Așa cum am explicat într-un articol precedent: “Să ne ferim de apostazie”, apostazia este: îndepărtarea de la Adevăratul Dumnezeu, termenul grecesc: „apostasía” vine din verbul „aphístemi” care înseamnă „a se îndepărta”. Substantivul are sensul de: lepădare, dezertare, abandonare, răzvrătire.

Pasajul din 2 Tesaloniceni 2:3, tradus de unii cu: „depărtarea” (N.T. Smirna 1857);  „răzvrătirea” (Noua Traducere Românească 2007), „lepădarea de credinţă” (versiunea D. Cornilescu), În versiunea: Scripturile Calea Creştină: „apostazia”.

În versiunea greacă: Septuaginta a Scripturilor ebraice, apare cuvântul „apostasía”, în diferite forme gramaticale, în Numeri 14:9; 2 Cronici 28:19; 2 Cronici 33:19 și Ieremia 2:19, haideți să le analizăm.

Încă din pustie Israel nu a avut credință în promisiunea lui Iehova de a-i duce în țara promisă, și necredința lor, a constituit o apostazie așa cum se spune în Numeri 14:9, haideți să analizăm textul și contextul:

Numeri 14:1-11, GBV 2001: “Şi toată adunarea şi-a ridicat glasul şi a strigat; şi poporul a plâns în noaptea aceea. Şi toţi fiii lui Israel au murmurat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De am fi murit în ţara Egiptului! Sau de am fi murit în acest pustiu! Şi pentru ce ne-a adus Domnul în ţara aceasta, ca să cădem prin sabie, ca soţiile noastre şi copilaşii noştri să fie de pradă? N-ar fi mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt?“

Şi au zis unul către altul: „Să punem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt“. Atunci Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ înaintea întregii mulţimi a adunării fiilor lui Israel. Şi Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră ţara, şi-au sfâşiat hainele. Şi au vorbit către toată adunarea fiilor lui Israel, zicând: „Ţara pe care am străbătut-o ca s-o cercetăm este o ţară foarte, foarte bună. Dacă Domnul va avea plăcere de noi, ne va aduce în ţara aceasta şi ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi [apostaziați] împotriva Domnului şi nu vă temeţi de poporul ţării, pentru că ei vor fi hrana noastră; ocrotirea lor s-a depărtat de la ei şi Domnul este cu noi; nu vă temeţi de ei“. Şi toată adunarea a vorbit să-i ucidă cu pietre. Şi gloria Domnului s-a arătat în cortul întâlnirii tuturor fiilor lui Israel. Și Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va dispreţui poporul acesta? Şi până când nu vor crede ei în Mine, după toate semnele pe care le-am făcut între ei?...”.

Observăm din acest episod din pustie, cum Israelul s-a răzvrătit sau apostaziat contra lui Dumnezeu și a conducătorilor rânduiți de El, dorind chiar să se întoarcă în Egipt de unde Dumnezeu i-a scos, motivul: teama de uriașii din țara Canaan, necredința, nu L-au prețuit suficient pe Dumnezeu și puterea Lui.

Și în zilele noastre unii oamenii apostaziază, și părăsesc calea lui Dumnezeu, ba chiar se răzvrătesc contra conducerii adunării, fie datorită faptului că este greu în pustie, că nu au credință, se întorc înapoi în Egipt (lume), părăsind calea îngustă și mergând înapoi în Egipt, pe calea lată în părtășie cu oameni lepădați, doar pentru a avea cât mai mulți prieteni. Ei spun că merg în misiune, dar lucrarea lor este o apostazie, căci Domnul nu i-a trimis.

Unii nici nu mai cred în țara promisă, fie uriașii (demonii), fie necredința lor, îi opresc să mai creadă, chiar după ce au avut descoperiri despre țara promise și Domnul le-a vorbit despre țara promisă, ei acum o neagă! Așa cum Dumnezeu spune “până când nu vor crede ei în Mine, după toate semnele pe care le-am făcut între ei?”

Știm ce s-a întâmplat cu aceea generație necredincioasă, Scriptura este clară în Deuteronom 1:35, GBV 2001: “Nici unul din oamenii aceştia, din această generație rea, nu va vedea ţara cea bună pe care am jurat s-o dau părinţilor voştri”.

Necredința, încrederea în sine, a merge din nou în Egipt, însemnă a-L huli astfel pe Dumnezeu, și nu duce decât la moarte, dacă nu intervine harul și căința!

Un alt caz de apostazie este în 2 Cronici 28:1-27, GBV 2001: “Şi Domnul a smerit pe Iuda, din cauza lui Ahaz, împăratul lui Israel, pentru că el îl făcuse pe Iuda fără frâu şi lucrase cu foarte mare necredincioşie [apostazie] faţă de Domnul. Şi Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit la el şi l-a strâmtorat şi nu l-a ajutat. Pentru că Ahaz a jefuit casa Domnului şi casa împăratului şi a căpeteniilor şi a dat împăratului Asiriei; dar nu i-a fost de nici un ajutor. Şi, în timpul strâmtorării sale, a lucrat cu şi mai multă necredincioşie [apostazie] împotriva Domnului acest împărat Ahaz. Şi a jertfit dumnezeilor din Damasc care-l bătuseră; şi a zis: „Pentru că dumnezeii împăraţilor Siriei îi ajută, le voi jertfi şi ei mă vor ajuta“. Dar ei au fost căderea lui şi a întregului Israel. Și Ahaz a strâns uneltele casei lui Dumnezeu, a tăiat în bucăţi uneltele casei lui Dumnezeu şi a închis uşile casei Domnului şi şi-a făcut altare în fiecare colţ al Ierusalimului. Şi în fiecare cetate a lui Iuda a făcut înălţimi, ca să ardă tămâie altor dumnezei; şi a întărâtat mânia Domnului Dumnezeului părinţilor săi. Și celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată, sunt scrise în Cartea Împăraţilor lui Iuda şi ai lui Israel. Şi Ahaz a adormit cu părinţii săi şi l-au înmormântat în cetate, în Ierusalim; dar nu l-au adus în mormintele împăraţilor lui Israel. Şi Ezechia, fiul său, a împărăţit în locul său”.

Iată apostazia lui Ahaz și a lui Iuda, idolatria, necredința, atunci când cineva nu are credință în Iehova Dumnezeul Bibliei, încearcă cu tot felul de metode pământești, încearcă tot felul de zei care nu pot salva, în timpul lui Ahazia: zeii siriei, azi acei zei pot fi: îngăduința față de păcat, părtășia cu oameni neascultători de Cuvânt, lucrări firești de la ei putere, nu trimiși de Domnul etc.

Dar toate aceste amăgiri nu duc la bine, decât la nimicire!

Mai târziu în vremea profetului Ieremia, Dumnezeu prin acest profet arată cum este apostazia și care sunt consecințele ei:

Ieremia 2:1-37, GBV 2001: “Răutatea ta te va corecta şi necredinţa [apostazia] ta te va mustra. Recunoaşte deci şi vezi că este rău şi amar că L-ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău şi că nu este în tine temerea de Mine“, zice Domnul Dumnezeul oştirilor. „Pentru că de demult ţi-ai sfărâmat jugul, ţi-ai rupt legăturile şi ai zis: «Nu voi sluji!» Pentru că pe orice deal înalt şi sub orice copac verde te pleci, curvind. Şi Eu, Eu te plantasem viţă aleasă, sămânţă cu totul bună. Cum deci te-ai schimbat faţă de Mine în mlădiţele stricate ale unei viţe străine? Căci chiar dacă te-ai spăla cu leşie şi ai folosi mult săpun, totuşi nelegiuirea ta rămâne înaintea Mea“, zice Domnul Dumnezeu. „Cum zici: «Nu sunt întinată, nu m-am dus după baali»? Priveşte-ţi calea în vale, recunoaşte ce ai făcut, dromaderă iute, care-şi încrucişează căile. Măgăriţă sălbatică, deprinsă cu pustiul, care în dorinţa sufletului ei trage vântul pe nas: cine o abate în aprinderea ei? Toţi câţi o caută nu se vor obosi: o vor găsi în luna ei.  Fereşte-ţi piciorul să nu fie desculţ; şi gâtul tău, de la sete! Dar tu ai zis: «În zadar; nu, pentru că îi iubesc pe străini şi voi merge după ei».  Cum se ruşinează hoţul când este prins, aşa se va ruşina casa lui Israel, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor şi preoţii lor şi profeţii lor, care zic lemnului: «Tu eşti tatăl meu!» şi pietrei: «Tu m-ai născut!» Pentru că ei şi-au întors spre Mine spatele, şi nu faţa; dar în timpul necazului lor vor zice: «Ridică-Te şi salvează-ne!» Dar unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se ridice ei, dacă pot să te salveze în timpul necazului tău! Căci ca numărul cetăţilor tale sunt dumnezeii tăi, Iuda! Pentru ce vă certaţi cu Mine? Toţi v-aţi răzvrătit împotriva Mea“, zice Domnul. „În zadar i-am lovit pe fiii voştri; n-au primit nici o învăţătură. Sabia voastră i-a mâncat pe profeţii voştri ca un leu nimicitor“. Voi, generaţia aceasta, vedeţi cuvântul Domnului! „Am fost Eu un pustiu pentru Israel sau o ţară a întunericului gros? De ce zice poporul Meu: «Noi înşine ne suntem stăpâni, nu vom mai veni la Tine»? Îşi uită fecioara podoabele ei? mireasa, găteala ei? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr. Ce bine ştii să-ţi întocmeşti calea ca să cauţi dragoste! De aceea, ţi-ai şi obişnuit căile cu cele rele. Da, în poalele tale s-a găsit sângele sufletelor săracilor nevinovaţi, pe care nu i-ai prins spărgând; dar s-a găsit pe toate acestea. Şi tu zici: «Pentru că sunt nevinovată, desigur mânia Lui se va întoarce de la mine!» Iată, voi intra la judecată cu tine, pentru că zici: «N-am păcătuit!» De ce umbli atât de mult încoace şi încolo ca să-ţi schimbi calea? Te vei ruşina şi de Egipt, cum te-ai ruşinat de Asiria! Vei ieşi şi de acolo şi mâinile tale vor fi pe capul tău; pentru că Domnul i-a lepădat pe cei în care te încrezi şi nu vei prospera prin ei”.

Aici se descrie apostazia, apucăturile ei, și consecințele ei.

Apostazia este definită în această relatare ca fiind: necredință, părăsirea lui Iehova, a numai avea teamă de El, și a rupe jugul Lui (restricțiile și cerințele Lui) și a nu-L mai servi.

Apostați iubesc curvia, alianțele cu străinii, în ei se încred nu în Dumnezeu, încep să numească ca dumnezeu: lemenele și pieterele, creaturile, demonii înșelători care se prezintă în a fi: „Iisus Hristos”, să se ridice aceștia însă dacă vă pot salva în zaiua necazului!    

Ei umblă încoacea și încolo să își schimbe calea, ei nu doresc calea îngustă, ci calea curviei, calea compromisului, de a fi mai mulți prin îngăduința păcatului, de a umbla pe o cale aușoară, firească, carnală, unde nu avem nevoie de credință!

Însă această calea falsă nu va prospera, și famiilile lor vor suferi după cum este scris: “i-am lovit pe fiii voştri; n-au primit nici o învăţătură. Sabia voastră i-a mâncat pe profeţii voştri ca un leu nimicitor“. Va veni tăvălugul încercărilor peste ei, pentru că s-au abătut de la calea lui Dumnezeu!

Există vreo salvare pentru cineva care este apostat și își dă seama de păcatul lui grav, comis contra lui Dumnezeu, nu doar față de conducători umani ai adunării?

În 2 Cronici 33:12-19, GBV 2001, vedem un alt exemplu de apostazie și de îndreptare: “Şi, când era în strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit mult înaintea Dumnezeului părinţilor săi. Şi s-a rugat Lui. Şi El a fost înduplecat de el şi a auzit cererea lui şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia sa. Şi Manase a cunoscut că Domnul, El este Dumnezeu. Şi după aceasta a reconstruit zidul de afară al cetăţii lui David, pe partea dinspre apus, spre Ghihon, în vale, până la intrarea Porţii Peştilor, şi l-a dus împrejurul Ofelului şi l-a făcut foarte înalt. Şi a pus căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda. Şi a îndepărtat pe dumnezeii străini, şi idolul din casa Domnului, şi toate altarele pe care le construise pe muntele casei Domnului şi în Ierusalim, şi le-a aruncat afară din cetate. Şi a refăcut altarul Domnului şi a adus pe el jertfe de pace şi de mulţumire şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel. Totuşi, poporul încă jertfea pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului lor. Şi celelalte fapte ale lui Manase şi rugăciunea sa către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, iată, sunt scrise în faptele împăraţilor lui Israel. Şi rugăciunea sa, şi cum Dumnezeu a fost înduplecat de el, şi toate păcatele sale, şi necredincioşiile [apostaziile] sale, şi locurile în care a construit înălţimi şi a aşezat aşere şi chipuri cioplite, înainte de a fi smerit, iată, sunt scrise în cuvintele lui Hozai”.

Iată cazul: Manase, regele lui Iuda, a făcut multe păcate, printre care cel mai grav: apostazia prin idolatrie, prin facerea unor locuri noi de închinare după o altă rânduială și nu după legea lui Moise.

Mai târziu fiind dus în exil în robie, în Babilon, fiind în strâmtorare și-a adus aminte de Iehova Dumnezeul părinților lui și s-a rugat Lui, s-a smerit MULT în fața lui Dumnezeu, căci apostazia are de a face cu mândria, din încredere în sine, căci el încrezându-se în sine a creat o altă cale, o altă închinare, dar acum în necaz el s-a smerit mult, și cine se merește va fi înălțat, astfel l-a timpul potrivit Manase a fost înălțat din nou ca rege peste Iuda, ce fapte a făcut arătând că s-a căit de apostazie și s-a îndreptat?

A reconstruit zidul Ierusalimului, a îndepărtat idolii și dumnezeii străini, a refăcut altarul lui Iehova, a adus pe el jertfe de pace și mulțumire, și a poruncit lui Iuda să-i servească lui Iehova Dumnezeul lui Israel.

Tot la fel în prezent când cineva renunță la apostazie trebuie să facă fapte vrednice de căință, cum ar fi: smerenie multă, îndepărtarea tuturor lucrurilor legate de apostazia lui, restabilirea închinării adevărate, și chiar supunerea față de conducătorii credincioși ai adunare (Evrei 13:7,Evrei 1:17).