Dumnezeu prin Domnul Iesus ne dă dezvăluirea Sa, cuvântul: “dezvăluire”, provine din cuvântul grec: “apokalupsis” (Apocalipsa 1:1), care înseamnă: dezvăluire a cea ce este acoperit, descoperire, revelație, înștiințare.

Cea mai importantă dezvăluire este dezvăluirea despre Dumnezeu și Fiul Său.

În Ioan 17:3, SCC, se spune: “Iar viaţa eternă este aceasta: ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iesus Christos pe care L-ai trimis”. Un om, ca să primească viața cea eternă trebuie să Îl cunoască pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul Său Iesus Christos, și această cunoaștere a lor, nu doar prin a cunoaște informații despre ei; ci ai cunoaște pe Ei!

Iar acest lucru, nu este posibil decât prin dezvăluire, atunci când ei se dezvăluie (arată), și atunci Îi cunoaștem pe Ei! Lucrul acesta îl explică Domnul în Matei 11:27, SCC: “Toate Mi-au fost date de Tatăl Meu; şi nici unu nu cunoaşte pe Fiul, decât Tatăl, şi nici pe Tatăl nu Îl cunoaşte cineva decât Fiul; şi cel căruia vrea Fiul să Îl dezvăluie”. Iată cum Îl putem cunoaște pe Tatăl! Prin dezvăluire! Atunci când intrăm într-o părtășie strânsă cu Fiul, El ni-L dezvăluie pe Tatăl!

La fel, Îl cunoaștem pe Fiul, prin dezvăluirea Tatălui din ceruri, pe care El o face cunoscut celor din adevăr. În Matei 16:16-17, SCC: “Simon Petru a zis: Tu eşti Christosul, Fiul Dumnezeului Cel viu. Iar răspunzând Iesus a zis: fericit eşti, Simon fiul lui Iona, pentru că nu carne şi sânge ţi-a dezvăluit, ci Tatăl Meu Cel ce este în ceruri”. Iată! Petru a cunoscut că Iesus este Christosul (Unsul) și Fiul lui Dumnezeu prin dezvăluirea Tatălui cel din ceruri.

Tot la fel Evanghelia și doctrina creștină, trebuie să fie primită prin dezvăluire, așa cum a primit-o apostolul Pavel de la Domnul, cum însuși mărturisește în Galateni 1:11-12, SCC: “Pentru că vă încunoştinţez, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine, nu este după om; deoarece nici eu nu am primit-o de la vreun om, nici nu am învăţat-o; ci printr-o dezvăluire a lui Iesus Christos”.

În contrast cu dezvăluirea divină, cu înștiințarea profetică, care nu este rodul minții omului, nici preluarea unor învățături sau opinii de la alți oameni; ci, este o primire de informații prin canalul divin al Spiritului Sfânt, prin mijloace spirituale care vorbește spiritului omului (1 Corinteni 2:12-13; 1 Corinteni 12:8-11; 1 Corinteni 14:29-30); filosofia este folosirea capacității mintale a omului cu scopul de a afla rostul lucrurilor, de a găsi soluții, explicații fie individual fie prin discuții filosofice cu alții.

Filosofia provine din grecesul: “philosophia”, care este compus din: „philos” (iubire, afecțiune, prietenie), și „sophía” (înțelepciune).

Conform cu DEX 2009, filosofia este: „FILOSOFÍE, filosofii, s. f. 1. Știință constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale; concepție generală despre lume și viață. 2. Totalitatea concepțiilor și a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei științe. 3. (Rar) Atitudine (înțeleaptă) față de întâmplările vieții; mod specific de a privi problemele vieții. 4. (Fam.) Lucru greu de făcut, problemă greu de rezolvat. [Var.: filozofíe s. f.] – Din ngr. philosophia, fr. Philosophie”.

Filosofia este limitată, căci i-a în calcul doar anumite lucruri, nu este atotcuprinzătoare ca gândirea lui Dumnezeu!

Creatorul cerului și al pământului ne învață însă că gândurile omului sunt limitate, el nu poate cunoaște viitorul (Isaia 43:9), și gândurile omului nu sunt gândurile Lui, așa cum este o distanță mare între cer și pământ așa este între gândirea divină și cea umană (Isaia 55:8,Isaia 1:9)!

Creștinii chiar dacă își folosesc rațiunea (mintea – Romani 12:1-2), ei se bazează și pe lucrurile invizibile învățate în Scriptură (Evrei 11:1,Evrei 1:6), unele promise de Dumnezeu (exemplu: ajutorul îngerilor – Psalmi 34:7), astfel ei trăiesc prin credință (Evrei 10:38), iar credința vine prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17), prin modul Lui de a gândi, nu cel al oamneilor, sau cel al dracilor (Iacob 3:13).

Totdeauna există un confict între gândirea divină exprimată în Scripturi și cea omenească, carnală, pământească, drăcească (Galateni 5:16-23; Romani 8:6-8). A merge pe calea îngustă, pe raționamentul divin nu este totdeauna ușor, dar el duce la succes (Iosua 1:8), pe când raționamentul omenesc, filosofic pare ușor pe moment și el se bazează doar pe lucrurile vizibile palpabile, nu pe credința în lucruri nevăzute! Gândirea lui Dumnezeu i-a în calcul toate lucrurile și ea cunoaște viitorul (Isaia 45:21).

Pe când, credința duce să umbli în această viață ca “ca văzându-L pe Cel nevăzut” (Evrei 11:27, SCC).

Întotdeauna oamenii lui Dumnezeu, poporul Lui, este atacat de înțelepciunea firească prin filosofie, de aceea Dumnezeu avertizează prin apostolul Pavel în Coloseni 2:8,Coloseni 1:20, SCC: „Luaţi seama să nu fie cineva care să vă ducă ca pradă prin filozofie şi prin amăgire deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit cunoştinţelor elementare ale lumii, şi nu potrivit lui Christos... Dacă aţi murit împreună cu Christos, referitor la cunoştinţele elementare ale lumii; de ce, ca şi cum aţi vieţui în lume, vă supuneţi rânduielilor”.

La v.8, la expresia: “cunoştinţele elementare ale lumii” la n.s. în traducerea Noul Testament Traducerea Fidelă, se explică la “cunoştinţelor elementare ale lumii”: „concepţiile generale despre lume şi viaţă ale naţiunilor păgâne (regăsite în mitologie; filozofie; superstiţii; etc.).”

Filosofia a încercat din antichitate să explice fenomenele fizice, să găsească soluții, să de-a răspuns la întrebări existențialiste, etc. însă neluând în calcul pe Creator, legea Lui, lumea spirituală, lucrarea filosofică nu a reușit să găsească calea spre viață!

Ba mai mult, prin filosofie s-au născut: mituri, basme, superstiții, moduri de gândire și de acțiune pe tărâm religios, care în timp au avut efecte catastrofale: doctrina calvinistă, cum că mântuirea nu se poate pierde, a dus ca mulți oamenii din culte să trăiescă o viață carnală, deorece ei credeau fals că oricum mântuirea lor este garantată!

Filosofia că te poți închina oricum și pe muzică modernă, pe muzică rap, hevi metal, rock, etc. a dus la o distracție, nu la închinarea la Sfântul Dumnezeu!

Filosofia potrivit Cuvântului lui Dumnezeu este o învățătură care s-a împământenit devenind o tradiție, dar care este o amăgire deșartă, ea fiind compusă pe temeiul pământesc al cunoștiințelor elementare al lumii! Ea nu este o învățătură care să ducă la viața eternă, care să Îl găsească pe Dumnezeu așa cum se spune în 1 Corinteni 1:21-24, SCC: “Pentru că, întrucât lumea prin înţelepciunea ei nu a cunoscut pe Dumnezeu; în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a binevoit să salveze pe cei crezând prin nebunia predicării;  deoarece iudeii cer semne, şi grecii caută înţelepciune, dar noi predicăm pe Christos crucificat; pentru iudei este un motiv de poticnire, iar pentru naţiuni este o nebunie; însă lor, celor chemaţi, atât iudei cât şi greci, îl predicăm pe Christos ca putere a lui Dumnezeu şi înţelepciune a lui Dumnezeu”.

Astfel Evanghelia este în opoziție cu filosofia, căci Evanghelia duce la credință în Dumnezeul nevăzut și în învierea lui Christos, pe când filosofia nu crede; ci, este o înțelepciune pământească fără a vedea prin credință: cerul, pe Dumnezeu, îngerii, legea divină, etc.

De aceea, când apostolul Pavel a predicat pe Areio-pagos filosofilor epicurei şi stoici, ei l-au ascultat până la punctul despre învierea dintre morți a lui Iesus, Fiul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 17:30-32). Ei nu au credință, gândirea lor este carnală nu spirituală, iar „mentalitatea cărnii, este moarte; dar mentalitatea Spiritului, este viaţă şi pace”; și de aceea ei “nu pot place: lui Dumnezeu” (Romani 8:6-8, SCC).

Însă cu toate că creștinismul originar inițiat de Christos prin apostolii Săi au respins filosofia ca fiind carnală, pământească, fără credință (Coloseni 2:8,Coloseni 1:20), religia falsă, creștinismul apostat de la Constantin încoace nu a respins filosofia ba chiar au introdus-o în cultul lor, multe din dogmele, învățăturile și rânduielile cultelor religiose sunt de natură filosofică nu biblică!

Cum ar fi: doctrina trinității, trinitatea omului, îmbrăcămintea clerului, a „pastorilor”, ritualurile din culte, „teologia” lor este filozofie nu dezvăluire divină! Doctrinele lor sistematizate de filosofie fac afirmații ca: „poate”, „probabil”, „se pare”, ei nu sunt siguri pe ceea ce învață și mai puțin siguri pe ceea ce trăiesc!!!

Manualele lor abundă în părerile unor teologi, nu în revelația divină, nu că Domnul a spus, ci teologoul x a spus!

La fel ca și Israelul care urma rabinii, pe când atunci când Domnul Iesus a predicat, Evanghelistul Matei a descris impactul predicării Lui astfel: „Apoi, când Iesus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau mirate de învăţătura Lui; pentru că îi învăţa ca având autoritate, şi nu ca şi cărturarii lor” (Matei 7:28-29, SCC).

În contrast cu liderii cultelor adăpați la masa filosofiei, prin școli teologice-filosofice, creștinii adevărați vorbesc din autoritatea Domnului, de pe terenul siguranței dezvăluirii lui Dumnezeu!

Creștinii adevărați trebuie să se ferească să vorbescă de la ei, și să urmeze exemplul lui Iesus care nu a vorbit de la El însuși, ci ceea ce a învățat de la Tatăl (Ioan 8:26,Ioan 1:38).

În contrast există pericolul de a cădea în filosofie! În acest sens, apostolul Pavel a perceput de la început forţa de impact a filozofiei, fiind inspirat de Spiritul Sfânt, a avertizat, de pericolul ca unii creştini să fie furaţi (seduşi), de aceasta atenţionându-i pe grecii din Colose prin cuvintele din Coloseni 2:8: „Luaţi seama să nu fie cineva care să vă ducă ca pradă prin filozofie şi prin amăgire deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit cunoştinţelor elementare ale lumii, şi nu potrivit lui Christos”.

Însă din păcate, pe sistemul teologico – filosofic elaborat de aceşti „teologi – filosofi” se bazează întreaga concepţie creştină răsăriteană ortodoxă şi aproape în totalitate cea apuseană catolică, plus cea protestantă și neoprptestantă!

De fapt, unii lideri religioși de după apostoli, au fost înainte filosofi și au încercat să exeplice creștinismul în termeni și în concepte filosofice!

Dar chiar şi în şcolile teologice creştine înfiinţate în sec. II d.C. disciplinele de studiu erau: filosofia, teologia, şi retorica, astfel că cei ce treceau prin aceste şcoli deveneau mai mult ‚filosofi’ decât ‚teologi’. Toţi aceşti „teologi – scriitori”, numiţi şi „părinţi ai bisericii” au manifestat tendinţa de explicare sistematică a principalelor doctrine ale teologiei creştine în termenii filosofiei greceşti, atât pentru propria lor satisfacţie intelectuală cât şi pentru a-i converti pe păgâni (greci în primul rând). Prin tratatele lor teologico – filozofice în care au acceptat moştenirea filozofică a culturii elene, ei s-au străduit şi au reuşit să încadreze concepţia divină (revelată) a teologiei creştine în schemele de gândire umană, raţională şi dialectică ale filosofiei greceşti, modelând astfel gândirea creştină timp de trei secole. Filozofia pe care au considerat-o cea mai potrivită a fost platonismul. Astfel multe doctrine creştine fundamentale, simple şi clare au devenit atât de abstracte, confuze şi de neînţeles (exemplu: doctrina Trinităţii).

Astfel acești filosofi proveniţi din diferite medii filosofice, care au pus accent pe o explicare a raportului şi a naturii celor trei subiecţi (Tatăl, Fiul și Duhul), au ajuns la aceste concluzii filosofice nu biblice! Este clar că pe apostoli nu i-a interesat o explicare a Fiinţei lui Dumnezeu, în termeni filosofici, ci într-un mod simplu (vezi Faptele Apostolilor 17:24-28; 1 Corinteni 8:5-6; 1 Petru 1:1-3), însă nu aşa au stat lucrurile cu unii aşa numiţi: ‚părinţi ai biserici’ care au provenit dintr-un mediu filozofic. Învăţătura din Biblie e simplă, ea nu îl prezintă pe Dumnezeu în mod filosofic, aşa cum au încercat aşa numiţi „părinţi ai bisericii”, care au deturnat mai mult, sau mai puţin, adevărul principiilor creştine biblice. Aceştia s-au format intelectual în spaţiul cultural dominat de filosofie, astfel mulţi dintre „teologii – părinţi ai creştinismului”, au trecut mai întâi prin şcolile filozofice formându-se ca filosofi şi oratori iscusiţi după care s-au convertit la creştinism (Iustin Martirul, Melito, Aristide, etc.).

În The Encyclopedia Americana se recunoaște că: „Deşi era în contradicţie cu cultura păgână greacă şi romană, creştinismul a asimilat în realitate mult din filozofia clasică“.

Printre cei ce au avut o influenţă hotărâtoare asupra gândirii „creştine“, a fost așa numitul: „Sfântul“ Augustin, care ocupă o poziţie de necontestat.

Potrivit cu The New Encyclopædia Britannica, „mintea [lui Augustin] a fost creuzetul în care religia Noului Testament a fuzionat în mod deplin cu tradiţia platonică a filozofiei greceşti; şi a fost, de asemenea, mijlocul prin care s-a transmis rezultatul acestei fuziuni creştinătăţii romano-catolicismului medieval şi protestantismului Renaşterii“.

Moştenirea lăsată de Augustin este într-adevăr o moştenire cu impact religios, astfel  vorbind de marea influenţă pe care a avut-o filozofia greacă asupra creştinătăţii, Douglas Holden a afirmat: „Teologia creştină s-a amestecat atât de mult cu filozofia greacă, încât a educat persoane a căror gândire este nouă zecimi greacă şi o zecime creştină“.

Însă înainte ca creștinismul să fie influențat de filozofie a fost iudaismul!

 

Iudaismul influențat de filosofie prin elenizare:

Religia iniţială a evreilor, care a fost instituită de adevăratul Dumnezeu: Iehova, prin dezvăluire divină prin profetul Moise, nu trebuia să fie contaminată cu idei religioase false (Deuteronom 12:32; Proverbele 30:5-6). Chiar de la început însă, puritatea închinării a fost ameninţată de modul de gândire greşit şi de practicile religioase idolatre, ale naţiunilor din jur; cum ar fi influenţele de origine egipteană, canaanită şi babiloniană. Din nefericire, Israelul din când în când s-a abătut de la dezvăluirea divină sprea închinarea idolatră (Judecatori 2:11-13; Isaia 2:6-8).

Secole mai târziu, când Palestina antică a fost anexată la Imperiul Grec sub Alexandru cel Mare în secolul al IV-lea î.Ch., această corupţie a ajuns la apogeu, lăsând în urmă o moştenire corosivă şi de durată. Alexandru a recrutat evrei în armata sa. Contactele dintre evrei şi noii lor cuceritori au influenţat profund convingerile religioase evreieşti. Gândirea elenistică a pătruns în învăţământul evreiesc. Marele preot Iason este cunoscut pentru academia greacă pe care a înfiinţat-o în secolul II î.Ch. la Ierusalim cu scopul de a încuraja studierea operelor lui Homer.

Este demn de reţinut că un samaritean, care a scris în a doua jumătate a secolului al II-lea î.Ch., a căutat să prezinte istoria biblică ca pe o istoriografie elenizată. Cărţile evreieşti apocrife, cum ar fi Iudita şi Tobit, fac aluzie de fapt la legendele greceşti. Au apărut o serie de filozofi evrei care au încercat să concilieze gândirea greacă cu religia evreiască şi cu Biblia.

Printre aceştia, figura centrală este Filon, un evreu din secolul I e.n. El şi-a însuşit doctrinele lui Platon, ale pitagoreicilor şi ale stoicilor. Evreii au fost profund influenţaţi de concepţiile lui Filon. Rezumând această infiltrare intelectuală a gândirii greceşti în cultura evreiască, autorul evreu Max Dimont spune: „Îmbogăţiţi de gândirea platoniciană, de logica aristotelică şi de ştiinţa euclidiană, învăţaţii evrei au studiat Tora cu instrumente noi. . . . Ei au început să adauge logica greacă la revelaţia evreiască“.

Cu timpul, romanii au cucerit Imperiul Grec, preluând controlul asupra Ierusalimului. Aceasta a deschis calea unor schimbări şi mai mari. În jurul secolului al III-lea d.Ch., doctrinele religioase şi filozofice ale gânditorilor care s-au străduit să dezvolte şi să sintetizeze ideile lui Platon au luat o formă definitivă, cunoscută astăzi sub numele de neoplatonism. Acest curent de gândire urma să aibă o influenţă profundă asupra creştinătăţii apostate.

Să vedem în continuare:

 

Creștinismul influențat de filosofie:

Pe parcursul primelor cinci secole ale erei noastre, unii intelectuali au încercat să demonstreze existenţa unei relaţii între filozofia greacă şi adevărurile revelate ale Bibliei!

În cartea A History of Christianity (O istorie a creştinismului) se afirmă: „Metafizicienii creştini aveau să-i înfăţişeze pe grecii din deceniile dinainte de Cristos ca luptându-se bărbăteşte, dar orbeşte pentru a dobândi o cunoaştere a lui Dumnezeu, încercând, ca să spunem aşa, să-l evoce pe Isus din nimic, să inventeze creştinismul din capetele lor păgâne mediocre“.

Plotin (205–270 d.Ch.), un precursor al acestor gânditori, a elaborat un sistem bazat îndeosebi pe teoria ideilor al cărei autor fusese Platon. Profesorul Washburn Hopkins a spus despre Plotin: „Teologia lui . . . i-a influenţat foarte mult pe Părinţii gândirii creştine“.

Începând din secolul al II-lea d.Ch., gânditorii „creştini“ au depus eforturi susţinute pentru a-i impresiona pe intelectualii păgâni. În pofida avertismentului clar dat de apostolul Pavel cu privire la pericolul filosofiei (Coloseni 2:8), descrise de el în sfatul dat lui Timotei astfel: “O, Timotee, păzeşte ce ţi-a fost încredinţat, ferindu-te de vorbăriile goale şi lumeşti, şi de contradicţiile fals numitei: cunoştinţe pe care unii, profesând-o, s-au abătut de la credinţă”!

Iată filosofia descrisă ca fiind o vorbărie goală și lumească (pământească), o luptă de idei, care ei cred că duce la cunoștință și nu calea dezvăluirii care duce de fapt la cunoștință!

Iar această filozofie și luptă filosofică i-a făcut să se abată de la credință!

Astfel credința este în opoziție cu filosofia nu cum susținea exemplul lui Filon care dorea o conciliere a Bibliei cu ideile platonice, ceea ce nu se poate! Căci nu se poate împăcat miturile cu realitatea (vezi ca exemplu: 2 Petru 1:16).

Bineînţeles că lucrarea creștină a avut de suferit, acești învăţători au încercat să demonstreze că creştinismul era în armonie cu filosofia!

Clement din Alexandria şi Origen (secolele al II-lea şi al III-lea d.Ch.) au făcut din neoplatonism baza a ceea ce avea să fie „filosofia creştină“. Ambrosie (339–397 d.Ch.), episcop de Milano, a „asimilat cele mai recente învăţături greceşti, creştine şi păgâne deopotrivă — îndeosebi operele . . . neoplatonicianului păgân Plotin“. El a încercat să le ofere latinilor instruiţi o versiune clasică a creştinismului. Augustin i-a urmat exemplul!

Un secol mai târziu, Dionysios Areopagitul (cunoscut şi sub numele de pseudo-Dionysios), probabil călugăr sirian, a încercat să unifice filozofia neoplatonică cu teologia „creştină“. Potrivit unei enciclopedii: „scrierile [sale] au pus bazele unei orientări neoplatonice evidente pe o mare porţiune din doctrina şi spiritualitatea creştină medievală . . . aceast[ă orientare] dând naştere până în prezent la diferite aspecte de natură spirituală şi religioasă ale [doctrinei creştine]“. Ce desconsiderare flagrantă a avertismentului dat de apostolul Pavel cu privire la filozofia şi amăgirea deşartă, după tradiţia oamenilor! — Coloseni 2:8.

Se spune că „platonicienii “creştini” au dat întâietate revelaţiei şi au considerat filozofia platonică drept cel mai bun instrument disponibil pentru înţelegerea şi apărarea învăţăturilor Scripturilor şi a tradiţiei Bisericii“.

Cea mai importantă doctrină a Bibliei, doctrina despre Dumnezeu, ei au încercat să-l cunoască pe Dumnezeu prin filosofie nu prin dezvăluire așa cum învață Scriptura (Matei 11:27).

Astfel filosofia cât și idolatria avea ideea de “trias”, de „trinitate”!

Aceasta era un atac la adresa unicului Dumnezeu care este o singură persoană: Tatăl  (Ioan 17:3; 1 Corinteni 8:6). 

Scopul lui Satan era ca să găsească o scuză la dorința lui mândră de a fi egal cu Dumnezeu, susțin prin această dogmă că și Fiul este egal cu Dumnezeu, și Spiritul, astfel el (satan) ca fiu dorea să își găsească justificarea la fel și alte spirite care se dau drept „Spirit Sfânt”, dar sunt demoni necurați și amăgitori!!!

Creștinii de la început nu au învățat despre trinitate, vezi în acest sens: Efeseni 4:6; Iuda 1:25, etc.

În cartea The Church of the First Three Centuries, se spune: „Originea doctrinei Trinităţii . . . este complet străină de Scripturile ebraice şi creştine“. Care este originea acestei doctrine? Doctrina Trinităţii „s-a dezvoltat şi a fost introdusă în creştinism de către Părinţii platonicieni“.

Lucrarea The New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge descrie influenţa filozofiei greceşti: „Doctrinele Logosului şi ale Trinităţii au primit această formă începînd de la Părinţii greci care (. . .) erau, direct sau indirect, puternic influenţaţi de filozofia lui Platon. (. . .) Este incontestabil faptul că această filozofie a constituit pentru biserică o sursă de eroare şi corupţie.“

În lucrarea: A Statement of Reasons, de Andrews Norton, spune despre Trinitate: „Noi putem să reconstituim istoria funestei doctrine şi să descoperim originea sa nu în revelaţia creştină, ci în filozofia lui Platon (. . .). Trinitatea nu este o doctrină predată de Cristos şi apostolii săi, ci o născocire datorată şcolii platonicienilor tîrzii.“

Astfel, odată cu trecerea timpului şi pe măsură ce Părinţii Bisericii s-au lăsat influenţaţi de neoplatonism, trinitarienii au câştigat mai mulţi adepţi. Filozofia neoplatonică din secolul al III-lea le-a dat în aparenţă posibilitatea să concilieze ireconciliabilul, să facă în aşa fel, încât un Dumnezeu alcătuit din trei persoane să pară un singur Dumnezeu, o singură ființă divină. Prin raţionamente filosofice, ei au pretins că trei persoane distincte una de cealaltă pot alcătui un singur Dumnezeu, având în acelaşi timp aceiași natură!

Această filozofie a fost finalizată în secolul IV ducând la apostazia prezisă de Iesus (Matei 13:24-43) și de apostoli (Faptele Apostolilor 20:29,Faptele Apostolilor 1:30; 2 Petru 2:1,2 Petru 1:2).

Astfel, în secolul al IV-lea, apostazia (lepădarea de credinţa adevărată) prezisă de Iesus şi apostolii săi a ajuns să vină în ființă și de atunci încoace apostazia se manifestă în forme tot mai periculoase și mai anticristice, care va duce în final ca majoritatea oamenilor din culte să nu se mai închine la Tatăl ceresc și la Fiul Sau; ci, la tatăl minciunii și la fiul său: anticrist!

O altă rătăcire a folosofiei a fost doctrina biblică despre: mileniu (Apocalipsa 20:4-6), o învățătură de la Dumnezeu contrazisă de filosofi, și anumite grupări religioase din prezent!

Se ştie că Origen i-a condamnat pe milenişti. De ce se împotrivea el atât de mult acestei doctrine fondate pe Biblie despre domnia de o mie de ani a lui Cristos? The Catholic Encyclopedia răspunde: „Din cauza neoplatonismului pe care erau fondate doctrinele lui . . ., el [Origene] nu putea fi de partea mileniştilor“.

Filosofii neagă domnia lui Christos, și o duc în derizoriu bătându-și joc de mileniul de pace promis de Dumnezeu deorece Satan și demonii din spatele filosofilor, știu că vor fi legați în abis pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:1,Apocalipsa 1:2; Isaia 24:21,Isaia 1:22).

Chiar și despre veșnicie s-au făcut tot felul de speculații filosofice, cum că chipurile ar fi fără timp, că ar fi atemporal, lucru pe care Dumnezeu îl contrazice căci la El în cer există o unitate de timp chiar dacă diferită de pământ, dar timpul există și acolo (2 Petru 3:8).

Aceste atacuri demonice prin filozofie au rolul atât de a-i amăgi pe oameni, negănd eternitatea, domnia lui Christos judecata divină, dându-le și în mintea dracilor mai mici tot felul de surogate, minciuni cu care satan și elita demonică dorește să păcălească lumea întreagă! – Ioan 8:44; Apocalipsa 12:9.  

Vedem influența filosofiei atât de mare în așa numita: „teologie”, care învață nu folosind limbajul simplu al Mielului, ci limbajul filosofilor, cu scopul de a amăgi turmele transmițându-le pe față sau indirect ideea că ei 1) „Dumnezeu este mitic”, de neânțeles pentru mintea umană, este o ființă dar trei persoane, este ceva dincolo de orice explicație, logică și înțelegere!?! De fapt o mare minciună, cu scopul ca oamenii să abandoneze căutarea lui Dumnezeu și relaționarea cu Tatăl și Dumnezeul adevărului, rămânând sub oblăduirea tatălui minciunii (Ioan 8:44), care înșeală întreaga lume! 2)  Al doilea scop al înșelăciunii demonice prin filozofie este ca oamenii să alerge la talmacii, care pretind că cunosc „tainele divine”, care este clerul!?!

Satan și-a luat astfel două măsuri de precauție ca oamenii să nu îl găsească pe Dumnezeu, prin filosofia masacată în teologie biblică!

Un exemplu de dogmă demonică dar învățată în școlilele de teologie mai degrabă filozofie este facerea lumii din nimic = „Ex Nihilo”! Teremn nebibic, însă „Mari teologi” îl folosesc cu dezinvoltură, arătând cât de orbi sunt ca şi cărturarii din vremea Domnului Iesus! Formularea ‚din nimic’ = „Ex Nihilo”, este veche şi se trage dintr-o carte a Macabeilor, care este apocrifă nu inspirată divin, unde se afirma ca Dumnezeu a făcut lumea din nimic. Biblia Ortodoxă susţine această teză atât în cărţile ne-canonice, precum şi prin o traducere defectuoasă a lui Evrei 11:3, unde se spune: „Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd.” În 2Macabei 7:28 BO: „Rogu-te, fiule, ca, la cer şi la pământ căutând şi văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea l-a făcut.” Iar în Septuaginta (tipărită de Polirom): „...Dumnezeul le-a făcut din nimic şi astfel a luat fiinţă şi neamul omenesc.” Iar în Înţelepciunea lui Solomon 11:17 BO: „Nu era cu anevoie mâinii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic...”.

Însă Dumnezeu prin cărţile canonice, nu susţine acest lucru; ci, susţine că viaţa provine din viaţă, spiritul din spirit, materia din spirit, din lucruri care nu se văd (Evrei 11:3).

De fapt, însăşi creaţia provine „din” (gr. ek) Dumnezeu Tatăl (Romani 11:33; 1 Corinteni 8:6; 11:12), ea nu provine şi nu este creată din nimic; ci, din lucruri care nu se văd (Evrei 11:3), şi a fost creată prin intermediul Cuvântului (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).

Satan, Diavolul, dușmanul omenirii și tatăl minciunii s-a folosit de multe metode viclene pentru a falsifica adevărul (Ioan 8:44; compară cu 2 Corinteni 11:3). Printre cele mai puternice instrumente pe care le-a folosit el pentru a denatura conţinutul şi natura învăţăturilor creştine se numără învăţăturile filosofilor greci păgâni.

Iubite cititor, verifică-ți doctrinele în care crezi, dacă ele sunt biblice (Faptele Apostolilor 17:11), sau filosofice?

Poate atunci îți vei da seama câtă minciună este în culte, câte filosofii fără putere de schimbare, fără credință, fără viață!

Însă dacă învăţătura sau doctrina unei grupări, nu corespunde cu Biblia, atunci şi roadele şi manifestările spirituale sunt de la alte spirite, nu de la Spiritul Sfânt. Este imposibil ca un izvor de apă să producă şi apă amară şi apă dulce (comp. cu Iacob 3:11).

Iubite cititor întreabă-te în mod sincer: Este doctrina ta pe care o urmezi:

O dezvăluire divină sau o filosofie omenească?