Iubite cititor în ce legământ ești tu? În legământul de la Sinai făcut cu Israelul sau în legământul cel nou făcut de Dumnezeu cu toți oamenii care cred în Fiul Său? (Galateni 3:18-29).

Paștele și mielul de paște din legământul cu Israelul sunt din vechiul legământ (Exod cap. 12), ele pentru creștini sunt doar „o umbră” ce prefigurează realitatea: Christos și salvarea Lui prin jertfa lui de pe cruce (1Corinteni 5:7-8: Coloseni 2:15-17). A ține paștele însemnă a anula realitatea pentru o umbră, însemnă a nega jertfa lui Christos prin care s-a pus capăt legii, inclusiv sărbătorilor poruncite în lege, inclusiv: paștele (Romani 7:1-7; Romani 10:4; Efeseni 2:11-16).

Domnul Iesus a introdus un nou legământ în care avem sărbătoarea învierii Lui în fiecare zi dintâi a săptămânii, adică de sâmbătă seara de la apusul soarelui până duminică seara la apus, acesta este ziua întâi a săptămânii pe care apostolii au pus-o deoparte conduși de Spiritului lui Christos pentru închinare și servicu sacru și pentru odihnirea corpului (Luca 24:1-49; Ioan 20:1-23; 1Corinteni 16:1-2). Și nu o sărbătoare anuală!

Lucru recunoscut de profeorul de teologie ortodox, Ioan Rămureau în lucrarea „Istoria Bisericii Universale”, vol. 1, pag 228, unde se spune, citez: Ziua de cult şi de sărbătoare creştină a fost de la început Duminica, numita „ZIUA DOMNULUI” (he kiriake hemera) Fapte 20:7; 1Corinteni 16:2; Apocalipsa 1:10; Didahia 14,1…Sf Ignatie către Magnesieni,9,1... Numele ei de <ZIUA DOMNEASCA>, pe care o găsim in Apocalipsa (1,10) şi în „Învăţătura celor 12 apostoli (XIV,1), precum şi în ştirea pe care o da Pliniu cel Tânăr, proconsulul Bitiniei, despre creştini în „Scrisoarea către Împăratul Traian” (111-112), dovedesc că, încă din epoca apostolică, creştinii au ţinut ca zi de sărbătoare săptămânală, prin cult euharistic şi cu masa obştească, ziua învierii Domnului”.

Ziua întâi a săptămânii este numită în Scripturi: „ziua Domnească” (Apocalipsa 1:10, SCC), este ziua când se dă cina Domnească (comp. Fapte 20:7 cu 1Corinteni 11:20-26).

Însă culte s-au lepădat de adevăratul Christos, Fiul unic-născut a lui Dumnezeu (Ioan 3:16-18), pentru a cinsti pe „un alt Isus” și a respecta „o altă evanghelie” (2Corinteni 11:4, Biblia Cornilescu), un “Isus” care nu a venit pe pământ să fie mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29), și astfel ei mai înjunghie miei, și celebrează în felul vechi, ținând paștele, și nu cina Domnească în ziua Domnească, așa cum este biblic, astfel lepădându-se de Christosul cel viu pentru „un alt Isus” (2Corinteni 11:4), păgân, deorece tradițiile lor vin din păgânism! Religia lor fiind un sincretism sau amestec dintre iudaism, păgânism și cu ideea învierii creștine!!!

Pentru ei Iesus Christos cel biblic nu este suficient și legea Noului legământ, pentru cei „din adevăr” (Ioan 18:37), El este suficient, având totul deplin în El (Coloseni 2:9-10).

 

Care este originea sărbătorii paştilor din creștinătate:

Numele „Easter“, folosit în ţările de limbă engleză şi germană ca echivalent pentru Paşti, nu se găseşte în Biblie. Cartea Medieval Holidays and Festivals (Zile sfinte şi sărbători medievale) ne spune că „sărbătoarea îşi trage numele de la Zeiţa păgână a Zorilor şi a Primăverii, Ostara“. Cine era această zeiţă? The American Book of Days (Jurnalul american al zilelor) răspunde: „Legenda spune că Ostara era cea care deschidea porţile Valhallei pentru a-l primi pe Balder, numit Dumnezeul Alb datorită purităţii lui şi Dumnezeul Soare deoarece fruntea sa radia lumină către omenire“. Jurnalul adaugă: „Nu este nici o îndoială că, în zilele sale de început, Biserica a adoptat obiceiurile păgâne din vechime şi le-a dat o semnificaţie creştină. Întrucât sărbătoarea Ostarei celebra reînnoirea vieţii primăvara, nu era greu să faci din ea o celebrare a învierii din morţi a lui Isus, a cărui evanghelie o predicau“.

Această adoptare explică modul în care au apărut în anumite ţări obiceiurile asociate cu Paştile, cum ar fi ouăle de Paşti, iepuroaica de Paşti şi cozonacii calzi însemnaţi cu cruce. Cu privire la obiceiul de a face cozonaci calzi cu cruce, „cu coaja lor rumenă strălucitoare, însemnată cu o . . . cruce“, cartea Easter and Its Customs (Paştile şi obiceiurile asociate lui) declară: „Crucea era un simbol păgân cu mult înainte de a dobândi o semnificaţie veşnică din evenimentele care au avut loc în prima Vinere Mare, iar pâinea şi cozonacii erau uneori însemnaţi cu ea în timpurile precreştine“.

Niciunde în Scripturi nu se face vreo referire la aceste obiceiuri, nici nu există vreo dovadă că primii discipoli ai lui Iesus au crezut în ele. De fapt, apostolul Petru ne spune în 1Petru 2:2, SCC: ca nişte copii curând născuţi, să tânjiţi după laptele raţional, nefalsificat; ca să creşteţi prin el spre salvare”, acest lapte rațional și nefalsificat este Cuvântul lui Dumnezeu explicat sistematic, rațional, sau învățătura apostolilor prezentată în ordine!

Cei care iubesc adevărul, care sunt „din adevăr” (Ioan 18:37), nu pot accepta un lapte falsificat al Cuvântului, un lapte amestecat cu păgânism!

 

Atunci de ce cei care se auto-intitulează: creștini, apărători ai Bibliei, au adoptat astfel de simboluri, evident păgâne, în convingerile şi practicile lor?

Cartea Curiosities of Popular Customs (Curiozităţi despre obiceiurile populare) dă răspunsul: „Politica neschimbată a Bisericii timpurii a fost să dea o semnificaţie creştină acelor ceremonii păgâne existente care nu puteau fi dezrădăcinate. În cazul Paştilor, transformarea a fost deosebit de simplă. Bucuria simţită la răsăritul soarelui fizic şi la trezirea naturii din moartea iernii a devenit bucuria răsăritului Soarelui dreptăţii la învierea lui Cristos din mormânt. Unele ceremonii păgâne care se ţineau în jurul datei de 1 mai au fost şi ele schimbate pentru a corespunde celebrării Paştilor“. În loc să se ţină departe de obiceiurile păgâne şi de ritualurile magice tradiţionale, conducătorii religioşi le-au scuzat şi le-au dat o „semnificaţie creştină“.

„Dar este vreun rău în lucrul acesta?“, aţi putea întreba!

A adăuga la Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă a schimba Cuvântul, Evanghelia, implică că acești oamenii se cred mai deștepți mai duhovnicești ca Domnul, și acest lucru duce la pierzare! – Apocalipsa 22:18-19, la blestem (Galateni 1:6-8), la închinarea la anticrist pentru toți cei care nu au rămas în adevăr, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire și ei sunt conduși de spiritul lui anticrist (1Ioan 2:18-25; 2Tesaloniceni 2:3-13).

Pe când cei cu adevărat credincioși, ei nu urmează o tradiție nebiblică, ei cred Biblia, căci Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este curat. El este un scut pentru cei care îşi pun încrederea în El. Nu adăuga la cuvintele Lui, ca să nu te mustre şi să fii găsit mincinos (Proverbe 30:5-6, SCC).

Apostolul Petru a profețit despre această stricare a creștinismului, despre apostazie (lepădarea de credința sfinților pentru o credință mincinoasă) în 2Petru 2:1-2, SCC; spune inspirat de Spiritul Sfânt a lui Dumnezeu: S-au făcut însă şi profeţi mincinoşi în popor; precum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor introduce erezii ale pierzării; tăgăduind şi pe Stăpânul Cel cumpărându-i, aducând pentru ei o pierzare grabnică. Şi mulţi vor urma destrăbălările lor; din cauza cărora calea adevărului va fi hulită”.

Iubite cititor, ce ai ales? Ce sărbătorești tu? Paștele sau ziua Domnească? Vechiul sau Noul Legământ? Obiceiurile păgâne, sau respecți laptele nefalsificat al Cuvântului lui Dumnezeu?