Biblia susţin că Duhul Sfânt este o persoană divină diferită de Tatăl şi Fiul, prin faptul că descrie însuşirile caracteristice unei persoane. Însă Duhul Sfânt nu este Însuşi Dumnezeu, ci Duhul lui Dumnezeu şi Duhul lui Isus Cristos, un Duh supus Lor prin care Tatăl şi Fiul lucrează.
În acest sens, să vedem în continuare:
I. Argumente că Duhul Sfânt este o persoană, însă distinctă de Tatăl şi Fiul.
II. Argumente că Duhul Sfânt nu este Însuşi Dumnezeu!
III. Duhul Sfânt este Mijlocitor în rugăciune, dar nu ne rugăm Lui
I. Argumente că Duhul Sfânt este o persoană, însă distinctă de Tatăl şi Fiul.
Duhul sau Spiritul Sfânt, a venit în existenţă după Fiul, fiind născut din Tatăl, însă prin Fiul. Biblia afirmă clar în 1 Corinteni 2:12: „Spiritul Cel din Dumnezeu” (Noul Testament Traducerea Fidelă - 2008), tot la fel în 1 Ioan 4:2, apare în greacă: ek = din, (tradus în Cornilescu cu „de la”), indicând că Spiritul este „din Dumnezeu”.
Unii susţin că Fiul şi Duhul Sfânt au existat dintotdeauna lângă Tatăl, dar Biblia afirmă negru pe alb, că atât Fiul este „născut din Dumnezeu” (1 Ioan 5:18), precum şi Spiritul Sfânt a ieşit la un moment dat, „din Dumnezeu”, deci El are un moment al naşterii Sale. Această naştere, este prin Fiul, deoarece toate sau create prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), cu excepţia Fiului care a fost născut direct de Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 1 Ioan 5:18).
Iar toată creaţia (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (Exod 20:11). Această venire a Duhului Sfânt în existenţă, a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie, imediat după naşterea Fiului din Tatăl în început (Coloseni 1:15-18; 1 Ioan 2:13-14; Apocalipsa 3:14). Căci nu putea exista „Duhul Fiului” (Galateni 4:6), înainte de Fiul (Proverbe 30:4), nici „Duhul înţelepciunii” (Proverbe 1:20-23), înainte de existenţa Înţelepciunii (Proverbe 8:22-25), adică a lui Isus (1 Corinteni 1:24).
Duhul Sfânt a fost creat la început ca şi Fiul, înainte de restul creaţiei, tocmai pentru a fi împreună cu Fiul, un agent al creaţiei (Geneza 1:2; Psalmi 33:6), precum şi un susţinător al vieţii creaţiei (Geneza 6:3).
Mulţi sunt tentaţi să interpreteze expresiile: „Duhul Tatălui” (Matei 10:20); „Duhul Fiului” (Galateni 4:6); „Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 7:40); „Duhul lui Cristos” (Romani 8:9); „Duhul lui Isus” (Faptele Apostolilor 16:7); ca fiind spiritul propriu al persoanei respective. Ca şi cum Duhul Sfânt NU ar fi o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul; ci, doar spiritul persoanei Tatălui, sau spiritul persoanei Fiului.
Însă, expresia: „Duhul LUI Dumnezeu”, se referă la un Duh ce este a lui Dumnezeu, care este proprietatea Lui. Astfel, expresia: „Duhul LUI Dumnezeu”, nu se referă la Duhul Lui personal, deoarece dacă prin ‚Duhul lui Dumnezeu’, am înţelege: Duhul unui persoane, Duhul propriu al lui Dumnezeu, atunci ar trebui să interpretăm în acelaşi sens şi „cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu”, ca fiind duhurile Lui proprii, ceea nu este posibil, o fiinţă are doar un duh nu mai multe!
În plus, ar trebui să existe două duhuri: Duhul propriu al Tatălui, şi Duhul propriu al Fiului, cei doi nu sunt identici, şi nu au acelaşi: Sine, ci sunt două persoane distincte şi ar trebui să fie două duhuri distincte. Dar nu aşa stau lucrurile, deoarece există un singur Duh: Duhul Sfânt, care este atât Duhul lui Dumnezeu (Efeseni 4:30), iar Duhul lui Dumnezeu este şi Duhul lui Cristos (Romani 8:9).
Expresiile: ‚Duhul lui Dumnezeu’, ‚Duhul lui Isus’ nu au sensul de duh al unei persoane; ci, ele identifică un Duh ieşit din Tatăl prin Fiul, care după ieşire a devenit persoană distinctă de ei, care a moştenit calităţi de la amândoi, astfel putând să-i arate/exprime, să-I manifeste. Şi astfel acest duh poate fi numit, atât: Duhul Sfânt, cât şi Duhul Tatălui (căci a ieşit din Tatăl), cât şi Duhul Fiului (căci a ieşit prin Fiul).
Expresia ‚Duhul lui Dumnezeu’ sau ‚Duhul lui Cristos’, se referă la faptul că Duhul Sfânt a fost creat de Tatăl prin Fiul, astfel El Îi aparţine lor, fiind proprietatea lor, un duh supus şi ascultător Lor.
În unele ocazii se manifestă (arată) pe Sine, dar uneori nu se manfestă pe Sine; ci, pe Tatăl sau pe Fiul. Astfel El aduce prezenţa lui Dumnezeu (Psalmi 139:7-10) sau prezenţa lui Isus (Efeseni 3:16-17). El poate să-L manifeste pe Dumnezeu fiind creat din El. Iar deoarece a fost creat prin Fiul, Îl manifestă pe Fiul în adunare, Isus fiind cu noi prin Duhul Sfânt (Ioan 14:17-19; Efeseni 2:22).
Neînţelegând aceste adevăruri scripturale, unii dau învăţături greşite, precum că Duhul Sfânt este doar o forţă activă, o putere.
Biblia lasă să se înţeleagă că venirea Duhului Sfânt înseamnă venirea unei puteri (Luca 1:35; 24:49; Faptele Apostolilor 1:8), dar aceasta nu înseamnă că: Duhul Sfânt este o putere!
Să analizăm aceste pasaje în continuare:
Ø Luca 1:35: „Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu”.
Ø Luca 24:49: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
Ø Faptele Apostolilor 1:8: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
Dacă Duhul este doar o putere, o forţă activă, cum poate acesta să aibă sentimente ca: dragoste, tristeţe, gelozie (Romani 15:30; Efeseni 4:30; Iacob 4:5)? Cum poate Acesta să aibă capacitatea intelectuală de a cerceta toate lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10-12)? Cum poate ca acesta să audă, să vorbească (Ioan 16:13-15), să aibă voinţă (1 Corinteni 12:11), să aibă un Sine (Faptele Apostolilor 10:20; Faptele Apostolilor 13:2-4)?
Duhul Sfânt sau Spiritul Sfânt, nu este doar o forţă activă, sau o putere impersonală; ci, este un Spirit care a ieşit din Dumnezeu şi astfel s-a născut o persoană spirituală supusă lui Dumnezeu prin care Dumnezeu lucrează.
Da, Spiritul Sfânt, este numit puterea lui Dumnezeu, în sensul în care şi Domnul Isus este numit: puterea lui Dumnezeu. În 1 Corinteni 1:24 NW, se spune: „Cristos este puterea lui Dumnezeu”. Să considerăm că Domnul Isus este doar o putere şi nu o persoană deoarece Biblia spune aici: „Cristos este puterea lui Dumnezeu”? Nu, şi atunci de ce considerăm Spiritul Sfânt doar o forţă?
În contextul din 1Corinteni cap. 1, Cristos este puterea lui Dumnezeu, în sensul că El a fost agentul salvării pentru omenire. Să analizăm în continuare:
În ce sens este Spiritul Sfânt: puterea lui Dumnezeu?
Când Biblia lasă să se înţeleagă că Spiritul este putere, această afirmaţie are următoarele sensuri:
1) În sensul că Acesta este un Spirit care iese de la Dumnezeu şi împlineşte voia Lui, putând fi numit în mod figurat: „puterea lui Dumnezeu”, adică o persoană puternică ce împlineşte lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, în aceste situaţii, Spiritul Sfânt, este descris ca putere a lui Dumnezeu, braţ sau mână a lui Dumnezeu (Isaia 63:11-15)[1].
Putem da câteva exemple ca să înţelegem mai bine: aşa cum într-o echipă sportivă, persoana x este forţa echipei, sau după cum nepotul cuiva poate fi sprijinul şi forţa bunicului, sau după cum, un prim ministru este puterea şi braţul preşedintelui ţări, etc.
2) Spiritul Sfânt este o persoană, însă în anumite lucrări este implicată mai mult puterea Sa (comp. cu Judecatori 14:6,Judecatori 1:19; Judecatori 15:14-15). Astfel Spiritul Sfânt emană putere, El are putere ca orice fiinţă spirituală sau fizică şi o inspiră oamenilor căci Biblia vorbeşte de „puterea spiritului sfânt” (Luca 4:14; Romani 15:13,Romani 1:19 NW). Întrebare pentru cei ce susţin că Spiritul Sfânt este o putere: Cum poate o puterea să aibă putere? Este un non sens să vorbeşti de puterea Spiritului, o dată ce Spiritul Însuşi este putere!
Da, venirea Spiritului Sfânt, la Penticosta, a însemnat venirea unei puteri în a vesti cu îndrăzneală Evanghelia, nu pentru că Spiritul Sfânt este o putere; ci, că efectul venirii Sale, a adus putere în discipoli, aşa cum venirea curentului electric aduce lumină sau căldură.
Venirea Spiritului peste discipoli, a însemnat pentru ei venirea unei puteri în a-L mărturisi pe Cristos (Faptele Apostolilor 1:8), însă nu doar atât! Căci venirea Duhului Sfânt, sau prezenţa Lui, nu emană doar putere (curaj, îndrăzneală) în mărturisire. Venirea Lui poate avea ca efect insuflarea unei puteri fizice deosebite ca şi în cazul lui Samson (Judecători: 14:6,19; 15:14,15). Sau unei puteri de a răbda (Galateni 5:22-23).
Dar prezenţa Duhului Sfânt, are ca efect şi insuflarea unor sentimente ca dragostea, sau insuflarea de chibzuinţă, căci în 2 Timotei 1:7, se afirmă: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Poate avea o putere impersonală: sentimente ca dragostea, sau raţiune care să aducă: chibzuinţă? Cu siguranţă: NU!
Duhul nu poate da chibzuinţă şi putere, dacă El nu are aceste lucruri! Dar Duhul Sfânt, emană în credincios, atât putere, precum şi dragoste şi chibzuinţă pentru că El este o persoană!
Prezenţa Duhului Sfânt nu aduce doar putere; ci, şi înţelepciune, pricepere, frică de Dumnezeu, etc. căci în Isaia 11:2, se spune: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul”.
Iată ce poate emana Duhul Sfânt peste un om, nu doar putere!
Voi aduce în continuare, 10 tipuri de argumente că Duhul Sfânt este o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul:
1) Lucruri pe care le poate face doar o persoană:
a) Duhul Sfânt vorbeşte:
Scriptura afirmă de nenumărate ori că Duhul Sfânt vorbeşte. Cei ce nu cred că Duhul Sfânt este o persoană, susţin că Duhul vorbeşte în sensul de portavoce a lui Dumnezeu, ca şi un om care vorbeşte prin intermediul undelor radio.
Însă indiferent ce exemplu dăm, ne dăm seama că în fapt nu radioul vorbeşte, nu televizorul vorbeşte, ci, oamenii vorbesc, persoanele vorbesc, prin radio, prin televizor, doar cineva, nu ceva, poate vorbi!
Ei forţează, explicând că de fapt nu Duhul Sfânt vorbeşte; ci, Dumnezeu prin Duhul Sfânt, ei spun că avem texte care învaţă că Dumnezeu vorbeşte prin Duhul Sfânt:
Ø Zaharia 7:12: „Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor s-a aprins de o mare mânie.”
Ø Faptele Apostolilor 1:2: „de la început până în ziua în care s-a înălţat la cer (Isus), după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.”
Ø Faptele Apostolilor 4:24-25: „Stăpâne... Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?”
Ø 1 Corinteni 2:10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”
Ø Efeseni 3:5: „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum (de Dumnezeu – v.7) sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.”
Întrebarea care se ridică: faptul că Dumnezeu vorbeşte prin intermediul Duhului Sfânt, înseamnă că niciodată Duhul Sfânt nu poate vorbi şi El personal? Faptul că Dumnezeu a vorbit prin Fiul (Evrei 1:2), însemnă că Fiul nu poate vorbi personal?
Există multe texte care conţin afirmaţii clare că Duhul Sfânt vorbeşte, astfel „Duhul a zis” (Faptele Apostolilor 8:29; Faptele Apostolilor 10:19; Faptele Apostolilor 13:2); „Duhul mi-a spus” (Faptele Apostolilor 11:12); „Duhul a spus” (Faptele Apostolilor 28:25); „Duhul spune” (1 Timotei 4:1); „Duhul zice” (Apocalipsa 2:7,Apocalipsa 1:11,Apocalipsa 1:17,Apocalipsa 1:29; Apocalipsa 3:6,Apocalipsa 1:13,Apocalipsa 1:22).
În Apocalipsa 14:13, se aude un glas din cer, iar Duhul Sfânt confirmă ce spune glasul: „Da”, zice Duhul, ei se vor odihni de muncile lor, căci faptele lor îi urmează”.
Iar în Apocalipsa 22:17, este scris: „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” Iată Duhul Sfânt împreună cu mireasa lui Cristos vorbesc, dacă mireasa lui Cristos este comusă din persoane, din oameni, de ce Duhul Sfânt atunci nu ar fi o persoană?
Există situaţii după cum am văzut când Dumnezeu vorbeşte prin Duhul Sfânt, aceste situaţii pot fi interpretate după concepţia fiecăruia, însă după cum am văzut, există texte când Duhul Sfânt vorbeşte, iar aceste afirmaţii nu mai sunt interpretabile, nu se poate spune despre ceva (radio, telefon, portavoce) că vorbeşte, numai cineva (o persoană) poate vorbi. Orice altă interpretare la pasajele de mai sus, decât că Duhul Sfânt este o persoană care vorbeşte, este forţată şi improprie, şi se bazează în general pe o gândire cu prejudecăţi, nu pentru a trage direct din Biblie concluzia corectă.
b) Duhul Sfânt strigă:
În Galateni 4:6, este scris: „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!”
Cum poate striga „Tată”, o putere, sau o forţă activă, Duhul Sfânt nu este o „păpuşă vorbitoare”, care spune anumite cuvinte înregistrate, Dumnezeu Tatăl este şi Tatăl Lui, deoarece Dumnezeu este Tatăl duhurilor (Evrei 12:9).
c) Duhul Sfânt mărturiseşte:
Duhul Sfânt nu poate fi o putere, o forţă activă, deoarece o putere nu mărturiseşte! Biblia spune că Duhul Sfânt mărturiseşte (Neemia 9:30), şi nu este vorba de a mărturisi fără cuvinte, cum mărturiseşte soarele de existenţa lui Dumnezeu. Nu, Duhul Sfânt mărturiseşte despre Isus (Ioan 15:26), El este un martor al lui Isus!
El ne mărturiseşte nouă că suntm copii ai lui Dumnezeu, şi o face prin cuvântul: „Tată”, care apare în duhul nostru de la Duhul Sfânt, şi apoi pe buzele noastre (Romani 8:15-16). Biblia precizează un întreg mesaj mărturisit de Duhul Sfânt, (primit de la Tatăl prin Fiul, comp. cu Apocalipsa 1:1) în Evrei 10:15-18, mesajul transmis de Duhul Sfânt profetului Ieremia, dar : „Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat”.
Dovada cea mai puternică la această temă, este în Faptele Apostolilor 5:32, unde se spune: „Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Iată nu doar ucenicii sunt martori la învierea lui Isus, ci însuşi: Duhul Sfânt. Iată ucenicii (persoane) mărturisesc, dar nu doar ei; ci şi Duhul Sfânt, care nu poate fi decât o persoană, ceva nu poate fi martor, decât cineva poate fi martor.
d) Duhul Sfânt aude:
În Ioan 16:13,Ioan 1:14, se spune clar că Duhul Sfânt transmite creştiniilor, ceea ce aude de la Fiul. El nu vorbeşte de la Sine; ci, cele auzite de la Isus Cristos. Orice ilustraţie cu un receptor, radio, este forţată, un receptor, radio, nu aude; ci, omul aude sunetelor transmise de receptor.
Dacă Fiul a auzit de la Tatăl şi a transmis ceea ce a auzit (Ioan 8:26,Ioan 1:38,Ioan 1:40; 15:15), tot la fel face Duhul Sfânt, ce aude de la Fiul transmite nouă. Dacă Isus este o persoană, de ce Duhul Sfânt nu ar fi?
2) Duhul Sfânt are raţiune, intelect, voinţă:
a) Duhul Sfânt are gândire:
Dacă Duhul Sfânt gândeşte personal, aceasta este fatal teoriei că este o putere, sau o manifestare, sau o prezenţă.
Textul cel mai clar că Duhul Sfânt are o gândire proprie, distinctă, este Romani 8:27: „Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa („gândirea” BCR) Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”.
Iată Dumnezeu care cercetează inimile, ştie care este „gândirea” („năzuinţa” BC; „mentalitatea” CLV) Duhului, de ce? Deoarece Duhul Sfânt mijloceşte pentru sfinţi, iar Cel ce mijloceşte este un altul decât Cel ce primeşte mijlocirea. Astfel, Duhul îşi exprimă modul Său de gândire propriu, în faţa lui Dumnezeu.
Dacă Duhul Sfânt nu are o gândire proprie, atunci El nu poate mijloci! Este un non sens şi inutil să spui că Dumnezeu ştie care este gândirea Duhului, o dată această gândire este Însuşi gândirea proprie a lui Dumnezeu! Doar dacă gândirea Duhului este gândirea proprie a Duhului, atunci are sens afirmaţia că ‚Dumnezeu ştie această gândire’, deoarece 1) o ştie datorită mijlocirii Duhului; 2) O ştie deoarece Dumnezeu cercetează inimile şi acolo o găseşte, fiind că acolo este prezent Duhul Sfânt şi lucrarea Lui.
b) Duhul Sfânt are cunoştiinţă:
Duhul Sfânt are cunoştinţă proprie, fiind un Duh de cunoştinţă (Isaia 11:2; Exod 35:31). Dar El are o cunoştinţă proprie deoarece este capabil să audă, să primească informaţii de la Fiul, ca apoi să le transmită mai departe (Ioan 16:13-15).
c) Duhul Sfânt are înţelepciune şi pricepere:
El nu doar că transmite înţelepciunea şi priceperea (Exod 31:3; Efeseni 1:17), dar cu siguranţă având o gândire proprie, are şi o înţelepciune proprie, o înţelepciune cu mult mai înaltă ca a noastră, dar totuşi inferioară Tatălui şi Fiului, de la care aude şi primeşte informaţii (Ioan 16:13-15).
d) Duhul Sfânt are capacitatea de a cerceta:
În 1 Corinteni 2:10, se spune: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”.
Ne întrebăm, cum poate Duhul propriu al lui Dumnezeu (prezenţa Sa, manifestarea Sa) să cerceteze lucrurile adânci (lit. adâncimile) ale lui Dumnezeu, deoarece în mod automat ce cunoaşte Dumnezeu, cunoaşte şi Duhul Său propriu.
Faptul că cercetează totul, arată că El are un intelect indepent de Tatăl şi Fiul. Faptul că cercetează adâncimile lui Dumnezeu, denotă că nu le cunoaşte, dacă le-ar cunoaşte nu le-ar cerceta!
Faptul că cercetează adâncimile lui Dumnezeu denotă: 1) că nu este Dumnezeu, căci Dumnezeu ştie tot, El nu are nevoie să cerceteze; 2) că nu este nici prezenţa sau manifestarea Lui, căci prezenţa sau manifestarea lui Dumnezeu, cunoaşte tot ce cunoaşte Dumnezeu, nu mai are nevoie să cerceteze, El nu poate fi nici o putere, căci o putere nu are capacitatea intelectuală de a cerceta, El nu poate fi decât o persoană distinctă dar inferioară în cunoştinţă faţă de Dumnezeu.
e) Duhul Sfânt are capacitatea de a sfătui:
În Isaia 11:2, se vorbeşte despre un Duh de sfat (sfătuire), indicând că are personalitate cu intelect, care îi poate sfătui în diverse situaţii pe oameni. O forţă activă nu poate sfătui oamenii.
Duhul Sfânt (mâna lui Dumnezeu în sens de agent al lucrării divine) este sfatul lui Dumnezeu. În Faptele Apostolilor 4:28, se spune: „ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău”. Iată mâna şi sfatul lui Dumnezeu adică Duhul Sfânt (Exod 7:4-5; Faptele Apostolilor 4:30), hotărăşte. Oare poate o putere să hotărască?
f) Duhul Sfânt are capacitatea de a învăţa:
În Neemia 9:20; Luca 12:12; Ioan 14:26, se arată că Duhul Sfânt a învăţat şi poate învăţa. Chiar dacă vorbim de prezenţa lui Dumnezeu, sau manifestarea lui Dumnezeu că ar fi Duhul Sfânt, nu prezenţa şi manifestarea învaţă; ci, Dumnezeu care se manifestă învaţă, astfel numai acceptând că Duhul Sfânt este o persoană se potriveşte ideea că Duhul învaţă!
g) Duhul Sfânt în virtutea gândirii Lui, El are o voinţă proprie:
În 1 Corinteni 12:11, se spune: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”. Iată Duhul împarte darurile spirituale după cum voieşte El.
Astfel, Duhul Sfânt este o persoană, nu o forţă, manifestare, care nu poate avea o voinţă proprie.
3) Duhul Sfânt are sentimente, emoţii:
a) Duhul Sfânt are dragoste:
Duhul Sfânt are dragoste, deoarece El este un Duh de dragoste (2 Timotei 1:7), şi astfel El poate emana, sau da dragoste.
Duhul Sfânt este descris ca având dragooste, deoarece Pavel spune în Romani 15:30 NTR: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine”. Cele mai bune traduceri din română traduc cu „prin” (BB 2001; NTTF – 2008; CLV), cât şi NT Liga Bibliei şi chiar traducerea Martorilor lui Iehova (NW). Martori ai lui Iehova, care cred că Spiritul Sfânt este o forţă activă, traduc cu: „prin iubirea spiritului” (NW – 2000); „prin iubirea izvorâtă din spirit” (NW – 2006).
Iar prin această iubire, Pavel spune să mijlocim la Dumnezeu: „să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu” (NTR).
Este imposibil ca Spiritul Sfânt să nu fie persoană, şi să aibă dragoste, şi prin El un om să mijlocească la Dumnezeu!
b) Duhul Sfânt are îndurare, milă:
Duhul Sfânt are îndurare, milă, deoarece este un Spirit de îndurare (Zaharia 12:10), şi părtăşia cu Spiritul Sfânt, este legată de milostivire şi îndurare (Filipeni 2:1-3).
Iar înţelepciunea de sus, care venită prin Duhul Sfânt se manifestă în diferite feluri, printre altele, ea este plină de îndurare (Iacob 3:17).
Îndurarea şi mila sunt sentimente care nu le poate avea o forţă activă sau o putere!
c) Duhul Sfânt are gelozie:
Duhul Sfânt are gelozie, după cum şi Dumnezeu din care a izvorât la început este gelos (Exod 20:5; Exod 34:14).
În Iacob 4:5, se spune: „Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine”.
Iată acest text spune clar că Duhul Sfânt are gelozie (invidie în alte traduceri), o gelozie din cauza unor creştini care au devenit prieteni cu lumea (v.4), astfel această prietenie cu lumea îi face vrăşmaşi cu Dumnezeu (Tatăl) şi îl stărneşte pe Duhul Sfânt făcându-l să reacţioneze printr-o dorinţă de gelozie (vezi şi Galateni 5:17), o gelozie care ne doreşte pentru El, şi implicit pentru Tatăl şi Fiul, dar nu pentru lume (comp. cu 1 Corinteni 10:22).
O gelozie asemăntoare a avut Pavel, o gelozie deoarece corintenii nu-şi păstrau simplitatea şi curăţia în Cristos (v.3), acceptând o evanghelie falsă, un duh fals şi un Cristos fals (v.4). De aceea, Pavel le spune în 2 Corinteni 11:2: „Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”.
Această gelozie (invidie) a Duhului Sfânt, indică că El este o persoană cu sentimente şi emoţii, nu o putere.
d) Duhul Sfânt se poate întrista:
Duhul Sfânt se poate întrista datorită păcatelor şi atitudinilor noastre greşite. În Isaia 63:10, se spune: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor”.
Iată Israelul prin păcatele lor, au întristat pe Duhul lui Dumnezeu, de aceea, apostolul Pavel, ne sfătuieşte în Efeseni 4:30: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.
O putere nu se poate întrista. Dacă Duhul Sfânt se întristează, El nu poate fi o forţă sau putere, o influenţă; ci, o persoană.
e) Efectul sentimentelor Duhului Sfânt, sunt suspinele Lui pentru noi:
Faptul că Duhul Sfânt are: dragoste, îndurare, milă, se întristează pentru noi, duce ca El să suspine pentru noi. Acest lucru se spune în Romani 8:26: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”.
Iată nu doar că Duhul suspină, ceea ce nu poate face decât o persoană, dar şi mijloceşte pentru noi cu suspine nevorbite, cu suspine ce transmit lui Dumnezeu tristeţea, dorinţa, inima Duhului pentru noi. Uneori un suspin face cât zece cuvinte!
f) Duhul Sfânt se bucură şi emană bucurie:
Biblia spune că bucuria, vine de la Duhul Sfânt sau prin Duhul Sfânt (Romani 15:13), este roada sau fructul ce rodeşte din Duhul Sfânt (Galateni 5:22). Dar nu doar atât, El însuşi are bucurie sau se bucură, deoarece a fi în El, înseamnă a fi în bucurie (Romani 14:17), a fi plin de bucurie, însemnă a fi plin cu Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 13:52).
g) Duhul Sfânt are speranţe:
Duhul Sfânt transmite sau dă (emană) speranţă (nădejde), aceasta este un sentiment pe care nu-l poate da, dacă nu-l are El însuşi, prima dată.
În Romani 15:13, redat după o traducere literală din greacă, Pavel arată că prin puterea Duhului, face ca omul să se umple de speranţă, el spune: „Iar Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi de pace, în a crede, pentru a vă îmbelşuga în speranţă printr-o putere a Duhului Sfânt”.
În Galateni 5:5, Pavel leagă din nou speranţa de Duhul Sfânt, când spune: „Căci în Duh, noi aşteptăm din credinţă speranţa justificării” (NT - Sapienţia). Nu putem aştepta în Duhul Sfânt speranţa justificării sau a îndreptăţirii noastre (nu prin legea lui Moise, v.4), dacă Duhul Sfânt nu este un Duh de speranţă, care are şi transmite speranţa (nădejdea).
h) Duhul Sfânt mângâie:
Numai o fiinţă cu sentimente poate mângâia, nu o putere.
În Faptele Apostolilor 9:31 (BCR) se spune: „Şi Biserica în toată Iudea, Galilea şi Samaria, era în pace, zidindu-se şi umbla în frica Domnului; şi prin mângâierea Duhului Sfânt, creştea”. Iată metoda lui Dumnezeu prin care numărul oamenilor din adunare să crească. Atunci când Duhul Sfânt te atinge, te mângâie, manifestă: iubire, milă, bunătatea faţă de tine, te pocăieşti de păcate şi Îl cauţi pe Dumnezeu, crezând în jertfa Domnului Isus prin care eşti salvat. Toţi cei născuţi din nou cu adevărat, cunosc ce însemnă mângâierea Duhului Sfânt.
Duhul Mângâie, desorece El este Mângâietorul (Ioan 14:26; Ioan 15:26; Ioan 16:13), adică: ajutorul, avocatul, apărătorul, susţinătorul nostru, într-un cuvânt: Parakletul.
Parakletul nu poate fi o putere; ci, o persoană cu simţăminte.
4) Duhul Sfânt are reacţii tipice unei persoane:
a) Duhul Sfânt se poate face vrăşmaş:
Duhul Sfânt atunci când este întristat constant şi mai ales prin păcate grave, El se poate face vrăşmaş şi poate pedepsi, îi poate face să sufere pe cei ce păcătuiesc.
În Isaia 63:10 se spune: „Dar ei [evreii] au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor”. Iată Duhul Sfânt nu doar se întristează, dar are şi reacţii, se face vrăşmaş şi luptă contra oamenilor neascultători. Ce dovadă mai clară vrem că Duhul Sfânt este o persoană!
b) El poate considera bună/potrivită o anumită hotărâre:
Duhul Sfânt, poate considera bună/nimerită/potrivită, o anumită hotărâre luată de oameni, îşi poate da acordul, arătând prin asta: reacţia Lui la discuţiiile oamenilor, la hotările sau decizile lor; precum şi că are: intelect, voinţă, capacitatea de a comunica. În Faptele Apostolilor 15:28-29, se spune: „Căci s-a părut nimerit („bine” BCR; „potrivit” NTTF - 2008) Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.”
Iată stabilirea cerinţelor pentru oamenii naţiunilor nu au făcut-o apostolii singuri, ci în primul rând, anumite porunci I s-au părut nimerite Duhului Sfânt (pentru naţiuni), precum şi apostolilor. Dacă apostolii la care li s-a părut bine să dea aceste porunci, sunt persoane, atunci Duhului Sfânt căruia şi Lui i s-a părut bine, de ce nu ar fi?
c) El a reacţionat oprindu-l pe Pavel, când acesta mergea spre o direcţie greşită în lucrarea de predicare a evangheliei:
În Faptele Apostolilor 16:6-10, este relatat: „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia şi s-au pogorât la Troa. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia”.
Iată, Pavel, Sila şi Timotei, pleacă din oraşul Listra dorind să predice în Asia, dar „au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia”, apoi se pregăteau să intre în Bitinia, însă „Duhul lui Isus nu le-a dat voie”. Noptea Pavel are un vis în care i se arată unde trebuie să meargă să predice.
Dacă Duhul Sfânt ar fi fost o putere, forţă, manifestare, putea aceasta să-i oprească, sau persoana care avea puterea îi oprea prin putere? Dacă Duhul Sfânt ar fi o putere de ce Evanghelistul Luca spune: „au fost opriţi de Duhul Sfânt”, şi nu spune: „au fost opriţi PRIN Duhul Sfânt?” De ce spune: „Duhul lui Isus nu le-a dat voie”, şi nu spune: „Isus prin Duhul nu le-a dat voie”. Deoarece Duhul Sfânt este o persoană, şi deoarece atât Luca a ştiut acest lucru cât şi Dumnezeu care inspirat scrierea Bibliei.
6) Persoana Spiritului Sfânt a putut fi văzută şi auzită de către diferiţi oameni:
a) Ioan Botezătorul L-a văzut sub formă de porumbel:
În Matei 3:16-17; Marcu 1:10; Luca 3:22, este relatat cum Duhul Sfânt în chip de porumbel s-a coborât peste Isus.
Iar în Ioan 1:32-33, este relatat că Ioan Botezătorul a văzut Duhul în formă de porumbel. Deci iată, teoria unora că Duhul Sfânt nu este persoană; ci, putere cade, El este o persoană care a fost văzută de oameni, în momentele în care Dumnezeu a dorit ca Duhul să se manifeste vizibil.
b) Cei adunaţi la Penticostă, au văzut pe Duhul Sfânt ca limbi de foc şi au auzit vâjâitul Lui ca vâjâitul unui vânt puternic:
În Faptele Apostolilor 2:1-4, este relatat: „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”.
Iată Duhul Sfânt prezent în chip vizibil sub formă de flăcări, şi audibil, fiind auzit sub forma unui vâjâit ca vâjâitul unui vânt puternic.
Toţi la care Duhul Sfânt le-a vorbit, au auzit glasul Lui (Faptele Apostolilor 8:29; Faptele Apostolilor 10:19; Faptele Apostolilor 13:2; Faptele Apostolilor 11:12; Apocalipsa 2:7,Apocalipsa 1:11,Apocalipsa 1:17,Apocalipsa 1:29; Apocalipsa 3:6,Apocalipsa 1:13,Apocalipsa 1:22; Apocalipsa 14:3).
Toţi cei care se întorc la Dumnezeu în mod autentic, aud invitaţia făcută de glasul Lui şi de adunarea creştină (Apocalipsa 22:17).
Chiar şi în zilele noastre, toţi creştinii Îl pot auzi, însă în special cei cu darul profeţiei, prin viziuni (vedenii) Îl pot auzi şi Îl pot vedea pe Duhul Sfânt, fie sub formă de porumbel alb, fie sub formă de limbi de foc, sau în alte feluri.
7) Duhului Sfânt I se atribuie descrieri care sunt potrivite numai pentru o persoană:
a) Duhul Sfânt poate fi minţit şi ispitit sau încercat:
Duhul Sfânt poate fi minţit de oameni şi ispitit. În Faptele Apostolilor 5:3-9, se relatează: „Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul...Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevastă-sa, fără să ştie ce se întâmplase. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da” a răspuns ea „cu atâta.”Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
Iată Anania şi Safira au vândut o moşioară, dar au ascuns o parte din bani, iar pe restul i-au dat apostolilor spunând că aceasta este întreaga sumă a ternului vândut.
Apostolul Petru spune: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?” Iată Anania a minţit pe Duhul Sfânt care era prezent cu apostolii. Cu singuranţă că, o putere, o forţă, nu poate fi minţită, ceva nu poate fi minţit, doar cineva poate fi minţit, ceva nu poate fi ispitit sau încercat ca să vadă cum reacţionează, numai cineva poate fi ispitit.
b) El este martor ca şi apostolii la învierea Domnului Isus:
Duhul Sfânt este martor ca şi apostolii la învierea Domnului Isus, în Faptele Apostolilor 5:30-32, se precizează: „Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
Iată nu doar apostolii sunt martori oculari ai învierii Domnului; ci, însuşi Duhul Sfânt, orice altceva nu poate fi martor, doar o persoană. Dacă apostolii sunt persoane, atunci şi Duhul Sfânt, căci se precizează: „Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt”.
c) El poate fi batjocorit:
Duhul Sfânt poate fi batjocorit. În Evrei 10:29, se spune: „Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit şi va batjocori pe Duhul harului?” Iată o altă dovadă că Duhul Sfânt este o persoană, El poate fi batjocorit, nimeni nu-şi bate joc de ceva; ci de cineva!
A ne gîndi că putem acţiona în acest fel, faţă de o putere impersonală, influenţă, forţă activă, că puterea ar putea fi: minţită, întristată, batjocorită, este impropriu să spui aşa ceva. Ba mai mult, şi ca aceea putere să aibă reacţii.
Vom trece la o altă linie de argumentare, o argmentare că Duhul Sfânt nu este o persoană în sensul de manifestarea persoanei lui Dumnezeu; ci, că El este distinct de Dumnezeu, şi de Fiul lui Dumnezeu.
La unele argumente aduse mai înainte, unii ar putea încerca să sucească spunând că duhul omului se poate întrist, poate avea simţăminte, dragoste, gelozie, etc, tot la fel şi Duhul personal a lui Dumnezeu. De aceea, argumentele aduse în continuare vor spulbera această idee că Duhul Sfânt ar fi Duhul unei persoane.
Expresia: ‚Duhul lui Dumnezeu’ se referă la un Duh-persoană (Duhul Sfânt), ieşit dintr-un alt Duh-Persoană din Dumnezeu Tatăl conform cu 1 Corinteni 2:12; 1 Ioan 4:2 (în greacă: ek : din Dumnezeu, tradus cu de la Dumnezeu în Cornilescu).
Astfel, Duhul ieşind din Dumnezeu, este al Lui, adică este creaţia Lui, proprietatea Lui. După cum şi cele şapte duhuri care sunt şapte îngeri sunt numite: „Duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 4:5), în sensul de Duhuri, creaturi spirituale ce Îi aparţin lui Dumnezeu, slujitorii Lui.
8) Duhul Sfânt este distinct de Tatăl şi Fiul:
a) Duhul Sfânt este distinct ca persoană de persoanele: Tatălui şi al Fiului:
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei persoane diferite, dar care sunt în unitate în ce priveşte lucrarea (Ioan 10:30; Romani 15:30; 1 Corinteni 12:4-6; 2 Corinteni 13:14; Efeseni 4:4-6; 1 Ioan 5:6-8).
În Ioan 16:12-15, se spune: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi”.
În timp ce Domnul Isus, nu a putut să-i înveţe anumite lucruri datorită limitelor ucenicilor, ei nu puteau duce (purta) atunci anumite adevăruri, atunci când va veni Mângâietorul ei urmau să fie călăuziţi de Acesta în tot adevărul.
Este interesant că Mângăietorul, este un Duh distinct de Cristos ca duh, căci El „nu va vorbi de la El”, ci El urmează modelul lui Isus, care nici El nu a vorbit de la El (Ioan 12:49). După cum Isus a învăţat ceea ce Tatăl i-a transmis, ce Tatăl L-a învăţat (Ioan 8:28), i-a poruncit (Ioan 12:49; Ioan 14:31).
Mângâietorul va face la fel, dar raportat la Cristos. Dacă Fiul este învăţat de Tatăl şi este supus Lui, Duhul Sfânt Îi este supus lui Cristos şi învaţă de la El.
Dacă Mângâietorul este doar Duhul/prezenţa/manifestarea lui Cristos, este forţat a spune: Acesta „nu va vorbi de la El”, deoarece Duhul lui Cristos nu poate fi despărţit de Cristos. Dacă vorbeşte Duhul lui Cristos, vorbeşte Cristos.
De asemenea, o putere/forţă activă/influenţă nu poate vorbi.
Apoi Mângâietorul vorbeşte „tot ce va fi auzit”, El nu vorbeşte de la Sine; ci, ceea ce aude, este impropriu să spui că Duhul/prezenţa/manifestarea lui Cristos vorbeşte ceea ce a auzit de la Cristos, deoarece nu putem separa prezenţa Lui de persoana Însuşi.
Apoi, este imoral ca duhul/prezenţa/manifestarea unei persoane să proslăvească persoană pe care o manifestă, fiindcă aceasta însemnă, că se glorifică pe Sine Însuşi. Textul spune clar: „El [Mângâietorul] Mă va proslăvi”, dacă Duhul Adevărului, Mângâietorul este doar Duhul lui Cristos, atunci în mod implicit a-l proslăvi (preamări) pe Cristos înseamnă a se premări şi pe Sine, deoarece nu putem despărţi Duhul propriu a lui Cristos de Cristos.
Cu siguranţă, după cum Fiul Îl premăreşte pe Tatăl (Ioan 8:49; 12:28; 17:1), Duhul Sfânt (o altă persoană) Îl premăreşte pe Fiul.
Faptul că este o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul reiese clar din cuvintele: „[Mângâietorul] va lua din ce este al Meu [a lui Isus] şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi”.
Dacă, citim contextul dinainte, v.7-13, în care Isus vorbeşte de faptul că este de folos ca El să plece, deoarece aşa va veni Mângâietorul, care va dovedi lumii: păcatul, dreptatea şi judecata, iar pe ucenicii Domnului îi va călăuzi în tot adevărul.
Domnul Isus avea slujba de Mângâietor cât timp a fost pe pământ (Matei 12:1-7; Matei 26:10; Marcu 6:34; Luca 9:11; Ioan 11:19-26), să le vestească şi să-i călăuzească (conducă) El în tot adevărul, să convingă lumea de păcatul ei (Ioan 1:7,Ioan 1:9; Ioan 3:17-21; Ioan 7:7; Ioan 12:35-36,Ioan 1:46; Ioan 14:6).
Dar erau unele lucruri pe care ei nu le puteau înţelege atunci (v.12), de aceea era de folos, ca să vină Duhul Adevărului, să i-a din ceea ce este al lui Isus, adică din ‚slujba de Învăţător, Mângâietor de Călăuzitor’, şi să le vestească lucrurile viitoare şi să-i conducă în tot adevărul.
Astfel, în acest context, Isus spune „Tot ce are Tatăl, este al Meu”, El se referă la rolurile sau funcţiile Tatălui de a stăpâni Cuvântul şi al comunica (Ioan 17:7-10), funcţie pe care i-a dat şi Fiului. Astfel Isus a primit rolul de a comunica adevărul (v.9), iar Duhul Sfânt a primit această funcţie (lucrare), după înălţarea lui Isus, şi ne va descoperi viitorul călăuzindu-ne în tot adevărul.
În Ioan 16:13-15, este atât de clar că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei persoane. Tatăl îi dă slujbele de slujire a copiilor Lui, Fiului; Fiul dă din slujbele Lui, Mângâietorului, cu scopul ca Acesta să-i călăuzească în tot adevărul, să le vorbească creştinilor din cele auzite de la Fiul, să le vestească lucrurile viitoare.
Raportat la Fiul - Duhul Adevărului, Mângâietorul face următoarele lucruri: va veni în locul Lui; nu va vorbi de la Sine, ci din cele auzite de la Fiul, va descoperi şi călăuzi (creştinilor) în tot adevărul.
În plus, Mângâietorul nu poate fi o puterea/forţa activă, deoarece: o putere nu aude, nu vorbeşte cele auzite, nu vesteşte şi călăuzeşte, nu poate înlocui pe Cristos ca Mângâietor. Parakletos [Mângâietorul, Susţinătorul, Ajutorul, Avocatul] trebuie să fie o persoană, altfel El nu poate aduce o mângâiere, un ajutor conştient, o putere nu poate fi un avocat care să pledeze pentru omul păcătos, aşa cum face o persoană (Romani 8:26,Romani 1:27).
Un alt argument este cel din 2 Corinteni 13:14, unde din nou cele trei fiinţe sunt descrise prin cuvintele: „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin”.
Apostolul Pavel putea să pomenească doar pe Tatăl şi Fiul, dacă Duhul Sfânt era: o putere, o manifestarea sau duhul lor. Dar prin faptul că Duhul Sfânt este pomenit distinct de cele două persoane, arată că El este o persoană diferită de Dumnezeu şi Cristos. Faptul că este pomenit împreună cu Tatăl şi Fiul, arată că ei sunt într-o unitate în voinţă, scop şi lucrare, pentru zidirea creştinilor în har, dragoste şi părtăşie.
b) Cei trei sunt distincţi în lucrare şi poziţie:
În 1 Corinteni 12:4-6, se afirmă: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; Sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”.
Iată în poporul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt dă darurile, Domnul Isus dă slujbele, iar Dumnezeu Tatăl face lucrările.
Faptul că Duhul Sfânt dă darurile nu însemnă că în dezacord cu voia lui Dumnezeu, sau cu a lui Cristos; ci, în unitate cu ei (Efeseni 4:7; Evrei 2:4).
Tot la fel, faptul că Fiul dă slujbele în adunare, nu însemnă că în dezacord cu voia lui Dumnezeu, căci slujbele se dau pe baza darurilor primite de la Duhul Sfânt, iar numirea în slujbe se face de către Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28).
Da, Dumnezeu face lucrările, dar prin cine? Prin Fiul şi prin Duhul Sfânt (Ioan 16:13-15), deci din nou cei trei sunt în unitate de gândire, scop, voinţă şi lucrare, dar nu este vorba de o unitate de substanţă sau de esenţă.
În Efeseni 4:4-6, se spune: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi”.
Iată Duhul Sfânt este descris prin expresia: „un singur Duh”; poziţia Lui este unică între duhurile create cu excepţia Fiului. Fiul lui Dumnezeu, Isus, are poziţia de Domn, iar Tatăl poziţia de Dumnezeu, un Dumnezeu suprem care este mai presus de toţi. Cei trei sunt distincţi unul de altul prin titlurile ce li se acordă: Tatăl, titlul de Dumnezeu, Isus, titlul de Domn, iar Mângâietorul, titlul de Duh.
c) Cei trei sunt distincţi în închinare:
Pavel spune în Romani 15:30 NTR: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine”. Cele mai bune traduceri din română traduc cu „prin” (GBV 2001; NTTF-2008; CLV), nu cu „pentru” ca BC şi BCR. În limba greacă, apare: „dia” = prin.
Iată apostolul neamurilor, îndeamnă pe creştini din Roma să se lupte pentu el în rugăciuni, ca să iudeii necredincioşi; şi ca slujba de ajutorare materială pentru fraţii din Ierusalim să fie bine primită. Să se lupte rugându-se prin Domnul Isus, şi prin dragostea Duhului, la Dumnezeu. De aici reiese că cei trei sunt distincţi în închinare, Tatăl ascultă rugăciunile în calitatea Sa de Dumnezeu, în final rugăciunea trebuie să ajungă la El, dar va ajunge doar prin Isus, Fiul Său.
Şi mai clar reiese din Efeseni 2:18: „Căci prin El [Isus] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [prin Duhul Sfânt]” (BCR).
Cele trei persoane implicate în închinarea noastră, sunt foarte clar prezentate aici, prin Isus, avem acces la Tatăl, printr-un Duh (Duhul Sfânt). Iată prin Fiul şi Duhul Sfânt ajungem la Dumnezeu Tatăl (vezi şi Efeseni 3:14; Efeseni 5:20; Efeseni 6:18).
9) Duhul Sfânt este un altul decât Isus:
a) Duhul Sfânt este un altul decât Isus, un alt Mângâietor:
Ioan 14:16-17: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor), care să rămână cu voi în veac”.
Domnul Isus, în noaptea când a fost vândut pentru 30 de monede de argint, le spune aceste lucruri celor 11 ucenici (discipoli) fideli ai Lui. El le spune că se duce în cer să le pregătească un loc (v.2,3), însă nu-i va lăsa singuri; ci, se va ruga Tatălui, ca să trimită pe altcineva în locul Lui, pe Mângâietorul, care să rămână cu ei pentru totdeauna.
Domnul Isus, printre rolurile multe ce le-a avut pe pământ, a avut şi rolul de Mângâietor, adică avocat, apărător, etc. (comp. Luca 4:16-22 cu 1 Ioan 2:1). El va trimite pe Duhul Adevărului în locul Lui, un fel de înlocuitor al Lui, nu diferit de Isus ca calitate de a mângâia, diferit numeric însă, în sensul că Duhul Adevărului este un altul, distinct de Domnul Isus.
Cu siguranţă că Mângâietorul nu poate fi o forţă sau o putere. Până atunci Domnul Isus a fost Paracletul lor (gr. Paraclet: apărător, ajutor), şi Domnul Isus a fost o persoană, Tatăl va trimite „un alt mângâietor care să rămână cu voi în veac”, deci o altă persoană. Dacă Mângâietorul este o putere, atunci Isus ar trebuit să fi fost doar o putere.
Paracletul este un altul care va mângâia ca Domnul Isus, el nu diferă în slujbă, având aceiaşi slujbă, dar este un altul, adică o altă persoană.
Dacă Paracletul este doar Duhul/prezenţa/manifestarea lui Cristos, El nu este un altul; ci, este tot Cristos în altă formă de existenţă, ca prezenţă spirituală şi nu ca om, numai în cazul în care Parakletul este o altă persoană, El este „un alt mângâietor”.
Ioan 16:7-11: „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat”.
În acest pasaj, Domnul spune clar că le este de folos ucenicilor să plece, pentru că doar aşa poate să-l trimită pe Mângâietorul, un Duh care va veni la ei şi va ţine locul lui Cristos. Este acest Duh, doar prezenţa/manifestarea/duhul lui Cristos? Dacă Duhul Sfânt nu este distinct de Isus, atunci Domnul nu putea vorbi de o plecare a Lui şi de o venire a altcuiva; ci, El pur şi simplu lăsa o parte din El pe pământ, duhul/prezenţa/manifestarea Lui. Şi atunci nu ar fi putut spune: „dacă nu Mă duc Eu, mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”.
Dacă Mângâietorul este Duhul/puterea/prezenţa/manifestarea lui Cristos, indiferent dacă Isus pleca sau nu, Mângâietorul era cu ei, fie în carne (omul Isus), fie în duh (Duhul lui Isus), şi astfel Mângâietorul nu era în imposibilitate de a veni dacă Isus nu ar fi plecat la cer.
Doar dacă Mângâietorul este o altă persoană, El este în imposibilitate de a veni pe pământ, atât timp cât Isus Mângâietrul era cu ei.
În plus, lucrarea Mângâietorului este să dovedească lumea ca fiind vinovată. De ce hula împotriva Fiului se iartă, dar împotriva Duhului Sfânt nu se iartă? Deoarece o dată ce prin hulă, ai respins Duhul Sfânt, El nu-şi mai face lucrarea de mijlocire pentru tine la Domnului Isus, iar ca efect nici Fiul nu va mijloci la Tatăl, astfel nu mai există nici o cale de a ajunge la Tatăl ca să primeşti iertarea de păcate. Duhul Sfânt fiind intermediarul dintre oameni şi Isus, fără El nu avem acces la Fiul şi fără Fiul nu avem acces la Tatăl (Efeseni 2:18).
Însă dacă oamenii au hulit pe Fiul Omului, o dată cu venirea Mângâietorului, pentru aceştia putea mijloci Duhul Sfânt şi Domnul putea fi înduplecat să se îndure de ei şi să le dea harul pocăinţei.
b) a huli pe Fiul are consecinţe diferite cu a huli pe Duhul Sfânt:
Matei 12:31-32: „De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor”. (vezi şi Marcu 3:28-30; Luca 12:10).
Iată un text, care diferenţează clar pe Duhul Sfânt de Fiul, oricine huleşte pe Isus, poate fi iertat, dar cine huleşte pe Duhul Sfânt nu poate fi iertat. Fără a intra în detalii, de fapt am explicat mai sus, de ce acest păcat nu poate fi iertat. În ce priveşte distincţia dintre Fiul şi Duhul, este clar că dacă Duhul Sfânt este: prezenţa/manifestarea/puterea/Duhul lui Cristos, este un nonsens afirmaţia Domnului.
Căci oricine Îl huleşte pe Cristos, implicit huleşte şi prezenţa/manifestarea/puterea/Duhul lui Cristos. Iată că Isus care a fost şi este Fiul omului, se diferenţează de Duhul Sfânt ca persoană!
10) Duhul Sfânt are un Sine propriu, şi El trimite oameni:
Duhul Sfânt are un Eu sau un Sine propriu, precum şi poate trimite oameni într-o anumită misiune sau lucrare.
În Faptele Apostolilor 10:19-20, se spune: „Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; scoală-te, pogoară-te şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”
Iată Petru aude glasul Duhului Sfânt, care îi spune că îl caută nişte oameni şi să meargă cu ei, iar în final îi spune: „Eu i-am trimis”, deci nu Tatăl sau Fiul, ci Duhul Sfânt i-a trimis pe cei doi slujitori ai lui Corneliu.
În Faptele Apostolilor 10:3-8, se arată că un înger îi apare la Corneliu, şi îi spune să trimită după Petru. Corneliu trimite doi slujitori ai lui, după Petru. Însă conform cu v.19,20, Duhul Sfânt a trimis oamenii, nu îngerul sau Corneliu, care este adevărul?
Duhul Sfânt care fiind în locul lui Cristos pe pământ supraveghează lucrarea şi se foloseşte de îngeri şi oameni, în cazul acesta de un înger care i-a vorbit lui Corneliu, iar Corneliu, slujitorilor lui.
Însă cu siguranţă, nici o prezenţă, manifestare, putere, nu poate spune: „Eu i-am trimis”.
O manifestare, o prezenţă, o putere, nu are un Sine propriu, textul este mai mult decât clar, Duhul Sfânt poate să zică despre El: „Eu”, nici o manifestare, o prezenţă, o putere, nu poate spune: „Eu”. De fapt prezenţa, manifestarea lui Dumnezeu ar vorbi dacă Dumnezeu vorbeşte, ea nu poate vorbi de la Sine. O hologramă (imagine) care este proiectată în spaţiu nu vorbeşte ea; ci, vorbeşte sau gesticulează persoana înregistrată, filmată, ea doar transmite fidel ce a făcut altcineva.
În limba greacă, este: „Ego apostellos autos”. „Ego” = Eu. „Autos” = i-am. „Apostellos” = trimis.
Duhul Sfânt nu este ceva; ci cineva, El spune despre Sine: Eu. El vorbeşte cu Petru nu ca o portavoce; ci, ca o persoană care spune despre Sine: Eu.
El trimite oameni, ce dovezi mai clare mai ne trebuie!?!
Dovada este negru pe alb şi în Cuvântul infailibil: „Duhul i-a zis:...Eu i-am trimis.”
În mod asemănător, în Faptele Apostolilor 13:2-4, găsim din nou, trimiterea Duhului Sfânt. Acolo se relatează: „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru”.
Biblia spune şi că Dumnezeu vorbeşte prin Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 4:24,Faptele Apostolilor 1:25), sau Domnul Isus vorbeşte prin Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 1:2).
Din aceste afirmaţii, unii ar putea trage concluzia, că Duhul este o persoană prin care vorbeşte Dumnezeu, un fel de purtător de Cuvânt al Lui, sau trimis al Lui.
Însă alţii ar putea trage concluzia, că Duhul este doar o portavoce a lui Dumnezeu, un instrument/agent impersonal prin care vorbeşte, şi atunci Duhul poate fi o prezenţă/manifestare/Duhul Lui propriu care vorbeşte reprezentându-L pe El.
Însă problema este că de foarte multe ori în Scripturi, Duhul Sfânt Însuşi vorbeşte: Matei 10:20; Faptele Apostolilor 8:29; Faptele Apostolilor 10:19-20; Faptele Apostolilor 11:12; Faptele Apostolilor 13:2,Faptele Apostolilor 1:4; Faptele Apostolilor 20:28; Faptele Apostolilor 21:11; Faptele Apostolilor 28:25; 1 Timotei 4:1; Evrei 3:7; Evrei 10:15; Iacob 4:5; Apocalipsa 2:7,Apocalipsa 1:11,Apocalipsa 1:17,Apocalipsa 1:29; Apocalipsa 3:6,Apocalipsa 1:13,Apocalipsa 1:22; Apocalipsa 14:13; Apocalipsa 22:17.
Cu siguranţă că o putere/forţă activă nu poate vorbi. Argumentele aduse de unii, precum ilustrările cu: radioul, televizorul, casetofonul nu sunt valide.
Aparatele nu vorbesc, doar persoanele vorbesc, cântă, etc. este impropriu să spui că aceste aparate vorbesc, mai degrabă oamenii vorbesc, cântă şi transmit acest lucru prin unde, prin aparate, nouă. Orice exemplu de ceva care vorbeşte şi nu de cineva care vorbeşte, este forţat, doar o persoană cu raţiune poate vorbi.
Oare poate prezenţa în sine, să trimită, sau persoana din prezenţă, din manifestare să trimită? Poate o putere, o forţă să trimită, să vorbească, să pună deoparte, sunt întrebări serioase pe care cei ce neagă personalitatea Duhului Sfânt ar trebui să şi le pună.
Dar problema acestui text pentru cei ce susţin că Duhul Sfânt este: putere/prezenţă/manifestare, şi nu persoană distinctă de Tatăl şi Fiul, este că Duhul Sfânt nu doar că a vorbit; ci, El a spus: „Puneţi-Mi deoparte”, cu alte cuvinte El a spus: „puneţi-mi Mie deoparte”. În limba română: „puneţi-mi”, are sensul: „puneţi-mi mie”, arătând că este o persoană şi are un Sine sau Eu propriu.
Duhul Sfânt, a utilizat pronumele personal grecesc: „moi”, care are sensul: Eu, pentru mine, al meu, mie. Într-un singur pasaj mai apare „moi”, în Luca 9:38, unde tatăl unui demonizat, spune despre fiul lui demonizat care era o persoană: „Te rog să priveşti la fiul meu [gr. moy], pentru că îmi [gr. moi] este singur-născut” (NTTF – 2008).
Iată că sensul lui „moi” este: meu, al meu, mie, arătând că este vorba de o persoană.
De fapt, în Traducerea Bibliei, NT – 2002, este redat astfel: „Puneţi-i deoparte, pentru mine, pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”.
Iată Duhul Sfânt vorbeşte, şi vorbeşte despre El ca persoană: „pentru mine”.
Pentru ce să-i pună deoparte? Textul răspunde: „pentru lucrarea la care i-am chemat”. Cu alte cuvinte: „la lucrarea pe care Eu i-a chemat”.
Poate o putere, prezenţă, manifestare, duhul unei persoane să pună oameni deoparte pentru lucrarea la care El personal i-a chemat? Duhul unei persoane, prezenţa unei persoane, nu poate vorbi în nume propriu, El poate zice: mie eu, dar în ce priveşte persoana reprezentată de prezenţă, dar niciodată nu poate duhul unei persoane sau prezenţa unei persoane să vorbească în nume propriu, separat de persoana în cauză.
Ba mai mult, Barnaba şi Pavel nu doar că sunt puşi deoparte, dar doctorul Luca fiind inspirat de Dunezeu, comentează acestă însărcinare a Duhului, prin cuvintele: „trimeşi de Duhul Sfânt”. Cu alte cuvinte, Barnaba şi Saul, sunt trimişi de Duhul Sfânt în lucrare. Deci Duhul Sfânt le vorbeşte personal, îi chemă într-o lucrare şi îi trimite, textul ar putea fi parafrazat astfel: „Duhul Sfânt [lit. Duhul Cel Sfânt] a spus: Puneţi-mi Mie deoparte pe Barnaba şi Saul (Pavel) pentru lucrarea la care Eu i-am chemat. Astfel Barnaba şi Saul au fost trimişi de Duhul Sfânt”.
Ce argument mai clar ne trebuie că Duhul Sfânt este o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul?!?
În concluzie, argumentele sunt covârşitoare, Duhul Sfânt este o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul, dar inferioară şi supusă faţă de Ei. Să vedem în continuare:
II. Argumente că Duhul Sfânt nu este Însuşi Dumnezeu!
Duhul Sfânt nu este Iehova, nu este Însuşi Dumnezeul Atotputernic!
Duhul Sfânt nu este egal cu Tatăl şi Fiul. Duhul Sfânt este inferior şi supus Fiului, iar Fiul este inferior şi supus Tatălui.
Duhul Sfânt, nu este egal ca substanţă, cu Dumnezeu (Tatăl), care este substanţă întreagă (Ioan 4:24; 1 Corinteni 15:28). Fiul este o parte din substanţa Tatălui, fiind născut din El – Ioan 1:14; 1 Ioan 5:18, iar Tatăl este mai mare ca Fiul (Ioan 14:28).
Duhul Sfânt este o parte din substanţa Fiului, fiind născut din Tatăl (1 Corinteni 2:12) prin Fiul, căci toţi şi toate sau făcut prin Fiul (Ioan 1:3; Closeni 1:16-17), şi Duhul este mai mic ca Cristos şi ca Tatăl, care este mai mare ca toţi (Ioan 10:29).
Unii însă, susţin că Duhul Sfânt este Însuşi Dumnezeu, aducând următoarele argumente pe care o să le analizăm în continuare:
Ø Faptele Apostolilor 5:1-4: „Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira, şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
În acest pasaj se spune că Anania la minţit pe Duhul Sfânt, iar mai târziu se spune că la minţit pe Dumnezeu, astfel se trage concluzia că Duhul Sfânt este Dumnezeu.
Atunci când Anania l-a minţit pe Duhul Sfânt, se spune că el nu a minţit pe oameni; ci, pe Dumnezeu; prin urmare minţirea Duhului Sfânt însemnă minţirea lui Dumnezeu, astfel trinitarienii şi modaliştii deduc faptul că Duhul Sfânt trebuie să fie Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:1-9).
Dar acest text se poate interpreta la fel de bine şi altfel, să facem un exemplu pentru a înţelege mai bine: un om minte un înger al lui Dumnezeu care i s-a arătat, se poate spune despre acel om, că a minţit pe acel duh (înger), dar se mai poate spune implicit că l-a minţit pe Dumnezeu care a trimis îngerul, însă nu am trage concluzia că îngerul minţit este Însuşi Dumnezeu, nu-i aşa?
Tot la fel Anania a crezut că poate să înşele pe Dumnezeu, dar înşelând Duhul Sfânt, l-a înşelat implicit pe Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt uneori nu se manifestă pe Sine (persoana Lui); ci, pe Dumnezeu, fiind reprezentantul şi prezenţa lui Dumnezeu din adunarea aceea.
În acest pasaj a minţi pe Duhul Sfânt, înseamnă a minţi pe Dumnezeu în sensul că Duhul Sfânt este o Theofanie (manifestare a lui Dumnezeu), minţind Theofania a minţit pe Dumnezeu. În acest sens, observaţi ce se spune în v.9: „Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul DOMNULUI?” Atât Anania, cât şi Safira soţia lui Anania, au ispitit pe „Duhul DOMNUL” (BCR). Iată cine este Duhul Sfânt! Nu este Însuşi DOMNUL, ci este „Duhul DOMNUL”, adică un Duh ieşit din Dumnezeu, şi astfel a devenit o altă persoană, dar care-L reprezintă, pe Dumnezeu pe DOMNUL, fără a fi însuşi DOMNUL!
Astfel fiind minţit Duhul, implicit a fost minţit Dumnezeu, dar fără ca Duhul să fie Însuşi Dumnezeu!
Ø 1 Corinteni 3:16-17: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi”.
Ø 1 Corinteni 6:19-20: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
Pe baza textului din 1 Corinteni 3:16, se înţelege că noi suntem temple ale lui Dumnezeu, iar în 6:19, că suntem temple ale Duhului Sfânt.
Astfel unii trag concluzia că Duhul Sfânt este Dumnezeu, dar textul nu vrea să spună aceasta.
Observaţi textul şi contextul la ambele texte: 1 Corinteni 3:16-17: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi.”
În templul lui Dumnezeu din Ierusalim se cobora prezenţa şi gloria lui Dumnezeu sub formă de nor (1Împăraţi 8:10,11; Numeri 20:6)? Dacă spunem că Dumnezeu a locuit personal în templu, facem Cuvântul adevărului mincinos, care afirmă că Dumnezeu nu locuieşte în temple, Dumnezeu fiind de necuprins (Faptele Apostolilor 7:48,Faptele Apostolilor 1:49).
Doar un Duh care aducea prezenţa, gloria lui Dumnezeu, putea fi prezent în templu şi-l poate reprezenta şi manifesta.
Însă nici cealaltă extremă nu este validă, ca prezenţa, gloria manifestarea lui Dumnezeu să fie făcută printr-un Duh impersonal. Nu găsim în Biblie, vreun duh care să nu fie şi persoană, dotată cu raţiune, sentimente, voinţă!
Revenind la textul din 1Corinteni, să nu uităm că şi trupul este templul lui Dumnezeu, dar şi Duhul care îl locuieşte, este tot al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte proprietatea lui Dumnezeu este atât templul cât şi Duhului Sfânt, care este trimis să-L reprezinte pe Dumnezeu, să-i manifeste prezenţa în corpul uman al creştinului.
Iar pasajul din 1 Corinteni 6:19, precizează că: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” Astfel Duhul Sfânt nu este Dumnezeu; ci, El vine de la Dumnezeu, şi-l reprezintă pe Dumnezeu în noi. Duhul Sfânt vine de la Dumnezeu, deci nu este Însuşi Dumnezeu, Duhul care vine, este Duhul lui Dumnezeu.
Observaţi cum locuieşte Dumnezeu în templu, locuieşte în mod direct sau prin intermediul a cuiva?
Ø Efeseni 2:22: „Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” Adunarea este un locaş al lui Dumnezeu, dar Acesta locuieşte prin Duhul.
Ø 1 Ioan 3:24: „Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat.” El locuieşte în noi prin Duhul, cred că comentariile sunt de prisos!
Dacă Duhul Sfânt este Dumnezeu, atunci El trebuie să fie egal cu Tatăl! Este El egal cu Tatăl ceresc?
Duhul Sfânt nu este egal cu Dumnezeu în vârstă:
Biblia spune despre Dumnezeu că nu are început, fiind din veşnicie, după cum se precizează: „Dumnezeu este din veşnicie în veşnicie” (Psalmi 90:2; Psalmi 93:2; Psalmi 106:48), îngerii, şi oamenii au un început (Geneza 1:26-27; Coloseni 1:15-16).
Duhul Sfânt are început, din următoarele motive: 1) El provine „din [gr. ek] Dumnezeu” (vezi 1 Ioan 42; 1 Corinteni 2:12), nu a existat dintotdeauna lângă Dumnezeu aşa cum susţin trinitarienii; 2) Duhul Sfânt a fost creat prin Fiul, căci toate sunt create prin El (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17); 3) Deoarece Fiul are început, nu putea exista Duhul Fiului înainte ca Fiul să existe!
Duhul Sfânt nu este egal cu Dumnezeu în cunoştinţă:
Dumnezeu este atotcunoscător sau omniştient (Iov 12:13; Romani 11:33; Romani 16:27).
Însă despre Duhul Sfânt se spune următoarele:
1 Corinteni 2:10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”.
Acest pasaj arată că Duhul Sfânt nu este omniştient (atotcunoscător). Deoarece o persoană omniştientă nu mai are nevoie să cerceteze lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (în greacă: „erayna” = caută, examinează, investighează - n.s. NTTF - 2008). Ea ştie, fără a le mai cerceta!
În Marcu 13:32, se precizează clar: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Iată despre ziua venirii Domnului, textul spune clar: „nu ştie nimeni..ci numai Tatăl”.
Orice comentariu este de prisos pentru a susţine omniştienţa Fiului sau a Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt nu are nemurirea prin Sine:
Singurul care are nemuirea şi existenţa prin Sine este Dumnezeu, despre El se spune:
Ø 1 Timotei 1:17: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin”.
Ø 1 Timotei 6:16: „singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin”.
Iată doar Dumnezeu Tatăl, este singurul care are nemurirea! Însă la ce se referă expresia: „singurul care are nemurirea”, având în vedere că şi Isus după înviere are nemuriea (Romani 6:9), şi Duhul Sfânt după creierea Lui (Evrei 9:14), îngerii, oamenii vor beneficia de nemurire la prima înviere sau la răpire (1 Corinteni 15:51-54; Luca 20:36)?
Sensul este că, Dumnezeu este singurul care are nemurirea prin Sine, fără a avea nevoie de nimeni. Domnul Isus, Duhul Sfânt, îngerii şi oamenii au sau vor avea nemurire, dar nu prin putere proprie!
Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57; 2 Corinteni 13:4), Duhul Sfânt se menţine în viaţă prin Fiul. În Coloseni 1:17, se spune: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El”. Iată Fiul este înainte de toate creaturile (inclusiv Duhul Sfânt) şi „toate se ţin prin El” (inclusiv Duhul Sfânt). Domnul Isus ţine toate lucrurile, inclusiv pe Duhul Sfânt, prin „cuvântul puterii Sale” (Evrei 1:3).
La rândul Lui, Duhul Sfânt susţine viaţa, fără ca El să aibă viaţa în Sine, fiind susţinut în viaţă de Fiul în mod direct (Evrei 1:3), şi de Tatăl în mod indirect (Faptele Apostolilor 17:24-28).
Doar Dumnezeu Tatăl are existenţa şi nemurirea prin Sine, Numele lui: Iehova semnifică: Cel veşnic; Cel ce trăieşte prin Sine!
În concluzie, poziţia Duhului este de Paraclet (Mângâietor), dar nu Paraclet egal cu Fiul (1 Ioan 2:1); ci, Acest Paraclet va lua: „din ce este al Meu (Isus)”, nu tot ce este al Lui Isus (Ioan 16:13-15).
Astfel Fiul este superior Duhului Sfânt, iar Tatăl este superior Fiului, căci tot ce are Fiul a primit de la Tatăl (vezi şi Ioan 14:28).
Un Dumnezeu care are toate atributele, se manifestă ca Dumnezeu deplin, El nu poate să se manifeste altfel, căci atunci nu ar mai fi Dumnezeu!
Dumnezeul Cel Adevărat, nu poate primi de la nimeni porunci, El nu este un instrument sau un lucrătror intermediar al creierii; ci, Însuşi Creatorul. El nu este trimis de nimeni, El Însuşi trimite. Ce indică toate acestea? Că Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt Dumnezeu. Adică Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului aşa cum reiese din descrierile Bibliei.
În Biblie nu găsim ca: Fiul sau Duhul Sfânt să nască pe Tatăl, nu găsim că Tatăl este din Ei, nu găsim că prin Tatăl lucrează Fiul sau Duhul Sfânt, că Tatăl primeşte porunci de la Fiul sau Duhul Sfânt, sau că El este trimis de Ei.
Ce indică aceasta? SUPRIORITATE!
Nu o superioritate datorită faptului că Fiul şi Duhul Sfânt sunt egali cu Tatăl, dar în smerenie se supun Acestuia. Nu! Atunci când spui despre o persoană care este Dumnezeu deplin, dar că Acesta se supune, că ascultă, că primeşte porunci, că este un agent în lucrarea altei fiinţe: ori MINŢI, ori aduci HULĂ (blasfemie) acelui Dumnezeu!
III. Duhul Sfânt este Mijlocitor în rugăciune, dar nu ne rugăm Lui.
Duhul Sfânt este mijlocitor în rugăciune şi prin El ne rugăm:
Unii care neagă personalitatea Duhului Sfânt, neagă şi rolul Lui de Mijlocitor. Ei spun, că în 1 Timotei 2:5, este scris: „Căci există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus”. Astfel, spun ei, există decât un singur Mijlocitor: Isus; prin urmare Duhul Sfânt nu poate fi Mijlocitor.
A construi o teologie corectă doar pe un singur text este o greşală. Da, omul Isus Cristos este SINGURUL Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, este singura CALE spre Dumnezeu. Dar oare care este CALEA spre El, putem ajunge la Isus fără Duhul Sfânt, care să ne convingă de păcate (Ioan 16:8), să ne insufle credinţa în El (1 Corinteni 12:9; 2 Corinteni 4:13)?
Dacă Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Isus, singurul între Isus şi oameni este Duhul Sfânt, doar Duhul Sfânt transmite rugăciunile noastre la Marele preot Isus. Biblia arată că Mângâietorul este un Mijlocitor, deoarece prin El noi adresăm rugăciunile (Efeseni 6:18; Iuda 1:20).
Biblia arată că nici un creştin nu-L poate preamări pe Domnul Isus, decât prin Duhul Sfânt. În 1 Corinteni 12:3, se spune: „...nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt”. Iată că glorificarea Domnului Isus, se realizează nu direct; ci, prin Duhul! De fapt Duhul Sfânt Îl premăreşte pe Isus (Ioan 16:14), este normal atunci ca El să fie singurul Mijlocitor între oameni şi Domnul Isus. Duhul Sfânt transmite rugăciunile noastre la Domnul Isus, iar Isus la Dumnezeu (Efeseni 2:18)
Dacă relaţia lui Dumnezeu cu omenirea este prin Fiul şi prin Duhul Sfânt (Ioan 16:13-15), de ce relaţia omenirii cu Dumnezeu nu ar fi prin Duhul Sfânt şi prin Fiul?!?
Biblia susţine că rugăciunile noastre ajung la Dumnezeu prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt!
În Romani 15:30 NTR, se spune: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine”. Cele mai bune traduceri din română traduc cu „prin” (GBV 2001; NTTF – 2008; CLV). Iată ne rugăm prin Isus, dar şi prin Duhul Sfânt către Dumnezeu.
În Efeseni 2:18 (BCR), se precizează clar intermediarii prin care ne putem apropia de Dumnezeu: „Căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt]”. Iată la Tatăl avem acces prin intermediul Fiului şi al Duhului Sfânt.
Scripturile fac de mai multe ori referire la rugăciunea prin Duhul Sfânt, după cum urmează:
Efeseni 6:18: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii”.
Iuda 1:20: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt”.
Noi ne rugăm „prin Duhul Sfânt” (Iuda 1:20), în sensul că Duhul Sfânt este singurul care transmite rugăciunile noastre la Fiul, iar Fiul le transmite la Tatăl.
Rugăciunea prin Duhul Sfânt înseamnă: 1) Duhul Sfânt ne mai ajută, prin faptul că ne îmboldeşte să ne rugăm căci este un duh de rugăciune (Zaharia 12:10). 2) Rugăciunea în care Duhul îmi inspiră cuvintele; 3) Duhul Sfânt i-a cuvintele mele şi le duce la Fiul, care le transmite mai departe Tatălui.
Astfel, rugăciunea fie o adresez Tatălui în Numele lui Isus şi prin intermediul Duhului Sfânt, adică eu nu mă adresez Tatălui, nu direct; ci, prin Isus ca Mare Preot şi Mijlocitor datorită jertfei Lui, şi prin Duhul Sfânt ca Mijlocitor.
Duhul Sfânt ne ajută să ne rugăm, inspirându-ne cuvintele potrivite; şi este canalul spiritual de transmitere a rugăciunilor noastre către Dumnezeu prin Cristos (1 Corinteni 14:13-16; Efeseni 2:18; Efeseni 3:14; Efeseni 6:18; Iuda 1:20).
În Romani 8:26-27, se specifică mijlocirea Duhului Sfânt: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”. Din text reiese clar că Duhul Sfânt este Mijlocitor. Totuşi sunt unii care aplică aceste versete la ‚duhul omului’, ca şi cum el ar mijloci cu suspine negrăite.
În acest pasaj, este clar că Pavel nu se referă la ‚duhul omului’, ci la Duhul sfânt, căci în v.27b, se spune: „El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”. Astfel, este clar că duhul unui om, unui creştin, nu poate mijloci cu suspine, decât pentru persoana în cauză, nu pentru sfinţi (la plural).
Deci în conluzie, acest pasaj este clar, Duhul Sfânt mijloceşte pentru sfinţi, adică pentru creştini, când nu ştim să ne rugăm în anumite situaţii, sau nu mai putem să o facem, El mijloceşte cu suspine nerostite, dar auzite de Dumnezeu care cercetează inimile noastre unde locuieşte Duhul Sfânt, şi El înţelege suspinele Duhului, şi astfel ştie gândirea Duhului, care este pentru noi, pentru binele nostru.
Se ridică totuşi întrebarea: Putem să ne rugăm sau să-i cântăm laude la Duhul Sfânt aşa cum fac unii? Ce spune Biblia?
De ce este greşită închinarea la Duhul Sfânt?
Nu există nici un argument biblic care să susţină o închinare, sau glorificare a Duhului Sfânt!
Biblia conţine învăţături clare despre închinare, la cine, prin cine să ne închinăm.
Apoi în ea găsim vieţile a zeci de sfinţi, care au avut o viaţă de rugăciune. În Biblie nu găsim nici o învăţătură sau referire de închinare la Duhul Sfânt, nici ca învăţătură, poruncă sau exemplu, nu există nici un precedent în acest sens. Să fi avut Domnul Isus, apostolii, profeţii o viaţă de închinare incomplectă, fiindcă ei nu s-au închinat la Duhul Sfânt?! Cu siguranţă NU!
Răspunsul la cei ce spun că Biblia nici nu spune să nu ne închinăm Duhului, este simplu, Biblia ne spune la cine şi cum să ne închinăm, ea nu omite acest subiect şi această doctrină, ca să ne permită să ne închinăm cum vrem sau la cine vrem noi! Prin faptul că ne învaţă să ne închinăm corect, implicit ne învaţă cum să nu ne rugăm, adică să nu ne rugăm la Duhul Sfânt!
Da, Biblia nu ne dă toate detaliile din viaţa sfinţilor, însă în toată Scriptura care este „insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17) nu găsim rugăciuni la Duhul Sfânt!
Acest tip de rugăciune este nebiblic, rugăciunea la Duhul Sfânt practicată de unii, nu face parte din credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna (Iuda 1:3).
Un alt motiv pentru care rugăciunea la Duhul Sfânt este greşită, este că rugăciunea în care te adresezi Duhului Sfânt, este o rugăciune ce se bazează pe meritele proprii, căci tu nu vii la Duhul Sfânt prin intermediul a cuiva, a meritelor cuiva!
Astfel avem nevoie de un mijlocitor atunci când apelăm pe Dumnezeu sau pe Domnul Cristos.
Însă, dacă ne rugăm la Duhul Sfânt, cine este Mijlocitorul nostru la Duhul Sfânt?! Nimeni! La Tatăl ne putem ruga prin Fiul, şi la Fiul prin Duhul Sfânt, însă la Duhul Sfânt nu ne putem ruga, căci aceasta ar însemna să venim în rugăciune pe baza meritelor noastre şi nu pe baza vredniciei vreunui Mijlocitor, care să fie altul decât noi!
În concluzie privitor la rugăciune:
Doar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt participanţi în rugăciunea şi închinarea noastră conform Bibliei (Coloseni 3:17; Iuda 1:20), astfel nu ne putem închina la îngeri, oameni sfinţi, Maria, icoane, statui, cruci, oase (moaşte), etc. nici nu-i putem avea ca mijlocitori.
Ne putem ruga Tatălui în Numele lui Isus şi prin Duhul Sfânt (Efeseni 2:18; Efeseni 5:20; Efeseni 6:18), sau Domnului Isus prin Duhul Sfânt (Ioan 16:14; 1 Corinteni 12:3).
Însă nu ne putem ruga la Duhul Sfânt!
Doar modul de închinare biblic şi corect, este singurul care ne duce la Dumnezeul Adevărat, „căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt]” (Efeseni 2:18 (BCR).
[1] Şi Isus este numit braţul lui Dumnezeu (Isaia 40:10).