsmuit şi inventat de mintea bolnavă a unora care abat pe oameni de la adevăr.

Conform adevărului, Dumnezeu Triunic nu este Dumnezeul Bibliei, prima poruncă din cele 10, era: „Eu sunt Domnul [„Iehova” Sfânta Scriptură 1874], Dumnezeul tău, Care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine! Dumnezeul Bibliei este Iehova! Dumnezeu ne interzice să avem alţi Dumnezei, să ne închinăm lor, sau să-i invocăm (Deuteronom 11:26). Pedeapsa pentru închinarea la dumnezei falşi este nimicirea, după cum se spune în Deuteronom 11:28: „Dar dacă vei uita de Domnul [„Iehova” Sfânta Scriptură 1874], Dumnezeul tău, şi te vei duce după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor,te asigur astăzi că vei fi nimicit”. Chiar dacă trinitarienii folosesc expresii luate din Biblie, în închinarea lor, Dumnezeul lor Triunic este un Dumnezeu fals, Dumnezeul lor este un alt Dumnezeu, Cristosul lor, este un alt Cristos şi Duhul Sfânt al lor, este un alt Duh, învăţătura lor este o altă Evanghelie (2Corinteni 11:4)! Oricine predică o Evanghelie despre un Isus co-egal cu Tatăl, şi un Duh co-egal cu Fiul, este o Evanghelie falsă, este anatema (blestemat) – Galateni 1:6-8.

Isus al trinitarienilor nu este Fiul lui Dumnezeu născut la început din Tatăl aşa cum învaţă Biblia, şi oricine nu crede în Fiul Său unic născut din Tatăl a şi fost judecat căci nu a crezut în Numele Singurului Său Fiu născut din El (Ioan 1:14; Ioan 3:18; 1Ioan 1:3; 1Ioan 5:18).

Toţi cei care predică şi cred într-un Duh egal cu Tatăl şi Fiul, ei cred şi primesc un alt duh, nu pe Duhul Sfânt, care este născut din Tatăl prin Fiul, inferior şi supus lor!

Toţi cei care învaţă doctrina trinităţii, ei predau o altă Evanghelie, nu cea pe care o găsim în Sfintele Scripturi. Biblia spune că cine vesteşte o altă Evanghelie să fie blestemat (Galateni 1:6-8).

Învăţătura că Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu trinitar este o blasfemie, o hulă, o minciună!

Viaţa noastră veşnică depinde dacă rămânem în Evanghelia vestită prin apostoli, dacă rămânem în credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna, alt fel am crezut în zadar (1Corinteni 15:1-2; Iuda 1:3). Dacă nu rămânem în învăţătura lui Cristos acceptând filozofia trinităţii, acela nu-L are pe Dumnezeu, numai cine rămâne în învăţătura adevărului, acela Îl are pe Tatăl şi Fiul (2Ioan 1:9-10).

Toate celelalte erezii din crezul lor, nu face decât şi mai mult să întărească că mişcarea adventistă nu-L are pe Dumnezeu, după cum este scris: „Oricine merge înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, nu-L are pe Dumnezeu - 2Ioan 1:9 GBV.