2 Timotei 3:12, SCC: “Şi toţi însă, cei vrând să trăiască evlavios în Christos Iesus, vor fi persecutaţi”.

 

Toți creștinii sunt persecutați, asta spune Scriptura! Astfel dacă ești un credincios adevărat, dacă dorești să trăiești evlavios, adică cu teamă de Dumnezeu, fiind în Christos în corpul Lui, vei fi persecutat.

Poți fi persecutat de familie, de colegi, de dușmani, de agenți de securitate sau alte forțe de ordine, care se pot strecura în adunare pentru a dezbina, amenința și persecuta!

Persecuția începe de la a fi ridiculizat pentru credința ta, batjocorit, vorbit de rău! Astfel Ismael fiul egiptencei Agar și-a bătut joc de Isac copilul promis de Dumnezeu lui Avraam (Geneza 21:9), și acestă faptă este comentată de apostolul Pavel și plasată de Spiritul Sfânt la capitolul persecuție (Galateni 4:29).

Persecuția mai poate avea forme diferite cum ar fi: amenințări, intimidări, lovituri verbale, fizice, etc. dar important este să nu ne temem! Scriptura ne învață în Proverbe 29:25, SCC: “Frica de om întinde o cursă, dar cine îşi pune încrederea în Iehova este apărat”. Încrederea noastră este Iehova Dumnezeu, că El la timpul potrivit ne “va scăpa de orice lucrare rea” (2 Timotei 3:18) și ne va ține în mâna Sa, și ne va apăra pentru a putea persevera până la sfârșit, iubindu-L pe El și pe Fiul Său.

Să nu uităm că și primii creștini au trecut prin persecuții, să privim la acest mare nor de martorii care au rămas în dragostea lui Dumnezeu (comp. 1 Petru 5:9, cu Evrei 12:1).

Să ne păstrăm dragostea de Dumnezeu și nu uita Dumnezeu este aproape de tine, nu te va părăsi (Faptele Apostolilor 17:27; Isaia 41:10). Nimic nu se poate interpune între relaţia ta cu El (Romani 8:35-39)!

Chiar dacă nu poţi beneficia de asocierea cu fraţii, totuşi nimeni nu te poate izola de Dumnezeu, nimeni nu te poate opri să reflectezi la Cuvântul său care este în inima ta, sau te rogi şi astfel să te apropii de Tatăl tău plin de iubire (Deuteronom 4:7; Psalmi 5:1).

În final, nu uita niciodată:

Dumnezeu şi Domnul Iesus Christos te iubesc!!!

Citește: Ioan 3:16; Ioan 16:27; 2 Corinteni 5:14; Tefania 3:17; Ieremia 31:3.