„Pentru că este ca un om, care plecând din ţară, a chemat pe sclavii lui şi le-a predat averile sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, iar altuia doi, iar altuia unu; fiecăruia după puterea lui; şi a plecat îndată. Ducându-se cel primind cinci talanţi, a lucrat cu ei; şi a câştigat alţi cinci. La fel, cel cu cei doi; a câştigat alţi doi. Dar cel primind unu, ducându-se, a săpat în pământ, şi a ascuns argintul domnului său. După mult timp însă, vine domnul sclavilor aceia; şi face socoteală cu ei. şi apropiindu-se cel primind cei cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne! Cinci talanţi mi-ai dat; iată! Alţi cinci talanţi am câştigat. Domnul lui i-a zis: bine sclavule bun şi credincios! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne! Doi talanţi mi-ai dat; iată! Alţi doi talanţi am câştigat. Domnul lui i-a zis: bine sclavule bun şi credincios! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău. Dar apropiindu-se şi cel primind un talant, a zis: Doamne! Te-am cunoscut că eşti om aspru; secerând unde nu ai semănat, şi strângând de unde nu ai vânturat. Şi fiind înfricoşat, ducându-mă, am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai pe cel al tău. Răspunzând însă, domnul lui i-a zis: sclavule rău şi leneş! ştiai că secer unde nu am semănat, şi strâng de unde nu am vânturat? Trebuia deci, tu să fi dat arginţii mei schimbătorilor de bani; şi venind, eu primeam înapoi ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul, şi daţi-l celui având cei zece talanţi. Pentru că oricui având, i se va da, şi va fi îmbelşugat; dar celui neavând, şi ceea ce are va fi luat de la el. Şi pe sclavul cel netrebnic, aruncaţi-l în întunericul cel de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” – Matei 25:14-30, SCC).

 

„Dar ascultând ei acestea, adăugând, a zis o parabolă; El fiind prin apropierea Ierusalimului, şi lor le părea că Regatul lui Dumnezeu urmează să fie arătat îndată. Deci a zis: Un om, cineva de neam ales, s-a dus într-o ţară îndepărtată, să îşi primească un regat, şi să se întoarcă. Chemând însă zece sclavi de-ai lui, le-a dat zece mine, şi a zis către ei: negustoriţi până când vin eu. Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis o solie înapoia lui, zicând: nu îl vrem pe acesta rege peste noi. Apoi, la întoarcerea lui, primind regatul, a zis să îi fie chemaţi sclavii aceia cărora le dăduse argintul; ca să cunoască ce au câştigat din negoţ. Iar cel dintâi a venit, zicând: Doamne! Mina ta a câştigat zece mine. Şi el i-a zis: Bine dar, sclavule bun! Pentru că în ceva neînsemnat te-ai făcut credincios; să fi, cu autoritate, peste zece cetăţi. Şi a venit cel de al doilea, zicând: mina ta, Doamne, a făcut cinci mine. Iar el a zis şi acestuia: şi tu, să te faci peste cinci cetăţi. Şi altul a venit, zicând: Doamne! Iată mina ta, pe care am avut-o pusă într-o batistă. Pentru că m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ceea ce nu ai pus, şi seceri ceea ce nu ai semănat. El i-a zis: din gura ta te judec, sclavule rău! ştiai că eu sunt un om aspru; luând ceea ce nu am pus, şi secerând ceea ce nu am semănat. De ce nu ai dat argintul meu la bancă; şi eu, venind, îl luam cu dobândă? Şi celor stând acolo, le-a zis: luaţi mina de la el, şi daţi-o celui având zece mine! Iar ei au zis: Doamne, are zece mine. Eu vă zic: oricui, celui având, i se va da; dar de la cel neavând, chiar şi ceea ce are, va fi luat. Iar pe duşmanii aceştia ai mei, cei nevrându-mă rege peste ei; aduceţi-i aici şi înjunghiaţi-i înaintea mea” – Luca 19:11-28, SCC.

 

Aceste două ilustrări sunt asemănătoare, în ambele ilustrări omul care le încredinţează bunuri de preţ, este o persoană cu autoritate, în ilustrarea cu talanţii el este un domn sau stăpân, iar în cea cu minele este un rege!

În ilustrarea cu talanţii (un talant 60 de mine, respectiv 36 de kg. de argint), la fiecare îi dă un număr diferit de talanţi, unuia i-a dat cinci talanţi, iar altuia doi, iar altuia unu; fiecăruia după puterea lui”, aceştia sunt darurile Spiritului date fiecăruia după capacitatea lor de a servi Regatul. În schimb, în pilda cu minele (o mină are 600 grame), la fiecare slujitor, Fiul omului, îi dă o mină, reprezentând darul vieţii etern care este egal la toţi (Romani 6:23).

Robii la care le încredinţează avuţia sunt creştinii, ei trebuie să pună avuţia primită în negoţ, pentru a spori averea Stăpânului. Astfel atât darurile (talanţii) cât şi mina (viaţa veşnică), pot duce la o creştere mai mare sau mai mică în funcţie de lucrarea fiecăruia.

Plecarea din ţară a Regelui, este plecarea de pe pământ a lui Iesus după înviere, iar timpul mult care se scurge până la venirea din nou a Regelui, este timpul de la înălţarea lui Iesus până la venirea Sa, care va avea loc în viitor, şi atunci va face socoteală cu robii săi. Pe cei ce au lucrat şi au adus alţi talanţi, adică oameni la adevăr care primesc daruri, astfel talanţi s-au înmulţit (comp. cu Romani 1:11). Domnul îi laudă prin cuvintele: bine sclavule bun şi credincios! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău”. Chiar dacă unii au adus mai puţin şi alţii mai mult, în funcţie de capacitatea fiecăruia, El îi apreciază pentru ceea ce au făcut. Dar celui ce nu a lucrat cu talantul încredinţat i s-a spus: sclavule rău şi leneş!, care nici măcar nu a vrut să dea talantul la schimbătorii de bani, pentru a lua apoi talantul cu dobândă, şi a da Stăpânului dobânda, de aceea acest sclav leneş, va avea parte de pierzare, adică aruncare în întunericul de afară. Iar despre talant se spune: Luaţi deci de la el talantul, şi daţi-l celui având cei zece talanţi. Pentru că oricui având, i se va da, şi va fi îmbelşugat; dar celui neavând, şi ceea ce are va fi luat de la el.” Talantul, adică darul harului, a fost luat de la el şi dat la altul (comp. cu Fapte 1:20).

În parabola cu minele din Luca 19:11-27, fiecărui slujitor i se dă doar o mină în mod egal, care indică darul vieţii veşnice, natura nou primită în dar (2Petru 1:3-4), pe care o primesc toţi creştinii, fiecare primeşte acelaşi Spirit Sfânt (Efeseni 4:4-5).

Ei trebuie să fructifice darul primit, într-un context ostil, deoarece cetăţenii îl urăsc pe Stăpân şi nu doresc conducerea lui. Cu toate că fiecare a primit acelaşi Spirit, unii pot depunde un efort mai mare, îşi pot da toată silinţa (2Petru 1:5) şi astfel rezultatul poate să fie diferit, unul 10 mine, altul 5 mine, adică suflete căştigate, care la rândul lor au minele (darul vieţii) în ei.

Este interesant că toţi robi fideli intră în Regat, dar responsabilităţi-le şi poziţia vor fi diferite, în funcţie de sârguinţa şi credincioşia din prezent. Astfel cel ce a adus zece mine, va primi în stăpânire zece cetăţi, iar cel ce a adus cinci mine va primi în stăpânire cinci cetăţi, de aceea Biblia vorbeşte de a fi mare în Regatul cerurilor (Matei 18:4), sau de a fi mic în Regatul cerurilor (Matei 11:11).

Iar pe cel ce şi-a pus mina într-o batistă, şi nu a făcut cu ea negoţ, nici nu a dat-o la bancheri pentru dobândă, Domnul Îl numeşte: sclavule rău!”

Parabola se încheie cu îndemnul dat de Iesus ca sclavii loiali să-i taie pe cetăţenii care îl urau pe Rege, aceştia sunt oamenii acestei lumi, care după ce omul de origine nobilă primeşte Regatul, la venirea Lui (Apocalipsa 11:15), atunci când are loc întronarea lui Christos (Matei 19:28; Matei 25:31), va trimite pe lângă îngeri, şi pe aleşii săi proaspăt glorificaţi, în asociere cu îngerii să execute judecată asupra acestei lumi care nu l-a acceptat pe Regele: Christos (1Tesaloniceni 3:13; Apocalipsa 2:26-27; Apocalipsa 17:14). Scopul acestor pilde este un îndemn la loialitate şi hărnicie, căci după faptă şi răsplată.

Versetul cheie este: Eu vă zic: oricui, celui având, i se va da; dar de la cel neavând, chiar şi ceea ce are, va fi luat.” Sclavii ceea ce au, au doar în administrare (1Corinteni 4:1-2) nu în proprietate, dacă vor fi credincioşi, atunci aceste lucruri vor deveni a lor pe vecie (Apocalipsa 22:1-5).