Coloseni 1:20 - Cine din cer trebuia împăcat prin sângele lui Cristos ?

“şi prin  El să împace toate pentru Sine; făcând pace prin sângele crucii Lui; prin  El, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri” - Coloseni 1:20, SCC.

Întrebările care se ridică din acest text sunt:

De ce spune Pavel: „să împace toate pentru Sine”, şi nu spune ca şi în alte texte să ne împace cu Tatăl prin Isus (Romani 5:1)?

În limba greacă apare cuvântul “eis”: pentru, înspre, spre, iar sensul lui “eis” de aici este “pentru”.

Astfel sensul în acest pasaj nu este de împăcarea cu Dumnezeu, sau împăcarea cu Hristos; ci, de o împăcare pentru Sine!!!

Şi o altă întrebare care se ridică din Coloseni 1:20, este: cine sunt cele din cer, care au fost împăcate prin sângele Fiului Său?Cum are loc această împăcare şi când?

Unii ar putea crede că aici este vorba de creştinii martiri care cu sufletul au ajuns în cer, şi astfel existând credincioşi pe pământ, dar şi în cer, El a împăcat ambele categorii! Însă explicaţia aceasta este forţată, deoarece creştinii care ajung în cer, ei deja de pe pământ au fost împăcaţi prin sângele lui Christos cu Tatăl, nu în cer sunt împăcaţi! Explicaţia este alta!

Această împăcare de care vorbeşte aici apostolul Pavel prin inspiraţie divină este o împăcare indirectă prin sângele lui Isus! Domnul biruind pe satan şi lumea şi plătind preţul de răscumpărare al omenirii (1Timotei 2:5,6; Ioan 16:33), doreşte ca toată creaţia care a fost creată prin El şi pentru El (Coloseni 1:15-17), să fie în pace pentru El!

Astfel să nu mai existe conflict între creaţie şi Creator (Romani 8:17-23; Evrei 2:7,8), conflict între cer şi pământ (Geneza 19:24), între oameni şi animale (Isaia 11:6-9), între oameni şi plante (comp. Deuteronom 20:19 cu Isaia 35:1,2).  Este vorba de o împăcare universală a tuturor lucrurilor!

El împacă lucrurile din cer şi cele de pe pământ (nu doar oamenii) pentru Sine, deorece toate au fost create pentru El, după cum citim în Coloseni 1:16,17, SCC: „Pentru că prin El au fost create toate, în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute; fie tronuri, fie domnii, fie conduceri, fie autorităţi; toate au fost create prin El şi pentru El. Şi El este înainte de toate, şi toate se menţin prin El”.

Fiind toate create de Tatăl prin Fiul ele au fost create în unitate cu Creatorul şi unele cu altele, într-o ordine perfectă ca macanismul unui ceas, ordine şi unitate distruse de satan şi neascultare!

În ce priveşte împăcarea indirectă, în Romani 8:17-23, SCC, se precizează:

„Iar dacă suntem copii, suntem şi moştenitori; moştenitori ai Zeului, însă moştenitori împreună cu Christos; dacă suferim împreună cu El, ca să fim şi glorificaţi împreună cu El. Pentru că, consider că suferinţele timpului de acum, nu sunt vrednice de comparat cu gloria cea urmând să fie dezvăluită în noi. Pentru că, aşteptarea stăruitoare a creaţiei aşteaptă dezvăluirea fiilor Zeului. Deoarece creaţia a fost supusă deşertăciunii, nu de bunăvoie; ci, din cauza celui supunând-o; în speranţă că şi creaţia va fi eliberată de sclavia stricăciunii, pentru libertatea gloriei copiilor Zeului. Pentru că, ştim că toată creaţia suspină împreună, şi este împreună în dureri de naştere până acum. Dar nu numai aceasta; ci, şi noi, având pârga Spiritului, şi noi suspinăm în noi, aşteptând o înfiere; adică răscumpărarea corpului nostru”.

Eliberarea creaţiei (animalelor, plantelor, planetei) este un efect al eliberării copiilor lui Dumnezeu. Însă, aşa cum creaţia va fi eliberată pentru libertatea gloriei copiiilor lui Dumnezeu, după dezvăluirea copiilor lui Dumnezeu, la revenirea Domnului. În mod asemănător, împăcarea cu Tatăl prin sângele Fiului a creştinilor, duce indirect la împăcarea tuturor lucrurilor, la o unitate şi acord de vieţuire, astfel nu vor mai exista război sau dezacorduri; ci, pentru Fiul şi prin Fiul, se va ajunge la o unitate a lucrurilor din cer şi de pe pământ după cum se spune şi la Efeseni 1:7-10, SCC:

„în care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, potrivit cu bogăţia harului Său; pe care l-a îmbelşugat către noi în toată înţelepciunea şi chibzuinţa; încunoştinţându-ne misterul voinţei Sale, potrivit cu buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine; pentru o administrare a plinătăţii timpurilor, ca să aducă toate împreună iarăşi prin Christos; cele din ceruri şi cele de pe pământ”.

Scopul misterului voinţei Tatălui este ca toate lucrurile să fie aduse împreună la o unitate prin Christos, şi pentru El. Ca astfel la sfârşitul mileniului, toate lucrurile şi cele din cer şi cele de pe pământ să fie împăcate prin El şi pentru El! Glorificat să fie Numele Lui! - Fapte 19:17.

Această împăcare are loc prin puterea Domnului de a-şi supune toate lucrurile şi de ale transforma şi înnoii (Filipeni 3:20,21; Matei 20:28; Matei 28:18; Fapte 3:20,21). Iar această împăcare începe la revenirea Lui şi începutul mileniului şi se va finaliza la sfârşitul mileniului, iar după mileniu, Fiul va preda domnia în mâna Tatălui, iar Acesta are să fie totul în toţi în această creaţie împăcată pentru Fiul, în care Creatorul se va manifesta prin creaţia Sa în mod deplin în veşnicie - 1Corinteni 15:24-28.