Atunci când îi întrebi pe adeventiți : ce trebuie să facă un om ca să aibă viață veșnică?

Ei îți vor spune: păzește poruncile, păzește legea!

Însă, conform Scripturilor omul de la Christos încoace, primește îndreptățirea prin credință nu prin păzirea legii!

Dumnezeu care a inspirat Scripturile (2Timotei 3:16), ne-a dat următorul adevăr prin apostolul Pavel:

Romani 4:6-7, SCC: “După cum şi David spune despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi consideră o îndreptăţire fără fapte: Fericiţi sunt cei cărora li s-au iertat nelegiuirile, şi cărora li s-au acoperit păcatele! Fericit este bărbatul căruia Iehova nicidecum nu are să îi considere păcatul!”

Iată omul poate fi îndreptățit în fața lui Dumnezeu fără fapte bune, fără împlinirea legii poate primi iertarea de păcate!

 

Cum poate primi iertarea și îndreptățirea?

În Romani 3:29-30, SCC, se explică: Sau Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu şi al naţiunilor? Da, şi al naţiunilor; întrucât Dumnezeu este Unu, care va îndreptăţii: circumcişii din credinţă, şi necircumcişii prin credinţă.

Iată atât cei circumciși (evreii) cât și cei necircumciși (națiunile) pot fi îndreptățite prin credință!

Prin credința în jertfa Domnului Iesus, în sângele ispășitor, curs la cruce pentru noi, unde Fiul lui Dumnezeu a fost pedepsit pentru păcatul omenirii și în locul oamenilor, iar prin harul lui Dumnezeu (bunătatea Sa nemeritată) și prin credința în El, suntem declarați drepți, nevinovați, fără păcat, deoarece păcatele noastre au fost ispășite și pentru ele nu vom mai suferi pedeapsa divină, căci Iesus a fost pedepsit în locul nostru (vezi: Efeseni 2:8-9; Romani 5:1-21).

Unii vor spune că ei cred în îndreptățirea prin credință, însă ei țin legea ca recunoștință față de Dumnezeu nu pentru îndreptățire!

 

Însă care este scopul legii: recunoștiința sau îndreptățirea?

Dumnezeu ne învață în Galateni 3:8-14, SCC, următoarele: “Dar scriptura, prevăzând că Dumnezeu îndreptăţeşte naţiunile prin credinţă, a binevestit dinainte lui Abraam: „în tine vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului.” Aşa că cei din credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu credinciosul Abraam. Pentru că oricâţi sunt din faptele legii, sunt sub blestem; pentru că a fost scris: „blestemat este oricine care nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă.” Iar prin lege nici unu nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că: „cel îndreptăţit va trăi din credinţă.” Legea însă nu este din credinţă, ci: cel făcând acestea, va trăi prin acestea. Christos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi; pentru că a fost scris: „blestemat este oricine atârnat pe lemn;” pentru ca binecuvântarea lui Abraam să ajungă peste naţiuni în Iesus Christos, ca să primim, prin credinţă, promisiunea Spiritului”.

Scopul legii era ca un evreu să fie îndreptățit (declarat drept) de Dumnezeu pe baza faptelor sale, prin care dovedea că acel evreu a păzit legea!

Biblia nu învață de o păzire a legii date prin Moise, ca recunoștință; ci, doar ca îndreptățire, așa cum spune textul: „blestemat este oricine care nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă.”

Însă pentru că nimeni nu a ascultat perfect de lege, de aceea Dumnezeu a dat harul îndreptățirii prin credință, așa cum spune apostolul lui Christos: „Iar prin lege nici unu nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că: „cel îndreptăţit va trăi din credinţă” Galateni 3:11, SCC.

Iar cine ține legea, pentru că nu există respectare a legii, fără scopul îndreptățirii[1], înseamnă că dorește să fie:

1) îndreptățit printr-un mijloc prin care nu poate fi îndreptățit (Romani 3:28), deci se amăgește singur: 2) El se desparte de îndreptățirea prin credință dată de Dumnezeu prin Fiul Său.

Avertizarea este clară în Galateni 5:4, SCC: Voi care vreţi să fiţi îndreptăţiţi prin lege, aţi fost despărţiţi de Christos; voi aţi căzut din har”.

 


[1] Faptele bune ca recunoștință pentru dragostea lui Dumnezeu și sacrificul lui Iesus, sunt faptele poruncite în Noul Legământ în legea lui Christos și pe care le găsim în Scripturile Creștine (Noul Testament), nu cele ale legii vechiului legământ, iar faptele bune ale noului legământ, le facem după ce suntem iertați, salvați, îndreptățiți nu pentru îndreptățire; ci, din recunoștiință (Efeseni 2:8-10; 2Corinteni 5:14-15; Galateni 6:2).