1) Să biruim când lupta e grea,
Să nu părăsim credința, nădejdea,
Să nu fim ca și soția lui Lot
Care s-a uitat 'napoi spre confort.
2) Să mergem pe calea îngustă, cerească,
Privim înainte spre ținta noastră cerească,
Și dacă-i îngustă, și sfântă, ea nu este ușoară
Dar vegheați, la orice pas, căci nu e ușoară.
3) Să luptăm, cu satan și demonii
cu autorități, și puteri ale răutății
care ne vor lovi și ataca,
când pe această cale noi vom umbla.
4) Prin credință și răbdare, vom rămâne pe a Sa cale,
Prin Cuvânt, dar și rugăciuni și zile de post,
Vom birui tot ce e rău, dar nu fără a plăti un cost.
Însă, Dumnezeu va răsplăti, umblarea noastră pe cale.
5) Privește la Domnul și va fi bine
Privește 'nainte, la promisiune,
Privește la cerul, ce a fost promis,
Privește prin Isus, la cel mai înalt vis.
6) Nu privi la tine, nici la iadul din-prejur
Ci privește la ale Sale promisiuni,
Căci Dumnezeu e înțelept, credincios
Ce a spus va-mplini, cu maxim de folos.