Despre Cele șapte Spirite!

Cu siguranţă, mulţi cititori ai Bibliei, au găsit în Scripturi referirea la cele „şapte spirite” sau „şapte duhuri” ale lui Dumnezeu, atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, însă nu au înţeles cine sunt acestea, ce rol au, ce lucrări îndeplinesc, etc.?

Iar pentru a da un răspuns sigur şi explicit vom apela la toate textele din Biblie unde se face referire la aceste ‘şapte spirite’.

În primul rând, pentru a avea încredinţarea sigură că înţelegi corect învăţătura Bibliei despre cele ‘şapte spirite’, te sfătuiesc să intri în rugăciune pentru a cere înţelepciune de la Dumnezeu (Iacob 1:5), precum şi să citeşti cu atenţie toate textele unde apare referirea la aceste ‘şapte spirite’, şi doar apoi să confrunţi concluziile tale cu ceea ce am scris eu în acest material. Texte care se referă la cele ‘şapte spirite’ sunt: Zaharia 3:9; Zaharia 4:10; Apocalipsa 1:4; Apocalipsa 3:1; Apocalipsa 4:5; Apocalipsa 5:6. În continuare voi răspunde la întrebarea:

cine sunt cele şapte spirite?

Unii susţin că cele 7 spirite, sunt 7 ramificaţii ale Spiritul Sfânt, De pildă, în Noua Traducere românească a Bibliei (NTR), se explică la n.s.: „Sau: înşeptitul Duh (vezi Zaharia 4:6,10); vezi, de asemenea, Isaia 11:2”.

După alţi, cele şapte spirite sunt îngeri, însă nu poate fi vorba de îngerii adunărilor (bisericii), în Apocalipsa 3:1, se face o distincţie între cei 7 îngeri ai adunărilor (bisericii) de cele 7 spirite. De fapt, îngerii adunărilor sunt oameni, conducătorii acelor adunări, care au avut greşeli, deoarece îngerii fideli ca persoane spirituale nu păcătuiesc ca şi cei şapte îngeri descrişi în Apocalipsa cap. 2,3.

În plus, expresia înger are şi sensul de trimis, mesager, sol (vezi n.s. BCR). În Maleahi 3:1, Ioan Botezătorul, este numit „solul” (îngerul, mesagerul, trimisul) este trimis să pregătească calea înaintea Domnului (vezi: Matei 3:3; Luca 1:76).

Am auzit o explicaţie de la cineva, conform căreia cele 7 spirite, corespund cu cele 7 lucrări din Apocalipsa 5:12: „puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda”[1]. Însă în acest text este vorba de declaraţia făpturilor cereşti cu privire la Isus, şi la vrednicia Lui de a primi acest omagiu înşeptit, acest pasaj nu reprezintă o descriere a celor şapte spirite.

Dar cine sunt atunci cele şapte spirite?

Pentru a înţelege cine sunt aceste spirite, trebuie să înţelegem în primul rând: modul cum a venit în existenţă cerul spiritual, cât şi faptul că spiritele din cer, îngerii Îl pot manifesta/arăta pe Dumnezeu (Theofanie[2]), pe Cristos (Cristofanie); sau pe Spiritul Sfânt.

Dumnezeu există din totdeauna (Psalm 90:2), însă Dumnezeu a gândit un plan de creiere în Sine însuşi (comp. cu Efeseni 1:9). Planul facerii a început cu creierea[3] Logosului (Cuvântului) o persoană distinctă de Dumnezeu, care s-a născut şi ieşit la început[4] din Dumnezeu cu prima rostire sau exprimare verbală a lui Dumnezeu (Isaia 55:11; Proverbe 8:22-25; Mica 5:2; Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-18; 1Ioan 1:1-3; 1Ioan 5:18; Apocalipsa 3:14), devenind Fiul Său unic născut sau singur născut din Tatăl (Ioan 1:14,18; Ioan 3:16-18).

Fiul lui Dumnezeu sau Logosul (Cuvântul), era şi este atât o fiinţă distinctă de Dumnezeu, având un Sine, o voinţă proprie, cât era şi o parte din Dumnezeu astfel putând să-l manifeste, arate pe Dumnezeu, deoarece era o parte din Spiritul care a ieşit din Tatăl devenind Fiul.  

După cum Eva, a fost creată dintr-o materie preexistentă, din coasta lui Adam, tot aşa Fiul a fost creat dintr-un Spirit preexistent, din suflarea (spiritul) lui Dumnezeu. De aceea, Fiul îl poate arăta sau manifesta pe Tatăl, sau pe Sine, El este atât theofanie, adică arătarea lui Dumnezeu, cât şi o persoană distinctă de Dumnezeu.

Acum în ce priveşte Spiritul Sfânt, tot în acel început Dumnezeu prin Cuvântul Său (Fiul Său unic-născut) a creat/născut pe Spiritul Sfânt, căci toată vine direct sau indirect din Dumnezeu (Romani 11:36; 1Corinteni 8:6; 1Corinteni 11:12, în greacă: ek = din), inclusiv Spiritul Sfânt! Iar, toate sunt create prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), cu excepţia Fiului care a fost creat direct de Tatăl, şi toată creaţia primordială (inclusiv Fiul şi Spiritul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (Exod 20:11).

Astfel Tatăl l-a născut pe Fiul, şi prin Fiul a născut pe Spiritul Sfânt, Spiritul Sfânt este un născut din Tatăl prin Fiul, dar îi poate manifesta/arăta pe amândoi. El nu a venit direct din substanţa Tatălui ca şi Cuvântul, Fiul Său unic-născut, ci indirect din substanţa Tatălui, şi direct din substanţa Fiului. Fiul este supus Tatălui, iar Spiritul Sfânt este supus Fiului.

          În timp ce Spiritul Sfânt este un singur Spiritul (1Corinteni 12:4,11,13; Efeseni 4:4), îngerii sunt miliarde de alte spirite (Apocalipsa 5:11). Îngerii au apărut după acelaşi procedeu sau metodă, o venire în existenţă dintr-un spirit preexistent, ei nu au fost creaţi din nimic, învăţătura ca îngerii sau universul, spiritual şi pământul fizic au fost create din nimic, este o învăţătură nebiblică, totul a fost creat dintr-un spirit preexistent, invizibil (Evrei 11:2).

Dumnezeu Tatăl l-a născut pe Fiul, prin El a născut pe Spiritul Sfânt, iar apoi prin Fiul şi Spiritul Sfânt, Dumnezeu a născut alte spirite, adică îngerii primoridali creaţi la început, după creierea Fiului şi a Spiritul Sfânt, în cadrul facerii cerurilor (cerul spiritual - Geneza 1:1).

Însă la rândul lor, aceste spirite, aceşti îngeri se pot multiplica. Dacă universul fizic este în expasiune, oamenii se înmulţesc, animalele şi plantele se înmulţesc, creaţia umană, animală şi vegetală, i-a fiinţă după sămânţa specifică a speciei lui, tot la fel şi unversul spiritual se multiplică. Nu prin metoda pământească sexuală, ci prin gând şi rostire, prin cuvânt şi prin suflare (spirit).

Iată câteva pasaje biblice, de înmulţire, multiplicare:

Geneza 1:11-12: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”.

Geneza 1:24-25: „Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune”.

Geneza 1:28: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Iată creaţia materială se înmulţeşte prin sămânţă după soiul sau specia respectivă.

Dar ce putem spune despre creaţia spirituală?

Cu o ocazie, Domnul Isus a spus Ioan 6:63: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”. Iată din gura lui Isus ieşea Duh şi viaţă, ieşea Spiritul Sfânt. Acest text conţine un concept al creaţiei, din Domnul Isus a ieşit Spiritul Sfânt (venit din Tatăl).

După învierea Domnului, când Acesta s-a arătat ucenicilor, El le-a dat Spiritul Sfânt, printr-o metodă care ilustrează facerea Lui, în Ioan 20:22, se spune: „După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!”. La rândulor ucenicii au dat Duhul Sfânt altora! Ce însemnă asta, oare însemnă că ei au dat Spiritul Sfânt care era în ei? În acest caz ei ar fi rămas fără Spiritul Sfânt! Nu, este vorba că Spiritul Sfânt din ucenici s-a multiplicat, mai precis un dar, un derivat (copil) al Duhului a ieşit din apostoli şi a intrat în alţi credincioşi (Fapte 8:17; Fapte 19:6).

Să luăm un caz negativ, în mai multe ocazii Domnul Isus i-a descris pe farisei ca fiind şerpi, bineînţeles că ei erau oameni, Domnul descria personalitatea lor, precum şi spiritul demonic din spatele lor (Luca 10:19), care îi influenţa să fie aşa ipocriţi. În anumite ocazii El i-a descris pe ei, şi implicit pe demonii de care erau stăpâniţi nu doar prin „şerpi”, ci şi prin „pui de vipere” (BCR) în Matei 3:7; Matei 12:34; Matei 23:33; Luca 3:7.

La ce se putea referi această descriere? Oare nu la puii de draci, demonii, la fiii lor născuţi de ei? Dacă demonii descrişi prin şerpi nu pot naşte alţi demoni, nu se pot multiplica, atunci când demonii dintr-un om intră în alt om, ei trebuie să părăsească trupul omului, însă dacă se pot multiplica, nu este necesar ca demonul din X să intre în Y, ci trimite ‚puiul lui’ ca să reieau ideea din text.

De pildă, atunci când te întâlneşti cu un om care are duhul de bârfă, dacă accepţi să primeşti şi să asculţi bârfele lui, te molipseşti şi tu cu acest spirit de bârfă (de critică, minciună, etc.), nu demonul din acel om iasă ca să intre în tine, ci se multiplică prin cuvântul defăimător rostit de acel om.

Este interesant că în textul grecesc nu apare doar expresia: „Spirit” (nearticulat) în greacă: „Pneuma”, ci şi „Spiritul” (articulat), în greacă: „to Penuma”.

Astfel în unele texte unde apare „Spirit” (nearticulat) se subînţelege că este necesar introducerea articolului nehotărât: „un”, astfel fiind vorba de „un Spirit”, căci altfel nu poate fi redat în unele texte ca să fie o redare gramaticală în limba română, şi de aceea mulţi traducători au înlocuit Spirit (un Spirit) cu Spiritul.

Însă, în legătură cu alte cuvinte nearticulate, ei au introdus articolul nehotărât „un” sau „o”, cu scopul ca redarea în limba română să fie cât mai corectă gramatical, de pildă, traducătorii nu puteau traduce: „li s-a părut că este nălucă”; „ci li s-a părut că este o nălucă” (Marcu 6:49); sau nu puteau traduce:  „spune minciună”; ci au tradus cu: „spune o minciună” (Ioan 8:44); ei au redat cu: „ci sare pe altă parte, este hoţ şi tâlhar”; ci cu: „ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar” (Ioan 10:1). Este interesant de asemenea că în Fapte 28:6, nu au tradus cu: „după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este zeu”; (păgânii din malta avea mai mulţi zei); ci cu „după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu”.

Atunci de ce în cazul Spiritul Sfânt nu au introdus majoritatea traducătorilor: „un Spirit Sfânt”? Deoarece aşa s-ar înţelege că există mai multe Spiritul Sfinte şi nu unul singur cum spune Biblia în altă parte că există. Dar faptul că există unul singur, nu însemnă că din Acesta nu poate ieşi sau pleca alte Spirite care să-l manifeste pe singurul Spiritul Sfânt! Atunci când Biblia spune că Spiritul Sfânt a intrat într-un om, nu înţelegem că întregul: Spirit Sfânt a intrat, ca şi cum Spiritul Sfânt nu s-ar afla în acel moment şi în altă parte, şi în alt om. Dar ce intră atunci în om?

Conform cu o traducere literală, anumite texte precizează că „un Spirit Sfânt”, adică un Spirit ieşit din Spiritul Sfânt intră într-un om, un al Spirit intră în alt om, dar pentru că toate izvorăsc direct sau indirect din Acelaşi Spirit Sfânt, ele nu diferă ca caracter, atribute, calităţi lucrări, ele nu se manifestă pe Sine ca persoane distincte de Spiritul Sfânt, ci Îl manifestă pe El, de aceea Scriptura spune în 1Corinteni 12:11: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”.

Revenind la problema de traducere, observaţi comparaţia dintre Biblia Cornilescu (BC) şi Noul Testament Traducerea Fidelă 2008 (NTTF-2008):

Matei 3:16 (BC): „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El”.

Matei 3:16 (NTTF-2008): „Iar Iesus fiind botezat, S-a suit îndată din apă; şi iată! Cerurile au fost deschise şi el a văzut un Spirit al lui Dumnezeu coborând ca un porumbel, venind peste El”.

Matei 12:28 (BC): „Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi”.

Matei 12:28 (NTTF-2008): „Dar, dacă printr-un Spirit al lui Dumnezeu, Eu scot demonii; atunci Regatul lui Dumnezeu a ajuns peste voi”.

Luca 2:25 (BC): „Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă Sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era peste el”.

Luca 2:25 (NTTF-2008): „Şi iată! În Ierusalim era un om pe nume Simeon; iar omul acesta era drept şi evlavios, aşteptând mângăierea lui Israel; şi un Spirit Sfânt era peste el”.

Fapte 8:39 (BC): „Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie”.

Fapte 8:39 (NTTF-2008): „Dar când au ieşit din apă, un Spirit al Domnului l-a răpit pe Filip, şi eunucul nu l-a mai văzut; dar s-a dus pe drumul lui bucurându-se”.

1Corinteni 12:3 (BC): „De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt”.

1Corinteni 12:3 (NTTF-2008): „De aceea fă încunoştinţez, că nici unu, vorbind printr-un Spirit al lui Dumnezeu, nu zice: Iesus este blestemat! Şi nici unu nu poate zice: Iesus este Domn! Decât prin Spirit Sfânt”.

Iată un Spirit al lui Dumnezeu, nu diferă în natură, manifestare, lucrare, caracter de Spiritul Sfânt, chiar dacă este o persoană diferită de Spiritul Sfânt, un alt Spirit ca entitate.

Apocalipsa 11:11 (BC): „Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut”.

Apocalipsa 11:11 (NTTF-2008): „Şi după cele trei zile şi jumătate, a intrat în ei un Spirit de viaţă de la Dumnezeu, şi au stat pe picioarele lor; şi o teamă mare a căzut peste cei privindu-i”.

Iată, după ce din Spiritul Sfânt, iasă spiritul de viaţă, un spirit cu o lucrare specifică de a da şi menţine viaţa, chiar spiritul de viaţă poate la rândul Lui, să se multiplice în mai multe spirite de viaţă, fiecare persoană având un spirit de viaţă propriu.

Să luăm şi un exemplu negativ de multiplicare:

Fapte 16:16 (BC): „Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton). Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei”.

Iată că în acest text cu referire la un demon, Cornilescu a introdus: „un duh”, explicând la nota de subsol: Greceşte: Un duh al lui Piton.

Şi curios aceiaşi expresie în greacă: „Pnemuma” ca şi atunci când textele de mai sus, când în BC, apare: „Duhul” (articulat). În greacă pentru „Duhul” (articulat) este: „to Penuma”, iar acest pasaj apare doar „Pneuma” = „Duh”.

Iată că însuşi demonii (Piton fiind un zeu fals care are în spatele lui un demon de ghicire, poate da naştere la un duh al lui, duhul lui Piton. Nu ne putem imagina ca doar această sclavă să fi avut demonul acesta, ci probabil şi alte mii de persoane L-au avut, ele nu puteau să aibă toţi acelaşi demon, ci mai degrabă duhuri identice ieşite din acel demon de ghicire.

În Scriptură se precizează clar cum a fost creat Logosul ca un arhietip pentru restul creaturilor spirituale, în Isaia 55:11, se spune: „tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele”. Iată metoda naşterii din Dumnezeu! Faptul că creştinii susţin că Dumnezeu a născut un Fiu, nu este blasfemie cum cred mahomedanii, care cred că înmulţirea şi naşterea se poate face doar prin relaţii sexuale.

Dumnezeu, a vorbit, iar Cuvântul a ieşit prin gura Lui şi a devenit o fiinţă, Fiul lui Dumnezeu, iar această Fiinţă este supusă şi ascultătoare Tatălui care L-a creat, astfel „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele”.

Revenid la îngerii, metoda este aceiaşi, Dumnezeu a gândit, i-a transmis Fiului, Fiul a transmis Spiritului Sfânt, iar Spiritul rostind, a ieşit din El ale spirite care au devenit îngeri. Iar acei îngeri la rândul lor la porunca lui Dumnezeu şi după nevoile ce apar în univers, se multiplică conform speciei sale, dintr-un înger-căpetenie, iasă înger-căpetenie (dar inferior celui care l-a născut atât ca substanţă cât şi ca poziţie), din spiritul înţelepciunii iese un alt spirit al înţelepciunii (dar inferior celui care l-a născut atât ca substanţă cât şi ca poziţie), şi aşa mai departe.

Fiul este substanţă născută direct din Tatăl, Spiritul Sfânt este substanţă născută direct din Fiul, şi indirect din Tatăl, îngerii au fost creaţi/născuţi dintr-o substanţă născută direct din Spiritul Sfânt, dar indirect din Fiul şi din Tatăl, cu toate acestea şi îngerii sunt consideraţi ca fiind fii ai lui Dumnezeu (Iov 1:6), iar Dumnezeu ca fiind Tatăl lor, El fiind Tatăl spiritulor sau îngerilor (Evrei 12:9).

Totuşi în faţa oamenilor, îngerii, spiritele pot să-l manifeste pe Spiritul Sfânt deoarece sunt o substanţă derivată direct din Spiritul Sfânt, chiar şi pe Tatăl şi Fiul ei păstrează în ei o anumită divinitate, dar înferioară Spiritul Sfânt şi mai inferioară Fiului şi Tatălui, dar superioară oamenilor, şi astfel ei pot aduce Theofania sau Cristosfania şi să-L manifeste pe Spiritul Sfânt în relaţia cu oamenii, mai mult decât suficient, mai mult decât putem noi primi şi suporta.

În concluzie, îngerii sunt atât duhuri/spirite distincte ca persoane de Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, dar şi manifestări ale Tatălui, Fiului şi ale Duhului Sfânt, sau doar manifestări de atribute ale Lui, cum ar fi: înţelepciunea, priceperea, credinţa, etc. În Biblie găsim: Duh de pricepre: Exod 28:3; Duh de înţelepciune: Deuteronom 34:9; Duh de credinţă: 2Corinteni 4:13; Duh de descoperire: Efeseni 1:17; etc.

Doar unele creaturi spirituale au fost destinate să îi manifesta pe Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, în relaţia cu oamenii, unele sunt specializate în a manifesta doar o singură însuşire, cum ar fi: dragostea, bucuria, pacea, înţelepciunea, priceprea, puterea, descoperie, etc. El manifestă în noi sau în adunarea creştină o însuşire, o calitate din Dumnezeu, adică într-o nevoie a noastră apare un spirit care acoperă fie prin înţelepciunea pe care o revarsă, fie prin dragostea sau descoperirea pe care o revarsă lucrul de care avem nevoie.

Aceste duhri atunci când Îl manifestă pe Spiritul Sfânt, nu este greşit să le numim: Spirit Sfânt, după cum îngerii din vechime în multe cazuri L-au manifestat pe Iehova şi s-au prezentat, identificat ca Iehova cu toate că ei erau îngeri, dar îngeri care manifestau pe Dumnezeu şi aveau identitatea Lui (Exod 3:2-7).

Acum să revenim la cele şapte spirite sau duhuri, Cine sunt ele?

Cele şapte spirite sunt prima multiplicare a Spiritul Sfânt în şapte spirite, care reprezintă toate calităţile pricipale ale Spiritului Sfânt.

De aceea putem spune că cele şapte spirite sunt atât manifestări ale însuşirilor de bază a Spiritului Sfânt, în slujba: Tatălui, fiind ochii lui Iehova (Zaharia 4:10), în slujba Fiului, fiind ochii Mielului (Apocalipsa 5:6), şi în slujba Spiritul Sfânt.

Cele şapte spirite sunt:

1. spirit de de putere şi de cumpătare (2Timotei 1:7);

2. spirit de viaţă şi de adevăr (Ioan 6:63; Ioan 14:17);

3. spirit de dragoste şi de înfiere (Romani 5:5; Romani 8:15);

4. spirit de înţelepciune şi de pricepere (Isaia 11:2);

5. spirit de sfat şi de tărie (Isaia 11:2);

6. spirit de sfinţenie şi lumină (2Tesaloniceni 2:13; Daniel 5:14);

7. spirit de cunoştinţă, şi de frică de Iehova (Isaia 11:2).

Iar doar în al doilea rând, cele şapte spirite sunt persoane spirituale distincte de Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt.

Este clar din Scripturi că Spiritul Sfânt îşi poate manifesta însuşirile în mai multe duhuri, de pildă în Isaia 11:1-3, se spune: „Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.”

Iată Duhul Domnului care se va odihni peste Fiul, este „duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.”

Însă aceste spirite sunt spirite cu însuşirile principale ale Spiritului Sfânt. De fapt, nu pot exista decât spirite-persoane, nu pot exista spirite-atribute, înţelepciunea nu poate exista într-un spiritul impersonal, sau frica de Iehova nu poate exista într-un spirit impersonal.

Astfel, acelaşi Spiritul Sfânt, aceiaşi persoană spirituală se manifestă în aceste: şapte spirite, care fiecare lucrează în mod diferit o calitate a Spiritului.

Există un singur Spirit Sfânt, o singură persoană, dar Aceasta, naşte ale spirite, fiecare fiind specializat într-un domeniu sau într-o lucrare, „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh” (1Corinteni 12:11). Deoarece aceste şapte duhuri chiar dacă sunt persoane distincte de Spiritul Sfânt, ele nu se manifestă şi nu lucrează despărţit de Spiritul Sfânt, ci sub coordonarea Sa, Spiritul Sfânt este ca şi un cap al lor care se foloseşte de ele, din punct de vedere al lucrării, meritele sunt date unui singur spirit: Spiritul Sfânt, doar din punct de vedere al entităţii sunt şapte spirite, şapte făclii de foc (Apocalipsa 4:5).

Cele şapte spirite nu pot fi deosebite de Spiritul Sfânt decât ca entităţi spirituale că sunt şapte, dar aceiaşi substanţă spirituală a Spiritul Sfânt lucrează în şi prin ele, iar Spiritul Sfânt le dirijează.

În Zaharia 4:2, profetul Zaharia este întrebat de un înger: „Ce vezi”? El a răspuns că vede un sfeşnic cu şapte lămpi (candele) pe el, şi l-a întrebat pe îngerul: „ce sunt acestea, domnul meu”? Îngerul îi spune printre altele că „aceştia sunt ochii DOMNULUI  („lui Iehova” SS 1874) care cutreieră tot pământul” (v.10).

După cum îngerul era Iehova, doar ca entitate diferea de Iehova, fiind un Iehova în cer, şi altul pe pământ (Geneza 19:24), dar calitatea, comportamentul nu diferea, raportat la oameni.

Domnul Isus Cristos când a fost pe pământ a spus că nu face nimic de la Sine însuşi (Ioan 5:19,30), El a spus despre Spiritul Sfânt că nu vorbeşte de la Sine, ci ceea ce a auzit de la Fiul (Ioan 16:13-15).

Tot aşa în lucrarea, manifestarea, comportarea acestor şapte spirite nu primează ideile lor, voinţa proprie, ci substanţa Spiritului Sfânt din ei care lucrează şi voinţa Capului lor. Cele şapte spirite cu toate că sunt persoane diferite de Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, sunt ca un fel prelungire a fiinţei lor fiind: ochii lui Iehova, ochii Mielului, spirite ce-L manifestă pe Spiritul Sfânt.

Astfel, acelaşi Spiritul Sfânt lucrează priceperea în şi prin spiritul de pricepere, acelaşi Spirit lucrează sfătuirea, prin spiritul de sfătuire, acelaşi Spirit lucrează tăria, prin spiritul de tărie, etc.

Ca să înţelegem şi mai clar această realitate, voi da câteva exemple biblice, şi apoi un exemplu din natură.

Geneza 41:5: „A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai”.

Faraonul egiptului, a avut un vis cu şapte spice de grâu pe acelaşi pai, reprezentând şapte ani de belşug care urmau să vină peste ţara egiptului. Deci era un singur pai, o singură tulpină, dar şapte spice.

Isaia 11:15: „Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi”.

Ce ilustrare minunată a împărţirii Duhului Sfânt în şapte. Apa este un simbol al Duhului Sfânt (Ezechiel 36:25-27). Iată o singură apă, o singură natură: duhul, dar o împărţire în şapte. După cum Dumnezeu va împărţi Nilul (Zaharia 10:11), în şapte pâraie, tot aşa a a născut din Duhul Sfânt şapte Duhuri care sunt o împărţire a atributelor Lui principale.

Sfeşnicul: Zaharia 4:2: „El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul din aur şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.”

Şapte spirite: Apocalipsa 4:5: „Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu”.

Iată un singur sfeşnic, sau lampadar, dar cu şapte candele! Iar ulei este şi în rezervorul din sfeşnic, cât şi în cele şapte candele, care aprinse luminează. Uleiul care alimentează cele şapte candele ale sfeşnicului este Spiritul Sfânt (Zaharia 4:6,12), uleiul fiind un simbol al Spiritului Sfânt (Isaia 61:1; Fapte 10:38; Evrei 1:9). Iar uleiul din cele şapte ţevi care arde şi luminează reprezintă cele şapte spirite. Însă nu doar Spiritul Sfânt sa prezentat ca foc (Fapte 2:1-2), sau limbă de foc, ci în Biblie sunt prezentaţi şi îngerii ca fiind lămpi de foc sau flăcări de foc (Psalm 104:4; Evrei 1:7; vezi şi 2Regi 2:11; 2Regi 6:17).

Este adevărat că în Biblie îngerii pot conlucra cu Spiritul Sfânt, astfel există o unire între ei, Dumnezeu călăreşte pe un heruvim purtat de aripile vântului (Psalm 18:10), în ebraică pentru vânt este „ruach” = suflare, spirit, vânt, astfel sensul poate fi: aripile Spiritului.

Putem ilustra cele şapte duhuri raportate la Dumnezeu, cu cu cei 7 prinţi sau consilieri, pe care i-a avut regele Ahaşveroş (Estera 1:10-14), sau cu cei şapte sfetnici a lui Artarxerxes (Ezra 7:14), sau cei şapte diakoni care îi ajutau pe apostoli (Fapte 6:3).

Să luăm un exemplu din natură. lumina făcută de o singură sursă de lumină, lumina este una, dar spectrul luminii dă mai multe culori: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. Este interesant, 7 culori la număr dar o singură lumină. Tot la fel curcubeul, un singur curcubeu, dar şapte culori în el.

Culorile joaca un rol vital în perceperea lumii inconjuratoare. Atunci cand razele de lumina patrund printr-o prisma, ele sunt decompuse în fascicole luminoase de diferite culori apartinand unui spectru de baza (culorile curcubeului; roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet). Fiecare culoare apartinand acestui spectru este caracterizata de o anumita lungime de undă, care determină modul în care culoarea este perecepută la nivelul creierului. Ochiul şi creierul uman prelucreaza si decodifica informatia primita si reusesc sa determine culoarea transmisa prin intermediul razelor reflectate de obiecte.

Iată o singură lumină, care care poate transmite şapte lungimi de undă cu culorile lor specifice.

În timp ce cele patru făpturi vii sunt heruvimi creaţi de Tatăl prin Fiul şi prin Spiritul Sfânt, dar care Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar serafimii pe Fiul (Isaia 6:1-8); manifestarea lor este mai degrabă de fiinţe îngereşti distincte de Spiritul Sfânt. În schimb, cele şapte spirite sunt manifestări ale Spiritul Sfânt, cu toate că sunt şi persoane distincte de Spiritul Sfânt, dar în existenţa şi lucrarea lor, manifestă calităţile principale ale Spiritul.

Cele şapte spirite din Zaharia şi Apocalipsa sunt un grup separat de cei patru îngeri numiţi şi: făpturi vii, heruvimi, şi de cei 24 de bătrâni, acest lucru reiese din Apocalipsa 4:4-7, căci sunt văzuţi de Ioan în viziune cele trei grupuri de creaturi spirituale.

În timp ce la cei patru heruvimi şi la cei 24 de bătrâni accentul cade pe distincţia lor ca persoane diferite şi distincte, la cele şapte spirite, accentul cade pe înrudirea lor cu Spiritul Sfânt, expresia: „spirit” îi defineşte pe ei, decât „făptură”, ei îl manifestă pe Spiritul Sfânt şi nu-şi promovează persoana lor.

Ordinea din cer este următoarea: primii sunt cele patru făpturii vii sau heruvimii, care stau atât împrejurul tronului cât şi în mijlocul tronului (Apocalipsa 4:6); apoi serafimii şi apoi cele şapte spirite (îngeri) care stau în faţa tronului, la dispoziţia lui Dumnezeu.

Cele şapte spirite din Apocalipsa sunt „ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 4:5), arătând atât că provin din Dumnezeu (prin Cristos şi prin Spiritul Sfânt), cât şi că sunt din El, proprietatea Lui şi supuse Lui.

Având în vedere că Dumnezeu este izvorul de origine a întregului univers spiritual şi fizic, fiind Creatorul, iar materia de bază a creaţiei fiind o parte din substanţa Lui, este clar că expresia: „ale lui Dumnezeu”, are ambele sensuri atât de spirite ieşite din Dumnezeu prin Fiul şi Duhul Sfânt, cât şi că aparţin lui Dumnezeu, sunt proprietatea Lui şi supuse Lui.

Însă având în vedere că au fost create prin Cristos, Domnul Isus, are aceste şapte Spirite, ca şi cele şapte stele care sunt tot proprietatea Lui şi la dispoziţia Lui (Apocalipsa 3:1), iar dacă cele şapte stele sunt cei şapte îngeri (mesageri; trimişi) conducătorii ai bisericii (Apocalipsa 1:20; comp. cu Apocalipsa 2:1-7), adică persoane, e logic să credem că şi cele şapte spirite să fie persoane, dar spirituale, căci nu există în cer spirite impersonale! Deci ele sunt şi distincte, şi cu personalităţi proprii ce imită calităţile Spiritului Sfânt!

Care este poziţia, rolul, lucrarea, celor şapte spirite?

Observaţi cum le descrie Scripturile:

Şapte Spirite:

&      Zaharia 3:9: „Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sunt îndreptaţi şapte ochi…”

&      Zaharia 4:10: „Aceşti şapte vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Aceşti şapte sunt ochii Domnului, care cutreieră tot pământul.”

&      Apocalipsa 1:4: „Ioan, către cele şapte Biserici, care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie”.

&      Apocalipsa 3:1: „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort”.

&      Apocalipsa 4:5: „Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu”.

&      Apocalipsa 5:6: „Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul”.

Din aceste texte reiese că cele ‘şapte Spirite’ sunt „şapte ochi”, în Scripturile Ebraice al lui Iehova, în Scripturile Creştine ai Mielului, adică a lui Isus. Ele sunt poziţionate înaintea tronului lui Dumnezeu, cu scopul de a raporta ce se întâmplă pe pământ.

Însă studiind rolul şi lucrarea acestor ‘şapte Spirite’ observăm că lucrarea lor este ochi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, bineînţeles că Dumnezeu, Cristos şi Spiritul Sfânt pot vedea şi fără aceşti ochi, dar Dumnezeu foloseşte aceste şapte spirite, cât şi altele spirite, care să raporteze ce se întâmplă pe pământ, martori la istoria omenirii (Matei 18:10).

Astfel despre cele ‘şapte Spirite’ se spune că sunt: „ochii Domnului, care cutreieră tot pământul.” Deci unul din rolurile lor este să vadă, să observe, să cerceteze, să cutriere întreg pământul. Este interesant că Domnul Isus se numeşte pe Sine: „Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu”, ca o consecinţă că are aceste şapte spirite, Domnul continuă şi spune: „Ştiu faptele tale”.

De ce şapte ochi?

Deoarece fiecare ochi vede dintr-un unghi al calităţii care îl reprezintă pe acel ochi (spirit), împreună dând o vedere completă şi deplină!

Lucrarea acestor şapte spirite este dublă, pe de o parte ele observă lucrurile de pe pământ prin prisma a şapte ochi, dar pe de altă parte, prin ele se transmit puteri creştinilor, tot în mod complet (comp. cu Apocalipsa 1:4,).

Deci un prim rol principal este de a fi ochi care transmite informaţii la Dumnezeu şi la Cristos.

Al doilea rol, principal al celor şapte spirite (îngeri), este descris chiar la începutul cărţii, în Apocalipsa 1:4, se spune: „Har şi pace vouă...şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie”. Iată că cele şapte spirite au putere să transmită creştinilor: har şi pace (Apocalipsa 1:4), ceea ce indică că Duhul Sfânt le foloseşte şi pentru ai ajuta pe credincioşi. Poate ni se pare surprinzător că au acest atribut, însă să nu uităm că în Biblie îngerii pot proteja, binecuvânta (Geneza 48:16); şi pot manifesta dragoste şi îndurare (Isaia 63:9), de fapt manifesta caracterul lui Dumnezeu, şi de multe ori s-au manifestat ca Dumnezeu (Geneza 32:28 comp. cu Osea 12:3-4; vezi şi Exod 3:2-7).

Iată nu numai că pot transmite har şi pace credinciosului, dar îl ajută pe credincios aşa cum L-a ajutat şi pe Isus Cristos când a fost pe pământ. Domnul Isus a primit la botezul Său în apă, Spiritul Sfânt şi cele şapte spirite, căci profeţia din Isaia la Mesia se referă (vezi: v.1-5). Dar Spiritul Sfânt care s-a odihinit peste Isus prin ramurile Sale: cele şapte spirite, se pot odihni şi peste noi, tranmiţându-ne: puterile Spiritului Sfânt, tote prin cele şapte Spirite!

În concluzie: Cele şapte Spirite se manifestă sub formă de şapte lămpi de foc sau sub şapte ochi.

Ele au rolul de a cerceta faţa pământului, şi a transmite lui Dumnezeu şi Mielului ceea ce se întâmplă pe pământ; ele dau credinciosului: toate puterile Spiritului Sfânt.